Pentru unii mumă, pentru alții…

 

Saxonia Inferioară, al doilea land din Germania ca suprafață, și al patrulea ca populație, are nevoie de forță de muncă pentru a culege sparanghelul. Nemții s-au orientat spre români și polonezi. De când cu rigorile pandemiei sunt legislații naționale prin care oamenii sunt obligați la izolare. Spiritul malefic este, cu adevărat, o amenințare. Mărturie tristă este șirul de morți care nu se mai termină. Moartea bântuie și prin țări dezvoltate. Ne-am obișnuit cu regula statului acasă. Cu masca și distanța socială, pentru cei cu treburi legale în oraș. Dar norma ordonanțelor s-a șubrezit cu episodul de la Cluj. Când într-o dimineață, în parcarea aeroportului clujean, au fos aduse 2000 de persoane pentru a fi îmbarcate pentru munci agricole în Germania.
Știrea a luat foc. S-au iscat zeci de întrebări, pline de uimire și revoltă. Ce s-a întâmplat? Cine a organizat, cu o viteză uimitoare, atâția oameni? Cine a avizat deplasarea pe timp de noapte? În prima zi autoritățile s-au bâlbâit. Apoi au început să dea explicații. Aflăm firimituri din pâinea acestei afaceri. Solicitarea de zilieri români a fost făcută pe cale diplomatică. Este pomenit numele unui consilier prezidențial, Sandra Pralong. Apoi, premierul Orban, într-un discurs, spune cifra muncitorilor solicitați. Apoi, avioanele care așteptau pe aeroport erau nemțești. Cine și cum i-a adunat chiar și din zone sensibile? Adică din zona Suceava. Cert este că românii au ajuns pe tarlalele saxone. Au lăsat în urmă dezlegarea enigmei.
Noi nu avem voie să lucrăm acasă, dar misterioase personaje trimit muncitori în Vest. Asistăm la un limbaj dublu. Chiar de prefăcătorie. De ce pleacă românii din țară? Nu-și găsesc de lucru în România. Dar au și mirajul banului. În condițiile Europei actuale, se prevalează de libera circulație a persoanelor. De când cu pandemia s-au repatriat zeci de mii de români. Mă bucuram să aud de un proiect tentant, urgent, mai ales din agricultură, pentru cei reveniți. Dar și pentru cei rămași. Este adevărat, gândul este mai aspru decât oferta practică. Cu toate restricțiile pandemice, s-a găsit un culoar pentru zilierii români. Mă pot întreba și eu ce face milionul de imigranți ai doamnei Merkel? Care stau în Germania pe ajutoare sociale.
Cineva spunea că nu sunt deranjați din lectura lui Hegel. Și la sparanghel sunt chemați românii. Unii comentatori constată o lipsă de respect față de cetă­țenii României. Faptul că pentru unii s-au găsit cărări de a pleca din țară, iar românii rămași nu au voie să iasă din casă. Tratez cu toată seriozitatea măsurile de combatere a pandemiei. Înțeleg și motivul plecării. Dar nu pricep dublul standard. Și Germania are hotarele închise. Dar la nevoie, are porți de intrare. Întâmplarea are ecou în presa europeană. O atitudine fermă a avut sindicalistul german Sepsi, care, după ce a pus întrebări privind relația zilierilor români cu angajatorul, descrie condițiile din carantină: „Sezonierii sunt practic închiși în barăci, fără nici un contact cu lumea exterioară. În carantina germană nu contează că mii de oameni au călătorit fără a păstra distanța socială și că sute dintre ei vor lucra, mânca, dormi, se vor spăla la grămadă. Cel mai mult contează ca acești oameni să fie ținuți la distanță de populația din Germania,” afirmă sindicalistul german.
Dramaturgul Matei Vișniec se revolta, la Paris, deoarece românii au ajuns să facă agricultura europeană: „Avem motive să ne simțim umiliți dacă în continuare vom fi cei mai străluciți sparangheliști ai Europei.” România pare să fie prima furnizoare de zilieri de pe continent. Majoritatea celor care pleacă în străinătate își asumă riscul contaminării cu noul coronavirus, doar ca să aibă unde lucra, la noi economia este paralizată de norme de urgență! Poate că cei care merg la cules sparanghel au motive întemeiate. Nu mă împac, însă, cu paradoxul: noi ducem lipsă de forță de muncă, iar muncitorii români pleacă. Autoritățile noastre se ocupă de viața și moartea noastră, dar mai puțin de munca noastră. Nu-i un reproș gratuit în Săptămâna Patimilor, ci este o tristă realitate care stagnează. Rana e veche, dar acum sângerează.
Ocupându-se de plecarea românilor din țară, cotidianul „Le Monde” scrie că, în ultimii zece ani, au plecat din România peste 25 000 de cadre medicale. Iar noi avem cea mai slabă densitate medicală din Europa. Sărăcia este o tristă realitate. Alte țări și-au deschis porți pentru zilierii români. CFR anunță că se vor organiza trenuri care vor opri prin gări pentru îmbarcarea muncitorilor pentru Vest. Suntem în Săptămâna Mare. Timp adecvat pentru a se gândi la sănătatea și economia României. Alții ne-au luat-o îna­inte. Mai avem timp pentru cugetat?
Sărbători liniștite!
                                                                               Gheorghe PÂRJA