Educaţia
fizică din şcoală contribuie nu numai la buna condiţie fizică şi sănătate a
elevilor, dar, de asemenea, ajută tinerii să facă şi să înţeleagă mai bine
activitatea fizică, cu repercusiuni pozitive pentru întreaga lor viaţă. Cu atât
mai mult, educaţia fizică din şcoală determină transferul unor cunoştinţe şi
deprinderi ca spiritul de echipă şi fair-play-ul, cultivă respectul,
conştientizarea socială şi asupra propriului corp, oferă o înţelegere generală
a ‘regulilor jocului’, noţiuni pe care elevii le pot folosi ulterior mai prompt
la alte discipline şcolare sau în situaţii de viaţă.
În contextul actual, când se acordă o importanţă
deosebită educaţiei pentru toţi, când societatea românească tinde spre a deveni
o societate educaţională, învăţământul românesc parcurge o perioadă de
revalorizare şi de compatibilitate cu trepte similare din alte ţări, îndeosebi
din spaţiul european.
Educaţia fizică – latură importantă a procesului
instructiv-educativ al tineretului, are o contribuţie majoră în realizarea unor
obiective de maximă importanţă socială. Aria curriculară “Educaţia fizică şi
sport” are contribuţii specifice la toate competenţele – cheie specifice
învăţământului obligatoriu din Europa şi, implicit din Romania şi conduce la
redefinirea modelului disciplinei.
Educaţia fizică este prezentă la toate nivelurile de
învăţământ, aducându-şi contribuţia, alături de celelalte discipline din Planul
de învăţământ, la instruirea şi educarea copiilor corespunzător exigenţelor
sociale actuale. Prin educaţia fizică din şcoală se asigură formarea de
cunoştinţe, deprinderi practice şi intelectuale, precum şi însuşirea de valori
etice, care contribuie la dezvoltarea capacităţii de integrare socială a
individului.
Specificul calitativ al educaţiei fizice nu constă
în faptul că se depune un efort fizic, ci în obiectivele urmărite, în modul în
care această activitate se desfăşoară şi în accentul pus pe valoarea formativă
a conţinutului instruirii. Astfel, subiectul care participă la lecţia de
educaţie fizică reacţionează printr-o conduită complexă, care înglobează
deprinderile motrice, condiţia fizică, cunoaşterea şi plăcerea pentru mişcare.
De asemenea, se evidenţiază faptul că educaţia
fizică şi sportul în şcoală nu reprezintă scopuri în sine, ci contribuie la
realizarea finalităţilor generale ale educaţiei, alături de celelalte
discipline din curriculum-ul şcolar. În acelaşi timp, trebuie să existe
preocuparea permanentă a profesorilor de educaţie fizică de a asigura un
conţinut atractiv pentru lecţiile organizate, astfel încât educaţia fizică
şcolară să pună bazele educaţiei fizice permanente, care înseamnă un stil de
viaţă, un mod de a gândi şi de a acţiona în beneficiul propriu şi în interesul
societăţii.
Educaţia permanentă reprezintă continuarea fără
întrerupere a procesului instructiv-educativ, cu scopul de a satisface
exigenţele desăvârşirii personalităţii umane în raport cu exigenţele fiecărui
stadiu de dezvoltare, răspunzând în acelaşi timp cerinţelor unei lumi în
transformare. În perspectiva educaţiei permanente, activităţile corporale
trebuie integrate pe tot parcursul vieţii şi concepute în legătură nemijlocită
cu funcţia lor formativă şi cu sarcinile grădiniţei în această direcţie.
Educaţia fizică a tinerei generaţii constituie unul
din elementele de bază a sistemului educaţional al copiilor. Ea contribuie la
pregătirea unui tineret capabil, sănătos şi puternic pentru a se integra în
societatea modernă. Sănătatea, dezvoltarea fizică armonioasă constituie premise
importante ale calităţilor, capacităţilor şi trăsăturilor de caracter ale
copiilor. Influenţarea favorabilă a stării de sănătate, sporirea capacităţii de
efort a organismului prin exersarea funcţiilor vitale şi de adaptare la mediul
înconjurător, precum şi formarea deprinderilor de igienă individuală şi
colectivă, constituie motivele fundamentale ale societăţii şi valorii educaţiei
fizice.
Educaţia fizică are şi sarcina de a contribui la
dezvoltarea şi formarea aceloraşi trăsături şi componente ale personalităţii pe
care le vizează şi procesul de pregătire intelectuală şi sistemul general de
instrucţie şi educaţie. Dezvoltarea acuităţii şi preciziei simţurilor, a
capacităţii de percepere a spaţiului şi timpului, favorizarea dezvoltării
spiritului de observaţie, a iniţiativei şi imaginaţiei alături de stimularea
dezvoltării noilor relaţii sociale ale copilului în condiţiile create de învăţământul
de masă şi influenţarea trăsăturilor de caracter, sunt sarcini educative de
mare însemnătate prin intermediul cărora se realizează integrarea educaţiei
fizice în procesul complex al educaţiei şi instrucţiei şcolare, interferenţa şi
cu celelalte obiecte de învăţământ.
Pentru realizarea obiectivelor educaţiei fizice se
utilizează un sistem specific de mijloace al cărui conţinut este determinat de
particularităţile de vârstă ale copilului, nivelul de pregatire al acestora şi
condiţiile concrete de lucru. Realizarea optimă a sarcinilor care revin
educaţiei fizice în şcoală este condiţionată de cunoaşterea şi respectarea
particularităţilor de vârstă ale elevului, de alegerea unei tematici
corespunzătoare lui, de aplicarea celor mai potrivite mijloace, metode şi
procedee de lucru. Însuşirea temeinică şi conştientă a indicaţiilor tehnice
referitoare la executarea corectă a conţinutului activităţii de educaţie fizică
este condiţia primordială atât pentru o predare corectă, cât şi pentru o
competenţă observare a muncii elevilor. De asemenea, cunoaşterea şi aplicarea
indicaţiilor metodice experimentale în conducerea activităţii de educaţie
fizică dau posibilitatea de a se ajunge treptat şi cu uşurinţă la îndeplinirea
cu succes a sarcinilor educaţiei fizice.
Dimensiunea temporală a educaţiei fizice şi
sportului impune reconsiderarea acestora ca activităţi, în sensul prelungirii
lor de la etapele şcolarităţii la celelalte etape de dezvoltare, astfel încât
ele să devină un continuum care însoţeşte individul din primii ani ai vieţii
până la senescenţă. Educaţia fizică reprezintă o componentă a educaţiei,
exprimată printr-un tip de activitate motrică ce dispune de forme de organizare
şi reguli de desfăşurare, care urmăreşte optimizarea potenţialului biomotric şi
psihic al individului, în vederea creşterii calităţii vieţii. Sportul este o activitate de întrecere,
constituită din ansamblul ramurilor de sport, care are drept obiectiv
dezvoltarea condiţiei fizice şi psihice a individului, pentru obţinerea de
performanţe în competiţiile de toate nivelurile.
Educaţia fizică şi sportul dezvoltă o arie complexă
de interese, trebuinţe, motivaţii. Educă ambiţia, curajul, emulaţia, atenţia
distributivă, hotărârea, fermitatea, perseverenţa, calmul, modestia,
onestitatea, multiple trăsături de voinţă şi caracter. Calităţile intelectuale,
calităţile fizice şi calităţile morale se conturează cu maximum de durabilitate
şi eficienţă în activităţile corporale.
Pretutindeni în ţările civilizate educaţia rămâne
tributară idealului antic “Mens sana in corpore sano” (o minte sănătoasă
într-un corp sănătos). Prezenţa orelor de educaţie fizică şi sport în şcoală
este absolut necesară pentru a stimula mişcarea în rândul elevilor şi chiar
performanţa sportivă. Fiecare copil are dreptul la o educaţie armonioasă care
să îi ofere atât accesul la cunoştinţe de natură să îl ajute să cunoască şi să
înţeleagă mai bine lumea în care trăim, să îşi dezvolte potenţialul şi gândirea
autonomă, dar şi la practicarea mişcării şi a sportului.
Autor:
Prof. Bontaş Stanciu Elena
Sursa
foto: prof. Dragoş Gelu, U.Z.P.R.
BIBLIOGRAFIE
Dragnea
A., Educaţie fizică şi sport, FEST, Bucureşti, 2006;
Mogoş
Al., Metodica educaţiei fizice, Ed.Sport – Turism, Bucureşti, 1975;
Scarlat
E., Scarlat B., Educaţie fizică şi sport, Ed.Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2002;
Zapletal
M., Mica enciclopedie a jocurilor, Bucureşti, Editura Sport –Turism, 1980.
