Se afișează postările cu eticheta aforisme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aforisme. Afișați toate postările

miercuri, 5 ianuarie 2022

AFORISME, CUGETĂRI - din volumul aflat în pregătire (in memoriam) CARTEA VIEȚII, autor MIRCEA SPIRIDON


DESPRE CĂSĂTORIE

Căsătoria pripită, rareori se dovedește reușită.
Proverb englez.
***
Căsătoria fără dragoste e ca vânătoarea fără pușcă.
Dacă te căsătorești pentru bani, te-ai vândut pe datorie.
Cine se însoară din dragoste are nopți bune și zile grele.
Cine iubește femeie măritată își periclitează viața.
Deosebirea dintre dragoste și căsătorie este aceea că prima sfârșește când începe a doua.
Proverbe bulgare.
***
Cele mai frumoase femei sunt măritate.
O femeie frumoasă care se căsătorește cu un bărbat urât, e ca o floare proaspătă la urechea unui măgar.
Proverbe chineze.
***
Căsătorește-ți băiatul când vei vrea, dar fata când vei putea.
Căsătoriile văzute de departe nu sunt decât turnuri și castele.
Dacă vrei să te ruinezi, căsătorește-te cu o femeie bogată.
Proverbe franceze.
***
Când păcătuiește nevasta și bărbatul e vinovat.
Cel care bănuiește o soție credincioasă o face să devină falsă.
Cea mai bună căsătorie pentru un om cuminte este să ia ca zestre a soției un caracter frumos.
Când ești tânăr e prea devreme; când ești bătrân, e prea târziu.
Dintre toate bogățiile cea mai de preț este aceea de a avea o femeie cinstită.
Un om sărac care se însoară cu o femeie bogată, își ia un stăpân, nu o soție.
Grecia Antică.
***
Un om bătrân care se căsătorește cu o femeie tânără, ia otravă.
Proverb indian.
***
Muncește pentru bani și căsătorește-te din dragoste.
Proverb din Indochina.
***
Prima căsătorie este o cupă de miere, a doua o cupă cu vin, iar a treia o cupă de otravă.
Proverb iugoslav.
***
Este o rușine pentru un soț să fie femeia soției lui.
A te căsători odată este o datorie, de două ori o prostie, de trei ori o nebunie.
Proverbe olandeze.
***
Căsătorie este o excelentă școală a vieții omenești.
Cinstea părinților e cea mai frumoasă zestre.
Roma Antică.
***
Pâinea cât de proaspătă, vinul cât de vechi și nevasta cât de tânără.
Însoară-te până nu-ți trece vremea.
Însurătoarea de tânăr e ca o gustare de dimineață.
Omul când se însoară își mai pune o doagă.
Proverbe românești.
***
Gândește-te întâi la pâine și apoi la logodnică.
Proverb din Scandinavia.
***
Când două inimi se înțeleg, chiar și podul casei le este un loc plăcut de joacă.
Însoară-te cu fiica unuia mai mic ca tine, dar nu-ți da fiica unuia mai mare ca tine.
Proverbe turcești.
***
Temeiul tovărășiei conjugale îl face desigur sentimentul, dar sentimentul de acord cu lubricitatea castă a iubirii.
Tudor ARGHEZI, Scrieri, XXI, p. 97.
***
La însurătoare nu pui să-ți aleagă mireasa alții.
Tudor ARGHEZI, XXII, p. 193.
***
Căsătoriile între personae de vârstă disproporționată ne par monstruoase.
Gabaret ASLAN, Educația prin sine însuși, ed. a IV-a, p. 59.
***
Soția este o țiitoare pentru bărbatul tânăr, o tovarășă pentru cel în vârstă, o infirmieră pentru cel bătrân. Omul are, deci, la orice vârstă, un motiv pentru a se căsători.
Francis BACON, Eseuri: despre căsătorie și celibate.
***
Istoria căsniciilor bune se aseamănă cu aceea a popoarelor fericite, se scrie în două rânduri și nu are nimic literar.
Honore de BALZAC, O fiică a Evei, p. 35.
***
Orice tineri care se căsătoresc, el și ea, ar trebui să intre în căsătorie cu credința că din toată omenirea numai urmașii lor sunt destinați să ducă mai departe viața pe pământ.
Lucian BLAGA, Discobolul aforisme și însemnări, p. 18.
***
Căsătoria trebuie făcută din dragoste; a te însura cu o femeie numai pentru că e drăguță este ca și când ți-ai cumpăra din târg un lucru inutil numai pentru că e frumos.
A.P. CEHOV, [VIII, p. 235].
***
Cine se însoară pentru a pune capăt nebuniilor ar face mai bine să le continuie.
B. ȘT. DELAVRANCEA, Opere, II, p. 326.
***
O căsnicie îmi pare atât de profundă, încât face să se topească egoismele personale, înnăscutele egoism ale tuturor oamenilor.
Lucia DEMETRIUS, Scrisoare către fetele tinere, p. 107.
***
Nu este în căsătorie inegalitate mai mare decât nepotrivirea de gândire și de intenții.
Charles DICKENS, [VIII, p. 235].
***
Cerând soției tale să fie corectă, fii și tu la fel, spre a nu-i da prilejul de a fi altfel.
Alexandru DUMAS – fiul, [IV, p. 153].
***
Căsătoria între egali e fără teamă.
ESCHIL, „Prometeu”, p. 889.
***
Este o lege care poruncește bărbatului să-și iubească soția, iar soția să facă cee ace dorește bărbatul.
EURIPIDE, [XVI, p. 210].
***
Omul care se însoară numai pentru ca să-și mărească starea, niciodată nu ia soție bună.
Nicolae FILIMON, Opere, I, p. 97.
***
Fă ochi mari înainte de a te căsători și ține-i jumătate închiși după căsătorie.
Benjamin FRANKLIN, Almanahul sărmanului Richard, anul 1741.
***
Căsătorie. Un fel de loterie, însă numărul gâcitor este rar.
I.HELIADE RĂDULESCU, cf. „Dacia literară”, P. 96.
***
Băerbatul e vinovat de orice greșeală a femeii.
G.J. HERDER, [IV, p. 151].
***
Acolo unde nu există egalitate, nu se poate vorbi nici despre căsnicie în adevăratul sens al cuvântului.
A.I. HERZEN, Amintiri și cugetări, p. 336.
***
Nimic nu e mai bun și mai frumos decât o căsnicie unită prin înțelegere dintre bărbat și femeie, în ciuda dușmanilor și spre bucuria prietenilor, de care lucru își dau ei singuri seamă.
HOMER, Odiseea.

marți, 30 noiembrie 2021

Aforisme pentru înțelepciunea jurnaliștilor (III)

 


Ziaristul și scriitorul sunt mici universuri.

Numai o vorbă bună poate să stingă durerea din inimă.

Diferența dintre iubire și dragoste este că iubirea este cântecul cărnii și dragostea starea sufletească de-o viață întreagă, la bine și la rău, alături de jumătatea mitologică.

Mulțimea este cel mai ușor de manipulat.

Nu judecați vinovatul împreună cu mulțimea, pedeapsa va fi nedreaptă.

Un ziarist adevărat știe să aprecieze evenimentul precum imortalizează obiectivul aparatului foto.

Îmi pare ridicol cel care vorbeşte în numele poporului, atât timp când nu are mandat și de la ultimul membru al neamului respectiv.

Ideologia marxistă a reușit să ne separe. Speranța libertății și suferința sub regimul comunist ne-a apropiat.

Timpul vieții noastre este un reportaj, dacă-l închidem într-un seif îngălbenește și apoi îl uită până și vecinii.

Scriitorul și ziaristul întotdeauna este nemulțumit de ce scrie, cu o singură excepție: talentul. Cu cât are mai mult este mai nemulțumit.

 

Al. Florin Țene/UZPR

luni, 12 august 2013

Avem nevoie de zâmbet, asta-i clar!

Încâlcite sunt cărările Tale, Doamne! Am scris toate acestea gândindu-mă câtă nevoie de zâmbet avem. Da! Ați citit bine ... avem nevoie de mai mult zâmbet. Oare ce ne face să nu zâmbim? Trăim într-o lume ireală, totul este ,,cu susu-n jos”, cum se prea spune. De ce? Doar noi formăm lumea asta. Mi-ar place să cred următorul lucru – după citirea acestor rânduri veți fi mai zâmbitori. Evident că fiecare frază sau propoziție de aici se regăsește în ,,înțelepciunea populară”. Că v-ați dat seama de acest lucru sunt ferm convins. Dar, întrebarea mea este: am reușit să scot un zâmbet? Dacă da, îmi pare bine, dacă nu ... Poate nu ne știm prețui îndeajuns, poate suntem mult prea stresați, poate suntem mult prea nervoși, poate mult prea agitați, poate ... poate din fiecare câte un pic!
Ei, bine, parcă mi-am dorit să scriu și altfel de lucruri nu doar ca cele cu  care v-ați obișnuit: articole, interviuri, recenzii. Și toate astea din nevoia unui zâmbet. Experiența vieții mă face să trag următoarea concluzie raportat la lipsa zâmbetului – noi nu conștientizăm cât bine face un asemenea lucru! Nu conștientizăm cât bine face un zâmbet! Specialiștii au demonstrat științific, faptul că zâmbetul este printre acele puține lucruri care ne prelungesc viața. Deci, atenție, profitați din plin de puterea de-a zâmbi, ca să trăiți cât mai mult!  Auzeam ieri-alaltăieri o discuție despre zâmbet, iar faptul acesta m-a făcut să scriu, de fapt să povestesc lumii că trebuie să zâmbim ... nu uitați. Omul când zâmbește este fericit, sau când e fericit omul zâmbește! Care-i varianta ce-o acceptați?
Atunci când zâmbești transmiți ceva pozitiv și celor de lângă tine. Atunci când zâmbești înseamnă că ești bucuros, că ești fericit, că ești împlinit, că nu ai supărări, că nu ai necazuri. Ce bine ar fi! Faceți o terapie prin râs și vedeți dacă-mi dați sau nu dreptate!  Zâmbind, transmiți ceva! Zâmbind spunem și altora (a se înțelege – arătăm) că avem încredere în noi. Da! Avem încrede în ceea ce facem, în ceea ce suntem, în ceea ce iubim.
Urăsc falsitatea zâmbetului și de aceea nu voi scrie decât despre zâmbetul real, adevărat, pur, sincer. Omul fals nu zâmbește – vezi în zâmbetul acestuia ironie, parșivitate, mârlănie, mizerie. Vă propun o întrebare, simplă de-altfel: aveți în jurul dumneavoastră oameni ce zâmbesc? Indiferent ce vă sunt: prieteni, colegi de serviciu, colegi de școală, verișori, vecini. Ei zâmbesc?! Dacă da, căutați să le vedeți împlinirile. Stați de vorbă cu ei și veți vedea că aceștia nu se plâng. Ei parcă nu ar avea necazuri niciodată. Poate nu au, dar un lucru este cert - și ei trăiesc lângă noi, și-atunci ei de ce ar fi altfel? Ei de ce nu sunt stresați, șterși, obosiți? Ei de ce nu sunt agitați? Pentru că ei zâmbesc! Dar, chiar să vă mai întreb ceva: când ați zâmbit ultima dată? Nu-mi răspundeți în grabă, dar dați-mi voie să intuiesc câteva dintre răspunsurile dumneavoastră. Ale câtorva dintre dumneavoastră, evident, și prin asta să încercăm o generalizare. De ce nu?
Zâmbind suntem curajoși, învingem frica sau teama de necunoscut! Ați zâmbit, de exemplu, atunci când un prieten va făcut cunoștință cu un alt prieten? Poate, unii da, alții ba! Ei bine, dacă nu ați zâmbit, poate ați simțit din prima clipă o respingere a celuilalt. Uneori și mie mi se mai întâmplă astfel de lucruri – să resping o persoană din prima clipă de cum am cunoscut-o. Am simțit acel ,,ceva” negativ la el. Am simțit, în primul rând, lipsa zâmbetului.
Zâmbind avem încredere în noi, în forța și puterea noastră, în noi înșine! El trebuie să pornească din suflet, să fie spontan, altfel e fals. Cred în spontaneitatea zâmbetelor și mi se întâmplă de multe ori să zâmbesc tocmai pentru că pot spune despre mine că sunt o fire spontană. E foarte adevărat că nu toți suntem la fel, doar că ne asemănăm într-o oarecare măsură. Nu putem fi toți zâmbăreți, e și aceasta o realitate. Dacă știți astfel de oameni dați-le o șansă, și spuneți-le cât de frumos este atunci când zâmbești. Zâmbește nu de dragul zâmbetului cât de dragul terapiei.
Zâmbind dăruiești frumusețe! Zâmbind dăruiești iubire! Învățati-i pe cei de lângă dumneavoastră care nu știu zâmbi, să zâmbească. Vor trăi mai mult dar și viața le va fi altfel. Mult mai frumoasă! Mult mai sănătoasă! Mult mai lungă! Toți medicii – specialiștii în medicină – spun că metoda zâmbetului este un bun irigator vascular.
Zâmbind întinerești! Chiar, ar trebui să se facă (dacă nu este încă!) o clasificare a zâmbetului. Poate că există, dar eu încă nu am citit despre ea. Se prea poate să fie. Or fi manuale, unde zâmbetul este clasificat, catalogat, analizat și iar analizat. Eu încă nu le-am citit, dar  nu este târziu, iar dacă aflu despre așa ceva, promit să revin cu alt articol să vă informez și pe dumneavoastră. Dar, până atunci vă propun să fiți veseli, să zâmbiți mult. Te costă ceva să zâmbești? Poate, zâmbindu-i unuia ce are un necaz, nu faci altceva decât să ți-l apropii, să-l faci să se descarce sufletește, să-l înțelegi, să-i spui că-l înțelegi și că-i ești alături. Exclud din discuție varianta ,,dobitocească” (iertare pentru exprimarea neprincipială), când zâmbind unui prieten aflat în necaz te-ai trezit cu doi pumni în cap, din partea partenerului, aflat deja în plină criză de gelozie. E și asta o poveste. Nu discut pe această temă, pentru că nu-mi doresc astfel de oameni sau parteneri lângă niciunul din dumneavoastră. Lăsați-mă să cred că nu ați avut parte de așa ceva. Și, chiar vă doresc să nici n-aveți nici o experiență de acest gen, ferească, Sfântul!
V-ați întâlnit prin parc, plimbându-vă, cu prieteni care-ți zâmbesc? I-ați văzut zâmbind în autobuzul cu care faceți naveta? I-ați văzut vorbind la telefon și zâmbind mereu în timpul conversației? I-ați văzut că zâmbesc și luni, și marți, și miercuri, ... Nu v-ați întrebat de ce? Acești oameni zâmbesc pentru că au încredere perfectă în ei, au încredere în cei din jurul lor. Sunt oameni demni de toată încrederea și de toată stima. Ei știu ce vor de la viață. Sunt oameni care-ți oferă o anume siguranță. Printre multe altele vor să trăiască zâmbind. Voi de ce n-ați putea? Tu, de ce n-ai putea? Ți-e frică de tine? Nu ai încredere în tine?
Câteva cuvinte doresc să scriu și despre naturalețea zâmbetului. Nu că n-am scris despre falsitate! Chiar, zâmbetul, trebuie să fie natural, să pornească de la adevăr, de la sinceritate, de la lucrurile curate ce ne înconjoară, să pornească de la iubire.
Când zâmbești comunici, pentru că zâmbetul este un mod de comunicare. Gândiți-vă la oamenii bolnavi, la cei care nu se pot exprima, la cei care nu pot vorbi decât prin semne. E și asta o lume pe care nu avem cum s-o negăm. Ei, acești defavorizați ai sorții se înțeleg în lumea lor prin semne și zâmbete. Noi, uneori, nici zâmbi nu știm, iar acest lucru este grav. Înseamnă, inclusiv, o lipsă de comunicare. Și să nu uitați un lucru - persoanele care zâmbesc se atrag, pentru că așa cum lacrima atrage lacrimă, iubirea atrage iubire și zâmbetul atrage zâmbet. Parcă, nici nu-ți place să stai în preajma unuia care este prea serios, prea sobru, în preajma unuia care nu zâmbește aproape deloc. Vă întrebați de ce?
Zâmbetul, este, în cele din urmă, și o formă de atracție. Zâmbetul poți să-l ,,oferi” sau să-l ,,primești”. Gândiți-vă cât bine face un zâmbet celui aflat într-o stare negativă a vieții. Am văzut oameni bolnavi zâmbind! Gândiți-vă câți dintre cei din jurul nostru sunt neînțeleși (sau de neînțeles)! Zâmbetul te ajută să înțelegi mult mai bine starea de fapt, dacă despre o stare de fapt poate fi vorba. Zâmbetul atrage sau respinge! Zâmbind înseamnă că refuzi singurătatea. Niciodată nu vei fi un singuratic dacă zâmbești. Adevăratul zâmbet nu va respinge niciodată, dimpotriva va creea o atracție. Oamenii care zâmbesc sunt mult mai înțelegători, sunt mult mai iubitori. Înțeleg și iubesc viața așa cum este ea, cu cele bune și cu cele rele.   
Zâmbetul stă sub zodia ,,binelui” și-a ,,bucuriei”. Acolo unde se dorește bine, acolo se zâmbește. Bucuria produce zâmbet. La fel și fericirea. Deci – bucurați-vă! Fiți fericiți! Zâmbetul stă și sub zodia ,,norocului” și-a ,,succesului”. Cei care zâmbesc sunt norocoși fie și dintr-un singur motiv – trăiesc mult mai mult decât cei care nu zâmbesc. Acolo unde există zâmbet,  există, pe lângă bucurie, fericire, noroc – există, spuneam, și plăcere dar și bună dispoziție. Și, observați că toate astea merg ,,mână în mână”.
Unde există bine, există și zâmbet. Deci, vă doresc să aveți parte de bine!
Unde există noroc, există și zâmbet. Deci, vă doresc să aveți parte de noroc! Unde există succes, există și zâmbet. Deci, vă doresc să aveți parte de succes! Unde există fericire, există și zâmbet. Deci, vă doresc să aveți parte de fericire! Unde există zâmbet nu mai este loc pentru durere, pentru necaz, pentru amărăciune, pentru supărare. Unde există zâmbet nu există suferință. Dar, să nu uitați un lucru – în viață se poate zâmbi și cu lacrimi. Dacă va fi să aveți lacrimi pe obraz, atunci acestea să fie numai de bucurie, din prea mult zâmbet. Deja a încolțit ideea următorului articol – stres, nervi, agitație, ură, mânie.
Până atunci zâmbiți, nu pentru cei din jurul dumneavoastră, ci pentru dumneavoastră!


În speranța unui zâmbet vă propun câtev a dintre invențiile ,,de moment” –  pornind de la o idee:
-         Dumnezeu ți-a dat! Grijă mare pe unde ascunzi!
-         Ce rost mai are să te ferești, dacă toți te văd!
-         Nu zice niciodată – ce mic sunt! Chiar s-ar putea să nu te vadă nimeni!
-         Destinul va ține cu tine, dacă ai sacul plin!
-         Și bogații plâng, uneori. Că le este prea mare impozitul!
-         Spune-mi C.N.P.-ul tău, că-ți spun eu cine ești.
-         Nu-ți lăsa munca și pe mâine. S-ar putea să rămâi pe șomaj!
-         Prietenul se cunoaște la nevoie? Asta s-o credeți dumneavoastră!
-         Dragostea cu cheltuială se ține. Asta dacă ajungi bătrân.
-         Din cocoș nu faci găină. Dar ce, din găină faci cocoș?
-         Încâlcite sunt căile Domnului, dar cine te pune să umbli pe-acolo?
-         Să nu zici niciodată – NU! S-ar putea să-ți pară rău.
-         Lumea în care trăim e cu susu-n jos! Cum adică? Există cai verzi pe pereți?
-         Aici, trăiești ca să mori, nu? Păi, atunci nu-mi vine să mai trăiesc, aici!
-         Veșnicia s-a născut la sat, au zis unii. Alții, spun exact invers, satul nu va fi veșnic.
-         Iartă dacă mai poți, sau dacă mai poți, iartă?
-         Ce dulce mi se pare totul. Ai fost pe la restaurant Amaretto?
-         Când cineva stă cu degetul în gură, să nu-l deranjezi. S-ar putea să te întrebe – tu nu ți l-ai băgat niciodată?
-         Nu lăsa drumul pentru cărare. Întrebare: care este drumul și unde este cărarea?
-         Cine se scoală dimineață, zice că doarme puțin! Înseamnă că i-a sunat ceasul!
-         Nu sufla în ciorba altuia, că s-ar putea să te ardă chiar el!
-         Există oameni perfecți? Or fi, probabil ... om perfect întins!
-         Unde-s doi, nu cred că mai este loc și de-al treilea!
-         Cică, e din lumea celor ce nu cuvântă ... păi, atunci să tacă pe vecie!
-         Se zice că ... ia mai tăceți din gură!
-         Se crede că ... ia mai crede și în Dumnezeu!
-         O fi bine? O fi rău? Tu de unde ești de tot întrebi?
-         Pădurea are urechi și ochi. Păi, nu acolo trăiește Muma Pădurii?
-         Ce bine seamănă! Sigur, pentru că au aceiași tați.
-         Ce se aseamănă, nu se mai adună. Acum își scot ochii.
-         Se poate tinerețe fără bătrânețe? Dar bătrânețe fără tinerețe?
-         Corb la corb ... nu-și taie capul.
-         Învață pe pielea altuia. Pe-a ta s-ar putea să te coste scump croitul.
-         Când eram mai tânăr ... sau, când voi fi mai bătrân?
-         Se zice ... când voi fi mai bătrân sau ... când bătrân voi mai fi?
-         Am apucat și ... sau, și-am apucat?
-         Să nu mai pui mătura în ușă! Trezește câinele când pică!
-         Pisica noastră dacă n-are clopoței nu mai prinde șoareci. Șoarecilor le place clopoțelul pisicii.
-         Leneșul mai mult aleargă? Nu mai e valabil ... proștii aleargă, azi!
-         Cine fuge după ... dar, chiar așa, cine mai fuge azi?
-         E rândul meu? ... sau, este de pe rândul meu?
-         Să nu faci ce face popa! Păi ce? Popa nostru mai face?
-         Nu lăsa pe mâine ... treaba ce trebuia!
-         Capul face, capul trage ... păi, dacă e prins în jug, înseamnă că e bou!
-         Capra vecinului dă laptele mai alb! Atunci țapul vecinei dă ... Nu se mai zice așa!  Se zice să moară vecina ... de dor și lipsă profundă!
-         Vecinul de lângă tine lucrează la ,,doi și-un sfert”? Nu! Atunci trece fluierând pe-aici!
-         Cine bea în fogodău? Cel care-și așteaptă pensia! Cel care-l așteaptă pe poștaș!
-         Fie pâinea cât de ... să fie cum zice dumnealui!
-         Calul bătrân ... și-a uitat primul stăpân.
-         Dacă dragoste nu e, dați-mi altceva! ... Cât e un kilogram de cartofi?
-         Iubirea te ridică ... și când cobori...
-         N-a mâncat ceapă – nu-i miroase gura! A comandat morcovi... de-asta îi put picioarele?
-         N-am venit la întâlnire, ci doar să-ți tulbur somnul de veci!
-         Ieși rău ... că nu-mi place fără tine! Unde ai ajuns? În părău!
-         Capul aplecat ... sau capul a plecat?
-         Să nu-ți văd ochii pe-aici. Pot să-i pun în altă parte?
-         Foc fără fum ... sau fum fără foc! Unde-s pompierii?
-         Mai dă-mi una! Și-ncă una! ... după o vreme ... Băăă! L-ai omorât!
-         Ce-l așteaptă ... sau cine-l așteaptă?
-         Taxe mari ... sau taxi mare?
-         Nu-i ușor a ... și-a tăcut de greutate!
-         Mai lungă-mi pare calea ... Tu vii pe jos?
-         După femei să nu fugi ... ! S-o crezi tu că e așa! Ele fug după mine, eu merg încet ... Le-am luat portofelul din geantă!
-         Prost a fost cel care a inventat prostia ...
-         Sunt ca două picături ...! Dar cum ai vrea să fie ... ca două murături?
-         Sare, aveți? Nu! dați-mi, atunci, morcovi ...
-         Eu, noaptea nu dorm! Evident, ești de serviciu!
-         Se zice că tinerețea trece ... cum e când trece și bătrânețea?
-         Ce-i aia o amantă? Întrebă și tu pe unul căsătorit!
-         Copiii sunt aduși de barză sau sunt făcuți cu barza?
-         Să nu ucizi – e o poruncă! A respectat porunca și-a fost cât pe-aci să moară el.
-         Obrazul fin se ține ... cu creme!
-         Ce ție nu-ți place fă-i vecinului, colegului, prietenului. Să vezi dacă lor le face plăcere. Dacă da ... sunt niște nesimțiți.
-         Ce ție nu-ți place dă-i ... sau fă-i vecinului, colegului, prietenului!
-         De la ,,a da - dat” – la ,,a fa – fat”?
-         Stau pe cheltuiala statului sau ... statul cheltuie când stau?
-         Nici în car, nici în ... puii mei, cumpărăți mercedes!
-         De cât vai de mine ... mai bine vai de ei! Apoi, fiecare cu norocul lui!
-         Pune bază pe loto ... că și loto pune pe tine bază!
-         Fă-te prieten cu ... păi n-am o sută de prieteni?
-         Spune-mi cine ești? Aha, te interesează ce salariu am!
-         Prietenul se cunoaște ... Și eu îi cunosc!
-         Calul bătrân cunoaște sau recunoaște?... Dar, iapa bătrână?
-         A făcut din țânțar ... și-a ieșit vacă!
-         Azi se știe că ...! Ok! De mâine să nu mai faceți investigații! De mâine sunt interzise anchetele!
-         Azi pe bani, mâine pe gratis ... azi cu prieteni, mâine ... cu cine nu cunoaște această regulă!
-         Ar sări și-n foc ... dacă nu s-ar arde!
-         Cine-a pus cârciuma-n drum? Atunci nu era drum, era cărare! Apoi s-a bătătorit până s-a făcut drum, apoi șosea, apoi motel! ... Apoi se vor face autostrăzi!
-         Dacă vrei să-ți pierzi un prieten ... spune-i de amantă!
-         Dai un ban și ...! Ce-a primit cel care a dat un leu? Cinci am de pușcărie!
-         Să nu mai faci ce face popa! Și-a făcut! Întrebare: popa de ce nu e încă în pușcărie?
-         Să mai faci ce zice popa! Și-a zis! A primit două palme și-un picior ... gratis!
-         Nemulțumitului i se ... da, i se va mulțumi!
-         Dar din dar se face... asta era pe vremea comuniștilor!
-         Dacă dai n-ai! De unde ai avut să dai?
-         Nici în car, nici ... la fântână!
-         Nu zi hop, până nu sari! Dar dacă sari și zici hop, cum e? Încearcă să vezi de ți se va deschide parașuta!
-         Vai și-amar de soarta lui! S-o creadă cel fără carte ...
-         Soacră-soacră poamă dulce ... așa se zice azi. Poama acră e nevasta! Se pregătește să devină soacră ...
-         Așchia nu sare departe ... azi se taie cu drujba!
-         Ieri, n-am văzut, n-am auzit! Azi este prea târziu ... m-am însurat!
-         Nimeni-n lume nu se-nșeală ... pentru că, toți lucrează cu cap!
-         Ieri a fost vai de mine ... azi, e vai de noi!

                                 VASILE BELE, august 2013











marți, 4 iunie 2013

Invenții - din lumea cu aforisme – pornind de la o idee

-         Dumnezeu ți-a dat! Grijă mare pe unde te ascunzi!
-         Ce rost mai are să te ferești, dacă toți te văd!
-         Nu zice niciodată – ce mic sunt! Chiar s-ar putea să nu te vadă nimeni!
-         Destinul va ține cu tine, dacă ai sacul plin!
-         Și bogații plâng, uneori. Că le este prea mare impozitul!
-         Spune-mi C.N.P.-ul tău, că-ți spun eu cine ești.
-         Nu-ți lăsa munca și pe mâine. S-ar putea să rămâi pe șomaj!
-         Prietenul se cunoaște la nevoie? Asta s-o credeți dumneavoastră!
-         Dragostea cu cheltuială se ține. Asta dacă ajungi bătrân.
-         Din cocoș nu faci găină. Dar ce, din găină faci cocoș?
-         Încâlcite sunt căile Domnului, dar cine te pune să umbli pe-acolo?
-         Să nu zici niciodată – NU! S-ar putea să-ți pară rău.
-         Lumea în care trăim e cu susu-n jos! Cum adică? Există cai verzi pe pereți?
-         Aici, trăiești ca să mori, nu? Păi, atunci nu-mi vine să mai trăiesc, aici!
-         Veșnicia s-a născut la sat, au zis unii. Alții, spun exact invers, satul nu va fi veșnic.
-         Iartă dacă mai poți, sau dacă mai poți, iartă?
-         Ce dulce mi se pare totul. Ai fost pe la restaurant Amaretto?
-         Când cineva stă cu degetul în gură, să nu-l deranjezi. S-ar putea să te întrebe – tu nu ți l-ai băgat niciodată?
-         Nu lăsa drumul pentru cărare. Întrebare: care este drumul și unde este cărarea?
-         Cine se scoală dimineață, zice că doarme puțin! Înseamnă că i-a sunat ceasul!
-         Nu sufla în ciorba altuia, că s-ar putea să te ardă chiar el!
-         Există oameni perfecți? Or fi, probabil ... om perfect întins!
-         Unde-s doi, nu cred că mai este loc și de-al treilea!
-         Cică, e din lumea celor ce nu cuvântă ... păi, atunci să tacă pe vecie!
-         Se zice că ... ia mai tăceți din gură!
-         Se crede că ... ia mai crede și în Dumnezeu!
-         O fi bine? O fi rău? Tu de unde ești de tot întrebi?
-         Pădurea are urechi și ochi. Păi, nu acolo trăiește Muma Pădurii?
-         Ce bine seamănă! Sigur, pentru că au aceiași tați.
-         Ce se aseamănă, nu se mai adună. Acum își scot ochii.
-         Se poate tinerețe fără bătrânețe? Dar bătrânețe fără tinerețe?
-         Corb la corb ... nu-și taie capul.
-         Învață pe pielea altuia. Pe-a ta s-ar putea să te coste scump croitul.
-         Când eram mai tânăr ... sau, când voi fi mai bătrân?
-         Se zice ... când voi fi mai bătrân sau ... când bătrân voi mai fi?
-         Am apucat și ... sau, și-am apucat?
-         Să nu mai pui mătura în ușă! Trezește câinele când pică!
-         Pisica noastră dacă n-are clopoței nu mai prinde șoareci. Șoarecilor le place clopoțelul pisicii.
-         Leneșul mai mult aleargă? Nu mai e valabil ... proștii aleargă, azi!
-         Cine fuge după ... dar, chiar așa, cine mai fuge azi?
-         E rândul meu? ... sau, este de pe rândul meu?
-         Să nu faci ce face popa! Păi ce? Popa nostru mai face?
-         Nu lăsa pe mâine ... treaba ce trebuia!
-         Capul face, capul trage ... păi, dacă e prins în jug, înseamnă că e bou!
-         Capra vecinului dă laptele mai alb! Atunci țapul vecinei dă ... Nu se mai zice așa!  Se zice să moară vecina ... de dor și lipsă profundă!
-         Vecinul de lângă tine lucrează la ,,doi și-un sfert”? Nu! Atunci trece fluierând pe-aici!
-         Cine bea în fogodău? Cel care-și așteaptă pensia! Cel care-l așteaptă pe poștaș!
-         Fie pâinea cât de ... să fie cum zice dumnealui!
-         Calul bătrân ... și-a uitat primul stăpân.
-         Dacă dragoste nu e, dați-mi altceva! ... Cât e un kilogram de cartofi?
-         Iubirea te ridică ... și când cobori...
-         N-a mâncat ceapă – nu-i miroase gura! A comandat morcovi... de-asta îi put picioarele?
-         N-am venit la întâlnire, ci doar să-ți tulbur somnul de veci!
-         Ieși rău ... că nu-mi place fără tine! Unde ai ajuns? În părău!
-         Capul aplecat ... sau capul a plecat?
-         Să nu-ți văd ochii pe-aici. Pot să-i pun în altă parte?
-         Foc fără fum ... sau fum fără foc! Unde-s pompierii?
-         Mai dă-mi una! Și-ncă una! ... după o vreme ... Băăă! L-ai omorât!
-         Ce-l așteaptă ... sau cine-l așteaptă?
-         Taxe mari ... sau taxi mare?
-         Nu-i ușor a ... și-a tăcut de greutate!
-         Mai lungă-mi pare calea ... Tu vii pe jos?
-         După femei să nu fugi ... ! S-o crezi tu că e așa! Ele fug după mine, eu merg încet ... Le-am luat portofelul din geantă!
-         Prost a fost cel care a inventat prostia ...
-         Sunt ca două picături ...! Dar cum ai vrea să fie ... ca două murături?
-         Sare, aveți? Nu! dați-mi, atunci, morcovi ...


                                                                       VASILE BELE

miercuri, 30 ianuarie 2013

Aforisme scrise de prof. univ. IONUŢ BUDA



Dacă crezi în egalitate între oameni te înşeli. Dacă crezi în egalitate juridică între indivizi ca subiecţi de drept , eşti pe drumul cel bun, de principiu… În orice Constituţie egalitatea e consacrată, dar e mai bine să o priveşti strict juridic. În faţa instanţei există egalitate de arme, dar în viaţa practică egalitatea e repede înlăturată de diverşi factori: sociali, economici, culturali. A admite că eşti egal cu un manelist înseamnă a te desconsidera. Dacă creştinismul promovează şi el acest concept de egalitate, în faţa lui Dumnezeu, nimeni nu te opreşte să nu vezi contrariul în lumea terestră. Singura cerinţă impusă e bunul simţ, respectă chiar dacă nu eşti respectat. Nu poţi trata cu un inferior, nu te poţi justifica, e inutil. Renunţă la orgoliu, consideră-l ceea ce este, nu-l ataca;  nimic nu e mai josnic decât a umili un inferior.
            Părinţii - că vrei sau că nu vrei, bunul simţ ca lege fundamentală te obligă să fie singurii care au dreptul să te critice. Doar în faţa lor caută să te justifici când se impune o asemenea conduită. Nu-ţi deplânge existenţa în faţa lor, ei sunt direct responsabili de actul fiinţării tale, de aceea indiferent  de starea de fapt, lamentarea în faţa lor fă-o inexistentă.
             Bunul simţ - legea fundamentală a existenţei tale, indiferent de faptul că el poate fi perceput drept ipocrizie. Nu e treaba ta să te gândeşti la opiniile celorlalţi în ceea ce te priveşte. Orice nu-ţi este util, înlătură. Tolerează, dar nu face compromisuri inadecvate structurii tale morale.
            Simţul moral - înclinaţia de a face binele, Dumnezeu.
            Nu tolera leneşii, cerşetorii şi pe cei care se pot ajuta singuri. A face contrariul e sinonim cu incurajarea lenii, cerşetoriei şi parazitismului.
             Cumpătarea să devină regula, iar orice exces fizic, fiziologic ori de altă natură, ori temperamental, ori orgoliu, trebuie înlăturat treptat, prin educaţie. Rezultatul acţiunii anterioare trebuie să fie fără urmă de îndoială modestia. Dacă în drumul tău spre modestie vei întâlni şi umilinţa, şi vei fi supus ei, atâta timp cât nu ai mijloacele necesare să o contracarezi  prin argumente obiective, îndură! Un caracter puternic se poate naşte şi din umilinţe. Dacă umilinţa te determină să ai resentimente şi dorinţe vindicative şi să poţi pune în mişcare acele dorinte atunci când ai mijloacele necesare, realizează că e josnicie. Şi orice e josnic te otrăveşte spiritual. Adevărata ta satisfacţie să fie învingerea josniciei, indiferent de modalitatea în care se manifestă, şi abia atunci vei putea afirma că eşti un om înţelept..
            Nu căuta modele care nu sunt potrivite personalităţii tale. Nu te forţa sa fii ceva sau cineva ce nu poţi să fii. Niciodată viaţa nu se opreşte la o treaptă, e o scară fără de sfârşit de posibilităţi şi orice treaptă urcată e o evoluţie. Ambiţia nu trebuie să te orbească, nu o refuza, priveşte-o doar şi o alătură bunului simţ. Orice ambiţie contrară bunului simţ te înjoseşte. Nu te pretinde mai mult decât eşti, niciodată nu te autocaracteriza pentru că în nici un moment al vieţii tale nu eşti capabil să te înţelegi sau cunoşti cu adevărat. A te caracteriza cu pretenţie de obiectivitate e o minciună. Şi a te minţi pe tine însuţi e mai josnic decât a minţi pe alt individ. Orice minciună e josnică.
            Gândurile tale nu le încredinţa nimănui. Nu căuta un confident incapabil pentru a te mulţumi. E bines să te destăinui, dar şi mai bine să te destăinui sub forma mărturisirii. O spovedanie nu doar îţi linişteşte sufletul şi mintea, simbolic te face mai curat ca în momentele anterioare ei.

            Între voinţa şi obiectul voinţei/rezultat, e mai bine să te canalizezi pe rezultat. Nu-ti impune o voinţă de fier, gandeste-te la rezultat, la ce urmăreşti. Un fumător înrăit ce a primit recomandarea de a renunţa la acest viciu de la medic, va renunţa nu datorită voinţei lui ci a rezultatului dăunător pe care doreşte să-l evite. Între ambiţie, voinţă, rezultat/scop alege pe ultimul. Voinţa chiar dacă o ai sau nu e subsidiară beneficiului/rezultatului obţinut.
            Nu căuta o vreme confortul sau satisfacţia, indiferent de modalitatea în care aceasta din urmă se manifestă. Supune-ţi trupul unor privaţiuni, în măsura posibilităţilor tale de suportare. Poţi aprecia confortul doar atunci când e îţi lipseşte. Dacă nu te lipseşti de el, devii slab, neputincios, te moleşeşti...
            Între cruzime şi sensibilitate , alege-le pe ambele. A fi dominat doar de una sau alta poate avea consecinţe negative. O sensibilitate exaxerbată te face slab, o cruzime moderată te poate întări, pregăti... Dacă crezi că simţurile tale nu pot fi educate, te înşeli.
            Port un respect-faţă de mine însumi- ce este superior oricărei forme de respect faţă de ceilalţi A nu mă respecta e sinonim cu o tentativă de sinucidere.

duminică, 30 decembrie 2012

De ţinut minte!





Pe o placă de ceramică de acum 800 de ani din Toledo scrie următorele:
 Societatea este aşa:

1. Săracul munceşte,
2. Bogatul îl exploatează,
3. Militarul îi apară pe cei doi,
4. Contribuabilul plăteşte pentru toţi trei,
5. Leneşul se odihneşte pentru toţi patru,
6. Beţivul bea pentru toţi cinci,
7. Bancherul îi jumuleşte pe toţi şase,
8. Avocatul îi minte pe toţi şapte,
9. Medicul îi omoară pe toţi opt,
10. Groparul îi îngroapă pe toţi nouă,
11. Politicianul trăieşte pe spinarea celor zece.