Pe bună dreptate, două state europene, din păcate
doar două, și-au folosit dreptul de veto prevăzut în legislația UE pentru a
bloca o decizie greșită și abuzivă. Nucleul dur al Uniunii Europene a încercat
să impună o regulă conform căreia fondurile europene destinate combaterii
pandemiei și crizei ar fi urmat să fie condiționate de respectarea de către
membri a regulilor statului de drept. Reguli care nu au fost niciodată bine
precizate. Și care mult prea des, așa neclare cum sunt ele, au fost utilizate
ca un levier împotriva statelor care rezistau unor presiuni de cu totul și cu totul
altă natură și cu iz colonialist al statelor puternice UE. Cu alte cuvinte,
dacă nu le dai olandezilor Portul Constanța, și austriecilor zăcămintele de
gaze de la Mare Neagră, înseamnă că nu ești un stat de drept.
Polonia și Ungaria au rezistat cu succes acestor
presiuni și sau împotrivit cu înverșunare condiționării pe care am descris-o
mai sus. Condiționarea nu era numai nedreaptă și abuzivă. Era mai mult decât
atât. Ca să fiu mai explicit, fondurile puse la dispoziția statelor sunt de
fapt fondurile statelor. Și iată de ce. Președintele Klaus Iohannis ne-a
înnebunt literalmente la cap, insistând asupra succesului domniei sale în urma
tratativelor de la Bruxelles, succes concretizat în faptul că România ar urma
să primească 80 de miliarde de euro de la UE. O sumă colosală. Numai că,
atenție! Cam jumătate din acești bani urmează să fie împrumutați și restituiți
cu dobânda cuvenită băncilor creditoare, la care se va adăuga un bonus în
beneficiul Uniunii Europene, care a făcut diligențele necesare împrumutului
respectiv. Un sfert din suma de 80 de miliarde o reprezintă contribuția anuală
a României la fondurile comune UE. Deci sunt tot bani românești. Doar un sfert
din suma care ar putea fi accesată reprezintă așa-numitele fonduri de
solidaritate și de coeziune, pe care statele mai bogate le pun la dispoziția
statelor mai sărace. Și asta se întâmplă condiționat. Oficial, condiția se
referă la prezentarea unor proiecte de investiții, care urmează să fie aprobate
de către Comisia Europeană. În realitate, de foarte multe ori în spate, în mod
netransparent, dar ferm, se pun fel de fel de condiții de natură a avantaja în
special în plan economic statele din nucleul dur UE. Îndeplinirea unor asemenea
condiții le-ar aduce acestora înzecit banii înapoi. Aceasta este marea victorie
obținută de Klaus Iohannis. Și am închis paranteza.
Pe bună dreptate, Polonia și Ungaria au semnalat
faptul că statul de drept nu poate fi nici construit și nici apărat prin
mijloace care încalcă statul de drept. Și atunci, pentru că își epuizaseră
argumentele fără a obține câștig de cauză, au amenințat că vor bloca întregul
mecanism utilizând dreptul de veto. Este momentul în care Ludovic Orban a sărit
ca ars.
Din poziția de premier al României, Ludovic Orban a
atacat în mod repetat și apăsat conducerea celor două state europene. Premierul
român a făcut acest lucru cu mai mult
aplomb și cu mai mult forță decât toți ceilalți premieri europeni la un loc. Și
în cele din urmă a rămas cu ochii în soare.
Dar Orban cel Bun este principalul vinovat? Sau
altcineva? Nu care cumva președintele Klaus Iohannis a susținut în nenumărate
rânduri că politica externă este apanajul constituțional al domniei sale? Și că
nicio decizie de politică externă nu poate fi luată fără acordul prealabil al
domniei sale? Își poate imagina cineva că inginerul Ludovic Orban a studiat în
profunzime toate documentele UE și a ajuns de unul singur la concluzia că
Polonia și Ungaria greșesc? Putea el, de capul lui, să afecteze atât de grav
relațiile cu cele două state? Evident că principala răspundere îi revine lui
Klaus Iohannis. Admițând prin absurd că Ludovic Orban ar fi luat-o prin bălării
la prima sa declarație de acest fel, dacă președintele Klaus Iohannis ar fi
avut un alt punct de vedere, ar fi intervenit promt și fie ar fi corectat
spusele lui Orban, fie l-ar fi atenționat pe acesta să nu mai revină vreodată
asupra inepției. Dar nu a făcut-o. Pe de altă parte, șeful Externelor, Bogdan
Aurescu este un diplomat cu experiență. Este cu neputință să ne imaginăm cum se
face că nici acesta nu a reacționat. Să nu fi fost Aurescu consultat în
prealabil de către Orban? Este total exclus așa ceva. Prin urmare, singura
concluzie logică este că Orban a fost folosit atât de către Klaus Iohannis și
Aurescu, cât și de către mai marii Uniunii Europene, pe post de balon de
încercare. Europa a încercat să scoată castanele din foc cu mâna României, iar
România s-a ars.
Sursa:
corectnews.com
