Oare cum ar fi ca
toată România să fie la nivelul Sibiului? Şomaj de 4% în judeţ, investitori
străini gârlă, oraş vizitat de mii de turişti străini în fiecare zi, atmosferă
relaxată şi, mai presus de toate, senzaţia că lucrurile sunt aşezate aşa cum
trebuie, că te afli într-un oraş european care funcţionează după reguli bine
stabilite şi în care comunitatea are un rol de spus.
Azi ar fi,
într-adevăr, foarte bine. Poate că tocmai ăsta e motivul pentru care oamenii au
votat cu Iohannis, sperând cumva că va aduce toată ţara la nivelul Sibiului sau
că va crea măcar cadrul în care aşa ceva să fie posibil. Totuşi, suntem în
2015, iar dacă ieşi puţin de pe strada Nicolae Bălcescu, acolo pe unde se
plimbă miile de turişti, dar mai ales dacă te uiţi atent în jur, vezi că şi în
cazul Sibiului lucrurile puteau sta mult mai bine. Sunt zeci de case pustii,
tencuiala cade sau a căzut deja, multe monumente istorice de arhitectură sunt
gata să se prăbuşească, vopseaua dată acum zece ani când se pregătea Sibiul să
devină capitală culturală europeană a început să se scorojească, multe dintre
fostele bistrouri sau magazine sunt închise, iar senzaţia generală e de
oraş-fantomă, ale cărei faţade atrag turiştii, dar ale cărui străzi lăturalnice
sunt pustii de viaţă economică.
Sibiul, la fel ca
multe dintre alte oraşe transilvane, a reuşit să se renoveze mai repede decât
au făcut-o oraşele din sudul şi estul ţării. Dar sărăcia se vede la tot pasul,
imediat cum te uiţi prin spatele vânzătorilor de îngheţată artizanală şi a
mânuitorilor de steaguri medievale. Joburile atrase sunt în general slab
plătite, pentru că antreprenorii locali de succes sunt puţini, iar marile firme
care au investit aici au căutat în general mână de muncă ieftină şi sprijin de la
stat. Dacă te vei duce în orice orăşel similar cu trecut medieval din Polonia,
de exemplu, vei vedea că există o diferenţă de 10-15 ani de dezvoltare care nu
a fost încă recuperată.
Aşadar, da, ar fi
bine ca şi restul României să fie la nivelul Sibiului de azi, dar dacă asta se
va întâmpla abia peste zece ani, atunci vom avea o mare problemă. Apoi, ce a
fost uşor a fost făcut. Nu e chiar atât de greu să repari tencuiala la câteva
zeci de case medievale şi nici să pavezi nişte străzi desfundate, să faci parcări
civilizate şi nici să amenajezi parcurile sau pistele de biciclete. E o măsură
a incompetenţei reale a restului autorităţilor locale faptul că îi aplaudăm pe
cei care au făcut nişte lucruri atât de banale precum amenajarea decentă a
străzilor, încercând în acelaşi timp să fure cât mai puţin. Dar dezvoltarea
adevărată a unui oraş - sau a unei ţări – nu ţine doar de aspectul exterior, de
zugrăveli, băncuţe şi panseluţe. Ţine de o înţelegere a mecanismelor care animă
naţia din oraşul sau ţara respectivă, de atragerea comunităţii locale în
procesul de dezvoltare şi mai ales de scoaterea în faţă a unor obiective
comune, uşor de înţeles şi de urmat de către toţi.
Sarcina care îi
stă în faţă domnului Iohannis e aşadar mult, mult mai grea decât amenajarea
străduţelor unui orăşel de provincie mare cât un cartier din Bucureşti – că la
panseluţe şi pavaje se pricep şi primarii de aici, şi încă foarte bine.
Nu-l văd, din
păcate, deloc activ pe domnul Iohannis în zonele în care chiar e nevoie de
domnia-sa. Nu cred că mai vrea cineva un alt preşedinte-jucător care să calce
în picioare legile pentru bunul său plac, dar nici un preşedinte-fantomă care
să dea din când în când semne de viaţă din Olimp nu e chiar OK. A tace şi a
face e o lozincă bună pentru o campanie electorală, însă atunci când trebuie să
construieşti o ţară e nevoie de mult mai mult decât de comunicate în general
reactive la prostiile altora, e nevoie să fii în stare să comunici o viziune
despre ţara asta, despre viitorul ei, despre cum ţara asta va arăta în
următorii zece ani nu la fel ca Sibiul de azi, ci mult mai bine decât atât,
pentru că altfel, în 2025, vom fi fost deja pierduţi...
Trebuie să
înţelegi şi cum simte şi gândeşte naţia asta, pentru că dacă nu comunici la
nivelul ei şi mai ales pe înţelesul ei, te vei trezi că ai o agendă complet
diferită de a majorităţii, iar ceea ce ţi-a reuşit într-o mică comunitate nu-ţi
mai iese la scară naţională. Dacă nu te preocupă deloc această comunicare
(presupune să şi asculţi, nu doar să vorbeşti), atunci orice ţintă ţi-ai propus
va fi ratată. Poporul ăsta iartă orice, dar nu şi aroganţa, asta trebuia să
ştie deja consilierii domnului Preşedinte...
Naţia asta are un
potenţial uriaş, fapt care se vede clar în cele câteva comunităţi locale care
au fost activate de primari sănătoşi la cap. Însă, fără o personalitate care să
tragă după ea alte personalităţi la fel de sănătoase la cap, care să scoată la
iveală şi să pună în posturi-cheie oameni de valoare reală, nu contrafăcută,
care să vină cu un plan concret pentru ţară şi să iniţieze o mare dezbatere
despre acesta, apoi să-l pună apăsat şi consecvent în aplicare (iar Constituţia
îi oferă suficiente pârghii în relaţia cu Parlamentul şi Guvernul), riscăm să
mai pierdem alţi zece ani într-un fel de spoială autohtonă, mascându-ne sărăcia
cu faţade viu colorate, mai reparându-ne tencuiala prost pusă de la început,
mai punând o panseluţă, mai muncind pe te miri ce pentru străini, mai fiind
consultaţi doar când e nevoie de noi în treburile Europei şi fiind ignoraţi în
rest. O naţie mereu în postura de tânără speranţă, dar din ce în ce mai
îmbătrânită şi fără rost.
Este domnul
Iohannis în stare să se încumete a ieşi din prostraţia ultimelor luni şi să se
apuce realmente de treabă, mai bine decât a făcut-o ca primar la Sibiu ? Să sperăm. Altfel, ar
fi păcat să avem ghinion...
de Adrian Mihălţianu
