Se afișează postările cu eticheta agendă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta agendă. Afișați toate postările

vineri, 25 noiembrie 2016

Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare. Agenda săptămânii 28 noiembrie – 4 decembrie 2016

Luni, 28 noiembrie
ora 17, Salonul Artelor
Uniunea Artiştilor Plastici – Sucursala Baia Mare, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş organizează vernisajul expoziţiei „Salonul de pictură şi artă decorativă 2016”.
Expun artiştii plastici: Marinela Căluşeru, Katalin Balint, Maria Berciu, Doina Dascălu, Adela David, Agatha Hory, Elisabeta Veress, Ioan Mihali, Felician Săteanu, Zsolt Szilagyi.
Expoziţia va fi deschisă la Salonul Artelor în perioada 28 noiembrie – 8 decembrie.



Marţi, 29 noiembrie
ora 13, Sala de conferinţe
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează simpozionul „Pe-al nostru steag e scris Unire”.
În program: Prof. dr. Florian Roatiş – „Unirea – cheia de boltă a naţiunii române”
Prof. dr. Teodor Ardelean - „Remember 1 Decembrie 1918”*
Paul Antoniu - „Pledoaria Pr. Vasile Lucaciu, la Procesul Memorandiştilor, pentru drepturile românilor din Ardeal”*
Cardinalul Iuliu Hossu - „Declaraţia de Unire de la 1 Decembrie 1918”*
George Enescu – Rapsodia a II-a (Orchestra Royal Concertgebouw Amsterdam)*
*proiecţii DVD din videoteca Paul Antoniu

ora 15, Sala de conferinţe
Lansarea cărţii doamnei Clotilde Armand intitulată „Am ales România. Povestea mea”
Clotilde Armand are plăcerea să vă prezinte cartea ei « Am ales România. Povestea mea », publicată de editura Humanitas, marţi, 29 noiembrie, ora 15.00, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene «Petre Dulfu» Baia Mare. Baia Mare este a doua etapă din turneul său prin ţară, după lansarea cărţii pe 19 noiembrie, la Târgul Gaudeaumus şi întâlnirile cu publicul de la Bucureşti.
Coperta cărţii conţine un prim avertisment pentru cititori:
« Nu veţi găsi în această carte programe politice sau slogane electorale. Cu sinceritate, simplitate şi accent franţuzesc, Clotilde Armand vorbeşte despre viaţa şi profesia ei, evocă principiile în care crede cu pasiune, face un surprinzător portret al ţării pe care a ales-o, compară mentalitatea românilor cu cea a francezilor. Veţi întâlni în volum pagini intense, emoţionante – fie tandre şi triste, fie entuziaste şi pline de speranţă. »
„Clotilde Armand nu ne spune că ne iubeşte, ci ne cere să ne iubim noi pe noi înşine” a subliniat la lansarea cărţii filosoful Gabriel Liiceanu.
Pentru Alexandru Tomescu, prezent şi el la lansare, « Clotilde Armand combate în cartea ei resemnarea românească ».
Vă aşteptăm să vă convingeţi de sinceritatea din paginile acestei cărţi citind şi discutând cu Clotilde Armand, marţi, 29 noiembrie.


IMPORTANT!
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie (miercuri - duminică), biblioteca va fi închisă pentru public.


Ştefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

vineri, 9 septembrie 2016

…Se întâmplă la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” Baia Mare - Săptămâna 12-16 septembrie 2016

Agenda săptămânii 12-16 septembrie

Marţi, 13 septembrie

ora 13, Salonul Artelor
Va avea loc simpozionul medical organizat de Asociaţia Medicilor de Familie - filiala Maramureş intitulat „Tratamentul arteriopatiei cronice obliterante”. Sunt invitaţi să participe medici de familie, membri ai Asociaţiei Medicilor de Familie din Maramureş.
Prezintă: conf. univ. dr. Călin Pop, medic primar cadiolog.

ora 15, Sala de conferinţe
Va avea loc lansarea volumului de poezii „În formă de El”, autor Daniel Chereji, apărut la Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2016.
Vorbitori: Prof. Eva Corpaş, Psh. Maria Nechita, Dr. Aamir Shahzad, inginer Gheorghe Pop, director editură.
Moderator: Av. Dorin Modoc

Joi, 15 septembrie

ora 14, Sala de conferinţe
Va avea loc lansarea volumului „Dicţionar etimologic al localităţilor din judeţul Maramureş”, de Dorin Ştef, apărut la Editura Ethnologica, Baia Mare, 2016.
Moderator: Ştefan Mariş, director Centrul Judeţean pentru Conservare şi Promovare a Cuturii Tradiţionale Maramureş
Volumul cuprinde capitolele: Judeţul Maramureş - cadru general, Regiuni ale judeţului Maramureş, Localităţi din judeţul Maramureş, Sate şi cătune dispărute sau contopite, respectiv Index.
Capitolul al treilea este alcătuit din 247 de micromonografii ale localităţilor cu rang de oraş, de comună şi de sat din judeţul Maramureş. După caz, fiecare micromonografie cuprinde: rangul şi zonarea, localizarea, localităţile componente (în cazul oraşelor şi comunelor), populaţia la ultimul recensământ (sau evoluţia demografică), numărul de gospodării, etniile, dialectul populaţiei majoritare, numele comun al locuitorilor, porecla locuitorilor, numele de familie derivate din numele localităţii, numele de familie frecvente în localitate, personalităţile locale, manifestări tradiţionale locale, monumente istorice, aşezăminte monahale, arii protejate, resurse naturale, prima atestare documentară a loca-lităţii, denumiri (atestate documentar) de-a lungul timpului, legenda întemeierii, soluţii etimologice şi ilustraţie grafică.

Vineri, 16 septembrie


ora 13, Sala de conferinţe
Va avea loc lansarea cărţii „Evadat din jungla Ebolei”, de Ioan Cosmuţa (Quebec, Canada), apărută la Editura Imprimeria Ardealul, Cluj-Napoca, 2015.
Moderator: Dr. Teodor Ardelean
Prezintă:
Conf. univ. dr. Viorel Hodiş (Cluj-Napoca)
Conf. univ. dr. Ştefan Vişovan
Poetul Ioan Dragoş
Prof. Ioan Dârjan


Ştefan Selek
bibliotecar
Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare
Email: pr.bibliotecamm@gmail.com


miercuri, 18 februarie 2015

Cum îţi dai seama că îi ceri copilului tău cât nu poate duce

Meditaţii la română, engleză şi mate, cerc de teatru, balet, chitară, lecţii de fotbal, badminton, tenis de câmp, operare PC, karate, şah... Tot mai mulţi părinţi au tendinţa de a supraîncărca “agenda” copilului în ideea că e mai bine aşa, decât “să bată mingea pe maidan”. Dar îşi dau oare seama că îi fură copilăria?
La ora la care ar trebui să iasă pe uşă, el abia începe să se îmbrace. Ieri s-a întors acasă din staţie - îşi uitase în cuier rucsacul cu echipamentul.
Ţi-a spus că sigur o să ajungă prea târziu, aşa că n-ar fi mai bine să “sară” azi peste cursul ăla? Ai răspuns “Nu!”, iar el a ieşit din nou pe uşă târşâindu- şi picioarele. Iar sâmbăta trecută a plecat bosumflat: nici în weekend nu poate să se joace cu ceilalţi copii, în faţa blocului?
Sunt câteva semne clare că activităţile extraşcolare la care l-ai înscris ori sunt prea multe, ori nu-i stârnesc interesul.
Aşa îl ajuţi să îşi deschidă inima
Să-l forţezi să continue nu este o idee bună. Încearcă să afli de la el de ce nu îl (mai) atrage activitatea respectivă: “Eu şi tata simţim că ceva nu este în regulă - pari obosit, fără chef...”
O să afli, foarte probabil, că este nemulţumit de ritmul pe care i l-ai impus, că el nu mai apucă să vadă toate desenele animate pe care le adoră, că nu-şi mai vede prietenii din bloc decât în trecere, că a uitat cum e să alerge cu ei prin parc...
E un şcolar, nu un ministru!
Pleacă urechea la oful lui şi aminteşte- ţi că el trebuie să aibă programul normal al unui copil de 5, 8 sau 12 ani, de la caz la caz; şi nu “agenda” unui titular de minister!
Decât prea multe activităţi care îl împovărează, este mult mai bine să rămână cu una şi bună: lasă-l să aleagă ceea ce îi face o reală plăcere, chiar dacă nu este activitatea în care excelează.
Dă-i libertate şi în privinţa programului: poate preferă să meargă la cursul respectiv sâmbăta, şi nu după-amiaza, după orele de şcoală. Sau viceversa.
Dă-i ocazia să... se plictisească
Aţi putea, la fel de bine, să reduceţi frecvenţa cursurilor sau antrenamentelor - va merge la unul-două pe săptămână, în loc de trei sau patru. Iar dacă va ajunge să se plictisească stând în camera lui, va veni singur cu propunerea de a reveni la ritmul iniţial al activităţilor extraşcolare.
Nu-i reproşa că «îşi bate joc de bani»
“Ştii că am plătit pentru trei luni. Şi că a trebuit să strângem cureaua pentru asta!”. Nu este corect să încerci să-l convingi cu acest argument. Eventual, poţi reformula ideea cam aşa: “Ştii că este un curs destul de scump, aşa că ai putea să mai mergi la câteva lecţii, înainte de a abandona. Poate îţi schimbi părerea”.
Şi, da, chiar este posibil să i se redeschidă apetitul. Mai ales dacă îl întrebi, după fiecare lecţie, ce i-a plăcut şi ce nu, îl lauzi pentru rezultatele obţinute (desene, paşi de dans, pase cu mingea etc.) şi eşti cel mai înfocat suporter al lui, de fiecare dată când participă la o competiţie.

                                                                                        G.B.