| FOTO: Lucian Petru GOJA |
| |
am ajuns să contabilizez clipele în care mă simt bine când trupul şi mintea mea îşi strâng mâinile ca după un joc de tenis în care nu contează cine a pierdut şi cine a câştigat atâta timp cât a existat fair-play. nu mă mai fierb la aburii vinovăţiei după o zi în care nu am luat zece cu steluţă pentru randamentul în muncă / nu mă mai şfichiuiesc cu biciul cuvintelor după o zi în care nu am scris niciun vers. prezenţa ţânţarilor îmi confirmă că produc dioxid de carbon de calitate superioară şi asta-mi e suficient. veghez asupra încălzirii globale a trupului meu ca un mecanic atent ca maşinăria ruginită de care e legat sentimental să aibă un sistem de răcire perfect funcţional. îi ofer cel mai bun combustibil pentru producerea de endorfine şi serotonină plantez semne rutiere cu inscripţia interzis în faţa tuturor gândurilor mele negre montez vârfuri de cauciuc şi mătase pe toate săgeţile pe care mi le arunc uneori dintr-o emisferă în alta a creierului. viaţa mea e roz ca o bomboană fondantă şterpelită de un copil de la magazinul din colţ în timp ce adulţii îi predică despre mâncatul responsabil de legume şi fructe. |