Se afișează postările cu eticheta mitinguri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mitinguri. Afișați toate postările

duminică, 28 mai 2023

Greva generală din Educație continuă cu noi mitinguri!

 


 Așa cum probabil ați observat/aflat, greva generală din învățământ continuă!

Personal, deși sunt lider de Sindicat, am considerat că activitățile din săptămâna,, Școala altfel " nu puteau fi amânate având în vedere faptul că au fost investiții din partea părinților, au fost anunțate și desfășurate acțiuni în parteneriat cu alte instituții, etc...

Vă rog să vă gândiți serios la faptul că, pentru a ne obține anumite drepturi financiare și demnitatea trebuie să fim uniți.

La grevă putem participa TOȚI, chiar dacă nu mai sunteți membri de Sindicat!

Evident, pe perioada grevei generale nu vom fi plătiți. Sindicaliștii luptă pentru toate categoriile!

Ar fi bine să folosim acest moment – GREVA GENERALĂ - și să punem presiune pe cei care au uitat că, în orice este nevoie de educație.

Ne alăturăm colegilor? Suntem solidari? Ne dorim alte drepturi sau respectarea prevederilor legale?

Cei care doresc să intre în grevă sunt rugați să anunțe și să participe!


UNIȚI PUTEM ÎNVINGE SISTEMUL CARE NE BATJOCOREȘTE!

Am postat și aici pentru că acest mesaj trebuie transmis tuturor!

Vreau să ne alăturăm colegilor!

Vreau să ne câștigăm DEMNITATEA!

Vreau să fim RESPECTAȚI!

Vreau să îmi fac DATORIA de dascăl cu decență, să nu mă gândesc ce va spune ,,Vasile " dacă fiul/ fiica nu are FB pe linie!

Vreau să știu că nu dau bugetul familiei pentru,, formări" impuse!

Vreau să mă formez/adaptez dar,  în sensul sprijinului copiilor și nu al sistemului care impune pentru beneficiile,, șmecherilor " și formatorilor!

Vreau să intru în clasă cu zâmbetul pe buze, așa cum am intrat în învățământ prin '98!

Vreau să cred că ne păstrăm tradițiile, ființa, naționalismul...

Vreau să cred că nu suntem marionetele unora sau altora!

Vreau să cred că putem lăsa în urmă ceea ce bunicii ne povesteau despre trecutul neamului nostru!

VREAU SĂ CRED CĂ SUNTEM ROMÂNI, CU DEMNITATE ȘI VALORI, chiar dacă nu se dorește!

 

Prof. Ion Mocanu, lider de Sindicat

miercuri, 5 aprilie 2023

Declarația zilei - Profesor Daniela Grecu


 Am protestat la București. Câte cadre didactice credeți că erau la protest, din toată țara? Puteți ghici dintr-o singura încercare. Ne văităm și cam atât. În rest, toată lumea e nemulțumită, dar total pasivă. Ce face sindicatul? Sindicatul suntem toți! Când discuțiile nu sunt luate în seamă, se recurge la proteste. Așa ca-n Franța, Germania, Anglia! Proteste imense încât guvernanții să se teamă de noi! Pentru a ajunge la grevă generală trebuie să trecem și prin pichetări, mitinguri, marșuri. Așa prevede legea. Repet pentru toată lumea! NOI suntem sindicatul! Se pare că suntem mulțumiți...

joi, 16 februarie 2017

Scriitorul Alexandru Petria: Amendați părinții cu copii la mitinguri!

Folosirea copiilor la mitinguri este o abjecție. N-are rost să încerce nimeni să mă convingă de contrariu, cu argumente emotive și fals educaționale, de civism urechistic. Este și un fapt ilegal, sancționat de Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicată în 2014, art. 27 aliniatul 4- ”Copiii nu pot fi folositi sau expusi de catre parinti, reprezentanti legali, alte persoane responsabile de cresterea si ingrijirea lor, organisme private acreditate ca furnizori de servicii sociale, institutii publice sau private, in scopul de a obtine avantaje personale/institutionale sau de a influenta deciziile autoritatilor publice.”
De aceea, consider că e absolut firesc ca Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului să se intereseze de cei care și-au dus copiii la manifestații. Anormal ar fi să nu acționeze, să nu aplice legea, să treacă întâmplările cu vederea, în vechea și cunoscuta tradiție românească. Mai ales că părinții micuților au clamat că protestează pentru aplicarea corectă a legilor, pentru statul de drept.
Iar statul de drept înseamnă tocmai respectarea legilor, nu încercarea subterfugiilor pe considerente care mai de care mai alambicate și savant împachetate, nu dorința ca legile să fie doar pentru unii, după cum le convine. Nu stă în picioare că n-au știut, au fost informați că e ilegal să te flendurești cu minori la acțiuni politice, deși nici neștiința nu e o scuză când comiți ilegalități.
Cred că merită menționat, pentru analfabeții în istorie, că doar comuniștii, fasciștii și teroriștii au manipulat și manipulează copiii ca arme politice.
Că au început să se jelească, cu arțag, în spațiul public cei vizați de amenzi, e treaba lor. Au tot dreptul, fie-le penibilitatea ușoară!, cum au și obligația de-a respecta legile sau să suporte consecințele, dacă le nesocotesc. Însă frizează perversitatea să aștepte ca autoritățile să închidă ochii, adică să încalce legislația, dacă ei au procedat ilegal, că așa li s-a pus pe creiere. Ai greșit, plătești, ce s-o mai tot întindem ipocrit! Libertatea nu se conjugă cu iresponsabilitatea. O țară se conduce după legi, nu după păreri între două cafele și peturi lovite artistic de caldarâm.
Autor: Alexandru Petria