CĂRȚILE ANULUI 2026, O NOUĂ EDIȚIE

 

Revista de Cultură „Nord Literar”, în parteneriat cu Reprezentanța Maramureș a Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România și cu Muzeul de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” organizează concursul dedicat premierii celor mai bune creații literare apărute în intervalul octombrie 2025 – septembrie 2026.

Sunt acceptate la jurizare cărți din domenii precum: proză, critică și istorie literară, eseu, poezie, carte pentru copii, carte-obiect de artă, carte didactică etc.

Sunt acceptați doar scriitori din Maramureș, cu volume apărute în intervalul precizat, indiferent de editură.

Autorul care a obținut un premiu la o secțiune în anul precedent nu va mai putea obține un premiu similar la aceeași secțiune timp de trei ani.

Evaluarea se face de către un juriu format din cinci persoane din mediul literar, universitar, artistic și din redacția Revistei de Cultură „Nord Literar”.

Festivitatea de premiere va avea loc în 6 octombrie 2026, începând cu ora 12.00, la Muzeu de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.

Participanții pot depune cărțile până în data de 25 septembrie, la redacția revistei: strada Moldovei, nr. 14, etaj II, Baia Mare sau prin poștă, cu mențiunea, „Pentru concursul Cărțile Anului”. Autorii care trimit cărți prin poștă sunt rugați să lase un număr de telefon unde să poată fi contactați.

Dana GAGNIUC BUZURA

3 mai - Ziua Libertății Presei

 

Azi e Ziua Libertății Presei și e cu resort sentimental. Că n-are cum să fie altfel. Chiar și-acum, după atât de mulți ani de când nu mai lucrez în presă, dacă mă ia cineva repede cu întrebarea „Cum vă numiți”? primul impuls, direct și negândit, e să ridic ușor bărbia, în timp ce întorc privirea spre stânga, și răspund mecanic, aproape cazon: „Dana Buzura – Glasul Maramureșului”. Ca un semn că acolo, în presă, la Glasul Maramureșului, la Graiul Maramureșului ori la Cinemar TV am trăit povestea poveștilor tinereții mele.

Am trăit cu o intensitate de care tinerețea nu era conștientă. Am râs și-am plâns de sute de ori, uneori la vedere, alteori ascuns, pentru că așa se cuvenea.

Documentările erau, adesea, provocări pe lamă de cuțit. La limita de sentimente. În general nu râdeam, că se spărgea firul comunicării, al încrederii. Dar nici scorțoasă nu puteam să fiu. Era un fel de drum invizibil, firesc și cald care se simțea – sau nu – în dialogul cu cel din fața mea. Au fost momente pe care, povestindu-le acum, mă prăbușesc de râs. Și chiar mă mir cum am rezistat. Doar Nancy sau, poate, draga mea Roxana Niță, cu care ne priveam ghiduș fiecare din colțul ei din redacție, ar înțelege felul în care mi se schima chipul atunci când îmi venea să râd. „Iar ți s-au aprins ochii” – zicea Nancy, când vedea că tot râsul se ducea-n privire și rămânea acolo. Țineam râsul în ochi dar dialogul cu oamenii rămânea serios, chiar dacă subiectul era de râsul lumii. Așa m-am abținut când am vorbit cu domnul Gobi care se plimbase cu farfuria zburătoare și era frate vitreg cu Bill Clinton dintr-o altă existență, așa m-am abținut în „Salonul cu artiști și cercetători” de la Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmației, așa am devenit serioasă când m-am întâlnit cu domnul care știa să vorbească „limba șarpelui”, cu cel care se îndrăgostise de un copac pe care l-a botezat Teo, ori când, din spatele camerei, i-am dirijat pe scormonitorii de gunoi din container care au cântat și-au dansat în mijlocul străzii. Am izbucnit în râs în timpul documentării doar de două ori în zece ani de presă.

Cu plânsul... a fost ceva mai dificil...

Am plâns liberă, amestecată prin mulțime, la înmormântarea soldaților împușcați la Arhive. Mă irita agenda din geantă, doar la gândul că ar trebui să notez ceva. Cum să pui întrebări oamenilor distruși? Lumea era o mare întunecată, care pulsa ca o inimă. Anonimă mă simțeam mai bine. De-acolo, și așa, puteam să iau pulsul momentului. La redacție n-am putut vorbi prea multe, ci am scris fără oprire un fel de reportaj de atmosferă, un fel de interviuri fără personaj, niște răspunsuri grăbite la întrebări nepuse, după ce respirasem sufletul mulțimii aceleia de unde cel mai tare m-au atins lacrimile cameramanilor care curgeau de după cameră. Aveau mâinile ocupate și nu le puteau șterge...

Am plecat într-o parte și am lăsat lacrima să curgă atunci când, unul dintre oamenii necăjiți, locuitor într-o centrală termică dezafectată, căruia îi dădusem cândva 50 lei, a vrut să mi-i înapoieze după vreo doi ani când ne-am reîntâlnit. „Acum am, pot să vi-i dau”.

Din când în când, privesc peste umăr la poveștile acestea ca și cum aș băga degetul în borcanul cu șerbet să mă îndulcesc. Cu parcimonie, ca să nu stric din parfum. Mi le iau, mi le trezesc, de-acolo din lumea aceea prin care-am hălăduit ani la rând, și mi le strâng la piept cu putere. Că s-a întâmplat ca prin ele să treacă atâția oameni, atâtea chipuri și atâta întâmplări, cu atât mai bine. O simt mai bogată. Mă fac mai bogată.

Dana GAGNIUC-BUZURA

„Presa (bună sau rea) trebuie lăsată să-și vadă de treabă!”

 

Sunt jurnalist din vechea gardă, sunt dintre aceia care au prins perioada de aur a presei scrise postdecembriste, când în Maramureș erau trei cotidiane, câteva săptămânale, televiziuni și posturi de radio de toate culorile și opțiunile, dar toate într-o firească emulație. Nu eram adesea de acord cu ce spun ceilalți, dar nu ne bucuram de răul lor. Fiecare se exprima cât putea mai bine, căutând să fie cât mai corect, mai pe placul publicului. Pentru că această diversitate ținea de salubritatea intelectuală a mediei. Atunci chiar se vorbea de profesionalism. Am semnat și am solidarizat, de câte ori a fost cazul, cu confrați din presă care au avut probleme de diverse feluri. Chiar dacă nu am fost prieteni, chiar dacă nu i-am simpatizat. Dar era vorba de principii și de solidaritate de breaslă. Pe vremea aceea, așa cum era firesc, dacă derapai, te alegeai cu un proces. Dacă erai bun, rezistai, dacă nu, te auto-eliminai așa cum era normal într-o economie de piață. Până la urmă, și presa este o afacere a cuiva, iar produsul media este o marfă. Care se cumpără sau nu, în funcție de regulile pieței. Publicul, cumpărătorul, consumatorul rămân barometrele, reglează piața. Nu deciziile unor oameni numiți politic în funcții pentru care nu știu dacă sunt pregătiți.

Presa (bună sau rea) trebuie lăsată să-și vadă de treabă. Că, dacă nu e profesionistă, singură se auto-sabotează, moare pe limba ei. Există instituția telecomenzii, pe care e stăpân fiecare telespectator. Îmi amintesc că, în Maramureșul anilor ’90-2000, au rezistat doar demersurile media profesioniste. Toate excesele s-au autoanihilat. Punct. Așa ar trebui lăsată piața media să-și autoregleze ritmul, regulile...

Într-un regim democratic, presa este – sau ar trebui să fie – câinele de pază al democrației, ar trebui să ciupească oamenii aleși ori numiți atunci când derapează. Să contrabalanseze laudele deșănțate ale unor instituții media care-mi prezintă toată nebunia ultimelor luni ca fiind spre binele țării și, implicit al meu. Cum naiba, când acesta este regimul de la care am primit cele mai multe palme: de la pensia mamei tăiată, la sporul meu de doctorat făcut țăndări; de la reducerea voucher-erelor de vacanță, la subfinanțarea cronică a instituției pe care o conduc; de la prețurile explodate, la umilința intelectualilor. Și câte altele!

Da, eu vreau să văd și știri despre mersul pe lângă covor, despre amețitorul limbaj al președintelui, despre lipsa diplomelor lui, despre aroganța premierului, despre baraje secate și despre vânzarea fabricilor la ucraineni, despre nesfârșiții bani aruncați într-un război care nu ne aparține, despre sinecuriștii cu ifose. Că pe cele laudative le văd destul la majoritatea celorlalte posturi. Care... și ele au datorii. Și la care am văzut limbaj deșănțat și grețos la adresa celor pe care nu-i iubesc, dar pe cine a interesat? A taxat cineva asta?! Mă uimește fragila reacție și solidaritate a mediei, la închiderea unei televiziuni.

Și mai e ceva, care-mi frânge puțin firul logic: cum e posibil ca niște terți, numiți politic să desființeze... așa... dintr-un condei o firmă cu 300 de angajați? Nu e vorba de a fi fanul cuiva sau apărătorul altcuiva (pentru că încerc să privesc cât pot de obiectiv din perspectiva presei pe care am învățat-o la școală și în ani mulți de teren), ci de a înlemni în fața unui precedent îngrozitor.

Brusc mi se face dor-fior de Radio Europa Liberă, pe care-l ascultam pe furiș și pe întuneric...

Dana GAGNIUC BUZURA

Și-acum ce să zic?

Să stau și să tac văzând cum, de luna viitoare, salariul acesta și așa foarte mic, îmi va fi redus cu fix 900 lei? Să spun că, în acest context mondial dificil... etc., etc. sunt solidară cu cineva? Cu cine naiba? Să mă prefac că aș putea crede toată revărsarea de minciuni care mi se livrează de un an încoace, spunând că „Aia sunt răi și noi suntem buni”? Cu noi, cu cei din cultură și cu cei care au făcut un doctorat pe bune, cine naiba e solidar vreodată? Vă spun eu: nimeni, niciodată!

Da, tocmai am aflat că salariu meu va scădea cu aproape 900 de lei. Așa... pentru că așa au chef unii, ca și cum ne-ar pedepsi pentru vina de nu fi ca ei. Sau... ei ca noi... Un salariu mic, va deveni și mai mic, conform prevederilor și ordonanțelor încâlcite și nemernice apărute acum, prin care se taie sporul de doctorat, banii de mâncare și tot ce se poate tăia. Ca și cum asta ar fi soluția prosperității pentru țara asta care tace... care tace.... Care tace!

Tăcerea înseamnă acceptare. Și, uneori, culpă.

Asta în timp ce studenților li s-au înghețat bursele și li s-au tăiat banii de transport. În schimb se ia serios în discuție acordarea unei sume de 1250 lei pentru tinerii între 16 – 30 de ani care nu au școală și serviciu dacă vor să se angajeze. Simptomatic pentru încurajarea ne-școlii, nu?

Îmi vine să-mi trag o palmă peste frunte, să mă trezesc. În această țară care tace, care tace... care tace... școala, studiul, cercetarea primesc o nouă lovitură, o nouă umilință și o nouă descurajare pentru cei care vor să facă performanță. Ce să-i mai spui unui tânăr absolvent care vrea să plece din țară, pentru că unul fără școală va avea salariu mai mare ca el și – poate – se va angaja mai ușor? Să spun că e o coincidență că se taie celor cu școală și se dă celor fără școală, că intelectualii sunt umiliți și dezbinați? Nu mai cred de mult în coincidențe.

N-am avut nici 1% așteptări de la guvernanți, că i-am văzut, i-am simțit, i-a adulmecat, că am studiat profilul dezirabil și indezirabil al omului politic la doctoratul meu fix pe etică politică, unde i-am analizat și i-am fișat până dincolo de limitele pe care își imaginează ei că le au. Că le-am văzut privirea și zâmbetul, gesturile și grimasele. Și, oricât am săpat în adânc, n-a ieșit nimic promițător la lumină.

Pretenții aș fi avut de la cei care au aplaudat, când ar fi trebuit să zgâlțâie, care au încercat să convingă, când ar fi trebuit să tacă. Măcar să tacă, naibii! De la cei care au pârghii de schimbare și se tem să le folosească, de la cei care sunt ipocriți până-n măduva oaselor, spunând lucruri în care nu mai cred de mult.

Când am spus că e o mizerie să tai sporul de doctorat, mi-au sărit în cap tot felul de comentatori de conjunctură, care mi-au spus că, oricum, sunt prea mulți doctori, că măsura e bună... bla-bla-bla... Un semn că manipularea a funcționat și pe acest palier.

Ca în mai toate domeniile, și-n mediul doctoral, s-a permis nisipului să intre în angrenaj, care a virusat sistemul, care a aruncat în derizoriu munca onestă, acribia, profesionalismul. Care a umilit buna-credință, calitatea. Cu toate acestea, oamenii onești și-au văzut de treabă, cu încrâncenare, cu tristețe și cu furie adesea, dar întotdeauna cu dedicare, cu seriozitate.

Da, sunt prea mulți doctori care nu-și merită titlul și ei ar trebui verificați și taxați. Știu și eu câțiva. Nu e mare lucru să verifici tezele doctorilor făcuți peste noapte la școli obscure și să-i faci de mândră minune. Public! Dintotdeauna cercetarea doctorală a trebuit să îndeplinească niște criterii de elaborare, de citare, de formatare. Rigoarea academică și plagiatul se pot verifica foarte-foarte ușor. Iar celor care nu se încadrează în toate aceste rigori, e firesc să le fie retras titlul de doctor. Poate și sumele primite pe nedrept. Să începem de la vârful țării, zic!

Dana GAGNIUC-BUZURA

Să ne reamintim... Poezia muzicii... muzica poeziei...

„Am fost oarecum martori, noi un grup de romantici și iubitori de poezie, de muzică și de carte, la nașterea unui festival, în miez de iarnă, când Eminescu a ales să vină printre pământeni, iar Ziua Culturii Române să se numească. A fost, vineri 13 ianuarie 2023, cea de-a patra întâlnire a cenaclului ”Adrian Păunescu” la Căminul Cultural din Hideaga, unde muzica și poezia au demonstrat, dacă mai era nevoie, că sunt inseparabile, că pot depăși împreună obstacole de neimaginat, că pot construi punți între suflete. Și-a fost prima ediție a Festivalului de Folk maramureșean ”Poezia Muzicii și Muzica Poeziei”, unde s-au cântat în premieră creațiile unor cantautori maramureșeni pe versurile poeților maramureșeni. O provocare pentru autori, o bucurie pentru ascultători... Nu înainte de a cânta cu toții cei prezenți, la sugestia profesorului Ioan Săcăleanu, ”Mai am un singur dor”, o compoziție cu o poveste care are legătură cu conacul și cu pianul lui Gheorghe Pop de Băsești. Poeziile lui Ion Pop, Ioan Es Pop, Gheorghe Pârja, Vasile Morar, Dragomir Ignat, Nicolae Petricsek, Nicolae Scheianu, Ion Voicu s-au putut asculta pe note, interpretate de Alina Andreicuț, Elisabeta Pop, Eugen Marchiș, Călin Ionce, Marinel Petreuș, Dan Cordea, Denis Bârle.

Acest demers la care Revista de Cultură ”Nord Literar” a fost partener, reprezintă începutul unei frumoase povești pe care ne-am dori-o multiplicată în fiecare spațiu, în fiecare comunitate, ca o reverență făcută poeziei, creației, muzicii, culturii.

Alese mulțumiri pentru prezentare doamnei Viorica Pârja și pentru poze domnului Gelu Dragoș!”

Dana BUZURA-GAGNIUC

NOI MEMBRI AI FILIALEI USR CLUJ, președinte IRINA PETRAȘ

 

1. Florina Codreanu

2. Radu Dinulescu

3. Raluca-Daniela Duinea

4. Ligia Duruș

5. Sandu Frunză

6. Dana Buzura Gagniuc

7. Ioana Andreea Mureșan

8. Olivia Petrescu

Felicitări tuturor, în special celor două scriitoare maramureșene!

GDL

O nouă întâlnire a Cenaclului „Rivulus Dominarum”

Cenaclul „Rivulus Dominarum” al Revistei de Cultură „Nord Literar” invită iubitorii de literatură la o întâlnire la ceas de seară, joi 20 noiembrie 2025, începând cu ora 17.00, la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare.

Vom evoca personalitatea lui Augustin Cozmuța, unul dintre oamenii care au pus bazele Revistei de Cultură „Nord Literar”, acum când sunt zece ani de la plecarea sa. Prieteni, colegi, scriitori își vor aminti de jurnalistul, criticul literar și omul de cultură Augustin Cozmuța, într-un cadru cald și amical.

Mihaela Ganța și Ștefan Florian, două stiluri și două personalități pe cât de diferite, pe atât de interesante, vor citi din creația lor.

Vor fi alături de noi copiii din Clasa de Canto Muzică Ușoară a Școlii Populare de Artă, coordonați de profesoara Codruța Lupșe.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Dana GAGNIUC-BUZURA

Când te confrunți...cu minciuna!

 

Când te confrunți în public cu minciuna în stare pură, cu ipocrizia și cu cacealmaua unsuroasă spuse sub masca modestiei, a victimizării, a inocentei prețiozități, a citatelor patetice de prin Iorga și de prin alții... ai impresia că te-a trăsnit. Realmente, simți că te-a lovit ceva în moalele capului. Pentru că tu știi care e adevărul. Iar adevărul e fix invers. Într-o primă instanță, îți vine să sari de doi metri de pe scaun și, în mijlocul mulțimii, să dai piept fizic cu el și să-i spui omului aceluia că minte, că spune lucrurile exact pe dos. Și că acolo la doi metri ai martori.... Și că o face tocmai bazându-se pe buna ta creștere, pe ideea că tu nu vei sări să-l faci de mândră minune la evenimentul altuia. Așa e! Nu mă simt în stare să stric evenimentele unor oameni decenți pentru că un cineva minte și manipulează cu un tupeu rarisim. Doar că, s-ar putea să mi se acrească la un moment dat de atâta politețe cu oameni care intoxică ieftin și deturnează adevărul în maniere care țin de alte epoci. Atât de vizibil de alte epoci!

Doamne, spun asta gândindu-mă că tot mai des mi se face dor de ziaristul care sunt. Încă mai sunt...

P.S. În urmă cu doi ani și ceva, doream să fac un eveniment cultural de ținută din puținul buget al instituției pe care o manageriez, într-un parteneriat cu o structură oarecum privată. Să aduc o personalitate marcantă a culturii române, pentru două zile, în care ar fi urmat să aibă loc un evantai de activități culturale: de la lansări de carte, până la întâlniri cu studenții. Doar că, niște unii... din nou, niște (aceiași) unii... au încercat să impună condiții private pe bani publici, asumându-și statutul de avocați ai acelei distinse personalități. Cred că personalitatea cu pricina habar n-avea că are un avocat din oficiu la o cauză inexistentă. A fost cu presiuni greu de imaginat. Însă, ghinion, la mine e cu lege. Și punct! Evident, evenimentul n-a mai avut loc nici cu bani public, nici cu bani privați... Cine credeți că s-a supărat? Tot ei! C-așa-i întotdeauna! Cacialmaua, minciuna, manipularea se dau lovite, se victimizează... În timp ce, bietul adevăr... simte că l-a trăsnit.

Doar că adevărul meu nu prea are chef să mai tacă... Asta pentru că, deși are câteodată capul spart, niciodată nu are genunchii juliți. Niciodată!

Dana Gagniuc-BUZURA

Jurnal cenaclier

Sâmbătă – 25.10.2025, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – a avut loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Dacă deschiderea anului cenaclier 2025-2026 a avut loc în „Salonul Artelor”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, sâmbătă 11.10.2025, fiind oficiată de distinsul profesor Ștefan Herțeg, de data această, întâlnirea s-a desfășurat în sala de cenaclu „Ion Burmar”, „clasa” noastră de care chiar ne-a fost dor. Reamintesc, am închis anul cenaclier 2024-2025 în Sala de Conferințe, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, în 14 iunie, când am lansat volumul: ÎN CĂUȘUL VEACULUI. SCRIITORI ÎN MARAMUREȘ, Editura Actaeon Books, Baia Mare, 2025.

Și, ca să ne facă ziua frumoasa ploaia, anunțată pe ziua de astăzi ca făcând parte din Ciclonul Lunolcic, a dat bir cu fugiții, lăsându-ne în compania soarelui de toamnă. Nu am regretat-o, dimpotrivă ne-am lăsat în voia zilei ce se anunța minunată. După cum anunțat, invitata noastră a fost doamna dr. Dana Buzura-Gagniuc, managerul Revistei de Cultură „Nord Literar”. Dana a avut un an încărcat de evenimente, dar și de satisfacții. Și-a susținut teza de doctorat, a scos o carte, avându-l în centru pe acad. Augustin Buzura. Acest volum, prefațat de doamna profesor dr. Delia Muntean, premiat la diverse festivaluri, a primit cel mai important premiul național, Premiul de Debut al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, premiul ce o va propulsa pe autoare în rândurile acestei uniuni. Pentru început, invitata noastră ne-a prezentat volumul -- Buzura la Berința (Locul de unde n-a plecat niciodată), Editura Școala Ardeleană, Cluj Napoca, 2024 -- și cum s-a născut el. Unul din imboldurile ce au aruncat-o în brațele scrisului, de fapt un adevărat punct de plecare al acestui volumul ar fi chiar cugetarea lui Augustin Buzura: „Fă ceea ce ți-e frică să faci!”. Fără doar și poate, toți ne-am dori să creștem întro-o familie, care să aibă în mijlocul ei o personalitate de talia lui Augustin Buzura. Dar, în același timp este și o datorie de onoare, dacă vrei să îi calci pe urme. Nu este de mirare, chiar dacă Dana a exercitat meseria de jurnalist, totuși a rumegat atâta timp un alt îndemn al unchiului său: „Scrie copiliță!”. Până la urmă, invitata noastră nu avut încotro și a deschis ușa gândurilor sale. Dacă academicianul Augustin Buzura nu a plecat niciodată din Berința, nici Dana Buzura - Gagniuc, nu poate pleca din locul în care s-a format ca om, crescând între „mama bună” și „tata moș”, părinți, rudenii, vecini. Dana va reveni în sat, într-o nouă carte, chiar dacă satul nu mai este ceea ce a fost, satul crescut în sufletul ei va rămâne același, o sursă inepuizabilă de amintiri, iubire și îndemn creativ. Au vorbit pe marginea lecturii și a gândurilor expuse, aproape toți cei prezenți. Și prezența a fost numeroasă: familia de profesori: Șarlota-Lotica și Simion Vaida, doamna profesoară Olimpia Mureșan, venită de la Ulmeni; familia de profesori: Janeta și Liviu Coroiu, poeta Mihaela Poduț-Ienuțaș, dascălul profesorul Gelu Dragoș, profesorul Ioan Șiman, poeta Claudia Tomescu, poeta Lucia-Virginia Pop, poetul popular Nelu Danci, matematicianul Valer Turcu-Iorga, serafica doamnă Gyongyi Conicica, doamna bibliotecară Maria Gârbe, Florin Centea, poeta Flavia Foltoș, ing. Mellitta Raffaella Horincar. Am lăsat spre final pe scriitorul Flaviu Claudiu Mihali, colegul Danei de redacție dar și colegul nostru de nădejde. Ne-a făcut plăcere să o avem printre noi pe doamna prof dr. Monica-Dana Cândea și pe cei doi elevi ai săi, Angela și Radu. În final, dar nu ultimii, poetul Nicolae Scheianu, vicepreședintele cenaclului și ziaristul Ananie Gagniuc.

Mulțumim pentru întâlnirea de astăzi doamnă dr. Dana Buzura-Gagniuc!

P.S. Fișa biobibliografică a scriitoarei Dana Buzura-Gagniuc se află la pag.179-181 a volumului: ÎN CĂUȘUL VEACULUI. SCRIITORI ÎN MARAMUREȘ, Editura Actaeon Books, Baia Mare, 2025.

Mulțumesc pentru prezență,

Florica Bud,

președinte,

Cenaclul Scriitorilor din Maramureș

P.S. În deschidere am ținut un moment de reculegere în memoria scriitorilor plecați dintre noi, în această lună fiind născuți Ion Burnar și Ion M. Mihai. Să le fie somnul lin!

Foto: Maria Gârbe, Nicolae Scheianu, Flaviu Claudiu Mihali și Gelu Dragoș

Invitație cenaclieră

Sâmbătă – 25.10.2025, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Deschiderea anului cenaclier 2025-2026 a avut loc în „Salonul Artelor”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, sâmbătă 11.10.2025, fiind oficiată de distinsul profesor Ștefan Herțeg, bine cunoscut în urbea noastră ca profesor de muzică la Liceul de Artă, Baia Mare, dar și ca poet. Domnia-Sa a citit din volumul de poezie SONORE, volum pregătit să își ia zborul spre cititorii iubitori de poezie. Am avut și un debut cenaclier. Este vorba de tânăra poetă Melitta Raffaella Horincar, absolventă a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Domnul profesor nu a venit singur, ci cu un cadou muzical. Este vorba de eleva-interpretă de folclor, Maria Voievod, elevul din clasa a VI-a, Albert Pricop, la trompetă și profesorul de pian Bogdan Griguță, reprezentații Liceului de Artă. Așa se explică prezența noastră în Salonul Artelor, nu în Sala de Cenaclul „Ion Burnar”.

Dar, de data această, întâlnirea va avea loc în sala de cenaclu de care chiar ne este dor. Am închis anul cenaclier 2025 în Sala de Conferințe, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, în 14 iunie, când am lansat volumul, semnat de către mine: ÎN CĂUȘUL VEACULUI. SCRIITORI ÎN MARAMUREȘ, Editura Actaeon Books, Baia Mare, 2025. Așadar, abia așteptăm să ne reîntâlnim în „clasa” noastră.

O vom avea ca invitată pe doamna dr. Dana Gagniuc-Buzura, managerul Revistei de Cultură „Nord-Literar”. Dana a avut un an încărcat de evenimente, dar și de satisfacții. Și-a susținut teza de doctorat, a scos o carte, avându-l în centru pe acad. Augustin Buzura. Acest volum, premiat la diverse festivaluri, a primit cel mai important premiul național, Premiul de Debut al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, premiul ce o va propulsa pe autoare în rândurile acestei uniuni. Ne vom folosi de prezența invitatei noastre, să aflăm cât mai multe despre proiectele sale, despre ce înseamnă să preiei și să conduci o revistă literară bine cunoscută, ce și-a scris istoria vreme de două decenii maramureșene. Desigur, Dana va citi din proza sa inedită, ne va prezenta cartea, ce a adus atâta bucurie cititorilor operei lui Augustin Buzura și nu va pleca dintre noi până când nu ne va povesti despre omul care a dus Maramureșul în Academia Română, micșorând distanța Baia Mare – București. Pentru că a mai trecut un an de la plecarea dintre noi a doi colegi de cenaclu: Ion Burnar (fost președinte) și Ion M.Mihai (fost redactor la Revista „Nord Literar”), îi vom invoca din nou, ca oameni, ca scriitori și catalizatori ai activității literare băimărene și maramureșene. Vă aștept sâmbătă, să deschidem umbrela unei noi bucurii cenacliere!

Mult succes, doamnă dr. Dana Gagniuc-Buzura!

P.S. Fișa biobibliografică a scriitoarei Dana Gagniuc-Buzura se află la pag.179-181 a volumului: ÎN CĂUȘUL VEACULUI. SCRIITORI ÎN MARAMUREȘ, Editura Actaeon Books, Baia Mare, 2025.

Florica Bud,

președinte,

Cenaclul Scriitorilor din Maramureș 

Invitație cenaclieră

Sâmbătă – 25.10.2025, orele 11, Sala de Cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Deschiderea anului cenaclier 2025-2026 a avut loc în „Salonul Artelor”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, sâmbătă 11.10.2025, fiind oficiată de distinsul profesor Ștefan Herțeg, bine cunoscut în urbea noastră ca profesor de muzică la Liceul de Artă, Baia Mare, dar și ca poet. Domnia-Sa a citit din volumul de poezie SONORE, volum pregătit să își ia zborul spre cititorii iubitori de poezie. Am avut și un debut cenaclier. Este vorba de tânăra poetă Melitta Raffaella Horincar, absolventă a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. Domnul profesor nu a venit singur, ci cu un cadou muzical. Este vorba de eleva-interpretă de folclor, Maria Voievod, elevul din clasa a VI-a, Albert Pricop, la trompetă și profesorul de pian Bogdan Griguță, reprezentații Liceului de Artă. Așa se explică prezența noastră în Salonul Artelor, nu în Sala de Cenaclul „Ion Burnar”.

Dar, de data această, întâlnirea va avea loc în sala de cenaclu de care chiar ne este dor. Am închis anul cenaclier 2025 în Sala de Conferințe, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, în 14 iunie, când am lansat volumul, semnat de către mine: ÎN CĂUȘUL VEACULUI. SCRIITORI ÎN MARAMUREȘ, Editura Actaeon Books, Baia Mare, 2025. Așadar, abia așteptăm să ne reîntâlnim în „clasa” noastră.

O vom avea ca invitată pe doamna dr. Dana Gagniuc-Buzura, managerul Revistei de Cultură „Nord-Literar”. Dana a avut un an încărcat de evenimente, dar și de satisfacții. Și-a susținut teza de doctorat, a scos o carte, avându-l în centru pe acad. Augustin Buzura. Acest volum, premiat la diverse festivaluri, a primit cel mai important premiul național, Premiul de Debut al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, premiul ce o va propulsa pe autoare în rândurile acestei uniuni. Ne vom folosi de prezența invitatei noastre, să aflăm cât mai multe despre proiectele sale, despre ce înseamnă să preiei și să conduci o revistă literară bine cunoscută, ce și-a scris istoria vreme de două decenii maramureșene. Desigur, Dana va citi din proza sa inedită, ne va prezenta cartea, ce a adus atâta bucurie cititorilor operei lui Augustin Buzura și nu va pleca dintre noi până când nu ne va povesti despre omul care a dus Maramureșul în Academia Română, micșorând distanța Baia Mare – București.

Mult succes, doamnă dr. Dana Gagniuc-Buzura!

P.S. Fișa biobibliografică a scriitoarei Dana Gagniuc-Buzura se află la pag.179-181 a volumului: ÎN CĂUȘUL VEACULUI. SCRIITORI ÎN MARAMUREȘ, Editura Actaeon Books, Baia Mare, 2025.
Vă doresc o săptămână bună,

 

Florica Bud,

președinte,

Cenaclul Scriitorilor din Maramureș

Mic jurnal de joi

Zi de mijloc de săptămână cu agenda plină, cu autori care vin să-și înscrie cărțile la concursul „Cărțile Anului”, cu invitații pentru „Conferințele Dilema” în Baia Mare, cu pagina de terminat pentru numărul pe septembrie al revistei, cu texte în așteptare, pe jumătate construite, cu idei lăsate la macerat în notițe și foi risipite în organizata mea dezordine.

Și o oarecare așteptare pentru Sărbătoarea Castanelor care începe de-a doua zi și unde întotdeauna am de punctat Expo Flora și Târgul Meșterilor Populari, cât să-mi umplu mașina de flori și de lucrușoare meșterite cu dragoste.

Telefonul sună mai abitir ca-n alte zile, c-așa-i toamna cu dezghețul evenimentelor culturale, după o vară în care ne-am adâncit ca-ntr-un borcan cu miere, care trece iute.

Și vine pe la prânz telefonul Valeriei Bilț, cu invitația la Festivalul „Poveste Folk Târgu Lăpuș”, care mă pune pe gânduri. Reconfigurăm repede programul zilei după ce mă uit pe afiș și văd că va concerta „Fără zahăr”, trupa la ale cărei piese râd la fel de fiecare dată. Și de mulți ani.

Mi-am satisfăcut așadar dorul de muzică deșteaptă live. Pentru că, rămâne folk-ul, cu toate avatarurile sale (jazz folk, folk alternativ, folk rock), un manifest cultural real, o victorie a muzicii cu vers și cu emoție asupra muzicii cu icnituri și texte indigerabile, cântate și mai ales dansate în spectacole scumpe de lumină și culoare. Nu pot digera nicicum ceea ce se cheamă azi „muzică ușoară”.

Mi-au plăcut multe lucruri care chiar merită spuse. În primul rând anvergura acestui festival devenit brand, care reunește nume de prim rang ale folk-ului românesc, într-un orășel de 11.000 de locuitori; apoi publicul receptiv, cultivat, eterogen și omogen deopotrivă. Și, evident, atmosfera.

Nu întâmplător, cei de la „Țapinarii” au salutat: „Bună seara, stimați intelectuali din Târgu Lăpuș”!

Mi-am retrăit serile copilăriei când mă închideam în cameră și ascultam în fiecare joi Cenaclul Flacăra la radio, descoperind emoții noi și învățând oarecum pe furiș și pe nerăsuflate versurile atâtor cântece. Aseară, Ducu Hotima mi-a adus „Ulciorul” Iuliei Iosipescu și „Ruga pentru părinți” a lui Ștefan Hrușcă, iar Cătălin Stepa – „Copacii fără pădure”, tulburătorul cântec al mamei sale.

Am râs cu lacrimi (sau poate om fi plâns?) la umorul atât de deștept și de bine împachetat muzical al celor de la „Țapinarii” și de la „Fără zahăr”, am cântat până-am răgușit și-am aplaudat până ne-au usturat palmele. Toate într-un loc cu o companie de calitate, în care kitsch-ul n-a îndrăznit nici să treacă pe la poartă. Cât dor și drag de evenimente fără kitsch! Iată un posibil titlu de festival.

Trecuse de miezul nopții când am ajuns acasă, după un drum precaut prin pădurea Pietrișului, din întunericul căreia ne-au privit mulți ochi lucioși. Nu știu de ce mi-aș fi dorit să fi fost lupi.

Dana GAGNIUC BUZURA

Trei ani de „Nord Literar”

După un concurs de proiecte de management și după alte șapte mii de recomandări, telefoane, sugestii să NU mă duc la „Nord Literar”, exact acum trei ani, la 1 septembrie 2022, luam micul-mare munte-m piept și intram în lumea acestei instituții care mi-a schimbat viața. Întotdeauna mi-a plăcut să merg acolo unde mi s-a recomandat să nu mă duc. Vorba lui Buzura: „Fă ceea ce ți-e frică să faci!” Abia acolo, abia atunci începe provocarea, nu-i așa? Ne-am tatonat dinainte, ne-am pândit, ne-am iubit și ne-am șicanat inițial, după care ne-am întins la drum laolaltă și-am ajuns... într-un punct. Poate de inflexiune.... poate nu... Vom vedea. Însă, am trăit, aici și împreună, emoții cum n-am crezut că mai pot exista. Și doar pentru ele, și doar pentru atât... și tot ar fi meritat efortul. Dar mai sunt atâtea lucruri pentru care a meritat. Și merită în continuare.

E limpede: fără colegii mei n-aș fi putut face nimic. Cu ei alături s-au născut: cele două ediții ale Târgului de carte derulat sub egida „Cumpără o carte, într-o zi ea te va citi!”, „Dialogurile Nordului”, „Adolescența și Excelența”, „Puntea de cuvinte” – proiect dedicat scriitorilor de limba română din afara țării -, aducerea Muzeului Autografelor în Baia Mare, Cenaclul „Rivulus Domniarum”, suplimentele sub formă de antologii, reușitele ediții ale Zilelor Revistei și ale concursului „Cărțile Anului”, fructuoasele colaborări cu mediul universitar și educațional, site nou cu harta scriitorilor maramureșeni, prezența revistei la zeci de evenimente culturale, pătrunderea revistei în rețeaua Cărturești, înființarea Editurii „Nord Literar”, lansările de carte în spații neconvenționale și... mai ales această spectaculoasă prezentare a revistei, atât din perspectiva conținutului, a numelor de valoare atrase, cât și a graficii, a tiparului, a imaginii.

Trei ani, o mână de oameni și o splendidă grădină de sentimente și de mici-mari reușite întru bucuria apostolatului cultural pe care am reușit să-l introducem oficial în misiunea instituției. Trei ani în care, apropiindu-mă mai tare de lumea literară, mi-am înfrânt teama de a-mi aduna gândurile într-o carte care, nici n-a ieșit bine de la editură, până și-a început drumul singură, aproape fără mine, oferindu-mi bucurii la care nu îndrăznisem să sper.

Ce va urma? Sunt multe lucruri care, din păcate, nu depind de noi. E acel paradox care mă bucură și mă enervează deopotrivă: cultura e cartea noastră de vizită de câte ori trebuie să ne prezentăm lumii. Și, cu toate acestea, cultura e cea mai lovită de eternele, reale sau închipuite crize financiare. Dar... noi vom rămâne aceiași, indiferent de colțul sau de scena pe care vom fi amplasați. De va fi colț, vom transforma umbra în lumină. De va fi scenă, o vom transforma în agoră. Pentru că oamenii sunt cei care duc flacăra creației mai departe.

Pentru felul în care „Nordul” stă încă drept în fața furtunilor, a tuturor provocărilor, până la urmă firești în lumea literară și culturală, trebuie să le mulțumesc colegilor mei dragi: Delia Muntean, Gheorghe Pârja, Raluca Hășmășan, Mircea Bochiș, Flaviu Mihali și precum și numeroșilor și minunaților colaboratori. Fără voi... nimic n-ar fi fost posibil!

Dana GAGNIUC BUZURA

Nu mi-e indiferent...

 

Am picioarele vinete de la loviturile la gleznă, capul plin de cucuie de la bobârnacele primite în ultima vreme și sufletul greu de la cuiul adânc înfipt în nota de la evaluarea managerială, pornind de la șicane din ciclul: „De ce n-ai bască?” Șicane venite de la un om care și el a trecut nu demult prin furcile caudine ale unui concurs unde... îmi povestea că a simțit ce înseamnă nedreapta evaluare.

Pe de altă parte, n-ar fi dat bine desființarea unei instituții de cultură cu un manager cu 10 curat la evaluarea finală, nu-i așa? Cât de simplu se leagă lucrurile uneori!

Așa că, o să mă lupt până la ultima picătură, cu toate armele, ca să salvez Revista de Cultură „Nord Literar”, să o feresc să devină un compartiment obscur într-o instituție mastodont. Fără personalitate juridică, fără buget și... poate... fără totala libertate editorială.

Eu nu prea mai am ce să pierd. Și nici nu știu dacă voi câștiga ceva – probabil că nu – dar nu mi-e indiferent cum mor: pe scut sau sub scut!

Dana Gagniuc BUZURA

Seara când s-a născut Cenaclul Rivulus Dominarum!

 

https://youtu.be/3k5EFqTXlUM

N-am cum să cuprind întregul farmec al acestei seri! Dar câteva imagini tot am prins! De la un eveniment cu ținte precise: fondarea unui cenaclu al Revistei de Cultura Nord Literar, instrument de stimulare, promovare si descoperire a valorii literare. Cea care a plăsmuit momentul și ne-a adunat in jurul ei, este imprevizibila Dana Gagnuc-Buzura, managerul amintitei publicatii. Shura-Bistro a fost, pentru doua ore, ticsită de lume! Muzica si poezia au alternat emotiile. Muzicianul Daniel Pop cu incursiunile lui in istoria muzicii si biografia cantaretilor, a sporit interesul și emotia publicului pentru piesele lui Anton Pann, Bob Dylan, versurile Ninei Cassian ori prelucrările din muzica traditională. Iar Casandra Hauși cu fulminanta ei apariție, a stârnit un val de entuziaste aplauze. Intre timp s-a recitat din creațiile proprii: Elena Cărăușan, Ioan Dragoș, Valeria Bilț, Stefan Jurca, Florin Pop, Terezia Filip, Liviu Coroiu, Flaviu Mihali. Și gazda a fost cooptată în actul artistic: Ștefan Florian, de formație fiind și prof. de română și actor, a recitat cu deosebită artă un poem de succes al lui Ion Mureșan. A fost o seară superbă! Seara când s-a născut Cenaclul Rivulus Dominarum!

Vivat, Nord Literar și Cenaclul Rivulus Dominarum! Inspirat tandem! Felicitări, Dana Buzura, doamnă creativă, inspirată si de acțiune! Asteptăm următoarea intâlnire!

Text și foto: Valeria BILȚ