Educația, încotro?!

 

S-au scos temele pentru acasă, s-au scos notele, examenele, tezele, s-au eliminat discipline esențiale pentru înțelegerea lumii, s-a tuns, ras și frezat interacțiunea profesori-elevi până s-a ajuns la lupte cu cuțitul.

Aparent n-a fost suficient, așa că acum s-a propus modificarea programei și trecerea unor materii fundamentale pe lista de opționale. Un fel de curiculum la decizia elevului. Coconii vor putea alege ce vor vrea să aprofundeze.

În esență, sună mirific. Afonii n-au de ce studia muzica, poate cel mult istoria muzicii, dar și asta e un moft, că la ce te ajută? Alții, care n-au treabă cu științele exacte, nici n-au de ce se osteni pe partea asta și viceversa, aceia cu subțirimi la partea mai umanistă a educației, nu se face să-i asuprești cu subiecte moi.

Ce nu ne spune magnificul plan este ce și mai ales cum se vor descurca aceia care aleg Chimia, dar nu și Fizica, aceia care aleg Istoria, dar nu și Geografia, cei care aleg Biologia, dar nu și Chimia, cei care aleg Religia, dar nu și Istoria.

Că, sincer, mie, uitându-mă pe fereastră la lumea de afară, îmi par atât de conectate chestiile astea plicticoase încât nu văd cum ar pricepe cineva ceva din panoramă studiind în timp ce are ochelarii de cal montați.

Dacă și ceea ce a ales prințurimea să studieze se rezumă la două-trei ore ore pe săptămână, șansele ca să se aleagă ceva de viitorul cetățean cu drepturi scad drastic și repede, aidoma calotelor polare.

Elementele de bază ale formării unui conținut cadru în capul beizadelelor vor fi profund afectate. Atât de viciate încât mă întreb ce vrem de la viitoarea generație care va ajunge pe piața muncii?

Pe cadrul oferit mai sus vom obține o generație de poeți neînțeleși pentru care poetesa aia care a scris „pixda mea este o mașinărie războinică” va fi o autoare clasică, dă mare valoare.

Practic viitorii oameni ai muncii, perpeliți subțire cultural și real, se vor împarte în două.

Unii vor deveni căpșunari prin țările apusene, cu diferența că pe aceștia nu-i va regreta nimeni, căci oricum nu vor ști să facă nimic altceva și mai bine că pleacă, iar cei rămași vor alimenta sistemul cu netrebnici, angajându-se la stat prin tot felul de uncheși de partid.

Lăsând la cheremul elevilor decizia de a alege ce și dacă să învețe ceva, genitorii acestei minunate și progresiste idei au omis un aspect esențial.

Oamenii sunt, în esență, niște maimuțe leneșe, care preferă natural siesta la umbră, halind banane, cu hodina întreruptă doar de momentele când trebuie să bea apă, să se coțăie sau să se purece.

Puietul nu este deloc diferit, preferând și el, tot natural, să nu muncească, să nu se ostenească, cu excepția momentelor de mai sus plus experimentarea prostiilor și a senzațiilor exotice.

Elevii vor exploata rapid și intens orice fisură a sistemului care-i conține și pune la treabă, preferând să caute extazul ieftin, în dauna efortului constructiv și a transpirației aferente. Dacă li se dă ocazia să aleagă între dolce farniente și muncă putem deduce simplu ce vor alege.

Pe scenariul acesta mă întreb ce vrea sistemul concret de la elevii de acum? Să-i pregătească minimal măcar pentru realitatea din stradă sau să-și asigure cireada care-l ține aparent funcțional?

La dimensiunea economică a viitorului pare că nu se mai gândește nimeni, deși economia - prin competitivitatea firească - va fi în continuare cheia existenței sistemului, a țării și a societății noastre.

Înțeleg diversificarea și abordarea din alte unghiuri a pachetului de bază al educației, dar până unde și pe pielea cui tot facem experimente de asemenea amploare?

Prin tot felul de idei năstrușnice, neverificabile în zona de siguranță, încercăm de fapt adâncimea apei cu ambele picioare simultan.

Mă întreb serios cine naiba a plantat la butoanele poveștii viețuitoarele care emit astfel de scenarii și care țin morțiș să le pună și în practică, pentru că, mie unuia, îmi pare foarte dubioase.

Autor: Cătălin Borangic

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE

                                             Educația, domnitorul și ... zgârcitul

1. „EDUCAȚIA trebuie să aibă un bogat și variat conținut aplicativ și educațional și trebuie să fie, în primul rând, morală, estetică, științifică. MORALA nu poate fi decât o igienă socială al cărui scop constă în a purifica atmosfera îmbâcsită de vicii și prejudecățile unei societăți. Aceia care au făcut aceste lucru să fie siguri că niciodată nu vor fi bolnavi sufletește, căci, după cum o igienă bine înțeleasă oprește flagelul unei boli, astfel și o morală aplicată cu tact împiedică surparea societății. Fericirea unei societăți depinde de armonia celor trei elemente ce o compun: tinerii care duc stindardul entuziasmului; bărbații – pe cel al înțelepciunii; Bătrânii – „zdrențele sfinte ale experienței”. Un zâmbet sau o vorbă spusă unui bătrân este în a-i dărui o zi mai mult în viață.

Vasile Conta (1845-1882),

filosof, scriitor, ministru, avocat,  doctor în drept al Universității de la Bruxelles, coleg de școală la Tg. Neamț cu Ion Creangă și prieten cu Mihai Eminescu. Provine dintr-o familie de trei generații cu preoți ortodocși.

                                                                                   + + +

2. „Domnitorul MIHAI VITEAZUL, înainte de ajunge pe tronul Munteniei, fiind primit ca şi competitor la domnie - fu deţinut de Alexandru Bogdan, domnitorul Munteniei. Urma să fie executat. În ziua fixată pentru acest scop, Mihai a fost dus spre locul de execuţie.  Când îl duceau pe drum pe lângă Biserica Albă, a cerut voie să se închine. Intrând în Biserică a făgăduit Sf. Nicolae că, dacă va scăpa cu viaţă, va zidi o Biserică cu numele lui. Rugăciunea i-a ajutat: călăul a fost servitor de-al lui Mihai, care văzându-l s-a îngrozit şi a fugit. Boierii adunaţi au cerut clemenţă şi iertare pentru Mihai ceea ce s-a şi întâmplat. Drept mulţumită, Mihai, a zidit o Biserică, cunoscută azi sub numele de „BISERICA MIHAI VODĂ".

Alexandru D. Xenopol (1847-1920)-

academician, istoric, filosof, economist, pedagog, sociolog, scriitor român, profesor universitar. Este autorul primei mari sinteze a istoriei românilor. S-a distins ca filosof al istoriei de talie mondială fiind considerat printre cei mai mari istorici români, alături de elevul său Nicolae Iorga.

                                                                                 + + +

3. „O revistă din Anglia scrie că, într-un orășel de acolo un faimos zgârcit s-a spânzurat din cauza unui vis: visase că întreaga avere și-o împărțise săracilor.  Sculându-se buimăcit de grozăvenia acestui vis, a luat un ștreang și s-a spânzurat. Iată de ce este în stare diavolul să facă cu ajutorul zgârceniei, care este o boală și de suflet pierzător”.

În Sf. Scriptură se spune: „Cel ce miluiește pe sărac, dă împrumut lui Dumnezeu” (Pilde 19, 17). Ce frumos este : „A împrumuta pe Dumnezeu, Cel ce toate le are în a Sa mână și de nimic nu are lipsă”. Pentru săraci, El însă este gata a lua împrumut banii noștri. Este bine ca noi să ținem banii noștri într-o „BANCĂ A MILOSTIVIRII”, care dă cea mai mare dobândă: „Șansa mântuirii noastre” , scopul suprem al fiecărui creștin.

P.S. POPOR ROMÂN: GUVERNANŢI, CONDUCĂTORI, EDUCATORI, MASS-MEDIA, TINERET", este cazul să ne întoarcem faţa către Dumnezeu Creatorul; suntem pe un drum greşit. Nu vă luaţi de Dumnezeu fiindcă au făcut-o în istorie şi alţii înainea noastră şi vedem acum rezultatele. Nu avem nici cea mai mică şansă, dar sperăm în... „MINTEA ROMÂNULUI CEA DE PE URMĂ" (n.a.).

P.P. S.S. Romani cap. 2. vers2-4: „Judecata lui Dumnezeu este după adevăr, față de acei care fac fărădelegi. Tu omule, socotești oare, cu unii care fac acestea, dar le faci și tu, vei scăpa de judecată lui Dumnezeu? Sau disprețuiești tu bogăția Lui și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință”?

Cu dragoste creștină,

părintele Ilie

EDUCAŢIA DIN ... FINLANDA

 

De ce este atât de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamâna?

07:45 -Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici.

Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pâna la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev  nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana.

Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.

09:15 - Orele de 45 de minute.

Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara. Restul il alege scoala, in acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic.

Şcoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Sălile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu peşti tropicali, bucatarie completă, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au câte  un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de tâmplarie, schiuri...

O sala de sport acoperită, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mâncarea e gratuită.

12:00 - Mâncare caldă, nutritiva si gratuită.

Saili are o jumătate de ora pentru prânz, la fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pâna după amiază, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.

16:05 - Inapoi acasa,Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intârzie la serviciu.

18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamâna) sunt momentele in care familia se afla împreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.

 20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, într-o ora sau două, pentru ca de-abia aşteaptă să se urce în pat şi să citească Harry Potter in engleza.

Pentru Saili, şcoala este ca un serviciu.

- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saracă".

- Educatia fiecărui copil costa statul finlandez 200.000 de euro, de la gradinita până la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".

- Studentii platesc doar cartile si mâncarea (2.50  euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dându-le subventii pentru închirierea unei locuinte si primul salariu.

- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt întotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.

- Intr-o şcoala din centrul capitalei  Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cât mai înalt.

- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".

- Nu exista repetenti, desi nu exista decât o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data". Se studiaza pâna când se ia  examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.

- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica.

Elevii cânta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gândirea critica si se discuta. - "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde -" da."

Da, dar secretul este altul: Pe la anul 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa facă copii!!! Si inca  ceva. Cei care nu au terminat 8 clase nu au drept de vot!

P.S. Dati mai departe - poate ajunge la careva... prin minister, guvern sau Parlament  !!!

Sursa: INTERNET

Educaţia, trăieşte vremuri grele!

 

Astăzi este una din zilele acelea când simt că nu mai pot și nici nu mai vreau să pot. Mă gândesc serios să îmi dau demisia din învățământ. Simt nevoia unui concediu prelungit în care să-mi pun ordine în gânduri căutând alte drumuri de mers și oameni de cunoscut.

Am obosit să mai fiu maleabilă și empatică cu niște oameni care doar emit pretenții, dar au mari scăpări în educația copiilor lor. Profesorii nu mai sunt ce au fost, nici elevii și nici părinții acestora. Așteptările față de școală sunt uriașe căci, deh, elevii și părinții au doar drepturi. Obligațiile sunt doar în curtea cadrelor didactice.

Nu voi fi niciodată preșul nimănui. Am ajuns cred la capăt de drum. E timpul să îmi dozez energia pe altceva. Atâta timp cât școala a ajuns tarlaua tuturor, lucrurile nu au cum să funcționeze, iar eu nu mai suport.

Preluat de la Mara Luana Rauca

FOSTUL DIRECTOR AL SIE: ”EDUCATIA – CEA MAI MARE VULNERABILITATE A ROMANIEI”

Fostul șef al SIE, generalul Silviu Predoiu, aruncă în aer, într-un interviu pentru Europa liberă, teza aproape sacră a ultimelor două decenii potrivit căreia cea mai mare vulnerabilitate a României ar fi corupția, el arătînd în cu totul altă direcție: educația. Mai mult, pentru Predoiu, corupția nu intră, ca amenințare, nici măcar între primele patru.

Întrebat, astfel, într-un interviu pentru Sabina Fati, care ar fi cea mai mare amenințare și cea mai gravă vulnerabilitate a României de azi, incluzînd aici și Rusia, fostul șef al SIE, numărul unu sau doi al serviciului timp de aproape un deceniu și jumătate, a răspuns fără să clipească:

”Scăderea nivelului de educație, pe ansamblu. Educația este problema, în toate planurile. Mi se pare că e dramatic. Democrația reprezintă un sistem politic bazat pe votul majorității. Dacă majoritatea este needucată, anulezi sensul și rolul democrației. De aceea nu mai crede unul sau altul în democrație, de aceea ajungem să punem semne de întrebare pe mecanismele democratice – pentru că scade îngrijorător nivelul de educație. Aceasta este părerea mea. Și mă refer la educația civică, la înțelegerea politică, la tot ce vreți. Nu vreau să discut politică. Am convingerile mele, dar sunt convins că marea majoritate a celor care votează, alegătorul, nu înțelege că își alege un servitor, nu un stăpân. Lumea merge votând pentru un stăpân. „Mi-ar plăcea de ăla să fie șefu`!” în timp ce, în realitate, ar trebui să alegi pe unul care să-ți convină să te servească. Servitor nu e un termen peiorativ. Eu sunt foarte mândru că am fost public servant 34 de ani. De aceea, principala vulnerabilitate o reprezintă lipsa de educație. De aici încolo vine și corupția, și lipsa de eficiență, și lipsa de strategii, și imaginea proastă.

”Poți să fii în război cu un actor politic, dar nu cu un partid”

Nu înțelegem valoarea vorbelor noastre. Nu poți să ai discurs dublu să spui, când te întâlnești afară, că România este un pol de stabilitate și un exportator de securitate regională și după aia, în țară, să anunți că ești în război cu un partid sau cu altul. Poți să fii în război cu un actor politic, dar nu cu un partid. Nu mă refer la unul dintre actorii politici, căci toți au avut în campania electorală chemări de acest fel, la luptă. Vin din lipsa de educație: educație politică, educație civică. Nu înțelegem cum se vede de afară. Meseria mea a fost să văd prin ochii celor de afară cum suntem. Nu arătăm deloc bine” a spus fostul cap al SIE.

Predoiu a mers mai departe, arătînd că mult comentata corupție vine mult mai jos în topul vulnerabilităților României decît s-a tot clamat în ultimele două decenii:

”Mi se pare absolut esențială Educația și pe ea aș lucra. Rezultatele nu se vor vedea nici într-o zi, nici în două, nici în trei. Așa cum vorbeam cu cineva, este o așteptare cumva nerealistă. Politicianul când se gândește la strategii, este obligat să gândească în temeni electorali. O strategie, spre exemplu, pe educație, nu se poate face pe termen de 4-5 ani de zile. Necesită mult mai mulți ani. Adică implementarea strategiei, căci strategia se poate face rapid. Eu cred că primul domeniu de interes este Educația. Apoi se poate vorbi despre Sănătate, Infrastructură, Securitate, dar pe primul loc, în mod cert, aș pune Educația”.

În egală măsură, generalul SIE a relevat că o mare vulerabilitate a țării noastre e lipsa unei strategii clare, bine definite:

”Ce văd eu este că Ungaria are o strategie foarte clară, nu spun că e greșită. Ei au obiective lor, iar strategia se evaluează raportat la obiective, și nu vreau să vorbesc despre acest lucru. Ei au o strategie, în timp ce noi nu avem nimic sau eu, ca cetățean, nu văd. Ungaria și-a enunțat clar interesul de a menține legătura, de a consolida nația dincolo de frontiere, legăturile economice, culturale și așa mai departe. Totul se întinde atât cât se permite. Noi suntem mai generoși, suntem focalizați pe problemele interne. Ni s-au definit dușmanii…”.

Declarațiile generalului Predoiu vin concomitent, trebuie spus, cu rezultatele țării noastre la testele PISA, care arată o creștere importantă a analfabetismului funcțional.

Reamintim, de asemenea, că actualul președinte al României, Klaus Iohannis – pe care Predoiu îl taxează indirect, dar nu cu mănuși – și-a asumat încă de la începutul primului mandat proiectul ”România educată”, despre care el afirma că este ”fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani”.

Cinci ani mai tîrziu, calitatea educației în România s-a prăbușit dramatic, proiectul prezidențial este fantomatic, iar capul, pînă recent, al unui mare serviciu secret a ajuns, iată, să tragă public semnalul de alarmă asupra adevăratei mari vulnerabilități a țării, departe de a fi corupția.

Și tot generalul trage o concluzie amară, dar foarte sugestivă:

”Mai avem nevoie de dușmani? Nu suntem noi suficient de dușmănoși cu noi înșine ca să mai căutăm și pe cineva din afară?”(Bogdan Tiberiu Iacob)

Distracția care a ucis educația

Nu cu foarte mult timp în urmă un filosof pop al țării noastre recomanda ca în fiecare cătun din România să fie trimis un calculator de către guvern pentru ca elevii să intre în contact cu tehnologia, să-și desăvârșească educația și să contribuie la progresul patriei. Acest lucru s-a întâmplat astăzi, chiar dacă fără ajutorul statului. În zilele noastre nu cred să mai existe un școlar care să nu beneficieze de un calculator, fie el încorporat în telefon sau tabletă. Doar că, în loc să aducă vreun beneficiu în desăvârșirea copiilor, noua tehnologie i-a familiarizat rapid cu pornografia, jocurile violente, rețelele sociale și obscenități.

Într-un sat unde ajung destul de des am putut observa cum străzile, altădată populate cu copii, au devenit treptat goale. Un băiețel stingher mi-a explicat că toți prietenii lui stau în casă cu telefoanele. Ceea ce făcea și el, de regulă, după cum mi-a mărturisit fără remușcări.

Eșecul predictibil al strategiei de informatizare a copiilor și educației, nu a stăvilit entuziasmul pentru adoptarea rapidă a tehnologiei. Cursurile la facultăți au suporturi video, power pointul ține loc de explicații, mailurile și grupurile pe rețele au înlocuit întâlnirile personale, iar elevii și studenții devin din ce în mai slab pregătiți.

Un profesor de la o facultate bucureșteană îmi povestea amar că până mai anul trecut, nu era nevoit să ia măsuri drastice pentru a impune disciplina în cadrul cursului și seminarului pe care le ținea. Astăzi, însă, spune el, elevii își folosesc telefoanele dezinvolți în timpul orelor și se simt ultragiați când cineva le interzice asta. Mai mult, nici ședințele de catedră nu sunt scutite de prezența tehnologiei, iar atenția se destramă înainte de a începe orice discuție.

Pentru cine citește o carte ca “Distracția care ne omoară”, de Neil Postman, toate aceste lucruri nu sunt nici pe departe ieșite din comun. Postman vorbește în excelentul său volum despre efectele televiziunii, dar concluziile sale se aplică poate chiar mai bine la noile media care au invadat lumea. Ideea de bază a lui Postman este că tehnologia nu este nici pe departe neutră, ci vine inevitabil cu un set de presupoziții despre lume, despre om, ect. Iar presupozițiile își spun întotdeauna cuvântul indifirent de durată.

“A nu fi conștient că o tehnologie vine la pachet cu un program de schimbări sociale, a susține că tehnologia este neutră, a presupune că tehnologia este prietena culturii, sunt, în zilele noastre, nici mai mult, nici mai puțin decât mostre de prostie”. Chiar dacă aceste presupoziții nu sunt întotdeauna ușor de identificat, consecințele lor ar trebui să fie decelate de oricine încearcă să își păstreze normalitatea.

Ca să rămânem strict la domeniul educației și la interacțiunea dintre tehnologie și educație, iată cam cum vede Postman rolul ideilor subiacente în pledoaria pentru o lume digitală: “Cercetând literatura educațională, veți găsi uneori afirmația că copiii vor învăța cel mai bine atunci când sunt interesați de ceea ce învață. Veți găsi afirmația – Plato și Dewey au subliniat-o – că rațiunea este cultivată cel mai bine atunci când este înrădăcinată într-o bază emoțională solidă. Veți găsi și afirmația că învățătura este înlesnită atunci când profesorul este iubitor și blând. Dar nimeni nu a spus sau insinuat vreodată că învățătura de bază se poate dobândi efectiv, durabil și real atunci când educația este divertisment. Filosofii educației au plecat de la premisa că procesul de culturalizare este unul dificil, pentru că implică în mod necesar impunerea anumitor constrângeri”. Or, dacă este ceva de care părinții și educatorii emancipați refuză să audă astăzi este constrângerea sub orice formă a celor mici. Iar în acest context prezența televiziunii și a calculatorului le vine ca o justificare mănușă, deoarece îi scapă de responsabilitate, le oferă spațiu de mișcare și le calmează conștiința că au făcut ceea ce trebuia pentru copilul lor. În fond, doar asta spun într-o formă sau alta toate teoriile de parenting contemporane…

Contraargumentul previzibil la o astfel de interpretare a tehnologiei țintește ubicuitatea digitalului și imposibilitatea practică de a scăpa de sub domnia tehnologică. În fond, chiar și articolul acesta este scris la un calculator, urcat pe un blog, diseminat pe o rețea socială șamd. Nu am să contest acest lucru. Însă, rezolvarea problemei, pe care Postman o lasă, deloc neîntâmplător în suspsans, nu constă în a arunca televizorul și calculatorul pe geam, ci a trece la o filozofie și o viață care să facă astfel de practici futile. Într-o casă în care oamenii citesc, televizorul e inutil. Într-o casă în care oamenii petrec timp împreună, telefoanele sunt accesorii. Într-o casă în care oamenii se roagă, calculatorul va fi doar un instrument printre altele. Toate acestea pot părea idealiste și sunt într-o oarecare măsură, dar ele trebuie însoțite și de înțelegerea faptului că anumite tentații și tehnologii sunt mult prea puternice pentru om, iar costurile nu sunt deloc neglijabile. Ca să reluăm un exemplu al filosofului libertarian David Friedman, el argumenta convingător, în opinia mea, că nu-și cumpără mașină, chiar dacă l-ar ajuta pe o vreme ploioasă, deoarece ar fi tentat să o folosească apoi și în restul timpului, și astfel nu ar mai face niciun fel de mișcare. Potrivit lui Friedman, adevărata raționalitate umană presupune tocmai a ține seama de limitele sale, ceea ce, în trecăt fie spus, foarte puțini dintre noi reușim.

Așadar, soluția în fața asaltului tehnologic nu este deloc simplă, în special pentru că presupune o renunțare la confort și o reorientare existențială de amploare, în condițiile date. Nu puțini, de altfel, sunt cei care vorbesc despre anxietatea provocată de despărțirea de televizor. Dar asta nu înseamnă că oamenii sunt condamnați irevocabil la videodrom. Sursa: Karamazov.ro

                                                                             Autor: Nine Ganea

E D I T O R I A L

 Educaţia – o descoperire a propriei noastre ignoranţe !

                                                        

                                      de Gelu Dragoş

Este greu să scriu despre învăţământul românesc de după 1990, mult mai uşor despre cel în care am fost eu elev. După atât de multe şi trâmbiţate reforme, după atâtea schimbări în sistem iată-ne ajunşi în 2016 când la simularea pentru capacitate şi bacalaureat elevii români n-au luat note de trecere, dimpotrivă!

Consider că majoritatea elevilor vor să facă carte numai că predarea are nevoie în aceeaşi măsură de tradiţional ( scris pe tablă, citit din manualul pe suport de hârtie ) şi de modern ( table interactive, proiecţii, AeL, videoconferinţe, experimente virtuale ). Orele la clasă trebuie bine pregătite de dascăl, să fie interactive şi atractive prin conţinut şi aplicativitate, să le dezvolte la elevi logica, vocabularul, gândirea analitică, să îi facă să dobândească cunoştinţe noi în ceea ce priveşte istoria locală şi identitatea naţională. Limbile străine ( engleza, franceza, germana, italiana ) să se înveţe încă de la grădiniţă, dar nu în detrimentul limbii române, ci în completarea ei.

Când citesc ce am scris observ ce utopic gândesc, ce mare este diferenţa între ceea ce doresc şi ce este real în şcolile noastre. De exemplu, manualele la clasa a II-a au sosit la sfârşitul semestrului I iar acum sunt probleme cu licitaţia pentru manualele de clasa a III-a şi a IV-a pentru anul şcolar viitor!

O altă problemă, elevii ca şi dascălii trebuie să vină la şcoală cu drag, să îi aştepte şcoli moderne, cu laboratoare şi nu cu toalete afară ca în secolul trecut. Oferta în pauza aceea de 10 minute este aproape nulă: nu sunt suficiente bănci unde grupuleţe de copii să stea şi să-şi povestească hobby-urile sau of-urile, n-au nişte mese de ping-pong, un teren de badminton sau tenis de câmp iar pe singurul teren de fotbal joacă „sportul-rege” elevii din anii terminali, un difuzor să asculte muzică sau postul de radio preferat, etc.

Atâta timp cât nu se va aloca decât pe hârtie 6% din PIB sau în campanii electorale, atâta timp cât salariile din învăţământul românesc rămân la coadă,  atunci învăţământul românesc va avea parte de dascăli mai slab pregătiţi, de pensionari iar atmosfera şi relaţia profesor – elev - părinte va fi una de genul „lasă-mă ca să te las” iar rezultatele se vor vedea în timp.

Consider de asemenea că trebuie să se lucreze cu atenţie la curriculum naţional fiindcă în momentul de faţă acesta este „ca frunza-n vânt”... Nu-mi pot închipui că se doreşte dispariţia unor materii ca: Istoria românilor, Religia sau Limba latină!

Ar fi multe de spus inclusiv despre mult hulitul în ultima vreme a Programului „Cornul şi Laptele”, dar am elevi în clasa care mănâncă pentru prima dată la ora 10,00 când sosesc aceste produse! Deci, trebuie înlocuit, eventual cu o masă caldă prin firme de catering că nu toate şcolile beneficiază de cantină. Ca să pretinzi într-o ţară în care democraţia e prost înţeleasă domnilor guvernanţi, trebuie mai întâi să oferi! Cel puţin în ceea ce priveşte educaţia!