Se afișează postările cu eticheta educația. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta educația. Afișați toate postările

luni, 5 august 2024

Educația, temă pentru acasă

 


                                                                           de Gheorghe Pârja

Înainte de a scrie acest text am citit în ziarul nostru știri despre felul în care Maramureșul onorează elevii care ating excelența în educație. Au fost premiați 208 șefi de promoție de către conducătorii județului. Alte știri de îmbărbătare: doi elevi din Maramureș, din Finteușu Mic și Seini, sunt bursieri ai Academiei Române; școala MERITO a programat în Baia Mare ateliere pentru elevii și profesorii excepționali ai României. Cu asemenea vești se diluează puterea de a privi educația românească în profunzimea ei. Fiind pregătit pentru a fi învățător, cum am și fost o perioadă scurtă, în satul Breb, nu mi-a dispărut sensibilitatea pentru acest domeniu esențial pentru viitorul țării.

Mă bucur de realizările elevilor, atâtea câte sunt, de harul educatorilor, atâta cât este, și cobor în realitatea care ne trage de mânecă. Citesc opinii ale unor personalități despre educație care mă îngrijorează. Profesorul Andrei Marga, cu responsabilități în domeniul educației, scrie: „Starea educației este mai critică decât oricând în deceniile postdecembriste. Tabloul ne pune pe gânduri. Abandonul școlar este fără precedent. Spun istoricii că neșcolarizarea de acum a tinerilor o întrece ca pondere până și pe cea de la sfârșitul anilor treizeci.” Toată ziua ni se spune, dar puțini țin seama, că România a ajuns țara de pe continent cu cel mai ridicat analfabetism funcțional, cu cel mai redus consum de cărți pe cap de locuitor, cu cetățeni care nu au citit o carte pe an, deci ocolesc librăriile și bibliotecile.

Mă simt mai liniștit când trec pragul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare și văd mulți tineri la diverse activități. Apoi, pregătirea tinerilor pentru viață. Tot mai multe firme se plâng de lipsa forței de muncă autohtonă. La spălătoria din colț, mașina mi-o dichisesc tineri din Sri Lanka. Ori la cofetăria de pe bulevard mă servesc tinere din Etiopia și Ucraina. La un magazin alimentar din centrul municipiului Baia Mare, cumpărătorii stau la rânduri obositoare din lipsă de personal. Cei mai buni elevi, că avem după cum am spus la început, mărturisesc că aspiră să plece din țară. Un fenomen cu două tăișuri. Este bine că tinerii români se realizează prin lume, dar țara rămâne văduvă de forță de muncă.

Cum este bine? Mă sperie că elevi și studenți fără relief ajung să decidă soarta țării. Îi vedem în fiecare zi că nu pot lega două vorbe și sunt demnitari, iar seceta de idei de acțiune pentru țară este caniculară. Știu demnitari care își trăiesc funcția datorită consilierilor. Unde se nimeresc a fi inspirați treaba merge, unde sunt sfătuitori îndoielnici, viziunea se manevrează din pix. De aici și slaba prețuire a persoanelor de valoare. Rar lumea politică românească actuală a selectat și promovat lideri capabili, stăpâni pe gândirea lor, care își pot asuma deciziile, care pot duce țara înainte. Poate cer prea mult când se flutură în jur conducerea colectivă. Da, dar admir mult oamenii cu idei, care pot mișca lumea spre bine.

Nu doresc să avem decidenți mediocri. Vedem prin funcții importante personaje fără pregătire adecvată, care cultivă un populism ieftin. M-am cam săturat să comentez stări de lucruri care nu trezesc interes. Domnul președinte al României a lansat un program generos, numit România educată. Da, de asta avem nevoie! Ce s-a ales de el? Pe această temă domnul președinte, acum la sfârșit de mandat, ar trebui să prezinte în fața națiunii un raport despre rezultate. Nu mă aștept la așa ceva.

Chiar nu doare pe nimeni starea reală, profundă, a învățământului românesc? Ce se mai întâmplă prin școlile de la sate? Care este pregătirea cadrelor didactice de la orașe și sate? Nu văd preocupări de fond pentru stăvilirea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional. Adică să citești și să nu înțelegi. Educația a devenit o temă de casă pentru guvernanți. Dar și pentru alte instituții cu putere de decizie. Ce este de făcut? Tot profesorul Marga ne spune: să scăpăm de amatorism, debusolare și politicianism. Mie îmi este dor de Spiru Haret și de dascălul meu din sat, Vasile Fodoruț. Unul a ridicat o țară, celălalt un sat.

Și-i mulțumesc profesorului Vasile Iluț, care trezește cu idei, în ziarul nostru, starea de lucruri din educație. Apreciez reușitele, dar nu pot uita fondul! Las diriguitorii educației naționale să aspire la o Românie educată, să contemple cifrele obeze, care conservă mediocritatea și lipsa de interes practic pentru a trece de la experimente la certitudini. Aștept și alte păreri. Că doamna ministru tace, fiind un personaj fără vlagă. Este încununarea suferinței României educate. Este nevoie de tema pentru acasă!

miercuri, 27 septembrie 2023

Educația, mama ei!...

 

La oficiul „Locuri de muncă”, se prezintă și tanti Iosefina cu ai săi peste 88 de ani. Emoțiile creșteau. Se trezise de dimineață, de dimineață, ca de obicei, cu gândul la ghișeul cu pricina.  De când o fascinează educația sexuală, cea  pe care o oferă statul tinerei generații, a zis să profite și dânsa de ocazia asta și să se înscrie la cursuri, mai ales că sunt plătite de Uniunea Europeană.

Drumul spre ghișeul cu programări se scurtează.

De emoții proteza se dezbrăca de o Corega insuficientă și a-nceput să-i clănțăne dezordonat.

Ajunge-n cele din urmă la ghișeul pe care-l dorește de vreo doi ani de când educația sexuală o apasă foarte.

Și iat-o pe maica Iosefina la ghișeul mult dorit, față-n față deja cu o  angajată superbotulinizată (cu totul fals pe ea), fată de partid solid, care-i răspunde la un Bună dimineața,  iar printre buzele mult folosite o țârcăie câteva cuvinte:

-Ia, zii, mamaie, despre ce este vorba? Ce nu-ți ajunge?

-Maică, am și eu câțiva ani de școală, chiar și liceul, dar io n-am învățat despre „Educația sexuală”! Vreau să merg și io la cursurile ăștea, să mă perfecționizdesc!

-La vârsta dumitale, mamaie? Câți ani ai? Ce-ți mai trebuie dumitale educație sexuală?

-Mămă, ia-mă-ncet că prind greu și uit repede! S-o iau pe rând: Ani am 89, dar o să mă-ntrebi și când m-am iubit cu omul meu ultima dată, nu?

Să-ți spui atunci! M-am iubit ultima dată când moșu’-cocoșu’ era viu, cam cu 25 de ani în urmă. Acum... totul s-a acoperit cu păienjeni, mamă. Am uitat și ce este aia, dar educație sexuală vreau să învăț să nu mor proastă, maică.

-Dumneata știi ce-nseamnă ăla sex, mamaie?

-Nu știu, maică, dar dacă este gratis, vreau să-nvăț și io!

-La biserică te mai duci, mamaie? Uite, este-n spatele dumitale taika Iosefinu! Te-nvață el și tot gratis este!...

-Știu, maică, merg des la el la lecții, dar nu-mi dă diplomă.

Io vreau educație sexuală cu diplomă, mamă!

Diplome de-aste pe care le oferă statul degeaba, maikă!

Părintele mai mult mă chinuiește că are și el o vârstă.

 

Puiu RĂDUCAN

27092023 – B. Olănești

miercuri, 21 decembrie 2022

Educația, pe vremuri și acum

 

Una din cele mai interesante cărți pe care le-am citit în ultimul timp este „Istoria educației în Antichitate”. E considerate a fi o carte standard despre felul în care arăta educația în Grecia antică – izvorul a ceea ce va fi mai apoi educația în Apus și America.

Citind cartea am descoperit cinci trăsături fundamentale ale educației grecești, pe care le rezum mai jos:

Se concentra pe esențiale. Elevii de clase primare învățau cei trei R: scris, lectură și aritmetică. Pas cu pas învățau alfabetul, silabe, cuvinte, propoziții și pasaje întregi. Când erau pregătiți treceau la o școală de gramatică și la o literatură mai complexă. Învățau suficientă matematică încât să se descurce în viața de zi cu zi și în negoț.

Se concentra pe literatură. Vechii greci credeau că educația literară este cea mai bună cale pentru ca oamenii din cetate să aibă o cunoaștere de bază și să formeze ființe umane mature și virtuoase. Profesorii își foloseau cea mai mare parte a timpului pentru a-i familiariza pe elevi cu marii autori din trecut. Aveau o viziune mult mai integrată asupra cunoașterii și nu spărgeau curriculumul în diverse subiecte.

Îi înrădăcina pe elevi în trecut. Filosofia educațională a vechii Grecii era rezumată în cuvântul „paideia” – o „instrucție” prin care elevii treceau pentru a fi inițiați în viața adultă și în stilul de viață grecesc. Educația însemna a-i introduce pe elevi în marii autori și marile idei ale trecutului. Vechii greci credeau că acesta este singurul mod prin care își pot păstra identitatea și măreția culturii lor în același timp în care îi pregătea eficient pe elevi să contribuie la cultură atunci când ajungeau adulți.

Educația și formarea caracterului mergeau mână-n-mână. Grecii credeau că familia trebuie să joace rolul primordial în formarea caracterului. Dar mai credeau și că valorile pe care copilul le învăța acasă trebuie reafirmate la școală.

Nu exista un sistem centralizat de educație. De-a lungul întregii lor civilizații, grecii au fost în stare să-și conserve un ideal consistent de educație, care nu presupunea un sistem centralizat și nici curriculum. Școlile erau construite și formate de comunitățile locale. Cultura grecească reflecta idealurile din școli, astfel încât nu era nevoie de impunerea unui curriculum standard. Cetățenii știau foarte bine ce înseamnă educația și ce ar trebui predat.

Timp de două milenii aceleași caracteristici au dominat educația occidentală. Ele au marcat educația americanilor în vremurile coloniale, când ratele de alfabetizare în rândul celor care mergeau la școală erau mai mari decât cele de astăzi.

În ultima sută de ani, educația americană a luat-o pe un drum diferit în numele „progresului”. Ce văd astăzi pune sub semnul întrebării progresul realizat.

Sistemul actual de educație pare nedumerit cu privire la felul în care să-i învețe pe elevi lucruri elementare, după cum o arată rezultatele la teste. A pierdut sensul educației – atât pentru persoana umană cât și pentru cultura noastră. Îi rupe pe copii de trecut, concentrându-se aproape exclusiv doar pe literatura modernă, aleasă în funcție de idealurile moderne. A devenit din ce în ce mai centralizată, deprivând de atribuții comunitățile locale și profesorii.

În același timp, mulți părinți nu sunt preocupați de formarea caracterului acasă – ceva necesar dacă e ca odraslele lor să reușească la școală.

După cum afirma C.S. Lewis „cu toții ne dorim progres. Dar progresul înseamnă să te apropii de locul spre care țintești. Dar dacă ai greșit undeva, a merge înainte nu te apropie de destinație. Dacă te afli pe drumul greșit, progresul înseamnă a te întoarce și a merge din nou pe drumul drept.”

Ar fi cazul să ne întoarcem din drum în ceea ce privește sistemul de educație modern.

 

Autor:  Daniel Lattier

Sursa: contramundum.ro

vineri, 11 iulie 2014

Președintele Băsescu, educația și CAS-ul

Am urmărit cu mare interes, în această seară ( 9 iulie),  declarațiile făcute, de această dată fără lacrimi în ochi, de domnul președinte Băsescu. Printre subiectele abordate, doua dintre ele mi-au atras atenția: educația și reducerea CAS-ului.
În ceea ce privește educația, tare aș vrea să știu cine e conslierul dânsului pe această temă, care i-a ”șoptit” concluziile aberante în ceea ce privește LEN. Să nu uităm că pe această lege, făurită de Funeriu, și-a asumat răspunderea în 2011, braț la braț cu PDL-ul.
În privința reducerii CAS de la angajator, președintele vorbește despre deficit. O fi uitat de banii primiți de fratele lui pentru serviciile promise clanului Bercea. ANAF  se străduiește să colecteze toate sumele datorate statului,  inclusiv cei 600 000€ de la domnul Mircea Băsescu. De unde? Urmează să vedem.  O sumă atât de mare este echivalentul a 3000 salarii minime/economie. Sună bine, nu?
Doar în momentul în care oameni de genul Bercea, Băsescu și asocierile lor nu vor mai frada legea și nu vor mai fura statul,creând probleme de deficit, salariații vor beneficia de avantaje concrete din reducerea CAS-ului. Până atunci domnii Băsescu să se supună legii și în strădania lor să găsească soluții la problemele cu care se confruntă oamenii acestei țări, nu probleme la soluțiile propuse de aleșii poporului.
Înainte de toate, Guvernul Ponta este interesat de bunăstarea românilor, de imaginea României în străinătate, de a aduce salariile la standardele europene. Până acum românii au fost alungați să muncească în străinătate, departe de cei dragi, pentru ca frații Băsescu să profite din plin de amarul trăit printre străini.


                                                               LIVIU MARIAN POP