Fotografia zilei - Bunica și nepotul

 

România merge la EURO!

 

 Tricolorii obțin o calificare meritată și speră la o grupă cât mai ușoară la turneul final!

Edward Iordănescu a reușit. Îi calcă pe urme tatălui său și obține o calificare la EURO pentru România. Tricolorii au avut emoții mari, dar au reușit să își îndeplinească obiectivul. Românii au câștigat meciul cu Israel, scor 2-1, chiar dacă aveau nevoie de un singur punct. Prima repriză a început dezastruos pentru România, care avea nevoie doar de un punct pentru calificare. EURO părea departe în primele minute ale meciului, când israelienii au deschis scorul. Egalitatea a fost restabilită de George Pușcaș, în minutul 10, iar speranțele românilor erau, din nou, la cel mai înalt nivel.

Partea secundă a început mult mai bine pentru tricolori. Aceștia au intrat motivați și au preluat conducerea pe tabelă. Ianis Hagi a marcat în minutul 63. A șutat cu piciorul stâng și mulți și-au adus aminte de reușitele tatălui său în tricoul naționalei. Emoțiile au apărut în minutul 83 pentru Edi Iordănescu. Valentin Mihăilă a văzut cartonașul roșu, după o intrare urâtă. Arbitrul a dat 6 minute de prelungire, iar tensiunea devenea din ce în ce mai greu de suportat. La final fotbaliștii români s-au descătușat!

Israel – România 1-2

ISRAEL: 18. Glazer – 2. Eli Dasa-cpt., 4. Miguel Victor, 3. Goldberg, 12. Revivo – 8. Dor Peretz, 6. Lavi, 15. Gloukh – 11. Khalaili, 7. Zahavi, 19. Turgeman. Rezerve: 1. Da. Peretz, 23. Jarafi – 5. Shlomo, 9. Baribo, 10. Safuri, 13. Gorno, 14. Kanichowsky, 16. Abo Fany, 17. Tinda, 20 A. Cohen, 21. D. Glazer, 22. Davidzada. Selecționer: Alon Hazan.

ROMÂNIA: 12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu – 18. R. Marin, 5. Screciu, 10. Stanciu-cpt. – 14. Hagi, 9. Pușcaș, 19. Drăguș. Rezerve: 1. Niță, 16. Radu – 4. Rus, 6. M. Marin, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 13. Mihăilă, 17. Fl. Coman, 20. Olaru, 21. Moruțan, 22. Mogoș, 23. Dumitrescu. Selecționer: Edward Iordănescu.

Stadion: Pancho Arena (Flecsut, Ungaria). Spectatori: 2965. Arbitru: Francois Letexier, A1: Cyril Mugnier, A2: Mehdi Rahmouni, Arbitru de rezervă: Jérémy Stinat, VAR: Jérôme Brisard, AVAR: Eric Wattellier (toți din Franța).

Bravo băieți! Bravo România!

                                                                            Cristi SOMEȘAN

 

Fotografia zilei - Dominik

 

Declaraţia zilei - Paul Voiculescu

 

"Două firme românești și-au propus să liciteze pentru construirea de autostrăzi în Germania…

Au fost refuzate pe motivul că Germania nu-și permite prețul cerut..."

Cristian Manea, s-a arătat foarte încrezător în şansele de calificare la Campionatul European din 2024!

 

Fotbalistul naţionalei României, Cristian Manea, s-a arătat foarte încrezător în şansele de calificare la Campionatul European din 2024, după victoria cu Belarus, scor 2-1, ţintind chiar primul loc în grupă.

„Acesta a fost obiectivul, să luăm şase puncte în aceste două meciuri (n.r. – cu Andorra şi Belarus) şi trebuie să o ţinem pe aceeaşi linie. Ăsta este fotbalul, noi suntem obişnuiţi de la CFR să suferim, important este că am luat cele şase puncte şi mergem încrezători la următoarele partide. Cei de la Belarus au prins aripi când au marcat, a fost o execuţie foarte bună. Păcat că nu a reuşit Denis Alibec să facă acolo 3-0, pentru că altul era scorul. Mereu e ceva de îmbunătăţit, nu sunt eu în măsură să spun ce, însă eu ştiu că lucrăm foarte bine, că suntem un grup foarte unit şi am spus că ne vom califica la acest European şi îmi menţin părerea. Eu am promis calificarea şi îmi menţin această promisiune. Sunt destul de multe critici, dar noi suntem noi cu noi când intrăm pe teren, stăm împreună în cantonament şi trebuie să rămânem uniţi”, a declarat Manea la finalul partidei de pe Arena Naţională.

Jucătorul campioanei României a afirmat că prima reprezentativă are şanse de calificare chiar şi înaintea Elveţiei, considerată favorita Grupei I.

„Eu prefer să jucăm prost împotriva Elveţiei şi să luăm cele trei puncte. De ce să nu putem? Fiecare meci are istoria sa. Noi mergem să câştigăm fiecare meci, asta ne transmite antrenorul, ce va ieşi, vom vedea. Trebuie să mergem să ne luptăm pentru primul loc, dar vom vedea la meciurile directe. Elveţia e o echipă bună, are jucători din campionate puternice, dar dacă vom sta bine în teren cred că avem o şansă. Totuşi, nu jucăm cu Germania”, a adăugat fotbalistul formaţiei CFR 1907 Cluj Napoca.

Naţionala de fotbal a României a învins selecţionata Belarus cu scorul de 2-1 (2-0), marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în Grupa I a preliminariilor EURO 2024.

România şi-a îndeplinit obiectivul pentru această primă fereastră a preliminariilor, obţinerea a şase puncte din două partide, după 2-0 cu Andorra.

După două etape, Elveţia şi România ocupă primele poziţii în clasamentul Grupei I, cu câte 6 puncte, urmate de Kosovo, 2 puncte, Andorra şi Israel, cu câte 1 punct şi Belarus, cu 0 puncte.

 

                                                                                                  Cristi SOMEȘAN

Județul Maramureș a fost reprezentat la Târgul “Expo Real” de la München, Germania

 

La invitația Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane – AHK România, reprezentanții Societății Maramureș Business Park – Parcuri Industriale – au fost prezenți la Târgul internațional de comerț pentru imobiliare și investiții “Expo Real”, care a avut loc în perioada 4-6 octombrie 2022 la München.

Prezența la acest târg reprezintă o oportunitate extraordinară pentru județul Maramureș de a interacționa direct cu  oameni de afaceri și reprezentanți ai companiilor din întreaga Europă care să investească și să își dezvolte companiile în viitoarele parcuri industriale din Maramureș. De asemenea, reprezentanții Maramureș Business Park au stabilit contacte cu potențiali investitori care să populeze parcurile industriale la care Consiliul Județean Maramureș lucrează în prezent.

Totodată, Târgul “Expo Real” de la Munchen a fost o ocazie importantă pentru județul Maramureș de a interacționa direct cu ceilalți expozanți, de a se inspira din tendinţele de investiţii şi financiare, de networking internațional în care să se pună bazele unor conexiuni și parteneriate pe piețele de investiții din Europa.

Consiliul Județean Maramureș lucrează la construirea a trei parcuri industriale în Maramureș, la Baia Sprie pe o suprafață de 34 de hectare cu posibilitate de extindere a acestei suprafețe până la 50 de hectare, Fărcașa – 20 de hectare, și Șomcuta Mare – 10 hectare.

“Avem deja cereri de la investitori care doresc să dezvolte afaceri în Maramureș, iar prezența la Târgul “Expo Real” de la München creează premizele necesare pentru ca marii investitori din Europa să își dezvolte afacerile în județul Maramureș”, a declarat Ionel Bogdan, președintele administrației județene.

                                                                                                              CJMM

 

Fotografia zilei - Mic dejun

 

Ministerul german al Sănătății dorește să continue restricțiile Covid pe tot parcursul toamnei și iernii. Restricții pentru nevaccinați

 Ministerul german al Sănătății dorește să continue restricțiile Covid pe tot parcursul toamnei și iernii și ar putea să promoveze reguli mai stricte pentru cei nevaccinați – însă politicienii nu prezic un blocaj strict, informează publiația germană The Local.

Miercuri au fost raportate 3.571 de cazuri Covid în ultimele 24 de ore în Germania și 25 de decese. Incidența de 7 zile a crescut ușor la 18,5 cazuri la 100.000 de persoane.

În special, se spune că Ministerul Sănătății solicită continuarea regulii „3G”, care dictează că oamenii ar trebui fie vaccinați (geimpft), recuperați (genesen), fie testați pentru Covid (getestet) pentru a intra în anumite locații sau a lua parte la anumite evenimente. Catering în interior, cazare la hotel, servicii care necesită un contact fizic strâns (adică tratamente de coafură și înfrumusețare), evenimente sportive și evenimente mari în interior și în aer liber au fost numite ca exemple în raport, potrivit cotidianului german Welt.

Indiferent de ratele de infecție, se crede că Ministerul Sănătății vrea ca regula 3G să continue până cel puțin la mijlocul lunii septembrie.

Cu toate acestea, dacă ratele de infecție cresc semnificativ, regulile ar putea fi înăsprite în continuare, ceea ce înseamnă că numai persoanelor recuperate sau vaccinate – mai degrabă decât persoanelor cu un test negativ – li se va permite să viziteze hoteluri, restaurante, cosmeticieni sau evenimente publice mari.

Potrivit rapoartelor mass-media, Ministerul Sănătății presează, de asemenea, pentru o continuare strictă a regulilor de îmbrăcăminte și distanțare socială până în primele luni ale anului 2022.

Cele trei reguli de bază – igienă, distanță și purtarea măștii – ar trebui respectate în orice moment când grupurile de oameni sunt adunați în spații închise, au spus miniștrii în document. Acest lucru este deosebit de important atunci când starea de vaccinare a participanților este necunoscută sau când sunt prezente persoane vulnerabile, au spus ei.

Raportul de la Ministerul Sănătății a fost trimis liderilor de stat și Parlamentului federal înaintea unei reuniuni de criză la sfârșitul acestei luni. În 10 august, cancelarul Angela Merkel s-a întâlnit cu premierii de stat din fiecare stat german pentru a elimina măsurile de combatere a celui de-al patrulea val. Ultimele cifre arată că 53 la sută din populație este complet vaccinată, iar 62 la sută au avut cel puțin o lovitură.

Sursa: NapocaNews

Gluma zilei (amară) - Asta înseamnă să fii un stat mafiot!

 

Atacuri şi exces de urşi pe pârtii de schi româneşti. De ce nu exportăm urşi în Germania şi Austria?

 În general, dar nu este o regulă, organizaţiile de protecţia mediului şi animalelor din România sunt finanţate de structuri şi instituţii din Germania şi Austria, iar prinţul britanic Charles face propagandă ca urşii să nu fie vânaţi în România. În ultimii ani, numărul urşilor a crescut substanţial în ţara noastră. Deja asistăm la atacuri ale urşilor asupra localnicilor din cartierele mărginaşe ale Braşovului şi altor oraşe montane, iar pe pârtiile de schiori nu mai eşti sigur, nici atunci cânt te plimbi prin pădure şi rişti să te atace un urs flămând, pentru că pădurarii nu prea mai hrănesc animalele sălbatice, iar vânătorii sunt opriţi să-şi facă datoria. Recent era să se întâmple o tragedie pe pârtia de schi din Predeal, mai mult copiii sunt atacaţi de urşi dacă rămân în urma instructorului de schi. Un turist care schia sâmbătă pe o pârtie din Predeal a avut ghinionul de a se întâlni cu un urs, care a început să-l urmărească și să alerge după el. Incidentul a fost observat de oamenii care erau în telescaun. Aceștia au încercat să îl avertizeze pe schiorul aflat în pericol. „Dă-i mai repede, dă-i mai repede! Hai, că te fugărește ursul! Dă-i mai repede! Doamne ferește, nu te mai uita înapoi!” – i-au strigat oamenii din telescaun. Tânărul a scăpat cu bine după întâlnirea neașteptată cu animalul. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmerie, Ion Zaharia, a declarat la Digi24 că turistul a procedat corect atunci când, la un moment dat, a aruncat rucsacul, iar ursul a devenit preocupat să examineze acest obiect, iar pericolul a fost depășit. Potrivit jandarmilor montani, în cursul zilei au fost primite trei apeluri la 112 care semnalau prezența unui urs. Două apeluri se refereau la pârtia Clăbucet, iar un altul la pârtia pe care schia turistul fugărit de animal, o pârtie care, din câte se pare, era închisă. În consecință, autoritățile din Brașov au emis două mesaje Ro-Alert.

Populația de urs brun din România a devenit nerealist de mare în recensămintele oficiale, conform datelor analizate recent de cercetători din domeniul academic și al conservării naturii. În anumite județe (ex. Vrancea, Harghita), unde s-a înregistrat și un număr mare de urși vânați, creșterea populației (pe hârtie) a fost de patru ori mai mare decât oriunde altundeva în Europa sau America de Nord. Specia este strict protejată la nivel național și european prin Directiva Habitate. Studiile de specialitate estimează un areal de minim 50 – 270 km2 (5 000 – 27 000 ha) necesar unui urs brun în Carpați. În județul Hunedoara există fonduri cinegetice care au raportat 29 de indivizi pe o suprafață de 11 368 ha, iar în Gorj, șase fonduri cinegetice au raportat, fiecare, în ultimii trei ani între 21-30 de indivizi pe o suprafață nu mai mare de 150 km2. La nivel național, în anii 2014 – 2015, au fost raportați nu mai puțin de 10 022, respectiv 10 440 de urși. Deci ong-urile luptă pentru ca urşii să nu fie vânaţi, dar în curând oamenii vor fi vânaţi pe pârtii de schi şi la plimbare prin prăduri de către urşi? Cred că problema urşilor agresivi poate fi rezolvată prin exportul acestora în ţările care nu mai au urşi şi care fiannţează ong-urile care promovează interzicerea vânătorii de urşi, indiferent dacă aceştia s-au înmulţit şi au devenit periculoşi pentru populaţie. Copiii români au o spaimă să mai meargă la schi de teama atacurilor urşilor? Cred că ar trebui să exportăm urşi în pădurile din jurul Berlinului, Munchen-ului, Dresdei sau Vienei pentru ca şi politicienii germani şi populaţia iubitoare de urşi bruni să se poată bucura de prezenţa acestora. Exportul de urşi în Germania şi Austria ar aduce devize valutare importante la bugetul României şi ar contribui şi la repopularea faunei din aceste ţări. Ar fi interesant şi frumos să o vedem pe cancelarul Angela Merkel plimbându-se în pădurile din jurul Berlinului admirând frumoşi urşi carpatini. Poate le lasă şi un rucsac cu mâncare?!

 Ionuţ Ţene

Fotografia zilei - Ospătăriţă Germania

 

Infektionsschutzgesetz! Germania redevine un stat totalitar! Medic german arestat în direct pentru că vorbea despre Covid-19!

 Încă nu s-au uscat propriu-zis hainele purtate de demonstranții împrăștiați la Berlin de trupele trimise de Angela Merkel cu tunurile de apă, în noiembrie, anume hainele cetățenilor pe care guvernul federal dorește, chipurile, să îi protejeze de gripă, și iată că avem chiar a doua zi o demonstrație a faptului că protestatarii aveau perfectă dreptate cînd afirmau că noua „lege împotriva infectării” cu Covid-19 amintește de legea care-l aducea la putere pe Hitler!

 

Legea conferă puteri excesive guvernului german ocolind Parlamentul.

De ce ne-ar mira asta în Germania? De ce ne-ar mira că astfel de lucruri sînt puse în operă tocmai în Uniunea Europeană, o structură pseudo-federală abuzivă, totalitară, nedemocratică, cu birocrați nealeși de nimeni care conduc o populație derutată din cîteva zeci de state care privește bovin ceea ce se petrece, neștiind ce să facă!

Noua versiune a Legii privind „protecția împotriva infecțiilor” a trecut prin Bundestag și Bundesrat (ambele camere ale parlamentului german) într-o procedură rapidă, neconstituțională, pe 18 noiembrie 2020. Scopul principal, oficial, a fost de a oferi guvernului sprijin juridic pentru măsurile de combatere a pandemiilor, adoptate pînă acum de guvern prin ordonanțe, creînd astfel o mai mare „securitate juridică”.

Legea a fost sprijinită de  CDU/CSU (pseudo-creștin-democrații care o susțin pe Merkel) și de SPD (social-democrați), în timp ce împotriva legii s-a plasat singurul partid naționalist, evident în opoziție – AfD.

Legea suprimă o serie de drepturi și libertăți, cum ar fi libertatea de întrunire, libertatea de mișcare sau inviolabilitatea domiciliului. Amenzile merg pînă la 25.000 de euro, iar pedeapsa privativă de libertate pînă la 5 ani! Rămîne în vigoare nu doar „crima” de a fi răcit, ci și suspiciunea de a fi răcit.

Angela Merkel (CDU) a anunțat că urmează „luni grele” și că „virusul va continua să ne domine viețile”, ceea ce era de așteptat, mai ales că și „lupta cu terorismul” a durat decenii bune.

Puterea și presa i-au definit pe protestatarii germani ca fiind „negaționiști” Covid-19, antivacciniști și în general persoane „de extremă dreapta”, de parcă aceștia ar fi purtat vreo etichetă pe haine,  de unde să se înțeleagă că ar face parte din vreo formațiune politică și că aceasta ar fi de extremă dreapta. Ca să fie treaba și mai temeinică, aceleași persoane ar fi – potrivit puterii politice și presei aservite – cei care neagă existența holocaustului! Dacă e și pe bază de evrei și nazism, utilizarea forței este „justificată”, nu?

S-a ajuns, iată, ca cei care „nu cred” în Covid, să fie catalogați drept extremiști periculoși, antisemiți!

În Germania termenul de „extremă dreapta” se referă însă la cei care fac parte ori sînt simpatizanți ai AfD (Alianța pentru Germania), un partid parlamentar, cît se poate de legal constituit. Se întîmplă însă aceeași demonizare a AfD cum am văzut și în privința PSD-ului în România!

În total 190 de persoane au fost arestate pentru că au îndrăznit să protesteze! Democrație, nu glumă!

Proteste au mai avut loc în Germania (la Leipzig), dar și acolo s-a dat vina pe „extremiști”. La fel și la Stuttgart! În realitate, însă, extremiști adevărați sînt nu doar politicienii și forțele de ordine, ci și grupurile paramilitare mascate și îmbrăcate în negru (Antifa), care sub eticheta de luptători împotriva fascismului, sprijină cel mai aberant guvern de la război încoace. Trupele Antifa sînt libere să bată demonstranți sau ziariști, să incendieze case și mașini fără vreo umbră de emoție că forțele de ordine ar putea interveni! Iese din orice calcule ca aceștia să fie vreodată prinși și trași la răspundere.

Pe lîngă deja amintitele restrîngeri de drepturi și libertăți, guvernul condus de Angela Merkel mai restrînge un drept: dreptul la asistență medicală! În timp ce guvernul pare preocupat să-i salveze pe cei cărora le curge nasul, cca. un milion de operații chirurgicale au fost „amînate”, unele pentru totdeauna! Degeaba au averizat oncologii asupra „amănuntului” că răceala este mai puțin gravă decît cancerul.

Peste 10.000 de companii germane au intrat deja în insolvență, iar numărul lor continuă să sporească.

Ca un ultim amănunt, ar mai fi de semnalat „aplicația” pentru terminale smart, destinată turnătoriei! Există, astfel, o delimitare clară a populației în categorii distincte pe baza raportării fiecărei categorii la Covid-19. Ca să spunem lucrurilor pe nume, o segregare.

Ce spun specialiștii?

În general,marea masă avirusologilor, mediciolor cinstiți, cercetătorilor, specialiștilor din companii bio-tech, universitarilor, susțin aceleași lucruri. Da, există coronavirus, nu de ieri sau de azi, organismul uman s-a adaptat la el. Coronavirusul nu este nici măcar virus gripal, este virusul răcelii simple. Nu se poate vorbi despre o pandemie, sau de epidemie. Covid-19 nu reprezintă un pericol ieșit din comun și nu diferă deloc de orice virus al răcelii. Nu este avertismentul unor „negaționiști” și cu atît mai puțin antisemiți sau extremiști nebuni.

Problema cu teste este că acestea nu sînt specifice. Oricine a avut un Coronavirus în trecut, va ieși pozitiv, chiar dacă nu are nici un simptom. Datele exagerate ale mortalității nu vin de la virus, ci din statisticile vădit eronate!

În schimb, întreaga lume medicală atarage atenția că OMS este dependentă fiunanciar de Bill Gates, este dependentă financiar de corporațiile BigPharma care produc testele, vaccinurile și medicamentele! Și măști. Perfect inutile, ca și testele. Pentru acești „investitori”, OMS funcționează în clipa de față ca o uriașă platformă de marketing.

Wolfgang Wodarg este unul din cei mai renumiți medici germani, specialist în boli pulmonare și virolog, profesor universitar, a fost invitat de publicația Der Spiegel la o „dezbatere” privind coronavirusul. Cei de la Spiegel nu au prezentat însă decît exclusiv puncte de vedere partizane, fără vreun suport științific, singurul lor „argument” fiind că prof. Wolfgang Wodarg ar fi nazist și satanist! De parcă „progresiștii” ar fi niște creștini evlavioși!

Și cum să nu fie „satanist” și „bazist” cînd vorbește deschis nu doar despre faptul că virusul nu e ceea ce se spune, că testele recomandate de OMS au „erori” de pînă la 50%, ori că statisticile sînt false? La fel, concluziile lui Wodarg, căruia i s-au alăturat o serie de alți doctori este că mortalitatea asociată coronavirusului nu depășește 0,01%, fiind de 340 de ori mai mică decît susține OMS.

În schimb, peste 3 miliarde de oameni au avut deja de suferit de pe urma coronavirusului sub alte forme: carantinări, dezinformare, închiderea afacerilor, pierderea veniturilor, pierderea drepturilor și libertăților, sinucideri, suprimarea educației, etc.

Pentru cei care nu știu, OMS a mai încercat așa ceva, în 2009, cu AH1N1 – așa-zisa gripă porcină, dovedindu-se în final că OMS a instrumentat o panică planetară fără nici o bază. Care, atunci, s-a transformat într-un imens scandal, medicamente inutile sau chiar periculoase în valoare de miliarde de dolari fiind trimise spre distrugere. Și la vremea respectivă au existat cercetători care au acceptat să compromită datele oficiale, fiecare primind cîte 7 milioane de euro mită de la companiile farmaceutice producătoare de vaccinuri.

Acum, o altă „amenințare planetară”, un alt „virus ucigaș” îmbogățește tot corporațiile din industria farmaceutică cu miliarde, dacă nu trilioane de dolari. Iar dacă schema aceasta nu va fi denunțată, este la mintea cocoșului că un alt „virus ucigaș” se va ivi imediat după, doar ca să-i facă și mai bogați pe bogații planetei. Ceea ce nu este tocmai vesel, chiar și dacă nu plecăm urechile la chestiuni precum „Marea resetare” (altminteri o chestiune cît se poate de reală și publică) sau instituirea Noii Orînduiri Mondiale (anunțată deja oficial de liderii corporațiilor). Marea problemă aici nu o mai constituie însă corupția politicienilor și a lacheilor lor – presa, nici foamea de bani a corporațiilor, ci trădarea fără precedent a corpului medical.

În situația dată, medicii și cercetătorii cinstiți s-au trezit în strania ipostază de a-și pierde locurile de muncă. Putem cita cazul fostului director al Consiliului Național al Sănătății din Danemarca, Else Smith, care a declarat public că nu există o amenințare reală pentru sănătate cauzat de coronavirus care să justifice închiderea întregii țări. În urma acestei declarații, a trebuit să-și părăsească slujba de director al unuia dintre cele mai mari spitale din zona Copenhaga. Cercetătorii și medicii sînt, de asemenea, refuzați să publice articole pe tema coronavirusului în reviste de specialitate. Despre hărțuire nu mai are sens să vorbim!

În România avem cazul dr. Răzvan Constantinescu de la spitalul Sf. Spiridon din Iași. Pumnul în gură a funcționat impecabil și în cazul lui! Interviul acordat lui Pompiliu Diplan fiind șters de pe YouTube, Facebook și Twitter fără explicații.

Cu mitraliera, pe urmele medicilor cinstiți

În fine, să revenim la Germania. Nu de alta, dar dacă vorbim despre Covid-19 și măsuri represive față de cei care se încumetă să spună adevărul, atunci nu putem ocoli cazul medicului Andreas Noack din Nürnberg, care transmitea live pe YouTube în clipa în care trupele speciale înarmate i-au spart ușa casei și l-au obligat să se întindă pe jos, întrerupînd transmisiunea live. Medicul a fost reținut. Doctorul Andreas Noack este un critic al măsurilor de „lockdown” (închidere) cauzate de coronavirus. Imaginile depășesc orice închipuire:

Coincidența face ca evenimentul să se suprapună cu aniversarea a 15 ani de cînd cancelarul Angela Merkel conduce destinele Germaniei și, mai nou, fără să o fi ales cineva, destinele întregii Uniuni Europene. Merkel provine din Germania de Est (fostul RDG) și viziunile ei au fost stîngiste întotdeauna, iar unii nu ezită să facă legături cu Stasi, Angela fiind secretara cu propaganda în cadrul organizației de tineret al partidului comunist.

Angela Merkel, în 1972, în Germania de Est, cînd ocupa funcția de secretar cu propaganda a tineretului comunist

Mai punem în balanță faptul că tatăl ei a fugit în Est, din Germania liberă, ca să trăiască în comunism. De bănuit că întreaga educație primită de actualul cancelar a fost de sorginte marxistă. Cum, de altfel, iată că și arată în prezent suma convingerilor și valorilor împărtășite și dorința ei de a transforma germania și UE într-un imens gulag.

Robert Havemann, în schimb, a fost un dizident, un critic al regimului comunist din Germania de Est. Sigur, pentru el nu era „normal” să facă parte din structurile comuniste de propagandă! Dimpotrivă! Astfel că, Robert Havemann se afla în arest la doiciliu (similar cu situația în care se afla Doina Cornea în România, tot pentru că era o voce critică la adresa regimului comunist).

Dacă în fața casei în care locuia Doina Cornea îl regăsim pe Dacian Cioloș, care făcea parte din trupele Securității, iată că în fața casei în care locuia Robert Havemann apare Angela Merkel! Canalul de televiziune WDR nici măcar nu a putut prezenta fotografia obținută, în 2005, cînd se pregătea să facă dezvăluirile despre trecutul cancelarului german. Prezența actualului cancelar în fața casei lui Havemann ridică însă o serie de întrebări. Accesul, ca și în cazul Doinei Cornea, era restricționat sever de ofițerii de securitate, astfel că întrebarea firească este dacă Angela Merkel îl supraveghea pe dizident și dacă da, în ce calitate? Mai ales că Angela Merkel a recunoscut că Stasi a încercat să o recruteze, dar că a declinat „oferta” de a lucra pentru serviciul german.

Unii susțin, totuși, că ar fi fost „IM” – Informelle Mitarbeiterin, colaborator informal al Stasi, avînd numele conspirativ „Erika”.

Angela Merkel, care a transformat Uniunea Creștin Democrată (partid de dreapta, în teorie) în principala forță progresistă a Germaniei, militînd pentru așa-zisul multiculturalism, drepturile minorităților sexuale și corectitudine politică, asta ca să nu mai vorbim de decizia „umanistă” de a deschide granițele pentru un val uriaș de imigranți.

Dar, aportul cancelarului german la edificarea unei societăți noi, probabil multilateral dezvoltate, înseamnă și „contribuții de o deosebită valoare teoretică și practică”.

 Angela Merkel: „Exprimarea unei opinii nu vine fără costuri. Libertatea de expresie are limite. Aceste limite sînt acolo unde se răspîndește ura. Limitele încep acolo unde demnitatea altor persoane este violată. De aceea, ne vom opune discursului extremist. Altfel, societatea noastră  nu mai va fi!

Sursa: Alexandru Petria TWITTER

Pentru unii mumă, pentru alții…

 

Saxonia Inferioară, al doilea land din Germania ca suprafață, și al patrulea ca populație, are nevoie de forță de muncă pentru a culege sparanghelul. Nemții s-au orientat spre români și polonezi. De când cu rigorile pandemiei sunt legislații naționale prin care oamenii sunt obligați la izolare. Spiritul malefic este, cu adevărat, o amenințare. Mărturie tristă este șirul de morți care nu se mai termină. Moartea bântuie și prin țări dezvoltate. Ne-am obișnuit cu regula statului acasă. Cu masca și distanța socială, pentru cei cu treburi legale în oraș. Dar norma ordonanțelor s-a șubrezit cu episodul de la Cluj. Când într-o dimineață, în parcarea aeroportului clujean, au fos aduse 2000 de persoane pentru a fi îmbarcate pentru munci agricole în Germania.
Știrea a luat foc. S-au iscat zeci de întrebări, pline de uimire și revoltă. Ce s-a întâmplat? Cine a organizat, cu o viteză uimitoare, atâția oameni? Cine a avizat deplasarea pe timp de noapte? În prima zi autoritățile s-au bâlbâit. Apoi au început să dea explicații. Aflăm firimituri din pâinea acestei afaceri. Solicitarea de zilieri români a fost făcută pe cale diplomatică. Este pomenit numele unui consilier prezidențial, Sandra Pralong. Apoi, premierul Orban, într-un discurs, spune cifra muncitorilor solicitați. Apoi, avioanele care așteptau pe aeroport erau nemțești. Cine și cum i-a adunat chiar și din zone sensibile? Adică din zona Suceava. Cert este că românii au ajuns pe tarlalele saxone. Au lăsat în urmă dezlegarea enigmei.
Noi nu avem voie să lucrăm acasă, dar misterioase personaje trimit muncitori în Vest. Asistăm la un limbaj dublu. Chiar de prefăcătorie. De ce pleacă românii din țară? Nu-și găsesc de lucru în România. Dar au și mirajul banului. În condițiile Europei actuale, se prevalează de libera circulație a persoanelor. De când cu pandemia s-au repatriat zeci de mii de români. Mă bucuram să aud de un proiect tentant, urgent, mai ales din agricultură, pentru cei reveniți. Dar și pentru cei rămași. Este adevărat, gândul este mai aspru decât oferta practică. Cu toate restricțiile pandemice, s-a găsit un culoar pentru zilierii români. Mă pot întreba și eu ce face milionul de imigranți ai doamnei Merkel? Care stau în Germania pe ajutoare sociale.
Cineva spunea că nu sunt deranjați din lectura lui Hegel. Și la sparanghel sunt chemați românii. Unii comentatori constată o lipsă de respect față de cetă­țenii României. Faptul că pentru unii s-au găsit cărări de a pleca din țară, iar românii rămași nu au voie să iasă din casă. Tratez cu toată seriozitatea măsurile de combatere a pandemiei. Înțeleg și motivul plecării. Dar nu pricep dublul standard. Și Germania are hotarele închise. Dar la nevoie, are porți de intrare. Întâmplarea are ecou în presa europeană. O atitudine fermă a avut sindicalistul german Sepsi, care, după ce a pus întrebări privind relația zilierilor români cu angajatorul, descrie condițiile din carantină: „Sezonierii sunt practic închiși în barăci, fără nici un contact cu lumea exterioară. În carantina germană nu contează că mii de oameni au călătorit fără a păstra distanța socială și că sute dintre ei vor lucra, mânca, dormi, se vor spăla la grămadă. Cel mai mult contează ca acești oameni să fie ținuți la distanță de populația din Germania,” afirmă sindicalistul german.
Dramaturgul Matei Vișniec se revolta, la Paris, deoarece românii au ajuns să facă agricultura europeană: „Avem motive să ne simțim umiliți dacă în continuare vom fi cei mai străluciți sparangheliști ai Europei.” România pare să fie prima furnizoare de zilieri de pe continent. Majoritatea celor care pleacă în străinătate își asumă riscul contaminării cu noul coronavirus, doar ca să aibă unde lucra, la noi economia este paralizată de norme de urgență! Poate că cei care merg la cules sparanghel au motive întemeiate. Nu mă împac, însă, cu paradoxul: noi ducem lipsă de forță de muncă, iar muncitorii români pleacă. Autoritățile noastre se ocupă de viața și moartea noastră, dar mai puțin de munca noastră. Nu-i un reproș gratuit în Săptămâna Patimilor, ci este o tristă realitate care stagnează. Rana e veche, dar acum sângerează.
Ocupându-se de plecarea românilor din țară, cotidianul „Le Monde” scrie că, în ultimii zece ani, au plecat din România peste 25 000 de cadre medicale. Iar noi avem cea mai slabă densitate medicală din Europa. Sărăcia este o tristă realitate. Alte țări și-au deschis porți pentru zilierii români. CFR anunță că se vor organiza trenuri care vor opri prin gări pentru îmbarcarea muncitorilor pentru Vest. Suntem în Săptămâna Mare. Timp adecvat pentru a se gândi la sănătatea și economia României. Alții ne-au luat-o îna­inte. Mai avem timp pentru cugetat?
Sărbători liniștite!
                                                                               Gheorghe PÂRJA

Deutsche Welle, despre românii ajunși la muncă în Germania: "Sunt ținuți în barăci și duși în ferme, fără posibilitatea de a-și negocia condițiile de muncă și plată"

Românii care pleacă cu miile ca sezonieri în Germania vor avea condiții infernale, fără drept de reacție și protecție, relatează www.jurnalul.ro, preluat de Romanian Global News.

Reprezentantul sindicatelor germane descrie pentru DW-FOCUS câteva din aspectele de exploatare sălbatică la care sunt supuși cei care ajung să lucreze în aceste zile în fermele din Germania. Sobolcz Sepsi , din partea proiectului Fair Mobilitat, proiect care vrea să protejeze drepturile sezonierilor, relevă faptul că lucrătorii români pot fi ușor înșelați de angajatori.

Asociația agricultorilor germani și guvernul federal au un acord care permite ca sezonierii să iasă din condițiile generale ale dreptului german al muncii. Ei nu-și permit să-și aleagă angajatorul, sunt ținuți în barăci și duși în ferme, fără posibilitatea să-și negocieze condițiile de muncă și plată. Nu există garanții că se fac plăți corecte la nivelul anunțat, de 9,35 euro/oră. Nu sunt anunțate cine plătește cheltuielile de transport din România și retur. Ei pot fi înșelați și la costurile de cazare și masă.

Faptul că românii vin din zone roșii este rezolvat prin izolarea lor strictă, care nu permite contactul cu populația băștinașă. În plus ei nu au acces la asigurările de sănătate în Germania.

Anterior deschiderii podului aerian care funcționează în aceste zile între aeroporturi din România și Germania, asociațiile agricultorilor germani cereau guvernului federal să permită accesul sezonierilor, indispensabil recoltării. Numărul de sezonieri folosiți anul trecut a fost de 300.000, majoritatea români. În 2020, epidemia si restricțiile impuse a redus drastic accesul la această forță de muncă.

Reprezentantul fermierilor spunea, tot pentru DW, că nemții nu se bagă la aceste munci grele, obositoare și în condiții friguroase pe câmp. Un român ține loc de 5 nemți, spunea reprezentantul fermierilor.

Românii plecați la munci sezoniere în agricultura germană nu sunt apărați de clauze contractuale care se includ în normele din dreptul muncii din Germania. Sindicatele germane au inițiat o acțiune de consiliere pentru muncitorii români aflați în situații dificile în relația cu angajatorii.

Proiectul Fair Mobilitat pune la dispoziție o linie telefonică gratuită în limba română.
Cred că este cinic să afirmi că măsurile sunt „carantină practică în paralel cu posibilitatea de a munci”, sezonierii fiind de fapt închiși în barăci, fără niciun contact cu lumea exterioară. Chiar așa? Este de fapt carantină doar față de populația din Germania. În această așa-numită carantină nu pare să conteze că mii de oameni au călătorit fără a păstra distanța socială și că sute vor lucra, mânca, dormi, se vor spăla la grămadă. Cel mai mult contează ca acești oameni să fie ținuți la distanță de populația din Germania, spune Sobolcz Sepsi.

                                                                                                      RGN

Germania, Europa și alternativele

Prin manipularea numită EURO, Germania a reușit să-și impună modelul la care visează încă de pe vremea lui Hitler: supunerea țărilor europene și transformarea lor în vasali. Puțini știu că Hitler, în fapt, nu visa la un Imperiu, ci la o hegemonie germană în care țările supuse să fie transformate în vasali. Ceea ce n-a reușit el cu o mașinărie de război impecabilă, a reușit Uniunea Europeană prin intermediul monedei unice.

 Perversitatea sistemului e extrem de greu de intuit și acesta este motivul pentru care țările europene au picat într-o capcană atât de facilă. Teoretic, o monedă unică e o binefacere pentru economie. Nu mai ai nevoie de rate de schimb, de risc valutar sau de alte asemenea probleme. Prețul unui produs, setat fiind într-o monedă care circulă pe întreg continentul, e foarte ușor de perceput atât de către partenerii de afaceri cât și de către piață. Însă avantajele se opresc aici. Reversul monedei unice, necunoscut sau subestimat, este reprezentat de o sărăcire a populației, o pierdere de competitivitate a afacerilor locale și o impunere brutală a politicilor venite de la centru.

Ironia sorții face ca primele victime să fie companiile locale, cele care, în fiecare țară, au reprezentat vârful de lance al presiunii pentru trecerea la moneda unică. Însă, așa cum se întâmplă cu toate poveștile falsificate ale prezentului, momentul în care victimele realizează eroarea și capcana în care-au picat e mult prea târziu, totul petrecându-se atunci când nu se mai poate face nimic. Orice protest e desuet deoarece intri în logica nouă în care ți se spune, logic și-n față, că motivul pentru care mori e acela că nu ești suficient de competitiv pentru o piață atât de dezvoltată. Așa se face că întreprinderi care înainte de EUR făceau legea pe piața locală ajung să moară sufocate în momentul „deschiderii”, picând în capcana fatală a propriilor iluzii.

Totul pornește de la stat și de la datoriile acestuia. Întrucât jocul economic nu se desfășoară pe o piață cu adevărat unică, ci pe una în care există la grămadă atât unicitate cât și „independență”, statele trebuie să-și rezolve individual necesitățile bugetare. Astfel, în mod paradoxal, cu toate că în întreaga zonă guvernează o singură Bancă Centrală, care face o singură politică monetară, statele trebuie să se împrumute asemeni persoanelor fizice. Și, așa cum persoanele fizice sunt diferențiate de gradele de risc diferite, același lucru se întâmplă și cu statele componente ale zonei Euro. Cele considerate mai riscante se împrumută la dobânzi mai mari, în timp ce statele mai puțin riscante au parte de costuri mai mici ale datoriei publice. Totul pare foarte logic, dar, în esență, nu-i atât de logic.  Într-adevăr, și înainte de trecere, economiile respectivelor țări se împrumutau la rate diferite, însă exista întotdeauna o frână și o accelerație pe care guvernele o aveau la îndemână:  cursul valutar. Prin intermediul jocului valutar statele își pot regla cu ușurință deficitele de cont curent, prin ieftinirea sau scumpirea produselor pe care le importă sau le exportă. Devalorizând soft moneda, un stat ajută exportatorii care iau „mai mulți bani” pe valuta adusă în țară. Invers, produsele de import pot deveni mai ieftine, impulsionându-se astfel consumul și reparând un excedent comercial care poate deveni toxic pentru economie.

Fără a controla cotația, fără jocul devalorizare/apreciere, guvernelor le este confiscat un instrument extrem de eficient de impulsionare a economiei locale. Așa se face că în toată tevatura economică primele victime sunt companiile locale care nu mai pot fi ajutate de către Guvern. Există și-aici câteva portițe: subvenția, ajutorul de stat, etc.. Teoretic ele ar putea ajuta companiile locale, însă, practic, reprezintă cheltuieli pentru Guvern, cheltuieli care se regăsesc în datoria publică. Iată că am introdus variabila cea mai devastatoare din tot acest complex. Înainte de a continua trebuie să știm că, în principal, atât nivelul subvențiilor, domeniile căruia i se pot aplica și mecanismul ajutoarelor de stat au fost strict reglementate la aderare. Pe de o parte există frâne serioase, iar pe de altă parte, economiile mari și-au asigurat capacitatea de a da propriilor companii atât ajutoare cât și subvenții mai mari. Dincolo de framework-ul reglementărilor europene, există și-o altă constrângere pentru state: deficitul bugetar. Nu te poți întinde prea mult cu cheltuielile și cu impulsionările deoarece nu trebuie să depășești 3% deficit. O altă valoare care în cazul economiilor mici e literă de lege, în timp ce pentru cele mari e „element de negociere”. Dimensiunea bugetului – net mai mic în cazul economiilor mici, alături de constrângerea de 3% deficit acționează ca o piedică semnificativă. E ca și cum într-un concurs ai obliga participanții la un raliu să meargă cu frâna de mână trasă. Într-adevăr, frâna ar exercita aceeași forță de frânare asupra roților, dar dacă ignori că motorul unuia are 50 cai putere, iar al altuia 500 cai putere, cred că e limpede pentru oricine care va fi câștigătorul cursei.

Și-acum să revenim la variabila despre care v-am vorbit: datoria publică. În timp ce economiile mari(Germania) au costuri de finanțare insignifiante, economiile periferice ajung să plătească dobânzi astronomice. Astfel, guvernele economiilor mici din UE au un stres suplimentar reprezentat de jugul dobânzilor pe care trebuie să le plătească. Dar aceasta nu e singura problemă! Percepția de risc este valabilă pentru întreaga țară, astfel că dobânzile babane nu sunt suportate doar de către stat, ci de toate companiile din respectiva țară întrucât marja la care se împrumută statul e un barometru pentru toate dobânzile percepute în acea țară. Trăgând linie ce avem? Țări precum Germania cărora le merge bine și țări-vasal constrânse atât prin „regulamente” cât și prin jugul datoriei. Dinspre „talpa economiei” treburile se văd și mai radical. În timp ce o companie locală ar trebui să se bucure atunci când obține o finanțare la o marjă de 5-6 puncte procentuale, o companie venită din țara care trebuie ajunge să aibă parte de finanțări la costuri insignifiante. Un exemplu pe care l-am tot dat a fost cel al creditelor obținute de Lidl și Kaufland(membre ale aceluiași grup) pentru extinederea în Europa de sud-est. În timp ce companiile locale abia dacă prindeau împrumuturi de 15%-20%(în cazul României) sau 5%-7%(în cazul Greciei), cele două lanțuri comerciale s-au împrumutat la rate care nici măcar  nu acopereau inflația. Curat murdar, coane!

Însă exemplul pe care l-am dat nu e tot! În timp ce companiile locale urlă după ajutor, statele din ce în ce mai constrânse fac tot posibilul să găsească soluții pentru economia în suferință. Astfel, apelează la investitori. Dar care investitori, vă veți întreba? Cei locali sunt la pământ și urlă după bani sau scutiri de taxe pentru a face față tăvălugului extern. Investitorii străini apar atunci ca o binecuvântare. „Noi creăm locuri de muncă – spun ei – dezvoltăm și modernizăm economia, dar avem nevoie de ceva ajutoare întrucât altfel mergem în zone mai ofertante!”. Și astfel se ajunge la paradoxul ca guvernele, sub presiune și în disperare de cauză, să accepte fructul otrăvit. De pe margine, companiile locale gâfâie și urlă ca din gaură de șarpe, dar, în același timp, știu că ele nu pot face ceea ce fac „investitorii străini”. Companiile locale abia își pot ține oamenii, în timp ce „investitorii” promit locuri noi de muncă. E limpede ce finanțează un guvern care, mai mereu, se află sub presiunea scăderii continue a nivelului de trai și a creșterii generalizate a prețurilor.

Așa se ajunge în situații paradoxale: statele aflate sub presiune preferă să acorde ajutoare de stat și facilități fix mega-firmelor care provin din economiile avansate, ele însele fiind sursa unei concurențe neloiale. Astfel, firmele locale ajung să se scufunde, să dea oamenii afară și să capituleze în fața „marilor investitori”. Culmea, această mișcare ajunge să fie acceptată și susținută de populația locală, care vede în „investitorul străin” binefăcătorul care-aduce progresul. Numai că, așa cum firmele locale ajung victimele pieței și a monedei pe care au susținut-o cu entuziasm, la fel se întâmplă și cu populația. Investitorii străini pe care i-au văzut ca eliberatori acționează în direcția celei mai crâncene optimizări pe care-o pot face. Impun modele aproape sclavagiste de muncă, în care angajații au numai obligații, iar angajatorii doar drepturi. Un exemplu ar fi Spania. La inițiativa „investitorilor” s-a ajuns ca un număr covârșitor al  contractelor de muncă să fie pe termen de câteva zile(de obicei o săptămână). E o presiune psihologică infernală pentru un angajat care știe că poate fi dat afară oricând. În plus, contractele de muncă specificau întotdeauna un număr mai mic de ore de muncă decât se efectuau în realitate. Aparent este o tiranie la adresa angajatului care era obligat să muncească mai mult pentru aceiași bani. În fapt, un asemenea comportament este și un jaf al bugetului de stat deoarece oamenii plătiți mai puțin plătesc impozite mai mici.

Chiar dacă am întins-o destul de mult, cred că am explicat suficient de clar modelul „mașinii de tocat” utilizate de Germania în relația cu statele europene. Mulți mă vor trage de mânecă spunându-mi că și Franța se află printre tartori. Părerea mea e că Franța este țara cea mai păcălită de Germania și-n scurt timp va avea destinul pe care l-a avut în cel de-al Doilea Război Mondial. Indiferent de excentricitățile din trecut ale lui Sarkozy sau de sfidările din prezent ale lui Macron, economia Franței este într-un picaj evident, iar fenomenele descrise de mine se văd și-acolo, chiar dacă la o scară mult mai mică. În fapt, Franța este asemeni animalului în jurul căruia s-a încolăcit pitonul: încă are impresia că are libertatea de mișcare, dar în scurt timp va simți pe propria-i piele strângerea tiranică și nu va avea altă opțiune decât aceea de a-și da duhul și a-și găsi noua viață în burta unei Germanii din ce în ce mai ghiftuite.

Și pentru că am ajuns la națiunea care-a reușit în zilele acestea să demonstreze că a reușit să câștige Războiul cu toate că în 45 era marele înfrânt, a sosit momentul să ne îndreptăm privirea către ei. Aparent, marele câștigător are toate motivele să-și bea cu satisfacție halba de bere, să cânte și să se distreze. Doar a reușit pe timp de pace ceea ce nu reușise cu mașinăria sa – pe vremea aceea  infailibilă – de război. Întreaga economie europeană îi e subordonată, iar pe zi ce trece, dezastrul unora – reprezentat de grade mari de îndatorare, picaje economice etc. – se transformă pentru ei în bunăstare, excedent s.a.m.d. La ora actuală Germania indiferent cum ar juca, joacă pe plus pentru propria economie. Ajutoarele pe care le dă pentru „reducerea diferențelor” dintre statele membre ale UE, i se întorc înzecit. Chiar dacă banii îi aruncă aiurea, e ca și cum ar face o investiție în propria economie deoarece, pe lângă banii alocați unui stat, acel stat trebuie să adauge o contribuție proprie pentru realizarea proiectelor finanțate. Realizarea acestora se face însă ori cu firme germane, ori cu echipamente cumpărate de-acolo. Iar valoarea acestor produse sau servicii cumpărate este mai mare decât suma cu care a contribuit „sponsorul”, astfel încât, din investiția în fonduri se întorc în economia donatorului mai mulți bani decât a dat. A nu se înțelege că această suveică este practicată strict de către Germania. Nu, ea este caracteristică tuturor statelor donatoare ale Uniunii care ajung astfel, printr-o aparentă binefacere, să sugrume restul economiilor. Germania este cel mai mare donator și, desigur, cel mai mare beneficiar. Însă, la împărțirea prăzii, beneficiile nu sunt împărțite direct proporțional cu investițiile. N-au cum deoarece Germania beneficiază de cele mai bune rate ale dobânzii și e capabilă să-și impulsioneze mai mult propriile firme care ies la devorat victimele europene. Astfel, nemții reușesc să ia din pradă o cotă mult superioară față de procentul inițial investit, în timp ce donatorii mai modești ajung chiar să piardă din bani. Este fenomenul pe care l-au înțeles englezii: încet și sigur, aplicând modelul care-i avantajează în mod evident, nemții ajung să-și subordoneze marile economii ale continentului.

Brexit-ul a fost prima reacție de împotrivire. Englezii au înțeles înainte de adopta Euro că modelul UE îi dezavantajează și că mergând înainte cu integrarea se transformă în hrană pentru monstrul german. Chiar și-așa, ruperea de UE este anevoioasă întrucât economia este deja otrăvită de germenii implantați ai organismului parazit. Rețineți că asta se întâmplă într-o țară cu o economie puternică, cu propria monedă și care a fost exceptată de la multe din reglementările europene. Chiar și-așa, ruperea va fi dureroasă, dacă nu cumva imposibilă.

Însă modelul de parazitare impus de Germania nu-i unul perpetuu. Am văzut modalitatea radicală în care a fost lovită Grecia. Acolo deficitele s-au acumulat până la momentul exploziei. Statele care împrumutaseră țara au fost nevoite să scutească Grecia de o parte din datorii pentru a-i asigura o gură de oxigen. Însă, la fel ca în cazul fondurilor europene, și-aici scutirea a venit la pachet cu comisii de privatizare având imunitate în fața justiției care-au prăduit la modul scandalos economia statului. Readucerea pe linia de plutire a Greciei e o himeră. La următoarea bubuială statul nu va mai avea ce să vândă și, probabil, va începe să cedeze monopoluri către creditori și, cel mai probabil, în final se va lăsa cu cedări de teritoriu.

Următoarea țară care se pregătește să fie devorată e Italia. Norocul țării constă în faptul că politicienii ajunși la putere sunt eurosceptici și par deciși să aplice o măsură radicală de salvare a țării. Este o strategie care le-a dat sudori reci nemților în perioada în care Yanis Varoufakis a fost ministru de finanțe în Grecia: izolarea țării față de euro. Varoufakis a propus o chestie cât se poate de isteață: transformarea fiecărei identități fiscale într-un cont la Trezoreria statului prin intermediul căruia să se schimbe titluri IOU. Astfel, problema datoriilor băncilor devenea una strict a BCE – care, fie vorba între noi, este șefa supremă a respectivelor instituții, în timp ce statul își regla conturile cu cetățenii și firmele locale prin intermediul respectivelor titluri. Dacă vreți, aceasta este calea către întoarcerea la propria monedă și izolarea cumva față de cancerul european. Desigur, prin presiuni și manipularea politicienilor greci, Yanis Varoufakis a fost nevoit să părăsească postul, iar Grecia a urmat traseul pe care-l cunoaștem.

Italia, în schimb, se află în faza de început a experimentării mini-BOT-ului. BOT e prescurtarea de la „Buoni Ordinari del Tesoro”, iar mini se referă la faptul că e vorba de o denominare a unui bon standard de trezorerie. Aceste titluri vor fi emise de stat, nu vor fi purtătoare de dobândă și vor circula permițându-se plățile prin intermediul lor și, de asemenea, achitarea obligațiilor către stat. Practic, avem de-a face cu o monedă paralelă care va permite Italiei să-și gestioneze mai bine propria datorie. Și, aș adăuga eu, un colac de salvare în vederea unui eventual Ital-exit – respins verbal vehement de către politicienii de la Roma, dar destul de evident pentru cei care urmăresc evoluția știrilor din zonă. Mini-BOT-ul italian e echivalentul titlurilor IOU propuse de Varoufakis. Acesta e doar un aspect. Celălalt aspect este semnalul de alarmă care se trage.

Italia e a treia economie a zona Euro, dar și cea mai îndatorată dintre ele. Este, dacă vreți, exemplul clasic al devorării – de data aceasta a unei mari economii – de către monstrul german. Mini-BOT-ul e modalitatea de urgență prin care autoritățile italiene caute să scape din strânsoarea creditorilor. In extremis, ea poate deveni moneda-punte care va permite țării ieșirea din zonei Euro, un scenariu care, de data aceasta le dă oficialilor nemți fiori similari tremurăturilor din public alee lui Merkel. De ce, e mai puțin de înțeles de către cei care n-au o viziune de ansamblu asupra circuitelor financiare ale Uniunii. Pe scurt, e vorba de o cantitate imensă de credite acordate prin intermediul sistemului de plăți Target2. Mai precis, Bundesbank-ul a acordat credite prin intermediul Target2 de aproape 1000 miliarde EUR(mai precis 920 mld. EUR) în timp ce Italia are de plătit creditorilor – prin intermediul aceleiași platforme – aproape 500 de mld. EUR. Mai știți bancul acela conform căruia dacă ai de dat băncii o sută de mii de euro ai o problemă, dar dacă ai de dat două milioane de euro banca are o problemă? Cam așa s-ar traduce situația de fapt.

În cazul în care Italia părăsește zona Euro, datoriile sale în cardul sistemului Target2 intră în default, un element exclus până acum de către BCE și Bundesbank. Iar de-aici începe scandalul deoarece datoriile din cadrul Target2 nu sunt aprobate de niciun guvern. N-a dat absolut nimeni vreun aviz Bundesbank-ului să arunce aproape 1000 mld. în cadrul finanțărilor prin respectiva platformă. Italienii, sunt ferm convins că știu că nemții au o problemă spinoasă și-și văd liniștiți de treabă, negând desigur că ar vrea să iasă din Euro. Asta în timp ce-și construiesc alternative monetare și își diversifică parteneriatele economice. Ultimul dintre ele fiind cel cu China, în cadrul căruia Italiei îi este rezervat rolul de cap de pod în Europa.

Ne apropiem cu viteză de momentul în care aceste numeroase dezechilibre care pun probleme spinoase economiilor marginale ale zonei Euro vor începe să bubuie. Dacă Italia va avea curajul să părăsească paradisul Euro, s-ar putea să avem de-a face cu cea mai teribilă explozie a unei monede, practic la dispariția peste noapte a acesteia. Motivul e mult mai simplu decât ați putea crede: Euro nu stochează o valoare, ci niște imense datorii nesustenabile acționând ca pârghii care au permis Germaniei să trăiască parazitând un întreg continent.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: trenduri.blogspot.com