Se afișează postările cu eticheta ora 11. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ora 11. Afișați toate postările

joi, 12 martie 2026

INVITAȚIE

 

miercuri, 8 octombrie 2025

Invitație - Cărțile Anului 2025

 

Un juriu format din filologi, universitari și membri ai Uniunii Scriitorilor din România va avea de ales din câteva zeci de volume, acoperind un mare număr de secțiuni: de la poezie și proză, la carte didactică ori jurnal de călătorie, de la critică și corespondență, la carte de știință.

Festivitatea de premiere, cu diplome și aprecieri avizate, va avea loc vineri, 10 octombrie, începând cu ora 11.00, la Muzeul de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”. Moderator: Dana BUZURA-GAGNIUC, manager al Revistei de Cultură „Nord Literar”.

C.L.

joi, 12 iunie 2025

Ședință de cenaclu de excepție - Lansarea cărții „În căușul veacului. Scriitori în Maramureș”, autoare Florica Bud, editura „Acteon Books” Baia Mare

 

Sâmbătă, 14.06.2025, orele 11, Sala de conferințe, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare, vom lansa volumul „În Căușul Veacului.Scriitori în Maramureș”, apărut la Editura „Actaeon Books”. Prefața poartă semnătura doamnei prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, iar cuvântul de pe coperta patru este semnat de domnul acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Despre volum vor vorbi: prof. dr. Daniela Sitar-Tăut, prof. Vasile Leschian. Moderator va fi domnul profesor Săluc Horvat, președintele Asociației Scriitorilor Baia Mare Vă așteptăm!
(Fotografii din volum)
„În Căușul Veacului- o geografie vie a spiritului maramureșean”
de dr. Daniela Sitar-Tăut:
„Prezentul tom se așează cu naturalețe în galeria acelora care nu doar că înregistrează realitatea literară a unei comunități, ci o transfigurează afectiv și simbolic. Suntem părtașii unei sinteze cu dublă valoare – de document și de mărturie –, o frescă în care scriitorii maramureșeni (și nu numai!) se reunesc nu ca individualități izolate, ci ca parte dintr-un organism viu, dintr-un timp modelat prin condei și suflet. Aflat sub semnul unei tripartiții subtile – trecut, prezent și viitor – volumul devine o arhivă spirituală, dar și o punte între generații. Volumul se remarcă prin naturalețe, dar și rigoare cronicărească, iar discursul consemnărilor glisează când între evocare, când înspre reflecție, între tonul confesiv și acuratețea documentară. Niciun nume nu e așezat aleatoriu, nicio poveste nu e doar o simplă aducere-aminte: totul vibrează cu viață și sens.
Istoria Cenaclului Scriitorilor din Maramureș – începută în 1990, pe temelia solidă a cenaclurilor Nord, Arta și Arhetip – se relevă aici ca o construcție identitară pe termen lung. Condus de-a lungul timpului de figuri emblematice ale spiritualității locale, precum V.R. Ghenceanu, Ion Burnar sau Săluc Horvat, cenaclul s-a transformat într-un epicentru al efervescenței culturale din nordul țării. A găsit adăpost în diverse spații (Casa Corpului Didactic, Clubul Tineretului, Cafeneaua Dali) până ce, în 2004, s-a stabilit definitiv în sala primitoare a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, grație suportului directorului acesteia, dr. Teodor Ardelean. În prezent, sala poartă numele lui Ion Burnar. Din 2011, sub coordonarea energică și generoasă a Floricăi Bud, cenaclul trăiește una dintre cele mai efervescente etape din istoria sa. Volumul dedicat lui devine astfel un document al dăinuirii prin cultură. În paginile sale regăsim nu doar cronologia unei mișcări literare, ci emoția fidelității față de cuvânt și oameni. Aici, trecutul nu e o simplă arhivă, ci un fundament viu: sunt amintiți, cu reverență și drag în aduceri-aminte, cei plecați dintre noi – Ion Burnar, Augustin Cozmuța, V.R. Ghenceanu, Ion M. Mihai, Dumitru Rusu, Mihai Cupcea, Ioan Filip, Teo Moldovan, Ioana Ileana, Ștețco, Valeriu Sabău, Maria Mariș Dărăban, Ioan Hada, Victor Tecar, Dumitru Fânățeanu, Toma Rocneanu-Gross, și alții – figuri care au definit spiritul locului. Prezentul e viu și viguros, însuflețit de scriitorii care continuă să participe la întâlniri, lecturi, lansări, antologii: Valeria Bilț, Săluc Horvat, Ștefan Herțeg, Vasile Leschian, Ștefan Drăgan, Vasile Bele, Rodica Dragomir, Gelu Dragoș, Ioan Dragoș, Flaviu-Claudiu Mihali, Ștefan Jurcă, Betty Kirchmajer-Donca, Mihaela Poduț-Ienuțaș, Maria și Pamfil Bilțiu, Ioan Șiman, Mihaela Claudia Tomescu, Iacob Oniga, Terezia Filip, Șarlota Lotica Vaida, Vasile Țâncaș, Vasile-Dan Marchiș, Ileana Nemeș-Pop, Rodica-Brad Păuna, Nicolae Scheianu, Janeta și Liviu Coroiu, Elena Cărăușan, Lucia Virginia Pop, Maria Abrudan, pr. George Nicoară, pr. Gheorghe Pop, Nelu Danci și mulți alții. Li se alătură prozatori, critici literari, traducători, editori, muzicologi, toți contribuind la întregul sonor și polifonic al Cenaclului. Și, poate cel mai frumos semn al viitorului: numele tinerilor, cuprinși deja în viața literară activă – Remus Rogojan, Patricia Pop, Flavia Oltea Foltoș, Alexandra Tincu, Oana Raluca Stancu Păcurar, Diana Szekely, Ioana Chiș, Larisa Viragh –, rod al construcțiilor literare durabile și ale colaborării vii dintre dascăli și cenacliști.
În acest tom, fiecare autor devine o piesă dintr-un mozaic vibrant al literaturii scrise în Maramureș. Dar, dincolo de orice listă de numere și activități, ceea ce transpare pregnant este energia unei comunități care respiră poezie și își trăiește identitatea cu bucurie, loialitate și entuziasm. Așa cum sugerează și titlul, veacul este privit nu ca o amenințare, ci ca o cupă purtată în palme – cu grijă, cu reverență, cu tandrețe.
Volumul debutează − onorant − cu eseul academicianului Ioan-Aurel Pop, care, dincolo de autoritatea culturală a semnatarului, este o persuasivă reafirmare a poeziei ca demnitate identitară. Textul nu poate fi redus la un excurs în istoria unei opere sau o restituire contextuală a unui autor canonic, ci se coagulează într-o „rugăciune laicizată” închinată poetului, care „nu se spală de poporul său”. Remarcabil este faptul că Președintele Academiei Române nu abordează discursul despre Nichita Stănescu dintr-un unghi abstract, ci unul uman, viu, pătimaș – în sensul cel mai nobil al cuvântului. Astfel, pentru Ioan-Aurel Pop, literatura nu este doar un segment al culturii naționale, ci temelia din care se construiește însăși statura spirituală a unei națiuni. Departe de a metamorfoza stihurile în simple pre-texte pentru interpretări docte, eseul ia forma unei hermeneutici spirituale. Poezia lui Nichita devine astfel o frescă istorică subtilă: daci și romani, barbari și haiduci, soldați de la Plevna și de la Mărășești, părinți din Tatra și țărani, reuniți egalitarist sub bolta albastră a libertății, figurile istorice și lirice fiind filtrate printr-un ochi vigilent la nuanțele istoriei. Nu asistăm la o demontare a mitului lui Nichita Stănescu, ci la o restaurare a lui în conștiința noastră postmodernă, atât de expusă relativizării și fragmentării. Nichita este, în lectura lui Ioan-Aurel Pop, un martor al demnității noastre colective și un profet blând al iubirii față de loc, limbă, mamă și neam. Partitura eseului este densă, cadențată, cu citate poetice decupate sagace și analizate nu doar cu recuzita umanistului, ci și cu intuiție empatică. De la țâpuriturile din Maramureș – simboluri ale spontaneității și autenticității – până la doinele „prăvălite-n vine”, metafore ale resemnării active, poemele lui Nichita sunt interpretate ca repere ale unei permanențe identitare discrete, dar ferme. Analiza poemului „Noi” este punctul de maximă incandescență al textului, care reflectă esența unei filosofii poetice, a „dârzeniei în tăcere”, a „rezistenței prin cuvânt”. Nu avem de-a face cu o idealizare a unei epoci ideologice, ci cu o rememorare lucidă a unui moment de respiro cultural, când Nichita Stănescu a îndrăznit să spună, cu o simplitate devastatoare: „Eu nu mă spăl de poporul meu.” Această formulă devine, nu doar un stih, ci o axiomă a apartenenței. Una care survolează timpul și contextul, care transcende limitele literaturii și pătrunde în etosul unei națiuni. Este ca și cum Nichita ar fi pus mâna, simbolic, peste umerii unui popor și i-ar fi spus: „Exist, deci exiști.” Ceea ce este – în fond – răspunsul românesc la cogito-ul cartezian.
În căușul veacului se metamorfozează astfel într-un omagiu adus dăinuirii prin cuvânt. O carte care adună nu doar texte și nume, ci și suflete. Și în acest sens, ea este mai mult decât o antologie – devine o sărbătoare a culturii maramureșene. O invitație la recunoaștere reciprocă. Și, mai ales, o promisiune: că dragul de literatură nu s-a estompat, că omul are nevoie de socializare, mituri, de scriere și des scriere. Florica Bud reușește, prin această antologie, să redea nu doar un tablou al unei vieți culturale dense, ci și un model de solidaritate artistică. Cu un stil limpede și empatic, autoarea nu e doar cronicarul unui cenaclu, ci liantul unei generații extinse de scriitori care au învățat să fie împreună, în ciuda vremurilor, a distanțelor sau a tăcerilor.
Volumul poartă pecetea unei sinteze afective și identitare ce transcende granițele unei simple cronici cenacliere. El este, în fond, un testament literar viu, un document al unei comunități scriitoricești care a știut să transforme perisabilitatea în forță culturală, iar timpul subiectiv în timp istoric, circumscris arealului maramureșean. Orchestrată cu har de coordonatoare, lucrarea devine un corpus polifonic, în care vocile scriitorilor din Maramureș se adună într-un concert al spiritului.
Lectura acestuia încurajează sugestia că parcurgi o hartă a veacului asumată nu prin cartografie, ci prin reverberațiile memoriei afective. Structura tripartită – trecut, prezent, viitor – conferă logică interioară textului, dar și o viziune diafană, cvasiblagiană, asupra devenirii culturale. Trecutul nu e niciodată invocat cu nostalgie sterilă, ci ca temelie solidă. Prezentul e un spațiu de veghe și asumare. Iar viitorul – semnalat cu optimism temperat – e imaginat nu ca utopie, ci ca dăinuire prin continuitate si implicare.
Axa stilistică predominantă în acest volum este aceea a „afectului cultivat”. Scriitorii despre care se scrie sau care sunt amintiți aici nu constituie doar figuri culturale, ci prieteni, tovarăși de drum, repere afective ale unei geografii sufletești care poartă numele Maramureș. Dimensiunea emoțională este secundată de un act scriptural cu iradieri tandre, în care se melanjează ironia elegantă, nostalgia discretă și lirismul sobru. Nu întâmplător, vocea care acompaniază vocile este o dublată de o conștiință critică afectuoasă – semn al unei culturi vii, în care profesionalismul și amiciția nu se exclud.
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș – protagonistul nevăzut, dar omniprezent al acestui volum – este aici mai mult decât instituție sau spațiul de lectură: este un organism viu, modelat de generații succesive de creatori, uniți prin idealuri comune, chiar și atunci când distanțele geografice sau cele existențiale par să pună la încercare coeziunea. Putem spune, fără rezerve, că acest cenaclu devine un personaj în sine – cu voce, memorie, suferință și jubilație.
Textele redate, reflectările, rememorările, evocările sunt un amestec fin între documentar și eseu, între biografie literară și confesiune. De altfel, unul dintre marile merite ale antologatoarei este acela de a reuși să mențină o justă balanță între rememorarea afectivă și obiectivitatea istorică. În mâna ei, memoria devine instrument de reconstituire a unei epoci, dar și o punte spre viitor.
Personalitățile evocate – de la Ion Burnar, Augustin Cozmuța sau V.R. Ghenceanu, alături de tinerii condeieri angrenați astăzi în activitatea cenaclieră – sunt într-un continuum simbolic. Fiecare nume rostit în paginile volumului devine un stih dintr-un poem al fidelității față de literatură, față de oameni, față de locuri.
Florica Bud, președinte activ al Cenaclului și spirit tutelar al acestei comunități, se dovedește, în acest context, nu doar o instanță de coordonare, ci un arhivar al sensibilității și un curator al memoriei. Vocea sa nu este una exterioară, ci interioară, empatică, implicată, uneori confesivă, alteori lucidă. Nu întâmplător, în paginile acestui volum, reușește să reconstituie nu doar cronologia unei activități culturale, ci mai ales energia vitală care să țină laolaltă oameni și generații.
În căușul veacului este, așadar, o carte despre o comunitate literară, dar mai ales o carte despre continuitate. O dovadă că literatura nu e niciodată o fata Morgana solitară atunci când se scrie din suflet și pentru ceilalți. Poate că, privit prin această grilă, acesta este adevăratul mesaj al volumului: în ciuda vremurilor, în ciuda fragmentărilor, în ciuda ecranelor, poezia – ca și comunitatea – continuă să existe, să respire, să creeze. Lectorul atent va percepe repede că nu are în față doar o antologie de moment, o culegere onomastică, ci o lecție de fidelitate culturală.”

Florica BUD,
președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș

miercuri, 2 octombrie 2024

Evenimentul „Cărțile Anului” 2024 va fi pe 11 octombrie, ora 11,oo


 Grea misiunea juriului la această ediție a concursului „Cărțile anului”! Carte bună, autori importanți, genuri literare extrem de diversificate și bucuria de a avea de unde alege pe cei mai buni dintre cei buni.

Festivitatea de premiere a celor mai bune creații ale intervalului octombrie 2023 - octombrie 2024 va avea loc vineri 11 octombrie, începând cu ora 11, în Sala „Bogdan Vodă” a Consiliului Județean Maramureș.
În deschiderea evenimentului, scriitorul Vasile Igna va primi diploma de „Cetățean de Onoare al Județului Maramureș”.

D.G.B.

joi, 19 septembrie 2024

Invitație „SCRIITORUL ANULUI”

 


Dragi colegi, activitatea „Scriitorul Anului”, organizată de Primăria Municipiului Baia Mare și Asociația Scriitorilor „Baia Mare”, va avea loc, sâmbătă, 21.09.2024, ora 11, Sala „Millenium Business Center M1”, Str. Vasile Lucaciu Nr.2. Evenimentul este anunțat în programul „Sărbătorii Castanelor” sub titlul „Ziua Scriitorului”. Suntem invitați cu toții.

PS. Mai jos, Programul Sărbătorii Castanelor:

Florica Bud

marți, 9 aprilie 2024

COMUNIADA 2024. S-a revenit asupra datei de premiere - 11 aprilie 2024, ora 11,00 la Muzeul Satului


 „COMUNIADA” este un eveniment anual desfășurat în comunele din județul Maramureș, organizat de către Filiala Județeană Maramureș a Asociației Comunelor din România, în colaborare cu comunele maramureșene și cadrele didactice din mediul rural. Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Consiliul Județean Maramureș sunt parteneri importanți în organizarea și susținerea acestui concurs, atât din punct de vedere logistic, cât și financiar.

Începând cu anul școlar 2021-2022, a fost introdusă în premieră competiția interdisciplinară „COMUNIADA”, cu scopul de a identifica „Stelele satelor” maramureșene și de a motiva elevii, profesorii și părinții din satele maramureșene în aprofundarea cunoașterii în domenii precum limba română, matematica, geografia, istoria, caligrafia și șahul.

Premianții de la COMUNIADA 2024 sunt anunțați că  Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 11.04.2024, ora 11.00, la Muzeul satului, în Baia Mare. 

GDL

miercuri, 6 martie 2024

Întâlnire cenaclieră - 09.03.2024 BJPD BM, ora 11,00 - Gheorghe Pop

La mulți ani, Doamne și Domnișoare! Să ne trăiți, Domnilor! 

Sâmbătă – 09.03.2024, orele 11, Sala de cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire
 a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Va citi din creație proprie poetul preot Gheorghe Pop, aflat în pragul vârstei de optzeci de ani. Îi dorim să îi împlinească sănătos, cu poftă de viață și drag de poezie. În încheierea întâlnirii noastre -- desfășurată la o zi după „8 Martie”, Ziua Internațională a Femeii -- doritorii vor putea citi ori recita poezii, dedicate doamnelor ori domnișoarelor. Câteva date despre colegul nostru. Poetul Gheorghe Pop s-a născut în data de 15 martie 1944, în localitatea Sat Șugatag, comuna Ocna Șugatag, jud. Maramureș, din părinții Maria și Gheorghe Pop. Școala primară o face în satul natal, clasele V și VI, în comuna Giulești, iar clasa a VII-a în comuna Berbești, jud. Maramureș. Între anii 1958-1964 frecventează cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca. Între anii 1964-1968 este student la Facultatea de Teologie Pastorală Ortodoxă din Sibiu, la finalul cursurilor obținând Diploma de Licențiat în Teologie. Hirotonit preot în anul 1968 va păstori succesiv în satul Mara 1968-1973, în comuna Cicârlău 1973-1982 și în orașul Seini 1982-2014.În comuna Cicârlău, împreună cu alți tineri iubitori de cultură, dintre care amintim pe: Ion Burnar, Nicolae Goja, Valer Sabău, Dorel Macarie, prof. Augustin Micu, rapsodul popular Nicolae Sabău, Maria Gârbe, Vasile Jurje, preot Ioan Știru, Nicolae Pop și alții, am înființat ”Cenaclul Literar Vasile Lucaciu”. Mai târziu, din inițiativa prof. Augustin Micu s-a constituit și Fundația Culturală ”Pro Unione”, cu sediul în Cicârlău și după un timp s-a transferat în Baia Mare, unde s-a editat o revistă cu același nume ”PRO UNIONE”, în care s-au publicat lucrările și creațiile membrilor fundației precum și a altor colaboratori din județ și din țară. Preotul-poet Gheorghe Pop, din anul 1990 și până în prezent este președintele Cenaclului Literar Vasile Lucaciu de la Cicârlău și membru fondator a Fundației culturale ”Pro Unione”, precum și membru fondator al Cenaclului ”Sub semnul lui Eminescu” din Seini. Din anul 1978 și până în 2020, anul pandemiei, Cenaclul Vasile Lucaciu din Cicârlău a organizat din doi în doi ani, Festivalul Național de Literatură, la care au participat și concurat tineri din toată țara. Unii dintre premianții festivalului de la Cicârlău, între timp au devenit membrii în Uniunea Scriitorilor din România. Amintesc din memorie doar câțiva dintre aceștia: Ciuban Gavril, Ion Mureșan, Vasile Morar, Gavril Alexa Bârle, Ion Burnar, Nicolae Goja și alții.
Festivalul s-a bucurat de jurizarea unor personalități marcante ale culturii și literaturii din România, care au fost invitați să prezideze și să premieze pe cei mai buni dintre concurenți. Dintre președinții și membrii ai juriului care au participat la aceste manifestări culturale, amintim pe: Acad. Nicolae Breban, Acad. Augustin Buzura, poetul Ioan Alexandru, criticul literar Laurențiu Ulici, Teodor Mihadaș, Ana Maria Brezuleanu, Dan Silviu Boerescu, Gheorghe Chivu, Ioan Moldovan, Augustin Cozmuța, Vasile Fanache, Ion Gheorghe, Gheorghe Pituț, Petru Poantă, Nicolae Prelipceanu, Radu Sălpăcan, Gheorghe Popa, Ion Iuga, Horia Bădescu, Mihai Olos, Ioan Pop, Stelian Vasilescu, Adrian Popescu, Florin Iaru, Mircea Petean, Gheorghe Glodeanu, Pavel Azap, Olimpiu Nușfelean, Gheorghe Pârja, Daniel Săuca, Ovidiu Pecican, Mihaiu Virgil și mulți alții pe parcursul a peste patru decenii de când s-a înființat această organizație culturală.În cadrul și atmosfera cenaclurilor de la Cicârlău, Seini și Baia Mare, preotul Gheorghe Pop a participat activ la viața culturală și socială din localitățile unde a slujit. Primele creații literare le-a publicat în presa județeană, în ziarul ”Pentru Socialism”, ”Maramureș”, supliment literar, apoi în revistele Tribuna de la Cluj, Luceafărul din București, Telegraful Român din Sibiu, Târgoviștea Literară, Archeus, Pro Unione, România Km.0, Graiul Maramureșului, Credința Românească, Graiul Bisericii noastre, Clipa, Opinia, Nord Literar, Dialog Măiastra etc. Editorial, preotul-poet Gheorghe Pop a publicat în anul 1994, volumul de poezie: ”Învins de Iubire”. la Editura Gutinul, Baia Mare, 103 pag. ”Peregrin spre... Dincolo”, Editura Eurotip, Baia Mare, anul 2012, poezie, 140 pag. ”Neodihna Gândului”, Editura Maestro Tip, Fersig, anul 2017-poezie, 156 pag. ”Cartea Cetății Zynir”, Editura Enesis, Baia Mare, anul 2003, Monografia orașului Seini, avândul coautor pe fiul său, prof. Tomel Pop, 449 pag. ”Cartea Cetății Zynir”, Editura Maestro Tip, Fersig, anul 2018, Ediția a II-a cu completările la zi, 552 pag.A mai publicat poezie în peste 10 volume antologice, iar Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”, Baia Mare, Director prof. dr. Teodor Ardelean, în lucrarea apărută în Programul cultural Maramureșul perpetuu seria Personalități maramureșene, Aniversări, la împlinirea vârstei de 70 de ani de viață a editat: ”Volum omagial și documentar biobibliografic preot Gheorghe Pop de Seini-70”, 264 pag.
În prezent mai are pregătit pentru tipar volumul de poezie intitulat: ”Mesager Luminii Logosului Întemeietor”. Creațiile literare ale lui Gheorghe Pop au fost comentate și apreciate de critici literari, membrii în Uniunea Scriitorilor din România, care au scris recenzii și cronici elogioase în revistele literare din țară, despre opera sa.
Acest fapt l-a evidențiat și scriitorul și jurnalistul Nicolae Goja, în cotidianul Graiul Maramureșului, din data de 19 noiembrie 2016, la pagina 6: ”Gheorghe Pop a debutat în anul 1994 cu volumul de poezie <<ÎNVINS DE IUBIRE>>. Critica l-a întâmpinat cu mare considerație, poezia sa transparentă, meditativă, pătrunsă de simboluri filozofice creștine, a primit cuvinte de mulțumire. Cititorul este cucerit de eleganța frazelor și impresionat de cultura teologică, filozofică și literară a autorului. Un preot în preajma poeziei cerești sau metafora vindecătoare a mărturisirii. Poezia - locul unde omul stă de vorbă cu Dumnezeu”.
Amintim doar câțiva dintre criticii literari care au scris cronici și recenzii despre cărțile de poezii a preotului-poet Gheorghe Pop: Constantin Cubleșan, Diana Adamek, Al. Florin Țene, Delia Muntean, Terezia Filip, Virgil Nistru Țigănuș, Augustin Cozmuța, Olimpiu Nușfelean, Imelda Chința, Valentin Lupea, Vasile Leschian și alții poeți și scriitori.
Activitatea cultural-socială a preotului-poet Gheorghe Pop a fost apreciată prin acordarea unor premii literare, diplome și distincții din partea forurilor culturale și administrative.
Primul premiu literar i s-a conferit la Ediția I-a a Festivalului-Concurs al Cenaclurilor sătești din România, 2-3 dec.1978, Cicârlău, jud. Maramureș, ”Premiul Special al Juriului EXAEQVO”, pentru poezie.
Diploma a fost semnată de Acad. Augustin Buzura, președintele juriului.
Al doilea premiu literar pentru poezie i s-a acordat la Ediția a VI-a a Festivalului Național de Literatură Vasile Lucaciu, 26-27 nov. 1988: ”Premiul Literar al Revistei ”Cântarea României”, diploma este semnată de președintele juriului, poetul Ioan Alexandru.
În anul 2011, a fost premiat pentru poezie la ”V. Festival Internacional Palabra en el mondo”, 19 ol 24 de mayo del 2011 ”DEMOSLE UNA OPORTUNIDAD A LA PAZ”.
În data de 29 nov. 2018, cu ocazia lansării Ediției a II-a la ”Cartea Cetății Zynir, Bastionul de la Defileul Someșului”, Consiliul Județean Maramureș îi acordă preotului-poet Gheorghe Pop ”DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ”.
În 28 sept. 2018, în cadrul manifestărilor culturale ”Cărțile Anului”, Asociația Scriitorilor Baia Mare, Revista de Cultură ”Nord Literar” îi premiază volumul de versuri ”Neodihna Gândului”.
Alte diplome și distincții i-au fost acordate de către Casa de Cultură a orașului Seini, de către Primăria și Consiliul Local Seini, Primăria și Consiliul Local Cicârlău, de către Primăria Municipiului Baia Mare, de către Consiliul Județean Maramureș și Prefectura Județului Maramureș: ”În semn de binemeritată recunoștință pentru ridicarea prestigiului localității noastre prin prețuirea valorilor spirituale, culturale și literare într-o carieră de excepție... pentru contribuția adusă la dezvoltarea și promovarea valorilor spirituale, culturale, locale și naționale... pentru contribuția adusă la păstrarea și dezvoltarea valorilor maramureșene”.
Din partea primăriei orașului Seini: ”CA SEMN DE BINEMERITATĂ RECUNOȘTINȚĂ pentru contribuția de excepție la ridicarea prestigiului orașului prin prețuirea valorilor literare și implicarea de trei decenii în viața social-culturală a urbei noastre i se acordă preotului-poet Gheorghe Pop Diploma și Titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE AL ORAȘULUI SEINI”, datată 27 aug. 2012.
În anul 2013, Primăria și Consiliul Local al comunei Cicârlău, îi conferă prin Hotărârea nr.41/2013, DIPLOMA ȘI TITLUL DE ”CETĂȚEAN DE ONOARE AL COMUNEI CICÂRLĂU”.
În data de 12 mai 2018, Consiliul Județean Maramureș îi acordă distincția și trofeul ”CINSTEA MARAMUREȘULUI” preotului Pop Gheorghe, pentru contribuția adusă la păstrarea și dezvoltarea valorilor maramureșene”.
Distincție ce se acordă personalităților care fac cinste Maramureșului. (v. Graiul Maramureșului, anul XXX, nr. 8536, luni 14 mai 2018, pag.3.).
Mult succes, părinte Gheorghe Pop! Vă așteptăm cu drag!

Florica Bud, președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș.





Foto: Gelu Dragoș, Flavia Oltea Foltoș și Vasile Bele

miercuri, 22 noiembrie 2023

Cenaclul Scriitorilor Maramureș - 25.11.2023, ora 11,00


 Sâmbătă – 25.11.2023, orele 11, Sala de cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. În ultima întâlnire din luna noiembrie, ne vom bucura din plin de poezie. Vor citi, din creație proprie, trei poete din generații diferite. Este vorba de o poetă consacrată, Rodica Brad Păuna și două tinere poete, care bat la „porțile consacrării”, studentele: Flavia Oltea Foltoș și Alexandra Tincu. Flavia, coordonatoarea grupului tânăr, a devenit o membră de nădejde a cenaclului; am ascultat-o citind, am participat în vară la lansarea cărții sale și am însoțit-o la festivitatea de decernare a premiului „Scriitorul anului”, la categoria „Tineri Scriitori”. Așadar, va debuta doar Alexandra.

Câteva date despre Rodica: Rodica BRAD PĂUNA (pseudonim literar) nume: Rodica Păuna. Data și locul nașterii: Valea Loznei, județul Sălaj în 9 februarie 1960. Reședința: Baia Mare, Maramureș.Studii: Facultatea de Psihologie și Pedagogie din Brașov.Liceul pedagogic de educatoare, Baia Mare. Volume de poezii:

„Roți de iarbă” – Editura „Macarie”, Târgoviște, 1997
„Pisica oarbă” – Editura „Scriptorium”, Baia Mare, 2005
„Poezii văzute prin ochii unei păsări” – ediție bilingvă română-italiană – Editura „Limes”,
Cluj-Napoca, 2012
„tristeți și alte alinturi” – Editura „Singur”, Târgovişte, 2013
„Parabola lunii” – ediție bilingvă română-italiană – Editura „Limes”, Cluj-Napoca, 
. ”nu m-ai scos din coasta ta”/”non mi hai tirato dalla tua costola”,ediție bilingvă română
-italiană - Eiditura ”Grinta”, Cluj Napoca, 2023. Rodica Brad Păuna a apărut cu diverse 
grupaje de poeme în antologiile:Volumul colectiv al Festivalului Internațional de Poezie,
 Sighetu Marmației, 2008; Caiet bibliografic aniversar, editat de Biblioteca județeană
 „Petre Dulfu” Baia Mare, 2010; Antologia literară „Pași împreună”, Editura Gutinul, 
Baia Mare, 2014; Antologie de autor (Igor Ursenco) Clauza poeziei celei mai favorizate, 
2012; Lucian Perța/ Groapa cu (a)muze: Poeţi maramureşeni parodiaţi, Baia Mare:
 Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, 2002; „Dicționarul scriitorilor maramureșeni”, 
2009; O Antologie a poeziei maramureșene... 2010;Autori vari, Dedicato a...., Alleti 
Editore, 2016. A publicat în revistele literare: Flacăra, Suplimentul literar „Ziarul de
 duminică”, Tribuna, Limba română – Chișinău, Atelier, Nord literar, Familia, Citadela, 
Poezia – Iași, Revista Etnografica – Baia Mare, Vatra Chioreană, Archeus.
Premii literare: Premiul revistei Familia, Festivalul Național de Poezie, Sighetu 
Marmației, 1979, 1988; Premiul II pentru poezie Nicolae Labiș, Suceava, 1989, 1990;
 Premiul II pentru poezie, Festivalul Internațional de Poezie Lucian Blaga, Sebeș, 2004; 
Festivalul Național Vasile Lucaciu, Premiul pentru manuscris, poezie, 2005, Cicârlău, 
Maramureș; Premiul pentru poezie, tabăra de poezie Archeus, 2009, Ocoliș, Maramureș;
 Premiul „Cărțile anului/ Primăria Baia Mare”, 2009, 2013, 2014; Premiul pentru poezie
 „Armonii de primăvară” Vișeu de Sus, Maramureș, 2010, 2013, 2014; Premiul pentru 
poezie Torino, Italia, 2012.
Premiul pentru poezie în volum,la Festivalul"George Coşbuc", Bistrița, 10-17 octombrie,
 2023. Premiul Editurii ”Valea Verde”, Sighetu Marmației, la Festivalului Internațional
 de Poezie de la Sighet, 12 – 14 octombrie 2023. Premiul pentru volum Cărțile anului,
 2023, sub egida revistei Nord Literar, Baia Mare..Despre creația ei au scris: Augustin 
COZMUȚA (Nord literar), Ioan MOLDOVAN (Familia), Ioan S. POP (Ziarul de
 duminică), Amalia VOICU (Poezia), Vasile MORAR (Necenzurat), Florentina NIȚĂ 
(Poezia).
Mult succes! Vă așteptăm!

Florica Bud,
Președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș,
Baia Mare, 22.11.2023.

joi, 12 octombrie 2023

BJPDBM. „Starea microelectronicii” - Luni, 16 octombrie 2023, ora 11, Fondul Documentar al Academiei Române


 Stimați colegi din presă,


Bună ziua!

Mai jos, regăsiți detaliile evenimentului care va avea loc luni, 16 octombrie 2023, la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare.

Luni, 16 octombrie

ora 11.00, Fondul Documentar al Academiei Române

 

Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare în parteneriat cu IEEE România, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Grupul de firme Electro Sistem organizează conferința intitulată „Starea microelectronicii”.

 

Cuvânt de deschidere: Prof. dr. Teodor Ardelean, director al Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”;

 

Invitați: Tom O`Dwyer, fost manager la compania Analog Devices (SUA) și cercetător la MIT Boston;

Conf. Dr. Ing. Marius Neag, titularul disciplinei de microelectronică de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și IT din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca;

Prelegere online: Professor emeritus Haruo Kobayashi, Gunma University, Japonia;

 

Moderator: dr. ing. Ștefan Marinca, președinte al IEEE România și Solid-State Circuits Society România.


--
Stefan Selek

bibliotecar

Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare

Email: pr.bibliotecamm@gmail.com

luni, 17 aprilie 2023

Premierea Comuniadei, de Paști

 

Originala inițiativă a Comuniadei, o olimpiadă a elevilor de la sate, încununată cu succes în Maramureș și deja imitată în alte județe, va concluziona și încununa cea de-a doua ediție cu o festivitate de premiere ce va avea loc marți, în a doua zi de Paști, de la ora 11,oo în Muzeul Satului din Baia Mare.

Vor fi premiați, ne spune organizatorul Emilian Pop, președintele ACOR Maramureș, cadre didactice care au avut rezultate deosebite, organizatori, dar mai ales vor fi premiați 237 de elevi care au avut rezultate și profesorii care i-au îndrumat.

 

Autor: Alexandru Ruja

Sursa: Graiul Maramureșului

luni, 3 aprilie 2023

Poftiți la cenaclu!

Sâmbătă – 08.04.2023, orele 11, Sala de cenaclu „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Binecunoscutul epigramist Vasile Țâncaș ne va încânta cu savuroasele sale epigrame. Vom avea și un debut absolut. Este vorba despre tânărul Remus Mihai Iurca, care va citi poezie. După cum am anunțat la timpul potrivit, i-am primit printre noi pe membrii Clubului Epigramiștilor „Spinul”, Baia Mare. Este vorba de epigramiștii, poeții și scriitorii: Smaranda Iuga, Ioan Șiman, președintele acestui club și Vasile Țâncaș. Vasile Țâncaș este membru al Clubului Epigramiștilor „SPINUL” , Baia Mare, din luna martie 2007. A debutat cu epigrame în revista SPINUL, nr. 6, iunie 2007, publicând de atunci în fiecare număr, până în decembrie 2020, când a apărut numărul 60, ultimul număr. A devenit membru al acestui club din anul 2007 și în anul 2008 a fost primit membru al Uniunii Epigramiștilor din România, (U.E.R.). Începând cu anul 2008, a publicat și în Revista „EPIGRAMA”, revista U. E. R., cea mai prestigioasă revistă de gen din România. A apărut, cu epigrame publicate, în optsprezece volume colective, editate de unele cluburi de epigramiști din țară ori în volume publicate de U. E. R., cu epigrame pe diferite teme, cu care a participat la concursuri organizate de U.E.R. Vasile Țâncaș a publicat două volume de epigrame: ,, 601 FIX " în anul 2017, având 600 de epigrame și ,,MĂSURI ÎN PANDEMIE " în anul 2021, având 400 de epigrame. Volumele au fost „gustate”, bine primite și apreciate de către cititorii iubitori ai epigramei și nu numai. Vasile Țâncaș a participat la mai multe concursuri de epigrame,organizate de unele cluburi din țară ori de U E R, fiind antalogat în mai multe volume de epigrame. La toate aceste concursuri participă și epigramiștii plecați în străinătate. Talentul și munca sa au fost răsplătite în cadrul unor concursuri de epigrame. Iată câteva premii:

Premiul III -- Concursul de epigrame, Strehaia, 17.11.2014.
Premiul lI – Concursul pe rime date și Premiul III la Concursul pe o tema dată, Vișeul de Sus, 23.03.2016.
Premiul de debut -- pentru volumul de epigrame ,, 601 FIX ", Vișeul de Sus,
28.04. 018.
Premiul special al juriului -- pentru volumul „601 FIX”, Strehaia, 17.11. 2019.
Premiul III -- pentru epigrame și Premiul pentru volumul „MĂSURI ÎN PANDEMIE”, Vișeul de Sus, 23.04.2021.
Premiul II -- Concursul de la Alba Iulia, Secțiunea Epigrame, 30 VIII 2021.
Locul II -- Concursul de la Strehaia, Secțiunea Epigrame, 9.09.2021.
Premiul „Prof. Petre Ion Tulpan”, pentru epigrame, Strehaia, 17.11.2021.
Începând cu anul 2010, Clubul Pensionarilor (C. A. S. P. E. V.), Baia Mare, organizează lunar un concurs de epigrame, unde pot participa numai membrii (C. A. S. P. E. V.). Vasile Țâncaș ocupat de fiecare dată unul din cele trei locuri premiate, Locul I, II sau III. După decesul directorului Revistei „SPINUL”, Romulus Filip, în aprilie 2014, la propunerea prof. Ioan Șiman, președintele Clubului „SPINUL”,Vasile Țâncaș a fost ales director al revistei. Revista a apărut trimestrial până în decembrie 2020, ultimul număr. În februarie 2021, Vasile Țâncaș s-a îmbolnăvit de COVID și revista și-a încetat apariția. Cu ocazia zilei de naștere, în 2 decembrie 2021, „Gazeta Românească” din Israel (pag. 28) i-a publicat șase epigrame. (www.efamilia.org)
Câteva date biografice.Vasile Țâncaș a văzut lumina zilei în data de 02.12. 1943 în satul Băița, comuna Tăuții-Măgherăuș. A absolvit 7 clase, Băița, Școala Profesională și Școala Tehnică de Maiștri, Grupul Școlar Minier, Baia Mare. A urmat cursurile serale la Liceul „Gheorghe Șincai”, Baia Mare, azi colegiu și Institutul de Mine. În producție a lucrat în cadrul Centralei Minelor Baia Mare ca muncitor și apoi ca maistru la : Flotația Băița, Baia Sprie, Flotația Centrală Baia Mare. A lucrat cinscisprezece ani la Institutul de Cercetări și Proiectări Miniere Baia Mare ca Subinginer Proiectant Principal și 7 ani la Mina Săsar Baia Mare.
Ne bucură prezența printre noi a unor tineri, fie elevi, fie studenți. Este vorba despre: Flavia Oltea Foltoș, Patricia Pop, Larisa Viragh și Remus Mihai Jurca( a se citi, Iurca). În întâlnire cenaclieră anunțată, va debuta Remus Mihai Jurca. Îl așteptăm cu interes, cu emoțiile inerente din partea lui și din partea noastră. Desigur, am mai avut tineri colegi, din păcate drumurile vieții ne-au despărțit
REMUS MIHAI JURCA este din Sighetu Marmației și este student la Facultatea de Litere, Universitatea de Nord, Baia Mare, specializarea Limba și Literatura română; Anul de studiu: al treilea an (studii de licență). Remus a absolvit liceul George Pop de Băsești (profil filologic). Remus Mihai Jurca a debutat în revista școlară „Pași spre viitor”, revista Colegiului Tehnic Transilvania, din Baia Mare (revistă în format electronic), nr. 14 / 2017, - ISSN 2067-7871, cu poeziile: A trecut trenul și Muzică de toamnă. A publicat în revista -- Alimentație și sănătate, nr. 2 / 2018 – ISSN 2559-5202, ISSN -- poezia Scrisoare către mamă (și aceasta revistă aparține Colegiului Tehnic Transilvania, din Baia Mare (format electronic); În 2022, într-un număr al revistei băimăreane „Nord Literar”, a publicat partea de început al nuvelei(aflată încă în lucru), „ Gheorghe, iubitorul de pământ”. Apoi, în revista Nord Cultural, nr. 20, an Ⅹ, Ianuarie - Decembrie 2021, ISSN 2248-3071, pp. 61-68, a publicat o parte mai amplă din aceeași nuvelă „Gheorghe, iubitorul de pământ”. În revista Nord Cultural, nr. 21, an ⅩⅠ, Ianuarie – Decembrie 2023, ISSN 2248-3071, pp. 62-67 publică poeziile: „Lume fără sens”, „Sentimentul de iubire”, „Nu te lăsa învins de amărăciuni” și „Povestea de iubire a lui Sebastian și Carmen”.
• Are ca HOBBY-URI: lectura, scrisul, pictura, sculptura, gastronomia, drumețiile. Și ceea ce este important, Remus Mihai Jurca iubește natura.
Fiind la început de drum și bio-bibliografia lui Remus Mihai Jurca este în curs de scriere. Dar hohhy-urile pe care le are, talentul, dublat de perseverență îl vor ajuta să adauge noi și noi file biografice. Alături de colegii mei îi dorim succes și mai ales îi urăm să își găsească drumul în viață și să își împlinească toate visele.
Florica Bud,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș

vineri, 25 noiembrie 2022

Invitație


 Sâmbătă -- 26 noiembrie, orele 11, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare -- va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Va citi din creație proprie doamna profesor Smaranda Iuga, iar profesorul Ștefan Herțeg ne va oferi un moment literar - muzical.

Momentul muzical va fi susținut de Bernard Pop, elevul profesorului Ștefan Herțeg. Bernard Pop a obținut „Marele Trofeu” la un concurs internațional desfășurat anul acesta în Timișoara și „Lira de aur”, Suceava. Bernard Pop va fi acompaniat la pian de către Norbert Kaszta, absolvent al Academiei de Muzică, Cluj-Napoca.

Vă așteptăm!


Florica BUD,

Președintele Cenaclului Scriitorilor Maramureș