Școala, încotro?

                   de Gheorghe PÂRJA
Toată lumea vorbește vrute și nevrute despre începerea noului an școlar. Nu m-am apucat și eu să fiu în rând cu cei care se află în treabă de dragul scrisului. Două sunt motivele pentru care am pornit la drum. Unu: lipsa de coerență la nivel înalt, mai bine zis amestecul mediocru al politicii în domeniul educației, și oful unor părinți, care nu știu care este varianta cea bună. Ca fost învățător, și mereu fac trimitere la această calitate cu care am fost polenizat, am o sensibilitate în plus pentru deruta din învățământ, cu implicații viitoare nu ușor de intuit. Greu să dau soluții, demne de urmat, dar observațiile îmi stau la îndemână. La ora la care scriu aceste rânduri, cu câteva zile înainte de data guvernamentală de începere a anului școlar, adică 14 septembrie, încă nu s-a ajuns la o formă garantată, ferită de orice pericol. Virusul a bulversat acest început de an școlar. Elevii sunt în așteptare, părinții nu sunt pregătiți sufletește, dascălii știu ce se predă, dar încă nu știu cum.
Se acreditează ideea predării hibride. Adică și clasic, și online. Dar nimic nu este clar. De la minister, inspectorate școlare, direcții de sănătate, primării, ori conduceri de școli, încă nu s-a ajuns la un acord comun. Nu este zi să nu asistăm la modificări în regula predării cunoștințelor. Se aruncă pe piață multe nedumeriri, deși unele sunt axiome. Adică este limpede că trebuie să se poarte măști, să se păstreze distanța fizică – nu socială – între elevi în clase. Să se asigure apă și săpun, dezinfectanți în fiecare unitate școlară. Nimeni nu știe precis cine asigură finanțarea lor. Nu este precis cine poartă răspunderea pentru a auzi, sigur, clopoțelul simbolic. Centrul de greutate al discuțiilor este Capitala. Dacă acolo treaba ar merge cumva, chestiunea învățământului în România ar fi rezolvată. Cam asta văd eu la televiziuni.
Revoltător de fals. Cu puterea mea de observație, constat că orașele sunt mai ușor de armonizat. Dar nici aici nu-i mare liniște și siguranță. Și în Baia Mare am întâlnit părinți îngrijorați, dascăli care nu știu precis cum vor începe prima oră de curs. De la varianta înjumătățirii elevilor în clase s-a venit cu propunerea de a angaja dascăli suplinitori. Chiar premierul Guvernului României a spus că școlile au nevoie de peste o mie de educatori. De unde îi aducem? O soluție ar fi cei lăsați la vatră. Din alte domenii, greu de crezut. Ce talent pedagogic și ce cunoștințe adecvate au acești nevinovați chemați la catedră? Să fim cinstiți, mulți dintre cei cu diplome sunt adesea imponderabili. Mai ales în mediul rural. Trecerea în administrația consiliilor locale a lăsat școlile la cheremul unor diriguitori nepricepuți, era să zic ca domnul Nicolae Manolescu, a unor analfabeți funcționali. Și a unor părinți care vor să se substituie profesorilor.
Nu mă împac cu această răsturnare de demnitate profesională. Mulți inspectori sunt formali. Am la îndemână pilde întâlnite de mine. Apropo de inspectori de la învățământ, am citit, într-un număr din ziarul nostru, lista cu inspectori de la Inspectoratul de învățământ din Maramureș. Mănoasă recoltă! Cu o asemenea oaste, zic eu, se pot veghea cu folos școlile din județ. Mergeți prin școli rurale, doamnelor și domnilor, dascălii au nevoie de girul dumneavoastră de specialitate. Am mulți colegi în mediul rural din județ, care lucrează după pensionare, care sunt foarte îngrijorați. Sunt unități școlare unde învățătorii fac și curățenie în clase. Iar un cadru sanitar este la câteva sate distanță. Simt prin unele așezări maramureșene o pustietate a autorității de referință. Dacă ai o problemă, nu prea ai cui să te adresezi. Cereți-mi pilde, că vi le dau.
Suntem în ceasul al doisprezecelea, și nu prea știe învățământul românesc încotro se îndreaptă. Această luptă pentru puterea locală a păgubit multe idei de armonizare a învățării. Ce soluție națională era dacă toate partidele antrenate în campania electorală dădeau mâna în spiritul muschetarilor: toți pentru unul, unul pentru toți! Este vorba de școala națională! Iertați-mi puseul de naivitate. În această situație cad în înțelesul unei spuse mai vechi, dragă scriitorului Augustin Buzura: N-a fi să nu fie oarecum! Ofensiva cu varianta online este chiar o variantă. Dar unde elevii nu au tablete, nu au pricepuți în preajmă, ce se întâmplă cu învățarea? Dar un prunc, din prima clasă, cum învață rotunjirea primelor litere? Asta m-a întrebat, mai ieri, o mamă îngrijorată. Care, dacă nu se poate altfel, va apela la un meditator de caligrafie.
Zău, cine dă o direcție de bază învățământului românesc, de la sate și orașe, în aceste vremi încurcate? Aud că în școli cântatul va fi interzis. Muzica răspândește boala asta nenorocită! Am trăit s-o aud și pe asta! Deo­camdată sunt scenarii în culori.