O reactualizare și reevaluare a poetului VASILE MILITARU

 

Consider că o reevaluare și reactualizare critică a liricii românești din secolul XX este necesară și imperioasă. A menține din motive iluzioniste, teziste sau ideologice, și acum în secolul XXI, poeți în sertarul cu addende lirice nu-și mai are rostul. În istoria literaturii își are rostul și menirea doar esteticul, nu pastișarea ideologică. Istoria literaturii române nu a evoluat de la antologia critică a lui Nicolae Manolescu din 1968, care a avut probleme după ce a inclus câteva texte ale lui Radu Gyr într-o antologie de poezii, în 1968. Cartea a fost retrasă din librării și topită din ordinul expres a conducerii PCR de atunci, deoarece din sumar făcea parte Radu Gyr, Nichifor Crainic și Ștefan Baciu. Și azi, critica îi consideră pe corifeii lirici închiși în perioada comunistă, doar „de dicționar și de antologie”. Este o viziune cronică și utopică, care falsifică istoria și estetica. Acești poeți care au trecut prin calvarul temnițelor comuniste sunt de sorginte paideică, cu o axiologie valorică distinctă și adevărate voci lirice, ale căror versuri emoționează și sunt citite sau recitate de tot mai mulți români, indiferenți la cauzalitățile unei claustrofobii mecanice ale timpurilor noi. Tezismele, repetițiile ideologice și critica care valorizează mediocritățile va trece desigur, iar istoria literară va face reevaluarea și proba timpului. Un poet care merită recitit și reconsiderat este Vasile Militaru. Este cunoscut mai ales ca poet creștin și autorul emoționantei poezii „A venit aseară mama”, care a fost inclusă în manualele școlare din perioada interbelică ca opera lui George Coșbuc.

 Vasile Militaru s-a născut pe 19 septembrie 1885 în comuna Dobreni din județul Ilfov. A provenit dintr-o familie foarte săracă de plugari, urmând cele patru clase primare. Debutul în versuri a fost precoce, la vârsta de doar 15 ani, în revista „Literatură și arta română”. Talentul îi este recunoscut imediat și exhaustiv de către elitele culturale ale epocii Barbu Delavrancea, Alexandru Vlahuță și Duiliu Zamfirescu. Aceștia îl sprijină în cariera literară și să ocupe un post de funcționar în Ministerul Lucrărilor Publice. În 1922 devine membru al Societății Scriitorilor Români. Colaborează cu versuri la diferite publicații, printre acestea numărându-se: Convorbiri literare, Curierul artelor, Ecoul, Flacăra și Drum nou. Vasile Militaru se face remarcat printr-o serie de fabule publicate în revistele „Drum Nou” și „Porunca Vremii”. Prima carte de versuri, „Stropi de rouă”, îi apare în 1919, fiind urmată de „Cântarea neamului” (1925) și „Doina” (1927). Vasile Militaru mai scrie fabule populare, devenind apreciat în epocă. Publică „Fabule” (1928), iar în 1936 îi apare un al doilea volum de fabule, „Viermi și stele”. Este îndrăgit mult de cititori. Însă opera sa primordială este considerată „Divina zidire”, lucrare ce reprezintă Biblia versificată. La aceasta operă scriitorul a lucrat 25 de ani. Din 1934 publică poezii patriotice „Purtătorii torței” și „Bucură-te țară”, cuprinse în volumul „Temelie de veac nou”, tipărit în 1938, sub pseudonimul Radu Barda. Pseudonimul de Radu Barda era un acronim. În timpul celui de-al doilea război mondial se implică în propaganda regimului antonescian de a mobiliza soldații români pe frontul împotriva URSS. A scris cunoscută poezie „Eroii de la Stalingrad” în care percepea pe militarii români ca urmașii cruciaților: „Sub vifor de stepă urlându-și mânia, e luptă grozavă și crâncenă foarte. E luptă cumplită, pe viață și moarte: De-o parte, nebune, sălbatice hoarde, barbarii ce vin ca năucii, De alta, o mână de oaste vitează, – năprasnici Arhangheli ai Crucii. Din toată cetatea spre care puhoiul orbește-acum vine, Mai sunt în picioare doar niște ruine: Doar ziduri crăpate, pe care stă cerul, Și-n mijlocul căror își țipă urgia, zăpada și gheața, și gerul ... Aici își găsi-vor mormântul oștiri înfrățite-a trei nații...”.

După 23 august 1944, când armele s-au întors, Vasile Militaru și-a găsit adăpostul în casa unei familii de țărani gorjeni din localitatea gorjeană Suseni, care-i erau prieteni de mulți ani. După refuzul de a-și folosi talentul literar în slujba comunismului, Militaru este arestat la Suseni și condamnat la 32 de ani de închisoare. De aici urmează să fie arestat de Securitate, în anul 1958, sub motivul de deținere de materiale interzise. Urmează procesul și condamnarea bătrânului poet, care ajunsese la vârsta de 74 de ani. Tribunalul Militar Craiova l-a condamnat la 20 de ani de temniță grea pentru crimă de uneltire contra orânduirii sociale; la 12 ani de închisoare corecțională pentru delictul de deținere de publicații interzise; la 10 ani de degradare civilă, confiscarea totală a averii personale plus obligația de a plăti 1000 lei cheltuieli de judecată. Câteva luni mai târziu, în 8 iulie 1959, Vasile Militaru s-a stins în închisoarea comunistă de la Ocnele Mari. După acest trist eveniment, soția sa, o celebră artistă din perioada interbelică, a venit în vizită la Suseni, Gorj, pentru a mulțumi familiei Măruță, căreia i-a prezentat și ultima scrisoare în versuri pe care Vasile Militaru i-a trimis-o din spatele gratiilor cu ocazia zilei sale de naștere. „Din ocnă, Draga Mea, îți scriu iar, De ziua Ta gătind cuvinte, Nu-ți pot trimite azi în dar, Decât o lacrimă fierbinte!” Poetul nu a făcut în viață compromisuri. Vasile Militaru a refuzat teroarea preajmei ideologice și a imanentului. Viața și-a trăit-o axiologic, pe valori creștine autentice și general umane: adevărul, dreptatea, binele, smerenia, libertatea și iubirea. În realitate, Vasile Militaru a făcut parte doar din partidul libertății din • 8 • care fac parte doar scriitorii autentici. Poetul a spus la un moment dat că: „Dacă am pierdut averi și ranguri, dar nu am pierdut credința în Dumnezeu, nu am pierdut nimic”. În închisoare a fost torturat și umilit de către securiști. Mărturiile și documentele vorbesc despre atitudinea sa demnă în fața soartei nedrepte. A acceptat cu fatalitate situația ca un mucenic. A fost un mărturisitor liric a credinței sale. Despre ultimele clipe ale poetului, deținutul Dumitru Radu Udar, care i-a fost alături în ultimele sale momente de viață, ne-a lăsat o mărturie emoționantă. „Am fost alături de poetul Vasile Militaru, atunci când în condițiile tragice, impuse de geniile răului, de forțele întunecate ale comunismului, a trecut în eternitate. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credința în Dumnezeu a poetului, care și-a acceptat moartea ca pe o împărtășanie”. Prin efortul soției sale, Ecaterina Barbu Militaru, după 25 de ani poetul creștin Vasile Militaru a fost reabilitat și înmormântat ulterior pe Aleea Clasicilor din cimitirul Bellu. Vasile Militaru nu are complexitatea lirismului și sintaxei înnoite a unui Lucian Blaga sau Tudor Arghezi, dar contribuie prin versurile sale înmiresmate de tainice expresii aromate, atinse de aripa credinței, la o percepție nouă și un stil originar. Poezia sa este încărcată de simboluri și mesaje hristice transpuse translucid într-o haină nouă a limbajului. Din nefericire, ofițerii de securitate i-au ars manuscrisele literare atunci când l-au arestat pe poet. A fost o pierdere imensă pierdere culturală. Patriotismul său reiese limpede din poezie fără declamații retorice, ci aș putea chiar spune că intimist, într-o interiorizare a sinelui cu pământul nașterii: „...De-ai veni pe-aici odată, ai vedea că am o țară Ca un fagure de miere strâns din flori de primăvară: Ape line o sărută cu blândețe de nespus; Munți cu creste de aramă-i țin cunună spre Apus... Lungi amurguri minunate pe-ale ei ținuturi cad, Aurind livezi și lanuri, codrii nepătrunși de brad...” .

Vasile Militaru este emblematicul poet al generației sale de mucenici lirici care s-au jertfit pentru limba și literatura română într-o perioadă când numeroși scriitori ai trădat calofilia, livrescul și originalitatea estetică în numele realismului socialist. Poetul face parte dintr-o pleiadă recunoscută a poeților închisorilor comuniste. Nu a dorit să scadă ștacheta pentru o versificație ideologică impusă cu forța de un regim, care nu înțelegea metafora și legătura omului cu creatorul. Vasile Militaru a înțeles foarte corect sensul creației în sensul lui N. Berdiaev, că aceasta nu poate „rima cu tractorul”, ci doar cu înveșnicirea sau transcendentul, la fel ca în poezia „Plecările”. Vei ști-n lumina veșnicului Faur, Că Sufletul tău n-a putut să moară, Cât prețuiesc comorile de aur. Și ce preț are-n Cer să ai comoară... Dar mai ales vei ști ca niciodată, Că te-ai întors în țara ta din veci, De sorii toți adânc străluminată, Ca-n vecii toți, din ea să nu mai pleci! Prin stilul baladesc, profund și iconic, Vasile Militaru precede pe poeții baladiști ai cercului literar sibian. Aceeași trăire și tremurat de lacrimi în versuri. Poetul este un profet liric din spița anticilor, însetat de forme limpezite de clasice epopei homerice. „Dar domnul se-ndură de babă Și-un pui de cerb i-a dăruit. Un pui de cerb, cu stea în frunte, Gonit din codru și rănit. Săgeata-i străpunsese gâtul – Din rană sângele-i curgea Și lacrimi mari picau din ochii Frumoși, rotunzi ca o mărgea.” (Cerbul cu stea în frunte).

 Reconsiderarea operei lirice a lui Vasile Militaru, dar și biografiei sale demnă de un bildungsroman este o cerință critică actuală, dar și o întreprindere curajoasă față de „teroarea mediocrității”. Refractar la compromisuri sociale și literare, poetul este o voce lirică distinctă și originală, care, prin recitire, și demers critic se repoziționează în ierarhia auctorială. Vasile Militaru este mai mult decât un poet de dicționar sau antologie, eventual un profet liric din enciclopedia scriitorilor români, a cărui bust poate sta, în viitor, pe aleea clasicilor literaturii române.

Ionuț ȚENE

(Prefaţa romanului lui Al. Florin Ţene "În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul. Viaţa poetului VASILE MILITARU între realitate şi poveste").

Minutul de poezie - Ionuţ Ţene

Aripi de stepă

 În genunchi mă întorc la tine

ca pasărea rănită de zbor

doar vorbă răpusă prin cuvinte

Sunt simpla adunare de sentimente îmbrăcate

Rugăciune ce-nalţă privighetori înserate

Ultimul trandafir din grădină s-a rupt

Peste întrebări alergau norii dezbrăcaţi de ploaie

pe drumul acela aşteptarea a înroşit obrajii mirării

cu lacrimi dinspre izvoare

cu privirea galbenă a bobului de grâu

sau de lup

Atunci s-a înţeles vântul de stepă

ce întinde aripi de vultur şi nu se întoarce.

Un referendum fără miză juridică şi costisitor

Paradoxul acestui referendum naţional pentru justiţie din 26 mai, pe lângă faptul că este fără miză din punct de vedere juridic, pentru că este doar consultativ, este şi costisitor pentru că s-au alocat zeci de milioane de euro de la bugetul de autostrăzi, spitale şi şcoli pentru un exerciţiu inutil ca proiecţie legală. Că se împlineşte cvorumul sau nu referendumul pentru justiţie nu poate fi implementat legal. Dacă chiar se dorea un referendum pentru justiţie ca să interzică amnistia spre exemplu, trebuia să nu fie consultativ, ci decizional de modificare a Constituţiei. Deci, dacă pe 26 mai românii se vor mobiliza masiv şi vor vota Da la cele două întrebări de la referendum, trebuie organizat un alt referendum decizional de modificare constituţională ca să aibă efecte juridice, deci alţi bani luaţi de la construcţia de autostrăzi şi spitale pentru o manevră politică. Deci pe 26 mai se organizează un referendum naţional fără nicio valabilitate juridică. E ca şi cum iniţiatorul prezidenţial ar deschide fereastra palatului Cotroceni şi ar arunca pe geam câteva zeci de milioane de euro. Sigur că organizarea acestui referendum costisitor şi inutil juridic are de fapt doar conotaţii politice. Se încearcă prin această manevră consultativă electorală ridicarea procentului de români care merg la vot pentru alegerile europarlamentare. Se mizează pe dorinţa românilor de justiţie, deşi legislaţia noastră penală este clară în acest sens: un condamnat penal cu drepturile politice restricţionate nu poate fi ales sau candida la o funcţie de conducere politică şi instituţională în stat. Deci referendumul vrea să confirme ceea ce este de fapt inclus în legislaţia noastră, lucru care îl face şi mai inutil din punct de vedere al proiecţiei juridice. Oricum trebuie organizat ulterior un nou referendum de modificare a Constituţiei, cu alte costuri. Românii sunt chemaţi să voteze în principiu ceea ce avem în legislaţia penală şi pentru a mai veni a doua oară la un alt referendum decizional care se va organiza în urma validării actualului referendum. Situaţia e uşor ilogică, dacă nu kafkiană. Până la urmă putem sintetiza pe Kafka: un condamnat definitiv în justiţie cere ca un alt cetăţean aflat în judecată pentru corupţie să nu mai poată candida.

Sigur că acest referendum naţional umbreşte de fapt miza alegerilor europene. În loc să primeze importanţa scrutinului electoral european va prima în realitate o temă de politică internă. Bruxellul ar trebui să fie îngrijorat că pe 26 mai românii în loc să se concentreze pe alegerea eurocandidaţilor pentru parlamentul european vor vota un scrutin cu o temă politică internă, care are doar rol consultativ. Un alt paradox al acestui referendum naţional pentru justiţie este faptul că polarizează societatea românească. Anul trecut, la referendumul pentru familie care era decizional, o parte a societăţii civile şi formatorilor de opinie l-au boicotat susţinând că polarizează societatea. Însă pentru 26 mai, aceleaşi personaje plătite artistic sau încurajate de un sistem paralel cu ţara ne îndeamnă să mergem la vot pentru un referendum naţional consultativ. Când să-i credem pe O. Pellea sau T. Chirilă, atunci când au zis „boicot” la un referendum decizional sau acum când ne îndeamnă să mergem la vot pentru un referendum consultativ? Atunci nu au înţeles întrebarea pentru familie de pe un singur buletin de vot, astăzi de ce înţeleg două întrebări tipărite pe două buletine de vot, care nu au nicio relevanţă juridică? Din păcate, acest referendum pentru justiţie este inutil juridic şi costisitor financiar, fiind doar o manevră politică prin care unele partide scot electorii la vot ca o repetiţie pentru alegerile prezidenţiale din toamnă. E adevărat că este dreptul clasei politice să facă jocuri politice, dar o fac pe banii noştri luaţi de la bugetul de autostrăzi, şcoli şi spitale. Dreptul la vot e câştigat la revoluţie şi-l respect aşa cum l-am respectat şi în octombrie anul trecut. Unii nu au făcut aşa. Au semnănat ură şi-n octombrie anul trecut şi acum. Pe de altă parte, menţinerea urii şi conflictelor în societatea românească este o metodă de a ţine dezbinat un popor sărăcit şi docil faţă de interesele marilor corporaţii. Metoda e veche: divide et impera!

Ionuţ Ţene

Forţele Aeriene Române de strajă la Nistru!

 În sfârşit mai aud şi veşti bune, pe surse, privind întărirea colaborării militare dintre România şi Republica Moldova în vederea unirii. Nu de mult s-a încheiat un protocol militar discret marelui public, prin care Forţele Aeriene Române vor putea folosi aerodromurile militare din Republica Moldova în cazul unui conflict militar asupra ţării frăţeşti. Avioanele militare române vor utiliza aeroportul militar de la Mărculeşti în orice condiţii, fără acordul prealabil al guvernului de la Chişinău sau al preşedintelui Igor Dodon. Acordul militar e transpartinic şi transguvernamental. Avioanele militare româneşti sunt pregătite să apere suveranitatea Republicii Moldova în faţa oricărei agresiuni, fără să se mai repete trădarea şi laşitatea din 28 iunie 1940, în urma ultimatumului lui Molotov când am cedat fără luptă către URSS acest pământ românesc: Basarabia. Mai mult, aviaţa militară română a preluat se pare şi cele 6 Mig-uri 29 ale Republicii Moldova, pentru a fi folosite în lupta pentru apărare în caz de atac militar extern.

Acest acord militar este primul pas spre unirea celor două armate române de pe ambele maluri ale Prutului şi spre unirea României cu Republica Moldova în cadrul U.E. Aviaţia Română este deja de strajă pe Nisru, ca în perioada 1918 – 1940, gata să apere suveranitatea pământului românesc al Republicii Moldova în faţa oricărui atac surpriză venit din exterior. Transnistria este izolată, iar un atac dinspre Tiraspol este puţin probabil. În schimb, Ucraina, care duce o politică de interzicere a şcolilor româneşti şi a limbii române în Bucovina, Transcarpatia şi Bugeac, precum şi o acţiune concretă de eliminare a românilor din structurile puterii locale, este un real pericol şi o primejdie faţă de reunirea celor două state româneşti. Deşi la Kiev s-a schimbat preşedintele, politica ucraineană de persecutare a minorităţilor şi, în special, a românilor continuă, cu consecinţe grave ce se poate transforma, pe viitor, într-o reală epurare etnică. Din păcate, conducerea statul român declarativ nu face nimic şi tace complice în faţa gravelor încălcări ale drepturilor omului şi minorităţii româneşti din Ucraina, ca să nu-i supere pe aliaţii din NATO. Pe lângă Biserică, Academie, iată că şi Armata Română este o instituţie implicată în procesul de reunificare şi apărare a teritoriului românesc în faţa oricărui atac militar din afară.De Centenar, în 2018, miniștrii Apărării din România și Republica Moldova, Gabriel Leș și Eugen Sturza, au semnat o declaraţie de intenţie privind „crearea unui cadru de instruire intensificată, în perspectiva înființării unei unităţi mixte” între armatele celor două țări. Unirea militară dintre România şi Rep. Moldova pe principiul celei din 1859 dintre Muntenia şi Moldova ar fi primul pas spre unirea cea mare în cadrul unei Europe unite cu frontiera pe Nistru.

Ionuţ Ţene

Mii de cetăţeni români respinşi şi umiliţi la graniţa cu Ucraina. Presa scrie doar despre Kelemen Hunor!

E interesant cum presa românească, în mare parte controlată de ”statul paralel” și SRI, scrie despre respingerea intrării în Ucraina a lui Kelemen Hunor, liderul UDMR, dar niciun cuvânt despre miile de români care sunt umiliți, batjocoriți și alungați la punctele de frontieră ale Ucrainei în ultimii ani. În România dacă ești lider al unui patid minoritar ai privilegiul ca incidentul de la frontiera ucraineană să fie popularizat de presă, dacă ești majoritar român nu scrie nimeni, dacă polițiștii de frontieră ucraineni își bat joc de tine. Liderul UDMR, Kelemen Hunor a fost împiedicat sâmbătă să intre în Ucraina, unde vroia să participe la a 30-a aniversare de la înfiinţarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, relatând că a primit în paşaport şi o interdicţie de a intra în Ucraina până în 13 octombrie 2020. Ambasada Ucrainei a informat că de fapt Hunor are interdicție încă din 3 noiembrie 2017. „În această dimineață m-am trezit cu câteva ore mai devreme ca de obicei. La 2.15 a sunat deșteptătorul, iar la ora trei eram deja în mașină, în drum spre Ucraina. Am vrut să ajung în Ujhorod, unde prietenii noștri sărbătoresc cea de a 30-a aniversare de la înființarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică. Am vrut să transmit personal urările mele de bine și, desigur, aș fi vorbit despre drumul comun pe care comunitățile naționale maghiare din Bazinul Carpatic l-au parcurs de la căderea dictaturilor comuniste și aș fi vorbit și despre provocările cu care ne confruntăm. Aș fi făcut toate acestea dacă autoritățile ucrainene mi-ar fi permis să intru în țară după o oră de așteptare și verificare la frontieră. Însă accesul mi-a fost refuzat fără nicio explicație clară. Mi-au comunicat doar, pur și simplu, că nu pot intra în țară. În aceste condiții pot doar să transmit de aici, cele mai bune urări Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, membrilor și simpatizanților acesteia și, în același timp, îi asigur pe maghiarii din Transcarpatia de solidaritatea UDMR”, a scris liderul UDMR pe pagina sa de Facebook. Hunor spune că l-a informat pe ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, despre acest incident, şi se va adresa, luni, Ambasadei Ucrainei la Bucureşti pentru a cere o explicaţie. „Este inacceptabil aşa ceva, este vorba, totuşi, de două ţări vecine, eu nu am mers zilnic în Ucraina, nu am mai fost de peste 20 de ani. Am avut bune intenţii, dar nici nu contează acest lucru, dacă mergeam în scop turistic sau cultural, dar să nu se dea nicio explicaţie şi să interzici intrarea unui cetăţean român mi se pare extrem de grav”, a declarat Kelemen Hunor presei. Ambasadorul Ucrainei la București, Oleksandr Bankov, a anunțat că președintelui UDMR i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Ucrainei încă din 3 noiembrie 2017 și că de atunci acesta a mai încercat să intre în această țară folosind pașaportul ungar și a fost refuzat.

Budapesta, care spre deosebire de București știe să-și apere interesele intervine diplomatic și consideră inacceptabilă aplicarea interdicţiei de a intra pe teritoriul Ucrainei a preşedintelui UDMR, Hunor Kelemen, motiv pentru care, ambasadorul Ucrainei la Budapesta este convocat luni la Ministerul ungar de Externe, a informat Tamás Menczer, secretar de stat în cadrul Ministerului Ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, potrivit MTI. Secretarul de stat responsabil pentru informare şi imaginea internaţională a Ungariei a transmis printr-un comunicat că măsura luată de aplicare a interdicţiei preşedintelui UDMR, Hunor Kelemen, să intre sâmbătă pe teritoriul Ucrainei este considerată de către Ungaria ca o măsură abuzivă, antimaghiară şi inacceptabilă. Sigur că Kelemen Hunor e apărat de statul maghiar, deși este lider de partid românesc, dar pe noi românii batjocoriți la granița româno-ucraineană cine ne apără? Anul trecut Mircea Druc, care dorea să meargă la o manifestare a românilor din Cernăuți, a fost oprit la frontiera ucraineană fără nicio explicație de către poliția de frontieră ucraineană. Ca Mircea Druc în ultimii ani câteva mii de români au fost opriți la frontiera ucraineană fără nicio explicație, dar fără ca MAE să ia măsuri și să trimită note de protest la Kiev, iar presa nu a relatat cazurile, doar pentru a nu se strica ”luna de miere” a intereselor germane din Ucraina. Președintele Klaus Iohannis și guvernul social-democrat pentru a nu strica bunele relații de subordonare față de interesele NATO și Bruxelles în Ucraina închide ochii la toate abuzurile Kievului împotriva școlilor în limba română și a românilor din Bucovina de nord și Transcarpatia. Față de Budapesta care apără cu demnitate interesele minorității maghiare din Ucraina, Bucureștiul preferă să închidă ochii la toate abuzurile și încălcările drepturilor omului asupra românilor din Bucovina de Nord și Transcarpatia, doar să facă pe plac intereselor SUA și Berlinului, care sprijină regimul corupt și de tip neo-nazist de la Kiev. Mai grav este că listele cu românii care au interzis în Ucraina sunt făcute de SBU (serviciul secret ucrainean), care își desfășoară nestingherit activitatea agresivă și antiromânească pe teritoriul României fără ca SRI să intervină și să le blocheze activitatea? Mai mult, agenții SBU din România redactează liste negre cu cetățeni români care le sunt interzisă intrarea în Ucraina. Cetățenii români nu sunt informați de SRI că sunt pe lista neagră a SBU și nici avertizați de MAE, iar când ajung la granița ucraineană sunt batjocoriți, umiliți și jigniți de agenții SBU îmbrăcați în uniforme ale polițiștilor de frontieră de la Kiev. Sigur că presa românească nu suflă un cuvânt, iar SRI și MAE tac mâlc și complice la aceste grave încălcări ale drepturilor omului ale cetățenilor români și UE, numai să se facă pe plac mercenarilor de la Kiev care fac jocurile intereselor germane în Euroasia. Pentru Ucraina cetățenii români sunt cetățeni UE de rangul doi și merită umiliți, iar Bucureștiul nu face nimic pentru a stopa încălcările legislației europene de către Kiev? Mai grav este că circulă în mediile de informații zvonul că Ucraina cumpără tăcerea unor lideri ai statului nostru prin firmele lui Poroșenko, care fac afaceri cu petrol cu șeful unui serviciu secret autohton? Chiar a ajuns așa de rău România, ca pentru afacerile și interesele unor mari puteri străine nu mai are nicio demnitate pentru a acționa în apărarea minorității române persecutate de Kiev și în apărarea drepturilor cetățenilor români, conform legislației naționale și europene? Ucraina trebuie să fie atenționată dur de către România și UE ca să treacă de la excesele unui stat totalitar, la permisivitatea unui stat democrat, care respectă drepturile omului și libertățile cetățenești.

                                                            Ionuţ Ţene

Minutul de poezie - Ionuţ Ţene

Și eu am fost la Stalingrad

Acolo unde oasele de zăpadă proaspătă spală Volga

unde doar frigul ține de cald soldaților români uciși pe kurganul Mamaev

Fluviul trecea un șarpe veninos peste mormântul nopții siberiene

Era atât de melancolică liniștea că auzeai gemetele de sub parcurile de sticlă

țăranii Ion, Gheorghe sau Petru

cum întorc schimonosiți durerea și uitarea

o lovitură mai dureroasă decât glonțul inamic

Să nu amintiți plimbarea aceea prin parcurile de fier și sânge ale orașului

unde statuile sovietice își puneau medalii de cupru pe piepturi

cu figurile palide ale militarilor noștri

iar rușii pescuiau trist și prinși în copca unei victorii eșuate

Era o mare depărtare și tristețe în suflete

până la sânge artica mușca din trup mirarea unor foști oșteni de la Prut

Ce am căutat aici, unde începe disperarea și aurora boreală

Pe străzile orașului răsăreau pe la colțuri de stradă degete de români

niște flori de gheață călcate de trecători preocupați de vodcă

Doar sus pe dealul ridicat din cadavre

statuia Mama Rusia privea în gol cu ochiul de piatră

la morții valahi pentru libertate și cruce

și la feldmareșalui von Paulus care și-a trădat aliații

În genunchi s-a pus pe kurgan mica mănăstire ortodoxă să împace trecutul și viitorul

O lumânare aprinsă de un plâns pustiitor ce a spălat stepa pustie

cu cranii de lemn

iar seara târziu am fugit la statuia de bronz a lunetistului Zaițev

de lângă fabrica de tractoare închisă de istorie

și am lovit puternic, sălbatic cu pumnii

ecoul de luptă al celor căzuți pentru Basarabi

O veste bună pentru preoții catolici: se vor putea căsători pe viitor!

În peregrinările mele în Europa occidentală, prin țările catolice pentru lansarea ”biografiei teologice” a lui Valeriu Gafencu, am discutat cu numeroși preoți ortodocși locali care au observat scăderea drastică a numărului preoților romano-catolici, deoarece nu mai vin tinerii în seminarile teologice. Îmbătrânirea clerului catolic și lipsa preoților în parohii este evidentă în țările catolice. Motivul principal este faptul că nu mai vin tineri spre preoție, pentru că nu au voie să se căsătorească. Numeroși tineri catolici evită să se hirotonească tocmai pentru că nu-și pot întemeia o familie. Numeroși preoți catolici invidiază statutul clerului ortodox, care se poate căsătorii și pot avea copii. O veste bună aduce Papa Francisc I pentru tinerii catolici. Papa Francisc spune că există posibilitatea să hirotonească bărbați căsătoriți ca preoți în biserica latină.Într-un interviu acordat pentru Die Zeit, pe 9 martie, Papa Francisc confirmă, pentru prima oară, oficial, că Biserica Romano-Catolică ar putea în curând să hirotonească pentru slujire „viri probati”, oameni de vârstă medie, care au dovedit înzestrarea lor creștină, pentru a remedia lipsa de preoți în regiunile îndepărtate. Este pentru prima oară când Papa este atât de limpede asupra acestui subiect răspunzând interviului din Die Zeit. „Noi trebuie să reflectăm pentru a ști dacă bărbații încercați sunt cu posibilitate. Trebuie, de asemenea, să vedem rolul pe care îl pot juca ei îndeosebi în comunitățile îndepărtate”, a spus Papa Francisc care a adăugat că intră în responsabilitatea bisericii să discearnă când Sfântul Duh cheamă oamenii să întreprindă ceva legat de această hirotonire a bărbaților încercați. Papa Francisc autorizase la Conferința Episcopilor din Brazilia să lanseze o comisie care să studieze eventualitatea hirotonirii bărbaților încercați pentru a permite oamenilor căsătoriți să slujească în locurile foarte îndepărtate, cum ar fi în cătune. De precizat că inițial și episcopii au fost căsătoriți până la Sinodul Calcedon din anul 451. Nu există nicio regulă în Biblie care să ceară unui pastor să fie necăsătorit. Apostolii erau căsătoriţi (l.Cor.9:5), iar episcopul trebuia să fie „soţul unei singure soţii” (l.Tim.3:2).În marea reformă bisericească înfăptuită de Papa Grigore al VII-lea (1073-1085) s-a procedat la o alegere mai atentă şi la pregătirea mai bună a candidaţilor la preoţie. Accesul bărbaţilor căsătoriţi la hirotonire s-a redus drastic. În 1139, Conciliul al II – lea din Lateran consinţea faptul că toate căsătoriile între clerici sau călugări sunt nu numai ilicite, dar şi invalide. Biserica bizantină ortodoxă a permis căsătoria preoților. Consider că decizia Papei Francisc I de a permite preoților catolici să se căsătorească și să aibă copii va aduce tineri în cadrul clerului romano-catolic și va întări biserica creștină în fața provocărilor Islamului în Europa. Pe de ală parte Papa Francisc prin decizia înțeleaptă pe care o va lua ca preoții catolici să poată avea familie se apropie de spiritul Bisericii ortodoxe și de organizarea vieții clerului răsăritean. Sunt sigur că astfel vor dispărea și anumite practici izolate de pedofilie a unor preoți catolici, cum a fost în Boston la începutul anilor 2000. E și asta o recunoaștere peste timp că decizia Bizanțului de a permite căsătoria preoților a fost înțeleaptă și în dreapta credință. A fost firesc ce au decis bizantinii, ca preotul, care este până la urmă un om cu vocație, e bine să fie împlinit în cadrul instituției familiei.

                                                                                                                       Ionuț Țene

Republica Moldova: o Românie nouă și unită dincolo de Prut

În toamna anului trecut a fost o greșeală capitală susținerea de către România a candidatului Maia Sandu pentru funcția de președinte a Republicii Moldova. Prezentarea unei trimise a curentului globalismului nivelator și a cultural-marxismului ca expresia românismului și unionismului la Chișinău a avut un efect de bumerang împotriva intereselor României. Societatea moldovenească tradițională, conservatoare și cu simpatii seculare pentru spațiul euro-asiatic a ales președinte pe Igor Dodon, refuzând discursul ”progresist” al Maiei Sandu pentru comunitatea LGTB și împotriva societății tradiționale și a Bisericii ortodoxe. Pentru victoria lui Igor Dodon s-a făcut vinovat și Bucureștiul care a sprijinit un reprezentant care era mai degrabă vocea Bruxellului, nu a românismului. Sincer când îi auzeam pe președintele Klaus Iohannis sau pe premierul Dacian Cioloș că vor unirea României cu Republica Moldova în cadrul Uniunii Europene, nu în cadrul granițelor României unite istorice, era clar că moldovenii îl vor alege pe Igor Dodon ca președinte, ce poza în familist cu trei copii și un pios pravoslavnic și prieten cu Putin. În schimb, Igor Dodon cu ofensiva sa împotriva simbolurilor românești, nu înțelege că se izolează îm primul rând de popor, și apoi de București și Moscova. Să vi astăzi ca să susți înlocuirea Tricolorului cu bicolorului și înlocuirea limbii române cu cea moldovenească înseamnă că nu cunoști istoria milenară a moldovenilor, ca trunchi principal al românismului istoric. Pe 15 ianuarie de Ziua Poetului Mihai Eminescu a recitat din poezia ”Criticilor mei” a Poetului Național. Se ridică întrebarea firească dacă președintele moldovean a tradus cu ajutorul dicționarului din limba ”moldovenească” în limba română poezia lui Eminescu? Dincolo de glumă susținerea limbii moldovenești e motiv de schițe umoristice în cabinetele academiilor de la Moscova sau București. E ca și cum ai spune că austriecii vorbesc limba austriacă și nu înțeleg să-l citească pe poetul Goethe în limba germană. B.P. Hașdeu, Ion Creangă sau Grigore Vieru se înțeleg la fel de bine fie la Pitești, fie la Botoșani, fie la Cimișlia sau Bălți, doar inimă și minte să-i înțelegi să ai! 

  

Republica Moldova este o construcție statală pe un străvechi teritoriu românesc a Basarabiei, ce a aparținut de Țara Românească în sec. XIV, deci este absurd să promovezi teoria moldovenismului, cu un alt popor, altă limbă și alt drapel național. Moldovenii și românii sunt același popor și simt la fel de bine, povestirile lui Creangă, balada Miorița sau ”Doina” lui Eminescu indiferent că locuiesc pe dreapta sau pe stânga Prutului. E adevărat așa cum îmi spunea acum câțiva ani, amicul meu, fostul ambasador al Rep. Moldova de la Viena că cei peste o sută de ani, de la 1812 la 1918, de stăpânire a Imperiului țarist în momentul când se forma conștiința națională modernă în Principatele Unite și Transilvania, și-a pus amprenta pe elita intelectuală de la Chișinău, care are și o empatie spirituală rusească firească, dar asta nu-i face mai puțin români pe locuitorii dintre Prut și Nistru. La această cezură istorică se adaugă și stăpânirea sovietică dintre anii 1944 – 1991, care a impus rusificarea instituțiilor moldovenești. Din perioada sovietică s-a născut ideea statalității Moldovei. Dodon e produsul acestei nomenclaturi stataliste de origine sovietică. O altă greșeală pe care o face președintele modovean este de a se apropia de Rusia încercând să promoveze teoria moldovenismului pe care Moscova a spus clar că nu o susține și că a fost doar o invenție geopolitică contra României pe perioada URSS-ului. Rusia a denunțat Pactul Ribbentrop – Molotov din 1939, Dodon se pare că nu. Președintele Igor Dodon cere Guvernului eliminarea din programa școlară a Istoriei Românilor și introducerea, în locul acesteia, a unei noi discipline – Istoria Moldovei. „În cei 25 de ani de existență a Republicii Moldova ca stat independent, nouă, cetățenilor acestei țări, ni se impune o concepție ce nu recunoaște poporul moldovenesc și statalitatea lui”, afirmă Igor Dodon în scrisoarea expediată la Guvern, pe care a publicat-o pe pagina sa de Facebook purtătorul său de cuvânt, Ion Ceban. 

  

Istoria Moldovei este Istoria românilor, deci cererea lui Dodon nu are obiect științific și deranjează atât Moscova, cât și Bucureștul. Nomenclatura de la Chișinău crede că apropierea de Rusia lui Putin se poate realiza prin despărțirea de istoria românilor și de limba română, ceea ce este absurd și nu are sprijinul Kremlinului, care vrea, se pare, rezolvarea situației Republicii Moldova prin unirea cu România. La sfârșitul lui ianuarie, Igor Dodon a anunțat crearea unei comisii de „expertiză istorică”. Propunerea a fost lansată în cadrul unei ședințe cu tema „Semnificația marilor evenimente istorice întru consolidarea statalității Republicii Moldova”, la care au participat istorici considerați promotori ai teoriei „moldovenismului”, care au vorbit despre acțiunile ce s-ar impune în vederea consolidării statalității și identității moldovenești, potrivit lui Igor Dodon. Moscova în realitate vrea rezolvarea problemei Transnistriei în favoarea sa, iar Republica Moldova fără această regiune separatistă, cu industria sa dezvoltată, nu poate exista. Liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuc, a semnat un decret privind punerea în aplicare a rezultatelor referendumului din 2006 la care 97% dintre transnistreni au votat pentru independența regiunii secesioniste și aderarea ei ulterioară la Federația Rusă. La mai bine de 10 ani de la referendumul din 2006, în care majoritatea populației din stânga Nistrului s-a pronunțat pentru independența regiunii secesioniste și aderarea la Federația Rusă, liderul de la Tiraspol, Evgheni Șevciuc, a decis legiferarea plebiscitului și punerea în aplicare a rezultatelor acestuia. Liderul regimului transnistrean Vadim Krasnoselski a respins categoric propunerea premierului Moldovei, despre inițierea discuțiilor privind acordarea unui statut special regiunii transnistrene, în cadrul unui singur stat moldovenesc. Un rus din Donbas este reprezentantul Transnistriei la Moscova, fapt ce arată apropierea dintre separatiști și Moscova. Igor Dodon și o parte a nomenclaturii de la Chișinău trebuie să înțeleagă că Transnistra nu vrea federalizare ci recunoașterea statutului de regiune a Federației Ruse, fapt recunoscut de Duma de stat de la Moscova. Armata a XIV -a rusă nu va pleca de la Tiraspol. Încercările lui Igor Dodon de apropiere de Moscova vor fi niște nereușite, pentru că Rusia nu va accepta ca Transnistra să fie sub controlul Chișinăului. Încăpățânarea președintelui moldovean de a face dese delegații la Putin nu vor avea nicio reușită, pentru că Federația Rusă joacă geopolitic la scară continentală și are tot interesul să mențină Transnistria în sfera sa de influență ca un cap de pod între România și Ucraina. Demersurile lui Igor Dodon de a face pe plac Moscovei sunt expresia mai degrabă a disperării liderului nomenclaturii stataliste de la Chișinău decât expresia unei politici internaționale corecte și responsabile. Rusia vrea mai degrabă relații bune cu România decât susținerea unui stat care fără Transnistria nu poate supraviețui economic și demografic. În 25 de ani populația Moldovei a scăzut de la 4.300.000 la 2.900.000 astăzi, dintre care circa un milion de basarabeni sunt cetățeni români. Republica Molodva nu va putea supraviețui ca stat independent iar unirea cu România este inevitabilă, iar Putin realizează acest lucru. Federația Rusă vrea o colaborare cu România unită nu cu un stat artificial care fără Transnistria e condamnat disoluției. Dovada e că la ultima întâlnire a lui Dodon cu Putin de la Kremlin, liderul rus l-a primit rece. Vladimir Putin l-a ţinut pe preşedintele moldovean Igor Dodon să aştepte patru ore pentru o întâlnire pe care preşedintele rus o convocase.Deşi întrevederea trebuia să aibă loc la ora 13.00, preşedintele moldovean a fost obligat să stea patru ore până când Putin şi-a făcut apariţia. După ce preşedintele Rusiei şi-a făcut apariţia, cei doi au discutat despre relaţia dintre cele două ţări, Dodon mulţumindu-i lui Putin pentru amnistierea migraţională a unor categorii de cetăţeni moldoveni. Totuși, în semn de mulţumire că ruşii au ridicat restricţiile de transport pentru mai multe companii vinicole moldovene, liderul Republicii Moldova a adus în dar mai multe sticle de vin. Igor Dodon decât să se războiască inutil cu românismul și unionismul și să se supere degeaba pe sat, vorba românului, ar trebui să devină campionul susținerii renașterii unei Românii independente, tradiționale, creștine și profunde dincolo de Prut, să creeze un model de dezvoltare românească bazat valori, biserică și identitate proprie, de fapt un cap de pod pentru România unită, care să nu mai fie subordonată colonial Bruxellului. Moldova este România și teritoriul de dincolo de Prut ar putea fi șansa istorică a renașterii României unite, iar Chișinăul să devină al doilea oraș important al țării românești. Republica Moldova ar putea fi pentru România unită așa cum a fost marca lui Dragoș de pe Siret sau mitul lui Negru Vodă al întemeierii Munteniei pentru românii din Transilvania. Păstrând proporțiile ideologice, economice și spirituale putem spune că Rep. Moldova poate fi pentru România cum a fost RFG pentru DDR la sfârșitul anilor `80. O Românie nouă se va naște dincolo de Prut. Poate fi semnul unei resurecții românești și salvarea demografică și geopolitică a României în Europa mare a lui De Gaulle. 

  

                                                                Ionuț Țene 

Interzicere avorturi, primă uriașă la al treilea copil: primele măsuri de salvare demografică a României

România este într-o criză demografică fără precedent, care pune în pericol însăși existența națiunii române și a statului român. După 26 de ani de la lovitura de stat pro-sovietică din decembrie 1989 s-a dovedit că legalizarea avorturilor și politica anti-demografică criminală a guvernelor post-decembriste a dus la o scădere a populației României la nivelul de avarie. Din perspectivă istorică decretul nr. 770 emis de Nicolae Ceaușescu în 1966 s-a dovedit că a fost inspirat și a dus la creșterea demografică a poporului român de la 18 milioane la 23 de milioane în 1989. Dictatorul Ceaușescu știa și credea ce spuneau economiștii că întotdeauna dezvoltarea economică este corelată cu creșterea demografică deoarece crește consumul și puterea producției economice. Anii trecuți, politicieni iresponsabili, ca Traian Băsescu, le cereau românilor din înalte funcții să plece din țară. Chiar zilele trecute m-am întâlnit la țară cu bărbați trecuți de 45 de ani care au prins la școală fenomenul decrețeilor. Dacă înainte de decretul nr. 770 era în sat o singură clasă de a întâia, după măsura interzicerii avorturilor în câțiva ani au crescut clasele generale de la una la patru, fapt că măsura a avut succes demografic. Fără creștere demografică nu poate exista dezvoltare economică și prosperitate. Mai mult, cu consecințe nefaste, din 1990, legalizarea avorturilor a dus la uciderea de către mame a 19 milioane de prunci nenăscuți. Dacă avorturile nu se legalizau la liber azi România ar fi avut peste 30 de milioane de cetățeni. Ciudat este că după 1990 nu s-a dus o politică în România de încurajare a natalității. Pare incredibil că nicio femeie deputat sau senator din cei 26 de ani de democrație parlamentară nu a propus un pachet de legi de creștere a natalității în România. Parcă femeile din politica României sunt bărbați, nu născătoare de prunci. Dar ce mă mir când politicienele noastre la trei zile de la naștere se țin de conferințe de presă și cancanuri politice în loc să-și crească și să-și alăpteze pruncii, iar unele dintre ele, lidere iluzorii egoiste de partid nu știu în ce zi au născut. Nu mă miră că, cu astfel de femei în politica românească, natalitatea e pe minus în țara noastră și nu s-au gândit nici măcar să facă o lege pentru protecția mamei și copilului și pentru creșterea natalității ca premisă de viitor a poporului român. Rusia a reușit să aibă creștere demografică și economică ducând o politică pro-natalistă fără precedent. La al treilea copil femeia rusă primește o primă de 9.000 de euro iar dacă nu vrea să mai muncească i se plătește o îndemnizație de 80 la sută din salariu până la pensie, considerându-se rolul ei foarte important, acela de a fi mamă. La noi, într-o replică diabolică, justiția română condamnă femei cu copii la pușcărie. Diferență mare de abordare asupra viitorului și sensului vieții unei națiuni! Nu-i așa? Trag acest semnal de alarmă în urma unor noi statistici europene care semnalizează că poporul român e pe cale de dispariție în 50 de ani dacă nu se vor lua măsuri de stat de încurajare a natalității. România pe cale de dispariție? Cifra alarmanta reiese din datele publicate de Institutul National de Statistica si este valabila pentru primele cinci luni ale anului.Dacă se mentine acest ritm, peste doar 219 ani nu va mai exista niciun locuitor. Specialistii susțin ca de la an la an rata fertilitatii scade, iar flagelul pare sa se raspandeasca si in Europa, care a intrat si ea, anul trecut, pentru prima data, in declin demografic. În primele 5 luni ale anului, Romania a pierdut 37.500 de persoane – echivalentul unui oras cat Mangalia. Si asta in conditiile in care tinerii amana sa faca un copil. Practic, populatia Romaniei dispare cu o “viteza” incredibila de 248 de persoane pe zi. Proiectia românească este chiar mai pesimista, am ajunge la putin peste 13 milioane de locuitori inca din 2060, iar regiunile care ar pierde cei mai multi români ar fi Muntenia, cu 1.4 milioane, Oltenia, Dobrogea si Moldova.Este o alarmă de gradul zero. Față de Rusia sau Polonia, guvernele României au tăiat îndemnizațiile de mamă și alocațiile copiilor, ceea ce a dus la o nesiguranță socială, care a dus la scăderea natalității. Parlamentul României ar trebui să ia măsuri imediate de creștere a natalității în al 13 ceas până nu e prea târziu, ca în Polonia, interzicând avortul, iar la al treilea copil mama româncă să primească o primă uriașă de întreținere și dreptul de a alege să crească copii sau să muncească după trecerea celor doi ani de maternitate. BOR trebuie să se implice mai mult în combaterea avorturilor și în conștientizarea creșterii demografice în România. Fără măsuri protective și de încurajare a natalității până în 2080, România nu va mai exista iar poporul român va rămâne, vorba poetului…o amintire frumoasă. Pentru crima împotriva pruncilor români niciun politician post-decembrist de la guvernare nu a plătit?

                                                                                                                                 Ionuț Țene

Justiția Română subordonată intereselor americane?

Un fapt fără precedent care încalcă suveranitatea și independența României s-a petrecut zilele trecute. Responsabilii din Justiție au fost scoși la raport pentru o întâlnire cu Ambasadorul SUA la București. Așa ceva nu se întâmplă decât în statele bananiere africane și latino-americane. Procurorul general al României, Augustin Lazăr, s-a întâlnit cu ambasadorul SUA, Hans Klemm. La întâlnirea care a avut loc la sediul Parchetului de pe lângă ÎCCJ au participat și Daniel Horodniceanu, procuror şef al DIICOT și Călin Nistor, procuror şef adjunct al DNA, se arată într-un comunicat al Ministerului public. S-a discutat despre colaborarea dintre autorităţile judiciare române şi americane în materia combaterii infracţiunilor transfrontaliere şi a criminalităţii organizate. Ambasadorul american şi-a manifestat întreaga disponibilitate de a oferi sprijin autorităţilor judiciare române, în sensul perfecţionării profesionale a procurorilor români care îşi desfăşoară activitatea în domeniile considerate prioritare. Asta înseamnă în traducere liberă că procurorii vor fi trimiși la perfecționare educațională în SUA ca să se întoarcă cu temele făcute, așa cum în anii 50 alții erau trimiși la Moscova să introducă bolșevismul în România. Diferența este că, încă din 1952, nici măcar Moscova nu-și permitea să se amestece brutal în treburile justiției din România pentru că nu-i permitea Gheorghe Gheorghiu Dej, care se dorea jupân peste țară, ca să nu mai vorbim de perioada lui Nicolae Ceaușescu. Întâlnirea ambasadorului Hans Klemm cu factorii din Justiție reprezintă un amestec brutal în treburile interne ale României și o încercare de influențare a acesteia în favoarea intereselor geo-strategice americane.Am sentimentul că România se transformă tot mai mult într-o țară latino-americană din anii 80, condusă direct de la ambasada americană peste voința președinției, guvernului, parlamentului sau poporului român. Funcționarii statului român sunt teleghidați direct prin aceste întâlniri ”de perfecționare” în favoarea unor interese străine de România și departe de suveranitatea națională. Ce ar zice americanii dacă ambasadorul român de la Washington se va întâlni ca să dea directive procurorilor și justiției americane. Vă sigur că ar deveni imediat persona non grata. Este grav că cetățenii americani implicați în infracțiuni în România sunt deasupra legii. Vezi cazul Teo Peter, unde pușcașul american vinovat de ucidere din culpă a fost scos repede din țară și protejat față de legea românească. Nu e niciun afacerist american inculpat de DNA, care a dat șpagă demnitarilor români în cazul Microsoft. Românii ca niște ”colonizați” sunt arestați și condamnați pentru corupție, dar niciun cetățean american nu este anchetat pentru oferirea de șpagă, trafic de influență, în cazul Microsoft. SUA prin instrumentele sale din justiție se poartă în România ca o metropolă din secolul XVIII în colonia sa africană. Doamne ferește să ai cumva un proces cu un cetățean american, acesta fiind considerat din start deasupra legii de către Justiție, iar bietul român e condamnat fără drept de apel ca un iobag ardelean din vremea habsburgilor. Cetățenii români nu sunt egali cu cetățenii americani în fața legii, așa pare că este percepția Justiției. Românii sunt puși în fața unui proces continuu de umilire. Americanii au se pare de facto preemțiune în procesele cu cetățenii români în fața Justiției, ca nu cumva să se supere metropola. România trăiește o dramă majoră în ultimii ani, în care orice brumă de suveranitate, independență, justiție liberă și minimă demnitate a dispărut. Am devenit o națiune de executanți, sper să nu devenim și de executați în caz de un viitor război, pentru interesele altora. Preluare NapocaNews

                                                                                                                Ionuț Țene

România sub diktatul ambasadelor străine!

                     În România nu mai e democrație! Țara e condusă de marionete mecanice finanțate și postate în fruntea țării de către marile capitale occidentale. Adevăratele forțe politice care conduc România, ca o subcolonie supusă doar intereselor străine, sunt ambasadele marilor puteri occidentale de la București. În România nu mai poate fi numit cineva într-o funcție publică fără avizul unei ambasade străine care se amestecă brutal și ilegal în treburile interne ale României. Până și o funcție fără prea mare importanță, cum e cea de membru al Consiliului de Administrație în TVR trebuie să aibă acceptul unei ambasade străine. E strigător la cer cât de slugarnici am devenit! E penibil cum politicienii noștri ling clanțele ambasadelor străine și pun în practică directivele acestora ca pe vremuri negrii din coloniile africane numai și numai pentru metropolă.

România nu mai e stat independent, ci o sucursală a ambasadelor marilor puteri occidentale. S-a ajuns la o culme a penibilului, ca Oana Stănciulescu să fie respinsă într-o funcție minoră că nu vrea Ambasada Israelului. Dar noi îi întrebăm pe politicienii israelieni pe cine numesc ei în funcții publice interne? Niciodată. Cum își permite o ambasadă să se amestece brutal în treburile interne a unei televiziuni naționale.

Într-o scrisoare deschisă adresată ambasadorului Israelului în România, Oana Stănciulescu afirma, demn, că punctul de vedere al ambasadei (în care se afirma ca jurnalistă a avut nenumărate exprimări publice antisemite si simpatii vădite fata de Mișcarea Legionara), „atât de dur”, este nefundamentat. „Am primit cu multă dezamăgire vestea că misiunea diplomatică a Israelului la București și-a exprimat un punct de vedere atât de dur – și, după cum voi arăta în această scrisoare, nefundamentat – cu privire la persoana și activitatea mea jurnalistică”. Mai mult Ambasada Olandei neagră de furie că nu primește ca sinecură portul Constanța, ca să îl controleze și să nu facă concurență economică celui din Rotterdam ne dă cu flit în chestiunea Schengen. Și ne impune sub acoperirea intereselor economice brutale în România cu lipsa drepturilor LGTB. Ambasada Olandei la București susține crearea unor cluburi în cadrul universităților unde studenții homosexuali să se întâlnească. Aceste cluburi vor servi ca loc „de dezvoltare a ideilor și inițiativelor de combatere” a „homofobiei” și „transfobiei” în mediul academic.

Mai prejos nu se lasă nici ambasadorul american Hans Klemm care se poartă ca un consilier sovietic din anii `50, care critică BOR, ne spune pe cine să amendeze ANAF, ce televiziune românească trebuie să-și pună cenușă în cap, și la ce paradă gay trebuie să mergem. Pe aceeași linie se poartă și ambasada Austriei, care e nemulțumită că a primit doar Petromul și pădurile, pentru acceptarea integrării țării noastre în UE. De fapt, ei ne vor pe lângă averea țării, să devenim mancurți și să ne vindem sufletul poporului. Exemple negative, cum ambasadele occidentale se poartă în România ca într-o subcolonie africană, sunt multe. România a ajuns să fie guvernată de ambasadele străine, de aceea românii ar trebui să ia hotărârea să voteze pe viitor doar cu acele forțe politice românești care sunt criticate de aceste adevărate coloane a cincea a intereselor străine în țara noastră.

Ambasadele marilor puteri occidentale au dovedit în 26 de ani că nu vorbesc pentru interesele românilor, ci doar ca și căpușe ale multinaționalelor pe care le reprezintă ca să le dăm pe tavă petrolul, pădurile, resursele minerale, pământul agricol sau apa de izvor. Românii trebuie să-și recupereze țara și să nu mai asculte de ambasadele occidentale care urmăresc strict interesele economice ale țărilor pe care le reprezintă și să ne exploatează din toate punctele de vedere. Primul semn al independenței și suveranității noastre ar fi ca românii să voteze partide care refuză să fie megafoane ale intereselor ambasadelor străine de la București. Când o personalitate română politică sau culturală e criticată de o ambasadă străină, atunci pe aceasta s-o votăm sau promovăm, sigur apără interesele românilor și deranjează operațiunile de spoliere ale ambasadorilor și consulilor străini la București. Din 2007, România a devenit fidela acultătoare a indicațiilor ambasadelor occidentale și românii o duc tot mai rău de la an la an, iar țara se golește de resurse și oameni. Ajunge cu diktatul intereselor coloniale ale ambasadelor marilor puteri occidentale. Eliberați-vă, români!

Sursa: Ziarul Naţiunea

                                                                                Ionuţ Ţene

23 august 1944 – Ziua în care Armata Română a fost trădată de rege

Nu doresc să intru în culisele actului de la 23 august 1944, când Regele Mihai I a orchestrat o lovitură de stat împotriva conducătorului statului, Mareşalul Ion Antonescu. Detaliile conspiraţiei şi întoarcerii armelor la ordinul tânărului rege sunt arhicunoscute. Un grup minor de consilieri regali şi politicieni veroşi şi ambiţioşi au pus la cale o lovitură de stat prost gândită şi slab organizată. Regele Mihai I a aruncat România în braţele URSS fără să negocieze un armistiţiu, decât abia pe 12 septembrie 1944, prin comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu, la Moscova. De la 23 august până la 12 septembrie 1944, România a fost practic o ţară ocupată şi fără apărare în faţa trupelor sovietice. În câteva zile ruşii au ajuns să defileze la Bucureşti, pregătindu-se să comunizeze ţara, cu aportul fostului suveran. Din punct de vedere istoric şi al diplomaţiei internaţionale, România a fost percepută ca o ţară ce trădează o alianţă şi bagă cuţitul pe la spate celui cu care a bătut palma pentru o înţelegere. Ieşirea din Axă nu a fost, paradoxal, bine văzută nici de către Aliaţi, care au refuzat României statutul de cobeligeranţă la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946 şi a supus-o unor împovărătoare despăgubiri de război. De atunci, ţara noastră e percepută în cancelariile lumii ca naţiunea care-şi trădează aliatul. În perspectivă diplomatică şi al relaţiilor internaţionale o ţară care îşi respectă până la capăt angajamentele, chiar dacă e înfrântă în război, e percepută mai bine de opinia publică şi cancelarii. Vezi Germania după 1945, Polonia sau chiar Ungaria. O regulă de bază în dreptul internaţional este respectarea cuvântului dat şi loialitatea faţă de o înţelegere. Regele Mihai I a încălcat această cutumă diplomatică şi a dat o lovitură de cuţit pe la spate, chiar Armatei Române, care lupta vitejeşte pe front şi care, în 1941, dezrobise Basarabia de sub ocupaţia sovietică. La 23 August 1944 nu a fost nicio insurecţie militară, nici una populară şi nici o revoluţie socială de eliberare cum ne-a îndoctrinat în anii 70-80 istoriografia comunistă, ci pur şi simplu o lovitură de palat dată de regele Mihai I, după modelul italian din 1943, prin care Conducătorul Statului Antonescu a fost destituit şi arestat, apoi predat unor persoane particulare cu carnet PCR, aflate în ilegalitate, ce l-au trimis la Moscova.

Istoricii evită să vorbească ce s-a întâmplat cu trupele române de pe front între 23 august şi 12 septembrie 1944. Sute de mii de soldaţi români au fost dezaarmaţi de ruşi şi duşi în Siberia. Majoritatea dintre ei au murit pe drum sau în lagărele de muncă îngheţate. Regale Mihai I are pe conştiinţă moartea a sute de mii de tineri soldaţi români luaţi prizonieri datorită actului său imatur şi iresponsabil de la 23 august 1944. Se poate uita Regele Mihai I cu privirea senină în ochii familiilor şi urmaşilor a celor peste o sută de mii de schelete ale sodaţilor români răpuşi în Siberia?

Numărul prizonierilor de război români în Uniunea Sovietică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ridicat, şi a crescut în special după anul 1943. Armata Roșie a luat prizonieri de război din Armata română după momentul 23 august 1944, procesul continuând până la semnarea armistițiului cu Aliații de pe 12 septembrie. Unii dintre prizonieri erau originari din Basarabia și Bucovina de nord ocupate ca urmare a ultimatumului din 1940, dar cei mai mulți erau cetățeni români care nu fuseseră niciodată declarați cetățeni sovietici. În cazul celor dintâi, autoritățile sovietice i-au declarat de naționalitate „moldovenească”, fiind în general separați de prizonierii „români”, în lagărele de prizonieri, autoritățile sovietice ținând evidența în general pe „naționalități” și mai puțin pe țări de origine. În aprilie 1946, Viaceslav Molotov afirma că, în 1945, 61.662 de prizonieri români fuseseră repatriați, 20.411 participaseră la formarea fiviziilor de voluntari români din Diviziile „Tudor Vladimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan”, iar alți peste 50.000 de prizonieri români se mai aflau încă pe teritoriul sovietic. În conformitate cu statisticile Marelui Stat Major Român de la sfârșitul războiului, numărul militarilor incluși în categoria „dispăruți” (din care cei mai mulți erau „prizonieri de război”) a fost de 367.976, din care 309.533 în luptele împotriva Uniunii Sovietice și 58.443 în vest, în luptele împotriva Germanirei Naziste și Ungariei Hortiste. Statistica nu a precizat dacă cei 309.533 de dispăruți „în est” cuprinde și pe militarii dezarmați de sovietici în după 23 august 1944. Într-o notă confidențială întocmită în martie 1945 de delegatia militară a Comisiei române pentru aplicarea armistițiului se afirmă că până la 23 august 1944 numărul dispăruților în luptă a fost de 163.015 militari, iar, începând cu 24 august, sovieticii au dezarmat și luat în prizonierat 97.732 de militari români. Între 23 august şi 12 septembrie 1944, dată la care a fost semnat armistiţiul, armatele sovietice au făcut prizonieri între 130.000 – 160.000 de militari români şi au scos din ţară bunuri în valoare de 2 miliarde de dolari americani. Această poziţie a fost consolidată din punct de vedere militar prin reducerea forţelor poliţiei române, la 2 octombrie 1944, de la 18.000 la 12.000 de oameni, iar la 26 octombrie şi a armatei române din interior, de la 13 divizii complete la 3 divizii cu efectiv redus, în total 10.000 de oameni. De asemenea, efectivele de grăniceri şi jandarmi au fost reduse de la 74.086 la 58.018 oameni. În ansamblu, forţele armate române au fost reduse, de la 419.000 de oameni în mai 1945, la doar 136.000 de oameni în decembrie 1947. În schimb, numărul trupelor sovietice staţionate în România a crescut de la 80.000, la 8 mai 1945, la 615.000, la 1 martie 1946. Deşi, treptat, numărul lor a scăzut (400.000 la 1 iunie 1946 şi 240.000 la 1 noiembrie 1946), ele au reprezentat elementul esenţial în desfăşurarea evenimentelor politice şi de altă natură ce au avut loc în ţara noastră, conform documentelor istorice publicate.

Prin actul de la 23 august 1944, Regele Mihai I a trădat Armata Română, care lupta pe front pentru apărarea graniţelor şi suveranităţii naţionale. Soldaţii români s-au trezit pe front, în urma acţiunii regale, dezarmaţi, umiliţi şi luaţi prizonieri de către ruşi. La 23 august 1944 drumul spre ocuparea ţării de către ruşi şi comunizarea României fusese deschis cu nonşalanţă de către Regele Mihai I. Pentru tot mai mulţi istorici români, actul de la 23 august 1944 e perceput ca o zi a trădării Armatei Române. O parte a generalilor Armatei Române şi-au dat seama de trădarea conducerii de la Bucureşti, care oferea ţara pe tavă comuniştilor ruşi şi au dorit să fugă în iarna lui 1945 în liniile germane din Cehoslovacia şi să se pună în slujba Guvernului Naţional condus de Horia Sima la Viena. Generalul Avramescu a fost arestat şi ucis de ruşi, ceilalţi generali români au fost închişi de către comunişti până la decretul de eliberare din 1964. La toţi veteranii de război care au luptat pe frontul de est li s-au luat gradele şi nu au primit pensie până în anul 1990, cu câteva excepţii în vremea lui Nicolae Ceauşescu. În acest context actul de la 23 August 1944 este din punct de vedere istoric o dramă militară şi politică pentru poporul român, de fapt începutul calvarului comunist de 40 de ani. În această zi ar trebui coborât în bernă Tricolorul în unităţile militare de pe cuprinsul patriei noastre.

                                                                                           Ionuţ Ţene

Tandemul Klaus Iohannis – Viktor Orban

România începe să semene tot mai mult cu un sat fără cîini, cu o ţară fără stăpîn român. Nici nu mă miră faptul că deja Serviciile Secrete ale noastre, în loc să apere Interesul Naţional, se ocupă de simpozioane, unde sînt invitaţi foşti generali de Securitate comunistă, sub umbrela Preşedinţiei, să-i omagieze pe torţionarii bolşevici din anii ’50 că au lupta împotriva „bandiţilor” anti-comunişti din Munţii Carpaţi şi pun la cale legi în Parlament, protejate de foşti informatori ai Securităţii să interzică valorile şi simbolurile naţionale, de la Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Valeriu Gafencu, Radu Gyr, Mircea Eliade pînă la Petre Ţuţea. Se confirmă faptul că România e condusă de interese străine de Neam şi Ţară: preşedintele Klaus Iohannis şi consoarta, care tot mai des petrec pe banii publici în vizite şi dejunuri de lux prin străinătate, ignorînd lumea reală a satelor şi oraşelor româneşti, au plecat să-şi viziteze asociaţiile de saşi de la Salzburg, lîngă locuinţa lor din Landul Bavaria. Se pare că le pute lumea valahă!

În Austria, întîlnirea cu preşedintele austriac Fischer a fost doar o anexă a vizitei la saşii de acolo, unde s-a vorbit de cerşetorii români, care le creează probleme austriecilor. Klaus Iohannis, care şi-a pus papion, a refuzat să se întîlnească cu asociaţiile româneşti şi presa românească din Viena. Diasporenii români sînt buni pentru Iohannis numai cînd votează la alegeri ca „fraierii”?

În timp ce Klaus Iohannis îşi etala papionul în faţa saşilor din Austria, premierul Ungariei, Viktor Orban, prietenul lui Vladimir Putin, venea în România, lăsată fără pază, ca la el acasă, lansînd, pe Facebook, la o terasă din Tuşnad, un apel şi un semnal românilor şi ungurilor din Ardeal: „Am venit acasă, în Transilvania!”. În traducere liberă, Transilvania nu mai este România, asta ca să înţeleagă „Miticii” care l-au votat cu entuziasm „cretin” pe sasul Iohannis, că Ardealul va avea o altă traiectorie geopolitică în contextul înţelegerii dintre Germania, Ungaria şi Rusia. Mai mult, Viktor Orban a postat pe Facebook poze cu harta Ungariei Mari, insigne din vremea lui Horthy şi însemne fasciste, fără ca Institutul „Elie Wiesel” să se sesizeze, acesta tăcînd complice la manifestările hitleriste ale premeierului maghiar! Institutul „Elie Wiesel” e foarte breaz cînd e vorba să înfiereze valorile naţionale româneşti şi pe Sfinţii Închisorilor. La aceste acţiuni separatiste şi revizioniste ale premierului ungur, preşedintele Klaus Iohannis, fiind preocupat să le placă saşilor lui papionul, nu a avut timp să reacţioneze. Oare pe Iohannis îl preocupă doar să placă preşedintelui austriac Fischer? Cred tot mai mult că Iohannis şi Orban sînt doar piese din dominoul germano-rusesc de refacere a Austro-Ungariei! Noapte bună, români din SRI, SIE, Diaspora, Bucureşti, sau oriunde vă aflaţi! Iohannis şi Orban lucrează pentru voi! Preluare Tricolorul

                                                              IONUŢ ŢENE

Sfârşitul politic al generalului Oprea „Izmene”

Paradoxal, Gabriel Oprea, generalul patru stele făcut pe timp de pace ca şef la intendenţă şi poreclit „Izmene” de colegi, deşi pare pe culmile puterii sale politice ca premier interimar, e la începutul sfârşitului său politic. Gabriel Oprea fost „badigardul” lui Doina Cornea, pe când era locotenent, aducând-o la ordinul lui Ion Ilici Iliescu cu tab-ul de la Cluj la Bucureşti pe 23 decembrie 1989 ca să dea credibilitatea loviturii de stat înfăptuite de agenţii KGB. Oprea s-a mai remarcat ca şi paza de corp a liderului minerilor Miron Cozma în anii 90. Gabriel Oprea e tipul politicianului „parvenit” perfect, infatuat şi mândru, deşi e „goluţ” pe dinlăuntru din punct de vedere sufletesc. Sistemul securisto-comunist post-decembrist s-a folosit de el până ieri, de azi începe toboganul său politic. A făcut prea mare avere din salariu de bugetar şi a trădat prea mulţi politicieni ca să nu îi vină decontul acum. L-a trădat pe Adrian Năstase pe când era premier şi „şeful mafiei sale personale” vorba lui Traian Băsescu. Reevaluat de marinarul de la Palatul Cotroceni a devenit indispensabil în Guvernele Emil Boc şi MRU, ca apoi să trădeze din nou pentru a deveni vicepremierul lui Victor Ponta. Crezând că e mai deştept decât alţii şi mai ales decât binomul SRI-DNA, Gabriel Oprea a bătut mâna cu sasul Klaus Iohannis ca şi „soluţie imorală” pentru a vota pe MRU şef la SIE, deşi individul e cel mai controversat personaj politic din istoria post-decembristă cu origini morale bolşevice şi incerte, care a oferit averea Gojdu la unguri. Kelemen Hunor a declarat că ar fi venit şi de pe Lună să voteze cu MRU în parlament.

Ca premier interimar Gabriel Oprea a cerut să fie numit „generalul de la Palatul Victoria” şi s-a crezut mai deştept decât sistemul securistic comandat de Klaus Iohannis. A trădat din nou, de data aceasta PSD, aşa cum îi e obiceiul crezând că scapă de mâna lungă a legii şi justiţiei manevrate de comandantul suprem prin instrumentele sale „totalitare” SRI şi DNA. De data asta Gabriel Oprea s-a înşelat. E la începutul unui declin politic accentuat. Iohannis şi sistemul nu mai are nevoie de încă un trădător politic ca „soluţie imorală”, ci doar de parlamentarii lui. Generalul „Izmene” s-a crezut prea deştept şi că va scăpa făcând jocul lutheranului Iohannis aflat în slujba marilor puteri şi multinaţionalelor. De data aceasta a pierdut pariul supravieţuirii sale politice. Au şi îneput să apară dosarele politice. La comisa de etică a Universităii Bucureşti s-a depus o cerere „anonimă”, reclamând că Gabriel Oprea şi-a fi plagiat lucrarea de doctorat din 2003. Dacă se confirmă plagiatul, Gabriel Oprea pierde postul de profesor universitar şi funcţia de coordonator de doctorate la academia de studii militare. Plus că ar trebuie să dea banii înapoi luaţi ca doctor şi profesor. Mai mult, un cetăţean a depus o sesizare la ANI care să verifice uriaşa avere de bugetar a lui Gabriel Oprea din ultimii 10 ani. Sistemul funcţionează perfect prin binomul SRI+DNA, iar Klaus Iohannis nu mai are nevoie de încă un „trădător politic”. Putem spune că prin trădarea politică de ieri se încheie cariera politică de prim plan a lui Gabriel Oprea, un pion specific pieselor de teatru a lui IL Caragiale şi o paradigmă malignă a politicii post-decembriste.

                                                                                             Ionuţ Ţene

Eurovision între muzică, politică, ideologie şi propagandă LGTB la Viena!

Trebuie să recunosc că pregătirile făcute de ţara gazdă Austria pentru organizarea Eurovison sunt remarcabile, de aceea nu înţeleg de ce au „urâţit” acest moment cu o prezentatoare din filmele de comedie proaste: femeia cu barbă Conchita Wurst. Pe când femeia cu penis sau bărbatul cu păsărică ca să fim corecţi politic? Când camera de filmare cădea pe prezentatoare schimbam canalul pentru ca să nu fac indigestie. Nu înţeleg de ce în anul 2014, Conchita Wurst a adus victoria Austriei la Eurovision că Femeia cu Barbă nu are voce şi nici prezenţă scenică. Păcat că organizatorii care s-au zbătut să organizeze nemţeşte Eurovision cu femeia cu barbă în prim plan au stricat magia concursului.

Cea de-a 60-a ediţie a Concursului Muzical Eurovision se desfăşoară la Viena, în perioada 18 – 23 mai 2015, sub motto-ul “Building Bridges”. Nouă spectacole ce se desfăşoară la Wiener Stadhalle, un “Sat Eurovision” în Piaţa Primăriei din Viena şi multe alte evenimente captează atenţia întregului oraş asupra celui mai mare eveniment muzical din lume, timp de o săptămână. Nota zece pentru alegerea locaţiilor. Satul Eurovision din Piaţa Primăriei (Rathausplatz) oferă muzică live susţinută de participanţii la concursul muzical, vizionare pe ecran, în public, aşa-numita public viewing, seri tematice, program pentru familii şi multe altele. Mai mult de o săptămână, fani din întreaga lume celebrează în inima Vienei, o sărbătoare a toleranţei şi muzicii, sub motto-ul “Hello Vienna. Welcome Europe!”. Principalul punct de atracţie al celui mai mare sat Eurovision din istoria Concursului Muzical (ESC), în cadrul căruia toţi participanţi se prezintă în pavilioane, este o scenă amplă cu un ecran uriaş. Scena pe care vor urca artiştii e o operă tehnică excepţională. Aceasta este percepută ca printr-o privire supradimensionată. Scena concursului muzical este formată din 1.288 de părţi individuale, care simbolizează naţiunile participante. Aceste părţi formează ca întreg, un ochi de dimensiuni uriaşe. Scena are o lăţime de 44 de metri, o înălţime de până la 14,3 metri, iar în grosime măsoară până la 22 de metri. Jocurile de lumină realizate cu tehnologie pe bază de leduri creează efecte senzaţionale. Suprafaţa scenei dispune de un disc cu leduri cu un diametru de unsprezece metri. Peretele cu leduri din fundal are o lăţime de 26 de metri şi o înălţime de 8,5 metri. S-a construit special cafeneaua Euro Fan Vienna ce va fi deschisă în EMS Lounge din Viena, în timpul Concursului Muzical Eurovision. Cafeneaua Euro Fan Vienna este organizată din 17 mai, de clubul austriac oficial OGAE, club al fanilor concursului, ca punct de plecare pentru fanii din toată lumea, care călătoresc spre Viena pentru Concursul Muzical Eurovision. Cafeneaua are o capacitate de până la 800 de locuri pentru vizitatori. În timpul zilei, între orele 12 şi 18 se deschide o cafenea în zona de intrare rezervată admiratorilor Concursului Muzical, pentru relaxare şi schimb de informaţii. Seara, în acest loc se găseşte salonul pentru petreceri: “Eurovision Disco”, un concurs Cover-Contest şi bineînţeles vizionarea pe ecran, în public, aşa-numita public viewing a celor trei spectacole live, marţi (19.5.), joi (21.5.) şi sâmbătă (23.5.) fac parte din program la fel ca apariţiile live, pe scenă ale foştilor şi actualilor artişti ai Concursului Muzical.

Deschiderea oficiala a ediţiei Eurovision a fost spectaculoasă. Magia serii a fost în schimb pătată de prezentatoarea Femeia cu Barbă, care poartă nume de cârnaţ. Nu vreau să înţeleg obsesia organizatorilor de a promova cu obstinaţie cultura LGTB şi transformarea Eurovisionului dintr-un concurs muzical într-unul de promovare a homosexualităţii şi transexualilor. Muzică prea bună nu a fost pe scena de la Viena în debut, în schimb propagandă LGTB s-a oferit din belşug. Poate ar trebui ca România să trimită o formaţie de muzică populară. Ar fi ca o exorcizare pentru organizatori. Eurovision se transformă dintr-un concurs muzical de excepţie într-o întrecere corect politică de promovare a LGTB, fără nici o legătură cu muzica. Îmi e dor de concursurile de pe vremuri când mari artişti, de la ABBA, Toto Cutugno sau Bonny Tyler îţi luminau sufletul. Singurul lucru care m-a bucurat la debutul Eurovison a fost prestaţia bună a băieţilor de la Voltaj, care s-au remarcat ca mari artişti. Piesa cu care a concurat trupa Voltaj, “De la capăt/ All Over Again”, are muzica creată de Călin Goia, Gabriel Constantin, Adrian Cristescu, Paduraru Silviu-Marian, Alstani Victor-Răzvan, şi versurile compuse de Călin Goia, Gabriel Constantin, Adrian Cristescu, Paduraru Silviu-Marian, Alstani Victor-Răzvan, Monica-Ana Stevens şi Andrei-Mădălin Leonte. Piesa trage un semnal de alarmă asupra situaţiei tuturor copiilor lăsaţi în urmă de părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Deşi foarte tristă piesa celor de la Voltaj prezintă o oază de normalitate muzicală în zgomotul propagandei şi ideologiei politice LGTB promovate la Viena sub numele de Eurovision. Voltaj face muzică la Viena, în timp ce alţii fac doar propagandă gay. Felicitări Voltaj! Succes România!

                                                                      Ionuţ Ţene

Foto: HEPTA