Se afișează postările cu eticheta examenul de titularizare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta examenul de titularizare. Afișați toate postările

luni, 16 iulie 2018

Notele obţinute de profesori la examenul de titularizare vor fi afişate astăzi

Primele rezultate ale examenului de titularizare vor fi afişate, marţi, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene pe 17 iulie şi 18 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 24 iulie.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, cei peste 31.000 de candidaţi înscrişi la concursului naţional de ocupare a posturilor didactice vacante în învăţământul preuniversitar vor afla rezultatele marţi. Acestea vor fi afişate la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, dar şi pe site-ul titularizare.edu.ro.
De asemenea, tot marţi se depun contestaţiile la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, dar pot fi depuse şi miercuri, până la ora 15:00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 24 iulie.
În 2017, rata de promovare a examenului de titularizare a fost de 47,63%.
Peste 31.000 de candidaţi au susţinut, săptămâna trecută, proba scrisă din cadrul Concursului naţional de ocupare a posturilor didactice vacante în învăţământul preuniversitar.
La nivel naţional sunt disponibile peste 4.500 de posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Dintre acestea, 3.354 de posturi didactice/catedre vacante sunt în mediul urban şi 1.148 în mediul rural.
“Cele mai multe posturi vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată vizează următoarele discipline/specializări: educatori/profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.094), învăţători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (882), muzică instrumentală (274) şi educaţie fizică şi sport (287)”, arată Ministerul Educaţiei Naţionale.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.
Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeteminată se realizează în şedinţe publice organizate de inspectoratele şcolare în data de 26 iulie.Sursa Mediafax


                                                                                               C.L.

marți, 18 iulie 2017

REZULTATE LA EXAMENUL DE TITULARIZARE: 64% DINTRE PROFESORI NU AU LUAT PESTE NOTA 7

Rezultatele la examenul de titularizare din 2017 au fost anuntate de Ministerul Educatiei Nationale. In total, 9.475 de candidati au luat peste nota 7, care da dreptul unui post pe perioada nedeterminata, iar alti 11.255 de candidati au luat note sub 7. Au fost transmise spre evaluare lucrarile a 20.803 candidati, fiind notate 20.763 de lucrari. 40 de lucrari au fost anulate.
 Rata notelor peste 7 sau egale cu 7 (inainte de formularea contestatiilor) obtinute de candidatii care au sustinut proba scrisa a concursului national pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din invatamantul preuniversitar este de 45,73% (in crestere cu 1,30%  fata de anul trecut - 44,43%).
 Au fost transmise spre evaluare lucrarile a 20.803 candidati, fiind notate 20.763 de lucrari. 40 de lucrari au fost anulate in centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.
 Pe transe de note s-a inregistrat urmatoarea distributie: 118 candidati (0,57%) au obtinut nota 10, 9.377 de candidati (45,16%) au obtinut note intre 7 si 9,99, iar 6.869 de candidati (33,08%) - note intre 5 si 6,99. Alti 4.386 de participanti (21,12%) s-au situat pe segmentul de note cuprins intre 1 si 4,99.
 Din promotia curenta, 43,07% de candidati (in creştere de la 41,82% in 2016) au obtinut note peste 7, iar 32,95%, note intre 5 si 6,99.
 Cel mai ridicat procent de note peste 7 sau egale cu 7 (interval 7 - 10) s-a inregistrat in judetul Cluj (58,81%), iar cel mai scazut, in judetul Giurgiu (24,06%).
 La proba scrisa din cadrul concursului national pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din invatamantul preuniversitar s-au prezentat 23.816 candidati. 2.972 de candidati s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, in conformitate cu prevederile metodologiei, 30 de candidati au fost eliminati pentru frauda, iar lucrarile a 5 candidati au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei.
 Contestatiile se inregistreaza la sediile inspectoratelor scolare judetene in zilele de 18 iulie, dupa afisarea rezultatelor, pana la ora 21:00, respectiv 19 iulie, pana la ora 15:00.
 Rezultatele finale se afiseaza la sediile inspectoratelor scolare judetene si pe site-ul dedicat in data de 25 iulie. Repartizarea candidatilor pentru angajare pe perioada nedeterminata se realizeaza in sedinte publice organizate de inspectoratele scolare in data de 26 iulie.
 Precizam ca pentru angajarea pe perioada nedeterminata (titularizare), candidatii trebuie sa obtina minimum nota 7 (sapte) atat la proba scrisa, cat si la proba practica/inspectia speciala la clasa in profilul postului. Pentru angajarea pe perioada determinata (suplinire), candidatii trebuie sa obtina minimum nota 5 (cinci) atat la proba scrisa, cat si la proba practica/inspectia speciala in profilul postului.
 Pentru concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate in invatamantul preuniversitar, sesiunea 2017, au fost publicate 4.930 de posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioada nedeterminata, respectiv 58.486 pentru angajare pe perioada determinata.

                                                                   Autor: portalInvatamant.ro



miercuri, 30 iulie 2014

Perlele profesorilor la examenul de titularizare 2014

Perlele profesorilor la examenul de titularizare 2014Tags: perle profesori, perle titularizare, perle titularizare 2014, rezultate titularizare 2014
Jumatate din cadrele didactice care au participat la examenul de titularizare 2014, nu au reusit sa obtina nota 7, nota necesara pentru angajarea pe perioada nedeterminata, pe unul dintre locurile vacante din invatamant.  
Doar 158 de profesori au reusit sa obtina nota 10 la examenul de titularizare 2014, din cei peste 26.000 de candidati inscrisi, si doar 48% au obtinut note intre 7 si 10, care sa le permit sa obtina un post pe o perioada nedeterminata.
8.000 de cadre didactice au obtinut note intre 5 si 7, iar 4.600 de candidati nu au reusit sa obtina note peste 5.
Dupa ce au aratat cu degetul catre perlele de la bacalaureat, a venit randul profesorilor sa isi dovedeasca imaginatia. Va prezentam topul perlelor de la examenul de titularizare 2014:
  • Virgula este o intrerupere de sarcina ...!"
  • "Motivele poeziei ar fi iubirea"
  • "Invatarea devine mai captiva"
  • "Este prima poezie de factura romantica a lui Eminescu in care iubita il invita la iubire"
  • "Subiectu consta in efermitatea poetului in contrast cu natura".
  • "Codrul este un prieten vechi unde simte nevoia pentru o descarcare sufleteasca"
  • "In «Sara pe deal» merg oile la pascut"
  • "Prescolari isi formeaza unele deprinderi si insusiri noi fara sa isi dea cu seama"
  • "Moromete avea relatii intime cu Victoria Lipan".
  • "Florica, desi a fost prihanita, a ramas cu buza umflata" "Animalele au obligatoriu patru picioare. Natura le ofera iarba si frunze".
  • "Congresul de la Paris din 1856 a avut loc la Viena in 1851".


                                                                               Cristina Gavrilă