Se afișează postările cu eticheta an şcolar. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta an şcolar. Afișați toate postările

luni, 12 septembrie 2016

Din nou la şcoală!

             După o binemeritată vacanţă de vară, astăzi a sunat pentru prima dată clopoţelul. Anul şcolar 2016-2017 va avea 35 de săptămâni, desfăşurându-se actul educaţional între 12 septembrie 2016 - 16 iunie 2017. Emoţii mari au avut copiii care păşesc pentru prima dată la grădiniţă, în grupa mică dar şi elevii din clasa pregătitoare şi cei care trec în ciclul gimnazial, în clasa a V-a. La Şcoala Gimnazială Mireşu Mare, după cuvântul de bun venit urat tuturor elevilor, doamna director Lucica Mogoş a citit mesajul transmis de doamna inspector şcolar general Ana Moldovan. Primăria Mireşu Mare a fost bine reprezentată prin primarul Ioan Mătieş, viceprimarul Gheorghe Tînc, consilierul Ioan Bîrlea. Agenţii de poliţie Marius Cardoş şi Bogdan Maroşan le-au vorbit elevilor despre necesitatea cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, despre modul de comportare (civilizat) în şcoală şi societate, de grija pe care trebuie s-o aibă pentru dotările şcolii noastre.
Atât din cuvântul doamnei director Lucica Mogoş cât şi al primarului Ioan Mătieş s-au desprins câteva lucruri: şcoala este necesară pentru ca elevii să-şi lărgească orizontul cunoaşterii, să descopere (cei din anii terminali) ce doresc de la viaţă şi cum să dobândească lucrurile dorite. Profesorii (toţi calificaţi!) vor fi mereu alături de ei şi vor sădi în sufletele elevilor încrederea şi respectul pentru valorile umane fundamentale, pentru bine şi adevăr, pentru dragostea de muncă, de carte dar şi de sport!
 Școala din Mireşu Mare este frumoasă și curată, înzestrată cu tot ce este necesar desfășurării unui învățământ modern, de calitate: de la profesionalismul dascălilor, la mobilier, la biblioteca bogată care îi așteaptă pe elevi să le descopere tainele , la calculatoare  și laboratoare bine utilate. Anul acesta s-au făcut din nou investiţii, prin grija Primăriei şi al Consiliului Local: la grădiniţa din comună - gard nou iar la Structura Lucăceşti totul miroase a proaspăt şi nou - zugrăvit săli de clasă, schimbat mobilier şi uşi. 
La final, toţii elevii cu învăţătorii şi diriginţii lor s-au (re)întâlnit în sălile de curs pentru a povesti despre vacanţa cea mare şi proiectele imediat următoare. Succes în noul an şcolar tuturor!


                                                                                         Gelu Dragoş

Festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2016-2017 la Şcoala Gimnazială Miresu Mare, Maramureş














Galerie foto: Carmen TĂMĂŞAN şi Gelu DRAGOŞ

miercuri, 7 septembrie 2016

Emoţiile la începutul anului şcolar


Timothy D. Walker este un profesor american care preda in Finlanda, tara recunoscuta pentru performanta sa in educatie. Timothy isi prezinta experienta descoperirii culturale si profesionale pe blogul http://taughtbyfinland.com/, iar intr-un nou articol publicat pe site-ul TheAtlantic.com, vorbeste despre inceputul scolii in Finlanda.
Asadar, cum incep copiii scoala intr-una din tarile cu cea mai buna performanta in educatie? Ce atitudine au profesorii fata de prima zi sau prima saptamana de scoala?
Cadrele didactice din SUA, considera prima zi de scoala esentiala pentru felul in care va decurge restul anului scolar, avand la dispozitie si un manual pe aceasta tema: "The First Days of School", care sa ii ajute sa se pregateasca cat mai bine. Spre deosebire de acestea, profesorii finlandezi sunt mult mai relaxati la inceputul anului scolar.
„Cred ca e important sa ai un inceput de an scolar mai relaxat, pentru ca elevii sa se adapteze treptat la rutinele si procedurile scolare.” declara Johanna Hopia, invatatoare din Kuopio, Finlanda. In clasa ei, primele zile de scoala sunt dedicate discutiilor despre vacanta de vara, jocurilor si miscarii fizice. In aceasta perioada, copiii nu primesc manuale si nici teme pentru acasa.
Jere Linanen, profesor de istorie in Helsinki, spune ca „Prefer sa incep scoala cu un nivel cat mai scazut de stres, atat pentru mine, cat si pentru elevii mei”. La inceputul acestui an scolar, Jere si colegii sai au mers cu elevii din clasa a noua in parc, unde au stat la povesti, au dansat si s-au jucat Pokemon go. Toate acestea ii ajuta pe copii si pe profesori sa se apropie, similar activitatilor de teambuilding.
In scoala la care preda Timothy, in prima saptamana de scoala, orarul este redus la jumatate. Iar in licee, bobocii au o zi in plus de program relaxat, in care se pot adapta la noul mediu scolar. Taru Pohtola, profesor de limbi straine la liceu declara ca „Vrem ca elevii nostri sa se simta ca acasa in noua lor scoala inainte ca adevarata munca sa inceapa.”
Majoritatea cadrelor didactice din Finlanda sunt de acord ca regulile, rutinele si procedurile sunt importante in clasa, insa considera ca mai intai este important sa creeze un mediu prietenos si nestresant.
Acelasi principiu este prezentat si de Paul Tough in cartea „Secretul succesului”(titlu original: Helping Children Succeed). In scolile in care elevii simt ca apartin, ca sunt independenti si ca pot evolua, copiii isi vor dezvolta abilitati noncognitive, precum rezilienta, perseverenta si autocontrolul. Pentru copii, cei mai importanti factori de mediu nu sunt legati de obiectele din jur, ci de relatiile interpersonale cu adultii din viata lor.


*Sursa foto: https://www.flickr.com/photos/rpstanton/3382665453/

vineri, 18 septembrie 2015

5 SFATURI PENTRU ELEVI, PENTRU A-ŞI INTRA MAI UŞOR ÎN RITM ÎN NOUL AN ŞCOLAR

Cinci sfaturi pentru elevi, pentru a-si intra mai usor in ritm in noul an scolarAnul scolar 2015-2016 tocmai si-a intrat in drepturi, iar cei mai multi dintre elevi reusesc mai greu sa isi reintre in ritm dupa vacanta de vara.
Pentru ca noul an scolar aduce multe provocari pentru cei mici: teste, simulari, examene, programa scolara si materii noi, avem cateva sfaturi pentru elevi, pentru a-i ajuta sa invete mai usor:
Exercitii sportive - contribuie semnificativ la imbunatatirea functiilor creierului. Exercitiile fizice ii ajuta pe copii sa se concentreze mai usor, sa isi imbunatateasca memoria si sa gandeasca mai repede.
Stimularea memoriei - retinerea numerelor castigatoare de la loto, memorarea cat mai multor numere de telefon sau numele copiilor vedetelor preferate reprezinta cele mai simple exercitii de memorie. Astfel de activitati ajuta la antrenarea creierului si la imbunatatirea procesului de memorare si de gandire rapida.
Dobandirea informatiilor noi - cu cat folosim mai mult creierul, cu atat il ajutam sa functioneze mai bine si mai rapid. Poti de exemplu sa studiezi cateva minute pe zi la un instrument sau sa inveti cateva cuvinte intr-o limba straina. Te va ajuta si sa te relaxezi!
Participarea la activitati diversificate - alegeti intotdeauna in perioadele importante, in care aveti de invatat o cantitate mare de informatii, sa faceti lucrurile putin ... altfel decat in mod obisnuit! Daca inainte erati tentat sa va relaxati o ora dupa scoala urmarind un serial, acum este indicat sa dormiti 30 de minute la pranz, iar apoi sa va apucati de studiat. De asemenea, puteti inlocui jocurile pe calculator cu plimbarile in aer liber.
Program stabil - Daca esti unul dintre copiii care se pregatesc de testarile sau examenele nationale in acest an, trebuie sa fii cat mai organizat. Stabileste o ora la care sa te trezesti si la care sa te culci si prioritizeaza-ti activitatile din timpul zilei, astfel incat sa te poti ocupa de procesul de invatare atunci cand creierul tau functioneaza cel mai bine!


                                                                           Autor: Ion Andreea

luni, 17 septembrie 2012

Scrisoare deschisă


Dragi elevi, părinți și profesori,
Deschiderea anului școlar este, și va fi întotdeauna, o sărbătoare și fiecare cetățean, fie că este părinte sau bunic, fie că este cadru didactic sau persoana însărcinată cu problemele administrative ale școlii, graviteaza în jurul acestui eveniment unic, anual.
Chiar dacă a întârziat cu o săptămână, noul an școlar și-a redeschis porțile pentru a primi, cu mic, cu mare, pe fiecare dintre voi. Acest an aduce cu el și ceva nou, mai exact clasa pregătitoare, care sperăm să îi ajute pe cei mici să treacă mai ușor de la grădiniță la clasa I dar și un nou tip de examen pentru cei ce își petrec ultimul an în liceu: bacalaureatul profesional, pentru tinerii care vor să intre direct pe piața muncii, fără a mai urma studiile superioare. Dincolo de politică, dincolo de administrație, dincolo de probleme, ajunsuri sau neajunsuri, elevii, din toate formele de învățământ, studenții, profesorii, sunt actorii principali ai evenimentului iar sărbătoarea lor nu trebuie stricată de niciun discurs politic, de nicio umbră de reproș sau de vreo atitudine negativă.
Doresc să vă anunț pe această cale că vă voi fi alături, ca și până acum și că voi încerca să vă ajut în orice nelămuriri aveți legate de noul sistem. Chiar dacă mai sunt multe de rezolvat în ceea ce privește sistemul educațional din România, treptat, cu răbdare și cu sprijinul vostru, sunt convins că vom reuși să-l aducem pe calea dreaptă și normală. Eu, dincolo de funcția de ministru, ca om al cărții, ca om al școlii, ca om care se implică cu toată ființa, de peste 15 ani, pentru ca educația să devină prioritate națională și care luptă pentru ca cei implicați să primească respectul cuvenit, nu fac altceva decât să urez, cu această ocazie specială, tuturor elevilor, parintilor, profesorilor, să fie sănătoși, să fie bucuroși că e o toamnă frumoasă și să se încreadă că există multă bună credință, dorință de mai bine și capacitate de a aduce acest bine în școala românească.
Le urez elevilor mult succes în nou an pe care să-l termine cu rezultate excepționale, dar și profesorilor și părinților deoarece contribuie, în mod egal, în formarea viitorului țării noastre.

                                                   Publicat de LIVIU MARIAN POP , ministru pt. D.S.