Umor, ironie și sarcasm în filosofia antică (Eseu)

 

de prof. univ. dr. Nicolae IUGA

Fără îndoială, umorul este o formă a dedublării de sine, o rezervă în sine față de ceea ce este exteriorizat, după cum lipsa de umor, naivitatea de exemplu, este o exhibare a sinelui fără rezerve. În această reprezentare, umorul ar fi dat de intervalul dintre ceea ce este ascuns în interior și ceea ce se vede în exterior. Și ce se află în acest „spațiu”? Bătrânul Hipocrate (460-370 î. H.), considerat întemeietorul medicinei, zicea că aici ar fi vorba de proporțiile în care sunt amestecate în om sângele, flegma, fierea și limfa. Aceste substanțe stau la baza celor patru  temperamente, în sensul că dominația uneia dintre umori în raport cu celelalte ar explica de ce un om are un temperament sau altul. Așadar, preponderența sângelui ar da temperamentul sangvinic, a fierei colericul, a flegmei flegmaticul, iar a limfei melancolicul. Chiar dacă prezența acestor elemente în sânge o credităm astăzi ca fiind falsă, existența celor patru temperamente, așa cum au fost descrise de către Hipocrate, nu este mai puțin adevărată.

În literatura de ficțiune, lucrul se vede întrucâtva altfel. Este vorba de conștiința autorului în raport cu conștiința personajelor create de el. Un autor poate crea personaje mai proaste decât el, dar mai inteligente nu. În cazul în care conștiința autorului, ca luciditate, creează personaje cu o conștiință foarte apropiată de a sa, până la coincidența conștiinței sale cu aceea a personajului său, avem de regulă o situație tragică, luciditatea fiind asociată cu sentimentul tragic al vieții. În schimb, cu cât personajul este mai redus în privința conștiinței față de autor, cu cât diferența dintre conștiința personajului prezentată ca atare de către autor și conștiința efectivă a autorului este mai mare, cu atât avem aici un teritoriu propice pentru dezvoltarea ironiei și a comicului. De exemplu, în comediile sale, Aristofan a prezentat un Socrate mai prost decât el și decât era Socrate în realitate, altfel nu îi ieșea efectul comic. Așa stau lucrurile și cu marii „umoriști” în sens larg ai literaturii universale moderne, de exemplu cu cei care au avut un mai dezvoltat simț al tragicului ca Flaubert sau Cehov, cu un ironist de primă mărime precum Jonathan Swift, sau cu cei care au avut organ mai pronunțat pentru a observa comedia umană cotidiană, Gogol sau Caragiale.

În Filosofie, umorile creatorilor se manifestă în principal ca ironie și sarcasm. Exemplele din vechime ar fi, inevitabil, Socrate pentru ironie și Diogene Cinicul pentru sarcasm. La Socrate, ironia era în strânsă legătură cu „metoda” lui, de fapt cu tot ceea ce făcea el în viața de zi cu zi. Chiar și etimologic, cuvântul eirōneia (din aceeași rădăcină cu cuvântul care desemnează pacea sau împăcarea) înseamnă o ignoranță simulată. Și asta a făcut Socrate toată viața lui, mai puțin în Apologia finală, a jucat perfect comedia unei ignoranțe bine simulate. El stătea de vorbă zilnic cu oameni de cele mai diverse condiții, cu o urbanitate desăvârșită, despre lucrurile familiare, adică despre acele lucruri pe care interlocutorii, prin uzul de zi cu zi, le considerau cunoscute și adevărate. Socrate examina definiția și, prin diverse exemple care o contraziceau, arăta că ea întruchipează în sine chiar opusul său, determinând interlocutorii să tragă consecințe logice care contrazic punctul de plecare pe care l-au propus inițial. În fine, de la Socrate încoace, în istoria universală ironia a ajuns să semnifice a spune da cu sensul de nu și nu cu sensul de da.

În acest sens, jucând de fiecare dată comedia ignoranței bine simulate, Socrate ajunge să aibă o ironie previzibilă și, oarecum, monotonă. Totuși, în fața condamnării la moarte, el și-a ieșit din ritm și a rostit și unele ironii unicate, impuse de ineditul situației. De exemplu, după pronunțarea condamnării, când Xanthipa îi deplânge situația în care a ajuns, zicând: „vai, te-au condamnat nevinovat!”, Socrate i-a răspuns simplu: „Dar ce, ai fi vrut să fiu vinovat?” Sau, când se punea problema dacă după moarte există o altă viață și o altă de lume, Socrate s-a arătat încântat, zicând că speră că cei de pe lumea de după moarte nu îl vor mai condamna încă o dată la moarte, pentru faptul că el va continua să pună întrebări și acolo. Și, în fine, o ultimă ironie conținută în chiar ultimele sale cuvinte, este aceea celebră, în care spune prietenilor săi, care rămân să trăiască, să nu uite că sunt datori să-i aducă lui Asklepios jertfă un cocoș. Poate pentru aceea că, la moarte, Asklepios ne eliberează sufletul din temnița trupului acestuia.

Există și cazuri, multe chiar, în care ironia singură nu este eficientă și nici suficientă, în special în cazul oamenilor mai primitivi de felul lor, care nu simt ironia. Atunci este necesară o formă mai aspră, mai abrazivă a umorului, anume sarcasmul. Și atunci, după Socrate cel ironic, își face intrarea pe scena umorului filosofic Diogene cel sarcastic. Iar dialogul civilizat este înlocuit de sarcasm și invectivă.

Diogene din Sinope, poreclit Cinicul, este întâiul sarcastic consecvent din istoria filosofiei, care se manifestă ca atare în toate împrejurările vieții. Sarcasmul, prin definiție, este o formă de ironie extremă, usturătoare, o bătaie de joc, soră bună cu insulta. Se deosebește de ironie, prin aceea că sarcasmul caută intenționat să rănească preopinentul, în timp ce ironia nu caută acest lucru. Spre deosebire de Socrate, Diogene a scris și cărți, din care nu ni s-a păstrat însă nimic. Ci la fel ca și în cazul lui Socrate, de la Diogene ne-a rămas amintirea unui mod de viață exemplar, consecvent cu sine însuși, amintiri care au reușit să străbată veacurile, să răzbată până la noi. Întrebat fiind ce fel de om i se pare Diogene, Platon a răspuns scurt: un Socrate dement. Există multe anecdotele puse pe seama lui Diogene, fiecare dintre ele însemnând instituirea unei noi perspective morale asupra lumii, un ceva ce reduce din prăpastia ipocrită între vorbele și faptele oamenilor. Demers reducționist care merge până acolo, încât Diogene zicea că nu găsește, în viața de zi cu zi din Atena timpului său, nici un individ uman care să corespundă prototipului omului ideal. Chiar dacă l-ar căuta cu o lampă aprinsă ziua în amiaza mare.

Sau cu privire la modul de a concepe zeii în general. Chiar dacă ne aflăm în plin politeism, filosofii, începând cu Pitagora, vorbesc de obicei despre zei nu la plural, ci la singular și cu articol hotărât (ton Theos). Ca într-o adiere de monoteism, ei spun simplu: Zeul. Deci Zeul trebuie să fie, între altele, omniscient și ubicuu. Diogene a văzut odată o femeie care se ruga și se prosterna în coate și în genunchi în fața statuii unui zeu. Voind să o scape de superstiții, Diogene a trecut în spatele ei și i-a zis: „De ce nu bagi de seamă femeie, căci un zeu s-ar putea afla în spatele tău, deoarece el se află pretutindeni, iar tu te comporți necuviincios, arătându-i fundul?” (Diogene Laertios, VI, 37). Sau încă o întâmplare și mai dură. Cineva, se zice că era un om bogat și de nimic, l-a invitat odată într-o casă luxoasă și, știind comportarea „naturală” a Cinicului, i-a atras atenția să nu scuipe. Diogene, trăgându-și flegma din gât, o scuipă în obrazul aceluia, spunând că nu a putut găsi un loc mai potrivit unde să scuipe (Ibidem, VI, 32).

Gluma zilei propusă de prof. Gelu DRAGOŞ

Din jurnalul de călătorie (politică) a unei blonde

                                                                

Prima zi

Mi-am făcut bagajul să plec într-o croazieră.

A doua zi

Pe cel mai lung vas din România (cât două stadioane), mi-am petrecut ziua. Am văzut delfini, "peşti" dar şi rechini. Ce "bella" e viaţa!

A treia zi

L-am întâlnit pe căpitanul vasului. Are puţină chelie, se uită cu ochii interesant şi râde din orice. Nu-i place sucul natural şi laptele deloc, dar câteodată mai bea suc de roşii.

A patra zi

Mi-am petrecut aproape toată ziua în piscină. Căpitanul m-a invitat la un vin fiert sau scotch cu gheaţă.

A cincea zi

M-am dus la „PDL-Bar” şi am visat la Marlyn Monroe. Căpitanul s-a întâlnit cu mine întâmplător (?!) şi mi-a spus că dacă nu petrec noaptea cu el la Cotroceni, va scufunda corabia numită "România". Am rămas şocată!

A şasea zi

Am salvat  22 milioane de români astăzi...de două ori!!!

                                                                          

 P.S.

Căpitanul are un inel cu diamant

Seamănă cu Deep şi c-un amant,

Arată ca şi-un moşier bogat  –

Oare iar mă-nşel, o fi pirat?!

Avem nevoie de zâmbet, asta-i clar!

Încâlcite sunt cărările Tale, Doamne! Am scris toate acestea gândindu-mă câtă nevoie de zâmbet avem. Da! Ați citit bine ... avem nevoie de mai mult zâmbet. Oare ce ne face să nu zâmbim? Trăim într-o lume ireală, totul este ,,cu susu-n jos”, cum se prea spune. De ce? Doar noi formăm lumea asta. Mi-ar place să cred următorul lucru – după citirea acestor rânduri veți fi mai zâmbitori. Evident că fiecare frază sau propoziție de aici se regăsește în ,,înțelepciunea populară”. Că v-ați dat seama de acest lucru sunt ferm convins. Dar, întrebarea mea este: am reușit să scot un zâmbet? Dacă da, îmi pare bine, dacă nu ... Poate nu ne știm prețui îndeajuns, poate suntem mult prea stresați, poate suntem mult prea nervoși, poate mult prea agitați, poate ... poate din fiecare câte un pic!

Ei, bine, parcă mi-am dorit să scriu și altfel de lucruri nu doar ca cele cu  care v-ați obișnuit: articole, interviuri, recenzii. Și toate astea din nevoia unui zâmbet. Experiența vieții mă face să trag următoarea concluzie raportat la lipsa zâmbetului – noi nu conștientizăm cât bine face un asemenea lucru! Nu conștientizăm cât bine face un zâmbet! Specialiștii au demonstrat științific, faptul că zâmbetul este printre acele puține lucruri care ne prelungesc viața. Deci, atenție, profitați din plin de puterea de-a zâmbi, ca să trăiți cât mai mult!  Auzeam ieri-alaltăieri o discuție despre zâmbet, iar faptul acesta m-a făcut să scriu, de fapt să povestesc lumii că trebuie să zâmbim ... nu uitați. Omul când zâmbește este fericit, sau când e fericit omul zâmbește! Care-i varianta ce-o acceptați?

Atunci când zâmbești transmiți ceva pozitiv și celor de lângă tine. Atunci când zâmbești înseamnă că ești bucuros, că ești fericit, că ești împlinit, că nu ai supărări, că nu ai necazuri. Ce bine ar fi! Faceți o terapie prin râs și vedeți dacă-mi dați sau nu dreptate!  Zâmbind, transmiți ceva! Zâmbind spunem și altora (a se înțelege – arătăm) că avem încredere în noi. Da! Avem încrede în ceea ce facem, în ceea ce suntem, în ceea ce iubim.

Urăsc falsitatea zâmbetului și de aceea nu voi scrie decât despre zâmbetul real, adevărat, pur, sincer. Omul fals nu zâmbește – vezi în zâmbetul acestuia ironie, parșivitate, mârlănie, mizerie. Vă propun o întrebare, simplă de-altfel: aveți în jurul dumneavoastră oameni ce zâmbesc? Indiferent ce vă sunt: prieteni, colegi de serviciu, colegi de școală, verișori, vecini. Ei zâmbesc?! Dacă da, căutați să le vedeți împlinirile. Stați de vorbă cu ei și veți vedea că aceștia nu se plâng. Ei parcă nu ar avea necazuri niciodată. Poate nu au, dar un lucru este cert - și ei trăiesc lângă noi, și-atunci ei de ce ar fi altfel? Ei de ce nu sunt stresați, șterși, obosiți? Ei de ce nu sunt agitați? Pentru că ei zâmbesc! Dar, chiar să vă mai întreb ceva: când ați zâmbit ultima dată? Nu-mi răspundeți în grabă, dar dați-mi voie să intuiesc câteva dintre răspunsurile dumneavoastră. Ale câtorva dintre dumneavoastră, evident, și prin asta să încercăm o generalizare. De ce nu?

Zâmbind suntem curajoși, învingem frica sau teama de necunoscut! Ați zâmbit, de exemplu, atunci când un prieten va făcut cunoștință cu un alt prieten? Poate, unii da, alții ba! Ei bine, dacă nu ați zâmbit, poate ați simțit din prima clipă o respingere a celuilalt. Uneori și mie mi se mai întâmplă astfel de lucruri – să resping o persoană din prima clipă de cum am cunoscut-o. Am simțit acel ,,ceva” negativ la el. Am simțit, în primul rând, lipsa zâmbetului.

Zâmbind avem încredere în noi, în forța și puterea noastră, în noi înșine! El trebuie să pornească din suflet, să fie spontan, altfel e fals. Cred în spontaneitatea zâmbetelor și mi se întâmplă de multe ori să zâmbesc tocmai pentru că pot spune despre mine că sunt o fire spontană. E foarte adevărat că nu toți suntem la fel, doar că ne asemănăm într-o oarecare măsură. Nu putem fi toți zâmbăreți, e și aceasta o realitate. Dacă știți astfel de oameni dați-le o șansă, și spuneți-le cât de frumos este atunci când zâmbești. Zâmbește nu de dragul zâmbetului cât de dragul terapiei.

Zâmbind dăruiești frumusețe! Zâmbind dăruiești iubire! Învățati-i pe cei de lângă dumneavoastră care nu știu zâmbi, să zâmbească. Vor trăi mai mult dar și viața le va fi altfel. Mult mai frumoasă! Mult mai sănătoasă! Mult mai lungă! Toți medicii – specialiștii în medicină – spun că metoda zâmbetului este un bun irigator vascular.

Zâmbind întinerești! Chiar, ar trebui să se facă (dacă nu este încă!) o clasificare a zâmbetului. Poate că există, dar eu încă nu am citit despre ea. Se prea poate să fie. Or fi manuale, unde zâmbetul este clasificat, catalogat, analizat și iar analizat. Eu încă nu le-am citit, dar  nu este târziu, iar dacă aflu despre așa ceva, promit să revin cu alt articol să vă informez și pe dumneavoastră. Dar, până atunci vă propun să fiți veseli, să zâmbiți mult. Te costă ceva să zâmbești? Poate, zâmbindu-i unuia ce are un necaz, nu faci altceva decât să ți-l apropii, să-l faci să se descarce sufletește, să-l înțelegi, să-i spui că-l înțelegi și că-i ești alături. Exclud din discuție varianta ,,dobitocească” (iertare pentru exprimarea neprincipială), când zâmbind unui prieten aflat în necaz te-ai trezit cu doi pumni în cap, din partea partenerului, aflat deja în plină criză de gelozie. E și asta o poveste. Nu discut pe această temă, pentru că nu-mi doresc astfel de oameni sau parteneri lângă niciunul din dumneavoastră. Lăsați-mă să cred că nu ați avut parte de așa ceva. Și, chiar vă doresc să nici n-aveți nici o experiență de acest gen, ferească, Sfântul!

V-ați întâlnit prin parc, plimbându-vă, cu prieteni care-ți zâmbesc? I-ați văzut zâmbind în autobuzul cu care faceți naveta? I-ați văzut vorbind la telefon și zâmbind mereu în timpul conversației? I-ați văzut că zâmbesc și luni, și marți, și miercuri, ... Nu v-ați întrebat de ce? Acești oameni zâmbesc pentru că au încredere perfectă în ei, au încredere în cei din jurul lor. Sunt oameni demni de toată încrederea și de toată stima. Ei știu ce vor de la viață. Sunt oameni care-ți oferă o anume siguranță. Printre multe altele vor să trăiască zâmbind. Voi de ce n-ați putea? Tu, de ce n-ai putea? Ți-e frică de tine? Nu ai încredere în tine?

Câteva cuvinte doresc să scriu și despre naturalețea zâmbetului. Nu că n-am scris despre falsitate! Chiar, zâmbetul, trebuie să fie natural, să pornească de la adevăr, de la sinceritate, de la lucrurile curate ce ne înconjoară, să pornească de la iubire.

Când zâmbești comunici, pentru că zâmbetul este un mod de comunicare. Gândiți-vă la oamenii bolnavi, la cei care nu se pot exprima, la cei care nu pot vorbi decât prin semne. E și asta o lume pe care nu avem cum s-o negăm. Ei, acești defavorizați ai sorții se înțeleg în lumea lor prin semne și zâmbete. Noi, uneori, nici zâmbi nu știm, iar acest lucru este grav. Înseamnă, inclusiv, o lipsă de comunicare. Și să nu uitați un lucru - persoanele care zâmbesc se atrag, pentru că așa cum lacrima atrage lacrimă, iubirea atrage iubire și zâmbetul atrage zâmbet. Parcă, nici nu-ți place să stai în preajma unuia care este prea serios, prea sobru, în preajma unuia care nu zâmbește aproape deloc. Vă întrebați de ce?

Zâmbetul, este, în cele din urmă, și o formă de atracție. Zâmbetul poți să-l ,,oferi” sau să-l ,,primești”. Gândiți-vă cât bine face un zâmbet celui aflat într-o stare negativă a vieții. Am văzut oameni bolnavi zâmbind! Gândiți-vă câți dintre cei din jurul nostru sunt neînțeleși (sau de neînțeles)! Zâmbetul te ajută să înțelegi mult mai bine starea de fapt, dacă despre o stare de fapt poate fi vorba. Zâmbetul atrage sau respinge! Zâmbind înseamnă că refuzi singurătatea. Niciodată nu vei fi un singuratic dacă zâmbești. Adevăratul zâmbet nu va respinge niciodată, dimpotriva va creea o atracție. Oamenii care zâmbesc sunt mult mai înțelegători, sunt mult mai iubitori. Înțeleg și iubesc viața așa cum este ea, cu cele bune și cu cele rele.   

Zâmbetul stă sub zodia ,,binelui” și-a ,,bucuriei”. Acolo unde se dorește bine, acolo se zâmbește. Bucuria produce zâmbet. La fel și fericirea. Deci – bucurați-vă! Fiți fericiți! Zâmbetul stă și sub zodia ,,norocului” și-a ,,succesului”. Cei care zâmbesc sunt norocoși fie și dintr-un singur motiv – trăiesc mult mai mult decât cei care nu zâmbesc. Acolo unde există zâmbet,  există, pe lângă bucurie, fericire, noroc – există, spuneam, și plăcere dar și bună dispoziție. Și, observați că toate astea merg ,,mână în mână”.

Unde există bine, există și zâmbet. Deci, vă doresc să aveți parte de bine!

Unde există noroc, există și zâmbet. Deci, vă doresc să aveți parte de noroc! Unde există succes, există și zâmbet. Deci, vă doresc să aveți parte de succes! Unde există fericire, există și zâmbet. Deci, vă doresc să aveți parte de fericire! Unde există zâmbet nu mai este loc pentru durere, pentru necaz, pentru amărăciune, pentru supărare. Unde există zâmbet nu există suferință. Dar, să nu uitați un lucru – în viață se poate zâmbi și cu lacrimi. Dacă va fi să aveți lacrimi pe obraz, atunci acestea să fie numai de bucurie, din prea mult zâmbet. Deja a încolțit ideea următorului articol – stres, nervi, agitație, ură, mânie.

Până atunci zâmbiți, nu pentru cei din jurul dumneavoastră, ci pentru dumneavoastră!

În speranța unui zâmbet vă propun câtev a dintre invențiile ,,de moment” –  pornind de la o idee:

-         Dumnezeu ți-a dat! Grijă mare pe unde ascunzi!

-         Ce rost mai are să te ferești, dacă toți te văd!

-         Nu zice niciodată – ce mic sunt! Chiar s-ar putea să nu te vadă nimeni!

-         Destinul va ține cu tine, dacă ai sacul plin!

-         Și bogații plâng, uneori. Că le este prea mare impozitul!

-         Spune-mi C.N.P.-ul tău, că-ți spun eu cine ești.

-         Nu-ți lăsa munca și pe mâine. S-ar putea să rămâi pe șomaj!

-         Prietenul se cunoaște la nevoie? Asta s-o credeți dumneavoastră!

-         Dragostea cu cheltuială se ține. Asta dacă ajungi bătrân.

-         Din cocoș nu faci găină. Dar ce, din găină faci cocoș?

-         Încâlcite sunt căile Domnului, dar cine te pune să umbli pe-acolo?

-         Să nu zici niciodată – NU! S-ar putea să-ți pară rău.

-         Lumea în care trăim e cu susu-n jos! Cum adică? Există cai verzi pe pereți?

-         Aici, trăiești ca să mori, nu? Păi, atunci nu-mi vine să mai trăiesc, aici!

-         Veșnicia s-a născut la sat, au zis unii. Alții, spun exact invers, satul nu va fi veșnic.

-         Iartă dacă mai poți, sau dacă mai poți, iartă?

-         Ce dulce mi se pare totul. Ai fost pe la restaurant Amaretto?

-         Când cineva stă cu degetul în gură, să nu-l deranjezi. S-ar putea să te întrebe – tu nu ți l-ai băgat niciodată?

-         Nu lăsa drumul pentru cărare. Întrebare: care este drumul și unde este cărarea?

-         Cine se scoală dimineață, zice că doarme puțin! Înseamnă că i-a sunat ceasul!

-         Nu sufla în ciorba altuia, că s-ar putea să te ardă chiar el!

-         Există oameni perfecți? Or fi, probabil ... om perfect întins!

-         Unde-s doi, nu cred că mai este loc și de-al treilea!

-         Cică, e din lumea celor ce nu cuvântă ... păi, atunci să tacă pe vecie!

-         Se zice că ... ia mai tăceți din gură!

-         Se crede că ... ia mai crede și în Dumnezeu!

-         O fi bine? O fi rău? Tu de unde ești de tot întrebi?

-         Pădurea are urechi și ochi. Păi, nu acolo trăiește Muma Pădurii?

-         Ce bine seamănă! Sigur, pentru că au aceiași tați.

-         Ce se aseamănă, nu se mai adună. Acum își scot ochii.

-         Se poate tinerețe fără bătrânețe? Dar bătrânețe fără tinerețe?

-         Corb la corb ... nu-și taie capul.

-         Învață pe pielea altuia. Pe-a ta s-ar putea să te coste scump croitul.

-         Când eram mai tânăr ... sau, când voi fi mai bătrân?

-         Se zice ... când voi fi mai bătrân sau ... când bătrân voi mai fi?

-         Am apucat și ... sau, și-am apucat?

-         Să nu mai pui mătura în ușă! Trezește câinele când pică!

-         Pisica noastră dacă n-are clopoței nu mai prinde șoareci. Șoarecilor le place clopoțelul pisicii.

-         Leneșul mai mult aleargă? Nu mai e valabil ... proștii aleargă, azi!

-         Cine fuge după ... dar, chiar așa, cine mai fuge azi?

-         E rândul meu? ... sau, este de pe rândul meu?

-         Să nu faci ce face popa! Păi ce? Popa nostru mai face?

-         Nu lăsa pe mâine ... treaba ce trebuia!

-         Capul face, capul trage ... păi, dacă e prins în jug, înseamnă că e bou!

-         Capra vecinului dă laptele mai alb! Atunci țapul vecinei dă ... Nu se mai zice așa!  Se zice să moară vecina ... de dor și lipsă profundă!

-         Vecinul de lângă tine lucrează la ,,doi și-un sfert”? Nu! Atunci trece fluierând pe-aici!

-         Cine bea în fogodău? Cel care-și așteaptă pensia! Cel care-l așteaptă pe poștaș!

-         Fie pâinea cât de ... să fie cum zice dumnealui!

-         Calul bătrân ... și-a uitat primul stăpân.

-         Dacă dragoste nu e, dați-mi altceva! ... Cât e un kilogram de cartofi?

-         Iubirea te ridică ... și când cobori...

-         N-a mâncat ceapă – nu-i miroase gura! A comandat morcovi... de-asta îi put picioarele?

-         N-am venit la întâlnire, ci doar să-ți tulbur somnul de veci!

-         Ieși rău ... că nu-mi place fără tine! Unde ai ajuns? În părău!

-         Capul aplecat ... sau capul a plecat?

-         Să nu-ți văd ochii pe-aici. Pot să-i pun în altă parte?

-         Foc fără fum ... sau fum fără foc! Unde-s pompierii?

-         Mai dă-mi una! Și-ncă una! ... după o vreme ... Băăă! L-ai omorât!

-         Ce-l așteaptă ... sau cine-l așteaptă?

-         Taxe mari ... sau taxi mare?

-         Nu-i ușor a ... și-a tăcut de greutate!

-         Mai lungă-mi pare calea ... Tu vii pe jos?

-         După femei să nu fugi ... ! S-o crezi tu că e așa! Ele fug după mine, eu merg încet ... Le-am luat portofelul din geantă!

-         Prost a fost cel care a inventat prostia ...

-         Sunt ca două picături ...! Dar cum ai vrea să fie ... ca două murături?

-         Sare, aveți? Nu! dați-mi, atunci, morcovi ...

-         Eu, noaptea nu dorm! Evident, ești de serviciu!

-         Se zice că tinerețea trece ... cum e când trece și bătrânețea?

-         Ce-i aia o amantă? Întrebă și tu pe unul căsătorit!

-         Copiii sunt aduși de barză sau sunt făcuți cu barza?

-         Să nu ucizi – e o poruncă! A respectat porunca și-a fost cât pe-aci să moară el.

-         Obrazul fin se ține ... cu creme!

-         Ce ție nu-ți place fă-i vecinului, colegului, prietenului. Să vezi dacă lor le face plăcere. Dacă da ... sunt niște nesimțiți.

-         Ce ție nu-ți place dă-i ... sau fă-i vecinului, colegului, prietenului!

-         De la ,,a da - dat” – la ,,a fa – fat”?

-         Stau pe cheltuiala statului sau ... statul cheltuie când stau?

-         Nici în car, nici în ... puii mei, cumpărăți mercedes!

-         De cât vai de mine ... mai bine vai de ei! Apoi, fiecare cu norocul lui!

-         Pune bază pe loto ... că și loto pune pe tine bază!

-         Fă-te prieten cu ... păi n-am o sută de prieteni?

-         Spune-mi cine ești? Aha, te interesează ce salariu am!

-         Prietenul se cunoaște ... Și eu îi cunosc!

-         Calul bătrân cunoaște sau recunoaște?... Dar, iapa bătrână?

-         A făcut din țânțar ... și-a ieșit vacă!

-         Azi se știe că ...! Ok! De mâine să nu mai faceți investigații! De mâine sunt interzise anchetele!

-         Azi pe bani, mâine pe gratis ... azi cu prieteni, mâine ... cu cine nu cunoaște această regulă!

-         Ar sări și-n foc ... dacă nu s-ar arde!

-         Cine-a pus cârciuma-n drum? Atunci nu era drum, era cărare! Apoi s-a bătătorit până s-a făcut drum, apoi șosea, apoi motel! ... Apoi se vor face autostrăzi!

-         Dacă vrei să-ți pierzi un prieten ... spune-i de amantă!

-         Dai un ban și ...! Ce-a primit cel care a dat un leu? Cinci am de pușcărie!

-         Să nu mai faci ce face popa! Și-a făcut! Întrebare: popa de ce nu e încă în pușcărie?

-         Să mai faci ce zice popa! Și-a zis! A primit două palme și-un picior ... gratis!

-         Nemulțumitului i se ... da, i se va mulțumi!

-         Dar din dar se face... asta era pe vremea comuniștilor!

-         Dacă dai n-ai! De unde ai avut să dai?

-         Nici în car, nici ... la fântână!

-         Nu zi hop, până nu sari! Dar dacă sari și zici hop, cum e? Încearcă să vezi de ți se va deschide parașuta!

-         Vai și-amar de soarta lui! S-o creadă cel fără carte ...

-         Soacră-soacră poamă dulce ... așa se zice azi. Poama acră e nevasta! Se pregătește să devină soacră ...

-         Așchia nu sare departe ... azi se taie cu drujba!

-         Ieri, n-am văzut, n-am auzit! Azi este prea târziu ... m-am însurat!

-         Nimeni-n lume nu se-nșeală ... pentru că, toți lucrează cu cap!

-         Ieri a fost vai de mine ... azi, e vai de noi!

                                 VASILE BELE, august 2013

BASMUL ROMÂNESC - ANALIZĂ LITERARĂ (UMOR)

Vom demonta astăzi un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti, iar Zmeul, un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea numaidecât, lucrurile stau tocmai pe dos.

Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.

Împăratul e un moş senil şi total incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditamai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, lăzăroi, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme : primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte şi acum în mormânt.

Fata cea mare şi fata cea mijlocie sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea...

Fata cea mică e aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.

Făt-Frumos (Fefe), de obicei, e unu' căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da' vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.

Calul e singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere.

Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot - nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.

Mama Zmeilor este exact opusul împăratului. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul lui, ca împăratul. Şi ia hotărâri bune şi de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, lăzăroi, sfătuitori etc.

Zmeul e un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune ? Că e un om care munceşte. A tras din greu ca să ajungă unde e - a ucis, a luptat, a umblat, a jefuit, s-a preocupat de cariera lui. Aşa merg lucrurile pe Tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure.

Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit; ştim cu toţii cum sunt muncitorii.

Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar credeţi că e uşor de administrat aşa ceva, să-i ţii în frâu pe toţi ăia ? Păi ăia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei... Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.

Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei frumoase.

I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea ?!), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct : "Fă, te iubesc, te vreau. Treci încoace." Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaere; o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţia, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.

Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele şi, în semn de mulţumire, ce face?! Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da' mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia - în sfârşit - i se aprind beculeţele.

Mai departe...

Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.

Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea :

• dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
• dacă eşti o fiţoasă analfabetă şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu' tac-tu.
• dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.

Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă.

Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem basm din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.

                                                                                        C.L.

UMOR - CUM FACI MANEAUA PERFECTA ?!

PASUL 1

Nume de baştan (Elvis, Florin Fermecătoru', Englezu', etc.).

PASUL 2

Incultură generală obligatorie.

PASUL 3

IQ mai mic decît numărul de la pantofi. Cîştigarea unui loc în categoria proşti, dar mulţi.

PASUL 4

Posesie (sau achiziţionare pe parcurs) limuzină, castel, faraoancă şi boraci (puradei).

PASUL 5

Rude-n puşcărie.

PASUL 6

Imagine

I. Bijuterii - lanţ, ghiul şi brăţară de aur - mai mult de jumătate din greutatea corporală.

II. Freza - 2 părţi gel, o parte păr.

III. Hainele - cît mai strălucitoare şi de prost gust.

a. Cămaşă (albă sau neagră).

b. Pantaloni (preferabil negri).

c. Pantofi de lac.

d. Vestă, manta sau capă.

PASUL 7

I. Versuri

Vocabular obligatoriu: bani, duşmani, ţigani, golani, femei, fetiţe, prinţesă, băutură, dolari, aur, parai, lovele, milionar, Mercedes, celular, inimă, suflet, Dumnezeu, viaţă, valoare.

Interjecţii : oooooooof, ah, sha-la-la, cicalaca-cichicha, etc.

II. Sînt admise:

a. greşeli gramaticale;

b. verbe - conjugare şi acord;

c. substantive - plural la alegere;

d. greşeli de tipul "la toţi", "lu' copilu' meu" şi din seria "casă" - "aş vrea ca să te regăsesc";

e. versuri albe;

f. rime cu acelaşi cuvînt;

g. metafore duse la extrem ("floarea florilor", "sugativă-n portofel");

h. cuvinte străine ("bambina", "ragazza", etc.).

PASUL 8

Subiecte

I. iubirea

a. relaţiile

1. cu mai multe femei

2. reuşite

3. nereuşite (vezi părăsire)

b. părăsire

1. pentru altul/alta (merge şi homo)

2. pentru bani

3. pentru ambele

4. moarte

II. familia

a. copiii

b. nevasta

c. fratele

d. bunăstare, părăsire sau laudă

III. banii

a. deţinerea lor în cantităţi exagerate

b. risipă firească

c. invidia celorlalţi

IV. laudă proprie (bogăţie, bunăstare, performanţe sexuale, sex-appeal, performanţe muzicale)

PASUL 9

Melodia

I. instrumente consacrate

a. acordeon

b. orgă proastă

c. instrument de suflat

d. tobe de sintetizator cu generozitate

II. voce

a. opţională şi/sau chinuită

b. ecou

c. accent obligatoriu

d. rap inclus

III. originalitate facultativă

PASUL 10

Videoclip

I. mişcări necesare (pentru manelist)

a. stînga-dreapta (maxim doi paşi)

b. pocnire din degete

c. zîmbet cuceritor

II. 15-20 de fete dotate care să-şi agite echipamentul

III. decor prost (sau inexistent)

IV. lumini cît mai colorate

V. cîteva maşini decapotabile în care să cînte barosanu'.

                                              Cristian LAURENTIU

Din ciclul "Hai să facem haz de necaz..."

Îngrijorător: România nu mai are hârtie decât pentru maximum un referendum!!!

Un comunicat de presă emis de Ministerul Mediului atrage atenția asupra faptului că referendumurile abuzive din ultima vreme au consumat rezervele de hârtie ale României pentru următorii 25 de ani: „Generațiile viitoare nu vor avea cu ce să facă referendum. O să ajungem să le povestim copiilor noștri că pe vremea noastră mergeam la referendum și ne dădeam cu părerea despre orice, fără să rezolvăm nimic. Suntem o țară prea mică pentru a ne permite atâtea referendumuri."

Lipsa hârtiei pentru buletinele de vot i-a convins pe specialiștii în democrație să caute soluții alternative pentru organizarea viitoarelor referendumuri. Astfel, spun ei, am putea ajunge în situația de a ne face buletine de vot din piei de animale, așa cum se obişnuia la referendumurile de acum 500 de ani sau pe foi de varză. Ori, mai grav, vom fi nevoiți să eliminăm total buletinele de vot și să organizăm doar referendumuri orale, în care alegătorul este întrebat de către o comisie imparțială ce crede el că trebuie să facem în diverse situații.....
Preluare http://www.timesnewroman.ro/life-death/7658-ingrijorator-romania-nu-mai-are-hartie-decat-pentru-maximum-un-referendum

                                                                             Cristian LAURENŢIU

CULMI...

Culmea melcului: să fugă de  acasă...

Culmea notarilor: să legalizeze un act sexual...

Culmea justiţiei: să condamni o prostituată la locul de muncă...

Culmea melancoliei: să cazi pe gânduri şi să-ţi rupi piciorul stâng...

Culmea „World Trade Center”: să urci cu liftul, să cobori cu biroul!

Culmea ceasului deşteptător: să sune ocupat...

Culmea agriculturii : să ari Calea Victoriei cu boii din guvern

Culmea ghinionului: să faci pe prostul şi să rămâi aşa!

Culmea interfonului: să suni şi să primeşti ton de fax...

Culmea matematicii: să stai de unu singur şi să te simţi în plus

Culmea tramvaiului: să-l tragă poliţia rutieră pe dreapta...

Culmea somnului: să visezi că dormi

Culmea lăcomiei : să mănânci bătaie şi să nu te saturi!

Culmea auzului: să auzi cum se crapă de ziuă...

Culmea fotbalului : să înceapă meciul şi să scrie pe gazon "Nu călcaţi spaţiul verde!"

Culmea croitoriei : să întorci pe dos costumul lui adam

Culmea fizicii: să paşti un cal putere pe un câmp magnetic

Culmea politeţii: să stai pe scaunul electric şi să cedezi locul altuia...

Culmea zgârceniei: să dai BIP la pompieri...când îţi arde casa!

Culmea culmilor: mutul îi spune surdului că orbul se  uita la ei...

                                                         Gelu DRAGOŞ

Umor negru - Câteva lucruri înaintea, în timpul şi după partida lui Lucian Bute cu Carl Froch

•  Înainte de meci, Bute a mers să se reculeagă la mormântul lui Aron Pumnul.
•  În partida revanșă de la Montreal, arbitru va fi Alexandru Tudor care i-a avertizat deja pe boxeri că, la primul semn de violenţă, va întrerupe meciul.
• Ca să facă o atmosferă specific românească, în deschiderea meciului, publicul va fi încălzit de Oana şi Pepe, cu un număr de bătaie, blesteme şi înjurături ca în Ferentari.
• Presa sportivă de la noi avea deja pregătite două variante de titluri pentru meciul Bute-Froch: “Românul Bute a învins” sau, după caz “Ruşine pentru Canada! Bute, umilit!”
• Mulţi elevi au primit temă pentru acasă să se uite la meci iar luni vor trebui să demonstreze în bătăile din pauze că au reţinut ceva.
• Lucian Bute a sperat tot timpul că îl va număra Roberta Anastase, că până ajungea ea la 168 sigur se ridica.
•  Sergiu Nicolaescu i l-a oferit lui Bute pe Szoby Cseh ca să-l dubleze în momentele periculoase ale meciului.
•  Fanii vasluieni ai pugilismului spun că boxul a devenit un sport de brute fără minte din cauză că n-ai voie să foloseşti un topor sau măcar un par.
•  Meciul revanșă va fi transmis nu doar HD, ci şi 3D, astfel că la final mulţi telespectatori se vor trezi cu vânătăi sau chiar cu arcada spartă.
• Doroftei a declarat că există doar două posibile scenarii: ori pierde Bute, ori Froch e foarte slab.
• Fiind difuzat pe The Money Channel, meciul ar fi trebuit să fie comentat de duetul financiar Mugur Isărescu – Adrian Vasilescu.
• Leonard Doroftei îl acuză pe Bute că boxează doar pentru bani şi din plăcere.
•  Patriarhul Daniel a spus ar fi făcut meciul la Bucureşti în Catedrala Mântuirii Neamului, dar nu era gata din cauză că n-a dat lumea bani.
• Meciul a apărut deja pe torrente în varianta trasă în sală.
•  La aterizarea pe aeroport, fanii lui Lucian Bute au fluturat mai multe comprese cu apă rece.
•  Boxerul a fost singurul pasager al avionului Londra-Bucureşti care a zburat... fără centură!
• Lucian Bute s-a consolat cu faptul că a făcut cel puţin un român fericit: pe Leonard Doroftei.
•  Imediat după aterizare, Bute a fost preluat de un echipaj SMURD şi dus la IML, ca să obţină un certificat medico-legal, în caz că se decide să-l dea în judecată pe Carl Froch.
•  Lucian Bute a aterizat la Bucureşti costumat într-un sac de box.
• Carl Froch are probleme cu fiscul pentru că Bute nu i-a tăiat chitanţă pentru ce a încasat de la el.
•  După ce a plecat de la aeroport, Bute a luat cina cu paiul la un select... spital din Bucureşti.
• Leonard Doroftei s-a oferit să-i pună o pilă la o firmă de iaurturi, unde să devină imaginea... laptelui bătut. 
• Toţi specialiştii spun că Bute trebuia să lovească mai de la distanţă. Din tribune, cu pietre, eventual.
•  Comentatorii spuneau că Lucian trebuia să-şi exploateze viteza. Dar unde era să fugă?!
• Antrenorii au dezvăluit, după meci, tactica lui Bute: planul era să se ajungă la o decizie a arbitrilor unde urma ca noi să primim 12 puncte de la Moldova.
• Coşmarul nu s-a încheiat încă: din cauza violenţelor ce au avut loc în ring, lui Lucian îi e acum teamă ca nu cumva comisia de disciplină să decidă rejucarea partidei.
• CONCLUZIE: Bine măcar că l-a bătut Mutu pe ospătarul ăla…

DIN TAINELE...CODRULUI (UMOR)

 S-a auzit că cea mai veche armă de vânătoare este bâta,Însă nu sunt
dovezi concrete în legătură cu acest lucru,că pe când omul preistoric folosea această armă nu era descoperită "vorbirea".Şi chiar dacă s-ar fi fost descoperit limbajul de orice fel,nimeni n-a dat detalii pe larg despre această armă,să-i spunem primară,că pe atunci nu erau vânători cu atestat,ci doar amatori,să nu le spunem"braconieri"că aceste "elemente" au început să se utilizeze mult mai târziu.
Sigur că au mai fost şi încă mai sunt"modele" de arme sau accesorii de vânătoare ,la fel de vechi,sau poate chiar mai vechi,cu care oamenii
săpau gropi,sau poate şi acum sapă pe undeva gropi în care a căzut sau urmează să cadă "vânatul,nu ei binenţeles,că erau deştepţi ca "braconierii" de azi ,nu ca ceilalţi amatori.Pe lângă acest aspect nu se poate spune care sunt cele mai noi arme sau accesorii folosite la vănătoare,deoarece unii braconieri şi nu numai,"improvizează zi de zi,
ba mai mult "noapte de noapte ",bineinţeles pe ascuns arme şi accesorii de orice fel pentru a se folosi de ele la vânătoare.  

                                                                                  VASILE DAN MARCHIŞ

În loc de GLUMA ZILEI - Umor deosebit cu Woody Allen

Auto-ironia dusă la superlativ - semn al unui spirit cu adevărat evoluat! Am nişte copii superbi. Slavă Domnului că m-a înşelat nevastă-mea... *** Până la noaptea nunţii, nevastă-mea se temea de întuneric. După asta m-a văzut pe mine gol şi de atunci se teme şi de lumină... *** Nevastă mea este cea mai neispravită bucătăreasă. Noi ne spunem rugăciunea întotdeauna după cină... *** Odată cineva ne-a furat maşina. Mi-am intrebat nevasta daca a văzut cumva cum arătau hoţii. Mi-a răspuns că nu, dar a notat numărul maşinii... *** Într-o zi, mi-am sunat soţia şi i-am declarat: - Draga mea, mă gândeam la tine şi m-a lovit brusc o poftă nebună de amor. La care ea a întrebat: - Dar cine-i la telefon?! *** I-am spus dentistului meu că mi s-au  îngălbenit dinţii. Sfatul lui a fost să-i asortez cu o cravată maro... *** Azi e o zi absolut nefastă. M-am sculat de dimineaţă, am luat cămaşa şi i s-au rupt doi nasturi. Am pus mâna pe servietă - i s-a rupt mânerul. Acum mă tem să mai merg la WC... *** I-am spus psihiatrului meu că sunt trist, întrucât pe mine mă detestă toată lumea. Mi-a răspuns să nu fiu penibil, deoarece nici nu m-am întâlnit încă cu toată lumea... *** Când eram copil, părinţii mei se mutau adesea dintr-o casă în alta, dar eu i-am găsit de fiecare dată... *** Eu şi soţia mea  am trăit fericiţi 20 de ani. Apoi ne-am întâlnit unul pe altul... *** M-am dus la psihiatrul meu şi i-am povestit: - Doctore, în fiecare dimineaţă, când mă uit în oglindă, mă apucă brusc o senzaţie cumplită de vomă. Ce crezi că am? Mi-a răspuns: - Nu ştiu, dar cu vederea - cert - stai impecabil!                                  selecţie G.D.L.