Se afișează postările cu eticheta alcoolul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta alcoolul. Afișați toate postările

vineri, 18 septembrie 2015

Iubirea şi alcoolul au aceleaşi efecte asupra creierului

Hormonul asociat cu iubirea şi cu legăturile sociale dintre oameni determină asupra creierului o serie de efecte similare acelora care sunt cauzate de consumul de alcool, potrivit unui studiu realizat de curând în Marea Britanie, informează site-ul atlantico.fr.iub-alcool
“Beţia iubirii nu este doar o simplă expresie, ci este o realitate ştiinţifică”, afirmă autorii acestui studiu, realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Birmingham din Marea Britanie. În prestigioasa revistă medicală Neuroscience and Biobehavioral Reviews, cercetătorii britanici spun că ocitocina, hormonul iubirii, plăcerii şi legăturilor sociale dintre oameni, ar avea acelaşi efect asupra creierului ca alcoolul.
“Am fost frapaţi de asemănarea incredibilă (dintre efectele generate de ocitocină şi alcool)”, a declarat profesorul Ian Mitchell, coordonatorul studiului. Cele două substanţe “vizează receptori diferiţi din creier, care determină însă o acţiune comună asupra creierului”, a adăugat Ian Mitchell.
Ocitocina stimulează o serie de caracteristici sociale precum altruism, generozitate şi empatie şi, de asemenea, îi face pe oameni să devină mai dispuşi să aibă încredere în semenii lor.
În timp ce anumite persoane încearcă să “îşi facă curaj”, consumând un pahar cu alcool, pentru a-şi diminua temerile şi anxietatea, ocitocina pare să determine aceleaşi efecte şi să imite rezultatele generate de alcool, spun savanţii britanici.
Însă alcoolul poate să declanşeze şi reacţii agresive, gelozie, închidere în sine sau chiar comportamente periculoase, din cauza efectului său dezinhibant.
O doză de alcool sau de ocitocină ar favoriza relaxarea, încrederea în sine şi ar creşte disponibilitatea de asumare a riscurilor, cum ar fi, de exemplu, invitarea unei persoane speciale la o cină în oraş.
Savanţii britanici au subliniat şi alte aplicaţii importante ale descoperirii lor: administrarea de ocitocină copiilor autişti ar putea să îi facă pe aceştia să devină mai sociabili. Sursă: Mediafax


                                                                       dr. Iulian COZA

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Stresul şi consumul de alcool, în strânsă legătură cu Facebook-ul !


Studentii din primii ani care se plâng de un nivel ridicat al stresului şi carora le place sa consume alcool sunt mai predispusi la a se "lega" emoţional de reţelele de socializare decât cei care spun ca nu se simt stresaţi şi nu consumă alcool, arată un studiu recent.
In incercarea de a afla ce le determina pe unele persoane sa apeleze la Facebook pentru a stabili legaturi cu altii, Russell Clayton, student doctorand la Scoala de Jurnalism din Missouri, a descoperit ca anxietatea si consumul de alcool joaca un rol important in acest sens.
Pentru lucrarea sa de doctorat, care urmeaza sa fie publicata si in numarul din mai al revistei Computers in Human Behavior, Clayton a analizat comportamentul a peste 225 de proaspat admisi la universitate din punct de vedere al emotiilor, anxietatii, nivelului de socializare, dar si al consumului de alcool si marijuana.
Realizatorul studiului a descoperit astfel ca studentii care se declarau deopotriva anxiosi si mari consumatori de alcool pareau sa fie mult mai legati din punct de vedere emotional de Facebook, informeaza cnet.com. De asemenea, cei care au raportat ca sunt singuri in viata de zi cu zi sau prezinta stari de anxietate aveau la randul lor conturi pe Facebook pe care le accesau zilnic, dar nu se simteau legati emotional de persoanele cu care erau prieteni pe acea retea de socializare.
"Cand oamenii sunt legati emotional de Facebook, accesul la fotografii sau la alte postari ale prietenilor in timp ce acestia consuma alcool ii motiveaza sa se angajeze in comportamente similare in loc sa se adapteze unei vieti sociale normale", sustine Russell Clayton.
La polul opus, consumul de marijuana arata ca este vorba despre absenta oricarei conexiuni emotionale cu resprectiva retea de socializare. "Consumul de marijuana este mai putin normativ, ceea ce inseamna ca tot mai putine persoane posteaza pe Facebook imagini facute atunci cand folosesc acest drog. De asemenea, am demonstrat ca aceia care fumeaza marijuana in mod frecvent sunt mai putin predispuse de a se atasa emotional de Facebook", sustine Clayton.
Daca Facebook este terapeutic pentru cei care se confrunta cu stari de anxietate este un subiect in continuare indelung dezbatut. Un studiu efectuat in 2012 a aratat ca persoanele care acceseaza site-urile de socializare in mod regulat isi schimba comportamentul in mod negativ, ceea ce implica si dificultati de socializare in viata reala sau de relaxare.
Iar, in contextul in care apare intrebarea: "Cine a fost prima, anxietatea sau socializarea?", Facebook pare sa pairda teren in fata Twitter sau Instagram. Nivelul de stres si consumul de droguri al utilizatorilor acestora, in timpul folosirii acestor site-uri este, fara indoiala, iminent, apreciaza specialistii.Mediafax

                                                                      Cristian LAURENŢIU