Se afișează postările cu eticheta adrian păunescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta adrian păunescu. Afișați toate postările

miercuri, 20 iulie 2022

Adrian Păunescu – Doamne, ocroteşte-i pe Români!

 


Noi în cel dintâi război

am ajuns prin moarte noi,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
am dat sânge şi sudoare
pentru România mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Am dat viaţă şi soldaţi,
pentru-o patrie de fraţi,
am dat fapta, am dat zisa
de la Nistru pân-la Tisa.

Dar pe urmă-n patruzeci,
anul marii făr-delegi,
două fiare ne-au muşcat
Ultimatum şi Diktat.

Biata lume nu ştia
că-ntr-o zi la Moscova
au semnat un pact neghiob
Molotov şi Ribbentrop.

Iar fascismul mondial
ne-a luat parte din Ardeal,
şi lui Horthy i l-a dat,
fi-le-ar numele spurcat.

Stalin cu teroarea sa
ne-a luat Basarabia
şi cu Hitler în acord
Bucovina de la nord.

Cei mai răi tâlhari ne-au frânt,
ne-au luat ţară şi pământ,
nimenea n-a auzit
plânsul nostru răstignit.

Astfel am intrat şi noi
în al doilea război,
haideţi, dom-ne Mareşal
în Moldova şi-n Ardeal.

Noi de dor de noi luptam
pentru ţară, pentru neam,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare.

Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
şi-am fost ocupaţi de ruşi,
aliaţii au tăcut,
Stalin a făcut ce-a vrut.

Şi-am murit de mii de ori
s-avem iarăşi Trei Culori,
şi-am plătit cât nu se poate
sfânta noastră libertate.

Ţara-i mică vremea grea,
ce-o mai fi om mai vedea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
de uitat nu vom uita
ţara noastră cum e ea,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!

Cât o fi român – român,
pruncul va primi la sân
adevăru-adevărat
despre tot ce s-a-ntâmplat.

Ţine minte fiul meu,
că există Dumnezeu,
uite cum a fost şi cum va fi,
şi un jurământ te leagă,
ţara noastră nu-i întreagă
însă asta doar până-ntr-o zi.

Când vei fi şi tu bărbat,
să te simţi mereu soldat,
Doamne, ocroteşte-i pe Români,
pentru vechile hotare,
pentru România Mare,
Doamne, ocroteşte-i pe Români!



 

duminică, 24 ianuarie 2021

Adrian Păunescu – discursul nerostit!

 
Dragi contemporani, eu nu sunt din cale-afară de curajos, dar laşitatea voastră mă face să par mai temerar decât sunt. Ne aflăm cu toţii într-o lume căreia nu i-am scris noi toate axiomele. E una care mă face şi pe mine laş: aceea care a fost plantată aici de tancurile sovietice. Aş striga în contra ei cu glas sunător, dar ştim cu toţii că mi-ar ajunge glasul după gratii. De aceea nu strigă nici glasul vostru contra acestei axiome.

Dar pe mine mă doare că glasul vostru nu strigă deloc. Nu vă cer să daţi glas cultului personalităţii care se desfăşoară la noi, chiar dacă bănuiţi că acest cult este montat pentru a-i domoli pe cei de la Moscova, iute săritori la gâtul unor conducători ce nu le pupă tot fundul, dar prudenţi cu un conducător ce se bucură de multă popularitate.

Vă pot cere însă să daţi glas patriotismului vostru tocmai pentru a-l apăra pe conducătorul care se opune dominaţiei sovietice totale.

Ştiu că voi spuneţi că eu pup fundul acestui conducător disident faţă de Moscova şi nu mă pot supăra din pricina asta, dar eu nu vreau să trăiesc şoptindu-mi convingerile. Da, nu-mi pot striga sentimentele faţă de cei care au adus aici comunismul şi de aceea am ales să mi le exprim faţă de acela care poate da acestui comunism o faţă naţionalistă.

Se poate ca vouă să nu vă sune bine naţionalismul? Nu cred. Se poate ca voi să vreţi să vedeţi un naţionalism fără context comunist? Asta, da, cred şi aş fi alături de voi dacă aş avea speranţa ca măcar la bătrâneţe să avem un alt context.

Îmi pot imagina şi eu că vor pleca sovieticii şi vor veni americanii, dar nu-mi pot imagina că patriotismul nostru are să fie mai bleg atunci. Dacă nu-l exersăm acum, cum-necum, fie şi într-un fel anticeauşist, cum să fie el mai erect când va fi nevoie de el?

Acum e nevoie de el ca să-i potolim pe cei ce vor gâtul lui Ceauşescu, dar, în genere, e nevoie de el ca să-i descurajăm pe cei care vor gâtul nostru, al tuturor.

Să nu ne lăsăm păcăliţi de gândul că, acum, vedem „pe ecrane” un patriotism abject. Acest gând ne poate îndepărta prea mult de naţionalismul cel curat, care nu „pe ecrane”, ci în suflete rulează.

Nu avem o stare de libertate în care binele e pe un mal şi răul pe celălalt mal. Cine vrea să înoate azi are a se regăsi într-o vâltoare şi cu bine, şi cu rău, amestecate. Dar nu văd poftă de înot la voi, dragi compatrioţi. Voi nu vreţi să vă mânjiţi cu nicio picătură de rău, ori voi chiar sunteţi lipsiţi de patriotism?

Da, mă tem şi eu că acest patriotism abject va şterge din memoria noastră cheful de orice fel de patriotism. Iată de ce mă strofoc să arăt românilor o formă mai puţin abjectă de naţionalism. Văd că vă aşezaţi în contra mea, ca şi cum voi aţi putea arăta o iubire de patrie şi mai bine lămurită. De acord: arătaţi-o, chiar dacă e anticeauşistă. Dar să nu dea Dumnezeu să o arătaţi abia într-o zi când alte tancuri vor fi pornit spre Bucureşti.

Post Scriptum: Subsemnatul, Ioan Buduca, a privit acest „peisaj” uman dintr-un loc privilegiat: din miezul bătăliei literare dintre naţionalişti şi cosmopoliţi. Literaţii naţionalismului se decredibilizau prin fidelitate faţă de ceauşism. Cosmopoliţii se arătau a fi superficiali, neavând deloc putere de înţelegere pentru probleme de esenţă economică. Rezultatul? Noul tăvălug al istoriei, cel care a venit după 1989, i-a prins şi pe unii, şi pe alţii total nepregătiţi să participe la construcţia unui nou proiect de ţară. L-au propus urmaşii celor care, în decembrie 1989, au profitat de lovitura militară de stat, la fel de prost pregătiţi şi ei pentru a înţelege ce a moştenit România de la naţional-comunism.

Autor: Ioan Buduca

Sursa: cotidianul.ro

luni, 31 decembrie 2018

Minutul de poezie - Adrian Păunescu

 Carnaval

Cea mai mare surpriză
cel mai mare şoc,
nebunia serii,
punctul culminant
al balului nostru mascat
în care
nimeni
n-a mai cunoscut pe nimeni
a fost acela în care
cineva
a avut ideea genială
să apărem cu toţii
cu feţele noastre reale.

A trebuit să ne mascăm
din nou
ca să ne mai putem
recunoaşte
şi să ne dăm

buna ziua.

joi, 19 iulie 2018

“Nu mai avem nici fabrici, nici pamant, Vorbim si limba noastra-n alta limba”.


Adrian Păunescu (n. 20 iulie 1943, Copăceni, judeţul Bălţi, România, astăzi în Republica Moldova — d. 5 noiembrie 2010, Bucureşti) a fost un autor, critic literar, eseist, director de reviste, poet, publicist, textier, scriitor, traducător şi om politic român.



În loc să fim o țară numai frați,
Simțim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viața noastră, blestemați
S-ajungem chiriași la noi în țară.
Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.
Trăim același tragic simțământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.
Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.
Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?
Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.
Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.
Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.
Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!

Adrian Păunescu






Cu respect,
Valentin-Nicolae Bercă
"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.