Psalm culinar
Mi-e dor de pancove
clocite în râncedul oloi
Și de plăcinte frământate
un ceas în soare;
Ori de coclinte-ncinse-n
sâlvaizuri moi
Ce te îmbie cu iubire și
trândavă răcoare.
La mesele noastre, îngeri
străvezii suspină
Că n-au mâncat în rai,
măcar o dată,
O pancovă umplută cu
fragedă lumină
Ș-o rumenă scovardă cât
scândura de lată.
Tot plâng cu lacrimi
crude de unsoare,
Îngerii cu aripi
somnolente de harbuz,
Pe aureolă le doarme o
floare de cicoare
Smulsă doar seara din
ceruri, pe ascuns.
Mi-e dulce tinerețea
mâncând visări agreste
La bătrânețe în veci n-am
să mă gândesc,
Voi ațipi prin jumălțite
laboșe celeste
Și voi muri cu tine chiar
de-am să trăiesc.
Vis culinar
În fiecare noapte dormeam
în mămăligă
Cu mintea obosită de-o
majă de mâncare,
Iar somnul, blidele dorea
domol să-mi lingă,
Cu limba foamei ruptă de
orișice răbdare.
Ține-mi somnul, Doamne,
în grăsimi latente
Să pot visa slănini cât
pragul de chilie -
Și-ascunde-mă de lumi
prea turbulente:
În linguri, blide ș-oale
prin bucătărie.
Închide-mă o viață-n
inimi coapte de tomate
Să simt dulceața sucului
sfânt, uberal,
Țârcotește-mă cu lapte
din țâțe desfrânate,
Iar între gene, toarnă-mi
groștiorul tău astral.
Și în rântaș îmi stinge
dorul indecent
Că te-am zărit pe tine,
ceapă dezbrăcată,
Cum te pârleai în laboșul
incandescent
Cu-a ta pițiană verde,
mult prea lată.
Iar dimineața trezește-mă
c-o bolobâncă,
Ațoasă ca un picior
senzual de libelulă,
Și zi-mi că nu voi mai
pieri vreodată, și-ncă
Mai ai de toate pentru
rânza-mi nesătulă.
18 IMMUM - FIRIZA
babele vorbesc taca-taca
despre medicamente compensate
sticlele de lapte,
groștiorul, fărina de nulaș, brânza saparâșă tușesc în sacoșele pline de cuie
pentru a închide sicriul
18. raiul meu mă duce din
punctul x spre centrul lumii și tot el mă aduce înapoi în punctul x. țiganii
mănâncă semințe de floarea-soarelui, babele se împing în 18, creierul meu se
îmbată mereu în poezie
timpul se scurtează pe
scaunele prăfuite
ochii se închid în
ferestrele semitransparente
gândul că imediat voi
termina și facultatea mă bagă într-o ceață și mă lasă acolo până la coborârea
din 18
agricultură
de mâine mă apuc de
agricultură,
(vorba aceea: tot omul să
aibă măcar un strat cu ceva
lângă bojdeuca sa)
voi săpa tot pământul de
după casă și voi cultiva
cartofi made in UK -
aceștia sunt mai buni
decât ai noștri
căci au proporții în
conformitate
cu normele impuse de
Uniunea Europeană
(nu cresc nici mari, nu
cresc nici mici, nu cresc deloc)
nu mi se permite să mai
folosesc balega de vacă
fiindcă americanii mi-au
dat un sac cu îngrășăminte
din oase de pește
mucegăite;
tot ei mi-au adus în dar
și gândacii de Colorado
să aibă cine să-mi
maltrateze cartofii
în zilele bune
aș spune că sunt prea multe
pietre de scos,
cred că s-au violat una
pe alta de s-au înmulțit atâta -
mai bine să-mi cumpăr un
pachet de chipsuri
și cercetez fizionomia
pietrei în timpul incestului
(tatăl bolovan și-a
violat fiica pietricică)
spun cu mândrie că acesta
este un subiect
pe care nici cercetătorii
americani nu l-au cercetat -
presimt că voi lua
Nobelul la mine în ogor:
americanilor, cu acest
subiect v-am făcut praf!
(babele mă iubesc și
mi-au dat o mână de urzici să mă detoxific
drept răsplată pentru
descoperirea făcută)
Post scriptum: acum
nimeni nu mai cultivă nimic la noi în sat!
toată lumea mănâncă
chipsuri ondulate, urzici, leurdă și lăptuci
