Mari scriitori români despre Anul Nou

 „Este ceva în sufletul omului, un imbold optimist, care izbucnește tocmai în această zi. Prima zi a anului. Toată suflarea omenească își spune: Anul acesta va fi cu siguranță mai bun decât anul trecut… Anul acesta, nu se poate să nu reușesc!… Și trăiește omul cu această speranță o zi, o săptămână, o lună, două sau trei, până la prima deziluzie mai puternică. E iar deprimat. Și așteaptă cu nerăbdare ziua de 1 Ianuarie, zi dătătoare de infinite speranțe”

Cu această convingere pleca reporterul revistei «Realitatea Ilustrată» în iarna anului 1929, în ajunul zilei de Revelion, pentru a culege de la scriitori celebri ai vremii răspunsuri la întrebarea: Ce impresie vă face venirea unui an nou? Intervievații: Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu. Răspunsurile, nu atât de ușor obținute pe cât am putea crede, ne dezvăluie o parte din fața mai puțin cunoscută, umană, a marilor noștri scriitori de altă dată:

LIVIU REBREANU

„Domnul Liviu Rebreanu, fiind director general al Teatrului Național, e extrem de ocupat. Între semnarea a două petiții, lămuririle pe care le dădea unei actrițe și o convorbire telefonică, ne-a spus:

– Fiecare an nou e un prilej de iluzii, precum fiecare sfârșit de an înseamnă o risipire de speranțe și o revizuire a sfărâmăturilor. 1930 poate să aducă toate surprizele. Pentru mine, ar fi cel mai simpatic dacă mi-ar aduce o carte nouă – firește de-a mea”.

TUDOR ARGHEZI

„Când m’am dus la domnul T. Arghezi, rugându-l să-mi răspundă la întrebarea pusă, domnia-sa mi-a râs în nas. Eram complet dezarmat. Tot domnul Arghezi m’a scos din încurcătură, dându-mi următorul răspuns, sub formă de scrisoare:

Stimate Domnule,

După „anchetă” s’a născut „întrebarea”. În zece zile, mi s’au pus deja două întrebări: „Ce cred despre doamna Hortensia Papadat-Bengescu?” și „Ce influență au avut femeile asupra încercărilor mele literare?”. În primul caz am scăpat – să mă ierte distinsa scriitoare – afirmând că nu știu să citesc. Anchetatorul mi-a și trimis volumele doamnei Bengescu… În al doilea caz, am afirmat – să mă ierte cititorii – că sunt virgin.

La întrebarea dv. – a treia – „Cum privesc venirea unui an nou”, lăsați-mă să reflectez, până la 25 lulie 1930.

Dați-mi voie să mă folosesc de ospitalitatea dv. ca să previn, pe al patrulea întrebător eventual, că dacă nu mă lasă’n pace, îi trag o bătaie.

Cu camaraderie, ARGHEZI”

CAMIL PETRESCU

„Pe domnul Camil Petrescu, autorul ‹Sufletelor Tari› l-am găsit în redacția ‹Omului Liber›, înconjurat de un vraf de hârtii și de prieteni.

– Ce impresie vă face venirea unui an nou?

– Aceeași impresie pe care mi-o face întâi Septembrie. Când eram în liceu îmi ziceam: anul acesta voi avea numai note bune. Și era totdeauna ca în trecut. Asta, până am terminat liceul. Voi privi la fel fiecare început de an, până când voi termina iar…”

VICTOR EFTIMIU

„Domnul Victor Eftimiu, autorul atâtor piese de teatru care au obținut succese răsunătoare pe prima noastră scenă, ne-a spus:

– N’am avut niciodată impresia că intru într’un an nou, căci disciplina milenară n’a putut învinge, în mine, sentimentul de independență. An nou? De ce? Toate zilele sunt noi. E an nou, când încep o muncă nouă. Firea însăși nu se supune legilor noastre, căci 1 lanuarie nu înseamnă un început, nici pe pământ, nici sub pământ, nici în ape, nici în văzduhuri. Când desghiață gârlele, când se vestește prima barză și toate cele de subt pământ, – afară de frații noștri îngropați – ies la lumină. Iată Anul Nou. Cellalt? O foaie moartă de calendar”.

ION MINULESCU

Cu domnul Ion Minulescu am avut de dus lupta cea mai aprigă. Am fost la domnia-sa acasă.

– Sunt de la ‹Realitatea›. Am întreprins o anchetă printre scriitorii noștri, pentru numărul special de „Anul Nou”. Solicit amabilitatea unui răspuns de la dumneavoastră.

– Care e întrebarea?

– Cum priviți, ce impresie vă face venirea unui an nou?

– Asta știe Dumnezeu!

Al doilea răspuns care mă dezarmează. Insist.

– Totuși aș vrea să știu, cum priviți venirea unui an nou…

– Bine, vino mâine la minister. Îți voi da răspunsul.

A doua zi l’am căutat pe dl. Minulescu la Ministerul sănătății, al muncii, al instrucțiunii publice. Nicăieri nu l-am găsit. Era instalat, tot în biroul d-sale din Ministerul cultelor și artelor, care întârziase cu mutatul. Domnul Minulescu era înconjurat de o actriță, un profesor de conservator, un director de teatru și alții… Îi vorbesc.

– Mi-ați promis răspunsul pentru azi.

– A! Da! Da! Șezi, te rog, puțin.

Și domnul Minulescu mi-a scris răspunsul:

Sosirea unui an nou o privesc la început cu bucurie, fiindcă de obicei de fiecare an nou, mi se cer tot felul de interview-uri, atenție care face să mă cred om mare. Și pe urmă, cu tristețe fiindcă interviewurile de obiceiu, nu mi se plătesc, ceea ce-mi dovedește că sunt tot un om mic”.

Articolul «Scriitorii și anul nou» publicat în numărul din 28 decembrie 1929 al revistei «Realitatea Ilustrată»

Sursa: anonimus.ro

Editorial - Cine suntem și spre ce mergem?

 știu ce m-a apucat zilele astea dar n-am avut liniștea, nici pacea sufletească de care aveam atâta nevoie. De fapt, ar trebui să recunosc! Îmi plac prea mult sărbătorile, mai ales sărbătoarea Crăciunului - Marele Praznic al Nașterii Mântuitorului - și-n fiecare an îl aștept cu nerăbdare, cu inocență precum un copil. Îl aștept cu-atâta drag, și când să mă bucur cu adevărat de sărbătoare, întotdeauna intervine câte ceva ce umbrește totul – ba se schimbă planificarea în serviciu și din cel care eram liber, ajung să intru în serviciu, chiar în ajun sau în noaptea de Crăciun, ba primesc cine știe ce veste tristă, ce nu mă lasă, moral, să petrec, așa cum aș dori.  Vă dați seama, cum e după ce-ți planifici cu familia, cu prietenii, cu ori-cu-cine ți-ai  planifica, să ajungi să le spui, așa ca pe ultima sută de metri, eu nu mai pot petrece alături de voi ... Teoretic m-am împăcat cu ideea, și nu vreau să fac nicio referire la careva sau cineva, oricât de personal ar suna acest articol. Dar, în general, fiecare își face planuri, antrenează și pe alții, (soție, socri, copii, frați, surori, verișori, prieteni) dacă poate, în planurile de sărbătoare, și când colo totul este dat peste cap, în doar câteva clipe. Poate nu ai dorit să pleci cine-știe-unde, ci mai degrabă, ți-ai dorit să ajungi la țară, la părinți, la socri, acolo unde orice sărbătoare are un farmec aparte. ,,La țară”, că se tot practică și o astfel de abordare, totul e diferit, față de ceea ce se întâmplă la oraș, spre exemplu. Aici, ,,la țară” parcă mai există miracole, mai există magie, mai există frumusețe, mai există sărbătoare, mai există oameni puternici. Întâmplător sau nu, de fiecare dată când am avut ocazia să fug de sărbători, undeva, știți unde am fugit – la țară, doar unde!

Nu

              Vremea copilăriei mele a trecut, dar asta nu înseamnă, că în suflet nu suntem copii. Mă declar încă un copil, dar ,,unul, cu copii”, veți fi tentați să ziceți, și aveți perfectă dreptate. Dar, se mai zice în popor, că atâta timp cât îți trăiesc părinții, ești încă un copil. Ei, e perfect adevărat, și va trebui să vă mărturisesc, cu mare bucurie, că eu încă mă bucur și mulțumesc Sfântului, că-mi trăiesc amândoi părinții. Nu mai sunt tineri, dimpotrivă, sunt bătrâniți, gârboviți, cu sănătatea nu stau prea grozav, ba nici cu văzul și nici cu auzul, dar astea ne face să-i iubim și mai mult, doar gândindu-ne că au îmbătrânit – crescându-ne, iubindu-ne, ocrotind-ne, dăruindu-ne din toate bunătățile pământului. Îi iubim pentru că sunt părinții noștri și-i iubim așa cum îi avem, fără a judeca ori a critica. Nici nu avem acest drept. Sunt părinții noștri și datorită lor existăm, suntem și fi-vom de-acum și-n veac. Nefericirea face că nu toți din lumea asta au asemenea bucurii. La unii dintre dumneavoastră le-au plecat părinții pentru a se alătura neamului ,,cel adormit”, dar mai sunt unii, un pic mai norocoși, la care le mai trăiește câte un părinte – fie mama, fie tata. Povestea ar putea fi continuată, dar nu acesta este subiectul ce doresc a-l aborda.

              Cine suntem? Am eu o vorbă ... călători prin lumea asta! Și, din punctul meu de vedere chiar ni se potrivește această definiție. Așa e ... suntem niște călători. Veșnic în fugă pentru a rezolva din problemele de zi cu zi, veșnic nemulțumiți, una-ntr-una agitați, fără pic de liniște, ba și cuprinși de-o oboseală, cronică aș mai adăuga ... figura perfectă a călătorului etern. Eu, chiar mă întreb, uneori, ,,până când?”. Găsesc și răspunsul. Dar parcă nu-mi vine să-l scriu aici ... dau vina pe mine, pentru că nu știu să-mi controlez viața, problemele, pentru că nu știu să mă organizez. De la mine pornește totul! Eu, sunt cel care trebuie să-mi aranjez programul astfel încât să nu fiu stresat, să nu fiu agitat, să am timp pentru copii, soție și familie, să am timp pentru mine, să am timp pentru o bere – chiar, de ce nu? – să am timp să mă odihnesc, să am timp și dorință să mă pregătesc profesional. Și câte și mai câte ...

              Cine suntem? Uneori spun despre mine că sunt un nemernic și tot îmi dau dreptate. Chiar sunt un nemernic pentru că nu am timp niciodată de mine sau de cei mai important în viața mea. Nu știu care-mi sunt prioritățile, dar văd prioritățile altora. Nu știu care-mi este scopul, dar văd scopul altora, al tuturor celor din jurul meu. Mereu mă zbat și mă agit după cele ale trupului, nevoințe, veți fi tentat a zice. Lucruri firești. Cine nu-și dorește o haină elegantă și mereu la modă, cine dintre noi nu-și dorește o viață mai bună, și-atunci alergi în stânga și-n dreapta, în sus și-n jos, pentru a face rost de bani, că doar fără de bani nu rezolvi nimic. Banii ... banii ... și iar banii. Dar ce fac cei care nu au bani? Ei nu trăiesc ca mine? Ba da! Probabil, doar că nu au atâtaea câte am eu, dar nu au nici dorințe câte am eu. Își duc traiul de pe-o zi pe alta, fără speranță, fără vise, fără împliniri ... Nici asta nu e viață! Din punctul meu de vedere, viața fără vis, speranță și împlinire nu este viață. Adică nu e o viață de om! Sunt tot mai mult tentat să zic – asta ar fi o viață de animal. Iertare, pentru profunzimea explicației.

              Și uite așa, de mici până suntem mari, de tineri până suntem bătrâni, din an în an, din lună-n lună, mereu fugim după avere, bogăție, mereu fugim după mai mult, fără să ne gândim preț de-o secundă la biserică, la rugăciune, la post ... cel puțin aici mă încadrez și eu. Mereu avem vise ... și speranțe ... cel puțin, nu-i așa, sperăm la un trai mai bun, mai îndestulător, mai bogat. Sperăm la astea fără a fi mulțumiți de ce-avem lângă noi. Doar la Marile Praznice ce ne mai aducem aminte că suntem oameni, că avem părinți, că avem vecini, că ar trebui să fim umani ... până în pragul sărbătorii, când începem să trimitem mesaje ,,tuturor celor dragi”. Asta s-o credeți dumneavoastră că ... tuturor celor dragi. E un moft! Și moftul acesta, de multe ori, devine o mare prostie. Trimitem mesaje prietenilor, cunoscuților, colegilor de muncă ... să demonstrăm ce? Ce? Că suntem ,,beton”, sau ,,cool” cum se tot zice, adică în pas cu lumea? Da! Trimitem mesaje că avem o ofertă generoasă la abonamentul de telefonie mobilă unde, pe lângă minutele incluse în abonament, mai primim și ,,nu știu câte mii de mesaje ... în rețea”. Am, deci, mesaje, hai să trimit și eu, ca să fiu în pas cu lumea, că doar de sărbători fiecare trimite și primește mesaje. Ei, iar sunt obligat să scriu că o dată cu aceste mesaje, ba trimise, ba primite, demonstrăm cine suntem cu adevărat. La modul cel mai sincer ... Eu, din acest punct de vedere, am apreciat întotdeauna ideea de-a primi sau trimite mesaje. Asta înseamnă că persoana destinatară este în atenția ta, adică, poate că o respecți câtuși de puțin, poate reprezintă ceva pentru tine, poate este un model moral de viață, poate este foarte bine pregătit profesional și-atunci îl apreciezi din acest punct de vedere, poate îți este cu adevărat drag, poate ... poate ... poate ... fiecare ar putea avea o explicație logică și pertinentă. Nimic greșit, dacă acestea sunt criteriile de referință e perfect. Mă bucur!

Dar stați așa, că nu am terminat, abia de-aici încep să mă agit, să mă enervez, să refuz ideea de mesaj ... pentru că, nu trimiți doar mesaje simple, plăcute la citit, ci din alea ...,,ups”, de ți-e greață și silă să le citești. Doamne, cum îi suporți!

              Cine suntem de fapt? Suntem de fiecare dată, doar ,,ăia”, din spatele telefonului – perfizi, superficial, mereu subiectivi în ceea ce facem, mereu dorim să fim spirituali - și nu la adevărata spiritualitate fac acum referință ... vă dați seama că nu la mesajele care îndeamnă la împăcare, la dăruire, la iubire este vorba. Și, mi-ar place să cred că fiecare dintre noi a primit cel puțin un mesaj ,,porcos”, în preajma unor astfel de mari sărbători, tocmai pentru a demonstra că ce zic este certitudine. Nu am citit niciodată astfel de mesaje, din ,,cap-coadă”, pentru că imediata reacție a fost să-l șterg din memoria telefonului personal. Am ținut minte expeditorul. Eu, pentru a mă revanșa, i-am trimis răspuns, un mesaj sincer, pornit din suflet, încărcat mai mult sau mai puțin emoțional, în fine, așa cum am crezut de cuviință că ar trebui să fie astfel de mesaje, la astfel de mari sărbători. Nu ca să fac mișto de acel prieten, dimpotrivă, pentru a-i demonstra că altul este inclusiv mesajul sărbătorii pe care fiecare o așteaptă cu sufletul. Și iar mai adaug ceva ... fiecare a trebui s-o aștepte cu sufletul, așa cum se cuvine. Așa se face că ani în șir nu am trimis mesaje (nici nu avem oferta de abonament cu mesaje, eu le trimiteam întotdeauna pe ,,cost suplimentar”, dar nu asta-i problema, pentru că-ți asumi plata facturii, nu!?). Am încercat atât cât mi-a fost cu putință, să vorbesc cât mai mult despre semnificația sărbătorilor, nu ca să mă dau a-tot-știutor, nu! Pentru mine astfel de sărbători sunt mai aparte. Le aștept cu mult drag, dar nu știu cât sunt de pregătit spiritual pentru a le întâmpina, iar pentru ,,nepregătirea mea spirituală” cer iertare Domnului, promițându-mi, cel puțin mie, că la următorul Mare Praznic voi fi mult mai pregătit, dar nu de fiecare dată a și fost așa. 

            ți să-i numești ,,cei dragi”. Probabil au vrut să-ți strice din  bucuria sărbătorilor tocmai pentru că te știau prea bine. Dacă asta ar fi explicația lor, atunci răspunsul meu este sincer – DA! – au reușit să-mi strice din buna dispoziție cu care așteptam sărbătoarea. Da, au reușit! Mă bucur, și chiar recunosc în fața multora, că am mulți, foarte mulți prieteni. Drept dovadă memoria telefonului meu este arhiplină. Nu mai am loc nici pe cartelă, nici în telefon, dacă ar fi să mai adaug alți prieteni, dar asta e! Poate că e bine să ai mulți prieteni, poate că nu e așa de bine, nu vreau să judec. Judec și condamn doar mesajele ,,acele porcoase”, scrise și trimise de sărbători, asta-i clar. Abia în acest an am trimis și eu câteva mesaje, așa, de dragul aducerii aminte, cum se expediază mesajele de pe telefon, că altfel cred că aș uita. Nu prea utilizez astfel de comunicare prin mesaje. Dacă am ceva de-a-i transmite unui prieten îl sun, îl aud și mă aude, nimic mai simplu.

  Mă întorc iar la mesajele trimise de către prieteni, de către cei ,,dragi”, dacă mai po

              Vin și totuși întreb, de ce trimit astfel de mesaje, tocmai în preajma Marilor Sărbători? De ce atunci? Și, totuși sunt cinstit în fața dumneavoastră, mărturisindu-vă, că dacă aș primi astfel de mesaje, în oricare alt moment al anului, nu m-aș supăra așa de tare. Le primesc doar de Paște și de Crăciun – două din Marile noastre Praznice. La Învierea și la Nașterea Mântuitorului. De ce, dragilor și bunilor mei prieteni? De ce? Explicați-mi, vă rog, și mie ca să vă înțeleg logica! Și-apoi să vă iert, dacă se poate ierta. Sunt rău de această dată, dar chiar sunt împotriva mesajelor de gen. Nu văd în ele nici ironie, nici umor, nici zâmbet, dimpotrivă la astfel de sărbători ar trebui să râdem, să ne veselim că am ajuns a le petrece, că și așa viața-i extrem de scurtă. Ferice de cei ce nu au telefoane mobile! Dar, oare, putem trăi fără telefon mobil? Deși, vai câți prieteni am, care au două-trei telefoane, în toate rețelele. La ce le-or folosi, mă întreb, câteodată? E moftul lor și nu e treaba mea nici măcar să pun astfel de întrebări. Poate, din punctul meu de vedere, câte-or vrea, mie, sigur îmi ajunge unul, uneori și ăsta e prea mult și obositor.

              Trimite-mi un mesaj, și-am să-ți spun cine ești cu adevărat. Pe vremea tinereții noastre, am învățat un proverb pe care nu mulți îl uită: - spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești! În modernitatea lumii pe care cu toții o trăim vrem-nu-vrem, mai poate fi adăugată și următoarea zicală: trimite-mi un mesaj de sărbători, ca să-ți spun cât de bun creștin ești!  Și-acum, dacă tot vorbeam de mesaje bune-rele, frumoase-urâte, nu finalizez acest articol până nu vă trimit un mesaj, așa ca de sărbători, sărbătoarea Marelui Praznic al Nașterii – rugându-l pe Dreptul Judecător să vă dăruiască pace și lumină în suflet, credință și rugăciune, iubire și respect față de toți cei din jurul dumneavoastră. Măcar în al doisprezecelea ceas să fim, pentru o secundă, un pic mai altfel – dar așa cum ar trebui să fim – sinceri, inimoși, respectuoși.  Sărbători fericite și-un An Nou fericit – fără mesaje pe care nu ai vrea să le citești. Doamne ajută să petreceți cu cinste, cu bucurie alături de cei dragi!

Cine suntem cu adevărat? Uitați-vă în jurul dumneavoastră, uitați-vă în oglindă, și-apoi analizați ceea ce vedeți – ură, dispreț, minciună, neputință, nevoință, disperare, lume care nu știe zâmbi, oameni care nu se știu bucura, oameni care nu au pentru ce se mai bucura, oameni neputincioși, oameni care trăiesc și respiră aerul degeaba. Secolul XXI? Răspuns corect – DA! Cunoscând toate acestea, îmi dau seama, că nu așa un secol, mi-aș fi dorit. Nu știu dacă-mi doresc să mai trăiesc într-o astfel de lume. Și totuși trăiesc pentru că am vise, pentru că am speranțe, pentru că am pentru ce trăi – cel puțin pentru a mai scrie câte ceva despre lumea din care facem parte. Fiind la final de an, permiteți-mi să vă mulțumesc pentru toate cele bune trăite și petrecute alături de dumneavoastră. Un AN NOU fericit cu vise și împliniri!

                               Vasile Bele - decembrie, 2013

SFATURILE DIVORŢAŢILOR

Ocazional primim din partea cititorilor nostri mesaje triste despre efectele devastatoare pe care divortul le are asupra lor si a familiilor lor. Ne scriu parinti divortati care sufera traume emotionale, si ale caror copiii sunt dezorientati si tristi, cu inima franta de durerea despartirii parintilor lor. Divortul nu e un lucru de celebrat, de dorit, ori o metoda usoara de a scapa de o problema mai grava. Nu e un spectacol asa cum de multe ori e portretizat in media. Dimpotriva, e o decizie si un eveniment serios care foarte rar rezulta in ceva pozitiv pentru sot ori sotie. Studiile sociologice privind divortul denota ca sotii sunt mai nefericiti dupa divort si ca intimpina dificultati in stabilirea de noi relatii. Iar studiile economistilor reflecta ca, din punct de vedere financiar, dupa divort ambele parti pierd, in special femeile. Divortul nu imbogateste pe nimeni ci saraceste pe ambii soti. Rare sunt cazurile in care unul dintre soti iese din relatia de casatorie mai bine pus la punct financiar decit in timpul casatoriei. In plus, studii recente privind divortul reliefeaza impactul lui daunator asupra sanatatii spirituale a sotilor, dezechilibrul moral care-l cauzeaza adolescentilor, chiar si efectele negative asupra comunitatilor religioase din care fostii soti fac parte.

 In adevar, insa, majoritatea celor care divorteaza nu doresc sa divorteze, ci o fac pripit, iar apoi regreta decizia facuta. Prevenirea divortului este o preocupare tot mai acuta in tarile in care divortul a devenit un adevarat flagel social. Deja au trecut citeva generatii de cind divortul a fost legalizat si practicat pe scara larga. In consecinta, nu doar efectele divortului sunt bine cunoscute, dar la fel de bine cunoscute sunt si cauzele lui cit si ce sotii pot face sa previna divortul. E vorba de sfaturile divortatilor, al celor care au divortat, regreta divortul, si reflecta asupra lucrurilor care l-ar fi putut preveni. Aceste sfaturi doresc sa le impartaseasca cu cei tentati sa divorteze cit si cu cei care inca nu contempleaza divortul. Vrei o casnicie fericita zic ei? Discuta cu cei divortati si invata de la ei ce poti face sa fii fericit in casatoria proprie si sa-ti pastrezi casatoria intacta. Divortatii reflecta mai mult ca cei casatoriti la stabilitatea si durabilitatea casniciei. Avem ceva de invatat de la ei? Fara indoiala, afirma tot mai mult studiile sociologice aparute in ultimii ani privind divortul si modalitatile de prevenire a lui.

 Un astfel de studiu a fost publicat in vara de Dr. Terri Orbuch, psiholog si cercetator la University of Michigan. Rezultatele studiului ei au fost publicate in iulie in Wall Street Journal. Studiul enunta cinci (5) factori esentiali care pot preveni divortul. Sunt factori ori modalitati de interactiune intre soti pe care divortatii nu le-au practicat in vremea casatoriei dar care, ne asigura ei, le-ar fi salvat casatoria daca le-ar fi practicat. Redam in traducere romana concluziile principale ale studiului asa cum au fost ele descrise si comentate in Wall Street Journal. Titlul articolului e sugestiv, Divorce’s Guide to Marriage („Ghidul divortatilor pentru casatorie”) Materialul a fost tradus, edicat si adaptat pentru dtra de Parintele Emil Ember. Ii multumim. Versiunea engleza si completa a articolului poate fi citita aici: http://online.wsj.com/article/SB10000872396390444025204577544951717564114.html?KEYWORDS=Elizabeth 

 Ghidul divorţaţilor pentru căsătorie

 Cateodata trebuie sa treci printr-o casatorie esuata ca sa-ti dai seama ce inseamna o casnicie reusita. Iata cinci strategii pentru o casatorie reusita, fericita, recomandate de oameni divortati care au invatat aceste lectii pe pielea lor. Vrei un sfat de calitate privind mariajul? Intreaba o persoana divortata. Oamenii care rateaza in cea mai importanta relatie a vietii lor tind sa gandeasca mult de ce au ratat. La ce nu a mers bine. Daca ei sunt cat de cat sinceri, vor putea distinge si greselile personale nu numai pe cele ale fostului sot sau ale fostei sotii.

 „Oamenii divortati care se dau un pas inapoi si spun: Iata ce am facut gresit si iata ce voi schimba, au ceva important de spus altora”, spune Terri Orbuch, psiholog si profesor cercetator la Institutul de Studii Sociale a Universitatii din Michigan, si autorul unei noi carti: „Finding Love Again: 6 Simple Steps to a New and Happy Relationship”. („Redescoperirea dragostei: 6 pasi simpli pentru o relatie noua si fericita”) Dr. Orbuch a facut un studiu, finantat de Institutul National de Sanatate, colectand periodic date de la 373 de cupluri intre 25 si 37 de ani in primul an de casnicie in 1986, anul in care a inceput studiul. Pe parcursul urmatorilor 25 de ani, 46% dintre cupluri au divortat. Dr. Orbuch a urmarit multi indivizi divortati iar apoi angajati in relatii noi si i-a intrebat pe 210 dintre ei daca si ce au invatat din greselile lor. Din acesti 210, 71% si-au gasit noi parteneri, incluzandu-i pe cei 44% care s-au recasatorit. 

 Stimulează starea de spirit a soţului

 Dintre divortati, 15% au spus ca ar darui mai mult din ceea ce dr. Orbuch numeste „afirmare afectiva”, incluzand complimente la adresa sotiei ori a sotului, imbratisari, mangaieri si sarutari, adica suport emotional. „Prin exprimarea iubirii si a grijii se construieste increderea”, spune dr. Orbuch. Ea spune ca exista patru componente ale manifestarilor de afectiune pe care cei divortati le considera importante: cat de des sotul sau sotia au aratat dragoste; cat de des s-au facut sa se simta bine asa cum sunt; cat de des si-au facut viata interesanta si atractiva. Divortatii nu accentueaza relatiile sexuale si nu afirma ca sexul i-a apropiat intr-un mod neobisnuit, desi dr. Orbuch spune ca si sexul este cu siguranta un aspect al demonstrarii iubirii si afectiunii.

 Barbatii par sa aiba nevoie de afirmare nonsexuala chiar mai mult decat femeile, spune dr. Orbuch. Conform studiul ei, cand sotul a raportat ca sotia lui nu a manifestat dragoste si afectiune, cuplul era de doua ori mai inclinat spre divort decat cand barbatul s-a simtit ingrijit si apreciat. Totusi, reciproca nu a fost adevarata. Sfatul simplu este sa faci ceva pentru a demonstra ca partenerul tau este luat in seama si apreciat in fiecare zi, zice dr. Orbuch. Poate fi ceva simplu de genul unui „te iubesc” sau „esti un parinte deosebit”. Poate fi o actiune mai mult decat cuvinte: pune aparatul de cafea in functiune dimineata. Incalzeste masina iarna. Dăruieşte o îmbrăţişare.  Vorbeşte mai mult despre bani

 Banii au fost principalul conflict in majoritatea mariajelor, reusite sau esuate, pe care le-a studiat dr. Orbuch. 49% din divortatii studiului ei s-au certat mult privind banii – fie ca este vorba de prioritati diferite de cheltuieli, minciuni despre cheltuieli, ca un sot castiga mai mult ca celalalt ori ca unul cauta sa-l manipuleze pe celalalt. Ei cred ca banii vor fi o problema si in urmatoarea relatie. 

 Nu exista o singura solutie financiara pentru toate cuplurile. Dr. Orbuch spune ca fiecare persoana are nevoie sa-si examineze propria atitudine privind finantele. Ce au insemnat banii cand cresteai? Cum ti se par acum cand ii cheltui sau ii economisesti? Care sunt obiectivele tale financiare? Sotii trebuie sa discute perspectivele lor privind banii si sa conceapa un plan financiar care ii avantajaza pe amandoi. Pot decide sa tina banii in comun ori in conturi separate. Ori pot avea un cont comun pentru cheltuielile de familie. Conform studiului, sase din zece divortati care au inceput o noua relatie au ales sa nu isi combine finantele. „Vorbeste despre bani mai des – nu doar cand e vremea taxelor, cand ai o mare datorie sau cand vin facturile”, spune dr. Orbuch. Stabileste regulile de baza privind banii si nu devia de la ele.

 Depăşeşte-ţi trecutul

 Pentru a te angaja intr-o relatie sanatoasa cu partenerul tau, trebuie sa te debarasezi de  trecut, opineaza dr. Orbuch. Asta presupune sa depasesti gelozia relatiilor anterioare ale partenerului, iritatia privind modul in care te trateaza soacra, ori o cearta pe care ai avut-o cu sotul tau acum sase luni. Asta nu e un sfat bun doar pentru cei cu inima franta, adauga dr. Orbuch. Conform studiul dr. Orbuch, divortatii care pastreaza emotii puternice fata de fostul sot – fie de dragoste fie de ura – au fost mai putin sanatosi decat cei care s-au debarasat emotional de trecut. Ai o problema in a lasa in urma mania, dorul, tristetea sau durerea? Scrie un jurnal. Exerseaza. Vorbeste cu un prieten (dar nu la nesfarsit) despre asta. Sau incearca sa-i scrii persoanei care te-a suparat pentru a-i explica sentimentele tale. Apoi accepta sfatul excelent pe care Abraham Lincoln l-a dat secretarului sau de razboi, care ii scrisese o misiva emotionanta unuia din generalii sai. „Arunc-o in foc”, i-a spus Lincoln. „Asta fac eu cand scriu o scrisoare pornita din manie”.

 Blamează relaţia

 Divortatii care isi invinovatesc fostii soti sunt mai nelinistiti, mai depresati si au probleme de insomnie mai acute decat cei care isi acepta propriile slabiciuni. Cei care au pastrat mania au fost mai putin dispusi sa dezvolte o relatie noua si puternica ori sa priveasca spre viitor intr-o maniera pozitiva. Insa e greu sa nu acuzi. In studiul lui Orbuch, 65% din cei divortati isi invinuiesc fostii soti, cu mai multe femei acuzandu-si fostii soti (80%) decat barbati invinovatindu-si fostele sotii (47%). Si 16% din barbati se invinovatesc pe ei insisi, comparativ cu doar 4% dintre femei.

 Cum sa acuzi intr-un mod sanatos? Foloseste expresia „noi”, nu „tu” sau „eu”. Ori „amandoi am fost cam obositi in ultima vreme”, nu „tu esti atat de ursuz”. Cand inlaturi invinuirea, este mai usor sa ajungi la o solutie. Intreaba-ti partenerul despre perspectiva lui sau a ei asupra problemei cu care te confrunti. Spune, „De ce crezi ca nu ne mai intelegem?”„Sunt o multime de moduri de a vedea o problema”, spune dr. Orbuch. „Cunoscind perspectiva partenerului si alaturand-o perspectivei tale, ajungi la o perspectiva de ansamblu a relatiei”. 

 Descoperă mai mult din tine însuţi

 Stilul de comunicare este prima schimbare pe care divortatii din studiu spun ca ar face-o in urmatoarea lor relatie. 41% dintre ei au declarat ca ar comunica diferit. Sotii au nevoie sa-si vorbeasca cu calm si cu grija. Trebuie sa invete sa se certe intr-un fel care sa duca la o solutie, nu la mai multa suparare. Trebuie sa practice „ascultarea activa”, unde fiecare incearca sa auda ceea ce cealalta persoana are de spus, sa repete ceea ce au auzit unul de la altul si sa se intrebe reciproc daca au inteles corect. Pentru a comunica bine, sotii  au nevoie sa descopere mai mult despre ei insisi, nu doar sa faca o „comunicare de rutina”. Comunicarea „nu trebuie sa fie emotionala”, spune dr. Orbuch, „ci un dialog unde inveti cum sa fiti la unison”. Asta il ajuta pe partenerul tau sa te inteleaga mai bine. Dr. Orbuch sugereaza regula zilnica a celor 10 minute. In fiecare zi, timp de 10 minute, cuplul ar trebui sa fie singur si vorbeasca despre altceva decat munca, familie si copii, ori intretinerea casei. E recomandabil sa discute relatia lor. Fara probleme. Fara programari. Fara logistica. „Tu ai nevoie sa-i spui celuilalt despre viata ta si sa vezi ce va apropie”, spune dr. Orbuch. 

    ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro