vineri, 28 septembrie 2018

Despre lucrul bine făcut şi politica de suprafaţă

Începem cu un citat: „Din păcate, informaţiile sunt puţine şi cred că ceea ce constituie percepţia multora din ei este bazată pe lucruri mai degrabă de suprafaţă. Nu vreau să folosesc cuvinte care să jignească pe cineva, dar cred că este o informare superficială. În afară de ceea ce citesc, ştirile pe un telefon, nu au posibilitatea să cunoască în amănunţime situaţia din România”.
Să presupunem că nu ştim cine a spus acest lucru.
Să presupunem că preşedintele României este cel care în cadrul nenumăratelor întâlniri cu oficialii de la Bruxelles, le-ar reproşa mereu acestora că nu cunosc situaţia reală din România şi, în consecinţă, îi roagă ca întâi să se informeze corect apoi să-şi exprime opiniile despre ţara de la marginea Uniunii Europene.
Să presupunem că preşedintele Klaus Iohannis este cel care a spus „România este undeva la mijloc în clasamentul ţărilor europene”.  În sfârşit, să presupunem că şeful statului în cadrul tuturor întâlnirilor la nivel înalt ar afirma, şi ar tot repeta acest lucru: „Percepţia despre România este bazată pe lucruri de suprafaţă. Vă rog să vă informaţi corect despre ţara mea.”
  Sunt multe lucruri care ar trebui spuse răspicat de preşedinte. Cel care a avut în campania electorală din 2014 sloganul „România lucrului bine făcut”, inspirându-se, desigur, după cartea polonezului Tadeusz Kotarbinski „Tratat despre lucrul bine făcut”, ar trebui să spună multe lucruri  pe care le spun alţii. Adică să ia şi să dea mai departe idei şi de la opoziţie şi de la putere, rând pe rând, respectând în felul acesta principiul simetriei.
|ăranul, în vremurile în care existau ţărani, le plesnea rând pe rând pe amândouă văcuţele ce-i trăgeau carul încărcat cu mălai, neţinând seama că una trăgea vârtos, iar cealaltă era leneşă. În felul acesta punea el în practică principiul simetriei. În felul acesta înţelegea el studiul polonezului care avea să dezvolte teoria lucrului bine făcut. Desigur, niciunui ţăran, ba niciunui politician, nu i-a trecut prin cap că se va scrie vreodată un tratat despre lucrul bine făcut. Habar nu avea bietul ţăran, fie el român, ungur, polonez sau rus, că în România, cândva, un candidat la preşedinţie va folosi sloganul „România lucrului bine făcut”.
Le-a fost dat tocmai românilor să-şi aleagă un preşedinte de origine germană, care în plus promitea să facă lucrurile bine. Adică nemţeşte. Adică temeinic. Respectând principiul simetriei, le este dat celor două ţări, Polonia, ţara în care Tadeusz Kotarbinski a conceput tratatul despre lucrul bine făcut, şi România, ţara în care un candidat a câştigat alegerile prezidenţiale cu sloganul „România lucrului bine făcut”  să fie luate la rost de Parlamentul European, să fie acuzate că se îndepărtează de principiul sacru al respectării statului de drept, adică a lucrului bine făcut.  Se înţelege, deigur, că este vorba despre cel mai sensibil domeniu, cel al justiţiei.
Cine are răbdarea să scormonească în trecut, ceva mai departe decât 1918, va avea surpriza să afle că adversarii memorandiştilor cereau respectarea „statului de drept”. Mai târziu, după căderea statului care se credea „de drept” şi pictorii, care aveau să fie cunoscuţi ca membri ai şcolii de pictură băimăreană, invocau respectarea „statului de drept” atunci când le cereau autorităţilor să le ofere gratuit lemne să-şi încălzească atelierele, şi acelea primite gratuit. Constatăm că, dacă suntem sinceri, atunci când încercăm să vorbim despre „statul de drept”, despre „lucrul bine făcut”, ca şi despre „independenţa justiţiei”, de fapt nu vorbim despre nimic.
Sau vorbim deslânat. Sau dezlânat. Habar n-am cum se scrie corect. Prin urmare prefer să folosesc cuvântul scămoşat.
Scămoşat a vorbit şi doamna premier Viorica Dăncilă în faţa oficialilor de la Bruxeles. Întrebată fiind despre violenţele din 10 august, în onesta ei scămoşenie, a înlocuit cuvântul „protestatari” cu „protestanţi”. Şi ce dacă?
Scămoşat sporovăim zi şi noapte  despre tot ce se întâmplă în jurul nostru.  Inclusiv despre”statul de drept”,  fără să ajungem la o concluzie.
Întorcându-ne la citatul de la începutul acestor rânduri ne punem la modul cel mai serios întrebarea< oare de ce, la nivel internaţional, situaţia din România este cunoscută doar la suprafaţă? Poate pentru că România nu este ţara lucrului bine făcut?

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Record de lectură la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (FICT)


 Festivalul Internaţional de Carte Transilvania (FICT) sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri printr-un eveniment inedit: Marea Lectură.

Sâmbătă, 6 octombrie 2018, ora 10.00, cărţile vor prinde glas în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca: aşteptăm 10.000 de cititori să ni se alăture într-o tentativă oficială de intrare în GUINNESS WORLD RECORDS. Un adjudecător al GUINNESS WORLD RECORDS va fi alături de noi pentru a verifica momentul în care Clujul ar putea obţine noul titlu GUINNESS WORLD RECORDS la secţiunea „Most people in a reading relay”*.
Cartea din care se va citi este Eminescu, „100 de poeme alese”, publicată special pentru acest eveniment de Editura Şcoala Ardeleană într-un tiraj de 10.000 de exemplare, care vor fi dăruite participanţilor la Marea Lectură.

Iată regulamentul de participare:

1. Toţi participanţii trebuie să citească din aceeaşi carte.
2. Participanţii trebuie să stea în rând sau într-o formaţie care facilitează citirea materialului de o manieră fluentă şi coerentă.
3. Prima persoană trebuie să citească fragmentul unu, a doua persoană din rând, al doilea, şi aşa mai departe.
4. Pauzele între cititori nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde. Orice pauză mai mare de 10 secunde înseamnă că încercarea s-a terminat în acel moment.
5. Toţi participanţii trebuie să ştie ce fragment citesc înainte de începerea încercării. Fragmentul este indicat de către organizatori.
6. Fiecare persoană trebuie să citească numai un fragment.
7. Dacă o persoană citeşte fragmentul greşit, atunci numărul care îi corespunde va fi eliminat din totalul final.

Toţi participanţii se întâlnesc în Piaţa Unirii la ora 10.00, când fiecare va primi cartea cadou şi câte o brăţară cu un număr care indică ordinea în care urmează să citească. Se vor forma grupuri de câte 50 de persoane organizate de către echipa FICT.
Toţi participanţii vor fi număraţi de către adjudecătorul GUINNESS WORLD RECORDS, precum şi de către o firmă de audit independentă.
Vă invităm să punem încă o dată Clujul pe harta lumii şi să-l transformăm într-un Oraş al Cărţilor şi al Cititorilor!


NapocaNews

Comunicat de presă

28.09.2018



Conferința TransLogistică EXPO, ROMÂNIA 100

            Deputatul PSD Marius Sorin Bota în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților a participat, săptămâna aceasta, la Conferința Inaugurală TransLogistică EXPO, ROMÂNIA 100 – Transport și Relații Comerciale Internaționale.
            În cuvantul luat, acesta a subliniat faptul că firmele de transport și operatorii de logistică din transporturi sunt ”forța motrică” a economiei transporturilor care, din păcate, din cauza nerespectării angjamentelor noastre de integrare europeană cu privire la rețeaua de cale ferată modernizată și rețeaua de autostrăzi, care în acest moment este mult întârziată față de calendarul convenit cu Uniunea Europeana la momentul integrării, sunt primii care au fost afectați în această industrie și, pe  cale de consecință, întreaga economie românească ce are costuri de transport și logistică mai mari decât ar fi normal.
            ”Îmi exprim de speranța că, într-un orizont de timp cât mai scurt posibil, aceste întârzieri vor fi recuperate. Din păcate, cea mai mare pierdere pe acest segment a fost și este cauzată de principala poartă maritimă din partea estică a Europei, Portul Constanța, care a rămas în întârziere cu investițiile și care are costuri de operare foarte mari, ce se răsfrâng asupra operatorilor portuari prin adăugarea lor la tarife. Acest lucru se reflectă anual cu o pierdere a traficului de mărfuri prin Portul Constanța, din zona Orientului Apropiat și al Asiei, de 50% din cantitatea de marfă care ar fi putut intra în mod normal în Europa prin acest port. Astfel, din păcate, aceste mărfuri nu mai sunt impozitate și taxate în România și nu mai sunt transportate și operate logistic de operatorii din România. Sper ca într-un orizont de timp foarte scurt să se ia măsurile necesare pentru ca acest trafic de mărfuri să revină prin Portul Constanța. Vorbim aici de peste 6,5 milioane tone de marfă ce înseamnă peste 1 miliard de euro, bani care nu mai intră în țara noastră”, a punctat deputatul Bota.

Cabinetul deputatului


Fără cale de întoarcere

Faptul ca Viorica Dancila nu stia diferenta dintre protestanti si protestatarinici macar nu mai e stire. Mostrele de incultura crasa ale dnei Dancila nu mi se mai par demult amuzante.


Ar fi fost o stire de autentic breaking news daca dna Dancila ar fi rostit un discurs impecabil, ca forma si fond. Cu ea ne vom face de ras sistematic din ianuarie in Europa de cate ori va deschide gura. Si vor fi zeci de asemenea ocazii oficiale.

Dar chiar mai problematica este capacitatea dnei Dancila de a minti fara rezerva. Pentru ca este o uriasa minciuna sa spui ca PSD nu se implica in campania pentru referendum, asa cum a dat dna Dancia asigurari la Bruxelles.

Evident ca se implica. Zilele trecute, dl Drangea insusi spunea cum PSD, nu Guvernul, va organiza o campanie de informare pentru referendum, decizie luata in Biroul National al partidului.

Este o minciuna spusa la disperare, in mod evident, pentru ca tema acestui referendum este inacceptabila pentru socialistii europeni. Daca ai un dram, macar un dram de intelegere a ideologiilor, iti este clar ca tema familiei traditionale este cu totul si cu totul contrara principiilor stangii. Asa cum este straina si liberalilor.

Daca ar accepta ca un partid afiliat lui sa organizeze un referendum anti LGBT, pentru ca asta este de fapt, socialistii s-ar impusca singuri in fata propriului electorat european.

Si asa PSD este pentru ei o piatra de moara care ameninta sa le elimine marele avantaj obtinut prin punerea la colt a guvernarilor de drepta din Polonia si Ungaria. Dar sa mai vina si cu enormitatea aceasta este, in mod evident, prea mult.

De altfel, se vede cu ochiul liber ca PSD este un ciumat pentru socialistii europeni. Cand s-a pus problema audierii dnei Dancila, adica primul pas spre o rezolutie si foarte posibila activare a articolului 7, socialistii au votat in rand cu popularii impotriva PSD.

Minciuna dnei premier arata, dincolo de disponiblitatea catre necinstea deja consacrata a PSD, ca Dragnea si Dancila ii cred pe europeni foarte foarte prosti. Asta daca nu cumva sunt, intr-adevar, dispusi sa renunte la orice implicare si sa sacrifice acest demers pe care l-au gandit populist electoral.

Asa cum ii cred prosti atunci cand isi imagineaza ca Viorica Dancila si Calin Popescu Tariceanu vor convinge la Bruxelles pe cineva ca oficialii MCV, ca expertii Comisiei de la Venetia, ca Frank Timmermans si toate ambasadele habar nu au despre ce vorbesc in privinta Justitiei din Romania.

Cu atat mai mult vazandu-se mintiti cu atata nerusinare in chestiunea referendumului, europenii au toate motivele sa se indoiasca de buna credinta a PSD si ALDE in chestiunea Justitiei.

Si daca, totusi, ar fi tentati sa treaca si peste asta, Liviu Drangea le furnizeaza dovada ultima si certa ca totul este pentru scaparea politicienilor penali.

Liviu Dragnea ar putea fi la cateva luni de usa puscariei. Pe 8 octombrie incepe apelul sau in fata unui complet de 5 al ICCJ care pare sa-l terifieze. Asa ca i-a trasat public ordin lui Tudorel Toader sa-l scape de el printr-o ordonanta de urgenta care sa modifice de-abia adoptata Lege 303. Adica sa introduca o norma tranzitorie care sa mute acum aplicarea prevederilor privind completurile de 5, care in mod normal se aplica de la inceputul anului viitor.

Si pentru ca dl Toader nu vrea (pentru ca nu vrea Tariceanu, care are acum tot interesul sa-l termine pe Dragnea) il ameninta cu remanierea.

Nici macar nu e vorba despre refuzul amnistiei si gratierii de care ar beneficia mai multi. Este vorba despre o problema strict personala a lui Dragnea, pentru care ar putea zbura un ministru, altfel extrem de folositor pana acum stapanului sau politic.

Cine sa creada atunci ca e vorba despre un demers legitim si normal?

Fiecare zi pe care Dragnea o mai petrece la putere este o zi care costa enorm Romania. Si cred ca numai un orb nu-si da seama ca acelasi efect devastator este si pentru PSD.

Partidul ai carui reprezentanti mint asa cum mint la Bruxelles, care este perceput ca un gropar al statului de drept si al Justitiei, este tot mai izolat, la un pas de excluderea din grupul socialistilor.

Cine crede ca Dancila si Tariceanu au convins pe cineva la Bruxelles se amageste amarnic. Dimpotriva. Spectacolul oferit a fost, spun surse politice, lamentabil. Discursurile au fost in tuse cu mult prea groase, despre drogati veniti din alte tari pe 10 august ca sa dea o lovitura de stat si alte enormitati.

Nu exista cale de intoarcere. Singurul lucru care mai poate fi schimbat este pretul, unul care creste in fiecare zi.


de Ioana Ene Dogioiu, Senior editor
ZIARE.COM

Informare culturală LSR, filiala Maramureş


Sâmbătă, 29 septembrie 2018, ora 11,oo la Biblioteca Judeţeană "Petre Dulfu" Baia Mare va avea loc, prima şedinţă de cenaclu din această toamnă a membrilor Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş. 
Şedinţa va fi prezidată de către poeta Aurelia Oancă, preşedindele LSR MM poeta Carmena Felicia Băinţan, lipsind din motive personale.

                                                                                             GDL








Nunta cuvintelor

Când mama a venit de noră, a adus ca zestre, pe lângă cergi şi ţoluri, mai multe cuvinte, care nu erau cunoscute în Deseşti. În pruncie şi tinereţe, când mă pregăteam pentru viaţa satului, mama îmi povestea despre uimirea în faţa unor cuvinte necunoscute. Atunci scotea, din lada de zestre, acele cuvinte lustruite în satul ei şi înzestra obiectele cu ele. Se petrecea o naştere orgolioasă, la care mama punea nume obiectului. Cei din preajmă participau la botez. După ce a venit în familia tatălui meu, a fost trimisă să aducă tolteul. S-a uitat tânăra noră în stânga şi în dreapta, dar nu i se lega nimic de mână. Pe peretele grajdului era o coşarcă de nuiele. De atunci, pentru mama cuvântul aflat în ocol a devenit arhivă. Îmi amintesc de întâlnirea cu pruncii din alte sate. Practicam un joc al descoperirii cuvintelor din satele noastre. Vorbirea de pe Uliţa Bisericii avea cuvinte pe care nu le cunoşteau cei din Budeşti. Întrebam: cum se spune la triunghi? Unul spunea: tricolţ. Sau ce înseamnă a agodi? A aştepta, era sinonimul. Se vede că ne raportam la limba literară. Acel spectacol al cuvintelor mie mi-a fost de folos pentru că, aşa, am învins timiditatea în faţa lor. Că, Doamne, cuvintele sunt suverane. Nici reginele nu le întrec. Cred că această pasiune pentru înţelesul vorbirii m-a împins spre ispita limbajului liric. Mai ştiam din horile feciorilor că dorul, supărarea şi urâtul, gândeşti că le-adună vântul. Am aflat mai târziu de la cei înţelepţi că aceste cuvinte nu se pot traduce cu profunzime în alte limbi. Poate acest mister al înţelesurilor m-a făcut ca, în 1979, să invit la Deseşti miri şi mirese ale literelor româneşti. Apoi mai de departe. Poarta imaginară a satului a fost deschisă de elegiile lui Nichita Stănescu, cel care a nuntit cuvintele ca nimeni altul. A simţit în vorbirea omului din Deseşti o arhitectură a rostirii, comparabilă cu izvorul artei lui Brâncuşi. Spusa lui Nichita ne-a rămas onoare pentru sat. Apoi în fruntea mesei s-a aşezat Marin Sorescu, care a venit să colinde stelele, atât de limpezi peste Deseşti şi s-a vindecat de toamnă cu descântecul lor.
Academicianul Eugen Simion m-a rugat să nu uit, iar deseştenii să fie mândri, că le-au trecut pragul doi mari poeţi români, care au fost în preajma Premiului Nobel. Spunea marele lor prieten: ”În 1992, Sorescu ajunsese în faza finală a selecţiei pentru Premiul Nobel. Fusese reţinut de juriu pentru lista mică, exact cum se întâmplase cu câţiva ani mai înainte cu Nichita Stănescu, colegul de generaţie şi comilitonele său. Până la urmă, râvnitul premiu i-a ocolit şi pe unul, şi pe altul. Aşa a fost să fie!”
Cum port în mine sincera mândrie a locului în care m-am născut, sigur cei doi nuntaşi geniali au lăsat pe Uliţa Bisericii un curcubeu care bea apă din râul Mara. Apoi, în fiecare an, urcau pe trupul ţării, în Maramureş, cu destinaţia Deseşti, scriitorii având la ei cuvintele de nuntă. Ceremonia avea partea ei secretă, nupţială, care dura un an când veneau alţi pelerini însemnaţi să se odihnească în poezie la Deseşti.
Dicţionarul scriitorilor din satul de pe Mara are multe pagini. Ca un făcut, celebra carte nescrisă a satului începe cu o literă de la sfârşitul alfabetului: Ulici. Laurenţiu Ulici, cel care a aşezat pe cerul satului steaua călăuzitoare de toamnă. Cea care l-a vindecat şi pe Sorescu cu descântecul ei. În acest an, la sfârşit de septembrie, am ajuns cu numărătoarea ediţiilor la numărul patruzeci. De patruzeci de ori s-a rotit spiritul liric venit în ospeţie la Deseşti.
Între timp, au venit şi scriitori din alte ţări. Cel care a lăcrimat de câteva ori pentru fratele lui, Nichita, a fost haiducul liric din Valea Timocului, cel fără odihnă, Adam Puslojic. Satul a devenit un simbol al poeziei. De la Bucureşti la Cluj, de la Budapesta la Chişinău, de la Cernăuţi la Tel Aviv.
La New York, criticul M. N. Rusu m-a întrebat de Sala Nichita Stănescu de la Deseşti. Doamne, câte prietenii s-au legat la poalele muntelui Gutâi! Mulţi scriitori, de marcă acum, au primit botezul critic şi valoric la Deseşti. Cu un grup de prieteni – Vasile, Andrei, Ion, Echim, Mihai – am fost chemători de toamnă la nunta cuvintelor. Nu mi-am dorit o şcoală de poezie, ci o universitate a prieteniei, în amfiteatrul căreia iarba să asculte freamătul verbelor. Cum Nichita a fost şi mire şi apoi naş, manifestarea de la Deseşti îi poartă numele.
Această revistă devine şi un depozit al faptelor lirice de la noi. Rămânem recunoscători preotului Ioan Ardelean, care împodobeşte satul cu harul său. În culorile sufletului. Patruzeci de ediţii. E mult? E puţin? Atâta ştiu că la nunta cuvintelor de pe Mara vin în fiecare an jupâni şi jupânese. La anul, va fi nuntă cu steag şi călăreţi şi ceteraşi de pe sate. Se vor împlini patruzeci de ani de poezie la Deseşti.

Autor: Gheorghe Pârja
Sursa: Graiul Maramureşului

Federaţia Română de Fotbal a publicat lista cu stranierii convocaţi pentru meciurile din Liga Naţiunilor



Selecţionerul Cosmin Contra a convocat 16 stranieri pentru acţiunea din Liga Naţiunilor (pe 11 octombrie cu Lituania, iar pe 14 cotombrie cu Serbia). Surpriza pregătită de selecţioner este convocarea lui Gabi Tamaş. La prima vedere, decizia pare că a fost luată din pricina accidentărilor cu care se confruntă fundaşii luaţi până acum în lot.

Lista stranierilor:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 53/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0)

Fundaşi: Cristian Săpunaru (Kayserispor, 29/0), Alin Toşca (PAOK Salonic, 13/0), Gabriel Tamaş (Hapoel Haifa, 65/3)

Mijlocaşi: Răzvan Marin (Standard Liege, 12/1), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 5/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 37/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 7/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 24/9), Constantin Budescu (Al-Shabab, 12/5), Alexandru Maxim (Mainz, 30/2)


Atacant: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ, 25/6).
                                                                         Cristi SOMEŞAN

Gluma (amară) a zilei ...Constatare


Străbunicul meu avea gramofon şi a făcut 9 copii, bunicul meu a avut radio şi a făcut 5 copii, tatăl meu a avut televizor şi a avut 2 copii. Eu am internet şi cred că aici s-a terminat familia...

Germania va organiza EURO 2024. Anunţul făcut de UEFA

Germania va organiza Campionatul European de fotbal din 2024. Anunţul a fost făcut de UEFA, joi. Germania a mai organizat competiţia în 1988, când turneul a fost câştigat de Olanda, după o finală cu Uniunea Sovietică.

 Germania s-a aflat în competiţie cu Turcia, dar în cele din urmă a primit cele mai multe voturi şi a fost aleasă să găzduiască pentru a doua oară EURO. În '88, Germania s-a oprit în semifinale, după 1-2 cu Olanda.
Joseph Blatter a fost primul care a lăudat iniţiativa UEFA de a organiza Campionatul European pe teritoriul unui singure ţări şi renunţă la ideea organizării în mai multe state.
”Mă bucur că UEFA a revenit la formatul vechi şi nu mai organizează ca în 2020 competiţia (n.r. C.E. 2020 se va desfăşura pe teritoriul mai multor state europene). Germania este o alegere bună şi, datorită infrasctructrii, va oferi toate condiţiile”, a declarat Blatter după anunţul UEFA.

EURO 2020 se va disputa pe 12 stadioane, printre care şi Arena Naţională din Bucureşti. Semifinalele şi finala vor avea loc pe Wembley. Mediafax

Fotografia zilei - Actriţa Michelle Williams


Semnificaţii istorice pentru ziua de 28 septembrie


 1924 - S-a născut actorul italian Marcello Mastroianni: "La dolce vita", "Nopţi albe" (m. 19 decembrie 1996).
1737 - Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele "naţiunii române" din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul "naţiune" cu acela de "români" sau de "plebea românească". Dieta ungară nu a permis citirea documentului.
1803 - S-a născut scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei moderne în literatura franceză: "Colomba", "Carmen" - scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu acelaşi nume (m. 23 septembrie 1870).
1841 - S-a născut omul politic Georges Benjamin Clémenceau, preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (m. 24 noiembrie 1929).
1848 - A treia Adunare naţională de la Blaj a adresat Parlamentului de la Viena "Memoriul poporului român din Transilvania", prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din imperiu.
1864 - Se înfiinţează, la Londra, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (cunoscută sub numele de Internaţionala I), sub conducerea lui Karl Marx şi Friedrich Engels.
1868 - S-a deschis, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria; a fost adoptat "Statutul organic", care consfinţea principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria.
1882 - S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, considerat drept părinte al arheologiei româneşti; membru al Academiei Române (m. 26 iunie 1927).
1891 - A încetat din viaţă scriitorul american Herman Melville: "Moby Dick" (n. 1 august 1819).
1895 - A încetat din viaţă chimistul şi biologul Louis Pasteur; a descoperit natura infecţioasă a unor boli ale omului şi animalelor (antraxul, pesta aviară) (n. 27 decembrie 1822).
1899 - A încetat din viaţă pictorul simbolist italian Giovanni Segantini, reprezentant al curentului Art Nouveau (n.15 ianuarie 1858).
1914 - A avut loc urcarea pe tron a regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927), nepotul şi succesorul regelui Carol I (n. 1839 - m. 1914).
1916 - S-a născut actorul american Peter Finch, deţinător, în 1977, al Premiului Oscar pentru rolul din filmul "Network" (m. 14 ianuarie 1977).
1930 - S-a născut scriitorul Petre Sălcudeanu, fost ministru al Culturii, membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România (d. 6 noiembrie 2005).
1966 - A încetat din viaţă André Breton, poet şi prozator, teoretician şi principalul animator al mişcării suprarealiste - "Manifestul suprarealismului" (n. 19 februarie 1896).
1970 - A încetat din viaţă scriitorul american John Roderigo (Dos Pasos), reprezentant al "generaţiei pierdute"; a introdus noi procedee literare, similare montajului de film ("Manhattan Transfer", trilogia "SUA") (n. 14 ianuarie 1896).
1978 - A încetat din viaţă Papa Ioan Paul I; a avut cel mai scurt pontificat din istoria modernă, doar 34 de zile (n. 17 octombrie 1912).
 1991 - A încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926).
1993 - La şedinţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, consacrată dezbaterii cererii României de aderare la Comunitatea Europeană, ţara noastră a primit aviz favorabil de aderare.
1997 - Naveta spaţială americană Atlantis s-a cuplat cu staţia orbitală rusă Mir, pentru a-l aduce la bordul acesteia pe cosmonatul american David Wolf care l-a înlocuit pe astronautul Michael Foale.
1998 - Social-democratul Gerhard Schröder a fost ales cancelar al Germaniei, punând capăt celor 16 ani de conducere creştin-democrată a cancelarului Helmut Kohl.
2003 - A încetat din viaţă regizorul, scriitorul, scenaristul şi producătorul american de origine greacă, Elia Cazan (Kazanjoglous); laureat în 1999 al Premiului Oscar pentru întreaga activitate. (n. 7 septembrie 1909).
2003 - A încetat din viaţă Althea Gibson, prima jucătoare de culoare care a participat la turneul US Open în 1950 şi a câştigat, pe lângă US Open, şi la turneul de la Wimbledon.
2007 - A încetat din viaţă regizorul şi scenaristul român Savel Stiopul (n. 15 iunie 1926).
2008 - Compania americană SpaceX a lansat pe orbită prima navă spaţială privată, Falcon 1.
2009 - A decedat publicistul Marius Grozea, redactor-şef la Radio România Tineret între anii 1990 - 1991; în 2004, câştigă Premiul Clubului Român de Presă, la secţiunea Talk-Show Radio, cu emisiunea "Maraton Blue Jeans".

joi, 27 septembrie 2018

Fapte mărunte


 Deseori ceea ce numim „scandaluri” sunt în realitate doar fapte mărunte, ţânţari din care facem armăsari pe care-i călăresc, rând pe rând, opoziţia şi puterea. Opinia publică, desemnând o entitate morală din ce în ce mai obscură, se bucură de spectacol, mai ales atunci când apar victime, fie ele şi colaterale.
Ultimul „scandal monstru” întotdeauna este, de fapt, penultimul. Dar, din păcate, faptele mărunte, zise scandaluri, ne fac viaţa amară.
Cei foarte sensibili suferă, cei mai puţin impresionabili simt că-şi pierd vremea privind spectacolul zilnic, dar nu se pot desprinde de televizor, iar cinicii se bucură. Dificil este să se facă distincţiile necesare între diferitele categorii de cetăţeni. Ca şi între partide şi politicieni, de altfel.
Cum împărţim acest popor care a ajuns să se închine la chipul cioplit de reţelele de socializare, de ecranele televizoarelor, de literele din ce în ce mai nesigure din ziare? După culorile politice oferite cu dărnicie de partidele politice. Nu există alt criteriu, altă modalitate de a te apropia de realitate decât prin ochii, mai precis prin gura, omului politic. Grav este că şi moderatorii, într-o măssură din ce în ce mai mare şi jurnaliştii din presa scrisă, sunt tot un soi de politicieni. Nici ei nu sunt siguri că ceea ce prezintă drept realitate este conform cu adevărul.
După această introducere cam lungă într-o lume a informaţiilor care se schimbă înainte de a ajunge la sfârşitul frazei, să vedem câteva foste scandaluri care, la o mică distanţă în timp, s-au transformat în fapte mărunte. Păi, problema este că nu-mi aduc aminte de ele. S-au evaporat. Struţii şi caprele pe care le exporta fostul judecător al CCR Toni Greblă? Au fost sau nu au fost? Singura certitudine este că omul şi-a pierdut funcţia de judecător al CCR şi că a fost achitat. Drept recompensă PSD îl numeşte secretar general al guvernului.
Cine a fost la originea acestui act de circ? Nu se ştie. Se ştie doar că omul a fost supravegheat zi şi noapte până şi în baie.
Putem numi scandal sau fapt mărunt urmărirea cu camere de luat vederi a actualului preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, timp de şapte ani? A urmări zi şi noapte, pe stradă, la serviciu, acasă, în dormitor, un om care a fost căsătorit de şase ori (de două ori cu aceeaşi femeie) chiar că este un lucru revoltător. Până la urmă nu s-a găsit nimic care să-l incrimineze, iar filmările, probele neconcludente, ar fi fost distruse. Păcat de atâta muncă, dar şi de pierderea unor dovezi ştiinţifice care ar fi putut demonstra de ce unii bărbaţi simt nevoia să se însoare de şase ori. Sau, inversând perspectiva, de ce SRI simte nevoia să urmărească astfel de personaje.
Pentru că tulburarea intimităţii unor persoane, în cazul în care ele sunt achitate, pare o faptă măruntă, să trecem la chestiuni serioase. Cum ar fi statul de drept. Gândindu-ne bine, ascultând ambele părţi, constatăm că nu ştim mare lucru despre el. Stânga, adică PSD, spune una, dreapta, adică preşedintele Iohannis, PNL, USR etc., zice alta. Simplificând, stânga zice că se încalcă statul de drept dacă pui camere de luat vederi în baie şi în dormitor. Dreapta zice că merită efortul dacă sunt bănuieli că persoana este coruptă.
Cum în ţară nu s-a putut ajunge la un consens, peste câteva zile premierul Dăncilă va merge la Bruxelles, iar acolo, în faţa Parlamentului European, se vor lămuri lucrurile. Numai că şi acolo europarlamentarii sunt împărţiţi tot în două tabere, una de stânga, mai mică, alta de dreapta, majoritară.
Tot un fapt mărunt?

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

De vineri intră în vigoare noua lege a asociaţiilor de proprietari. Ce obligaţii au autoritatea locală, administratorii şi chiriaşii

Obligaţii ale autorităţilor administraţiei publice:

Autorităţile administraţiei publice locale organizează în cadrul aparatului de specialitate al primarului un compartiment specializat în sprijinirea, îndrumarea şi controlul asociaţiilor de proprietari. Tot autorităţile administraţiei publice locale, prin compartimentele specializate, asigură, la cerere, informarea asociaţiilor şi proprietarilor din condominii cu privire la cadrul normativ privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari.
Compartimentele amintite informează asociaţiile de proprietari cu privire la interdicţiile prevăzute în regulamentul local de urbanism sau în regulamentele de intervenţie aferente zonelor de intervenţie prioritară, aplicabile condominiilor, stabilite în cadrul programelor multianuale destinate creşterii calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, de reabilitare termică şi de reducere a riscului seismic al construcţiilor existente, precum şi cu privire la obligativitatea montării contoarelor pentru individualizarea consumurilor la nivel de proprietate individuală, conform legislaţiei în vigoare.
 Aceleaşi compartimente mentionate exercită controlul asupra activităţii financiar-contabile din cadrul asociaţiilor de proprietari, din oficiu ori la solicitarea unuia sau mai multor membri ai asociaţiei de proprietari. La propunerea compartimentelor specializate în sprijinirea, îndrumarea şi controlul asociaţiilor de proprietari din cadrul autorităţii administraţiei publice locale, primarul, în baza unei hotărâri a consiliului local, atestă persoanele fizice în vederea dobândirii calităţii de administrator de condominii. 

 Obligaţii ale asociaţiilor de proprietari:


Toate asociaţiile de proprietari sunt obligate să afişeze, la loc vizibil, pe peretele exterior al imobilului, în imediata apropiere a căii de acces în condominiu, sediul şi denumirea asociaţiei respective. În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, preşedinţii asociaţiilor de proprietari sunt obligaţi să transmită autorităţilor administraţiei publice locale numele şi datele de contact actualizate privind preşedintele comitetul executiv, comisia de cenzori/cenzorul şi administratorul.
 Persoanele fizice atestate pentru funcţia de administrator în conformitate cu prevederile Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare, pot îndeplini funcţia de administrator numai dacă, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, obţin certificate de calificare profesională care dovedesc calificarea profesională pentru a îndeplini ocupaţia de administrator, în conformitate cu prezenta lege.

De ce e toxică și iliberală strategia boicotării Referendumului pentru Căsătorie

Boicotul este o tactică aleasă atunci când urmând regulile jocului nu ai prea multe șanse de a-ți atinge obiectivele. Boicotul poate fi practicat și atunci când vrei să „pedepsești“, simbolic sau nu, un oponent sau pe cineva care din varii motive te-a ofensat.
Boicotul nu e ilegal, iar uneori e și moral. Alteori, însă, este toxic, incorect și degradant. Așa cum este cazul cu tactica #boicot aplicată Referendumului pentru Căsătorie.
În fapt, boicotul este urmarea necesară a tacticilor de sabotare a Referendumului pentru Căsătorie practicate de oponenții acestuia încă de la început. Tactici care, în context și prin conținutul lor, sunt nejustificate, ilegitime. De ce?
Tocmai pentru că trăim într-o democrație liberală europeană. Într-o astfel de democrație, regulile jocului nu se reduc la voința majorității, ci și la existența unor drepturi fundamentale ale omului care sunt garantate constituțional și care nu sunt supuse votului. Jocul democratic se desfășoară în aceste limite constitu­ționale. Mai departe, ­într-un astfel de cadru, fiecare parte are dreptul de a-și promova nestingherită vederile politice și culturale și de a căuta să convingă oamenii de dreptatea sa. Pluralism, ­dezbatere, decizie prin vot a cărei arie de aplicare e limitată constituțional – iată datele unei democrații ­liberale.
În speță, în ceea ce privește căsătoria, cadrul constituțional și european afirmă cu claritate regula că aceasta este definită de către statele naționale potrivit propriilor norme democratice și culturale.
Democrația liberală, dacă interzice manifestarea politică a unor grupuri cu valori specifice care se încadrează, prin revendicările lor, în limitele constituționale, nu mai este democrație liberală, ci iliberală. Cine ar milita, de pildă, pentru limitarea libertății de exprimare a concepțiilor de stânga sau a concepțiilor favorabile persoanelor LGBTQ s-ar face vinovat de iliberalism. Dar ceea ce nu spun mai departe gardienii autonumiți „ai poporului“ este că iliberalism este și atunci când se militează sau se caută să se scoată în afara jocului democratic grupurile cu valori ­conservatoare sau creștine asupra societății, dacă acestea sunt în limitele constituționale.
Or, oponenții inițiativei cetățenești de clarificare a definiției căsătoriei în Constituție nu au dat nicio șansă dezbaterii democratice pe subiect. De la bun început, tactica lor a fost una a degradării statutului oponentului (bigoți, fanatici religioși), a falsificării inițiativei și argumentelor acestora (se instaurează teocrația „CoalISIS“-ului), a conspirativitei (conservatorii americani care-și dau mâna cu Putin) și a alarmismului (vor fi persecutate minoritățile). O astfel de tactică a presupus ignorarea intenționată a discursului și agendei reale a inițiatorilor referendumului și fabricarea de mituri anticonservatoare. Practic, înseamnă ocolirea înverșunată a confruntării oneste de idei cu oponentul și recurgerea la lovituri sub centură, adică boicotul sub forma trișării.
Un astfel de comportament, în condițiile în care oponentul joacă după reguli și tu ai la îndemână chiar mai multe mijloace de a-ți propaga viziunea decât el ­– de exemplu, cele mai multe trusturi media s-au opus sau au evitat să dezbată inițiativa cetățenească până acum –, un astfel de comportament, așadar, este profund incorect. Și este incorect nu doar față de oponent, ci față de întregul public, față de ideea în sine de spațiu public, comun. Un astfel de spațiu comun presupune respectarea celor cu idei, valori și agende diferite și practicarea unui discurs rațional. Dacă ­ajungi, însă, să trișezi în confruntarea publică pentru că nu poți convinge oamenii să te urmeze, dacă ajungi să practici un discurs tezist, sofist și fals, atunci, de fapt, boicotul tău nu este atât la adresa oponentului, cât la adresa democrației liberale. Boicotul tău arată că nu accepți, pentru că nu-ți convine pe moment, să joci după regulile constituționale și europene, că nu accepți că pot exista cetățeni cu alte valori decât ale tale, care se pot exprima politic și pot decide politic. Boicotul tău este toxic și mincinos și este un pericol la adresa ideii că putem avea un spațiu public comun și norme elementare de comportament politic adecvat.
Autor: Anghel Buturugă

Gabriel Zetea: Există o creștere vizibilă a sectorului de turism în Maramureș


 Datele statistice furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) pe primul semestru al anului 2018 indică o creștere vizibilă a numărului de turiști care au ales Maramureșul ca destinație de vacanță, raportat la perioada de timp similară din 2017. Cifrele oficiale arată că, procentual s-a înregistrat o creștere medie cu 20% a numărului de turiști și a nopților de cazare. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a precizat că aceste cifre sunt o reflecție directă a acțiunilor concertate întreprinse de instituția Consiliului Județean pentru promovarea turismului în țară și străinătate, pe de o parte, și de Ministerul Turismului, prin măsurile guvernamentale luate în acest an, pe de altă parte.
”Consiliul Județean Maramureș a participat, în ultimii doi ani de zile, alături de Ministerul Turismului, la evenimente și târguri internaționale. Aceste acțiuni s-au reflectat și în faptul că Maramureșul are două premii EDEN obținute în anul 2017, Țara Chioarului și Sighetu Marmației fiind declarate Destinații de Excelență.

Cele două reprezentante ale Maramureșului s-au clasat pe locurile doi și trei, după municipiul Suceava. Maramureșul a fost reprezentat cu cinste în mai multe țări ale lumii, iar colaboarea extraordinară pe care o avem cu Ministerul Turismului și, implicit, cu secretarul de stat, Bogdan Tomoiagă s-a reflectat, în 2018, în numărul turiștilor care au ales să ne treacă pragul. Nu putem să nu amintim și evenimentele culturale foarte bine organizate care au avut loc în ultima perioadă, al căror impact s-a văzut acum. Maramureșul este țara celor patru țări și cei care ne vizitează ajung la concluzia noastră, că avem cel mai frumos județ al României, cu oameni ospitalieri și iubitori de tradiție”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.
În ceea ce privește Ministerul Turismului, una dintre măsurile luate, cu impact pentru creșterea sectorului turistic național și, implicit, pentru Maramureș, este cea prin care s-au acordat vouchere de vacanță angajaților din sistemul bugetar. Gheorghe Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului a arătat că beneficiarii  voucherelor de vacanță din acest an sunt turiștii care au fost câștigați de către industria de profil. ”Am încurajat românii să fie turiști în țara lor, să-și cheltuie banii alocați vacanțelor, în România, să-și descopere țara și să devină promotori ai locurilor pe care le vizitează. Știu sigur că o parte semnificativă dintre beneficiarii voucherelor de vacanță a ajuns și pe meleagurile mele natale”.

Gheorghe Bogdan Tomoiagă: A crescut cu 19% numărul de solicitări de autorizare a structurilor de cazare în Maramureș

O altă consecință a programului privind voucherele de vacanță este, potrivit demnitarului din Ministerul Turismului, creșterea interesului pentru dezvoltarea investițiilor în domeniu. Gheorghe Bogdan Tomoiagă susține că la nivelul Ministerului Turismului acest lucru se vede foarte clar prin numărul de solicitări de autorizare a structurilor de cazare venite dinspre Maramureș, în creștere procentuală în primele șase luni ale lui 2018, de 191%, față de primul semestru al anului 2017. ”Noi ne bucurăm de rezultat, deoarce câștigă toată lumea: turiștii că au o ofertă bogată, investitorii că au clienți, statul pentru că se încasează venituri la bugetul public”, afirmă Gheorghe Bogdan Tomoiagă, care dă asigurări că programul guvernamental de alocare a voucherelor de vacanță va continua și în viitor. Aceasta, precum și promovarea destinațiilor turistice din România în afara granițelor au determinat o creștere semnificativă a cererii de vacanțe pentru Maramureș.

Conform secretarului de stat, Ministerul Turismului este direct interesat să susțină și să contribuie prin pârghii guvernamentale la dezvoltarea turismului în zonele cu real potențial, cum e Maramureșul, astfel încât să stimuleze implicarea antreprenorilor în crearea sau creșterea afacerilor în acest sector. ”Voucherele de vacanță este obligatoriu să fie folosite pe teritoriul României. Trebuie să avem și unde, mai ales că ne dorim să atragem și turiști străini pe lângă cei autohtoni. Ministerul Turismului face lucruri importante pentru a încuraja investorii să îndrăznească să-și dezvolte afaceri în domeniul turismului. Suntem pe ultima sută de metri cu demersurile pentru acordarea atestatului de stațiuni turistice pentru două localități din Maramureș, Bârsana și Botiza. Proiectul de Hotărâre de Guvern este lansat deja în dezbatere publică. Acest statut nu este unul formal: administrațiile publice au acces prioritar la finanțări guvernamentale sau fonduri europene prin acordarea unui punctaj suplimentar localităților-stațiuni și pot dezvolta proiecte de infrastructură sau servicii publice care să crească calitatea vieții localnicilor, în primul rând și al confortului turiștilor, promovare națională și internațională, posibilitatea de a aplica pentru fonduri nerambursabile europene atât pentru public cât și pentru privați”, a declarat Gheorghe Bogdan Tomoiagă, secretar de stat în Ministerul Turismului.

Minutul de poezie – Lucica DRAGOŞ

în aerul înserării


fără aripi de înger
sub ploaia de gânduri
cu liniştea întomnării
dezleg cuvinte
încrucişate


fără să scot o vorbă
îmi mişc buzele
adulmecând
miresmele brazdei
proaspăt întoarsă
sub plug
umbrele înserării
sărută într-una
tăcerea surâzând
ochii mei
cu aceeaşi flacără
jucăuşă

din priviri aprind
rând
pe rând
stelele

cerului.

Cozmin Gușă, un biet interpus


Realitatea TV se comportă, de câțiva ani buni, ca un veritabil „oficios“ al lui Klaus Iohannis, precum și al Binomului SRI – DNA. Până să ajungă aici, respectiva televiziune a fost și o afacere care a trecut, din mână în mână, pe la diverși patroni. Patroni care s-au străduit să obțină de pe urma ei maximum de profit, dar și de influență asupra vieții noastre politice. Un drum întortocheat, pe care îl prezentăm în continuare.

„Traiectoria“ financiară și administrativă a afacerii care stă în spatele postului Realitatea TV a trecut prin alte câteva episoade interesante. Începută în birourile unor personaje care au fost cândva deosebit de influente, precum Sorin Ovidiu Vîntu și Elan Schwartzenberg, afacerea Realitatea TV a ajuns pe mâna unor personaje obscure, precum Mircea Mirel Amariței. La un moment dat, acesta a fost un directoraș mărunt al uneia dintre firmele implicate în evoluția acestei afaceri labirintice. Ajuns pe mâna justiției, tot el a fost anchetat, pe post de ,,acar Păun“.
O vânzare fictivă
Ceva mai târziu, pe 18.07.2012, S.O. Vîntu a recunoscut că în cazul contractului din 7.11.2011 a fost vorba despre o vânzare fictivă a acțiunilor, o operațiune al cărei scop a fost să ascundă identitatea proprietarului real (așadar, a lui însuși). Dar el a mai afirmat că i-a ales pe Cozmin Gușă și pe Maricel Păcuraru ca să-i fie fie persoane interpuse atât pentru faptul că aceștia erau niște oameni în care avea încredere, cât și pentru că era convins că nimeni nu putea să-i asocieze cu el însuși. Ulterior, urma ca, după ce motivele acelei tranzacții fictive vor fi încetat să existe, Cozmin Gușă să demisioneze la cererea lui Vîntu. Motiv pentru care acesta i-a cerut o demisie în alb. Semnat de Cozmin Gușă, acel document urma să fie utilizat atunci când emitentul (S.O. Vîntu) avea să considere de cuviință. În continuare, procurorul Carmen Damian menționează, în cuprinsul ordonanței din 21.03.2018 că, între 24.04.2012 și 27.08.2012, Maricel Păcuraru și Cozmin Gușă au aflat că nu mai au calitatea de persoane interpuse pentru S.O. Vîntu în cadrul PSV Company, precum și motivul pentru care s-a produs această schimbare de situație: instrumentul de transfer și demisiile în alb semnate anterior au fost înregistrate la Registrul Companiilor din Cipru. Opoziția lor la această schimbare s-a concretizat într-o serie de acțiuni: Neil Magon, reprezentantul firmei Elbahold Limited, a fost împiedicat să participe la adunarea generală a acționarilor PSV Company SA din 6.06.2012 (i s-a furat împuternicirea și nu i s-a permis accesul în clădire). Tot atunci s-a încercat schimbarea acționariatului nominal al societății Berhil Limited la Registrul Companiilor din Cipru și s-a formulat o acțiune care constituie obiectul dosarului nr. 4090/2-12 la Tribunalul din Nicosia. Dar în niciun moment nu s-a invocat existența unui contract de cesiune de acțiuni în urma căruia Strategies Research Investments SRL ar fi devenit acționarul PSV Company SA. Iar asta, în condițiile în care existența unui astfel de contract ar fi fost suficientă să justifice pretențiile lui Maricel Păcuraru.
Vîntu, rămas în pagubă
Schimbarea acționariatului societății PSV Company i-a adus lui Sorin Ovidiu Vîntu o pagubă deosebit de consistentă: firma lui, Elbahold Limited SA, n-a mai putut participa la procedura insolvenţei ca acționar majoritar al firmei, deși, potrivit înțelegerii din 7.11.2011, el ar fi trebuit să primească cel puțin 40.000.000 euro. Prin falsificarea Registrului acționarilor și înregistrarea modificărilor la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, folosirea calității de proprietar a fost posibilă pentru societatea Strategies Research Invetments SRL, fără să mai fie nevoie să achite vreo sumă de bani. Toate acestea au fost posibile prin falsificarea Registrului acționarilor. De fapt, această afacere deosebit de încâlcită a mai avut și un episod legat de SNP Petrom SA, dar acela a avut o cu altă miză decât mișcările desfășurate în jurul Realitatea Media, de care a legat-o doar implicarea lui Mircea Mirel Amariței.
Ancheta penală: ,,prima strigare”
Către partea finală a ardonanței din 21.03.2018, procurorul Carmen Damian menționează „date privind urmărirea penală“, prin care anunță că „prin rezoluția nr. 161/P/2013 din 4.10.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale  față de o foarte lungă listă de persoane și firme“.
Primul nume este Emilian Schwartzenberg, despre care aflăm că este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de: spălare de bani, instigare la infracțiunea de bancrută frauduloasă, trafic de influență, tentativă la infracțiunea de înșelătorie, complicitate în participație improprie la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Tot pe acea listă este menționată SC ,Realitatea Media SA, cercetată pentru spălare de bani.
Maricel Păcuraru, colaboratorul lui Cozmin Gușă, ar fi cercetat pentru spălare de bani, complicitate la participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată (pentru contractul de cesiune încheiat pe 16.04.2012 cu Liviu Luca), complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată (este vorba despre contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni din 16.04.2012, încheiat de Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited cu SC Strategies Research Investiments SRL.
Baciu Gabriel, reprezentantul legal al firmei Strategies Research Investments SRL, anchetat pentru fals în înscrisuri private, participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semnătură privată (în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare încheiat, pe 16.04.2012, de către Bluelink Comunicazione (Cyprus) Limited cu SC Strategies Research Investiments SRL), fals în înscrisuri sub semnătură privată (pentru depunerea, la data de 22.02.2013, a extrasului din Registrul Acționarilor Realitatea Media SA) și complicitate în participație improprie la abuz în serviciu  contra intereselor persoanelor.
SC Strategies Research Investments SRL, firmă coordonată de Cozmin Gușă și Maricel Păcuraru, este anchetată pentru: fals în înscrisuri sub semnătură privată, participație improprie la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, tentativă la participație improprie la abuz contra intereselor persoanelor, fals în înscrisuri sub semănătură privată. Dar această listă este cu mult mai lungă: Manolache Marius, Bercea Florin, Sfrija Roxana Elisabeta, Radu Adrian, Stăncescu Carmen Antonela, Schwartzenberg Fabian (rudă cu Emilian Schwartzenberg), Barbu Sorin-Ionuț, Neagoe Geraldina Elena, Hofman Monica-Ingrid, Bătrînache Tamara Dumitra, Nadolu Ioana, SC BDV Media Housa SRL și Vâlsan Adriana au fost cercetați sub acuzații de aceeași natură cu cele anterioare.
Schimbări „din mers“
Anul acesta, prin Ordonanța nr. 161/P/2013, anchetatorii au dispus o serie de schimbări de încadrare juridică, atât pentru Baciu Gabriel, cât și pentru Maricel Păcuraru și Amariței Mirel Mircea. În general, a fost vorba de schimbări care țin, mai curând, de anumite nuanțe procedurale. Dar au existat și situații în care s-a dispus extinderea urmăririi penale. Despre Maricel Păcuraru se afirmă că „a determinat, cu intenție, formularea cererii de mențiuni nr. 590455/31.08.2012, însoțită de înscrisuri falsificate, pentru a obține efectuarea unei înregistrări contrare legii de către Oficiul Registrului Comerțului, fapt care a avut ca urmare vătămarea intereselor societății Elbahold Limited – proprietarul acțiunilor – și crearea unui folos injust societății Strategies Research Investments SRL, care s-a pretins proprietarul acțiunilor începând cu 31.08.2012 până la 15.01.2014“. Un fals care  i-a adus lui Păcuraru acuzația de „participaţie improprie la infracțiunea de abuz în serviciu“. Tot pentru întocmirea unor acte falsificate, urmărirea penală declanșată împotriva lui Gabriel Baciu s-a extins cu infracțiunea de uz de fals. Baciu este acuzat, printre altele, pentru faptul că a folosit diferite acte false privitoare la acționariatul  firmei Strategies Research Investments SRL. Până la urmă, s-a dispus punerea în mișcare a urmăririi penale faţă de Mircea Mirel Amariței. În cazul acestuia, ordonanța din 21.03.2018, întocmită de procurorul Carmen Damian, stabilește: „Punerea în mișcare a acțiunii penale față de Mircea Mirel Amariței (…) sub aspectul săvârșirii următoarelor fapte:
– Participare improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, (…) prevăzut de art. 52, alin. 3 din Codul penal în referire la art. 13 (2) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
– Fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzut de art. 322 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
– Participare improprie la infracțiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 52 alin. 3 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
– Fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal“.
În ciuda faptului că  numele lui Cozmin Gușă este deseori menționat în acest document, în postura de beneficiar al unui întreg lanț de operațiuni, lanț bazat deseori pe documente falsificate, el nu  apare printre cei acuzați de organul de anchetă. Iar asta, în condițiile în care, prin politica sa editorială, postul Realitatea TV continuă să se comporte exact precum un veritabil „oficios“ al președintelui Iohannis, dar și al  Binomului SRI – DNA.
Autor: Vasile Surcel
Sursa: Cotidianul

Comunicat de presă

                                                                                              
14 mai 2018
                                                                                          Purtător de cuvânt: Dan Bucă,
                                                                                         Tel.: 0755-112726

Autoritățile au analizat implementarea planul de siguranță în școli și probleme la începerea noului an școlar de învățământ

La analiza pe trimestrul III al acțiunilor desfășurate cu privire la implementarea în județ a planului teritorial  comun de acțiune pentru creșterea gradului de siguranță în școli și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ s-a reiterat faptul că 24 de unități nu sunt împrejmuite. Elisabeta Kramarik, șef compartiment investiții în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș a precizat că acestea sunt în localitățile Baia Mare, Chelința, Suciu de Sus, Bocicoiu Mare, Șurdești, Giulești, Coltău și Borșa (grădinițe, școli și licee, colegii). De asemenea, în majoritatea unităților de învățământ nu sunt asigurate cu sisteme de pază. Alte probleme identificate se referă la asigurarea iluminatului pe timp de noapte, refacerea marcajelor rutiere și semnalizării corespunzătoare pentru prevenirea accidentelor.
Subprefectul Alexandru Cosma a solicitat primirea nominală a unităților de învățământ care nu sunt împrejmuite și transmiterea de adrese la consiliile locale, respectiv consiliul județean pentru alocarea fondurilor necesare pentru realizarea împrejmuirii.
Inspectorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Gheorghe Pop de Băsești” al județului Maramureș, au efectuat 26 de controale la unitățile de învățământ. Au fost constatate 162 de nereguli, din care 58 au fost soluționate în timpul controlului, iar 68 au fost sancționate (67 avertismente și o amendă în valoare de 1000 lei) În acest trimestru, nu au fost depuse documentații și eliberate autorizații de securitate la incendiu pentru unitățile de învățământ. Conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, principalele cauze identificate pentru neautorizarea privind securitatea la incendiu sunt: începerea lucrărilor de execuție a construcțiilor fără solicitarea/obținerea avizului; lipsa documentațiilor tehnice la proiectul tehnic, respectiv procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor, funcționarea în spații închiriate, în clădiri monument istoric sau bloc de locuințe. Autorizarea de securitate la incendiu se realizează pe fiecare clădire existentă în incintă cu funcțiunile spațiilor și în baza documentațiilor tehnice existente, a adăugat Elisabeta Kramarik.
Din totalul de 416 unități de învățământ, (din care 27 unități particulare) până la data de 31 august, 211 dețin autorizație sanitară. La nivelul județului 42 de unități de învățământ preuniversitar au asigurată paza (41 cu pază proprie și una prin pază societate specializată. Sunt dotate cu sisteme video de supraveghere 185 de unități de învățământ preuniversitar, din care 102 în mediul rural și 83 în mediul urban. Din totalul unităților de învățământ preuniversitar, 259 nu dispun de sisteme tehnice de supraveghere video și pază umană, conform datelor prezentate de comisar șef de poliție Radu Cristian. Pentru încălcarea prevederilor legale au fost aplicate 1826 sancțiuni contravenționale.
Pentru anul școlar 2018 – 2019 va fi prezentat la următoarea întâlnirea planul teritorial comun de acțiune la nivelul județului care include acțiuni specifice de prevenire și combatere a fenomenelor care perturbă procesul educațional.
  


Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Dupa o discutie cu Dragnea, ministrul Educatiei si-a dat demisia. O victorie pentru UDMR

Ministrul Educatiei, Valentin Popa, si-a dat joi demisia.

Asta dupa ce, saptamana trecuta, Kelemen Hunor a cerut remanierea sa, afirmand ca a luat doua decizii cu care UDMR nu a fost de acord.

"Articolul introdus de ministrul Educatiei in august in ordonanta simpla si care da un raspuns la problemele invatarii limbii romane in scolile cu predare in limba materna a fost un pas gresit, o greseala uriasa, a fost actiunea singulara a ministrului. Nu exista niciun argument profesional si politic pentru a sustine o astfel de schimbare.

Trebuie anulat acest articol si am cerut OUG, nu trebuie sa lasam asa lucrurile. Ministrul, prin faptul ca s-a suparat, ca s-a gandit la o solutie neprofesionala, a creat o problema politica.

O alta chestiune este legata de UMF Targu Mures, a aparut o HG care recunoaste comasarea Universitatii 'Petru Maior' cu UMF. Ar fi fost corect ca, pe baza parteneriatului intre UDMR si coalitia de guvernare, sa ne spuna ca va dura, ministrul nu ne-a consultat si ne-a pus intr-o situatie delicata.

In conditiile cand ministrul de doua ori in trei saptamani a facut gesturi cu care nu am fost de acord si nu am fost consultati, consideram ca acum colaborarea cu ministrul Educatiei va fi imposibila si cerem si asteptam o remaniere in fruntea Ministerului Educatiei", a acuzat Kelemen.

In aceasta dimineata, dupa o discutie cu Valentin Popa, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat ca presedintele UDMR are dreptate cand cere remanierea ministrului Educatiei.

Mai mult, Dragnea spune ca nu numai UDMR este nemultumita de ordonanta cu privire la predarea limbii romane la clasele maghiare, ci toate minoritatile.

Joi dimineata, ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, si cel al Educatiei, Valentin Popa, au venit in biroul lui Liviu Dragnea din Parlament.

La finalul intalnirii, liderul PSD a afirmat insa ca nu au existat discutii despre remaniere ci despre programul legislativ in perioada urmatoare.

Dragnea anunta remaniere

Liderul PSD a anuntat, vineri, ca dupa referendumul pentru familie va avea loc un nou Comitet Executiv al partidului in care se va discuta remanierea guvernamentala.

"Dupa referendum vom discuta si despre remaniere. I-am consultat pe colegii mei cand este bine sa fie facuta si aproape in unanimitate au spus ca dupa referendum. Dna premier incepuse o evaluare, dupa referendum vom avea un CEx care va hotari cine va mai ramane in Guvern si cine nu", a declarat Liviu Dragnea, vinerea trecuta.

Ulterior, duminica, Dragnea a explicat ca vor pleca ministrii care nu stiu sa comunice si care "fug de semnatura".

"Nu va mai fi cineva membru al Guvernului daca nu va mai sti sa comunice. Nu voi mai fi paratrasnet. Ministrii trebuie sa stie sa comunice. Sunt ministri care fug de semnatura, nu ar trebui sa mai fie acolo. Discutia va fi foarte sanatoasa, foarte serioasa si foarte adanca.

Sunt ministri care nu semneaza, nu-si asuma, deleaga semnatura altcuiva, sau in unele cazuri chiar le blocheaza", a spus Dragnea, duminica seara, la Antena 3.

Un ministrul al Educatiei care s-a remarcat prin nenumarate greseli gramaticale

Valentin Popa a ocupat functia de ministrul al Educatiei din ianuarie 2018.

Irina Olteanu, Ziare.com