Deși s-au anunțat minus cinci grade, ziua de sâmbătă, 7 noiembrie 2026, zi cu cerul senin, a fost una care i-a făcut pe iubitorii drumețiilor să sară în bocanci dis-de-dimineață. Când eram deasupra Lacului Firiza, pe Drumul Militarilor, urcând iar către Regele Văraticelor, băltoacele din drum aveau frumoase desene făcute de gheață, ca niște vitralii. Doi meri au dat nume toponimului de pe hărțile turistice. La Doi Măruți. Merele lor sunt cât moneda de cincizeci de bani, dar gustul lor este învăluit în parfum rar. De la Doi Măruți, admirăm magnificul Igniș. Se vede ca fiind atît de aproape, încât crezi că l-ai putea lua în brațe. (Foto 1). Urcăm către locul unde, oarecând, era stâna lui Feder. Toate privirile ni se îndreaptă către obiectivul unu al turei de azi, Regele Văraticelor. Un superb fag, cu vârsta de cca 200 de ani, cu coroana globulară, imensă, umbra căruia, vara, ar putea adăposti o lume. Trunchiul lui nu l-ar putea cuprinde cu brațele nici cinci bărbați. (Vezi foto 3). Admirăm vârfuri de munți din jur, precum Igniș, Mogoșa, Hija, Strâmba, Ostra. Un câine fugit de la vreo stână devine prietenul nostru. Din lemnele rămase de la fosta stână a lui Feder, încropim o masă și o bancă. Fac ture în jurul taberei și aflu câteva exemplare de piciorul căprioarei, care au supraviețuit înghețului. Deși am fost de zeci de ori în acest loc, azi văd ce n-am văzut niciodată: cum un carpen îl ține în brațe pe un pin, de parcă i-ar cere protecție. Azi am făcut peste două sute de fotografii și mă decid greu când vreau să le aleg pe cele pe care vreau să vi le trimit ca pe niște vederi din locuri de pus la inimă.
Text și fotografii de Alec PORTASE
