marți, 2 decembrie 2025
NOI MEMBRI AI FILIALEI USR CLUJ, președinte IRINA PETRAȘ
joi, 26 iunie 2025
Premiu important pentru maramureșeanca Dana BUZURA-GAGNIUC!
Managerul Revistei de Cultură „Nord Literar”, dr. Dana Buzura-Gagniuc a obținut Premiul „Marian Papahagi”, pentru volumul „Buzura la Berința. Locul de unde n-a plecat niciodată”, care este Cartea anului – la secțiunea Debut (ex aequo).
luni, 27 martie 2023
Scriitorii în Cetate
Ziua de 24 martie va rămâne de referință pentru
breasla scriitorilor din Filiala Cluj, deci și a celor din Maramureș. Au avut
loc alegeri pentru cei care sunt desemnați prin vot să conducă destinele
Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. La eveniment au fost prezenți
criticul literar Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor, și
scriitorul Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele instituției. Cei doi au
prezentat un raport asupra Uniunii. Este știută atitudinea unor foști membri ai
breslei, puși pe demolarea ei morală, care au intentat numeroase procese.
Scriitorii prezenți au fost informați că procesele s-au încheiat cu sentințe
definitive în favoarea Uniunii. Reclamațiile s-au dovedit nefondate. Ba mai
mult, Uniunea a primit și scuzele statului român.
Criza financiară care bântuie instituțiile de
cultură nu a ocolit nici breasla noastră. Din fericire, a fost trecută cu
bine. Domnul Nicolae Manolescu a vorbit despre creșterea vizibilității operelor
literare și a rolului scriitorului în această vreme. Altfel spus, despre
afirmarea identității profesiei noastre. Apoi legătura Uniunii cu instituțiile
de cultură, cu școlile, cu publicul. S-a arătat foarte preocupat de structura
manualelor școlare, care au o viziune derutantă în privința autorilor și
operelor valoroase. Proiectul Legii învățământului a făcut obiectul unor
repetate intervenții ale scriitorilor. Uniunea a semnat, alături de sute de
profesori de gimnaziu și liceu, un memoriu în care sunt amintite neajunsurile
proiectului și se cerea remedierea lor. Și-a unit vocea cu a altora, în
condamnarea plagiatului.
S-a făcut o pledoarie pentru sobrietatea
dezbaterilor, în care opiniile să respire în voie, în care să predomine
argumentele, nu injuriile. S-au adus în discuție revistele literare. Domnul
Manolescu a precizat, apăsat, că fără reviste literare nu există literatură.
Cărțile scriitorilor ar ajunge într-un sac legat la gât. Meseria de scriitor
presupune cartea ca mod de existență, iar revistele sunt un curier admirabil
pentru circulația ideilor. În reviste se manifestă spiritul critic, aici se
comentează și se consacră valorile. A deplâns starea în care a ajuns revista
„Familia”, de la Oradea, publicație în care a debutat Mihai Eminescu. Este condusă
stângaci și fără personalitate. Sperăm în revigorare!
Apoi s-a făcut pledoarie pentru limba literară. Oare
ce se va întâmpla cu literatura când limba română nu va fi literară, ci se va
instala acest jargon trivial? Uniunea Scriitorilor are obligația ca acest lucru
să nu se întâmple. Scriitorii cu pana lor, de gâscă, sau computerizată, Uniunea
cu misiunea de a crea mediul necesar unei existențe a literaturii! Am reținut
definiția domnului Manolescu: „Uniunea Scriitorilor nu este o asociație
oarecare, un ONG ca atâtea altele, nici un simplu sindicat de breaslă, ea este
ultimul bastion al literaturii adevărate din România secolului XXI.”
Nu am uitat că a fost o întâlnire de alegeri la
Filiala Cluj. Cu acest prilej, doamna Irina Petraș și-a prezentat izbânzile
mandatului care s-a încheiat. I-am fost alături și știu energia cu care s-a
implicat în conducerea Filialei. De la cărțile cu caracter de unicat, în care
și-au găsit locul o bună parte din scriitorii Filialei, la legătura periodică
cu toți membrii Filialei. Sub deviza acaparatoare: Scriitorii în Cetate! La
urna de vot, numele criticului literar IRINA PETRAȘ a ieșit învingător. Deci ea
va conduce Filiala în următorii cinci ani, alături de Comitetul de conducere,
format din: Doina Cetea, Laura Poantă, Ovidiu Pecican, Constantina Raveca
Buleu. Ca reprezentant al Filialei Cluj în Consiliul Uniunii Scriitorilor din
România a fost ales criticul și istoricul literar Ovidiu Pecican. Cum aminteam
la început, la adunarea de alegeri au fost și scriitori din Reprezentanța
Maramureș, Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor, care au contribuit la
exercițiul democratic cu opinii despre mersul Uniunii. Confrații din Maramureș,
prezenți la Cluj, au fost scriitorii: Terezia Filip, Gheorghe Mihai Bârlea,
Ștefan Jurcă, Nicolae Goja, Ioan Dragoș, Nicolae Scheianu, Florian Roatiș,
Nicolae Iuga și, cu voia dumneavoastră, Gheorghe Pârja.
Menționez că și domnul Nicolae Manolescu era în
campania electorală pentru președinția Uniunii. Rezultatul va fi la sfârșitul
turneului prin filiale. Are și un contracandidat. Despre toate acestea cu alt
prilej. A fost o atmosferă intelectuală de ținută, semn de solidaritate,
necesară în numele scrisului românesc. Noi, cei din Maramureș, ne-am dus și
ne-am întors acasă grație domnului Dorin Orean, și instituției la care
lucrează. Mulțumim! M-am bucurat că am intrat în muncile de primăvară. Atât
scriitorii, cât și oamenii pământului. Am fost în Cetatea literară cu gânduri
de bine!
vineri, 24 martie 2023
Galerie foto de la Alegerile Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România. Invitat special acad. Nicolae Manolescu
vineri, 17 februarie 2023
Întâlnire cu scriitorul Ioan Cioba. ”Este un poet neomodernist”
Ioan Cioba și-a prezentat cărțile sale la sediul Filialei clujene a Uniunii Scriitorilor din România, joi, 16 februarie 2023, de la ora 12,oo. Amfitrion a fost scriitoarea Irina Petraș.
Au aduse în atenția publicului romanele „Scrisori
din regatul pustnic” (ed. Letras, 2021) și „Jurnalul colonelului Pak” (ed.
Charmides, 2022), ambele publicate sub pseudonimul Hayden Dorf și volumele de
poezie „7 trepte în Steiniger/7steps in Steiniger” (bilingv, ed. Napoca Star,
2020) și „Ghemul ischemic” (ed. Școala Ardeleană, 2022).
Au fost nominalizați să despre autor și cărțile
sale: Ovidiu Pecican, Ana Herța și Ionuț Țene.
Scriitoarea Ana Herța a subliniat exotismul temelor
romanelor lui Ioan Cioba, cu un subiect exotic desfășurat narativ în cele două
Coreei, iar poetul Ionuț Țene a arătat maturitatea lirică la care a ajuns
poetul, ce și-a construit o cale lirică distinctă și originală. ”Este un poet
al neomodernismului”.
La final, autorul a interacționat ideatic cu
publicul prezent și a oferit autografe.
În sala au fost prezenți scriitorii Adrian Țion,
Ilie Rad, Silviu Buzan, Victor Măruțoiu, Sandu Frunză, Eugen Cojocaru, Marius
Țion, Vasile G. Dâncu etc.
Poetul este originar din Bistrița.
Ionuț
Țene
duminică, 3 decembrie 2017
Reuniunea de toamnă-iarnă: Evenimente culturale la Uniunea Scriitorilor, Filiala Cluj
- Lansarea volumului de interviuri cu Scriitori clujeni în dialog, editat de colectivul condus de Elena Abrudan.
- Salutăm noii membri ai Filialei clujene: Rodica Baconsky, Mircea Gelu Buta, Elena Cărăuşan, Ioan Derşidan, Flavius Lucăcel, Lucian Nastasă-Kovács, Ana Olos, Ioan-Aurel Pop, Mircea Ştefan, Ion Urcan, Veres István
- Aniversări rotunde (iulie-decembrie) – 85 – Horváth Aurica ; 80: Viorel Cacoveanu; 75: Nicolae Brânda; Doina Cetea; Elisabeta Donca-Kirchmajer; Genţiana Groza; Rodica Scutaru-Milaş; 70: Irina Petraş; Traian Vedinaş; 65: Király István V. Ştefan; Delia Marga; Alexandru Cristian Miloş; Ilderim Rebreanu; Viorel Rujea; Ioana Ileana Şteţco; Andrei Zanca; 60: Doru Burlacu ; Egyed Emese; Gheorghe Glodeanu; Liviu Mircea; Ioan Negru; Tompa Gábor.
- Sărbătorirea seniorilor (scriitori cu vârste peste 80 de ani): Dorin Almăşanu, Ion Antoniu, Leon Baconsky, Ştefan Bitan, Mircea Ioan Casimcea, Domiţian Cesereanu, Vistian Goia, Horváth Aurica, Săluc Horvat, Jancsik Pál, Mia Pădurean, Aurel Rău, Dan Rebreanu, George Savu, Miron Scorobete, Szilágyi Júlia, Ion Taloş, Teodor Tanco, Tár Károly, Mircea Tomuş, Ion Vlad (cei subliniaţi au peste 90 de ani!).
- Recitalul sărbătoriţilor;
- Lansări de carte – maraton: autorii sunt invitaţi să-şi prezinte pe scurt cărţile noi.
miercuri, 12 iulie 2017
A avut loc ediţia a VI-a a Festivalului literar Maramureş, a USR Cluj şi a Asociaţiei culturale „Nichita Stănescu” Deseşti
Foto: Viorica PÂRJA



































