Ni se întâmplă, nu prea des, să ascultăm cu plăcere, interes persoane iniţiate, oameni ce poartă misiunea de a susţine dogme. Motivele sunt uşor de desles: fantezia discursului, talentul prezentării, cultura, promisiunile cu binele ce ne aşteaptă, toate împreună făcând povestea agreabilă. Într-o măsură, numai Dumnezeu îi ştie procentul, aceste spectacole oratorice se apropie , fac joncţiunea, ori chiar se ataşează cunoaşterii artistice( depinde de frumuseţea prezentării, spectacol, reprezentările create, intensitatea trăirilor…). Alt fel se prezină situaţia în cazul novicilor, a nechemaţilor…Ştiinţa vine cu alte standade, cu pretenţia comunicării bazate pe adevărurile ce pornesc de la exactitate, de la afirmaţiile dovedite, acceptându-se şi nivelul ipotetic, probabilitatea în cunoaştere, datorită impedimentelor ce stau în faţa principiilor ştiinţei … ( marile adevăruri sunt învăţate în şcoli, la acestea se adaugă mereu alte perle…) Cunoaşterea stiinţifică ( cea adevărată), prin logică, metodele, procedurile ei, limbajul specific, nu acceptă premisele neverificate, manevrele privind datele istoriei, omisiunule,- suficiente, motive de a fi privită cu rezervă şi surclasată de atâtea ori de interesaţi, şi nu mai puţin de ignoranţi, în ciuda rolului ei decisiv, alături de tehnică în creşterea gradului de civilizaţie, a nivelului de trai. Cunoaşterea ştiinţifică şi cun. artisctică sunt necesare vieţii, progresului , creşterii sensibilităţii, sunt complementare.
Daniel MUREŞAN