Educația, încotro?!

 

S-au scos temele pentru acasă, s-au scos notele, examenele, tezele, s-au eliminat discipline esențiale pentru înțelegerea lumii, s-a tuns, ras și frezat interacțiunea profesori-elevi până s-a ajuns la lupte cu cuțitul.

Aparent n-a fost suficient, așa că acum s-a propus modificarea programei și trecerea unor materii fundamentale pe lista de opționale. Un fel de curiculum la decizia elevului. Coconii vor putea alege ce vor vrea să aprofundeze.

În esență, sună mirific. Afonii n-au de ce studia muzica, poate cel mult istoria muzicii, dar și asta e un moft, că la ce te ajută? Alții, care n-au treabă cu științele exacte, nici n-au de ce se osteni pe partea asta și viceversa, aceia cu subțirimi la partea mai umanistă a educației, nu se face să-i asuprești cu subiecte moi.

Ce nu ne spune magnificul plan este ce și mai ales cum se vor descurca aceia care aleg Chimia, dar nu și Fizica, aceia care aleg Istoria, dar nu și Geografia, cei care aleg Biologia, dar nu și Chimia, cei care aleg Religia, dar nu și Istoria.

Că, sincer, mie, uitându-mă pe fereastră la lumea de afară, îmi par atât de conectate chestiile astea plicticoase încât nu văd cum ar pricepe cineva ceva din panoramă studiind în timp ce are ochelarii de cal montați.

Dacă și ceea ce a ales prințurimea să studieze se rezumă la două-trei ore ore pe săptămână, șansele ca să se aleagă ceva de viitorul cetățean cu drepturi scad drastic și repede, aidoma calotelor polare.

Elementele de bază ale formării unui conținut cadru în capul beizadelelor vor fi profund afectate. Atât de viciate încât mă întreb ce vrem de la viitoarea generație care va ajunge pe piața muncii?

Pe cadrul oferit mai sus vom obține o generație de poeți neînțeleși pentru care poetesa aia care a scris „pixda mea este o mașinărie războinică” va fi o autoare clasică, dă mare valoare.

Practic viitorii oameni ai muncii, perpeliți subțire cultural și real, se vor împarte în două.

Unii vor deveni căpșunari prin țările apusene, cu diferența că pe aceștia nu-i va regreta nimeni, căci oricum nu vor ști să facă nimic altceva și mai bine că pleacă, iar cei rămași vor alimenta sistemul cu netrebnici, angajându-se la stat prin tot felul de uncheși de partid.

Lăsând la cheremul elevilor decizia de a alege ce și dacă să învețe ceva, genitorii acestei minunate și progresiste idei au omis un aspect esențial.

Oamenii sunt, în esență, niște maimuțe leneșe, care preferă natural siesta la umbră, halind banane, cu hodina întreruptă doar de momentele când trebuie să bea apă, să se coțăie sau să se purece.

Puietul nu este deloc diferit, preferând și el, tot natural, să nu muncească, să nu se ostenească, cu excepția momentelor de mai sus plus experimentarea prostiilor și a senzațiilor exotice.

Elevii vor exploata rapid și intens orice fisură a sistemului care-i conține și pune la treabă, preferând să caute extazul ieftin, în dauna efortului constructiv și a transpirației aferente. Dacă li se dă ocazia să aleagă între dolce farniente și muncă putem deduce simplu ce vor alege.

Pe scenariul acesta mă întreb ce vrea sistemul concret de la elevii de acum? Să-i pregătească minimal măcar pentru realitatea din stradă sau să-și asigure cireada care-l ține aparent funcțional?

La dimensiunea economică a viitorului pare că nu se mai gândește nimeni, deși economia - prin competitivitatea firească - va fi în continuare cheia existenței sistemului, a țării și a societății noastre.

Înțeleg diversificarea și abordarea din alte unghiuri a pachetului de bază al educației, dar până unde și pe pielea cui tot facem experimente de asemenea amploare?

Prin tot felul de idei năstrușnice, neverificabile în zona de siguranță, încercăm de fapt adâncimea apei cu ambele picioare simultan.

Mă întreb serios cine naiba a plantat la butoanele poveștii viețuitoarele care emit astfel de scenarii și care țin morțiș să le pună și în practică, pentru că, mie unuia, îmi pare foarte dubioase.

Autor: Cătălin Borangic

Școala, încotro?

                   de Gheorghe PÂRJA
Toată lumea vorbește vrute și nevrute despre începerea noului an școlar. Nu m-am apucat și eu să fiu în rând cu cei care se află în treabă de dragul scrisului. Două sunt motivele pentru care am pornit la drum. Unu: lipsa de coerență la nivel înalt, mai bine zis amestecul mediocru al politicii în domeniul educației, și oful unor părinți, care nu știu care este varianta cea bună. Ca fost învățător, și mereu fac trimitere la această calitate cu care am fost polenizat, am o sensibilitate în plus pentru deruta din învățământ, cu implicații viitoare nu ușor de intuit. Greu să dau soluții, demne de urmat, dar observațiile îmi stau la îndemână. La ora la care scriu aceste rânduri, cu câteva zile înainte de data guvernamentală de începere a anului școlar, adică 14 septembrie, încă nu s-a ajuns la o formă garantată, ferită de orice pericol. Virusul a bulversat acest început de an școlar. Elevii sunt în așteptare, părinții nu sunt pregătiți sufletește, dascălii știu ce se predă, dar încă nu știu cum.
Se acreditează ideea predării hibride. Adică și clasic, și online. Dar nimic nu este clar. De la minister, inspectorate școlare, direcții de sănătate, primării, ori conduceri de școli, încă nu s-a ajuns la un acord comun. Nu este zi să nu asistăm la modificări în regula predării cunoștințelor. Se aruncă pe piață multe nedumeriri, deși unele sunt axiome. Adică este limpede că trebuie să se poarte măști, să se păstreze distanța fizică – nu socială – între elevi în clase. Să se asigure apă și săpun, dezinfectanți în fiecare unitate școlară. Nimeni nu știe precis cine asigură finanțarea lor. Nu este precis cine poartă răspunderea pentru a auzi, sigur, clopoțelul simbolic. Centrul de greutate al discuțiilor este Capitala. Dacă acolo treaba ar merge cumva, chestiunea învățământului în România ar fi rezolvată. Cam asta văd eu la televiziuni.
Revoltător de fals. Cu puterea mea de observație, constat că orașele sunt mai ușor de armonizat. Dar nici aici nu-i mare liniște și siguranță. Și în Baia Mare am întâlnit părinți îngrijorați, dascăli care nu știu precis cum vor începe prima oră de curs. De la varianta înjumătățirii elevilor în clase s-a venit cu propunerea de a angaja dascăli suplinitori. Chiar premierul Guvernului României a spus că școlile au nevoie de peste o mie de educatori. De unde îi aducem? O soluție ar fi cei lăsați la vatră. Din alte domenii, greu de crezut. Ce talent pedagogic și ce cunoștințe adecvate au acești nevinovați chemați la catedră? Să fim cinstiți, mulți dintre cei cu diplome sunt adesea imponderabili. Mai ales în mediul rural. Trecerea în administrația consiliilor locale a lăsat școlile la cheremul unor diriguitori nepricepuți, era să zic ca domnul Nicolae Manolescu, a unor analfabeți funcționali. Și a unor părinți care vor să se substituie profesorilor.
Nu mă împac cu această răsturnare de demnitate profesională. Mulți inspectori sunt formali. Am la îndemână pilde întâlnite de mine. Apropo de inspectori de la învățământ, am citit, într-un număr din ziarul nostru, lista cu inspectori de la Inspectoratul de învățământ din Maramureș. Mănoasă recoltă! Cu o asemenea oaste, zic eu, se pot veghea cu folos școlile din județ. Mergeți prin școli rurale, doamnelor și domnilor, dascălii au nevoie de girul dumneavoastră de specialitate. Am mulți colegi în mediul rural din județ, care lucrează după pensionare, care sunt foarte îngrijorați. Sunt unități școlare unde învățătorii fac și curățenie în clase. Iar un cadru sanitar este la câteva sate distanță. Simt prin unele așezări maramureșene o pustietate a autorității de referință. Dacă ai o problemă, nu prea ai cui să te adresezi. Cereți-mi pilde, că vi le dau.
Suntem în ceasul al doisprezecelea, și nu prea știe învățământul românesc încotro se îndreaptă. Această luptă pentru puterea locală a păgubit multe idei de armonizare a învățării. Ce soluție națională era dacă toate partidele antrenate în campania electorală dădeau mâna în spiritul muschetarilor: toți pentru unul, unul pentru toți! Este vorba de școala națională! Iertați-mi puseul de naivitate. În această situație cad în înțelesul unei spuse mai vechi, dragă scriitorului Augustin Buzura: N-a fi să nu fie oarecum! Ofensiva cu varianta online este chiar o variantă. Dar unde elevii nu au tablete, nu au pricepuți în preajmă, ce se întâmplă cu învățarea? Dar un prunc, din prima clasă, cum învață rotunjirea primelor litere? Asta m-a întrebat, mai ieri, o mamă îngrijorată. Care, dacă nu se poate altfel, va apela la un meditator de caligrafie.
Zău, cine dă o direcție de bază învățământului românesc, de la sate și orașe, în aceste vremi încurcate? Aud că în școli cântatul va fi interzis. Muzica răspândește boala asta nenorocită! Am trăit s-o aud și pe asta! Deo­camdată sunt scenarii în culori.