Se afișează postările cu eticheta interzicere. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta interzicere. Afișați toate postările

vineri, 2 octombrie 2015

Reconstituirea sinuciderilor, crimelor şi violurilor ar putea fi interzisă în programele de ştiri

Reconstituirile sinuciderilor, crimelor şi violurilor ar putea fi interzise în programele de ştiri. O propunere de modificare în acest sens a Codului audiovizualului a fost depusă miercuri, 30 septembrie, de membrul CNA Valentin Jucan.
 De asemenea, televiziunile nu vor mai putea difuza programe care conţin violenţă de orice fel, limbaj injurios sau comportament obscen în afara intervalului bine stabilit, indiferent că există un contract între radiodifuzori şi alţi producărori, persoane fizice sau juridice. Totodată, astfel de programe vor putea fi difuzate după miezul nopţii şi nu începând cu ora 23:00, cum este precizat în prezent în Cod.
Demersul lui Jucan vine după ce, în şedinţa de marţi a CNA, ediţia din 24 septembrie a emisiunii „Un show păcătos”, care a difuzat în direct agresiunile fizice ale lui Nicolae Guţă la adresa iubitei sale, nu a fost sancţionată în niciun fel.

marți, 24 iunie 2014

Biserica Ortodoxă vrea să interzică nunțile sâmbăta

Patriarhia Ortodoxă Românã ar dori ca să le impună credincioșilor o orânduială religioasă din vechime: cununiile religioase să fie oficiate pentru creștinii ortodocși numai în zilele de duminică.
Această veste a stârnit un val de nemultumiri în rândurile oamenilor, deoarece le este afectat ritualul petrecerilor ce preced de regulă cununiile religioase, petreceri considerate de preoți o fală care contravine normelor ortodoxiei, relatează RomaniaTV.
Patriarhia Ortodoxã Română vrea să revină la vechile orânduiri bisericesti, care interzic anumite slujbe cu o zi înaintea Praznicelor Împărătesti. În vechime, căsătoria se săvârșea după Liturghia de duminică (conform Vechiului si Noului Testament, Sfânta Litrughie este Praznic Împărătesc). La cununia religioasă, participa în trecut întreaga comunitate. Astãzi, cununiile sunt săvârsite de regulã sâmbãta.
Practica din prezent este necanonică, pentru cã petrecerile tin până duminică dimineatã, lucru care nu mai face posibilã participarea credinciosilor la Sfânta Liturghie de duminică. Indicat este ca ele să fie săvârsite duminica. Sursa text: www.voceatransilvaniei.ro


                                                                          Cristian LAURENTIU

vineri, 1 noiembrie 2013

De ce Inspectoratele Şcolare Judeţene trebuie să interzică Halloween-ul în şcoli !

Azi, în drum spre şcoală şi grădiniţă, ca să-mi duc fetele, am văzut cohorte de elevi pe străzi îmbrăcaţi în fantome, vrăjitoare, vampiri, spiriduşi şi cu dovleci, cu figură de mort, în mână. Aşa mi-am adus aminte că pe 31 octombrie şi 1 noiembrie se sărbătoreşte Halloween-ul, o veche sărbătoare celtică dedicată morţii şi diavolului. Se pare că azi şi mâine elevii clujeni nu vor face şcoală, ci se vor ocupa de magia morţii cu sprijinul şi binecuvântarea profesorilor şi directorilor. Halloween-ul e o sărbătoare de sorginte păgână şi satanistă importată din SUA în Europa şi care, după 1990, a devenit una semioficială în şcolile din România. Am aflat de la colegi şi părinţi că profesorii obligă elevii să vină echipaţi în vampiri şi fantome, să ţopăie în jurul unor dovleci sub formă de cap de mort, cu lumânări aprinse, pentru a invoca spiritele rele. Ce nu ştiu profesorii români este faptul că această sărbătoare satanistă a fost interzisă în şcolile americane, datorită faptului că inspira elevii pentru a îşi ucide colegii. În ultimii ani, datorită asasinatelor din şcolile americane, departamentul de stat a recomandat directorilor de şcoli să se evite sărbătorirea Halloween-ul în incinta unităţilor de învăţământ. S-a constatat ştiinţific că elevii americani participanţi la aceste celebrări publice ale morţii şi Satanei devin violenţi, fiind predispuşi la crimă. Mai mult, începând din anul 2003, Kremlinul a interzis Halloween-ul în şcolile de pe teritoriul Federaţiei Ruse. Ministerul Educaţiei din Rusia a declarat că decizia este motivată de faptul că această sărbătoare este „în contradicţie cu natura instituţiilor de învăţământ, tulburând mintea şi afectând sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihologi şi psihiatri consultaţi pe această temă.
Consider că o campanie iniţiată de Inspectoratele Şcolare Judeţene  pentru interzicerea manifestărilor păgâne şi satanice de Halloween în unităţi de învăţământ româneşti se impune pentru a nu se tulbura minţile elevilor, destul de crude, cu invocarea spiritelor morţilor, vampirilor şi diavolului, şi a se ajunge ca în SUA, unde crimele în şcoli au ajuns la cote alarmante, în urma acestei sărbători care celebrează moartea. Elevii trebuie să sărbătorească viaţa şi Învierea, să participe la sărbători care promovează binele, frumosul şi adevărul, nu întunericul şi vampirii, cu grave consecinţe pentru dezvoltarea psihologică a acestora, pe viitor, care pot duce la crimă. Şi profesorii, cu ameninţarea sancţiunilor de către inspectoratele şcolare judeţene, ar trebui să fie mai responsabili şi să nu incite elevii să celebreze vampirii, spiriduşii şi morţi în unităţile de învăţământ, pentru că părinţii îşi trimit copiii la şcolă să înveţe carte, nu să-l invoce pe Satana.


                                                                                       Ionuţ Ţene