de Gheorghe Pârja
Serile de Poezie de la Desesti, ediția 2026.
Premianții ediției, alături de poeta Ana Blandiana!
Sâmbătă, 26 septembrie, 2026, pe covorul de iarbă,
am numărat 47 de toamne de când, în satul de pe Valea Marei, au venit la
Desești. cu poezia și cuvintele rimate, scriitori din Maramureș, din țară și
din străinătate. Vreme multă, dar o vreme câștigată. Se vede și după felul în
care au reacționat scriitorii din țară, care, în aceste zile, și-au făcut
cărare spre satul binecuvântat, de două ori, de prezența marelui poet Nichita
Stănescu. Da, l-am luat pe Nichita simbol al valorii lirice, cel care a
construit un nou limbaj poetic în literatura contemporană. Cu câțiva ani în
urmă, în curtea casei mele părintești, poetul elvețian Andreas Saurer m-a
întrebat: cum se face că într-un sat maramureșean i se poartă atâta respect lui
Nichita? Care nici măcar nu este născut în Maramureș. Cum îl știam pe Andreas
un istoric, un redutabil jurnalist la Berner Zeitung, l-am suspectat că
întrebarea lui are un substrat sociologic, mai ales că a scris o carte despre
satul românesc.
I-am spus că simbolul valorii lirice, întrupat de
Nichita, m-a fascinat încă din tinerețea mea literară. Și nu am greșit,
deoarece prezența lui la Desești a fost chemarea și îndemnul și pentru alți
mari poeți români și străini. Dicționarul scriitorilor care au călcat iarba
satului este voluminos. Luminos de mare. Întrebarea prietenului elvețian, care
și-a lansat cartea de debut în Maramureș, m-a întors înapoi, prin vreme.
Într-o zi de octombrie, din anul 1979, poetul „Necuvintelor” a trecut prin
poarta satului Desești. Era o zi frumoasă de toamnă. Veneam dinspre Sighetul
Marmației. De o parte și alta a drumului, livezi cu meri. Autobuzul cu
scriitori mergea încet. Pe Valea Marei am întâlnit căruțe trase de cai, ori de
bivoli. V-am provocat cu această atmosferă deoarece, la un moment dat,
autobuzul s-a oprit în vecinătatea unei splendide livezi din Desești.
Am intrat în acel rai real. O lume de scriitori și
darul pământului. Culegeau mere: Nichita Stănescu, cu soția lui Dora, Damian
Necula, Laurențiu Ulici, Dinu Flămând, Gelu Ionescu, Aurel Pantea, Ioana
Crăciunescu, menestrelul Tudor Gheorghe. O imagine de neuitat. Am ajuns la
Căminul cultural. Lume multă! Din sat și din împrejurimi. Am avut sentimentul
că nu prea au rămas prea mulți pe la casele lor. Nichita a fost o legendă în
timpul vieții. Amfitrionul serii a fost minunatul dascăl al Deseștiului, Vasile
Fodoruț, care a consemnat în a sa Cronică despre prima trecere a poetului prin
sat. Atunci am botezat cu Nichita manifestarea „Serile de Poezie de la
Desești”. Poetul, îmbrăcat într-un pulover gri, a recitat, cu gesturi largi,
mai multe poeme. Laurențiu Ulici intervenea, din când în când, pentru a provoca
la lectură și alți poeți invitați. Apoi a urmat jocul deseștenilor, animat de
dascălii Vasile Pop-Taina și Petre Verdeș.
Eram aproape de Nichita când a fost luat de vârtejul
jocului. Cum era firesc, nu-i cunoștea regulile. Dar a găsit o soluție
salvatoare: contratimpul. Așa, în veselia aceea înverșunată, Nichita s-a simțit
în ritmul lui. A fost acceptat de feciori, pe când băteau aprig bărbătescul.
Profesorul Andrei Făt a observat felul atipic al lui Nichita de a se integra în
lumea jocului maramureșean. Semn că s-a simțit bine, mi-a lăsat ca mulțumire
pentru acea seară cuvinte rămase în tezaurul de simțire al satului. Înainte de
a ajunge la Desești, i-am scris lui Nichita o scrisoare, pe care o încheiam
așa: „prietene întru cuvânt, cărările nu te vor lăsa singur, că aici e frig și
ceea ce este frumos vederii și simțirii poate să ție loc de cămașă. Cu venirea
ta pe la noi, cuvintele nu vor locui în melancolie.” Mi-a răspuns: „ Mulțumesc
de invitație. Voi ven,i deoarece Maramureșul, după părerea mea, este unul
dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care am putut să le văd vreodată.
Iar satul tău face parte din acest miracol.”
Și a venit Nichita și a îmbrățișat falnicul stejar
din preajma bisericii. Și au venit mulți oameni de valoare. Îmi aduc aminte,
acum, după atâția ani, de multe gânduri ale lor. Și de un gând al lui Marin
Sorescu, din 1987, scris pe stâlpul casei mele părintești: „Am venit și eu să
colind stelele, atât de limpezi peste Desești, și să mă vindec de toamnă cu
descântecul lor!”
Sâmbătă, 26 septembrie, la Desești, spiritul lui
Nichita i-a unit pe cei care doresc să ia lumină de la Cuvânt. Laureatul din
acest an, 2026, al „Serilor de Poezie de la Desești”, este scriitorul Nicolae
Scheianu, premiu înmânat de poeta Ana Blandiana, deținătoarea Marelui Premiu de
la Desești, ediția 2015. Au mai fost premiați: scriitorul Gelu Dragoș și
tânărul Angelo Supuran, elev la Colegiul „Mihai Eminescu” din Baia Mare, pentru
reușite deosebite pe tărâm literar. Despre toate acestea în zilele următoare.
