PS Teodosie, în Pastorala de Crăciun, atac la ucigașii de prunci: „Credincioșii medici și asistenți să stăruie cu curaj în rândul colegilor pentru încetarea practicii barbare a vărsării „pe treizeci de arginți” a sângelui nevinovat”

 

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, transmite, în Pastorala sa de Crăciun, ca medicii și asistenților medicali să aleagă viața și să nu mai accepte uciderea pruncilor nenăscuți. „Uciderea de prunci a devenit un produs social, oferit și consumat, în văzul și cu complicitatea tuturor, de cei care se consideră „păzitori ai vieții”: medici, tați și mame”, afirmă Înaltpreasfințitul Părinte tomitan. „Credincioșii medici și asistenți să stăruie cu curaj în rândul colegilor pentru încetarea practicii barbare a vărsării „pe treizeci de arginți” a sângelui nevinovat.” cere ÎPS Teodosie în Pastorala sa mișcătoare pe care o redăm integral mai jos.

Ӡ TEODOSIE,

prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,

Clerului și poporului dreptcredincios din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului,

Bucurie de la Domnul Întrupat iar de la noi părintească îmbrățișare!

 

Iubiți fii duhovnicești,

Din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria Se naște Cel ce este Același ieri și astăzi și în veci (Evrei 13, 8). Pe „Domnul Cel preaînălțat”, Care S-a pogorât la noi din sânurile Tatălui, Îl aflăm cu emoție în Biserici.

Pruncul plânge în brațele Maicii preacurate știind că „întru ale Sale a venit dar ai Săi nu l-au primit” (Ioan 1, 11). Ni se încredințează Întreg, într-o totală renunțare la Sine, așa cum mărturisește un vechi colind românesc: „Pe Fiul în al Său nume/ Tatăl L-a trimis în lume/ Să se nască/ Și să crească/ Să ne mântuiască”. Nimic din ceea ce cunoaștem sau vom cunoaște vreodată nu se compară cu dragostea Lui sinceră și nevinovată, dătătoare de nemurire și sfințenie. Împreună cu păstorii și magii, ne apropiem de Neprețuitul Dar iar în strigăt de biruință „Leru-i ler!” Îl chemăm prin slujitorii euharistici ai comunității.

Nașterea sfințeniei în familia creștină

Întrucât praznicul Nașterii Domnului este pe drept considerat ziua familiei creștine, se cuvine să aducem vorba și despre această profundă, însă mult lovită, strălucire a sa. Unitatea de rugăciune și ajutor cu ceilalți frați de credință începe din familie. Când vorbim de familie ne referim la rădăcina unei vieți creștine, nu păgâne.

Familia cuprinde în sine Biserica și neamul în măsura în care se arată capabilă de sacrificiu pentru nașterea și educarea unei noi generații, îmbogățite în Dumnezeu .

Durabilitatea în timp a unui neam se probează numai atunci când familia este așezată în fruntea darurilor sale. Din punct de vedere teologic familia nu este numai o simplă convenție socială. Ea depășește timpul și are o semnificație deosebită în planul lui Dumnezeu pentru lumea noastră.

Faptul istoric al dăinuirii Bisericii până în zilele noastre și până la sfârșitul veacurilor se datorează mai întâi purtării de grijă a lui Dumnezeu dar și înțelegerii corecte – transmise din neam în neam, începând cu primii convertiți de pe aceste meleaguri, ucenicii Sfântului Apostol Andrei – a menirii familiei. În desfășurarea istoriei vom rezista doar atât timp cât vom ține poruncile Sfintei Cununii, dintre care prima este iubirea născătoare de prunci .

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază acest lucru: „Unde sunt bărbat și femeie și copii întru unire de cuget și dragoste, legați cu legăturile faptei bune acolo este și Hristos în mijlocul lor – că El nu acoperișuri de aur caută, nici stâlpi strălucitori, nici marmură arătoasă, ci frumusețea sufletului și podoaba cugetului și masă plină de dreptate, încărcată de roadele milosteniei” .

În copil sălășluiește Hristos

Praznicul Nașterii Domnului ne predispune întotdeauna la căutarea binecuvântatei copilării și acest lucru nu înseamnă neapărat o nostalgie de moment. Nici o altă sărbătoare nu ne trimite mai mult decât Crăciunul spre seninul bucuriei pe care l-am putut trăi deplin doar atunci, în zorii nevinovăției. Copii frumoși, din familii smerite, ASTĂZI se înghesuie buluc să-și dea vânt pe pârtiile amintirilor noastre, în refren de colind, cu sunet de clopoței, intonând mesianic „Leru-i ler!” sub privirea îngăduitoare a Pruncului din icoană. Parcă auzim cuvintele Domnului: „Adevărat zic vouă: de nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 2-3).

De la icoana cea mai venerată a unei biserici, Maica Domnului cu Pruncul, suntem învățați să deprindem înțelepciunea întregii vieți. În Pruncul Iisus ne regăsim toți cei credincioși, treziți de chemarea unei vieți noi. La Dumnezeu totul este cu putință (Luca 18, 27) astfel încât vestea cea bună adusă de înger (Luca 2, 11) nu pălește în fața simplității în care „S-a născut Cel făr-de-nceput”. Dimpotrivă, ea anunță ziua cea neînserată a Împărăției lui Hristos, acel „ziurel de ziuă” prezent în inimile și pe buzele curate ale pruncilor colindători.

Purtând în ființa lui suavă pecetea de lumină a Mântuitorului, pruncul devine Apostol credincios iar rugăciunea vieții sale cutremură străfundurile iadului: „Și Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o pe ea” (Ioan 1, 5). Fiecare respirație a copilului este un colind tainic oferit sfințeniei Atotțiitorului.

Irod și sfetnicii săi nu pot accepta cu ușurință sfârșitul nopții și sunt dispuși la orice fărădelege pentru a face să înceteze colindul Vieții pe pământ. În calea lor nu stau oștiri înarmate, nici mașinării de luptă, nici tehnicieni pricepuți, ci pruncii colindători care, în ciuda odioasei vărsări de sânge și a nenumăratelor prigoniri la care sunt supuși, nu pot fi împiedicați a se înălța cu curaj în calendarul veșnic, alături de Sfinții 14.000 de Prunci, pomeniți pe 29 decembrie.

Viața și propășirea ei prin urmași este echivalată cu o amenințare la adresa așa-zisei „dezvoltări” sau „emancipări”. Tinerii sunt mai întâi rupți de rude, apoi de Biserică, pentru ca să ajungă îndoctrinați în cultul consumului de orice fel și al plăcerilor de moment. Sunt descurajați de a mai continua actul genezic prin Căsătorie, așa cum l-au primit de la strămoși, din cauza mediului nociv în care se zbate societatea fără de Dumnezeu.

Uciderea de prunci a devenit un produs social, oferit și consumat, în văzul și cu complicitatea tuturor, de cei care se consideră „păzitori ai vieții”: medici, tați și mame.

Familiile cu mai mulți copii sunt considerate vulnerabile, motiv pentru care li se refuză orice ajutor. Adeseori cei cu mulți copii sunt batjocoriți, jigniți, desconsiderați. Asigurarea cu cinste a traiului zilnic și a necesarului pentru educația pruncilor în aceste familii este o mucenicie nevăzută pe care nu o mai respectă nimeni în afară de Hristos. Copiilor din familii numeroase li se refuză adeseori dreptul de a fi tratați egal cu colegii lor. Iată unde un observator obiectiv ar putea identifica adevărata scădere a societății contemporane! Iată unde se află discriminarea reală! Iată unde duce orice fel de compromis cu lumea întunericului!

Singura speranță în această situație dureroasă poate fi, dacă vrem, revenirea cu toată puterea la izvoarele Creștinismului românesc adică la descoperirea legăturii cu Cerul, pe care ne-a predat-o, în zorii etnogenezei, întâiul chemat la Apostolie.

Moștenirea Sfântului Apostol Andrei

Biserica Ortodoxă este una cu Hristos prin Duhul Sfânt . În și prin Biserică, Hristos își exercită puterea cea din veac, dând sens fiecărei ființe . Prin voința Mântuitorului (Matei 28, 19-20) Sfântul Apostol Andrei a ajuns pe aceste plaiuri punând temelie neclintită a Bisericii românești propria sa mărturie și învățătură. Ucenicii săi, dintre care amintim cu evlavie pe Mucenicii de la Dervent (un preot și trei fecioare, arși de vii), ori pe Sfinții Misionari In, Rim și Pin (înghețați în apa unui râu, prăznuiți pe 20 ianuarie), au întins spre miazănoapte năvodul misionar al „pescarului de oameni” (Luca 5, 10) schimbând vechile obiceiuri cu Legea creștină, devenită mai târziu în documente legea românească (jus valachicum) după care ne-am călăuzit până în zilele noastre .

Sub îndrumarea legii creștine, obștile gentilice păgâne, care au supraviețuit până prin secolele II-III , s-au descompus în familii-pereche, primitoare ale Sfintelor Taine. Poate fi considerat momentul cel mai inspirat al istoriei neamului nostru românesc , fiind motivul principal al nașterii noastre deopotrivă ca români și creștini dar și apărarea cea mai tare împotriva invaziilor păgâne ce au continuat…și am putea spune că încă mai continuă. Ucenicii Sfântului Andrei, preoți și credincioși anonimi, au știut să prezinte Creștinismul, nu atât în forme retorice, cât mai ales în forma sa cosmică dar și familială, exprimată cel mai bine în exemplul viețuirii lor și a copiilor lor. Colindul românesc a păstrat în formă nealterată, precum chihlimbarul, tocmai acele momente sfinte ale începutului. Colindătorul este misionarul excepțional, purtând asupra lui binecuvântarea Sfântului Andrei cu care reușește să aprindă foc nou în vatră veche. Alcătuirea obștilor în jurul Bisericii și formarea cetelor de neam, conduse de preoți, luptând și muncind pentru același scop, pe temeiul unic al Sfintelor Taine, au asigurat înveșnicirea neamului român-ortodox. Taina viețuirii noastre înseamnă eternizarea neamului în Hristos prin păzirea sfințeniei familiei și a tradiției sale creștine. Aceasta este moștenirea primită de Sfântul Apostol Andrei, primul colindător al meleagurilor noastre și întemeietorul scaunului mitropolitan al Tomisului.

Îndemn

Îndemnăm cu stăruință arhierească pe toți preoții și monahii din cuprinsul Tronului Sfântului Apostol Andrei să aprindă flacăra rugăciunii în biserici mai mult decât oricând și să descopere fiilor duhovnicești, mai ales prin pilda vieții personale: mila, dreapta judecată și credința (Matei 23, 23). Preoților și monahilor le stă în putere să pregătească generațiile noi de creștini pentru a rezista influențelor străine de duhul Evangheliei ”care amenință să ne desființeze ca neam cu propria noastră ființă” . Acordați, cinstiți slujitori bisericești, atenție sporită față de copii, tineri și de familiile creștine mult încercate. Este timpul potrivit să arătăm Domnului și nouă înșine că dragostea și frățietatea jertfelnică nu sunt „produse expirate” ale unei societăți intrate în descompunere ci lucrări ale harului dumnezeiesc pururea viu și veșnic nou. Călăuziți pe toți fiii parohiilor și mănăstirilor spre întărirea morală și materială a părinților cu mai mulți copii, îngrădind astfel cumplita cădere în deznădejde.

Dreptmăritorilor creștini din pământul apostolic al Dobrogei le adresăm cuvânt de îmbărbătare în lupta pe care o au de dus pentru a propăși în credință, nădejde și dragoste. Vă adresăm îndemnul părintesc de a vă alipi mai mult de parohiile și de preoții dumneavoastră, în ascultare și receptivitate față de chemarea acestora. Faceți cunoscute preoților dumneavoastră durerile și apăsările vieții dar și năzuințele ori ideile misionare, inițiind o comunicare vie și spornică în fapta cea bună.

Creștinii căsătoriți să cinstească sfințenia casei lor, primită de la Domnul, prin cultivarea virtuților morale și prin naștere de prunci, luând aminte la cuvintele exprimate de Sfântul Iustin Martirul și Filosoful în Apologia I, scrisă în jurul anului 150: „Noi nu expunem, adică nu abandonăm copiii…ca nu cumva vreunul dintre aceștia, nefiind luat să fie crescut de cineva, să moară și, în felul acesta să fim ucigași…Principial, nu ne căsătorim decât pentru a naște copii…”.

 Credincioșii medici și asistenți să stăruie cu curaj în rândul colegilor pentru încetarea practicii barbare a vărsării „pe treizeci de arginți” a sângelui nevinovat.

Tinerilor și copiilor le oferim sfatul de a deprinde încă de mici bucuria de a fi creștini, fii adevărați ai Împărăției lui Dumnezeu și de a înțelege că ei sunt cea mai prețioasă comoară a Bisericii, pândită de mulți spre a fi prădată și risipită. Ne rugăm îngerilor păzitori și sfinților protectori să-i țină în dragostea lui Hristos și în lumina învățăturilor celor folositoare de suflet.

Îmbrățișare arhierească

Sub impresia celor spuse mai sus nu mai avem decât a vă încredința păcii lui Hristos Cel născut în peștera Betleemului cu bucurie duhovnicească dar și cu speranța că în peșterile inimilor noastre va rodi credința prin fapte bune potrivit cu învățătura Sfântului Apostol Andrei. Cu smerenie, plecăm neîncetat genunchiul, pomenindu-vă la rugăciune, în Peștera Sfântului Apostol Andrei, din localitatea Ion Corvin, consemnată de tradiție ca legăn al Creștinismului românesc, cel mai iubit loc de pelerinaj al Dobrogei.

Pentru toate sfintele sărbători și pentru trecerea în noul an de la Domnul vă îmbrățișăm cu căldură și vă binecuvântăm, dând glas cuvintelor Sfântului Ioan Hrisostom: „ De multă bucurie sunt astăzi plin, când văd doritele voastre chipuri. Nu se bucură și nu se veselesc atâta părinții cei iubitori de copii, când îi înconjoară copiii și când le fac multă plăcere cu purtările lor frumoase și cu dragostea lor, cât mă bucur și mă veselesc eu acum , când văd această adunare duhovnicească a voastră strânsă aici cu atâta bună-cuviință și cu dor înflăcărat de a auzi dumnezeieștile cuvinte, când vă văd că ați disprețuit hrana trupească și v-ați grăbit spre cea duhovnicească, arătând prin fapte cuvântul Domnului ce spune: ” .

 

Pentru toți rugător înaintea Domnului Întrupat,

† TEODOSIE,

Arhiepiscopul Tomisului

PASTORALA DE CRĂCIUN – ANUL 2020

 Nașterea lui Hristos – Mesajul lui Dumnezeu către toate neamurile, pentru viață, libertate, demnitate umană, pace și iubire eternă pe pământ

 Acum mai bine de 2000 de ani, Dumnezeu a trimis un mesaj omenirii, care aștepta cu înfrigurare izbăvirea de frică și singurătate, de întunericul necunoștinței, de iadul înfricoșător și de suferința morții veșnice.

Mesajul a fost transmis la Buna Vestire și s-a arătat lumii când Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu S-a întrupat în chip văzut, prin Nașterea din Fecioară în Betleemul Iudeii, și „S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14).

Iată-ne din nou îm­brăcați în haine de sărbătoare! Pe de-o parte suntem împodobiți duhovnicește cu frumoasele veșminte ale virtuților creștine strămoșești, iar pe de altă parte, înveșmântați în frumoasele straie românești, spre a dărui Pruncului Iisus născut printre noi, „pentru noi și pentru a noastră mântuire”, sublimele și unicele colinde românești, atât de iubite și păstrate din generație în generație, cu sfințenie și conștiință românească și creștină, ca fiind cel mai prețios tezaur al creștinătății și al României creștine. Creștinii au învățat de la îngeri să cânte Doxologia cerească „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14).

Iubiți frați întru Hristos,

Suntem la capătul anului 2020, un an cum nu am fi crezut vreodată că ar putea fi și l-am putea trăi. Un dușman nevăzut și înfricoșător s-a abătut asupra omenirii. Ori în ce fel a apărut acest virus – că a venit de la natură, că a fost o eroare umană sau o acțiune voită – este clar că e o încercare îngăduită de Dumnezeu. De ce? Sunt multe variante de răspuns. Cea mai înțeleaptă și corectă ar fi cea care ne pune față în față cu realitatea în care se zbate umanitatea. Prin evoluția autonomă a științei și tehnologiei, omenirea a uitat de Dumnezeu-Creatorul; omul a uitat de sine și de destinația lui finală. Omul a devenit întreg materie și materialist, zeificând știința umanistă, ideologiile globaliste, natura și știința, excluzându-L pe Dumnezeu-Creatorul din gândirea, preocupările și planurile sale, alungându-L, propriu-zis, din propria Lui creație!

Și iată cum omenirea a ajuns captiva propriilor alegeri, folosind libertatea fără responsabilitate. Există granițe peste care omul, omenirea și știința nu trebuie să treacă. Există legi date de Dumnezeu și așezate de Creator care guvernează Universul și fac din planeta Pământ (și din locuitorii ei) cea mai minunată casă, totul fiind atât de firesc și natural și, în același timp, măreț și perfect.

Producerea unor dezechilibre și intervenția agresivă a omului în Creația lui Dumnezeu destabilizează armonia care ar trebui să guverneze Universul, cerul, Pământul și viața oamenilor. Abaterea de la legea morală naturală și de la normalitatea creației atrage după sine tot calvarul și tragedia pe care le trăim astăzi și la care știința, cu toată evoluția ei impresionantă, nu are niciun răspuns.

Soluția reintrării în normalitate este revenirea la firescul inițial, la echilibrul natural dintre Creator, creație și om – coroana creației și „măsura tuturor lucrurilor”, cum a spus filozoful antic, singurul care poate evolua, poate aprecia, se poate întrista și bucura, se poate minuna, poate să fie măreț sau poate să devină pricină a distrugerii operei lui Dumnezeu și a lui însuși, el fiind capodopera lui Dumnezeu – omul, ființă cugetătoare!

Omul este singura făptură care înțelege și acceptă sfârșitul vieții pământești – moartea! Dar are capacitatea să înțeleagă și să creadă că, în lumina celor făgăduite de Mântuitorul, are garanția învierii și a vieții veșnice. Deci, înțelege și crede în nemurirea sufletului și veșnicia lui în iubirea și lumina Preasfintei Treimi.

Această perioadă ne-a fost, în același timp, și folositoare, după proverbul românesc: „În tot răul e și un bine”. Ne-a readus împreună în familie, ne-a obligat să ne gândim la lucrurile esențiale pentru viață, să renunțăm la multe lucruri care nu ne sunt necesare, ci sunt doar mofturi sau capricii omenești, să constatăm cât de slabi suntem și cât de subțire este granița între a fi și a nu fi, între viață și moarte.

Am trăit izolați, separați, dar nu despărțiți. Ne-au unit Credința, Biserica, Liturghia, Sărbătorile și, chiar dacă am avut Paști fără slujbă solemnă de Înviere, am cântat mai pătrunși de credință și nădejde ca oricând „Hristos a înviat!”, singura și sigura noastră salvare. România creștină întreagă a devenit o mare biserică, o catedrală, un pământ sfânt, Țara lui Dumnezeu.

Au sosit și sărbătorile creștine de iarnă, Crăciunul, Anul Nou și Boboteaza. Deși nu vor fi atât de solemne și pline de frumusețe divină din cauza restricțiilor, le vom serba prin colind și participare la Sfânta Liturghie, căci în Maramureș și Sătmar, și la români în general, Crăciunul fără colinde este cu totul laic și nu are nimic în comun cu Nașterea lui Hristos; este Crăciun secular și străin de creștinismul românesc, de credința ortodoxă strămoșească.

Pentru a fi vrednici de Sărbători alese și pentru ca Dumnezeu să ni le dăruiască așa cum ni le dorim, ne vom fi pregătit în cele șase săptămâni (cele 40 de zile) de post, cu multă rugăciune și fapte bune, făcând bucurii, atâtea câte putem, celor ce nu au pe nimeni și celor ce așteaptă de la noi să arătăm că suntem creștini și că Îl așteptăm pe Hristos să vină în casa, familia, sufletul și viața noastră.

Iubiți păstori de suflete,

Iubiți credincioși,

Anul 2021 va fi, în Patriarhia Română, „Anul Omagial al pastorației românilor din afara României”, a românilor emigranți.

Acum, la sfârșit de an 2020, suntem mulțumitori față de Bunul Dumnezeu, de Maica Domnului, de Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul – Ocrotitorul Episcopiei noastre – și față de toți sfinții, pentru că ne-au ascultat rugăciunile și ne-au ajutat să trecem cu bine această perioadă grea, pentru că ne-au deschis inima și sufletul să facem multe fapte bune, venind în întâmpinarea celor ce au avut nevoie de sprijin, în diferite situații. De asemenea, am sprijinit, după puteri, spitalele din județele Maramureș și Satu Mare, cu puținul nostru, darul ierarhilor, preoților, monahilor și credincioșilor – suma adunată de Episcopia noastră ridicându-se la 518.650 lei.

Urându-vă tuturor sărbători binecuvântate și luminate, vă încredințăm ocrotirii lui Dumnezeu și Maicii Domnului, rugând pe Pruncul Iisus, Născut în peștera Betleemului, să vină în fiecare casă de creștin, în fiecare familie de români, în fiecare inimă nobilă de maramureșean și sătmărean, ca acum 2000 de ani, în ieslea Betleemului! Să vă cuprindă în dragostea Lui și să vă primească darul pe care, an de an, îl aduceți – precum păstorii odinioară – Colindul sfânt și bun de sărbătoarea Sfântului Crăciun! Amin!

IUSTIN

Episcop ortodox român al Maramureșului și Sătmarului

IPS Andrei în pastorala de Crăciun amintește de mucenicii din închisorile comuniste

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a ales ca în Pastorala sa pentru sărbătoarea Crăciunului să transmită credincioşilor un îndemn către generozitate, amintind de faptul că mulţi enoriaşi sunt săraci şi că actele de filantropie reprezintă o mărturie pentru Hristos.

„În vremurile noastre, dacă vrem să îl mărturisim pe Hristos ar trebui să fim foarte credincioşi, legat de biserică, de tradiţia creştină, dar pe de altă parte să fim implicaţi în actele filantropice, pentru că aşa de multă lume este săracă, este nevoiaşă şi suferindă. Cât de mult ar trebui ajutaţi aceşti oameni care aşteaptă dragostea noastră, ajutorul nostru. În felul acesta l-am mărturisi pe Hristos, iar dacă suntem indiferenţi, reci, nu facem mărturie, ci contramărturie”, a transmis, miercuri, presei, mitropolitul Clujului, care în fiecare an face pentru reprezentanţii media un rezumat al Pastoralei, care va fi citită în cadrul Liturghiei din ziua Crăciunului.

Titlul Pastoralei, „Mărturie şi contramărturie”, arată că textul se referă la creştinii care, de-a lungul istoriei creştinismului, au apărat, de multe ori chiar cu viaţa lor, cuvântul lui Hristos şi credinţa creştină.

„Mulţi mărturisitori au ajuns în închisoare şi unii au murit acolo. (…) Mulţi dintre preoţii mărturisitori, după ce au scăpat de închisoare, au fost reintegraţi în slujire de către Patriarhul Iustinian şi de Arhiepiscopul Clujului, Teofil Herineanu. Ei l-au mărturisit pe Hristos şi mărturia lor va rămâne un exemplu de verticalitate vrednic de imitat”, a mai spus mitropolitul Clujului, care în încheiere a amintit că astfel de mărturisitori au existat şi în cadrul altor Biserici, nu doar al celei Ortodoxe, şi că sacrificiul tuturor acestor oameni trebuie respectat, iar calea cea mai bună de a face acest lucru sunt faptele bune.

NapocaNews