Se afișează postările cu eticheta buget UE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta buget UE. Afișați toate postările

vineri, 18 decembrie 2020

Sorin Roșca Stănescu: „Europa a încercat să scoată castanele din foc cu mâna României, iar România s-a ars.”

 România a înotat din nou împotriva curentului. A dat din mâini până la epuizare. Primul-ministru a atacat vehement Ungaria și Polonia. Pentru că cele două state nu au acceptat un compromis rușinos. În cele din urmă, Budapesta și Varșovia au obținut un acord istoric al Uniunii Europene. Iar România a rămas cu ochii în soare. Cine e principalul vinovat? Ludovic Orban? Președintele Klaus Iohannis? Sau domnul Aurescu, șeful Externelor?

Pe bună dreptate, două state europene, din păcate doar două, și-au folosit dreptul de veto prevăzut în legislația UE pentru a bloca o decizie greșită și abuzivă. Nucleul dur al Uniunii Europene a încercat să impună o regulă conform căreia fondurile europene destinate combaterii pandemiei și crizei ar fi urmat să fie condiționate de respectarea de către membri a regulilor statului de drept. Reguli care nu au fost niciodată bine precizate. Și care mult prea des, așa neclare cum sunt ele, au fost utilizate ca un levier împotriva statelor care rezistau unor presiuni de cu totul și cu totul altă natură și cu iz colonialist al statelor puternice UE. Cu alte cuvinte, dacă nu le dai olandezilor Portul Constanța, și austriecilor zăcămintele de gaze de la Mare Neagră, înseamnă că nu ești un stat de drept.

Polonia și Ungaria au rezistat cu succes acestor presiuni și sau împotrivit cu înverșunare condiționării pe care am descris-o mai sus. Condiționarea nu era numai nedreaptă și abuzivă. Era mai mult decât atât. Ca să fiu mai explicit, fondurile puse la dispoziția statelor sunt de fapt fondurile statelor. Și iată de ce. Președintele Klaus Iohannis ne-a înnebunt literalmente la cap, insistând asupra succesului domniei sale în urma tratativelor de la Bruxelles, succes concretizat în faptul că România ar urma să primească 80 de miliarde de euro de la UE. O sumă colosală. Numai că, atenție! Cam jumătate din acești bani urmează să fie împrumutați și restituiți cu dobânda cuvenită băncilor creditoare, la care se va adăuga un bonus în beneficiul Uniunii Europene, care a făcut diligențele necesare împrumutului respectiv. Un sfert din suma de 80 de miliarde o reprezintă contribuția anuală a României la fondurile comune UE. Deci sunt tot bani românești. Doar un sfert din suma care ar putea fi accesată reprezintă așa-numitele fonduri de solidaritate și de coeziune, pe care statele mai bogate le pun la dispoziția statelor mai sărace. Și asta se întâmplă condiționat. Oficial, condiția se referă la prezentarea unor proiecte de investiții, care urmează să fie aprobate de către Comisia Europeană. În realitate, de foarte multe ori în spate, în mod netransparent, dar ferm, se pun fel de fel de condiții de natură a avantaja în special în plan economic statele din nucleul dur UE. Îndeplinirea unor asemenea condiții le-ar aduce acestora înzecit banii înapoi. Aceasta este marea victorie obținută de Klaus Iohannis. Și am închis paranteza.

Pe bună dreptate, Polonia și Ungaria au semnalat faptul că statul de drept nu poate fi nici construit și nici apărat prin mijloace care încalcă statul de drept. Și atunci, pentru că își epuizaseră argumentele fără a obține câștig de cauză, au amenințat că vor bloca întregul mecanism utilizând dreptul de veto. Este momentul în care Ludovic Orban a sărit ca ars.

Din poziția de premier al României, Ludovic Orban a atacat în mod repetat și apăsat conducerea celor două state europene. Premierul român  a făcut acest lucru cu mai mult aplomb și cu mai mult forță decât toți ceilalți premieri europeni la un loc. Și în cele din urmă a rămas cu ochii în soare.

Dar Orban cel Bun este principalul vinovat? Sau altcineva? Nu care cumva președintele Klaus Iohannis a susținut în nenumărate rânduri că politica externă este apanajul constituțional al domniei sale? Și că nicio decizie de politică externă nu poate fi luată fără acordul prealabil al domniei sale? Își poate imagina cineva că inginerul Ludovic Orban a studiat în profunzime toate documentele UE și a ajuns de unul singur la concluzia că Polonia și Ungaria greșesc? Putea el, de capul lui, să afecteze atât de grav relațiile cu cele două state? Evident că principala răspundere îi revine lui Klaus Iohannis. Admițând prin absurd că Ludovic Orban ar fi luat-o prin bălării la prima sa declarație de acest fel, dacă președintele Klaus Iohannis ar fi avut un alt punct de vedere, ar fi intervenit promt și fie ar fi corectat spusele lui Orban, fie l-ar fi atenționat pe acesta să nu mai revină vreodată asupra inepției. Dar nu a făcut-o. Pe de altă parte, șeful Externelor, Bogdan Aurescu este un diplomat cu experiență. Este cu neputință să ne imaginăm cum se face că nici acesta nu a reacționat. Să nu fi fost Aurescu consultat în prealabil de către Orban? Este total exclus așa ceva. Prin urmare, singura concluzie logică este că Orban a fost folosit atât de către Klaus Iohannis și Aurescu, cât și de către mai marii Uniunii Europene, pe post de balon de încercare. Europa a încercat să scoată castanele din foc cu mâna României, iar România s-a ars.

 Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: corectnews.com

marți, 19 noiembrie 2013

Bugetul UE 2014-2020

Centrul Europe Direct Maramures va transmite informatii despre aprobarea de catre PE a Bugetului UE pentru urmatorii 7 ani.
Bugetul total al UE pentru următorii șapte ani este de 960 de miliarde pentru angajamente și 908 miliarde pentru plăți (la prețurile din 2011): http://europedirect.cdimm.org/noutati/parlamantul-european-aproba-bugetul-pe-termen-lung-al-ue-2014-2020
Alte informatii pe site-ul nostru:
http://europedirect.cdimm.org/noutati/seminar-cloud-computing-in-administra%C8%9Bia-publica
http://europedirect.cdimm.org/noutati/%C8%99coala-gimnaziala-%E2%80%9Ddimitrie-cantemir%E2%80%9D-baia-mare-eveniment-de-inaugurare-a-activita%C8%9Bilor-dedicate-festivalului-na%C8%9Bional-al-%C8%99anselor-tale%E2%80%9D%E2%80%9Danul-euro
http://europedirect.cdimm.org/noutati/%C8%99coala-gimnaziala-%E2%80%9Ddr-victor-babe%C8%99%E2%80%9D-baia-mare-dezbaterea-%E2%80%9Dceta%C8%9Bean-roman-ceta%C8%9Bean-european%E2%80%9D
http://europedirect.cdimm.org/noutati/declara%C8%9Bia-pre%C8%99edintelui-barroso-dupa-intalnirea-avuta-cu-prim-ministrul-romaniei-victor-ponta-%C8%99i-cu-prim-ministrul-republicii-moldova-iurie-leanca
Parlamentul European aprobă bugetul pe termen lung al UE (2014 – 2020)
După luni de negocieri complexe, Parlamentul a aprobat marți, 19 noiembrie, bugetul pe termen lung al UE, pentru 2014 – 2020. Toate condițiile exprimate în rezoluția din iulie – adoptată ca urmare a unui acord politic la cel mai înalt nivel între Parlament, Președinția irlandeză și Comisia – au fost îndeplinite. Bugetul total pentru următorii șapte ani este de 960 de miliarde pentru angajamente și 908 miliarde pentru plăți (la prețurile din 2011).
Remedierea întârzierilor de plată
Parlamentul a dorit în primul rând ca întârzierile recurente ale plăților să fie remediate. În ultimii ani, acestea au pus Comisia în imposibilitatea de a își îndeplini obligațiile legale și financiare. Remedierea presupune ca anul 2014 să nu mai înceapă în roșu. Statele membre au aprobat adăugarea sumei de 3,9 milioane de euro la bugetul pentru 2013.
Bazele legale pentru toate programele UE au fost aprobate
În al doilea rând, Parlamentul a insistat ca toate bazele legale pentru diferite programe UE să fie finalizate pe baza codeciziei între Consiliu și Parlament. Acest lucru a fost îndeplinit și ca urmare, multe programe sunt votate în această sesiune plenară.
Grup la nivel înalt pentru resursele proprii
În al treilea rând, Parlamentul a insistat pentru crearea unui grup de lucru la nivel înalt privind “resursele proprii” care să lucreze la reformarea aranjamentelor actuale privind resursele UE, întrucât sistemul actual, cu toate excepțiile, reducerile, sursele diferite de finanțare și dependența de bugetele naționale, a devenit inexplicabil. Statele membre au fost de acord cu organizarea acestui grup de lucru, care va începe să lucreze curând.
Utilizarea optimă a fiecărui euro
În acordul din iunie 2013, Parlamentul a asigurat deja prioritățile cheie pentru mandatul său de negociere. Printre acestea se află o flexibilitate aproape totală de mutare a fondurilor neutilizate (creditele de plată) de la un an la altul și de la o categorie de cheltuieli la alta. Această flexibilitate este necesară pentru a asigura că fiecare euro din bugetul UE este utilizat acolo unde este necesar, mai ales în situația actuală în care bugetele anuale vor scădea.
Revizuirea la mijlocul perioadei bugetare
O altă realizare cheie a Parlamentului a fost inserția unei “clauze de revizuire” care va cere Comisiei Europene să prezinte o revizuire a modului de funcționare a bugetului UE pe termen lung (MFF) în 2016, ținând seama de situația economică de la acel moment. A fost subliniată în mod special alinierea duratei viitoare a MFF – în prezent fiind de șapte ani – la ciclurile politice de cinci ani din instituțiile UE. Revizuirea va fi însoțită de o propunere legislativă de revizuire.
Ce urmează
Consiliul de Miniștri va supune la vot MFF ca punct A în cadrul Consiliului din 2 decembrie privind competitivitatea.
Rezultatul votului
Regulamentul MFF a fost adoptat cu 537 de voturi pentru, 126 împotrivă și 19 abțineri. Acordul interinsitutțional care însoțește acest regulament a fost adoptat cu 557 de voturi pentru, 118 împotrivă și 11 abțineri.
Mai multe informatii: http://www.europarl.europa.eu/news/ro/news-room/content/20131118IPR25541/html/PE-aprob%C4%83-bugetul-pe-termen-lung-al-UE-%282014-2020%29

        Margareta CAPILNEAN
       Coordonator Centrul Europe Direct Maramures
        Fundatia CDIMM Maramures - structura gazda
        Bd. Traian 9/16, 430211, Baia Mare
        Program: zilnic, 9.00-16.00
        Tel/ Fax: 0262.224.870, 222.409, 221.380
        Mobil: 0744.620.103
        E-mail: europedirect@cdimm.org, marga@cdimm.org
        Web: http://europedirect.cdimm.org/

        Facebook: http://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures