marți, 3 aprilie 2012

DE PAŞTE


E primăvară acum la noi
Din nou copacii au înflorit
Prin şoaptele ce curg şuvoi
Se-aude un gingaş ciripit.

În haine noi de sărbătoare
Ne îmbrăcăm cu gând curat
Şi cu privirea către soare
Rostim: „Hristos a înviat!”

Şi ouă roşii noi ciocnim
Aşa-i un obicei lăsat !
Cu sufletul curat răspundem:
„Adevărat a înviat!”

                       ANDREEA MARINCAŞ
                       Şcoala gimnazială Mireşu Mare
                       Clasa a III-a

Comunicat de presă senator SORIN MARIUS BOTA




Promovarea vitei de carne în MARAMUREŞ


Senatorul PSD de Maramureş, Marius Sorin Bota, a avut în decursul lunii martie a.c. o serie de întâlniri cu operatorii de însămânţări artificiale şi fermierii mici din Maramureş (zona Codrului, Chioarului, Mănăşturului, Lăpuşului, Vişeu şi Sighet), pentru a găsi împreună cu aceştia soluţii în vederea dezvoltării activităţii creşterii animalelor. În cadrul acestor întâlniri, s-au discutat probleme legate de politica agricolă pentru anii următori şi programul de subvenţii. Fermierii au făcut o propunere concretă legată de subvenţionarea pe cap de animal, la prima fătare, pentru încurajarea oamenilor în vederea creşterii animalelor şi a creşterii şeptelului. Această propunere se va materializa prin amendament la politica USL privind viziunea în agricultură în viitorul program de guvernare.
De asemenea, la aceste întâlniri s-au purtat discuţii în vederea găsirii unor soluţii concrete de susţinere a activităţii de creştere a animalelor la nivel local, siguranţă şi obţinere a unui preţ bun al produselor pe piaţa de desfacere, preocupare pentru promovarea eficientă a vitei de carne din soiuri valoroase (Angus, Charolaise, Limousine, Albastru Belgian), aprovizionare cu materii prime şi furaje, comercializare şi desfacere a produselor din carne.
Schimbul de experienţă, propunerile formulate şi impresiile participanţilor s-au constituit într-un util test profesional, care va fi valorificat de senatorul maramureşean într-un ajutor concret dat zootehniştilor din zonă. Senatorul va subvenţiona dozele de material seminal pentru însămânţarea cu vita de carne, din rasele amintite mai sus, începând cu luna mai, pe tot parcursul anului în curs, proprietarii de vite din Maramureş primind astfel gratuit dozele de la operatorii de însămânăţări din zona lor.

                                              Cabinetul senatorului 

Comunicat de presă


100 proiecte finalizate în Transilvania de Nord, cu finanţare REGIO


Beneficiarii a 100 de proiecte finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) din Transilvania de Nord au finalizat implementarea acestora până la acest moment.

În total, sunt 315 contracte de finanţare semnate în regiunea noastră, în valoare nerambursabilă solicitată de 410,58 milioane Euro.

Dintre rezultatele obţinute de primele 100 proiecte finalizate sunt:

- 4958 de elevi învaţă în cele 14 unităţi şcolare reabilitate prin POR. Un procent de aproape 6% dintre aceşti elevi aparţin grupurilor de populaţie dezavantajate;
- 760 persoane solicită servicii medicale, în fiecare zi, în cele 3 unităţi medicale modernizare prin REGIO;
- 712 persoane beneficiază de infrastructură socială în cadrul celor 7 centre sociale extinse, reabilitate sau modernizate prin program, în cele şase judeţe ale regiunii;
- 74 microîntreprinderi s-au dezvoltat prin REGIO, reuşind să creeze 319 locuri de muncă pentru locuitorii din Transilvania de Nord;
- 2 unităţi de cult au fost reabilitate reuşind astfel să introducă pe harta turistică a regiunii 2 puncte de atracţie istorice şi spirituale.


Pentru a vizualiza proiectele finanţate şi finalizate, vă invităm să navigaţi pe harta proiectelor în implementare din Regiunea Nord-Vest, aici http://www.nord-vest.ro/proiecteinimplementare.aspx .


Contact: Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, tel. 0755777020, fax 0264 439222, www.nord-vest.ro, secretariat@nord-vest.ro, comunicare@nord-vest.ro, Sat Rădaia nr. 50, Baciu, judeţul Cluj




„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

luni, 2 aprilie 2012

Evenimente importante în viaţa Clubului Epigramiştilor „Spinul” din Baia Mare


 Luni, 2 aprilie, începând cu orele 10,oo în Sala „Ion Burnar” din cadrul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”, a avut loc şedinţa extraordinară a Clubului „Spinul”, în prezenţa dl. prof. George CORBU, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, a dl. dr. Teodor ARDELEAN, directorul Bibliotecii Judeţene, a d-nei Florica BUD, preşedintele Cenaclului Scriitorilor din Maramureş, a dl. Săluc HORVAT, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor şi bineînţeles a dl. prof. Ioan ŞIMAN, preşedintele „spiniştilor”băimăreni cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate rodnică, dovadă că şi spinii uneori înfloresc!
    Am aflat de la consăteanul meu, ing. silvic Nistor BUD, secretarul clubului, că în această perioadă membrii clubului Spinul au creat un număr impresionant de catrene şi epigrame, multe dintre ele premiate la diferite concursuri naţionale de gen dar şi publicate pentru iubitorii acestui gen de către presa locală ( „Graiul Maramureşului, în special) şi presa centrală, mai exact un număr impresionant de 16 459 epigrame. Un rol important la acest succes l-a avut şi directorul instituţiei gazdă, dl. dr. Teodor ARDELEAN care i-a găzduit cu drag pe membrii clubului, i-a ajutat cu tipărirea revistei proprii „Spinul”( director prof. Romulus FILIP).
   De altfel, în Sala de conferinţe de la ora 13,oo a fost sărbătorit octogenarul în buletin Ioan ŞIMAN deoarece ne-a declarat că se simte de „cel mult 70 ani”,căruia Biblioteca Judeţeană i-a editat un Caiet biografic şi cartea de epigrame „Răbufnire octogenară”, lector de carte ing. Mircea MICLEA, caricaturi realizate de către artistul plastic Marian LUPU LUPINO.
          A fost prezentată revista „Spinul” la un număr jubiliar -  numărul 25, o revistă de calitate din toate punctele de vedere, realizată în condiţii grafice deosebite şi cu epigrame deosebit de valoroase, lăudată de însuşi preşedintele U.E.R. George Corbu care a mai spus ceva: „Printre membrii cenaclului dumneavoastră aveţi un epigramist deosebit de talentat în persoana domnului Ioan FÎRTE ADI, care putem spune că a intrat deja în istoria epigramei româneşti actuale!”
           Prof. Toma G. ROCNEANU, unul dintre cei mai harnici în ale scrisului a editat la „Eurotip” cartea „Membrii Clubului Spinul Baia Mare în presa scrisă şi electronică”, o adevărată ISTORIE a clubului cu articole scrise de către 25 condeieri printre care şi subsemnatul cu un număr de 16 articole prezente.
     Tot cu acest prilej s-a organizat o EXPOZIŢIE cu cele peste 66 de cărţi ale membrilor clubului, cu diplomele şi premiile obţinute de-a lungul celor zece ani de existenţă precum şi cu articolele din presa scrisă şi electronică, afişele realizate cu diferitele manifestări care au avut loc de-a lungul acestui ultim deceniu, fotografii de la diferite şedinţe ale epigramiştilor băimăreni.

    Poate că cea mai mare realizare a spiniştilor a fost aducerea la Baia Mare a domnului George CORBU la acest ceas aniversar. Sunt ferm convins că va merge din cetatea „Rivulus Dominarum”cu amintiri plăcute iar faptul că la eveniment a participat şi tânărul primar al urbei, Cătălin CHERECHEŞ îi face cinste iar pe noi ne onorează. Poate că ar fi timpul ca primul om al urbei să se gândească în modul cel mai serios posibil cum ar putea ajuta concret oamenii de cultură din Baia Mare prin acordarea unui spaţiu care să fie numai al lor aşa cum au alte categorii sociale, să fie un sediu al Cenaclului Scriitorilor din Maramureş. Sarcina aceasta, de a face loby le revine în primul rând doamnelor Florica BUD şi Viorica GĂINARIU TAZLĂU dar şi altor personalităţi marcante ale culturii maramureşene şi naţionale.

    N-am amintit de cei care au vorbit atât de frumos la adresa domnului Şiman sau a spiniştilor deoarece au fost mulţi şi nu aş dori să uit pe cineva, n-am vorbit despre diplomele primite de domnii dr. Teodor ARDELEAN, Nistor BUD sau Toma G. ROCNEANU din partea U.E.R., de proiectele imediat următoare, de participarea spiniştilor la un alt mare eveniment a epigramei româneşti de la Vişeu de Sus din 21 aprilie, dar promit să revin în curând şi cu... alte picanterii de la punctul trei al întâlnirii din 2 aprilie unde domnii Teodor Ardelean, Mircea Pop Buzeşti, Toma Rocneanu, Vasile Mureşan au fost principalii actori. 

   Le urez sărbătoriţilor un sincer LA MULŢI ANI! SĂNĂTATE MAXIMĂ, INSPIRAŢIE ŞI SPINI CÂT MAI ASCUŢIŢI (CĂ TOT SE APROPIE CAMPANIA ELECTORALĂ ŞI VA FI MATERIAL!!!) iar la final vă las să vă delectaţi cu o epigramă semnată Ioan ŞIMAN:

 

VREMURI NOI, TRĂSURĂ NOUĂ

 

Calci pe caii din motor

Şi alergi, când ninge, plouă,

Cu mulţi bani, s-alegi uşor

Vinul vechi, hangiţa nouă.

 

                                                                                                Gelu DRAGOŞ


Gluma zilei

Mama: - Gâgă, trezeşte-te că este timpul să mergi la şcoala!
Gâgă: - Mamă, nu mă scol! La şcoală colegii râd de mine, elevii râd şi îşi bat joc de mine!
Mama, - Gâgă, dragul meu e aproape ora 8. Te rog frumos, scoală-te şi mergi la şcoală, doar tu eşti directorul...

Semnificaţii istorice pentru 3 aprilie


1933 - Un avion a survolat pentru prima dată Everestul.

1933 - La Bucureşti, a fost inaugurat "Institutul de Cultură Italiană".

1941 - Trupele germane şi maghiare invadează Iugoslavia.

1948 - Preşedintele Harry Truman a semnat Planul Marshall

1966 - Staţia "Luna 10" a devenit primul satelit artificial al Lunii.

1967 - România şi Canada au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă.

1992 - S-a semnat, la Bucureşti, Acordul privind relaţiile comerciale dintre Guvernul României şi Guvernul SUA.

1992 - Au fost stabilite relaţii diplomatice la nivel de ambasadă cu Ucraina.

1996 - Parlamentul a hotărât alocarea sumei de 85,3 miliarde de lei pentru finalizarea unor obiective aprobate prin convenţii bilaterale şi acorduri interguvernamentale, aprobând articolul 19 din Legea Bugetului de Stat pe anul 1996 referitor la contribuţia României la combinatul de la Krivoi-Rog (Ucraina) şi la cel din Cuba, de la Las Camariocas.

1997 - A avut loc semnarea Tratatului de uniune Rusia-Belarus.

2001 - Comitetul de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis înfiinţarea Comisiei de fotbal în sală "Futsal"

2002 - Asociaţia Română a Analiştilor Financiari (RAIP) a fost recunoscută la nivel internaţional prin afilierea la Association for Investment Management and Research (AIMR®), cea mai importantă asociaţie mondială a analiştilor financiari

2006 - Reprezentanţi ai unor regiuni din Ungaria, România, Republica Moldova şi Ucraina, au semnat, în Ungaria, o declaraţie de intenţie privind construcţia unei şosele rapide pe traseul Nyiregyhaza (Ungaria) - Odessa (Ucraina) prin Suceava şi Chişinău, drum care se va conecta cu coridorul pan european V

ŢINUTUL CODRULUI ŞI CU DEOSEBIRE BĂSEŞTIUL VĂZUT DE CĂTRE MARELE SAVANT NICOLE IORGA LA 1906


Spirit enciclopedic de anvergură mondială,istoric,scriitor,publicist,demnitar de stat,cu o operă uriaşă,ce depăşeşte 16ooo de titluri,titanul Iorga a avut şi vocaţia călătoriilor,documentărilor de teren,din dorinţa de a cunoaşte personalităţile de vază în locurile în care trăiesc.
 De un interes aparte în această direcţie l-a reprezentat Ardealul pe care l-a vizitat în anul 1906,vizând marii bărbaţi ai neamului românesc de aici,la oameni pilitici la literaţi ori savanţi,precum academicianul Ioan Mihaly de Apşa,până la modeşti preoţi şi dascăli ai satelor.
 Pentru meleagurile "de sub Codru"dovedeşte prin însemnările sale,o înclinaţie şi o afecţiune aparte datorită personalităţii de prim rang în galeria politicienilor de vârf al luptei de emancipare naţională ce trăia aici George Pop de Băseşti(1835-1919).Sunt impresii de mare profunzime care reuşesc să se constituie într-o cronică vie asupra realităţilor româneşti din această parte de ţară văzute la începutul veacului trecut.Sunt temeiurile pentru care decupăm un capitol din ampla sa lucrare memorialistică"Neamul românesc în Ardeal şi Ţara Ungurească la 1906"Editura Ministerului de Interne,Bucureşti,1929.
   
                                                            I.
                                                 ÎN SĂLAGIU.

 De la Letca linia ferată ce vine din Dej se suie şi mai departe pe cursul Someşului fără valuri,curgînd lin în fundul văilor.Supt marea lumină desmierdătoare ,dealurile împădurite ale Sălagului îşi desfăşura strălucitele odăjdii de roşu şi auriu.
 În poalele lor sînt prinse satele româneşti cu bisericile de zid puternice care înalţă una după alta turnurile albe.După Surduc ajungem la Jibou unde numărul nostru e mic pe lângă al străinilor.Marea aşezare din dreapta căii e străbătută de două clopotniţe duşmane.De aici linia cea mare apucă spre Naghi-Karolyi,pe care ai noştri ,care au şi o mare parohie în orăşel,îl numesc Careii-Mari.Pe acolo e calea spre Dobriţin,al cărui nume vechiu slavic a fost prefăcut în Debreczen de ungurii năvălitori şi în sfărşit spre Tisa,spre sfârşitul lumii romăneşti.
 Deocamdată urmăm drumul Someşului ascuns de dealuri,care au făcut pe cărturarii noştri să numească această ţară a Sălagiului:silvania.Pe Odorheiul Someşului trenul încetinel apucă spre staţia Şulimetei,de unde iarăşi linia se încreangă,aruncând o ramură spre Cehul sau Cehul Silvaniei,pe cînd trunchiul ţinteşte spre Baia Mare.
 valea aceasta nouă n-are un râu care să se vadă,căci apa Sălagiului e numai o scurgere săracă,prezărită într-o râpă.Dar cele mai line dealuri desfăşoară la soare coastele lor străbătute de plugul roditor.E încă o ţară de pîne la picioarele muntelui,şi de aceia marii proprietari totdeauna să şi-o însuşească.
 După o scurtă oprire la un sătucean care face abia să se zărească umilele-i acoperişuri de stuf şi de şindrilă veche,suntem la staţia îndoită" Volcsok-Iliesfalva",unde ne aşteaptă trăsura venerabilului şef politic românesc George Pop de Băseşti.
 Satul Băseştilor se atinge odată,sub dealurile de bielşug.Aşezat într-un loc aşa de prielnic,în margenea codrilor şi cu ţarini la îndămână,el nu se simte de aceste înlesniri.Pe drumurile de tină adîncă şi cleioasă,se ivesc la întîmplare căsuţe cu pereţii joşi şi strîmbi,de-asupra cărora spînzură stuhul scărmănat. In clădirile mai bune,unde se văd boltiri de zid în faţă,ca podoabă,stau jidovii ,cari ,mai pieptănaţi,mai unguriţi decît ai Maramureşului,nu fac ispravă mai bună decît aceia.Sînt vreo sută de capete in acest vechiu sat românesc,boltaşi,precupeţi şi chiar stăpîni de pămînt,"de holduri".N-au sfială de nimeni,batjocuresc pe preotul nostru,înteţesc împotriva lui pe ţăranii momiţi de băutură,şi se poartă ca nişte stăpîni.Din Băsesti ei au făcut un punct central,şi îşi au aice o mare sinagogă şi chiar o şcoală ,unde copiii de toate vrîstele mişună în mocirlă.Acum numai o jumătate de veac erau numai trei familii.şi ispita şi stoarcerea ce pornrşte de la evrei va fi făcut pe ţăranii de aici ceia ce sunt.La intrarea în sat o ceată dintre ei trece pe lîngă noi fără a zice "bună ziua"ţinîndu-ne cu ochi răi.Cutare dintre locuitori nu merg la biserică,nu cred în cruce,nu primesc predica,nici tainele,ce botează din nou şi se zic Nazaricuşi sau Nazarineni,după un eres nou şi prost,născocit de Sîrbi şi răspîndit de Unguri.Ba în satul vecin Odeşti,adunătură de căsuţe mai ca şi acestea,sînt şi de aceia care vreau pămîntul domnului şi birul Împăratului,şi pentru aceia se zic "suţulişti"sau socialişti.În acest sat şi în multe altele,obiceiul nunţii cu petrecere,dar fără preot şi fără declaraţie la primărie e încă foarte răspîndit,cu toate că unii preoţi,care au însă de lucru cu parohieni atît de cerbicoşi,duc luptă învierşunată împotriva concubinagiului.
 Totuşi vede o şcoală foarte bună şi o mare biserică,asemenea cu cele din Moldova.Într-o casă cu două rînduri e aşezată o societate creştină de consum.E vorba să se facă şi o bancă:ea va fi Codreana.
 Aceste mijloace de luptă pornesc înainte de toate de la hotărîrea proprietarului,Domnul George Pop,El nu este un străin,ci un nemeş din sat a cărui familie s-a ridicat prin preoţia străbunilor,prin protopopia unui ascendent mai apropiat,prin funcţiunile de Stat pe care le-a ocupat bunicul.Dintr-o moştenire de o sută de iugăre,acest om harnic a ştiut să facă un strălucit domeniu de 3.200 de iugăre care e unul din cele mai frumoase în aceste părţi şi cuprinde măierişti,ferme cum zicem noi,în trei sate,în Băseştii înşişi,în Tămăşeşti şi în Băiţa.Avînd o singură fată,el ajută larg şcoala,pe mulţi săteni şi chiar pe cîţiva studenţi.La şsptezeci de ani,nu e numai "domnul"moşiei ci şi adevăratul ei stăpîn,supraveghetor şi lucrător:pentru toată grija cămpului zilnic îi stă calul la scară.

 Dimineaţa întovărăşesc pe găzduitorul mieu la slujba bisericească.În clădirea încăpătoare şi cuviincios decorată,nu aflăm săteni,între altele şi fiindcă e o zi de lucru ,şi cu nesiguranţa batjocoritoare a vremii nici o clipă nu trebuie pierdută pentru arăturile şi semănăturile de toamnă.Dar copiii din cor au venit să cînte,nu ca să-mi arate mie ce pot,ci pentru că aşa e datina aici:să se înceapă cu cîntările din biserică ceasurile de învăţătură din şcoală.
 Slujba se face foarte frumos,;şi e o minune cînd supţirile glasuri argintii înalţă vioiu armonia rugăciunilor,la îndemnul învăţătorului care-şi face datoria cîntînd la strană Sînt foarte mititei,foarte cuminţi,aşa de săraci,de rupţi,de cîrpiţi şi de zdrenţuiţi,aşa de golaşi cu bietele lor picioruşe pline de noroiu până peste glesnă şi cu trăistuţele prinse de umăr,şi cîntă totuşi cu atîta inimă,ca nişte sărmane păsăruici îngheţate,de ţi-e milă,şi totuşi mai mult drag de dînşii.Pe pupitru,lîngă mine,bătrînul de şaptezeci de ani şi-a cufundat fruntea în mîni şi ascultă cu ochii umezi aceste glasuri şi rugăciuni pe care în acelaşi loc le-au înălţat preoţi şi protopopi din neamul lui îngropaţi în această ţărînă.E o tovărăşie de suflete între aceşti oameni,de vrîste şi de stări totuşi aşa de deosebite,cum s-ar cădea să fie în orice colţ românesc,şi chiar în boereasca noastră Românie,pentru binele acestui popor obidit şi fără mîngîiere!
                           
                        (NICOLAE IORGA "NEAMUL ROMÂNESC ÎN ARDEAL ŞI ŞI ŢARA UNGUREASCĂ LA 1906" EDITURA MINISTERULUI DE
                        INTERNE,BUCUREŞTI,1929)

                                                                                           EMIL DOMUŢA

Un vis împlinit la Băseşti

Să cunoşti istoria neamului, să-ţi cinsteşti eroii şi părinţii sunt atribute existenţiale ale adevăraţilor oameni, ale creştinilor. În spiritul acestor valori, se cuvine ca demnitarii, aleşii poporului să aibă iniţiative, să facă demersuri pe lângă autorităţile centrale şi locale, pentru a reda strălucirea de odinioară a unor locuri, a unor case memoriale, cu însemnătate de maximă importanţă în devenirea noastră a românilor, ca fiinţă naţională. Un astfel de loc este Băseştiul lui ,,badea George” cum îi spuneau contemporanii lui, este Casa memorială şi muzeul ,,George Pop de Băseşti”, unde fiecare colţişor, fiecare palmă de pământ din curtea conacului, depun mărturie în faţa Instanţei Timpului despre marele patriot, despre idealurile sale îndrăzneţe, privind emanciparea socială şi culturală a românilor, despre întâlnirile marilor personalităţi ale vremii la Băseşti, pentru a stabili coordonatele realizării visului de veacuri al românilor: UNIREA CEA MARE.
Demnă de toată aprecierea şi lauda este stăruinţa cu care d-l dr. ec., dr. ing. Nicolae Bud, deputat în Parlamentul României, în Colegiul Codru-Chioar, a informat încă din iunie 2009 Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional despre nevoia imperioasă de a găsi fondurile necesare salvării de la distrugere şi renovării casei memoriale ,,George Pop de Băseşti”, ,,pentru a nu fi pierdute documentele premergătoare Marii Uniri, acte şi lucruri personale ale lui George Pop «tribunul Unirii», «Om unic» într-un moment unic al naţiei sale”.
Domnul Deputat, făcând apel la perceptele biblice, le dezvăluie Domnilor Miniştri că ,,Printre seminţele care au dat rod însutit, care au înflorit spic ales, se numără şi George Pop de Băseşti” şi că apostolul Pavel spunea ,,…în noi este ridicare şi prăbuşirea celorlaţi”.
După patru memorii, deosebit de conştiincios şi de minuţios formulate, prin care s-a solicitat Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional refacerea acestui muzeu, vechi de peste 100 de ani, în sfârşit, stăruinţa şi strădania domnului Nicolae Bud este răsplătită cu un răspuns favorabil din partea domnului ministru Hunor Kelemen, care-i comunică că s-au alocat fondurile necesare pentru restaurarea muzeului de la Băseşti, parte a patrimoniului naţional şi european.
Desigur, vestea i-a adus o imensă bucurie celui care nu s-a lăsat descurajat în demersul său, d-l Nicolae Bud, dar şi comunităţii din Băseşti, celei din Ţara Codrului şi nouă, descendenţilor lui George Pop, care din 1998 şi până în prezent, am ctitorit înfiinţarea a şase cetăţi de lumină – licee, care poartă cu mare cinste numele Marelui Bărbat al Neamului Românesc, George Pop de Băseşti, cu credinţa în reuşită şi în veridicitatea afirmaţiei unui mare învăţat ,,Un popor care nu-şi cunoaşte istoria, nu merită să trăiască!”
Nutrim speranţa că odată restaurată ,,oaza românismului de la Băseşti” va sta mărturie peste veacuri, pentru generaţii şi generaţii viitoare, despre istoria scrisă cu litere de aur în Panteonul Culturii şi Civilizaţiei româneşti şi universale, despre oameni vrednici, făuritori de istorie, dar şi de cei cărora le pasă de trecutul poporului nostru şi au sentimentul datoriei împlinite!”

                                                                   Prof. Aurora Puşcaş, director  
                                                                         Grup Şcolar „Dr. Florian Ulmeanu” Ulmeni

Tu singur


„Oamenii sunt atât de fericiţi pe cât hotãrãsc sã fie”

cum toate lucrurile bune                                                                               
vin din suflet
tu singur
creându-ţi lumea pe placul tãu
aşa  cum ţi-ai redecora  casa
cu frunze albe
şi  roşii
şi  verzi
cum florile câmpului au nevoie
de mângãierea  soarelui sã infloreascã
sufletul  tãu
un porumbel  alb în zbor
va rodi muguri de luminã
devenind
din ce în ce mai bun
pentru ca noi oamenii
suntem pietre
iar uneori
suntem stânci.


Dragoş  Lucica

Revista Vatra Veche

duminică, 1 aprilie 2012

Gluma zilei

Un ardelean intră într-un bar la New-York. Barmanul îl ia tare şi îi spune că în bar se bea numai pe pariu:
- Domnule, io pun pariu cu tine că nu poţi să bei o sticlă de wischy în 30 de minute!
Ardeleanul nostru îşi cere scuze, iese din bar şi apare după 10 minute înapoi, pune banii pe tejghea şi acceptă provocarea. Barmanul îi dă sticla. Barmanul stupefiat zice:
- Domnule, n-am crezut că sunteţi în stare de aşa ceva! N-am crezut că sunteţi în stare să beţi o sticlă de wischy în 6 minute...
Ardeleanul, calm îi răspunde:
- Nici io n-am crezut, dar m-am dus la barul de vis-a-vis, am încercat şi am văzut că pot...

Semnificaţii istorice pentru 2 aprilie


1725 - S-a născut Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt, scriitor şi aventurier italian (m. 1798)
1805 - S-a născut Hans Christian Andersen, scriitor danez (d. 1875)
1834 - S-a născut Frederic Bertholdi, sculptor, autor al Statuii Libertăţii (d. 1904)
1840 - S-a născut Emile Zola, romanier francez, teoretician şi promotor al naturalismului (ciclul "Rougon Macquart"); este autorul manifestului "J'accuse", important în celebra afacere Dreyfus (m. 29 septembrie 1902)
1872 - A decedat Samuel Morse, inventatorul codului telegrafic ce-i poartă numele (n. 27 aprilie 1791)
1875 - S-a născut Walter Chrysler, fondatorul companiei de automobile americane "Chrysler" (d.1940)
1877 - S-a născut compozitorul Tiberiu Brediceanu, unul dintre fondatorii Operei Române, Teatrului Naţional şi Conservatorului din Cluj-Napoca. A fost director al Operei din Bucureşti între anii 1941-1944 (m. 19 dec 1968)
1891 - S-a născut pictorul şi sculptorul Max Ernst, unul din promotorii suprarealismului (d. 1 aprilie 1976)
1915 - S-a născut Gică Petrescu, interpret de romanţe şi cântece de petrecere (d. 18 iunie 2006)
1974 - A decedat Georges Pompidou, preşedinte în funcţie al Franţei din 1969 (n. 5 iulie 1911)
1982 - Armata argentiniană invadează insulele britanice Falkland din sudul Oceanului Atlantic, cunoscute sub numele de Malvine în Argentina
2005 - Papa Ioan Paul al II-lea a murit, la Vatican (n. 1920)
2008 - Summit-ul NATO de la Bucureşti (desfăşurat în perioada 2-4 aprilie)
2009 - A murit matematicianul Dragoş Lazăr, membru titular al Academiei Române. (n. 1930)
2010 - A murit actriţa britanică Lynn Redgrave

Fotbal. Liga a II-a. Arieşul Turda - F.C. Maramureş Universitar Baia Mare 0 - 3


În cadrul etapei a XVIIIa a Ligii a II-a, programată pentru sâmbătă, 31 martie, FC Maramureş Universitar Baia Mare trebuia să joace în deplasare la Arieşul Turda. Dar, dar din cauza unor probleme financiare, echipa clujeană s-a retras din campionat după sfârşitul turului.
FC Maramureş Universitar Baia Mare a câştigat automat meciul cu 3-0 la masa verde. În urma acestui rezultat, băimărenii lui Romică Buia acumulează 22 de puncte şi momentan se îndepărtează de zona retrogradabilă. 

                                                                                                                                Gelu DRAGOŞ

(RE)FACEREA SIMŢURILOR


             Luni Tatăl Ceresc a schimbat Soarele
             ca să-mi imite privirea.
             Marţi a înteţit vîntul
             să-mi sincronizeze la standarde astronomice
             suspinul...
             Miercuri a mai ridicat un munte
             ca să-mi imite aşteptarea...
             Probabil joi, vineri sau sâmbătă
             Dumnezeu se va arăta pentru că
             din "invizibilitate"nu poate reda, imita, sau
             măcar simula, nici la propriu
             nici la figurat, în imagini viabile
             viaţa mea trăită la vedere...
             Duminica, probabil Dumnezeu nu se odihneşte
             în totalitate,
             poate se gândeşte prin ce imagini viabile
             îmi v-a putea imita,
             nu omeneşte, ci dumnezeieşte, mirarea...

                                     VASILE DAN MARCHIŞ
               




Teatrul Municipal are un nou director în prezenţa clujeanului Gelu Badea


După cum bine se ştie a avut loc Concursul pentru ocuparea postului de director al Teatrului Municipal Baia Mare. Potrivit informaţiilor oficiale, în urma celor două probe susţinute de cei trei candidaţi - proiectul de management şi interviul, Gelu Badea a obţinut cel mai mare punctaj. Potrivit comisiei de validare, acesta a obţinut media 8,48, la mica diferenţă a fost Claudiu Pintican – 8,40, iar Sanda Savolszky a fost notată cu 7,83. Rezultatul poate fi contestat în termen de cinci zile.
Din Comisia de evaluare au făcut parte nouă persoane: Mariana Pop, Ovidiu Ştefan, Radu Ştef (consilieri locali); dr. Ioan Marchiş, dr. Teodor Ardelean, Marian Ilea (oameni de cultură) şi Daniel Vuicu, directorul teatrului din Oradea, Gavril Pinte, regizor şi actor bucureştean, Ioana Blaga, actriţă din Sibiu. 
Gelu Badea s-a născut în 14 octombrie 1967, iar potrivit CV-ului depus, este asistent universitar la Facultatea de Teatru şi Film din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai Cluj Napoca.   El este absolvent al Facultăţii de Litere, departamentul Teatru - specializarea regie din cadrul UBB Cluj Napoca.
    Mult succes noului director al Teatrului Municipal Baia Mare şi simt un regret că prietenul Claudiu Pintican n-a reuşit să convingă juriul (comisia) format în proporţie de două treimi din maramureşeni.

                                                                                        Gelu DRAGOŞ

O nouă victorie categorică, obţinuta în deplasare, de fetele de la Independenţa!


Fotbal feminin , Liga I, Seria Vest

UTA Arad - Independenţa Baia Mare  2-4 (0-3)
               
Au marcat pentru Independenţa: Ionela Vidican 2 , Dana Pauşeniuc 1 şi Cristina Peride 1 (penalty)
 Independenta Baia Mare:
Ana Matesan -Monica Filep,,Florica Codrea(cap) ,Irina Codrea,Crina Cîmpan- Diana Pop, Cr.Peride,Alexandra Zsiga, Dana Pauşeniuc-Ionela Vidican,Nicoleta Iorga.
Au mai evoluat : Diana Ardelean,Alexandra Buia,Andreea Pop si Anca Ielenschi
Antrenor – Vasile Stenicică, conducător club - Marcel Popa.
 După victoria obţinută acum două săptămîni  la Timişoara, fetele de la Independenţa Baia Mare confirmă forma deosebită în care se află, şi reuşesc o nouă victorie de răsunet în deplasare. De data aceasta “victima” băimărencelor se numeste UTA Arad, o echipă cu tradiţie în fotbalul românesc.Plecate de acasă cu gîndul doar la victorie fetele noastre au evoluat dezinvolt, hărţuindu-şi în permanenţă adversarul. Faptul că, în prima repriză a partidei, gazdele n-au avut nici măcar o singură ocazie la poarta băimărencelor spune totul despre seriozitatea cu care fetele au pregătit şi abordat acest meci. De altfel scorul la pauză: 3-0 pentru Independenţa este edificator în acest sens. Goluri: Ionela Vidican,Dana Pauşeniuc si Cristina Peride din penalty.
    În partea a doua a meciului, pentru a roda şi alte jucătoare, antrenorul Stenicică face cîteva schimbări în angrenajul de bază al echipei iar jocul se mai echilibrează spre final. Băimărencele mai marchează odată prin aceeaşi incisivă Vidican iar gazdele înscriu şi ele pe final două goluri.
A fost un meci în care nu s-a pus nici o clipă problema învingătoarei.
În urma acestui rezultat Independenţa urcă pînă pe locul 5 la egalitate de puncte(19) cu învinsa de astăzi, UTA.
 Felicitări fetelor si conducerii tehnice!
PS. În urmă cu cîteva zile, Consiliul local Baia Mare a acordat sume în bani solicitanţilor din Baia Mare care au depus  proiecte pentru activitatea sportivă. Independenţa Baia Mare a depus un asemenea proiect primind suma de 5000 de lei! Mi se pare o sumă mult prea “modestă” în raport cu cheltuielile pe care le suportă acestă grupare sportivă. Fotbalului feminin i s-au acordat tot atâţia bani precum echipelor de juniori . Nu s-a ţinut cont că acestă echipă este printre puţinele formaţii care reprezintă Maramureşul în LIGA NAŢIONALĂ, nu s-a ţinut cont de cheltuielile uriaşe pe care le implică deplasările lungi in oraşe ca: Timişoara,Oradea,Craiova(două deplasări), Reşiţa,Reghin,Arad, Cluj-Napoca(doua deplasări) . Poate la o nouă rectificare bugetară aleşii băimăreni îşi vor întoarce faţa şi spre aceste fete minunate care, iată “tac şi fac”! Sper ,ca măcar consilierii judeţeni să dea dovadă de mai multă “dărnicie” la împarţirea banilor pentru sport!
                                                         Mircea Pauşeniuc

CN de juniori. Victorie în deplasare pentru juniorii U18 ai CSM Baia Mare


Juniorii U18 ai CSM Baia Mare au învins astăzi în deplasare, scor 22-0, echipa Ştiinţa Petroşani, în prima etapă a Campionatului Naţional. Au luat şi punctul bonus, înscriind patru eseuri - două Alexandru PURA şi câte unul Ioan PAVĂL şi Ioan POP, iar Alexandru ZUPCSEK a reuşit o transformare. În etapa a doua, băieţii noştri vor juca acasă cu RC Cugir, pe 22 aprilie.
Săptămâna trecută (24-25 martie), la primul turneu al CN U16, echipa noastră au câştigat două partide (cu Lions Arad şi UAV Arad) şi au pierdut una în faţa echipei RCM Timişoara. Următorul turneu pentru juniorii noştri U16 va fi la Arad, la sfârşitul săptămânii viitoare.

                                                                                 Gelu DRAGOŞ

FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII - GHEORGHE ZAMFIR şi IULIANA DRAGOŞ DĂNCUŞ


Prezentare de carte la Muzeul de mineralogie


Muzeul de Mineralogie Baia Mare va găzdui marți, 3 aprilie, de la ora 15.00, lansarea de carte „În memoriam Dumitru Iștvan”. Organizatorii evenimentului sunt Societatea Geologică a României, filiala Baia Mare, Clubul de Speologie Baia Mare și Muzeul de Mineralogie Baia Mare. Printre vorbitori îi amintim pe Marinel Kovacs, Ioan Bob, dr. Radu Hotea şi Ionică Pop.

                                                        Gelu DRAGOŞ

Un sabot în drumul visului


La marginea unei poieni care
coboară-ntr-o pantă, mişună căprioare cu puii,
Doi tei imenşi străjuie întinderea
- un sentiment de contopire cu teii persistă -
Prin formele senzuale ale dealurilor,
parfumul florilor de tei urcă prin ceaţă, imaterial.

O ciocârlie cântul spre soare-şi înalţă,
Orbită de-apropierea lui prea tare,
pentru un timp nu va vedea nimic ca, apoi, să cadă.

Visezi la iubire, ca soarele ce scaldă
cu razele lui câmpul fundaţiei din care
se va naşte o vie pasiune.
O iubire liberă asemeni unui vânt nepotolit!

Un sabot în drumul visului e raţiunea,
Ne punem sufletele alături şi le învelim cu noi,
În noi surprindem ceea ce ascund ceilalţi,
în ceilalţi regăsim ceea ce ne ascundem nouă înşine.

În oglindă ne uităm - nu pentru
a ne vedea imperfecţiunile - ci să ne vedem perfecţi.
În oceanul de gânduri înotăm
- undeva, acolo, adânc e cuibărită lacrima -
Zămislit din speranţă şi neuitare,
o ridici spre-naltul gândului fierbinte,
Acolo sufletul se reîntregeşte din jumătăţile perfecte!

În vis, în clipe, atingem culmi,
alergăm, zburăm, murim, înviem. Aici, pe pământ,
de câte clipe e nevoie să spui:
“ Da, asta am vrut: să zbor, să alerg, să mor şi să înviez
acolo unde am visat - în visul meu!”

Prin imensitatea cerului călătorim printre stele,
Modelăm visul în realitate, căldura
topeşte zăpada. O primavară e-n suflet!

Să ştii că cineva te aşteaptă dincolo de întuneric,
Cineva care te ia de mână
să descoperi lumea şi lumina iubirii,
Acel cineva care trăieşte
dorindu-şi a te întâlni, traversând totul...
........ - două suflete unite în eternitate -

                                          Irina Lucia Mihalca

Imnul iubirii


Despleteşte-mi sufletul
în mii de câmpii roditoare
aşeazã  în inimi cuvântul
iubire – rostit cu ardoare

Iubirea de viaţã
când viaţa te doare
şi sapã în tine
ca valul în stâncã
iubirea de oameni
când oamenii uitã
şi trec peste toate
cu nepãsare
iubirea de carte
când cartea-i comoară
dând strãlucire
în suflet şi-n gând
iubirea speranţã
dorinţa de pace
imn frumuseţii
acestui Pãmânt

Despleteşte-mi sufletul
în mii de câmpii roditoare
aşeazã  în inimi smerite
cuvântul credinţã  – cuvântul iertare.


                                  Lucica DRAGOŞ

Revista Z E I T Nr. 37 (martie 2012)


Editorial - Despre carte sau despre schimbareInterviu - De vorba cu dr. A. Dumitru, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Brăila (IV) Cărţile ZEIT -Sanctuarul eternitaatii, de Gina Moldoveanu, Ed. Zeit, Braila, 2012
Reverente critice - Strada portului, de Corneliu Antoniu
Reverente critice - Vestitorii noii literaturi din cele patru zari
Reverente critice - Cartea noului Iov: "Exilat in suflet", de Viorel Savin
Spiritualitate - Drumul suferintei
Invatamant - Retele locale fara fir
Repere - Impresii de calatorie din Germania (IV)
Repere - Cella Negoiescu sau vanatoarea de lumina
Repere - Romulus Cojocaru - patriarhul de la Dunare
Repere - 15 ani de la inceputul unei mari marturii ortodoxe...!
Repere - Previziune cataclismica in poezia simbolistica bacoviana
Repere - Demoazela la Scoala Centrala de Fete
Repere - Goana dupa audienta si masificarea individului
Atelier – Proza, poezie...
Atitudini - Legea... santajului unguresc...!
Atitudini - Gheorghe Vladan si salonul de coafura sau prostituarea presei si... realitatile grele
Atitudini - Visul implinit al lui Mengele? sau: Nazismo-stalinismul si prostia democrat-liberala
Atitudini - "Lectiile" lui Hristos de pe cruce, Pastele - si adevarul neamului romanesc

Citiţi Revista ZEIT 24/24h, oriunde în lume! www.revista-zeit.ro

                                                                                  G.D.L