Am 20 ha de teren, moștenire (reală) de la bunicii
mei. Nu pretind a fi fermier, dar cu ce se mănâncă munca pământului știu bine.
În copilărie, bunicii mă luau cu ei pe câmpuri și-mi
arătau unde au avut pământ, ca să știu, să nu mă dezrădăcinez, să nu mă cred
fără rost și să sper că odată și odată îl voi avea înapoi. Vara, când eram în
vacanță, mă trimiteau cu vaca, atunci când venea rândul la cireada organizată
în sat, chiar și când aveam 16 ani. Nu concepeam să spun că nu vreau sau că nu
pot. M-au învățat cum să sap, cum să curăț grajdul, chiar dacă nu mă lăsau să
și fac: doar, așa, să știu, ”că nu e nicio rușine să muncești”. Ei au muncit
toată viața. Au dormit ascunși prin păduri, de frica rușilor. Au pierdut tot,
din cauza comunismului. Au murit cu pensii de 100 lei, după tot ce au avut,
obținut doar prin muncă grea, nu prin sforării politice. Știu tot ce au
pătimit. Mi-au povestit, i-am văzut cum au trăit și cum au iertat, dar n-au
uitat niciodată. I-am iubit. Îi venerez. Nu voi renunța niciodată la casa
moștenită de la ei, nici la pământ! Încerc să transmit fiului meu aceeași
dragoste pentru pământ, ca pentru rădăcinile înfipte în sufletele și mâinile
muncite ale străbunicilor lui, rădăcinile familiei, pe care nimeni, niciodată,
nu ți le poate tăia.
Să nu vă aud că mă catalogați în vreun fel la modă,
azi! Nu sunt!
Ce văd acum în media și pe facebook, cu privire la
fermieri, mă întristează. Poate că nu toți cei ce protestează simt ca mine
dragostea pentru pământ. Poate că unii văd în pământ doar un mijloc de a obține
bani. Poate că pentru mulți înseamnă doar un mod de a trăi, neștiind să facă
altceva. Și? Doar pentru asta trebuie ignorați? Batjocoriți? Îngrădiți?
Nu înțeleg de ce ”influencerii” susțineau prin mai
multe postări zilnice, înflăcărați, de-a lungul a luni de zile, niște proteste,
iar pe acesta, al fermierilor, fie îl ignoră, fie îl trimit în ridicol. Eh, nu
înțeleg… E doar o expresie. Înțeleg prea bine. Fermierii nu au fost scoși în
stradă de servicii. Atunci, să moară!
Când râdeți de fermieri, vă rog să aveți în vedere
că, atunci când cumpărați la supermarket o pungă de 5 kg de mere din Polonia cu
6 lei, acela nu este prețul real de producție. E prețul subvenționat de statul
polonez, care permit fermierului să vândă la preț atât de mic. Ai noștri nu
primesc nimic. Ba dimpotrivă: li se ia. Să vă gândiți dacă dvs. ați accepta
măcar să culegeți 5 kg de mere pentru 6 lei, nu mai vorbesc de toate lucrările
agricole care sunt necesare până ca mărul acela să fie cules de dvs. Să vă
gândiți că și meseria de agricultor e una de care nu vă puteți lipsi, chiar
dacă unii credeți că se poate trăi și doar cu marfă din import. Să vă gândiți
că cineva din familia dvs. a avut cândva o legătură puternică cu pământul, că
îi simțea și căldura, și umezeala, și setea, și înghețul, ca și când ar fi fost
el însuși.
Dacă nu ați avut astfel de oameni în familie, abia
atunci vă înțeleg. Dar vă compătimesc!
Autor:
Narcisa Iorga
