Se afișează postările cu eticheta suspendate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta suspendate. Afișați toate postările

duminică, 17 ianuarie 2016

Cursurile au fost suspendate pentru mâine în mai multe şcoli din România !

În acest moment, din cauza condiţiilor meteo improprii, autorităţile locale au decis suspendarea orelor de curs, de luni 18 ianuarie 2016, în Bucureşti şi în judeţele limitrofe:  Ilfov, Ialomiţa. În judeţele Giurgiu, Călăraşi, Buzău, Tulcea, Brăila şi Olt cursurile se vor desfăşura parţial, iar în judeţul Dâmboviţa, lipsa apei potabile a provocat suspendarea cursurilor în 7 unităţi de învăţămant de pe raza judeţului. 
 Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi inspectoratele şcolare judeţene Ilfov, Ialomiţa şi Călăraşi au decis, împreună cu autorităţile locale, suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ pentru ziua de luni, 18 ianuarie.   De asemenea, colegiul prefectural al judeţului Giurgiu a luat decizia suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar de pe raza judeţului pentru ziua de luni.  
Şi colegiile prefecturale din judeţele Buzău şi Tulcea au decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. La rândul său, colegiul prefectural din Brăila a decis ca şcolile de pe raza municipiului să îşi desfăşoare activitatea în mod normal, cu suspendarea orelor de curs în unităţile de învăţământ din mediul rural şi din oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei.   În judeţul Olt, în urma hotărârii colegiului prefectural, orele de curs nu se vor desfăşura în şcoli din 18 localităţi.   În judeţul Dâmboviţa, cursurile au fost anulate din cauza lipsei apei potabile în localităţile Pucioasa, Vulcana Pandele, Doiceşti şi Brăneşti. 
   În ceea ce priveşte cursurile universitare din zonele afectate de ninsori şi viscol, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au luat legătura cu rectorii instituţiilor de învăţământ superior din oraşele aflate sub cod portocaliu. Rectorii au decis ca desfăşurarea cursurilor şi a examenelor să nu fie afectată.   În situaţia în care studenţii nu vor reuşi să susţină evaluările din cadrul sesiunii curente, acestea vor putea fi reprogramate la nivelul fiecărei universităţi în parte.  
   În Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Buzău, Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Vrancea, Galaţi, Tulcea şi Constanţa, avertizate cu cod portocaliu, vântul depăşeşte la rafală viteze de 70-80 de kilometri pe oră, zăpada este troienită şi vizibilitatea este redusă sub 50 de metri. Sub avertizare cod galben sunt judeţele Vaslui, Bacău, Covasna, Braşov, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Vâlcea, Olt, Dolj, Giurgiu şi Mehedinţi.


                                                                                             ANMR

sâmbătă, 16 mai 2015

Exporturile de buşteni, cherestea şi lemn de foc, suspendate până la 31 august 2015

Exporturile de materiale lemnoase, sub forma de busteni, cherestea si lemn de foc, vor fi suspendate pana la 31 august, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta lansat in dezbatere publica, sambata, de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP).
Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor a lansat in dezbatere publica doua proiecte de Ordonanta de Urgenta a Guvernului, care vizeaza reglementari mai stricte in ceea ce priveste exporturile de material lemnos, precum si suspendarea temporara a acestora.
Cele doua proiecte de act normativ au fost elaborate "avand in vedere amploarea taierilor ilegale de padure din ultimii 10 ani, efectele acestora asupra sanatatii si sigurantei cetatenilor, precum si impactul asupra mediului".
Conform notei de fundamentare a uneia dintre ordonante, "prezentul proiect de act normativ are ca obiect de reglementare suspendarea exportului de materiale lemnoase, sub forma de busteni, cherestea si lemn de foc, incadrat la pozitiile tarifare 4401, 4403 si 4407, pana la data de 31 august 2015".
Cel de-al doilea proict de act normativ prevede ca in termen de 45 de zile de la intrarea in vigoare a ordonantei, orice operatiune de export si livrare intra-comunitara trebuie sa fie insotita de licenta.
"Licenta se va emite pe fiecare operatiune de export sau de livrare intra-comunitara si va contine urmatoarele: elemente de identificare a emitentului, solicitantului, provenienta, incadrarea tarifara, sortiment de material lemnos, specie, cantitate exprimata in metri cubi, pretul de vanzare, destinatia, modalitatea de transport in afara tarii si biroul vamal prin care se face exportul sau punctul de trecere al frontierei Romaniei in cazul livrarilor intra-comunitare", conform notei de fundamentare a celui de-a doua ordonante de urgenta.
Proiectele de OUG au fost elaborate de un grup de lucru format din expertii Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, impreuna cu reprezentanti ai Ministerului Justitiei, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerul Finantelor Publice si Ministerului Economiei, Comertului si Turismului.
Cele doua proiecte de OUG vor fi supuse aprobarii in urmatoarea sedinta de Guvern.