Se afișează postările cu eticheta an III. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta an III. Afișați toate postările

joi, 18 noiembrie 2021

REVISTA „MĂRTURII MARAMUREȘENE”, An III, Nr. 8-9 (toamnă-iarnă 2021) înspre inimile iubitorilor de frumos

 

Motto:

„Patriotismul nu este (un) moft, patriotismul este (o) necesitate”

Radu Botiș


Lansarea acesteia a avut loc, respectând condițiile impuse de normele în vigoare, cu privire la starea de pandemie pe care o tranzitează lumea (mască, distanțare socială), în prezența câtorva zeci de participanți, iubitori de artă și literatură. Am remarcat prezența doamnelor Carmena Felicia Băințan (președinta L.S.R., filiala Maramureș) și Aurelia Oancă (membru L.S.R. – filiala maramureș). Printre susținătorii și admiratorii literari ai acestei reviste am fost și noi, fârtații Nelu Danci (poet popular) și subsemnatul, Vasile Bele (membri LSR, filiala Cluj-Napoca).

Toate acestea au avut loc la sediul ANCMRR (Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere) din MAI, filiala „Pintea Viteazu”, Maramureș, cu sediul în Baia Mare, b-dul Republicii, repet în prezența a numeroase cadre militare în rezervă și în retragere.

Pentru început, a fost invitat membrul fondator al revistei, poetul Radu Botiș, să prezinte revista. Elegant, punctând esențialul conținutului. Apoi, au felicitat această apariție editorială: col. (rtg.) Gavril Babiciu, Carmena Băințan, Nelu Danci, Aurelia Oancă, col. (rez.) Ioan Marchiș, Lt. col. (rez.) Liviu Aurel Pârjol și subsemnatul. S-a apreciat, din partea tuturor susținătorilor, efortul membrilor fondatori, de a „ține pasul literar”, în lumea aceasta destul de bulversată. Cu un conținut consistent și valoros revista „Mărturii maramureșene”, ne uimește cu fiecare apariție editorială.

Asta dovedește multe. Întâi, faptul că la „cârma” acesteia sunt oameni profesioniști, care știu ce înseamnă valoarea și calitatea literară, și nu fac rabat de la aceasta. Felicitări. Rostesc acestea, în ideea că am întâlnit și altfel de carte – ce respinge, care nu atrage și chiar mi-am manifestat public acest punct de vedere, asumându-mi responsabilitatea vorbelor.

Editorialul acestui număr (8-9, toamnă-iarnă)este semnat de către prof. Octavia Micu Ceaca, numindu-l „Întâlnirea cu frumosul și cuvântul ziditor”, urmat de recenzia volumului „Cercul (Pe drumuri bătătorite de cuvinte)”, autoare Ana Cristina Popescu, realizată de către Radu Botiș, numindu-și recenzia „Un volum de proză scurtă, bogat în culoare artistică, simboluri și îndemnuri moralizatoare”.

Cezarina Adamescu, semnează articolul „Luminile umbrei”, iar Andreia (Ghib) Botiș (membru fondator), semnează articolul „Bradul și arborele de naștere”, iar Radu Botiș, (mulțumindu-i, cu respect și prețuire profundă), include Prefața celui de-al șaselea volum, al proiectului literar realizat de către Gelu Dragoș, Nelu Danci și subsemnatul, „Antologii de texte. Recenzii de cărți – personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba”, pe care Domnia sa a intitulat-o „Limba română – chivotul neamului meu”.      

Al. Florin Țene (președintele și mebrul fondator al L.S.R.), realizează o exegeză a volumului „Singurătatea poetului”, autor Gelu Dragoș, pe care a numit-o „Gelu Dragoș, sau singurătatea poetului de cursă lungă”, iar buna prietenă Mihaela CD, revine cu o recenzie de carte. Este vorba despre romanul „Ursula, o mamă judecată de copii”, autoarea fiind Mara Popescu Vasilca. Și-a numit  recenzia, metaforic, „Gustul binelui pe buze”. Felicitări!

Olga Văduva (Grigorov), din Tulcea, Cezarina Adamescu (poeme în proză), Ionica Bandrabur (Slănic-Moldova, BC), Aurelia Oancă, Limona Rusu (Suceava, SV), Lilioara Macovei, Ioan Romeo Roșiianu, Ioan Dragoș, Nelu Danci, Radu Botiș, Zaharie Bledea, Toth Arpad (Covasna), Gelu Dragoș, Gabriel Dragnea, Traian Vasilcău (Chișinău) semnează la secțiunea Poezie. Felicitări, tuturor colaboratorilor și participanților.

Ionica Bandrabur (felicitări, bună prietenă!), semnează un fragment de proză „Te-am iubit, femeie!” și impresii sau „Ecou din Țara Maramureșului”, din Tabăra literară organizată în Maramureș, „File de jurnal. Prima ediție a taberei de creație literară – Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, ăn tine, anotimp! Ediția 2021”, organizată de către Gelu Dragoș, Nelu Danci și subsemnatul, în luna septembrie. Mulțumim, dragi prieteni pentru onoarea și bucuria de a fi prezenți în această tabără. Vă așteptăm și în edițiile următoare. Doamne ajută!

Octavia Micu Ceaca, pe lângă Editorialul amintit supra mai semnează și un fragment de proză, din „Sergiu – memoria timpului său”, iar buna prietenă din Cetatea Vâlcii, scriitoarea Zenovia Zamfir, semnează articolul „Pelerinaj cultural-spiritual Moldova, Ardealul și Țara Românească”. „Minunea”, (proză), este semnată de către Lilioara Macovei. Bucurie imensă îmi stârnește și colaborare în acest valoros număr de revista, scriitoarea Silvia Giurgiu. Cu prețuire și maximă apreciere, semnează proza „Sacrificiu incomplet, iar Marius Wagner-Bucur (Germania), prieten al revistei, face un rezumat mergând „Pe urmele templierilor în Europa”. Prof. Aurel Ghizelan, (tizul meu), semnează articolul „Oameni de seamă ai Maramureșului: prof. dr. ing. Vasile Năsui”.

De la Brăila, Georgiana Laura Gheorghe, ne uimește și ne surprinde plăcut cu „Regăsirea Spiritualității. Prin Natură”, iar subsemnatul sunt cuprins cu un semnal editorial al revistei „Poezii pentru sufletul meu”. Mulțumesc pentru această bucurie. Spun mereu, atunci când și unde este cazul, că avem și că există și literatură de calitate superioară. Și am dreptate! Din orașul lui Nichita, scriitoarea Aurelia Rînjea, ne semnalează apariția editorială a romanului „Ursula, o mamă judecată de copii”, autoare fiind Mara Popescu Vasilca.

Lt. col. (rez.) Liviu Aurel Pârjol, secretar Filiala „Pintea Viteazu”, Maramureș, a ANCMRR din MAI, semnează un „raport” concis și interesant, concret și obiectiv: „Vizită prieteneasvă în Kiev-Ucraina”, file din jurnalul activităților desfășurate de această filială,  „Lumea de mâine”, ne este dezvăluită de către Mihai Tudor – o părere personală interesantă, iar Vasile L. Tivadar, realizează un „Portret de român – Cornel Sabău: patriot, jurnalist de investigații, ziarist și familist”.

Prof. Traian D. Lazăr, vorbind despre „Identitate”, se referă cu exactitate la studiul monografic Ulmeni-Maramureș, alcătuit de către prof. Micea Botiș și pr. Radu Botiș, în timp ce prof. Traian Rus, rostind tot cuvântul identitate, ne introduce în atmosfera de „Cântec și poveste – doina lui Lucaciu”.

Un minunat „Remember: Gânduri la apariția revistei Mărturii maramureșene, An III, nr. 6-7, iunie 2021”, ne dăruie și prof. Olimpia Mureșan – un om din elita școlii românești, un om de o finețe și de o eleganță cum rar îți este dat să mai întâlnești. Vă mulțumesc pentru toată prietenia de care mă bucur în fața dumneavoastră, doamna prof. Olimpia Mureșan, așa cum vă mulțumesc pentru sfaturi și aprecieri. Doamne ajută, cu sănătate și cu bucurii.

M. Vlădescu, ne vorbește despre alt „Remember: Ziarul de Vrancea”, iar Ionuț Jercan, readuce în atenția noastră câteva plăcute „Amintiri: grupul Voci maramureșene – colindă românii din nord-estul Italiei”, urmând „Remember: Laureații premiilor U.Z.P.R. – 2018” – Romulus Dan Busnea, Mirela Daniela Stîngă și Radu Botiș. Continuăm cu „Vești” bune și gânduri bune, legate de întreaga activitate literară ne oferă, pe parcursul câtorva pagini, Radu Botiș, făcând referire la diplomele și medaliile primite în acest an pentru merite deosebite în actul cultural. Tot Domnia Sa, ne vorbește despre poetul „Gelu Dragoș are o poezie valoroasă, tristă, în gen bacovian”.

La secțiunea Interviu, ne este prezentat un scurt grupaj de întrebări, realizat de către Iuliu Marius Moror, cel intervievat fiind Radu Botiș, iar la secțiunea Semnal editorial, redacția punctează aparițiile următoare: Cezarina Adamescu ’70, „Trecerea Pragului. Stâncile creației, vol. XII”, Cezarina Adamescu ’70, „Luminișul credinței”, vol. XIII și Cezarina Adamescu ’70, „Sfinții dau mărturie”, vol. XIV, pentru ca în finalul revistei să ne fie prezentat un scurt CV-u literar al membrului fondator – Radu Botiș.

Felicitări, membrilor fondatori pentru această apariție editorială!

Felicitări, tuturor participanților cuprinși în acest număr editorial – scriitori, poeți, prozatori, fiecare după nume și destin literar, pentru întreaga activitate scriitoricească!

Felicitări, Radu Botiș, în nume personal, pentru această pagină de istorie literară, ce ne-o oferiți, observ, destul de des, cu responsabilitate și acribie.

Dacă ar mai fi ceva de rostit vă las și pe dumneavoastră ... Eu, rostesc, creștinescul, Doamne ajută! La cât mai multe numere din acestea – unde valoarea și calitatea, tronează și sunt „litere de lege”.

Felicitări, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I., filiala „Pintea Viteazu”, Maramureș! 

                                                          MEA CULPA!

Un prieten drag mă atenționează că mi-a scăpat un amănunt. Da! Are mare dreptate. Pentru asta îmi permit să-l notez aici, nu să îl inserez, undeva în text: „Acest număr al revistei este ilustrat cu lucrări realizate de Laura Alexandra Mogoș (elevă în clasa a VIII-a, Școala Gimnazială Mireșu Mare”. Iertare Laura! Dar este bine când ai prieteni care-ți văd și defectele sau greșelile. Nu a fost cazul unor greșeli, doar uitarea sau graba. Meriți respect și apreciere așa cum foarte bine știi că-mi ești dragă pentru harul și talentul dumitale. În curând, vin și alte surprize! Doamne ajută! Succes în activitatea școlară și artistică. Mulțumesc G.D.!

Chiuzbaia, 19 noiembrie 2021  

   

marți, 9 noiembrie 2021

A apărut revista „Mărturii maramureşene”

 de Radu BOTIŞ, UZPR

Sub egida UZPR a apărut numărul 8-9 (toamnă-iarnă), 2021, al prestigioasei reviste de cultură, tradiții și atitudine civică, „Mărturii maramureşene”.

Din CUPRINS:

EDITORIAL: Întâlnirea cu frumosul și cuvântul ziditor (Octavia MICU CEACA)/3; 

Cercul (Pe drumuri bătătorite de cuvinte) (Radu BOTIŞ)/10; 

Luminile umbrei (Cezarina ADAMESCU)/13;

 Limba română – chivotul neamului meu (Radu BOTIȘ)/15; 

Bradul și arborele de naștere (Andreia GHIB BOTIȘ)/18; 

Gelu Dragoș, sau singurătatea poetului de cursă lungă (Al. Florin ȚENE)/21;

 Gustul binelui pe buze (Mihaela CD)/23;

Olga Văduva GRIGOROV/29; 

„Te-am iubit, femeie!” (Ionica BANDRABUR)/33;

 Cezarina ADAMESCU: Poeme în proză/36; 

Sergiu – memoria timpului său (Octavia MICU CEACA)/40;

 Ionica BANDRABUR/44;

 Hatos Vasile – Lansare carte (Aurelia OANCĂ)/48;

 Pelerinaj cultural-spiritual Moldova, Ardealul şi Ţara Românească (Zenovia ZAMFIR)/51;

 Limona RUSU/58;

 Minunea (Lilioara MACOVEI)/63;

 Îndemn/67; 

Lilioara MACOVEI/68; 

Sacrificiu incomplet (Silvia GIURGIU)/71;

Ioan Romeo ROȘIIANU/78;

 Prieteni ai revistei: Pe urmele templierilor în Europa – Marius WAGNER-BUCUR (Germania)/84; 

Ioan DRAGOȘ/87; 

Oameni de seamă ai Maramureșului: prof. dr. ing. Vasile NĂSUI (Aurel GHILEZAN)/92; 

Regăsirea Spiritualității. Prin Natură (Georgiana-Laura GHEORGHE)/97; 

Radu BOTIŞ/99; 

Revista „Poezii pentru sufletul meu” (Vasile BELE)/103; 

O mamă și Dumnezeu (Aurelia RÎNJEA)/108; 

Din agenda Filialei „Pintea Viteazu” – Maramureș a ANCMRR din MAI. Vizită prietenească în Kiev-Ucraina (Liviu Aurel PÂRJOL)/113; 

Zaharie BLEDEA/116; 

Lumea de mâine (Mihai TUDOR)/118; 

Portret de român – CORNEL SABOU: Patriot, jurnalist de investigații, ziarist și familist (Vasile L. TIVADAR)/121; 

TOTH Arpád/124; 

„Gelu Dragoş are o poezie valoroasă, tristă, în gen bacovian” (Radu BOTIŞ)/126; 

Ecou din Țara Maramureșului (Ionica BANDRABUR)/127; 

Gelu DRAGOŞ/148; 

Identitate (Traian D. LAZĂR)/151;

Gabriel DRAGNEA/155; 

Cântec și poveste – DOINA LUI LUCACIU (Traian RUS)/159; 

Traian VASILCĂU (Chișinău)/162; 

REMEMBER: Gânduri la apariția revistei „Mărturii maramureșene”, An III, nr. 6-7 iunie, 2021 (Olimpia MUREȘAN)/167; 

REMEMBER: Ziarul de Vrancea (M. VLĂDESCU); 

Amintiri: Grupul „VOCI MARAMUREŞENE” colindă românii din nord-estul Italiei (Ionuţ JERCAN)/174; 

Veşti/176; 

REMEMBER: Laureații premiilor U.Z.P.R. – 2018/179;

 MĂRTURII… din cartea Viața la sat în perioada comunistă/183;

 Semnal editorial (Redacția)/185;

 Despre fondatorul revistei Mărturii Maramureşene: RADU BOTIȘ (Redacția)/186.

joi, 3 iunie 2021

A apărut revista „Mărturii maramureşene”, iunie 2021


 Sub egida UZPR a apărut numărul 6-7, Iunie, 2021, al prestigioasei reviste de cultură, tradiții și atitudine civică, „Mărturii maramureşene”.

Din CUPRINS:

EDITORIAL: Lecturată cu Suflet de Ardeal (Gabriella COSTESCU) / 3; Radu BOTIȘ / 8; Români în istoria Mexicului (Ștefan STRĂJERI – SUA) / 11; Homorodan Alexandra și arta sa (Constanța ABĂLAȘEI DONOSĂ) / 21; RADU BOTIȘ: Viața vie a unui mănunchi de creștini români. Parohia Ortodoxă Română – Arduzel  The True Life of a Bunch of Roumanian Christians. The Roumanian Orthodox Parish of Arduzel (Vasile BELE) / 25; Mulțumesc – Pr. Radu Botiș (Vasile BELE) / 31; Aurelia OANCĂ / 33; Cercetarea pedagogică privind stimularea gândirii critice la elevii din primar (Andreia BOTIȘ) / 37; Cornel C. COSTEA / 44; Democrația și educația, în viziunea lui John Dewey (Mariana POPAN) / 49; Gabriella COSTESCU / 57; Harul în general (Anamaria POP) / 59; Cuvintele lui Iisus privite prin perspectiva Învierii (Radu BOTIȘ) / 64; 30 de ani de democrație – neputință și lipsă de viziune (Mihai TUDOR) / 67; Profil: Despre Mihaela CD / 73; Bărbat versus femeie (Daniel LUCA) / 82; Maica Teodosia și iubirea ei spirituală (Constanța ABĂLAȘEI DONOSĂ) / 85; Poetul Mihai Epli debutează cu volumul „Lacunele luminii” (Gelu DRAGOȘ) / 93; Constantin Remus STRUGAR / 99; Dăruiește, fără să aștepți nimic în schimb (Mihai MARIAN) / 104; Omul, dascălul, sculptorul și scriitorul Viorel Pop – Popas la Borna 84! (Gelu DRAGOȘ) / 107; Respect Rezerviștilor Maramureșeni (Ioan MARCHIȘ) / 111; Ovidiu PURDEA – SOMEȘ / 114; Poezii creștine scrise cu dragoste de poetul Grigoraș Ciocan (Gelu DRAGOȘ) / 118; Anca PREDA / 123; Olimpia MUREȘAN – Scrieri literare (Ioan ANDREICA) / 127; Gânduri despre Antologia de texte – Recenzii de cărți – Personalități ale lumii contemporane. Sincerus Verba (Daniela VÎLCEANU) / 130; Gheorghe ANTOHI / 141; Portret de român General de brigadă (rtg) POP Gheorghe ION / 144; Zaharia BLEDEA / 170; Mihai EPLI / 173; Activități culturale la Filiala maramureșeană „Pintea Viteazu” a A.N.C.M.R.R. din M.A.I. în anul 2021 (Liviu Aurel PÂRJOL) / 176; Mărturii maramureșene (Gheorghe PÂRJA) / 179; Fieful lui Nicolae Iorga (Constantin DOBRESCU) / 182; Revista „Mărturii maramureșene”  în straie de sărbătoare! (Gelu DRAGOȘ) / 186; Percepția socială a consumului de droguri în rândul adolescenților (Sorina Mihaela BOTIȘ) / 190; Evaluarea anxietății și a stimei de sine a adolescenților instituționalizați (Corina Diana CIOBANU) / 192; Crezul părintelui dr. Vasile Lucaciu! (Gavril BABICIU) / 194; Personalități locale:  Prof. dr. doc. Florian C. Ulmeanu (1903-1973) / 202; Pr. stavr. Radu Botiș – Aspecte pedagogice și catehetice în lucrarea de mântuire a domnului Iisus Hristos (Vasile BELE) / 203; Moartea lui Dumnezeu și nașterea Supraomului în filosofia lui Friedrich Nietzsche (Marian Petrică NICOARĂ) / 215; Rezultatele Festivalului Internațional Campionatul Mondial de Poezie, Ediția a V a, 2021! / 224; Motiv de bucurie! (Vasile BELE) / 225; Gala Poeziei „Șapte inimi România” / 226; Traducerea în limba română a testamentului Emanuil Gojdu publicat la Sibiu în 1899 / 237; Inaugurarea Filialei „Pintea Viteazu” / 246; Dare de seamă la ANCMRR (Redacția revistei „Mărturii Maramureșene”) / 249.

                                                                                  Radu BOTIŞ, UZPR