Semnificațiile zilei de 15 ianuarie 2026

 

Evenimente 15 ianuarie

69: 

Împăratul roman Galba este asasinat. Otho este proclamat împărat roman dar după trei luni se va sinucide.

1559: 

Elisabeta I a Angliei este încoronată la Westminster Abbey de către episcopul Owen Oglethorpe în loc de arhiepiscopul de Canterbury.

1582: 

Rusia cedează Letonia și Estonia Poloniei.

1759: 

Se deschide The British Museum.

1834: 

S-a deschis, pe lângă Societatea Filarmonică din București, "Școala de muzică vocală, de declamație și de literatură" ce avea menirea de a pregăti actori calificați. Directorul școlii era Ion Heliade Rădulescu.

1850: 

Se naște poetul național al României, Mihai Eminescu.

1870: 

Democrații din SUA au utilizat pentru prima dată, ca simbol al partidului lor, un măgar.

1870: 

Ministrul de Externe adresează marilor puteri europene o notă prin care cere recunoașterea oficială a denumirii de România.

1880: 

Legea pentru înființarea Casei de Economii.

1883: 

A apărut, la Iași, revista Recreații științifice (până în anul 1888), care a marcat dezvoltarea matematicii în România.

1913: 

A fost inaugurată prima linie telefonică dintre Berlin și New York.

1943: 

Mihai Antonescu, viceprim-ministru și ministru de externe al României propune omologului său italian, contele Galeazzo Ciano, ieșirea simultană din război a Italiei, României și Ungariei. Propunerea va fi repetată în vara aceluiași an, fără rezultate.

1943: 

A fost finalizată construcția clădirii Pentagonului american.

1947: 

Elizabeth Short a fost asasinată

1969: 

Uniunea Sovietică lansează Soyuz 5.

1970: 

Muammar al-Gaddafi este proclamat premier al Libiei.

1971: 

În Egipt, se inaugurează barajul de la Assuan.

1990: 

Prin Decizia civilă nr.4 a Tribunalului Municipiului București, Partidul Național Liberal reapare oficial în viața politică românească.

1992: 

Comunitatea internațională recunoaște independența Sloveniei și a Croației față de Republica Socialistă Federativă Iugoslavia.

1993: 

Cel de-al III-lea Congres al UDMR, ținut la Brașov, este în atenția opiniei publice în urma apelului lansat de Gheorghe Funar, prin care se cerea convocarea, în sesiune extraordinară, a Parlamentului pentru interzicerea activității UDMR

Această propunere venea în urma intenției UDMR de a aproba în Congres un "Program de autoguvernare pe principii etnice".

1999: 

A cincea mineriadă: Greva minerilor din Valea Jiului este declarată ilegală.

1999: 

Conflictul din Kosovo: Un numar de 45 de civili sunt masacrați la Racak, în sudul provinciei.

2001: 

Se naște proiectul colaborativ Wikipedia, bazat pe o idee a lui Jimmy Wales.

2003: 

Statele Unite cer sprijinul NATO în cazul declanșării unui conflict cu Irakul.

2005: 

A fost lansat primul volum al ediției facsimilate a manuscriselor eminesciene sub egida Academiei Române.

2006: 

La Biblioteca Academiei au fost prezentate următoarele cinci volume ale ediției facsimilate a manuscriselor lui Mihai Eminescu.

2011: 

Începând cu acest an, de ziua poetului Mihai Eminescu, va fi sărbătorită "Ziua Culturii Naționale", în urma unei legi promulgate la 6 decembrie 2010.

Celebrări 15 ianuarie

1795: 

S-a născut Alexander Griboyedov.

1850: 

S-a născut poetul național Mihai Eminescu - FOTO.

1982: 

S-a născut Cătălin Pînzaru.

I1938: 

S-a născut Ion Davideanu.

S1932: 

S-a născut Sanda Ghinea.

1929: 

S-a născut Martin Luther King Jr..

1919: 

S-a născut George Price.

1622: 

S-a născut Molière.

1791: 

S-a născut Franz Seraphicus Grillparzer.

1906: 

S-a născut Aristotle Onassis.

V1937: 

S-a născut Valeriu Cristea.

E1944: 

S-a născut Elena Ghirvu-Calin.

A1916: 

S-a născut Alexandru Robot.

1879: 

S-a născut Ștefan Gheorghiu.

Comemorări 15 ianuarie

1994: 

A murit Damian Ureche.

1865: 

A murit Edward Everett.

1937: 

A murit Anton Holban.

Sursa: Wikipedia

AZI 15 ianuarie 2023 - ZIUA lui MIHAI EMINESCU, ZIUA CULTURII NAȚIONALE

Momentul ursirii copilului genial descris de Eminescu în mai multe poemele sale, parcă ar exprima propria destinare a sa de către ursitori unui destin pecetluit de un dar „...ce din mulțime/ nu putea să-l aibă nime./Dorul după ce-i mai mare/N-astă lume trecătoare,/ După ce-i desăvârșit.” Copilul născut în plină iarnă geroasă este adus de la botez pe cărărușa ninsă ce trosnește sub pași. Apoi este așezat cu delicatețe în leagăn și înconjurat de atmosfera radioasă a familiei, cu moașă, nașă, tânără mamă etc. Eminescu își vizualizează atmosfera propriei ursiri, a nașterii și a botezului, așa cum se prezentau aceste evenimente în imaginarul popular al mijlocului de secol 19, când el se năștea în plină iarnă geroasă, nu contează data exactă, ci atmosfera umană.

Un fragment aici:

„Nins lucește câmpul, teiul,

Și trosnește cărărușa,

Când se-ntorc și văd bordeiul

Și deschide Mușa ușa.

Când își pun copilu-n leagăn,

C-un picior încet îl leagăn

La lumina din surcică

Și o vorbă de-alta leagă-n

Planuri mari pe gâza mică.

Dar deodată din părete

Ies ursite ca pe-o poartă,

Flori albastre au în plete,

Câte-o stea în frunte poartă.

Și de-o tainică lumină

Toată casa este plină

Ce din ochii lor porni. -

Peste leagănu-i se-nclină

Și-ncepură a-l meni:

¬ Ca și leii să fii tare

Și frumos ca primăvara,

Să fii gingaș ca o floare,

Luminos ca luna sara;

- Și iubit să fii de lume,

S-ai averi și mare nume,

Să te faci chiar împărat

Și să-ți meargă astfel cum e

La ficiori din basme dat.

Zise-atunci duioasa mamă:

¬ Mulțămesc de câte-ascult,

Dară mulți i-or fi de samă

Ș-or avea atât de mult.

Lui să-i dați ce din mulțime

N-a putut să aibă nime,

Și nespus și fără rost ¬

Ș-atunci zâne din nălțime

Vă sărut piciorul vost.

Zise-atunci, din ele una:

¬ De-a dorești cu dinadinsul,

Fie-i dat cu totdeuna

El să simt-adânc într-însul

Dorul după ce-i mai mare

N-astă lume trecătoare,

După ce-i desăvârșit

Și să-și vadă la picioare

Acest dar neprețuit.

Ele pier. Iară băietul

A crescut cum l-a menitu-l,

Se făcu frumos cu-ncetul,

Cine-l vede l-a-ndrăgitu-l.

Și deși ca leul tare,

Era gingaș ca o floare

Și isteț era cu duhul,

Cum a toate-s știutoare

Doară luna și văzduhul.

Ele pier. Iară băietul

A crescut cum l-a menitu-l,

Se făcu frumos cu-ncetul,

Cine-l vede l-a-ndrăgitu-l.

Și deși ca leul tare,

Era gingaș ca o floare

Și isteț era cu duhul,

Cum a toate-s știutoare

Doară luna și văzduhul.” (Miron și Frumoasa-fără-Corp)

BLÂNDEȚEA și SENINĂTATEA, SEMEȚIA și LUMINOZITATEA UNEI TINEREȚI PERPETUE

Fotografia postată mai jos este emblema persoanei și a personalității eminesciene. În timp, în posteritatea lui Eminescu ea s-a contopit atât de mult cu personalitatea poetică, încât nu-i chip să le separăm una de alta. Ea îl reprezintă pe Eminescu tânăr și frumos ca un zeu, pe cât este chipul său literar și spiritual de frumos, pe atât de expresivă, această fotografie ce condensează în ea personalitatea poetului, chipul geniului. Nu-mi plac, nu agreez, resping orice alte fotografii și unele picturi care-i deformează, parcă voit, înadins sau neîndemânatic, fizionomia. Pe unele nici nu le cred autentice. Acele imagini mi se pare că, pe loc, se repercutează asupra întregii luminozități astrale - de luceafăr -întunecând oarecum unda luminoasă pe care o emite El în câmpul literaturii române. Unele portrete par a fi voit deformate sau stângace, căci Eminescu își are detractorii săi, cum să nu-i aibă. Luminozitatea sa, personalitatea sa cu sensibilitatea, cultura, talentul și iubirea copleșitoare de întregul vieții sunt adânc legate de fizionomia sa, de acest chip ce activează din posteritatea lui și asupra noastră, și asupra lui însuși. Fizionomia sa literară s-a modelat în timp după tiparul acestei fotografii - căci geniul este activ mai intens în posteritate - devenită emblema personalității sale. Ce ne sugerează ea? O blândețe, o seninătate și o semeție a unei tinereți perpetue ce nu țin de vârstă, de timp, o luminozitate și o severitate, ba chiar o gravitate peste vârsta pe care o avea tânărul EMINESCU la data când s-a procesat această fotografie, la 19 ani ai poetului. Ea indică și o energie uimitoare emergentă ce s-a mistuit apoi în versuri și în idei, lăsându-și urmele ardente și strălucitoare în cărți, în texte, în pagini. Iar acest transcript al ființei sale „în șirurile clare” rostite și scrise ne uimește, ne încântă, ne stârnește și ne seduce irezistibil. Atât de mult, cum numai ideile și energia intelectuală și spirituală de un alt ordin - divin, i-ar fi spus romanticii - sunt în măsură să o facă..... De aceea contopim cumva chipul de Luceafăr ce ne privește din această mirabilă fotografie, cu edificiul magistral liric, spiritual și critic al operei pe care ne-a lăsat-o moștenire, ca pe o comoară. Promovând fotografia autentică eminesciană, îl promovați pe El, pe „geniul mândru” al culturii/literaturii române. Promovați așadar chipul adevărat al lui Eminescu. căci El era/este atât de talentat, de reprezentativ și de semnificativ pentru noi, încât ne-a dat O ZI a CULTURII NAȚIONALE, o ZI A CULTURII ROMÂNE.

Terezia FILIP

Cu amărăciune, despre Ziua Culturii Naţionale

 Sărbătorită din anul 2010, la propunerea lui Eugen Simion, pe atunci preşedintele Academiei Române, Ziua Culturii Naţionale, stabilită la 15 ianuarie, data de naştere a poetului naţional, Mihail Eminescu, cade de fiecare dată în răspăr cu agenda zilei, cu chestiunile arzătoare la ordinea zilei.

De pildă nu le poţi cere anul acesta protestatarilor nemulţumiţi de îngheţarea salariilor să înceteze protestele în semn de preţuire pentru Ziua Culturii Naţionale şi a poetului Eminescu.

Nici guvernului, parlamentului, preşedinţiei, tuturor aleşilor locali, nu le poţi pretinde să-şi dedice o zi din activitate Zilei Culturii Naţionale.

Mai degrabă, acest eveniment major, plin de semnificaţii istorice şi culturale, se adresează şcolilor, grădiniţelor, instituţiilor de cultură, scriitorilor, care oricum se ocupă cam tot anul de cultură şi educaţie.

Dar să-i dăm cuvântul celui care a propus 15 ianuarie ca dată a Zilei Culturii Naţionale. Criticul Eugen Simion are mulţi admiratori şi prieteni printre scriitorii din Satu Mare, fiind de multe ori oaspetele nostru. Poate poetul Ioan Nistor, pe post de şofer, îşi aminteşte cum i s-a oprit maşina într-o intersecţie, iar domnul Eugen Simion şi subsemnatul, am fost nevoiţi să ne dăm jos şi să împingem maşina. Au fost şi momente mai destinse cu domnul academician, petrecute împreună cu scriitorii din Satu Mare, cu veşnicul George Vulturescu, organizator de excursii prin |ara Oaşului, pe la Rohia, dar şi pe la distileria lui Zetea.

Iată ce scrie academicianul Eugen Simion despre importanţa şi semnificaţia Zilei Culturii Naţionale: „Despre popoarele sumeriene nu se mai ştie aproape nimic astăzi. Au dispărut din istorie. Aşa se va întâmpla, poate, şi cu popoarele, cu naţiunile moderne. Totuşi, noi ne-am amintit de aceste culturi vechi citind poemul Ghilgameş, care este o splendoare. Atenţie la ce lăsăm noi în urmă şi la ceea ce ne reprezintă. Să sărbătorim cum merită Ziua Culturii Naţionale, chiar dacă stăm în casă, să ne ferim de această nenorocire care este pandemia pe care o parcurgem astăzi”.

Ce am mai putea adăuga? Nu prea multe lucruri.  Germania a produs 300 de milioane de grenade în primul război mondial, dar toate la un loc nu fac cât zece file din opera unui  Goethe sau Schiller sau Paul Celan, poetul născut în România, care şi-a scris opera în germană. ~n context istoric, aşa trebuie pusă problema culturii noastre vizavi de Eminescu, cel care îl reprezintă simbolic pe fiecare scriitor român, inclusiv pe Paul Celan. Scrie domnul Eugen Simion: „N-aş vrea niciodată să despărţim aceste două sărbători. Atunci când am propus Parlamentului României să înfiinţăm o Zi a Culturii Naţionale şi să o identificăm cu ziua lui Eminescu nu am făcut-o la întâmplare”.

Desigur, cel ce a iniţiat această super-sărbătoare a culturii româneşti nu putea trece cu vederea situaţia de azi: „Am avut de curând alegeri parlamentare. S-au ţinut discursuri, am auzit programe, utopii pe care le auzim la fiecare patru ani. Nu s-a pronunţat cuvântul cultură decât poate într-o enumerare, acolo. Să fim atenţi la sport, la şoselele noastre… nu ştiu ce… Nici măcar în categoria asta… Cultura este o categorie care nu există. Or, lucrul acesta m-a pus şi mă pune pe gânduri. Apoi, cuvinte precum cultură naţională, naţiune sau spirit naţional ori caracter specific au devenit nişte termeni pe care vorbitorii, ‘discursioniştii’ noştri le evită. Naţiunea a devenit un termen suspect. Este foarte grav. Nu, nu este, nu poate fi adevărat. Naţiunea este o matrice a unei culturi, este semnul unui popor, al unei naţiuni.”

Poate spune cineva că nu are dreptate?

„Nu trebuie să renunţăm la aceste noţiuni” – ne îndeamnă marele critic Eugen Simion. La fel o fac, o spun toţi scriitorii, artiştii plastici, oamenii de cultură din întreaga ţară. Mulţi dintre ei o şi scriu, odată, de zece, de sute de ori. Dar cine să-i asculte? Politicienii? :i oamenii de cultură care au intrat în politică, au ajuns parlamentari, miniştri, secretari de stat, odată ajunşi în funcţii politice fie au uitat de unde au plecat, fie au constatat că nu pot face nimic şi au renunţat să-şi mai facă iluzii.

Aşa se prezintă situaţia şi nimeni nu poate face nimic. Oamenii de cultură nici măcar nu pot protesta ca poliţiştii sau ca personalul sanitar. Ar putea declara grevă generală, dar cui îi pasă? Pot sta o sută de ani în grevă că nu ar deranja pe nimeni. Numai că dacă ar intra în grevă cine ar mai ilustra faptele glorioase ale politicienilor? Aşa că şi dispreţul şi ignorarea culturii, mai ales a celei scrise, este cu dus-întors.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş