Se afișează postările cu eticheta supercupa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta supercupa. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 iulie 2025

 

Noul sezon fotbalistic intern, ediția 2025-2026, debutează azi, 5 iulie, odată cu disputarea SuperCupei României.

Meciul pentru trofeu, dintre campioana națională, FCSB, și câștigătoarea Cupei României, CFR 1907 Cluj Napoca, va fi găzduit de Stadionul „Steaua” din București, începând cu ora 20:00.

„Pentru FCSB ar putea fi cel de-al doilea trofeu al SuperCupei consecutiv, după ce s-a impus și în 2024 împotriva Corvinului Hunedoara, scor 3-0. De partea cealaltă, CFR Cluj a cucerit ultima dată SuperCupa în aprilie 2021, când s-a jucat meciul pentru trofeu, care fusese amânat în 2020, din cauza pandemiei. Atunci, ardelenii au învins-o chiar pe FCSB, la lovituri de departajare, după ce scorul fusese 0-0” – citim pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Cristi SOMEȘAN

sâmbătă, 7 septembrie 2013

ANUNŢ IMPORTANT pentru IUBITORII şi SUSŢINĂTORII ECHIPEI FEMININE HCM BAIA MARE

Campioanele noastre de la HCM Baia Mare întâlnesc azi, 7 septembrie 2013, de la ora 17.00 (meci transmis pe Digi Sport) handbalistele de la Universitatea  Jolidon Cluj Napoca, la sala "Rapid" din Giuleşti, București, în Supercupa României organizată de FRH. 
Cristian Florea şi echipa lui de maramureşeni din capitală vor fi la faţa locului în a susţine echipa noastră, ca şi Simi Marcovici, de altfel...

                                                                                                  G.D.L.

sâmbătă, 14 iulie 2012

Dinamo Bucureşti a bătut CFR Cluj Napoca la penaltiuri şi a câştigat Supercupa României


Dinamo a castigat Supercupa Romaniei, dupa ce-a invins-o sambata seara la penaltiuri, scor 6-4 (2-2 - dupa prelungiri, 4-2 - la penaltiuri), pe CFR Cluj Napoca.
In fata a doar 9 mii de spectatori, veniti pe National Arena pentru a asista la ultimul meci oficial din sezonul trecut, Dinamo si CFR Cluj Napoca au oferit un meci superb.
ECHIPELE:
CFR Cluj Napoca: Stăncioiu - Pinto, Cadu, Maftei, Camora - Mureşan, Vass - Valente - Sougou, Ronny, Deac.
Rezerve: Minca, Rada, Sepsi, Sare, Hora, Nicoara, Kapetanos
Antrenor:Ioan Andone.
Dinamo: Bălgrădean - Nica, Grigore, Luchin, Pulhac - Rus, Boubacar, Ba, Munteanu - Alexe - Niculae.
Rezerve: Naumovski, Dobrosavlievici, Tucudean, Musat, Curtean, Danciulescu, Matei
Antrenor:Dario Bonetti.
Arbitru: Ovidiu Hategan (Arad).
Pe o caldura torida, jucatorii celor doua echipe nu s-au menajat deloc, iar spectacolul a fost total.
Dupa mai multe ocazii de ambele parti si cateva decizii ciudate ale brigazii de arbitri, clujenii au deschis scorul in minutul 36 prin noul venit Valente, care l-a invins pe Balgradean cu un sut puternic de la vreo 22 de metri.
La pauza, Bonetti a facut o mutare inspirata, l-a trimis pe tanarul Tucudean in locul lui Niculae, iar "cainii" au egalat in minutul 62 prin cel introdus in teren la inceputul mitanului secund. Acesta a preluat superb pe piept si l-a invins pe Stancioiu cu un sut la coltul scurt.
Peste alte trei minute, "ros-albii" s-au bucurat din nou, dupa ce capitanul clujenilor, Ricardo Cadu, a vazut cel de-al doilea cartonas galben si a fost trimis mai devreme la cabine.
Cum era de asteptat, Dinamo s-a aruncat in atac si a avut ocazii bune, insa tabela nu s-a mai modificat si astfel s-a ajuns la prelungiri, acolo unde acelasi Tucudean a punctat din nou, de data aceasta in urma unei pase superbe a lui Curtean.
Era minutul 101 si dinamovistii se uitau deja la trofeu, numai ca bucuria lor a fost de scurta durata. La doar cateva secunde distanta, Kapetanos a reluat cu capul in plasa portii lui Balgradean o superba centrare a lui Sougou si a restabilit egalitatea.
Astfel, s-a ajuns la penaltiuri, acolo unde "cainii" au fost mai siguri pe ei si s-au impus la capatul unui meci mai spectaculos decat asteptarile.
FINALUL INTALNIRII: CFR CLUJ - DINAMO 4-6, dupa penaltiuri.
Este doar cea de-a doua Supercupa a Romaniei din istoria lui Dinamo.Ziare.Com

                                                                                 Cristi SOMEŞAN

vineri, 13 iulie 2012

Sport la televizor


Sâmbata, 14 iulie 2012
12.30 - Snooker: Openul australian (Eurosport 2)
14.00 - Moto GP: Marele Premiu al Italiei (Digi 1)
15.00 - Ciclism. Turul Frantei: etapa 13-a (Eurosport)
16.00 - Tenis: turneul challenger de la Timisoara (TVR 2)
16.00 - Volei pe plaja: semifinale - F (Digi 2)
17.00 - Atletism: Diamond League de la Londra (Digi 1)
18.30 - Tenis: semifinale in turneul de la Umag (Digi 2)
18.30 - Ciclism: Turul Poloniei (Eurosport)
19.00 - Baschet-F. Calificari CE: România - Bulgaria (Digi 1)
20.00 - Atletism: Campionatele Mondiale de juniori (Eurosport)
21.00 - Fotbal. Supercupa României: Dinamo - CFR Cluj (PRO TV)
23.00 - Tenis: turneul WTA de la Stanford (Eurosport 2)
00.30 - Fotbal. Brazilia: Corinthians - Nautico (Digi 1)

Duminica, 15 iulie 2012
10.00 - Volei pe plaja: finala mica - F (Digi 2)
12.00 - Moto GP: Marele Premiu al Italiei (Digi 1)
12.30 - Snooker: Openul australian (Eurosport 2)
12.30 - Volei pe plaja: finala mare - F (Digi 2)
15.00 - Ciclism. Turul Frantei: etapa 14-a (Eurosport)
16.00 - Tenis: turneul challenger de la Timisoara (TVR 2)
18.30 - Ciclism: Turul Poloniei (Eurosport)
19.00 - Fotbal. Ucraina: Sahtior Donetk - Arsenal Kiev (Dolce 1)
20.00 - Fotbal. Meci amical: Petrolul Ploiesti - AEK Atena (Digi 1)
20.00 - Atletism: Campionatele Mondiale de juniori (Eurosport)
21.00 - Tenis: finala turneului de la Umag (Digi 2)
22.00 - Fotbal. Brazilia: Internacional - FC Santos (Digi 3)
23.30 - Tenis: turneul WTA de la Stanford (Eurosport)
00.30 - Fotbal. Brazilia: Palmeiras - Sao Paolo (Digi 1)

                                                                                         GDL

ACCESUL SPECTATORILOR ÎN ARENA NAȚIONALĂ LA SUPERCUPA ROMÂNIEI - TIMIȘOREANA


Sâmbătă 14.07.2012 cu începere de la ora 21.00, se va disputa pe Arena Națională Supercupa României - Timișoreana, jocul S.C.S. F.C. C.F.R. 1907 Cluj Napoca - S.C. Dinamo 1948 București S.A.
În vederea desfășurării în bune condiții a acestui joc, posesorii de bilete vor trebui să cunoască următoarele:
- porțile stadionului se vor deschide la ora 18.30.
- copiii de orice vârstă au acces în stadion numai pe bază de bilet.
- celor două chipe le-au fost repartizate 14.855 bilete, după cum urmează: SCS FC CFR 1907 Cluj SA – 4.980 bilete în sectoarele 106, 107, 108, 313, 315, 317 din Peluza 2 Sud și sectoarele 109, 110, 111, 319, 321, 323, 325 din Tribuna 2 Est; SC Dinamo 1948 București SA – 9.875 bilete în sectoarele 119, 120, 121, 122, 123, 124, 125, 126, 341, 343, 345, 347, 349, 351, 353, 355, 357 din Peluza 1 Nord și în sectoarele 116, 117, 118, 335, 337, 339 din Tribuna 2 Est.
- accesul auto al spectatorilor se va face numai pe baza permiselor de parcare emise de Federația Română de Fotbal, astfel: pentru deținătorii de Parking C, prin Str. Pierre de Coubertin, iar pentru deținătorii de Parking A, Parking B și Parking Subteran, prin Str. Maior Coravu.
- accesul auto al reprezentanților mass-media se va face numai prin Str. Maior Coravu; autoturismele televiziunilor deținătoare de drepturi (ProTv șii DolceSport) vor putea intra în Parcarea TV numai între orele 08.00-18.00.
- în ziua meciului, între orele 10.00 - 21.00 se vor vinde bilete pentru spectatorii neutri la toate cele trei case ale stadionului (Bd. Basarabia, Str. Maior Coravu, Str, Pierre de Coubertin); în plus, suporterii echipei CFR Cluj pot cumpăra bilete numai de la casele dinspre Bd. Basarabia, iar fanii dinamoviști doar de la casele dinspre Str. Pierre de Coubertin, în același program orar.
Federația Română de Fotbal face apel către suporteri să vină la stadion din timp pentru a se evita îmbulzeala la portile complexului, zonele prin care se va face și accesul și în care sunt amplasate și casele de bilete.Preluare frf

                                                                Gelu Dragoş, membru APS

Brigada de arbitri pentru supercupa României va fi formată din 6 arbitri


Supercupa României-Timişoreana, programata, sambata, intre CFR Cluj si Dinamo, va fi condusa in premiera de o brigada formata din sase arbitri romani, informează, joi, site-ul oficial al Federatiei Romane de Fotbal. Brigada este compusa din: Ovidiu Hategan (central), Cristian Nica si Aurel Onita (ambii asistenti), Adrian Cojocaru (rezerva) si Sebastian Coltescu si Robert Dumitru (arbitri aditionali).Supercupa Romaniei-Timisoreana se va disputa, sambăta, de la ora 21.00, pe Arena Natională din Bucuresti, intre formatiile CFR Cluj şi Dinamo.Preluare  Mediafax