Se afișează postările cu eticheta septembrie 2026. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta septembrie 2026. Afișați toate postările

marți, 29 septembrie 2026

Semnal editorial - „Marmatia literară”, Ediția a LIII-a, septembrie 2026

 

„Marmatia literară”, o nouă întâlnire cu poezia de calitate la Sighetu Marmației

Revista „Marmatia literară”, publicație dedicată Festivalului Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, își continuă parcursul editorial cu o nouă ediție, apărută într-o toamnă autentică de septembrie 2026. Volumul tipărit la editura „Casa Cărților” într-o grafică modernă, reunește poeți și oameni de cultură din Maramureș și din alte spații literare românești, într-o publicație care pune în valoare memoria, tradiția și expresia poetică contemporană.

Coperta revistei marchează un moment simbolic: 700 de ani de la atestarea documentară a Sighetului, prin menționarea anilor 1326–2026. Astfel, revista se înscrie într-un context aniversar în care istoria orașului și patrimoniul său cultural devin teme de reflecție și de recuperare prin literatură.

Cuprinsul revistei reunește numeroși autori, printre care îi amintim pe: Adrian Alui Gheorghe, Doina Rândunica Anton, Marilena Apostu, Ioan Ardeleanu-Pruncu, Vasile Barbu, Nicolae Băciuț, Gheorghe Mihai Bârlea, Valeria Bilț, Dorel Bizeu, Anca-Iulia Beidac, Radu Botiș, Gabriela Botici, Rodica Brad Păuna, Daniel Bozga, Florica Bud, Gavril Ciuban, Ioan Cristofor, Liviu Coroiu, Daria Dalin, Olimpia Danci, Gelu Dragoș, Ioan Dragoș, Luiza Dubovici, Terezia Filip, Enikő Ger, Vasile Gogea, Carmen Tania Grigore, Vasile Igna, Florina Juncu, Ștefan Jurcă, Dorel Macarie, Rodica Marian, Flaviu Claudiu Mihali, Daniel Mariș, Ion Mariș, Gheorghe Moș, Nicoară Mihali, Mihaela Poduț Ienuțaș, Ileana Nemeș Pop, Ion Mureșan, Vasile Muste, Gheorghe Pârja, Ion Petrovai, Gheorghe Pop, Pablo Romaniuc, Nicolae Scheianu, Loredana Știrbu, Echim Vancea, George Vigdor, George Vulturescu și alții.

Dincolo de poezie, „Marmatia literară” are și o importantă funcție documentară: primele pagini includ materiale despre Festivalul de Poezie de la Sighetu Marmației, despre președinții juriului din perioada 1973–2025 și despre ediția a III-a a Festivalului Internațional de Poezie, desfășurată în octombrie 2025.

Sunt, astfel, reunite în aceeași publicație istoria festivalului, memoria culturală a locului și creația poetică actuală iar revista poate fi privită ca o mărturie despre continuitatea unei tradiții literare care a găsit la Sighetu Marmației un spațiu de întâlnire pentru poeți, cititori și oameni preocupați de cultura scrisă.

„Marmatia literară” devine astfel mai mult decât o revistă de poezie: este o arhivă vie a unor voci, amintiri și sensibilități care contribuie la definirea identității culturale a Maramureșului. Mulțumim Gheorghe Mihai Bârlea (coordonator), Nicolae Scheianu, Ileana Nemeș Pop și Flaviu Claudiu Mihali, redactori!

Gelu DRAGOȘ, UZPR

Distincție pentru scriitorul Gelu DRAGOȘ

 


luni, 28 septembrie 2026

Toamna poeziei la Desești


                                      de Gheorghe Pârja

Serile de Poezie de la Desesti, ediția 2026. Premianții ediției, alături de poeta Ana Blandiana!

Sâmbătă, 26 septembrie, 2026, pe covorul de iarbă, am numărat 47 de toamne de când, în satul de pe Valea Marei, au venit la Desești. cu poezia și cuvintele rimate, scriitori din Maramureș, din țară și din străinătate. Vreme multă, dar o vreme câștigată. Se vede și după felul în care au reacționat scriitorii din țară, care, în aceste zile, și-au făcut cărare spre satul binecuvântat, de două ori, de prezența marelui poet Nichita Stănescu. Da, l-am luat pe Nichita simbol al valorii lirice, cel care a construit un nou limbaj poetic în literatura contemporană. Cu câțiva ani în urmă, în curtea casei mele părintești, poetul elvețian Andreas Saurer m-a întrebat: cum se face că într-un sat maramureșean i se poartă atâta respect lui Nichita? Care nici măcar nu este născut în Maramureș. Cum îl știam pe Andreas un istoric, un redutabil jurnalist la Berner Zeitung, l-am suspectat că întrebarea lui are un substrat sociologic, mai ales că a scris o carte despre satul românesc.

I-am spus că simbolul valorii lirice, întrupat de Nichita, m-a fascinat încă din tinerețea mea literară. Și nu am greșit, deoarece prezența lui la Desești a fost chemarea și îndemnul și pentru alți mari poeți români și străini. Dicționarul scriitorilor care au călcat iarba satului este voluminos. Luminos de mare. Întrebarea prietenului elvețian, care și-a lansat cartea de debut în Maramureș, m-a întors îna­poi, prin vreme. Într-o zi de octombrie, din anul 1979, poetul „Necuvintelor” a trecut prin poarta satului Desești. Era o zi frumoasă de toamnă. Veneam dinspre Sighetul Marmației. De o parte și alta a drumului, livezi cu meri. Autobuzul cu scriitori mergea încet. Pe Valea Marei am întâlnit căruțe trase de cai, ori de bivoli. V-am provocat cu această atmosferă deoarece, la un moment dat, autobuzul s-a oprit în vecinătatea unei splendide livezi din Desești.

Am intrat în acel rai real. O lume de scriitori și darul pământului. Culegeau mere: Nichita Stănescu, cu soția lui Dora, Damian Necula, Laurențiu Ulici, Dinu Flămând, Gelu Ionescu, Aurel Pantea, Ioana Crăciunescu, menestrelul Tudor Gheorghe. O imagine de neuitat. Am ajuns la Căminul cultural. Lume multă! Din sat și din împrejurimi. Am avut sentimentul că nu prea au rămas prea mulți pe la casele lor. Nichita a fost o legendă în timpul vieții. Amfitrionul serii a fost minunatul dascăl al Deseștiului, Vasile Fodoruț, care a consemnat în a sa Cronică despre prima trecere a poetului prin sat. Atunci am botezat cu Nichita manifestarea „Serile de Poezie de la Desești”. Poetul, îmbrăcat într-un pulover gri, a recitat, cu gesturi largi, mai multe poeme. Laurențiu Ulici intervenea, din când în când, pentru a provoca la lectură și alți poeți invitați. Apoi a urmat jocul deseștenilor, animat de dascălii Vasile Pop-Taina și Petre Verdeș.

Eram aproape de Nichita când a fost luat de vârtejul jocului. Cum era firesc, nu-i cunoștea regulile. Dar a găsit o soluție salvatoare: contratimpul. Așa, în veselia aceea înverșunată, Nichita s-a simțit în ritmul lui. A fost acceptat de feciori, pe când băteau aprig bărbătescul. Profesorul Andrei Făt a observat felul atipic al lui Nichita de a se integra în lumea jocului maramureșean. Semn că s-a simțit bine, mi-a lăsat ca mulțumire pentru acea seară cuvinte rămase în tezaurul de simțire al satului. Înainte de a ajunge la Desești, i-am scris lui Nichita o scrisoare, pe care o încheiam așa: „prietene întru cuvânt, cărările nu te vor lăsa singur, că aici e frig și ceea ce este frumos vederii și simțirii poate să ție loc de cămașă. Cu venirea ta pe la noi, cuvintele nu vor locui în melancolie.” Mi-a răspuns: „ Mulțumesc de invitație. Voi ven,i deoarece Maramureșul, după părerea mea, este unul dintre cele mai frumoase locuri din lume pe care am putut să le văd vreodată. Iar satul tău face parte din acest miracol.”

Și a venit Nichita și a îm­bră­țișat falnicul stejar din preajma bisericii. Și au venit mulți oameni de valoare. Îmi aduc aminte, acum, după atâția ani, de multe gânduri ale lor. Și de un gând al lui Marin Sorescu, din 1987, scris pe stâlpul casei mele părintești: „Am venit și eu să colind stelele, atât de limpezi peste Desești, și să mă vindec de toamnă cu descântecul lor!”

Sâmbătă, 26 septembrie, la Desești, spiritul lui Nichita i-a unit pe cei care doresc să ia lumină de la Cuvânt. Laureatul din acest an, 2026, al „Serilor de Poezie de la Desești”, este scriitorul Nicolae Scheianu, premiu înmânat de poeta Ana Blandiana, deținătoarea Marelui Premiu de la Desești, ediția 2015. Au mai fost premiați: scriitorul Gelu Dragoș și tânărul Angelo Supuran, elev la Colegiul „Mihai Eminescu” din Baia Mare, pentru reușite deosebite pe tărâm literar. Despre toate acestea în zilele următoare.

duminică, 27 septembrie 2026

Angelo Supuran, premiat la Serile de Poezie „Nichita Stănescu” Desești, septembrie 2026

 


„Energia unui loc care, preț de secole întregi, a găzduit și a absorbit fiecare emoție a străbunilor noștri nu poate decât, în momentul vizitării acestuia, să te răsplătească cu o fărâmă din acel ceva pe care îl are de dat. Unul dintre aceste centre ale unei asemenea împrospătări sufleteşti s-ar socoti satul (și, cu precădere, întreaga zonă din jurul bisericii) Desești, unde, pentru al 47-lea an la rând, marii făuritori de împletituri dintre cuvinte și sentimente se reunesc la Serile de Poezie Nichita Stănescu, găzduite, într-un mod memorabil de autentic, în curtea familiei Pârja.

Conversațiile, peisajele, gândurile și atmosfera evocate în acele momente sunt puternic influențate de ceea ce acest loc are de dat. Eu, care până într-un oarecare moment venisem în calitate de simplu spectator, m-am luminat prin discuții de neuitat cu domnul Pârja, printr-o scurtă, dar memorabilă conversație despre poezie cu Ana Blandiana (!) și printr-un premiu pentru frumoasa categorie, "Cuvântul pe note."
Dar, poate mai presus de toate, mi s-a oferit un dar pe care îl voi prețui o foarte, foarte lungă vreme de astăzi înainte: două volume monumentale de folclor maramureșean, scrise de Ion Bârlea, cel care, pe vremea când nici reportofoanele nu existau și care, din câte am înțeles, l-a găzduit în casa lui pe Nicolae Iorga, culegea folclor din zonă cu mâna lui, folosind doar foaia și instrumentul său de scris...
Câte s-au realizat pe această lume doar cu o foaie de hârtie și un instrument de scris... Acestea două m-au adus și pe mine aici.”

A.S.


miercuri, 23 septembrie 2026

Medalioane Nicolae Iorga și Gellu Naum, în ”Constelații diamantine”


 În cel mai recent număr (septembrie a.c.) al revistei de cultură universală ”Constelații diamantine”, Nicolae Mareș oferă cititorilor un medalion Nicolae Iorga, sub titlul ”Nicolae Iorga, veritabil istoric literar și comparatist”.

Punând accentul pe relația specială pe care marele nostru istoric a avut-o cu Polonia, autorul arată încă de la început că ”Marele istoric și creator român nu numai că a cunoscut foarte bine istoria și cultura poloneză, dar încă din copilărie a manifestat dragoste și prețuire deosebită față de vecinii noștri din nord-vest”.

Poate nu toți știu că ”primul său profesor de istorie, pe vremea cât a frecventat cursurile gimnaziale la Botoșani, i-a fost un dascăl revoluționar polonez”.

În atare condiții, este de înțeles evoluția sa ulterioară, în care ”a stabilit relații de colaborare științifică româno-polone dintre cele mai rodnice”, dar și expuneri ale tezelor sale referitoare la Eminescu, cu larg ecou în lumea culturală poloneză.

Sub deja cunoscutul generic ”Jocul minții”, Doina Drăguț ne aduce o selecție de Versuri din volumul bilingv (română – engleză), în curs de apariție, Exerciții de iluminare.

Din nou, relația om-cosmos, pământ-transcendent, materie-spirit joacă un rol important în viziunea poetei: ”Merg prin noaptea/ce nu se mai termină/egal nemăsurat/strivind singurătatea/cu margini ce se subțiază/în orizont” (”Egal nemăsurat”. Și: ”prinsă-ntr-o absență/intru-n pliuri de neant/însumări de goluri umplu/împrejurul meu/clătinându-mi firea” (”Pliuri de neant”).

Astfel, existența terestră este văzută ca un mister, dar și ca o devenire.

O binevenită evocare a poetului și prozatorului suprarealist Gellu Naum, la 25 de ani de la dispariție, ne propune Mihai Caba, sub titlul ”Gellu Naum – suprarealistul”.

Originar din Franța, curentul suprarealist a avut un larg ecou și în România. Semnatarul materialului amintește că ”grupul suprarealist românesc, cunoscut cu simbolul „S”, s-a constituit înaintea celui de al Doilea Război Mondial, în 1939, la întoarcerea din Franța a lui Gellu Naum, avându-i colaboratori pe pictorul Victor Brauner și poeții Gherasim Luca, Ilarie Voronca și Stephan Roll”.

În pofida unor sinusoide ale criticii, rolul și locul său în mișcarea suprarealistă aveau să își găsească până la urmă ecourile cuvenite.

Sunt prezentate în continuare datele biografice principale ale artistului.

O poezie de factură religioasă cu o formă aparte semnează Geta Lipovanciuc, sub titlul ”Mi-a bătut la poartă Domnul”. Prin contrast cu luxul, opulența și, deseori, deșertăciunea terestră, divinitatea ne propune un model al simplității și al purității: ”Nu-și dorea nici tron, nici slavă,/Doar o găzduire scurtă/Un popas pe-un pumn de pleavă,/Ospătând puțină turtă./Și-nțeles-am, prin prezența/Lui modestă-n clipa-mi oarbă/Că simplețea ni-i esența:/Un sălaș pe-un fir de iarbă.”

În eseul ”Spiritul european în literatura română din toate timpurile”, Al Florin Țene propune o incursiune în istorie pentru a ajunge la prezent și a concluziona că ”identitatea națională și apartenența europeană nu se exclud, ci se completează reciproc”.

Semnatarul articolului arată că ”primele texte în limba română apar într-un spațiu aflat la intersecția marilor civilizații europene”, apoi că ”Secolul XX marchează integrarea deplină a literaturii române în circuitul european”, și de asemenea că ”O contribuție esențială la afirmarea spiritului european o aduc intelectualii exilului” (Ex. Cioran, Eliade, E. Ionescu etc.).

Cel mai important este să înțelegem că ne putem păstra identitatea națională fără a ne izola de curentul general. Se subînțelege că extremele sunt periculoase (personal, am destule rezerve și față de respingerea apriorică a noului, dar și față de unele manifestări și curente ale artei moderne, n.m.).

După cum concluzionează foarte bine autorul, ”Originalitatea literaturii române nu constă în izolare, ci în capacitatea de a transforma influențele europene în creații autentice”. Exact! (A se vedea totuși că un cuvânt-cheie este ”autentice”, n.m.).

Câteva dintre maximele și aforismele semnate de Nicolae Mareș:

Gând frumos = Prinos dumnezeiesc.

Dumnezeu = Iubire pogorâtă din cer.

Bezna minții = Culmea suferinții.

Realitate = Lume frumoasă, dar și lume deșartă.

Istoria nu poate fi ștearsă niciodată. În schimb, poate fi ușor mistificată.

Violența se naște din absența gândirii.

Pornind de la întrebarea ”Dacă paradoxismul nu a apărut prea târziu (ca avangardă), ci prea devreme (ca meta-gardă)?”, Florentin Smarandache ridică, în eseul ”Suntem deja paradoxiști fără să știm?”, o problemă extrem de actuală: ”Una dintre obsesiile epocii noastre este autenticitatea. Toată lumea o caută. Vrem oameni „reali”, experiențe sincere, vulnerabilitate autentică, spontaneitate.

Și totuși, această autenticitate este aproape întotdeauna mediată.

O construim prin filtre, selecție, editare. Prin performanță atent controlată”.

Așa este! Trăim o mare iluzie întemeiată pe o contradicție în termeni, am ridicat sofismul perfect la rang de regulă și de motor al progresului.

Cât timp nu vom înțelege acest lucru, nu vom progresa în mod real. (Deși, după cum relevă autorul, ”paradoxismul ne-ar spune că nu trebuie să alegem între poli”).

Ediția este ilustrată cu reproduceri după opere ale artistei plastice Elena Bissinger, căreia Filip Tudora îi consacră la final un medalion, sub genericul ”Picătură de pictură”. Mă voi hazarda puțin intrând în domeniul picturii, pentru a spune că unele dintre lucrările sale îmi amintesc, în sens bun, de creațiile lui Kandinsky.

Mai semnează: Ionuț Țene, Camelia Suruianu, Radu Moțoc, Ștefan Dumitrescu, Ziymunt Lawrynowicz, Radu Șerban, Marin I. Arcuș, Camelia Oprița, Gelu Dragoș, Constantin Lupeanu, Petru Ababii, Mădălina Virginia Antonescu, Petre Gigea-Gorun, Constantin E. Ungureanu, Ion Pachia-Tatomirescu, Ovidiu Țuțuianu, Carmen Manea, Victor Constantin Măruțoiu, Liliana Popa, Mircea Tutunaru, Ioan Voicu, Ben Todică, Marin Moscu.


Autor: Mihai Gîndu

Sursa: Curierul Național



https://curierulnational.ro/medalioane-nicolae-iorga-si-gellu-naum-in-constelatii-diamantine/