Se afișează postările cu eticheta procuror sef. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta procuror sef. Afișați toate postările

duminică, 30 august 2020

Procurorul Ioan Bâtea nu mai este!



Trecut în eternitate, istoricul moților din Sătmar, Ioan Bâtea, înmormântat la Mănăstirea Scărișoara, pe care a ctitorit-o!



Pierdere uriașă atât pentru comunitățile de moți din județele Satu Mare și Maramureș. Președintele de onoare al Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu a încetat din viață miercuri noaptea, în jurul orei 23.00.
Recunoscut drept unul dintre ctitorii Mănăstirii cu hramul ”Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”, de la Scărișoara Nouă, județul Satu Mare, Ioan Bâtea va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 29.08.2020, de la ora 15.00, urmând să își facă somnul de veci în cimitirul lăcașului de cult.
Născut la 1 ianuarie 1930, în Scărișoara Nouă, fostul procuror Ioan Bâtea s-a stins din viață la 90 de ani. După pensionare, cunoscutul procuror Ioan Bâtea a avut o contribuție enormă la istoria acestor meleaguri. A început în 1999 cu „Moții din Sătmar și Maramureș”, în 5 volume, apoi a scos „Mărturii despre Avram Iancu”, „Cartea refugiatului român”, „Memorii” (2 volume) și tot așa …, până la a 14-a, cu titlul „Românii din Transilvania în Primul Război Mondial”. După 1989, Ioan Bâtea s-a implicat activ în acțiunile cultural-patriotice organizate de Societatea „Avram Iancu”, devenind președinte de onoare.
În semn de omagiu, Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, a transmis un mesaj de mare profunzime la trecerea la cele veșnice a celui care a fost sufletul moților, Ioan Bâtea.
”Personalitate marcantă a istoriografiei românești și, în special, a istoriei moților din Maramureș și Sătmar, din neamul cărora își trăgea obârșia, cunoscutul procuror – nenea Bâtea, după cum îi plăcea dânsului să se prezinte – a avut o importantă contribuție la cunoașterea istoriei moților de pe aceste meleaguri, lăsând posterității memorabile pagini de istorie, cuprinse în cele 14 cărți publicate.
A fost strâns legat de locuitorii satului Scărișoara Nouă, unde și vede pentru prima dată lumina zilei, la 1 ianuarie 1930.
Astfel, din dragoste față de Dumnezeu, de sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română strămoșească, dar și din iubire de țară, respect, prețuire și dăinuire, este primul dintre cei care au avut inițiativa, încă înainte de 1989, împreună cu alți consăteni, să întemeieze o mănăstire ortodoxă în hotarele satului natal.
Această dorință sfântă devine realitate în ziua de 24 iunie 1991, cu ocazia sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, când se sfințește locul de mănăstire, de către vrednicul de pomenire PS Iustinian al Maramureșului și Sătmarului.
L-am cunoscut personal și înainte de a fi starețul mănăstirii, dar mai ales după anul 2007, când am primit această sfântă ascultare.
Am stat mult de vorbă, ne-am sfătuit și, deseori, l-am vizitat la Baia Mare. Din discuțiile purtate am realizat și am descifrat frumusețea duhovnicească, discernământul, puterea de sinteză, dar mai ales iubirea de Dumnezeu, de glia strămoșească și dârzenia neamului din care se trăgea.
În urma unui dialog purtat pe aleile mănăstirii, mi-a mărturisit două lucruri care mi-au rămas în minte și în suflet pentru toată viața, lucruri care reflectă personalitatea omului Ioan Bâtea: „Părinte stareț, în toată activitatea mea de procuror n-am băgat pe nimeni la pușcărie, și să știți că din momentul sfințirii locului de mănăstire citesc în fiecare zi Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul”, acatist pe care-l știa aproape pe de rost.
Și iată cum lucrează „Dumnezeu Cel minunat întru Sfinții Săi” (Ps. 67,36), să fie așezat în pământul din hotarul satului natal, în cimitirul mănăstirii, (cum de altfel ne-a cerut în scris printr-o scrisoare din data de 14 martie 2014) și mai ales în zi aleasă de sărbătoare, „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sfânt al cărui nume l-a purtat și pe care l-a iubit.
Acum, când vremelnic ne despărțim, în numele Întâistătătorului Episcopiei noastre, al Preasfințitului Părinte Iustin al Maramureșului și Sătmarului, al obștii Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Scărișoara Nouă, al consătenilor, al Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, al tuturor celor care l-au cunoscut și al nostru personal, adresăm familiei cuvânt părintesc de mângâiere sufletească și o încredințăm de întreaga noastră compasiune.
Ne rugăm Bunului și Milostivului Dumnezeu să așeze sufletul lui în Împărăția Sa, împreună cu drepții, întru nădejdea Învierii în Ziua cea de Apoi, „când va veni Fiul Omului întru Slava Sa și toți sfinții îngeri cu El…” (Matei 25,32).

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

† Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului”



luni, 30 iulie 2018

AMP: La cum arată concursul de la DNA, vin doar două tipuri de candidați: oamenii sistemului și oportuniștii politici

de  Alina Mungiu-Pippidi
Am zis acest lucru încă din primele zile în care am aflat de procedura de concurs pusă de ministrul Toader în circulație – procedura de concurs a fost greșită: timpul a fost de departe prea scurt, condițiile de concurs nu au fost bine-definite, pentru că în mod evident plecarea prin revocare a unui procuror-șef anticorupție este o traumă pentru întregul corp profesional.
Noi am spus de ani de zile că, indiferent ce vină îi găsești Codruței Kovesi, este o greșeală să dai afară procurori-șefi, pentru că acest lucru va transmite semnalul că oricine ar veni va trebui să joace un fel de balet politic acolo. Unii le vor cere să facă, dacă fac ce li se cere, când vin ceilalți la putere vor fi dați afară, iar aste evident îi descurajează în primul rând pe oamenii profesioniști, care vor să fie independenți, să se ducă acolo să li se dea niște sarcini clare dar după aceea să nu se mai amestece nimeni în treaba lor.
Deci era clar că termenul foarte scurt dat de domnul Toader și fără nici un fel de garanții și discuții cu corpul profesional din care se putea recruta [nu putea să ducă nicăieri]. În plus, vechea problemă a guvernului României, care este incapabil de o recrutare profesionistă. Ei nu folosesc firme de recrutare – or, la așa ceva, la o problemă atât de grea, trebuia ca el să își facă niște aliați, să construiască un grup mai mare, format dintr-o firmă profesionistă de recrutare, una celebră de care a auzit toată lumea, din sectorul privat, din câteva organizații de societate civilă cu interes în domeniul justiției…
Deci, el trebuia să construiască încrederea, pentru că fără încredere nu vor veni decât două categorii de oameni: fie oameni din sistem, care vor să apere DNA-ul Codruței Kovesi, și probabil că o parte din ei s-au înscris, fie oportuniști care vor să ia de la PSD niște galoane, să-și avanseze carierele venind într-o situație grea.
Dar, altfel, ce om normal s-ar înscrie la un concurs după reputația foarte bună în străinătate a domanei Kovesi… ieși prima oară în străinătate și ăia o să te întrebe păi dar cum, cine ești tu, măi, care te-ai băgat după Kovesi, care-s așteptările tale, ce-a fost în capul tău – e un risc personal, profesional, pentru oricine ar putea să fie bun.
Eu cred că se poate trece peste riscul acesta, dar făcând o recrutare de tip occidental, nu obișnuitele recrutări de tip românesc, adică cu condiții restrictive pe care le poți manipula, și într-un termen super-scurt.
[Vor veni acum și procurori cu experiență mai consistentă?]
Problema e următoarea: că nu e vorba aici de performanțele lor individuale. Sigur că eu de-aial-am recomandat din prima secundă pe Doru Țuluș, deși e un om pe care nu l-am întâlnit, nu l-am recomandat ca persoană ci ca profil – am văzut că imediat tot felul de oameni s-au stresat și au sărit în sus că vai de mine, pentru că din păcate lumea e interesată în concursul ăsta, sunt numai interese politice din toate părțile, aproape nimeni nu gândește care este de fapt interesul nostru pe termen lung și anume să avem un DNA cu adevărat independent.
Țuluș avea profilul, adică avea cazuri foarte mari reușite, cum au fost cele din fotbal, reușite cu celeritate, cu încăpățânare și fără probleme politice. Deci problema este că pe oricine ai pune – ce face acel oricine în situații cum e asta cu Dragnea, de exemplu. Pe de-o parte vin unii și îți spun trebuie neapărat să-l bagi la pușcărie pe Dragnea. N-are importanță, cazul e minor, ăsta-i scopul, Dragnea trebuie băgat la pușcărie pentru că vrea să distrugă legislația anticorupție. Pe de altă parte vin ăilalți și își spun exact invers.
Ce o să discuți la interviu cu oamenii ăștia? Ce ai face într-o asemenea situație? Păi nu există un bun răspuns într-o asemenea situație, pentru că deja DNA-ul are o istorie, toate lucrurile ăstea s-au creeat, ele trebuie rezolvate. Deci nu se va înscrie nimeni nici în continuare și nu poate să iasă de aici o situație bună decât dacă domnul Toader procedează profesionist.
Profesionist se cheamă așa: te sfătuiești cu niște profesioniști, o spun încă o dată că recomand o firmă realmente, firma se uită la dosarele tuturor și zice uite, acești 10-15 oameni. Că, să nu vă închipuiți că ar fi 500 de oameni care ar putea fi șefi ai DNA, nu sunt. Sunt puțini oameni care să aibă și abilități manageriale, să nu fie politic implicați și să fi făcut și dovada că înțeleg exact procedurile și cum merg [lucrurile] la noi.
Acești 10-15 oameni pe care ți-i identifică firma ca fiind potențiali buni procurori șefi ai DNA, domnul ministru trebuie să pună mâna pe telefon și să-i sune. Deci eu îmi fac așa uneori recrutarea pentru poziții internaționale, se spune așa: uite, ăștia cinci oameni din lume s-ar pricepe la așa ceva. Cel care este șeful acestei chestii sau șeful firmei de recrutare după aceea îi sună pe toți și spune care sunt pretențiile dumneavoastră, noi am vrea să candidați în acest concurs. Să candidați, nu să câștigați, nu-ți oferă nimeni concursul. Și credem că aveți următoarele calități. Și ăla o să spună domnule, eu vreau garanția asta și aia și aia.
Tu, firma profesională, aduni toate garanțiile, cu el te duci la șeful cel mare, care-i ministrul Justiției, și-i spui uite, astea-s condițiile comune care se degajă din acest corp. Puteți să le oferiți asta la oamenii ăștia? După care mergi înapoi la candidați și le spui uite, astea sunt condițiile care au fost [acceptate], dați-i drumul și înscrieți-vă!
Acest proces are loc peste tot când sunt poziții delicate de ocupat. Noi nu suntem primii în situația asta, dar din păcate la noi, unde angajările se fac pe nepotisme, nu avem experiență să facem o angajare obiectivă de dificultatea asta.
Eu îi doresc totuși domnului Toader să învețe din felul în care se fac asemenea angajări în Occident. El este un om care mi se pare destul de echilibrat și cred că vrea să crească reputația acestui concurs, nu s-o ducă și mai rău la pământ decât a fost dusă până acum. Dacă va face exact la fel, o să dea doar impresia tuturor că n-au reușit încă să-l găsească pe ăla care trebuie, care să aranjeze după aia dosarele pentru ei așa cum Kovesi aranja dosare pentru ceilalți. Și asta ar fi evident o mare prostie, pentru că după aia DNA nu va mai conta deloc.