Prieteni, într-o aprigă dispută diplomatică

 

                                                                        de Gheorghe Pârja

Diplomatul român Nicolae Titulescu a vegheat statornic la integritatea teritorială a țării, apărând Transilvania atunci când, la scurt timp după Marea Unire, nobilii maghiari au pus la îndoială legalitatea Reformei agrare. Câțiva ani mai târziu, Titulescu face demersuri diplomatice pentru ca Basarabia să rămână definitiv în granițele firești ale României. A fost înlăturat de pe scena politică de regele Carol al II -lea, în anul 1923. Titulescu era delegat permanent al României la Liga Națiunilor de la Geneva, iar problema optanților maghiari a apărut pe agenda Ligii Națiunilor. Au urmat șapte ani de dezbateri, care au captat atenția statelor membre ale Ligii.

Disputa se ducea între doi oratori de mare calibru. Pe de o parte, era energia diplomatului Nicolae Titulescu, cotat a fi unul dintre cei mai charismatici membri ai Ligii Națiunilor, iar din partea Ungariei, contele Albert Apponyi, ilustru politician maghiar. Rădăcinile disputei erau fixate în anul 1921, când pe fondul aplicării Reformei agrare, proprietarii de etnie maghiară se simțeau nedreptățiți. În baza Tratatului de la Trianon, din 4 iunie 1920, cetățenii maghiari aveau dreptul să-și păstreze cetățenia, sau să o adopte pe cea română. Cei care își păstrau cetățenia erau expropriați. Până astăzi se păstrează rana acelei prevederi. Nemulțumiți că își vor pierde proprietățile, vreo 500 de nobili maghiari s-au adresat tribunalelor, petițiile ajungând, în final, la curtea Consiliului Ligii Națiunilor. Maghiarii din Transilvania susțineau că exproprierile se făceau în mod ilegal în raport cu Tratatul de la Trianon.

Cum spuneam, guvernul de la Budapesta a desemnat pe unul dintre cei mai străluciți și versați politicieni să-i reprezinte cauza. La cei 77 de ani, contele Apponyi avea o mare experiență diplomatică și era un maestru al discursului politic. Deși Titulescu avea doar 11 ani de practică politică și diplomatică, i-a impresionat pe frații Brătianu, Take Ionescu și Petre P. Carp. Lui Titulescu i s-au recunoscut inteligența rară, memoria prodigioasă, iar dreptul internațional pentru el nu avea secrete. De la o confruntare la alta, dorea să facă cât îi stă în putință pentru a avea câștig de cauză, în joc fiind unitatea națională, dobândită prin voința populară cu câțiva ani în urmă. Cu mâna lui semnase Tratatul de la Trianon, așa că știa subtilitățile textului.

Ambii oratori se străduiau să fie convingători. Titulescu susținea drepturile suverane ale României. Contele, cauza nobililor maghiari. A fost o aprigă dispută diplomatică. La ultima dezbatere, după atacuri virulente ale contelui, diplomatul român a dat lovitura de câștig a disputei. Cu un discurs argumentat, care nu a putut ridica nicio obiecție, Titulescu a întrunit aprecierile asistenței de specialitate. Presa, din toată lumea, a consemnat victoria diplomatului român în fața „unui mare senior ungur, o prezență mă­reață, de foarte mare elocvență.” Titulescu era un partener pe măsură și în acea lungă confruntare l-a învins pe Apponyi. „A fost una dintre cele mai mari victorii, obținută de logica românească pe teren internațional,” scria un jurnalist britanic.

Înfrângerea a recunoscut-o însuși contele. În ciuda cauzelor divergente pentru care au luptat, Titulescu și Apponyi se respectau și se admirau reciproc. Titulescu vorbea despre conte „cu sentimente de prețuire și prietenie față de mândrul popor maghiar. Contele și cu mine am putut fi în același timp adversari, dar și prieteni.” Contele spunea: „ Domnul Titulescu este un bărbat de stat extraordinar de dotat, excepțional de talentat și un adversar foarte puternic în orice discuție.” La sfârșitul rundelor diplomatice, contele avea 77 de ani, iar diplomatul român, 48. Fiecare a apărat interesele țării din care făcea parte. Politicienii de astăzi au ce învăța de la cei doi mari diplomați. Einstein, celebrul fizician, spunea: „Spiritul lui Titulescu era atât de lucid și atât de perspicace, judecata lui era atât de precisă, încât el era destinat să rezolve probleme.”

Wiston Churchill, fostul premier britanic, avea despre Titulescu păreri măgulitoare și pentru noi: „O figură de mâna întâi în politica internațională. Omul acesta, dacă ar fi fost ascultat, azi poate n-am fi ajuns la discreția nebunului de Hitler.” Trist, dar adevărat. În timp ce străinătatea îl prețuia, în țară era hulit. Carol al II-lea l-a debarcat și l-a ținut departe de țară. Diplomatul și contele, o pildă de felul în care putem înțelege lumea între vecini. Da, prieteni într-o aprigă dispută diplomatică!

Și lumea ca lume. Simt că avem nevoie, în vremurile de astăzi, de spiritul diplomatic al lui Titulescu. Ce ziceți, oameni buni? Dați-ne un conte, iar noi să căutăm un Titulescu!

Onorat cu așa prieteni pe facebook! Majoritatea poeți excepționali...

 

NU ÎNLĂTURA UN PRIETEN VECHI PENTRU UNUL NOU!!!

  În pragul alegerilor electorale din 2012, fiecare cetăţean onest va intra  într-o oarecare măsură în atenţia candidaţilor la unele funcţii în statul român .Vom fi "momiţi "probabil şi de cei care până acum nici măcar nu şi-au întors privirea spre unii cetăţeni când treceau pe lângă aceştia. Sigur că atunci când treci pe lângă o persoană fără ca aceasta nici măcar să te privească ,nu-ţi vine să-i acorzi tu primul un oarecare salut tradiţional.În cazul acesta ,degeaba îl vei saluta tu primul deoarece se vede după atitudinea sa că  pe moment nu reprezinţi însemnătate pentru persoana respectivă.
Candidaţii sau viitorii candidaţi la preşedinţie, parlament, primării (cum ar fi şi cea din Asuaju de Sus),etc, ne vor promite multe, fie personal sau prin "intermediari" la fel cum au făcut şi până acum. Dacă se va întâmpla să avem alţi "aleşi", înseamnă că actualii sus puşi, au făcut mai multe rele decât bune, iar dacă se va întâmpla să rămână "sus puşi" tot cei care sunt acum pe funcţii ,înseamnă că aceştia au făcut mai multe lucruri bune ca cei care au fost înaintea lor pe funcţiile respective,sau pentru că majoritatea alegătorilor nu au încredere în contracandidaţii lor.
Pe undeva trebuie să ne orientăm şi după următoarea frază: "Nu înlătura un prieten  vechi pentru unul nou!"  



                Vasile Dan MARCHIŞ, directorul revistei culturale IZVOARE CODRENE

Grigore Man, un prieten

Pe profesorul şi omul de cultură Grigore Man l-am cunoscut în urmă cu aproape o jumătate de secol. Era activist cultural la raionul Şomcuta şi, având treabă în Dumbrăviţa, m-a rugat să-i arăt drumul. N-a fost de acord să aşteptăm o maşină de ocazie la Piaţa Izvoarele din Baia Mare, aşa că am pornit pe jos, prin Groşi, de-a curmezişul peste hotar, până la podul peste Chechişel de pe şoseaua spre Târgu Lăpuş. Mărturisesc şi azi că a scos sufletul din mine în drumul acela. Am rămas de atunci prieteni. El a urmat iniţial un institut pedagogic. L-am reîntâlnit întâmplător în 1970, în Bucureşti. Eu eram militar, el venise la sesiune, căci a urmat apoi filologia la Universitatea din capitală. Aflând că profesez ca dascăl în Preluca Veche, mi-a propus ca după lăsarea la vatră, în septembrie, să-l caut în Baia Mare. Întâlnirea a avut drept rezultat numirea mea ca director în Crăciuneşti. După evenimentele din '89 am devenit colegi la Inspectoratul Şcolar. După o vreme el a fost promovat inspector general adjunct şi apoi inspector general. Trecerea la Muzeul Judeţean Maramureş a fost pentru el de bun augur. A găsit răgazul necesar să dea publicităţii lucrări care-l preocupau de ani buni. Au apărut astfel cărţile „Biserici de lemn din Maramureş,” „Săpânţa,” „Simboluri sacre şi profane,” „Litiera cu muze,” „La porţile sacrului”. Mi-a mărturisit în toamna trecută că îl preocupă în continuare problemele religioase din Ardeal şi mai are în lucru cărţi pe această tematică. Din păcate n-a mai apucat să le finalizeze. Într-o perioadă a lucrat ca redactor la o televiziune locală, unde realiza emisiuni culturale. Am avut onoarea să fiu invitat la una dintre ele. Cărţile publicate şi activitatea gazetărească îl recomandă ca om de erudiţie culturală, care a adus servicii acestui domeniu. A plecat fără veste, aproape de locul naşterii. Era născut în 1941, în Târlişiua.

DRAGOMIR IGNAT