Se afișează postările cu eticheta logo. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta logo. Afișați toate postările

joi, 21 decembrie 2017

Consilierii județeni au aprobat varianta oficială de LOGO a județului Maramureș


 Ultima ședință ordinară din anul 2017 a Consiliului Județean Maramureș a avut loc marți, 19 decembrie 2017, cu începere de la ora 13.00, întâlnire în cadrul căreia aleșii județeni au aprobat și varianta oficială de logo a județului Maramureș, din propunerile existente votând pentru varianta 3b.
Întrunirea a debutat prin informarea făcută de președintele Gabriel Zetea, pe două probleme extrem de importante care vizează județul nostru. Acesta a vorbit despre stadiul dezvoltării cu alimentare cu gaze naturale a localităților din Maramureșul istoric, dar nu numai, fiind destule zone în sudul județului care nu sunt racordate la gaz. ”Am discutat foarte mult la nivelul Ministerului Economiei, cu ministrul Gheorghe Șimon, care consideră acest proiect unul de suflet și a acordat întreg sprijinul și asistența specialiștilor din cadrul ministerului în primul rând Consiliului Județean, iar apoi unităților administrativ-teritoriale direct interesate. Am avut săptămâna trecută o întâlnire cu majoritatea primarilor de peste deal și am demarat acest proces care nu va fi unul ușor. Sunt primii pași pe care îi facem, există o listă întreagă cu măsuri care trebuie luate, unul dintre aceștia fiind înființarea unei asociații de dezvoltare intercomunitară care să gestioneze întreg acest proiect. Odată înființat acest ADI prin hotărârea Consiliului Județean și prin hotărârile luate de Consilile locale, vom întocmi un studiu de fezabilitate, apoi va trebui să îl vizăm la ANRE, să îl depunem la Ministerul Economiei, la Ministerul Energiei pentru aprobarea concesionării sistemului de distribuție, o serie întreagă de proceduri care trebuie urmate în 2018. Este important că avem sprijinul ministerelor importante de la București pentru ca acest proiect vital pentru întreg județul să poată fi dus la bun sfârșit. Vorbim aici despre prelungire a magistralei de gaz de la Sighetu Marmației, dinspre Sarasău până în Borșa, traseu care urmează Valea Izei, iar apoi vom vedea care sunt modalitățile prin care se vor face racordurile și către celelalte localități”, a arătat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Șeful administrației județene a precizat că există discuții și în comunitățile din Țara Codrului și din zona Lăpușului care nu au în prezent acces la gaz, toate acestea urmând să fie cuprinse în această asociație de dezvoltare intercomunitară. ”Toți primarii au primit cu inima deschisă acest demers pe care Consiliul Județean Maramureș l-a inițiat alături de Ministerul Economiei și de ministrul Gheorghe Șimon”, a declarat Gabriel Zetea.
A doua informare a privit bugetele pentru anul viitor, arătând că au existat foarte multe dezbateri în spațiul public, precum și luări de poziții ale unor primari sau consilieri județeni. ”După reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% s-a vorbit inclusiv despre reducerea bugetelor fiecărei localități și chiar ale Consiliului Județean Maramureș. Pe simulările care au fost transmise de către reprezentanții Finanțelor, nu putem vorbi despre reduceri mari de sume în ceea ce privește comunitățile, din contra, majoritatea localităților din Maramureș beneficiază de bani mai multi. Nu mai vorbim despre aceeași formulă de repartizare a banilor ci de una diferită, dar cu câteva excepții, comunitățile maramureșene vor avea chiar mai mulți bani în bugetul pentru 2018”, a subliniat președintele Consiliului Județean.
Prefectul Vasile Moldovan a participat la ultima ședință a Consiliului Județean din anul 2017
La ultima ședință a Consiliului Județean Maramureș a fost invitat și prefectul județului, Vasile Moldovan, care a prezentat câteva aspecte din activitatea depusă în aceste cinci luni de la instalarea în funcție. ”Au fost probleme multe în această perioadă, prima situație identificată fiind legată de retrocedările de fond funciar, reconstituirile trenând de ani de zile. Au fost soluționate 900 de dosare până acum, iar un câștig a constat în rezolvarea problemei cu Composesoratul Borșa, unde prin decizia definitivă și irevocabilă a magistraților, emisă în luna noiembrie, Prefectura Maramureș a fost absolvită de plata daunelor solicitate, respectiv 200.000 de euro. Sper ca și primăria Borșa să obțină o decizie similară în cel mai scurt timp. O altă problemă majoră cu care ne-am confruntat a fost vijelia care a lovit județul în 17 septembrie, situație pe care am gestionat-o alături de Consiliul Județean și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, reușind să obținem de la Guvernul României cea mai mare despăgubire acordată județelor afectate, respectiv 9 milioane de lei. O altă problemă cu care ne confruntăm în Maramureș este legată de apa potabilă, motiv pentru care încercăm să ducem mai departe proiectul barajului de la Runcu. Sunt 30 de ani de când s-a demarat acest proiect, a fost finalizată 80% din lucrare, dar mai este nevoie de o tranșă de 50 de milioane de euro pentru a-l duce la bun sfârșit. Împreună cu Consiliul Județean Maramureș sperăm într-o finanțare etapizată, în patru – cinci ani, deoarece acest proiect de finanțare cu apă potabilă este vital pentru noi toți”, a conchis prefectul Vasile Moldovan, care a subliniat faptul că ușa Prefecturii Maramureș va fi mereu deschisă pentru oricine dorește să semnaleze o problemă sau să solicite ajutor.
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș l-a felicitat public pe prefectul Vasile Moldovan pentru modul admirabil în care a reușit să gestioneze, la numai câteva zile de la preluarea funcției de prefect, situația cu Composesoratul Borșa, iar apoi pentru modul în care a muncit alături de aparatul Prefecturii și cei de la ISU pentru a obține cei 9 milioane de lei din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale. ”Doresc să îi mulțumesc pentru inițierea, alături de Consiliul Județean Maramureș, a proiectului de Hotărâre de Guvern prin care a fost alocată județului suma de 25 de milioane de lei pentru plata în continuare a lucrărilor efectuate la Aeroportul Internațional Maramureș. De asemenea, fiecare UAT care a obținut în această perioadă sume de bani de la Guvern pentru susținerea activității ar trebui să mulțumească prefectului Vasile Moldovan. Vorbim despre Rozavlea, în primul rând, care săptămâna trecută a avut o alocare importantă, iar în cel mai scurt timp vom transmite către Guvern și cererile celorlalte UAT-uri de la Repedea,Groși, Ulmeni, Seini, foarte multe localități care, pe acest final de an ne transmit că sunt într-o situație economică dificilă”, a încheiat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
După ce prefectul Vasile Moldovan s-a retras din ședință, toate proiectele aflate pe ordinea de zi au fost supuse votului, – mai puțin proiectul de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual ce fac parte din familia ocupațională ”Administrație”, din aparatul de specialitate al Consiliului județean Maramureș, din cadrul Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Maramureș și din cadrul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Maramureș-, care a fost retras pentru a putea să fie fundamentat și discutat până la ședința din luna ianuarie 2018.


                                                                                    CJMM

vineri, 27 ianuarie 2017

Propunere pentru logo şi slogan al Maramureşului


Comisia de Cultura a Consiliului Judetean Maramures a analizat azi intr-o lunga dezbatere alaturi de alte institutii de cultura maramuresene propunerea pentru logo si slogan al judetului.
Am avut la finalul anului trecut o prima propunere respinsa de catre plenul#CJMaramures si azi am stabilit liniile pe care consultantul trebuie sa le respecte:
1. Logo'ul judetului trebuie obligatoriu sa contina ca elemente de identitate (intr-o forma stilizata desigur) biserica de lemn si poarta traditionala maramureseana.
2. Rosul si negrul vor fi singurele culori folosite.
Asteptam in luna februarie cateva variante propuse de catre consultant care sa respecte cele doua puncte de mai sus si apoi cele mai reusite vor fi din nou supuse dezbaterii publice.
PS. Imaginea de mai jos este poate fi si in opinia consilierilor judeteni un bun punct de plecare iar o forma stilizata a sa ar imbina elementele de identitate vizuala cele mei reprezentative pentru Maramures.
Pentru alte detalii accesaţi:


marți, 22 noiembrie 2016

Lansarea Concursului de logo "România - 10 ani în UE”

Reprezentanta Comisiei Europene lansează concursul pentru un logo cu tema "România – 10 ani în Uniunea Europeană".
Concursul presupune alegerea unui logo pentru campania naţională de comunicare ce urmează a fi desfăşurată, în 2017, în parteneriat cu autorităţile naţionale.
Competiţia este deschisă tuturor românilor cu vârsta peste 18 ani şi se adresează, cu precădere, celor care studiază sau lucrează în domeniul artelor plastice sau arhitecturii.
Premii: Câştigătorul va primi o tabletă grafică şi un cec în valoare de 700 EURO brut (contravaloarea în LEI), reprezentând contravaloarea drepturilor de utilizare a logo-ului.
Termenul-limită de înscriere în concurs este 5 decembrie 2016.
 Mai multe detalii şi regulamentul concursului sunt disponibile în pagina electronică:


                                                       CENTRUL EUROPE DIRECT MARAMUREŞ

vineri, 3 iunie 2016

Comunicat de presă CJMM. Cum va arăta viitorul logo al judeţului?!


Unul dintre elementele relevante privind imaginea, reprezentarea şi promovarea judeţului Maramureş, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, îl reprezintă logo-ul acestuia. După realizarea şi aprobarea Strategiei de Dezvoltare Durabilă 2013-2020 a judeţului Maramureş, un pas important este realizarea unui studiu de promovare şi branding, care cuprinde şi realizarea logo-ului.
Grupul de lucru din cadrul Consiliului Judeţean Maramureş a organizat în 30 mai 2016, o întâlnire cu oameni de cultură, avizaţi a se pronunţa asupra simbolisticii, cromaticii şi a elementelor care trebuie să se regăsească în acest logo. La discuţii au participat: din partea Muzeului de Etnografie şi Artă Populară Baia Mare - prof. dr. Ilie Gherheş şi muzeograful Janeta Ciocan, dr. Ioan Marchiş – directorul Direcţiei de Cultură Maramureş şi etnologul Georgeta Iuga. S-a stabilit că simbolul care urmează a fi prelucrat şi stilizat de firma prestatoare – să fie rozeta în mişcare cu dinţi de lup – cu 12 raze (care sugerează o horă) şi 12 dinţi triunghiulari. Din punct de vedere al simbolisticii numărului 12, acesta sugerează protecţie şi perfecţiune. În ceea ce priveşte motto-ul, care urmează să fie ataşat elementului grafic, s-a convenit asupra expresiei „Maramureş Te poartă spre tradiţie” scris pe două rânduri. În ceea ce priveşte cromatica, aceasta se va rezuma doar la două culori, una dintre ele fiind roşul care se regăseşte în icoanele maramureşene. Scrisul va fi cu majuscule, arhitectural, în adâncime, din elemente care să sugereze lemnul.
Concluziile discuţiei au fost transmise firmei prestatoare care, în cel mai scurt timp, va prezenta concepţia grafică unitară a logo-ului.


                                                         Biroul de presă

miercuri, 25 septembrie 2013

Google o sărbătoreşte pe MARIA TĂNASE, la 100 de ani de la naşterea cântăreţei

Google şi-a modificat, miercuri, logoul pentru a o sărbători pe Maria Tănase, la împlinirea a 100 de ani de la naşterea celebrei cântăreţe române.
Noul logo al Google o prezintă pe Maria Tănase în timp ce cântă. Totodată, în noul logo, prima literă din cuvântul "Google" este înlocuit cu chipul cântăreţei române desenat, în timp ce prima literă "o" este înlocuită cu un microfon la care artista interpretează un cântec.
Google îşi schimbă logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.
Motorul de căutare Google alege rar să omagieze o personalitate din România, modificându-şi logoul în acest sens. În galeria logourilor dedicate României în ultimii ani s-au numărat Constantin Brâncuşi, George Enescu, I.L. Caragiale, Sergiu Celibidache, Mărţisorul şi Ziua Naţională a României.
Maria Tănase s-a născut la Bucureşti, pe 25 septembrie 1913. Şi-a făcut debutul artistic pe scena teatrului de revistă Cărăbuş, condus de celebrul actor Constantin Tănase, în 1934. Aici a cântat, mai întâi într-un grup vocal, piese scrise de Nicolae Kiriţescu, pe muzica compusă de Gherase Dendrino, Petre Andreescu şi Elly Roman. A fost remarcată apoi de folcloristul Harry Brauner. Acesta a prezentat-o marelui muzicolog Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivei Internaţionale de Folclor de la Geneva. El este cel care a sfătuit-o să-şi formeze repertoriul muzical pornind direct de la izvoare. Dramaturgul Tudor Muşatescu a îndrumat-o să înregistreze cântece din repertoriul propriu, în special din zona Olteniei, de unde era originar tatăl său. Cariera sa propriu-zisă a început în anul 1938, când a prezentat un program de piese folclorice într-o emisiune radiofonică.
Marele istoric Nicolae Iorga a invitat-o să cânte la închiderea cursurilor de vară de la Vălenii de Munte, în septembrie 1938. Acesta a numit-o "pasărea măiastră". În urma unei audienţe la Hanul Ancuţei, din al cărei juriu făceau parte nume celebre ca Constantin Brăiloiu, Mihail Jora, arhitectul George Cantacuzino, Maria Tănase, acompaniată de maestrul Grigoraş Dinicu, a fost aleasă în unanimitate să reprezinte cântecul popular românesc pe continentul american, la Expoziţia Internaţională de la New York (1939). Astfel, a cântat în faţa preşedintelui american H. Hoover, a lui André Gide, Yehudi Menuhin, Constantin Brâncuşi şi George Enescu.
În octombrie 1940, cu ocazia unui turneu în Turcia, a fost desemnată cetăţean de onoare al acestei ţări. În perioada războiului, alături de nume celebre ca George Vraca, dirijorul Ionel Perlea, a participat la spectacole pentru răniţi, în spitale. În decembrie 1943, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, a fost invitată să cânte în faţa suveranilor Mihai I şi Regina mamă, Elena, a mareşalului Ion Antonescu şi a membrilor Guvernului român.

Între 1953 şi 1961 a înregistrat nu mai puţin de 24 de albume, din care patru în limba franceză. A încetat din viaţă la Bucureşti, pe 22 iunie 1963, la numai 50 de ani, fiind condusă pe ultimul drum de mii de oameni.