Declaraţia zilei - Paul Voiculescu

 

"Două firme românești și-au propus să liciteze pentru construirea de autostrăzi în Germania…

Au fost refuzate pe motivul că Germania nu-și permite prețul cerut..."

Declarație de presă

25.05.2018

                 Parteneriatul public-privat va rezolva problema autostrăzilor din România

         Prin noua Lege a parteneriatului public-privat, precum și prin celelalte legi legate de absorbția fondurilor  europene, 50% din problemele privind construcțiile de autostrăzi (cu care s-a confruntat țara noastră în ultimul an, incluzând aici și problemele cu achizițiile), au fost rezolvate. Cealaltă parte urmează să fie soluționată în perioada următoare, mă refer aici la: incompetența funcționarilor, rea-credința, lipsa asumării răspunderii și a deciziilor, proasta calitate a proiectelor și, nu în ultimul rând, la modul de abordare a lucrărilor de către constructori (calitate scazută uneori, muncitori puțini sau slab plătiți și falimentarea intenționată a subcontractorilor români de către antreprenorii generali).

         Sunt de părere că în perioada următoare se va vedea un redresment în domeniu.

          

       Deputat

Marius Sorin BOTA

România nu va fi lăsată să își construiască autostrăzi peste Carpați!

Ce interese străine ne blochează?!

De aproape 30 de ani reclamăm incompetența și ticăloșia politicienilor români care, pe lângă faptul că au lăsat România la mâna prăduitorilor străini, nu au fost în stare să construiască măcar 1.000 de km de autostrăzi, pentru a ne face viața mai ușoară și pentru a stimula transporturile pe teritoriul țării, facilitând astfel dezvoltarea economiei. Printre marile nereușite este și cea a măcar unei autostrăzi peste Carpați care să unească Transilvania cu sudul țării. Proiecte au tot apărut dar, ca prin blestem, toate au sfârșit prost. Și, desigur, concluzia românilor a fost aceea că hoții și incompetenții care ne conduc nu sunt în stare să facă mai mult, că ei nu trăiesc decât pentru șpagă. Și dacă aceste nereușite fac parte, în realitate, dintr-un plan bine ținut în frâu de anumite puteri străine?

Istoria ultimelor două milenii ne-au arătat că aceste pământuri au fost la intersecția valurilor migratorii și a marilor puteri, că bogățiile acestor locuri au fost și blestemul nostru. Migratorii, mai apoi Imperiile Otoman, Țarist sau Austro-Ungar au făcut tot posibilul să exploateze la maxim aceste teritorii și pe locuitorii lor, să îi împiedice să se unească și să se dezvolte… Ce s-a schimbat de atunci? Mai nimic: România este și astăzi o țară tampon la intersecția marilor puteri, este în continuare jefuită de „partenerii strategici” și i se blochează dezvoltarea pe direcțiile care nu le convin acestora.

Revenind la subiectul acestui articol, am identificat două motive principale care nu ne vor permite să construim autostrăzi peste Carpați, oricât ne-am da cu fundul de pământ. Iar pentru a le înțelege trebuie să plecăm de la conștientizarea statutului de colonie economică occidentală pe care îl are România, o țară aservită în mod evident unor interese străine. Așadar, cele două motive care blochează construirea unei autostrăzi care să lege Bucureștiul și sudul țării de Transilvania sunt următoarele: 1) Arcul carpatic este o linie de demarcație geostrategică între civilizația occidentală și cea orientală și așa trebuie să rămână deocamdată; 2) Transilvania urmează să devină în viitor un principat autonom, mai apropiat de Vest decât de București. Și acum să și dezvoltăm:

DEMARCAȚIA GEOSTRATEGICĂ. Dacă analizăm puțin perioada comunistă, și în special perioada de mari prefaceri din epoca Ceaușescu, vom constata un lucru foarte interesant: Regiunea Moldova a beneficiat de mult mai puține investiții în fabrici și uzine decât restul țării, de unde și conservarea sărăciei acestei părți din România până astăzi. De ce a dezavantajat Ceaușescu Moldova? De teamă că rușii o vor ocupa și că vor pune mâna pe industria strategică a României. Așadar Moldova a fost sacrificată din rațiuni bine întemeiate – nu a avut nici prea multe fabrici și uzine, nici drumuri bune, ca să nu le primească cadou rușii, în cazul unei posibile ocupații.

Din nefericire, pentru americani și occidentul european România este astăzi un fel de provincia Moldova din epoca comunistă. Ea nu trebuie să se dezvolte prea mult, nu trebuie să aibă o rețea de autostrăzi bine pusă la punct, nu trebuie să bată palma cu prim ministrul Japoniei (adică o putere din Orient) pentru a beneficia de investiții majore făcute de a treia putere economică a lumii (vă amintiți scandalul diplomatic din urmă cu puține zile, al cărui unic scop a fost descurajarea Japoniei de a face investiții în România), etc. România trebuie să deservească interesele occidentale și atât, alții fiind cei care stabilesc lucrurile esențiale pentru noi. Așadar, vrei ca om politic important să inițiezi construirea unei autostrăzi peste Carpați? Nicio problemă, pușcăria îți va bate la ușă și o să te liniștești.

Ca să înțelegeți mai bine, în anul 1996, Samuel Phillips Huntington, profesor la Harvard și analist politic, a publicat lucrarea “Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale”  în care susține teza unei noi ordini mondiale, instaurată la sfârșitul Războiului Rece, o ordine care plasează România în zona civilizației ortodoxe, adică într-o lume diferită de cea occidentală, catolică și protestantă, dificil de armonizat cu aceasta. De altfel, el nu face decât să confirme politica de secole a occidentului european în care Carpații delimitau lumea catolică condusă de Papa de la Roma și orientul ortodox.

Să nu îl uităm nici pe George Friedman, de la Stratfor, care vorbea nu demult despre necesitatea ca România și alte țări din estul Europei să fie transformate în țări tampon menite să înconjoare Federația Rusă, pentru a-i bloca expansiunea și a servi astfel interesele americane. A spus-o limpede, cu cinism, iar vocea lui este una dintre cele care dă direcție jocurilor geostrategice mondiale. Ori o țară tampon NU ARE VOIE să devină o Elveție, așa cum România ar avea potențial să devină dacă ar fi lăsată. Prin urmare, interesele geostrategice americane (vezi și mega țeapa Bechtel) nu coincid cu nevoia firească a unei țări ca România de a avea o rețea mare de autostrăzi.

La toate aceste interese geostrategice se adaugă încă unul major: transformarea Transilvaniei în Principat Autonom, un alt plan care trebuie să descurajeze construirea unei autostrăzi peste Carpați. Astfel, în timp de Ungaria se leagă de Transilvania prin autostrăzi, Bucureștiul nu o face!!! Să fie doar lipsă de viziune a politicienilor români? Nu, este o gândire strategică căreia i se subordonează și mulți penali din politica românească, cu putere de decizie.

Desigur, naivii vor reclama Teoria Conspirației, faptul că ungurii nu pot pleca cu pământul în spate sau că, oricum, românii sunt majoritari în Transilvania. Doar că în momentul în care chiar și românii din Transilvania vor fi convinși că le-ar fi mult mai bine fără MITICII de la București, treaba este mai mult de jumătate rezolvată. Iar la acest lucru se muncește din greu: în primul rând se fac investiții străine majore care ridică și mai mult nivelul de trai al celor din interiorul Arcului Carpatic, care oricum este peste cel al moldovenilor, oltenilor sau muntenilor. Simultan, în anumite mijloace importante de presă din Transilvania se marșează din greu pe stimularea unei revolte împotriva Bucureștiului, care ia banii din Ardealul mai bogat ca să îi prăduie în alte zone și în interes personal. În același timp, în afara țării, Transilvania este promovată turistic cel mai adesea independent. Ungaria investește major în Ardeal, cumpără terenuri, susține cu foarte mulți bani populația de etnie maghiară. Un sistem judecătoresc corupt și trădător „restituie” terenuri, imobile, chiar sate întregi urmașilor unor grofi unguri, fără ca aceștia să aibă drepturi reale asupra lor… Prințul Charles al Marii Britanii, care nu are drept de succesiune în Regatul Unit, a devenit un apostol al intereselor Transilvaniei de pe poziția revendicată de urmaș genetic al lui Vlad Țepeș, visând probabil la tronul regatului independent al Transilvaniei…

Marea greșeală a multor români care se cred foarte isteți (ăia care zic că nu pot lua ungurii pământul Transilvaniei ca să îl ducă în Ungaria), este aceea că nu înțeleg faptul că ruperea Transilvaniei de România NU trebuie să însemne alipirea acesteia la Ungaria. Nicidecum! Proiectul este cel al unei Transilvanii independente, expresie a voinței locuitorilor ei, un proces care nu trebuie realizat neapărat prin violență. Nu uitați că Europa Occidentală a avut grijă să rupă atât Cehoslovacia, cât și Iugoslavia, că în 1989 a vrut să rupă și România, dar asta nu le-a ieșit. De ce ar vrea să o facă? Pentru că toată istoria ne arată că marile puteri vor să aibă vasali mici și slabi, nu țări care să le facă concurență economică sau militară!

Ori, din perspectiva acestui proiect, nu este de dorit ca restul României să se lege prin autostrăzi de Transilvania, pentru că asta ar stimula major circulația între provinciile românești, ar duce la o dezvoltare economică sporită și la o omogenizare a prosperității.

Tocmai de aceea, din păcate, cu o clasă politică (și mă refer la toate partidele parlamentare) incompetentă, coruptă și aservită unor interese străine, nu avem șanse ca în viitorul apropiat să construim autostrăzi peste Carpați. Stăpânii coloniei România nu sunt de acord cu asta! Punct!

P.S. Pentru cei cu creier puțin, care ar fi tentați să mă acuze de simpatii rusești, în urma scrierii acestui articol, menționez că în ultimele două secole, nicio forță străină nu a fost atât de toxică pentru români precum Rusia și că sunt convins că rușii nu ne sunt prieteni nici astăzi!

Autor: Daniel Roxin

Sursa: Cunoaste lumea, preluare dupa http://daniel-roxin.ro/

Lungimea în kilometri a promisiunilor neonorate.În ultimii 25 de ani, miniştrii Transporturilor s-au lăudat cu construcţia a cel puţin 10.000 km de autostrăzi. La momentul actual, avem mai puţin de 750 km !!!

România are în prezent mai puţin de 750 de kilometri de autostrăzi, dar dacă s-ar fi împlinit promisiunile politicienilor din ultimii 25 de ani infrastructura de mare viteză ar fi avut cel puţin 10.000 de kilometri, reiese din declaraţiile politice din perioada postdecembristă analizate de MEDIAFAX.

În topul promisiunilor referitoare la autostrăzi, primul este Relu Fenechiu (ministru al Transporturilor în perioada decembrie 2012 – iulie 2013), cu ai săi 4.000 de kilometri. Relu Fenechiu este urmat de Dan Şova (ministru în perioada martie-iunie 2014), cu 2.020 de kilometri, şi de o serie de alţi miniştri şi oficiali care au oscilat în jurul cifrei de 1.000 de kilometri.

Estimările oficiale privind construcţia de autostrăzi au început cu „indicaţiile preţioase” lansate, la vremea lui, de Nicolae Ceauşescu, în „lumina” cărora IPTANA (Institutul de Proiectări Transporturi Auto, Navale şi Aeriene) a realizat un studiu pentru 3.600 de kilometri. Aceştia urmau să fie construiţi în trei etape: I cu 20 de kilometri (până în anul 2006), apoi II cu 636 de kilometri (anii 2006-2015) şi III cu 2.600 de kilometri (după anul 2015).

Primul care s-a remarcat, în perioada postdecembristă cu o declaraţie memorabilă pe tema infrastructurii a fost Traian Băsescu (ministrul Transporturilor în perioada aprilie 1991 – noiembrie 1992), care a spus că „România nu are nevoie de autostrăzi”. Apoi, ca preşedinte al României, a declarat – în martie 2009 – „vă garantez că peste doi ani România va avea 700 de kilometri de autostradă”, recomandând Guvernului să construiască respectivele şosele „din fonduri europene, nu prin parteneriat public-privat”.Un alt moment important în cronologia promisiunilor a fost adoptarea, în 1999, a primului Master Plan de Transporturi, în care se preconizau 1.736 de kilometri noi de autostrăzi până în 2015. Principalele tronsoane prevăzute în acel document erau Bucureşti-Piteşti (96 km), Bucureşti-Feteşti-Cernavodă (151 km), Centura Bucureşti Sud (46 km), Centura Bucureşti Nord (50 km), apoi Bucureşti-Ploieşti (70 km), Ploieşti-Comarnic (36 km), Comarnic-Braşov (65 km), (Borş - Oradea - Cluj-Napoca - Târgu Mureş - Braşov (care avea să devină, după 2004, cel mai controversat proiect, 422 km în acel Master Plan, respectiv 415 km în proiectele ulterioare), Piteşti-Sibiu (150 km), Sibiu-Lugoj (210 km), Lugoj-Nădlac (130 km), Ploieşti-Albiţa (310 km).

Continuând „tradiţia” promisiunilor, în 2008 a apărut o platformă electorală a PSD din care rezultau 1.000 de kilometri de autostrăzi noi până în 2012. Social-democraţii susţineau, atunci, că vor realiza partea românească a Coridorului IV Paneuropean (Bucureşti-Nădlac), Autostrada Bucureşti-Braşov şi Autostrada Transilvania (Braşov-Borş, al cărei şantier fusese deschis în 2004). Ca noutăţi, PSD promitea deschiderea lucrărilor la Autostrada Moldovei (Bucureşti-Iaşi-Suceava) şi la Autostrada Sud, al cărei traseu urma să fie Bucureşti-Alexandria-Slatina-Craiova-Târgu Jiu.

Anca Boagiu, ministru al Transporturilor în perioada noiembrie 2010 - februarie 2012, a lansat una dintre cele mai modeste promisiuni, cu puţin peste 500 de kilometri de autostrăzi noi până în anul 2013 (declaraţia fiind făcută în 2010, la audierile pentru validarea mandatului). De remarcat că şeful ei pe linie de partid şi de Guvern, Emil Boc, promisese într-un interviu 800 de kilometri noi de autostradă.

Mai târziu, în 2013, liberalul Relu Fenechiu - care avea să devină şi ministru al Transporturilor - a lansat un fel de bombă mediatică, trasând nu mai puţin de 4.000 de kilometri de autostrăzi noi. „De 20 de ani ne plângem că România nu are autostrăzi. De 12 ani, eu studiez cum s-ar putea face autostrăzi în România. Cred că am găsit o soluţie fezabilă, o soluţie care are şi o programare eficientă, dar şi surse financiare - e vorba de construirea unei reţele de 4.000 de kilometri de autostradă până în 2027 printr-un parteneriat public-privat la care Guvernul asigură plăţile de disponibilitate”, a spus Fenechiu, în 2013. Apoi, la audierile pentru validare ca ministru, Relu Fenechiu a detaliat: „Pentru a avea o reţea de infrastructură rutieră, rapidă, corectă, noi trebuie să ajungem la 300 kilometri de autostradă pe an. Dacă noi am face aceşti 300 de kilometri pe an, am putea ajunge până în 2020 să avem vreo 2.500 km de autostradă, ceea ce ar fi OK”.

Anul 2014 a fost, de departe, cel mai bogat în promisiuni privind autostrăzile, în contextul în care tocmai se atribuise proiectul Comarnic-Braşov. Într-o şedinţă de Guvern din ianuarie 2014, premierul Victor Viorel Ponta i-a transmis ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, că în aprilie „trebuie să se urce pe excavator sau pe buldozer” pentru a începe lucrările la viitoarea autostradă. „Mâine avem întâlnirea cu câstigătorii procedurii privind Comarnic-Braşov şi sper că în aprilie să ne urcăm pe excavator, pe buldozer, pe ce-o fi, domnul Şova, nu ştiu, numai să-i dăm drumul odată, dar e important să finalizam acest proiect”, a spus Victor Ponta în şedinţa din 15 ianuarie 2014 a Guvernului. Replica a venit cu trei luni mai târziu: în aprilie 2014, Dan Şova - în calitate de ministru al Transporturilor - a afirmat că până în 2020 România va avea 2.020 de kilometri de autostradă, iar până la finele lui 2014 an vor fi în lucru nu mai puţin de 651 de kilometri. Dan Şova a lansat această promisiune în cadrul „Infrastructure Business Summit”, organizat la Parlament, iar pe holurile Casei Poporului au fost agăţate diverse hărţi cu imagini privind viitoarele autostrăzi.

Tot în 2014, a ieşit la rampă Ioan Rus (ministru al Transporturilor în perioada iunie 2014 - iulie 2015), anunţând 250 de kilometri noi de autostradă în 2015-2016. „Reţeaua autostrăzilor din România, care totalizează 700 de kilometri în prezent, va fi extinsă cu 50 kilometri în acest an şi cu 200 de kilometri în 2016. În 2016, cu siguranţă finalizăm şi vom putea circula pe Sibiu-Nădlac, pe Cluj-Borş, cu o excepţie între Mihăieşti şi Suplacu de Barcău, care ar putea fi finalizată în 2017, pe Cluj-Târgu Mureş, Târgu Mureş-Făgăraş, Sibiu-Făgăraş, Făgăraş-Braşov în situaţia în care vom fi extraordinar de activi, dacă nu în 2017. Cu certitudine vor fi încă 250 de kilometri de autostradă în 2016”, a anunţat Ioan Rus, în 2014. Desigur, el nu avea de unde să ştie, atunci, că exact în perioada la care se referea, 2015-2016, numărul de kilometri de autostradă urma să scadă, nu să crească, aceasta fiind o premieră în istoria infrastructurii. Concret, din cauza surpării pe tronsonul Cunţa-Sălişte, în 2015 am avut mai puţini kilometri decât în 2014, iar în 2016 nu a fost finalizat niciun kilometru nou de autostradă.

După Ioan Rus a venit la Ministerul Transporturilor, în 2015, Iulian Matache, care a declarat într-un interviu că în următorii cinci ani - deci până în 2020 - vor fi daţi în folosinţă aproape 1.000 de kilometri de autostradă. „Până la sfârşitul anului 2020, ar urma să se finalizeze mai multe proiecte de autostradă, printre care Piteşti-Sibiu (117 km), Târgu Neamţ - Iaşi - Ungheni (135 km), Comarnic-Braşov (58 km), Sibiu-Braşov (120 km), Suplacu de Barcău - Borş, cu ramură spre Oradea (74 km), Nădăşelu - Suplacu de Barcău (93 km) şi Piteşti - Craiova (124 km). Lungimea proiectelor finalizate până în 2020 va fi de 946 kilometri”, a spus Iulian Matache.

După Iulian Matache, la Transporturi a venit Dan Costescu. El a spus, în februarie 2016, că până la sfârşitul acelui an ar putea fi predaţi aproximativ 80 de kilometri de autostradă de pe sectoarele Sebeş-Turda, Lugoj-Deva şi Bucureşti-Ploieşti, urmând ca „undeva, la sfârşitul anului”, să poată fi predaţi, în total, între 75 şi 80 şi ceva de kilometri de autostradă.

După Iulian Matache a venit tehnocratul Sorin Buşe, care nu s-a lăsat mai prejos: „România va avea mai mult de 1.000 de kilometri de autostradă în 2018, iar numărul de kilometri de autostradă deschişi circulaţiei în 2017 va fi de cel mult 150. În 2017 vom deschide circulaţiei 150 de kilometri, din care 117 kilometri sunt în stadiu avansat”. Potrivit datelor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prezentate de Sorin Buşe, în 2016 şi 2017 existau „mari şanse” să fie finalizate lucrările la 260 de kilometri de autostradă, iar România putea depăşi 1.000 de kilometri de autostradă chiar în 2017.

În fine, a venit şi anul 2017, cu ministrul Răzvan Cuc la Transporturi şi noi proiecte de autostrăzi gata să fie lansate. La validarea din ianuarie, în Parlament, Răzvan Cuc a spus că în acest an vor fi gata 90 de kilometri de autostradă, iar ca lansări în licitare vor fi alţi 600 de kilometri. Ulterior, în iunie, Răzvan Cuc – secondat de noul premier Mihai Tudose – a spus că se lansează 800 de kilometri noi de autostradă. Între timp, chiar au fost lansate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) loturile 1 şi 5 din Sibiu-Piteşti, Autostrada Craiova-Piteşti şi Centura de Sud a Capitalei, ca şi o serie de drumuri-expres.

La zi, însă, tocmai s-a anunţat, vineri, că o porţiune de 70 de metri din terasamentul tronsonului Lugoj-Deva s-a surpat, iar administratorul infrastructurii rutiere, CNAIR, îi ameninţă pe constructorii şi consultanţii implicaţi cu rezilierea contractelor.

Reamintim, în final, că noul Master Plan General de Transport, aprobat de Cabinetul Cioloş anul trecut, prevede construirea a 3.000 de kilometri de autostrăzi noi până în 2030, dar şi – simultan cu acest efort – peste 3.500 de kilometri de drumuri-expres şi reabilitarea a 1.600 de kilometri de cale ferată. Având în vedere timpul relativ scurt rămas până la acel termen, se poate spune că România va depăşi unele recorduri europene la viteza de execuţie a lucrărilor de infrastructură.