Deutsche Welle, despre românii ajunși la muncă în Germania: "Sunt ținuți în barăci și duși în ferme, fără posibilitatea de a-și negocia condițiile de muncă și plată"

Românii care pleacă cu miile ca sezonieri în Germania vor avea condiții infernale, fără drept de reacție și protecție, relatează www.jurnalul.ro, preluat de Romanian Global News.

Reprezentantul sindicatelor germane descrie pentru DW-FOCUS câteva din aspectele de exploatare sălbatică la care sunt supuși cei care ajung să lucreze în aceste zile în fermele din Germania. Sobolcz Sepsi , din partea proiectului Fair Mobilitat, proiect care vrea să protejeze drepturile sezonierilor, relevă faptul că lucrătorii români pot fi ușor înșelați de angajatori.

Asociația agricultorilor germani și guvernul federal au un acord care permite ca sezonierii să iasă din condițiile generale ale dreptului german al muncii. Ei nu-și permit să-și aleagă angajatorul, sunt ținuți în barăci și duși în ferme, fără posibilitatea să-și negocieze condițiile de muncă și plată. Nu există garanții că se fac plăți corecte la nivelul anunțat, de 9,35 euro/oră. Nu sunt anunțate cine plătește cheltuielile de transport din România și retur. Ei pot fi înșelați și la costurile de cazare și masă.

Faptul că românii vin din zone roșii este rezolvat prin izolarea lor strictă, care nu permite contactul cu populația băștinașă. În plus ei nu au acces la asigurările de sănătate în Germania.

Anterior deschiderii podului aerian care funcționează în aceste zile între aeroporturi din România și Germania, asociațiile agricultorilor germani cereau guvernului federal să permită accesul sezonierilor, indispensabil recoltării. Numărul de sezonieri folosiți anul trecut a fost de 300.000, majoritatea români. În 2020, epidemia si restricțiile impuse a redus drastic accesul la această forță de muncă.

Reprezentantul fermierilor spunea, tot pentru DW, că nemții nu se bagă la aceste munci grele, obositoare și în condiții friguroase pe câmp. Un român ține loc de 5 nemți, spunea reprezentantul fermierilor.

Românii plecați la munci sezoniere în agricultura germană nu sunt apărați de clauze contractuale care se includ în normele din dreptul muncii din Germania. Sindicatele germane au inițiat o acțiune de consiliere pentru muncitorii români aflați în situații dificile în relația cu angajatorii.

Proiectul Fair Mobilitat pune la dispoziție o linie telefonică gratuită în limba română.
Cred că este cinic să afirmi că măsurile sunt „carantină practică în paralel cu posibilitatea de a munci”, sezonierii fiind de fapt închiși în barăci, fără niciun contact cu lumea exterioară. Chiar așa? Este de fapt carantină doar față de populația din Germania. În această așa-numită carantină nu pare să conteze că mii de oameni au călătorit fără a păstra distanța socială și că sute vor lucra, mânca, dormi, se vor spăla la grămadă. Cel mai mult contează ca acești oameni să fie ținuți la distanță de populația din Germania, spune Sobolcz Sepsi.

                                                                                                      RGN

Deutsche Welle: ”Demisia lui Kovesi, cea mai bună variantă pentru Iohannis!”

Declarațiile de luni ale președintelui au lăsat impresia că o eventuală demisie a șefei DNA ar fi o soluție convenabilă afirmă analiștii siteului Deutsche Welle într-un material dedicat celui mai fierbinte scandal al momentului.

”Iată scurtul dialog relevant:

”Jurnalist: Vă întrebam dacă demisia șefei DNA este o opțiune, domnule președinte, în acest moment și dacă ați discutat cu Laura Codruța Kövesi.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu am discutat această chestiune și asta n-ar depinde de mine. Deci nu puteți să-mi puneți mie această întrebare.” (presidency.ro)

”Ipoteza unei demisii a procurorului-șef DNA este de reținut”

Ceea ce au mai observat și alții între timp este că președintele nu a protestat la această întrebare. Nu a spus, bunăoară, că procurorul-șef nu are motive să demisioneze, că întrebarea ar fi tendențioasă șamd. E adevărat și faptul că președintele Iohannis nu are de obicei spontaneitate în replică, încât o frază smulsă în cursul unui dialog dezordonat nu poate fi considerată pe deplin relevantă. Dar cu toate acestea ipoteza unei demisii a procurorului-șef DNA este de reținut tocmai pentru că ar fi cea mai bună variantă politică din punctul de vedere al președintelui. Și tocmai de aceea are, poate, nevoie de un răgaz pregătitor, pe care, de altfel, decizia CCR i l-a oferit implicit” conchide DW.

Sursa: InPolitics

Deutsche Welle: “Încrederea românilor în UE a scăzut simțitor”

Pe măsură ce luările de poziție ale președintelui Iohannis sunt tot mai categorice în favoarea integrării europene, opinia publică românească tinde să adopte o poziție mai reținută.

În ajunul plecării președintelui Iohannis la Bruxelles, a fost publicat eurobarometrul realizat periodic în toate țările membre la comanda Parlamentului European. Pentru prima dată de la aderare, mai puțin de jumătate dintre cetățenii români mai cred că apartenența la UE este un lucru bun. Mai exact, 48% dintre români au o opinie pozitivă, 32% sunt indiferenți și 18% consideră că apartența la UE este un lucru rău. Există și două procente de non-răspunsuri. Nu e lipsit de semnificație că, tot pentru prima dată, românii se plasează sub media europeană la aprecieri pozitive și peste medie la opinii negative.

Probabil că nu este un moment confortabil pentru președintele României, un federalist european tot mai hotărât, deși la Bruxelles nu despre sondaje de opinie va fi vorba. Nu e totuși lipsit de interes că președintele Iohannis are, de cel puțin o jumătate de an, o evoluție divergentă față de aceea a opiniei publice din țara sa. Pe măsură ce luările de poziție ale președintelui sunt tot mai categorice în favoarea unor noi cedări de suveranitate, opinia publică românească, foarte euroentuziastă până nu demult, tinde să adopte o poziție contrară. În primăvară, la ediția precedentă a acestui eurobarometru, 54% dintre români credeau încă în beneficiile apartenenței la UE și tendința părea crescătoare, ceea ce înseamnă că în ultima jumătate de an s-a petrecut ceva important de natură să inverseze tendința. Nu știm ce, putem doar presupune.

În orice caz, chiar dacă în aprilie peste jumătate dintre români aveau încă simpatie față de UE, semnele reticenței se făceau simțite. Sondajul din primăvară arăta că România se plasează aproape de fiecare dată în grupul statelor ”disidente” care nu doresc să participe la decizii comune și care cred că este mai bine să acționeze pe cont propriu. Cum ar fi mai bine reprezentate propriile interese față de ascensiunea Chinei, a Rusiei, cu ocazia Brexit-ului și a alegerii lui Donald Trump ca președinte al SUA? Cu o singură excepție, aceea a situării față de Rusia, în toate celelalte cazuri România s-a plasat printre primele trei țări care ar dori mai curând o acțiune pe cont propriu și nu una în comun. În cazul Brexit-ului, românii au fost cei mai independenți, iar în cazul alegerilor americane au fost întrecuți doar de englezi.

Fiecare dintre aceste opțiuni ar putea fi explicate. În cazul ieșirii din UE a Marii Britanii, românii nu credeau probabil că germanii sau francezii i-ar reprezenta destul de bine. Ei aveau în minte precedentul vizelor de călătorie în SUA, când Europa occidentală nu asumase cauza românească. În ce privește China, românii și-ar dori poate investiții chinezești în pofida opoziției Vestului, iar cât privește alegerea lui Donald Trump este de presupus că românii sunt în bună parte simpatizanți ai noului președinte american și că nu se simt prea bine în ambianța sceptică, dacă nu ostilă, din Europa occidentală.

Iată prin urmare tot mai multe subiecte care vor fi contribuit la inversarea tendinței eurofile. O altă cauză a fost poate alegerea președintelui Macron, care manifestase de la bun început adversitate față de țările din est, cerându-le să nu-și mai trimită lucrătorii ieftini pe șantierele din Franța. A contat probabil și faptul că s-a discutat mai stăruitor despre ”Europa cu două viteze”, care e percepută în România ca un soi de abandon. S-ar cuveni să arătăm însă că, în cazul acesta, poziția românilor este ambivalentă și că asistăm poate nu atât la o creștere a euroscepticismului propriu-zis, cât la o iubire dezamăgită. Pentru că aceleași sondaje arată că, spre deosebire de olandezi sau de germani, care sunt cei mai înclinați către o integrare exclusivistă, românii și-ar dori ca țările dezvoltate să le aștepte și pe celelalte și să continue drumul împreună.

În orice caz, nu mai e sigur că președintele Iohannis are sprijinul opiniei publice de acasă în tot ceea ce întreprinde la Bruxelles. Iată un motiv serios pentru ca șeful statului să nu se mai mulțumească cu informări lacunare și să ofere publicului o imagine mai cuprinzătoare a intențiilor sale, după cum nu ar strica să le supună unei dezbateri mai largi.

Autor: Horatiu Pepine

Sursa: Deutsche Welle

Deutsche Welle: Și totuși, cine deține puterea în România?

Dacă până în 2005 marea majoritate  a presei din România nu mai cuteza să-l critice pe prim-ministrul Adrian Năstase, astăzi tot mai puțini ziariști îndrăznesc să o critice pe șefa DNA, Laura Codruța Kövesi.

A revenit subiectul numirii procurorilor șefi și a conducerii Înaltei Curți. Un proiect inițiat de senatorul Călin Popescu Tăriceanu și adoptat de Camera Deputaților se află la Senat în stadiul dezbaterii din comisii. Potrivit acestei propuneri, Președintele și Ministrul Justiției vor fi scoși din circuitul deciziei, atribuțiile legate de selecție și numire revenind integral CSM și Înaltei Curți.

În argumentul său inițiatorul legii ne anunță că dorește să rupă relația dintre politică și conducerea parchetelor. Numai că lucrurile s-au complicat neașteptat de mult. Dacă până în 2005 procurorii aveau o poziție subalternă față de demnitarii bine plasați în ierarhia statului, astăzi politicienii, oricare ar fi aceștia, se tem cu adevărat de procurori. Raportul de forțe s-a schimbat radical. Închisorile sunt pline de foști miniștri, deputați, primari sau consileri județeni, iar alții asemenea lor lor sunt în curs de cercetare. Nici măcar raportorii MCV din cadrul Comisiei Europene nu se mai îndoiesc că în România a avut loc o transformare profundă. Prin urmare procurorii au dobândit nu doar o reală independență față de membrii Executivului și Legislativului dar au câștigat și un ascendent în fața acestora.

Conduita șefei DNA Laura Codruța Kövesi este cea mai bună ilustrare. Ea nu doar că nu se teme de criticile care îi sunt adresate, dar nici atunci când i se impută erori grave (cum ar fi fraudarea tezei de doctorat) nu pare foarte tulburată. De altfel întreaga conducere a statului a manifestat o totală complezență față de reproșurile care i-au fost aduse, inclusiv comisia academică care în alte cazuri a demonstrat o tăioasă intransigență. Episodul plagiatului acoperit sofistic de instituția abilitată sugerează că procurorii nu doar că nu mai sunt subordonați unei caste privilegiate – cum erau văzuți liderii politici până acum 10 ani – dar că tind să devină ei înșiși o castă privilegiată.

O dovadă indirectă, dar grăitoare, este conduita presei. Dacă până în 2005 marea majoritate a presei din România nu mai cuteza pur și simplu să-l critice pe liderul PSD Adrian Năstase, astăzi tot mai puțini ziariști îndrăznesc să o critice pe Laura Codruța Kövesi. Șefa DNA este un subiect tabu în multe redacții cu atât mai mult cu cât și-a construit printr-o campanie mediatică fără precedent o aură de eroină justițiară. Dar inhibiția aceasta care se manifestă în diverse feluri este un indiciu fără greș al unei puteri care își depășește limitele legitime.

În consecință sunt toate semnele că procurorii nu mai sunt subordonați factorului politic. E fără dubiu că mulți politicieni corupți au ajuns pe drept la închisoare. E iarăși neîndoielnic că se duce o luptă împotriva mitei și traficului de influență. Dar întrebare care se strecoară neliniștitor, încetul cu încetul, este aceasta: nu cumva procurorii au ajuns să facă ei înșiși politică? Căci aceasta este de fapt problema.

Poate ne înșelăm și întrebarea este nepotrivită. Totuși dacă șefa DNA ar fi fost pedepsită pentru fraudarea lucrării sale de doctorat prin retragerea titlului academic (despre care membrii comisiei abilitate au îndrăznit totuși cu greu să spună că nu îl merita), nu am fi ajuns să ne punem aceste întrebări. Faptul că șefa DNA și-a construit un statut privilegiat pune într-o lumină proastă întreaga activitate a parchetelor.

În acest context dezbaterea despre cum ar trebui numiți procurorii șefi pare oarecum decalată. E puțin important dacă la selecție și la investire participă un demnitar sau altul câtă vreme acesta nu pare să aibă o deplină independență de decizie. În prealabil ar trebui lămurite adevăratele raportări din viața statului.

Autor: Horatiu Pepine

Sursa: Deutsche Welle

Deutsche Welle: “Este uimitor cum ziariști, ”formatori de opinie” și oameni politici ne sugerează să ignorăm dezvăluirile lui Ghiță și astfel să ne complacem într-o stare de ignoranță fericită!”

Pentru noi este un prilej de uimire faptul că o serie întreagă de ”formatori de opinie” și oameni politici afirmă că dezvălurile lui Sebastian Ghiță nu ar trebui luate în serios și că difuzarea lor ar trebui interzisă.

Edward Snowden este, din punctul de vedere al guvernului SUA, un trădător. O parte semnificativă a cetățenilor americani îl consideră, de asemenea, ca atare. În orice caz, la puțină vreme după refugierea sa în Hong Kong, 55% dintre americani exprimau opinia că ar trebui condamnat, în timp ce 34% considerau că dezvăluirile sale au adus un serviciu interesului public (Pew Research Center).

Dar cu toată vinovăția care apasă asupra acestui om care a încălcat regula elementară a loialității, noi oamenii obișnuiți am înțeles mai bine cum funcționează lumea grație dezvăluirilor sale. Imaginea noastră cu privire la mecanismele puterii a devenit mai clară, obținând confirmarea a ceea ce bănuiam fără a putea dovedi. Or, dacă admitem că Iluminismul, în definiția sa kantiană, mai are ceva de spus în post-modernitate, atunci dezvăluirile lui Snowden (la fel ca cele ale lui Julian Assange) au venit în sprijinul tuturor acelora care reflectează  liber la rosturile lumii, oferindu-le informații de prima mână. I-a servit cu siguranță și pe ruși, și pe chinezi, în postura lor de adversari ai Americii pe scena mare a lumii, dar a sporit, totodată, cunoașterea la care au acces cetățenii liberi, aceia pe care gânditorii Luminilor îi îndemnau să facă apel la propria rațiune (sapere aude) și să depășească starea de minorat în care s-ar fi găsit.

De atunci, din secolul al XVIII-lea, vine ideea că un cetățean nu este pe de-a-ntregul cetățean dacă nu este bine informat și dacă nu judecă cu capul său. Alegerile și presa liberă nu sunt decât instituții create pentru a da consistență gândirii politice a Iluminismului. Chiar și votul cenzitar, care ținea seama nu doar de avere, dar și de gradul de instruire, ar trebui înteles ca o aplicare a acelorași principii, căci era de la sine înțeles că un biet țăran analfabet nu ar fi fost capabil să înțeleagă complexitatea faptelor care se puneau în fața unui guvern și că, în consecință, nu era cu adevărat liber.

Spre deosebire de Edward Snowden, despre Sebastian Ghiță nici prietenii săi nu ar putea spune că este un erou, căci a început să facă denunțuri abia după declanșarea urmăririi judiciare împotriva sa, atunci când părea să nu mai aibă nimic de pierdut. Dar acest fapt este secundar. Important este că dezvăluirile sale sunt utile, că ele ne clarifică un mod de funcționare a statului pe care îl puteam bănui fără să avem nicio dovadă.

Pentru noi este un prilej de uimire felul în care o serie întreagă de ziariști, de ”formatori de opinie” și oameni politici afirmă că Sebastian Ghiță nu ar trebui luat în serios, că ar trebui, de fapt, să fie complet ignorat și că postul de televiziune care îi transmite mesajele ar trebui închis sau sancționat. Sebastian Ghiță a dovedit că cel puțin o parte din alegațiile sale sunt adevărate (să nu uităm că generalul Coldea a fost totuși suspendat) și prin urmare ceea ce spune este de mare interes public. E important pentru noi să știm de unde au bani generalii SRI, cine le plătește vacanțele, căci ei nu sunt bancheri sau comercianți, ci oameni aflați în serviciu public. E important să știm cu cine se întâlnesc și ce pun la cale, căci nu sunt reporteri, ci militari cu cele mai înalte responsabilități legate de securitatea statului. E uimitor că, în loc să profite de ceea ce li se oferă pentru a înțelege mai bine lumea în care trăiesc, o serie întreagă de persoane recurg la zeflemea, minimalizând cu tot dinadinsul greutatea acestor dezvăluiri.

Recent, un deputat român din Parlamentul European spunea într-o conferință de presă organizată împreună cu mai mulți colegi din toate grupurile politice că ar trebui inițiată și o campanie ”pentru combaterea propagandei lui Edward Snowden”. El spunea asta în contextul adoptării unui Raport privitor la combaterea propagandei rusești cu fonduri europene. Asistența a râs în barbă și a trecut cu politețe peste ceea ce părea a fi o excentricitate a unui om din Est, mai sensibil la rivalitatea ruso-americană, dar acum ni se pare că e ceva tipic pentru noi, că avem în cel mai înalt grad vocația ”servituții voluntare”, după expresia unui tânăr strălucit din secolul al XVI-lea. Ceea ce spunea deputatul român este că ar trebui să ignorăm toate faptele pe care Snowden ni le-a pus la dispoziție, să nu le dăm crezare și, mai mult, să le limităm difuzarea, protejându-i pe toți de influența lor nefastă. Cu alte cuvinte, că ar trebui să acceptăm în calitatea noastră de ”minori” incapabili de discernământ că guvernământul SUA are apriori dreptate și că tot ce face e spre binele nostru și al democrației liberale. Să ne complăcem, așa zicând, într-o stare de ignoranță fericită.

Exact la fel se petrec lucrurile la București. În loc să se înmulțească îndemnurile pentru declanșarea unei anchete parlamentare care să lămurească toate suspiciunile, auzim, dimpotrivă, cum se multiplică apelurile acelora care discreditează dezvăluirile și cer combaterea lor. Ar fi mai bine, în opinia lor, să nu știm nimic, căci, în ciuda atâtor tulburătoare aparențe, SRI are apriori dreptate și lucrează oricum spre binele nostru.

Autor: Horatiu Pepino

Sursa: Deutsche Welle

DEUTSCHE WELLE: România, o pată de ruşine pe harta Europei

La Bucureşti continuă cronica marilor neadecvări ale puterii USL-iste la democraţie, stat de drept, separarea puterilor, justiţie independentă. În consecinţă, imaginea externă a României se resimte în continuare grav.

Mai nou, Consiliul Europei s-a văzut nevoit să reacţioneze faţă de noua lovitură grea aplicată justiţiei de mai marii USL-işti. În reacţie la „legea super-imunităţii parlamentare”, după cum se poate intitula amendamentul adoptat în această săptămână de majoritatea USL-istă din forul legislativ, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjörn Jagland şi-a manifestat preocuparea. Liderul organizaţiei create de vesteuropeni după cel de-al doilea război mondial pentru ca să vegheze la menţinerea democraţiei, la respectarea libertăţilor cetăţeneşti şi a drepturilor fundamentale ale omului, le-a cerut experţilor săi juridici să examineze amendamentul adoptat la Bucureşti. „Sunt alarmat că schimbarea operată ar putea merge prea departe în protejarea parlamentarilor urmăriţi penal”, a spus el textual.

Avem de -a face aici, evident, cu o formulă diplomatică. În fapt, tentativele parlamentarilor de şterge limitele puterii legislative şi graniţa care-o desparte de puterea judecătorească sunt flagrante. Cum flagrante sunt şi încercările lor de a se face stăpâni peste justiţie, de a-şi supune procurorii, de a-i tutela pe judecători şi de a strâmba actul de justiţie.

Aceste încercări sunt cu atât mai revoltătoare, cu cât corupţia la nivel înalt în România face ravagii nu de azi de ieri. Iar în parlament şi guvern se lăfăiesc şi se ascund de braţul justiţiei zeci de penali, de demnitari corupţi, sau prezumtiv corupţi, cu condamnări penale definitive, sau cercetaţi şi daţi în urmărire pe motive cât se poate de întemeiate.

Că majoritatea zdrobitoare a USL nu i-a trimis la plimbare pe corupţii din rândurile ei, că n-a ales drumul epurării lor de candidaţi incompatibili s-au incapabili să reziste unor minime criterii de integritate, aşa cum a încercat măcar să facă, în PDL, comisia Monicăi Macovei, se ştie.

Dar această opţiune nu obliga, teoretic, formaţiunile promovate de Antena 3 să dea curs politicii impuse de penali şi să amendeze în Parlament reglementările în vigoare spre a produce legea superimunităţii parlamentarilor.

Dar, deputatul penal este, prin definiţie, inventiv. El ştie bine cum trebuie manipulată o instituţie democratică. De pildă instituţia imunităţii parlamentare. De ea a fost şi e nevoie NU pentru ca să-i apărăm pe hoţi, mituitori şi mituiţi, într-un cuvânt pe mafioţi, de braţul legii. Ea ne trebuie limitat, doar pentru ca reprezentanţii poporului, cei aleşi liber şi în cunoştinţă de cauză de către popor, să nu-şi vadă opiniile cenzurate dacă nu fac parte din grupările aflate la putere, ci sunt în opoziţie.

Dar lucrurile stau aşa numai într-o democraţie autentică. Şi într-un stat de drept demn de acest titlu. Dar cum e într-o ţară în care i se oferă deputăţia unui condamnat definitiv ca Verginel Gireadă? Sau un portofoliu de ministru unor inşi precum Relu Fenechiu, cel despre care se afirmă că a luat transformatoare vechi de trei decenii spre a le vinde statului la preţ de piese noi?

De câtă credibilitate se mai bucură oare un astfel de parlament şi de guvern, sau ţara care are parte de asemenea instituţii, aflate la cheremul postului tv patronat efectiv sau din umbră de un fost turnător al securităţii ceauşiste?

E foarte posibil ca PSD să fi reuşit să suprime din noua reglementare varii prevederi voiculescian - antonesciene care să fi fost încă şi mai flagrante în privinţa protejării de justiţie a parlamentarilor penali. Dar rezultatul efortului PSD-ist e departe de ce-ar trebui să fie.

Se aude că săptămâna viitoare Preşedintele Camerei Deputaţilor, Zgonea, se va întâlni cu secretarul general al Consiliului Europei. Zgonea ceruse anterior Consiliului Europei să nu difuzeze un comunicat de presă pe tema imunităţii.

Tăcerea presei e de aur pentru orice regim certat cu democraţia, cu libertatea, cu justiţia independentă şi nepolitizată sau cu măsurile anticorupţie. La fel şi tăcerea experţilor competenţi şi autentici, în stare să alarmeze opinia publică internă şi internaţională.

În genere, cum se întâmplă adesea în situaţiile în care lupii ajung paznici la stână şi nu se jenează să mai sfâşie din oile în mod iresponsabil încredinţate lor, vina li se atribuie mesagerilor ştirilor rele. Adică tocmai presei. Şi experţilor pe care-i citează.

Pe moment, mai-marii de la Bucureşti se războiesc cu agenţia Reuters. Şi cu Monica Macovei. Care, deşi e cea mai credibilă voce a României, în străinătate, şi a făcut mai mult decât oricare alt om politic român în afară de Traian Băsescu pentru o justiţie românească independentă şi pentru integrarea ţării în UE a fost calificată, culmea, drept „trepăduş” de către liderul PNL Antonescu. În cazul său e vorba, nota bene, de un politician care s-a distins în trecut prin talentul ieşit din comun de a dormi, de a chiuli din parlament şi de a se răţoi la personalităţi reale şi demnitari respectaţi de o lume întreagă, precum şi de a se afişa în postura unuia care se trage de şireturi cu Angela Merkel.

În opinia liderilor USL-işti, agenţia Reuters ar fi fost prea critică. Sau, altfel spus, ar fi „deformat adevărul”, după cum a afirmat textual Zgonea, susţinut de premierul plagiator Ponta. Ceauşescu rezolvase problema presei internaţionale în modul cel mai simplu şi mai convenabil. Dictatorul interzisese corespondenţilor de presă străini să mai pună piciorul pe teritoriul României. E atât de simplu să te lipseşti de ei!

Chiar, ce nevoie să mai fie de agenţii de presă străine? În fond, naţiunea dispune de un TVR proaspăt restructurat pe criterii USL-iste, cu ziarişti îndepărtaţi de bună seamă din motive politice, precum Feri Predescu, de la Constanţa. Sub bagheta magică a penalilor din USL din plin reprezentanţi atât în parlamentul supraponderal al ţării, cât şi în obezul său guvern, România redevine în viteză mare ce-a fost sub Ceauşescu: o pată de ruşine pe harta Europei.

În plus, ţara mai posedă şi guvernul paralel de la Antena 3, o televiziune de ştiri aflată la cheremul unui dat în judecată precum „Felix”, a cărei obedienţă, ca „Minister al Adevărului”, este notorie şi nu mai presupune de mult nevoia vreunor recomandări speciale…