Se afișează postările cu eticheta conditii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta conditii. Afișați toate postările

miercuri, 31 august 2016

COMUNICAT DE PRESĂ - INSTITUŢIA PREFECTURA MARAMUREŞ

Prefectul județului Maramureș cere implicarea primăriilor pentru asigurarea unor condiții bune de învățământ elevilor


Miercuri, 31 august, la Palatul Administrativ din Baia Mare a avut loc ședința Colegiului Prefectural. Ședința a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț, în sală fiind prezenți reprezentanți ai instituțiilor deconcentrate ale statului, precum și primarii din județ. Ordinea de zi a avut trei puncte:
1.     Analiza intervenției structurilor Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș la semnalările transmise prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență (SNUAU) 112 în semestrul I 2016, comparativ cu semestrul I 2015. A prezentat chestor de poliție dr. Viorica Marincaș – șef al IPJ Maramureș.
2.     Stadiul pregătirii unităților de învățământ pentru anul școlar 2016-2017. Casa Corpului Didactic și rolul său în procesul de formare și perfecționare al cadrelor didactice din județul Maramureș. Au prezentat: Ana Lucreția Maria Moldovan, inspector școlar general, Inspectoratul Școlar Maramureș, și Gelu Todoruț, directorul Casei Corpului Didactic Maramureș.
3.     Diverse.
La nivelul I.P.J. Maramureş, în primele 7 luni 2016 au fost primite 15.827 apeluri de urgenţă, cu 394 mai puţine decât în perioada similară a anului anterior. Din totalul apelurilor primite la Compartimentul Apeluri de Urgenţă, doar 9.302 cazuri (58%) au impus deplasarea unor echipaje de intervenţie pentru gestionarea aspectelor de urgenţă şi luarea măsurilor legale, restul situaţiilor fiind clarificate prin consiliere şi îndrumări. Chestorul de poliție dr. Viorica Marincaș a subliniat faptul că ar fi bine ca sesizările primite să fie serioase și să aibă la bază evenimente certe. Dr. Viorica Marincaș s-a referit în mod special la sesizările privind infracțiuni din domeniul silvic, precizând că li se acordă atenție sporită. În ceea ce privește intervenția poliției, este zilnic monitorizat timpul în care aceasta are loc, întrucât instituția urmărește scurtarea lui, pe cât posibil.
Inspectorul școlar general Ana Moldovan a arătat că în Maramureș, în anul școlar 2016-2017, există 168 de unități școlare cu personalitate juridică și 144 de structuri arondate. Multe din aceste structuri funcționează în spații închiriate, care nu sunt corespunzătoare, acesta fiind unul dintre principalele motive pentru care unele școli nu primesc autorizație de funcționare. 75% dintre școli dețin autorizație de funcționare în anul școlar care stă să înceapă. Dintre cele 743 de clădiri în care se desfășoară procesul de învățământ, 117 au aviz PSI, iar 457 nu necesită un astfel de aviz. Se preconizează o scădere a populației școlare. În privința manualelor școlare, din acest an ele se vor asigura și pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a.
          Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a făcut apel la primari pentru a se implica mai mult în crearea unor condiții propice de învățământ pentru elevi. Acesta a opinat că, dacă în fiecare an s-ar face câte ceva pentru educație, într-o anumită perioadă de timp s-ar reuși punerea la punct a școlilor și grădinițelor. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a atras atenția primarilor că Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Direcția de Sănătate Publică își vor îndeplini atribuțiile, iar școlile și grădinițele trebuie să fie pregătite să corespundă cerințelor impuse.
          La cel de-al treilea punct de pe ordinea de zi, prefectul județului Maramureș le-a solicitat primarilor să urgenteze analiza cererilor de punere în posesie în comisiile locale de fond funciar și punerea în executare a  hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile. Totodată, Ovidiu Ștefan, directorul Oficiului Județean de Cadastru și Publicitate Imobiliară, a anunțat faptul că până la finele acestei săptămâni se mai primesc solicitări de finanțare și contracte de finanțare în baza OUG 35/2016, care modifică Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare.


Instituția Prefectului – Județul Maramureș

marți, 1 mai 2012

Condiţiile UNPR pentru susţinerea Guvernului Ponta



UNPR îşi enunţă, într-un comunicat, condiţiile pentru susţinerea noului Guvern, şi anume adoptarea proiectului privind taxarea averilor, reducerea numărului de parlamentari la 300 şi introducerea votului uninominal pur. 


"Uniunea Naţională pentru Progresul României rămâne fidelă principiilor sale şi va acţiona în continuare ca factor de progres şi de stabilitate politica în România. Am demonstrat că avem puterea de a merge pe propriile picioare, avem capacitatea de a ne afirma ca partid responsabil de centru-stanga şi avem vointa de a contribui la progresul Romaniei. Acesta este motivul pentru care, independent de orice calcul politic, vom sustine acea formula guvernamentala capabila sa genereze stabilitate politica. 

Conditiile pe care le pune UNPR pentru a vota guvernul se refera la adoptarea proiectului privind taxarea averilor, pe care PSD a anuntat oficial ca il va sustine, ca partid de stanga, reducerea numarului de parlamentari la 300 si introducerea votului uninominal pur, masuri care au primit validarea populara prin referedum", transmit uneperistii. 

UNPR aminteste ca cel mai important proiect legislativ al sau, taxarea averilor mari, este in faza finala de aprobare si asteapta votul Camerei Deputatilor, camera decizionala pentru aceasta initiativa. "Avem sprijinul majoritatii partidelor si, cel mai important, avem sprijinul societatii romanesti pentru adoptarea acestei masuri corecte atat din punct de vedere economic, cat si din punct de vedere social", mai arata comunicatul. 

UNPR anunta totodata ca astazi Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei implineste doi ani de activitate. "Desi s-a nascut intr-un moment dificil atat din punct de vedere economic, cat si politic, UNPR a reusit, in cei doi ani de la infiintare, sa faca dovada maturitatii sale. 

Si-a respectat angajamentul de a apara interesul national si de a promova dialogul social, a militat pentru stabilitate, a primit confirmarea ca partid parlamentar cu responsabilitati depline si a reusit sa impuna pe scena politica romaneasca initiative de interes general", spun cei de la UNPR.