S-au scos temele pentru acasă, s-au scos notele, examenele, tezele, s-au eliminat discipline esențiale pentru înțelegerea lumii, s-a tuns, ras și frezat interacțiunea profesori-elevi până s-a ajuns la lupte cu cuțitul.
Aparent n-a fost suficient, așa că acum s-a propus modificarea programei și trecerea unor materii fundamentale pe lista de opționale. Un fel de curiculum la decizia elevului. Coconii vor putea alege ce vor vrea să aprofundeze.
În esență, sună mirific. Afonii n-au de ce studia muzica, poate cel mult istoria muzicii, dar și asta e un moft, că la ce te ajută? Alții, care n-au treabă cu științele exacte, nici n-au de ce se osteni pe partea asta și viceversa, aceia cu subțirimi la partea mai umanistă a educației, nu se face să-i asuprești cu subiecte moi.
Ce nu ne spune magnificul plan este ce și mai ales cum se vor descurca aceia care aleg Chimia, dar nu și Fizica, aceia care aleg Istoria, dar nu și Geografia, cei care aleg Biologia, dar nu și Chimia, cei care aleg Religia, dar nu și Istoria.
Că, sincer, mie, uitându-mă pe fereastră la lumea de afară, îmi par atât de conectate chestiile astea plicticoase încât nu văd cum ar pricepe cineva ceva din panoramă studiind în timp ce are ochelarii de cal montați.
Dacă și ceea ce a ales prințurimea să studieze se rezumă la două-trei ore ore pe săptămână, șansele ca să se aleagă ceva de viitorul cetățean cu drepturi scad drastic și repede, aidoma calotelor polare.
Elementele de bază ale formării unui conținut cadru în capul beizadelelor vor fi profund afectate. Atât de viciate încât mă întreb ce vrem de la viitoarea generație care va ajunge pe piața muncii?
Pe cadrul oferit mai sus vom obține o generație de poeți neînțeleși pentru care poetesa aia care a scris „pixda mea este o mașinărie războinică” va fi o autoare clasică, dă mare valoare.
Practic viitorii oameni ai muncii, perpeliți subțire cultural și real, se vor împarte în două.
Unii vor deveni căpșunari prin țările apusene, cu diferența că pe aceștia nu-i va regreta nimeni, căci oricum nu vor ști să facă nimic altceva și mai bine că pleacă, iar cei rămași vor alimenta sistemul cu netrebnici, angajându-se la stat prin tot felul de uncheși de partid.
Lăsând la cheremul elevilor decizia de a alege ce și dacă să învețe ceva, genitorii acestei minunate și progresiste idei au omis un aspect esențial.
Oamenii sunt, în esență, niște maimuțe leneșe, care preferă natural siesta la umbră, halind banane, cu hodina întreruptă doar de momentele când trebuie să bea apă, să se coțăie sau să se purece.
Puietul nu este deloc diferit, preferând și el, tot natural, să nu muncească, să nu se ostenească, cu excepția momentelor de mai sus plus experimentarea prostiilor și a senzațiilor exotice.
Elevii vor exploata rapid și intens orice fisură a sistemului care-i conține și pune la treabă, preferând să caute extazul ieftin, în dauna efortului constructiv și a transpirației aferente. Dacă li se dă ocazia să aleagă între dolce farniente și muncă putem deduce simplu ce vor alege.
Pe scenariul acesta mă întreb ce vrea sistemul concret de la elevii de acum? Să-i pregătească minimal măcar pentru realitatea din stradă sau să-și asigure cireada care-l ține aparent funcțional?
La dimensiunea economică a viitorului pare că nu se mai gândește nimeni, deși economia - prin competitivitatea firească - va fi în continuare cheia existenței sistemului, a țării și a societății noastre.
Înțeleg diversificarea și abordarea din alte unghiuri a pachetului de bază al educației, dar până unde și pe pielea cui tot facem experimente de asemenea amploare?
Prin tot felul de idei năstrușnice, neverificabile în zona de siguranță, încercăm de fapt adâncimea apei cu ambele picioare simultan.
Mă întreb serios cine naiba a plantat la butoanele poveștii viețuitoarele care emit astfel de scenarii și care țin morțiș să le pună și în practică, pentru că, mie unuia, îmi pare foarte dubioase.
Autor: Cătălin Borangic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu