Se afișează postările cu eticheta revistă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta revistă. Afișați toate postările

duminică, 31 iulie 2016

PERISCOP – o revistă de interes general

Intrată în al nouălea an de existență, revista „Periscop” – publicaţie editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere provenite din Serviciul de Informaţii Externe și afiliată Uniunii Ziariștilor Profesioniști – continuă să stârnească un interes special în rândul cititorilor, bucurându-se de aprecierea și admirația acestora. Colectivul redacțional, redus numeric, dar inimos și competent, din care îi amintim pe redactorul-șef, scriitorul și publicistul Ioan Popa, și pe secretarul general de redacție, profesorul și publicistul Dan Sulugiuc, atestă o preocupare continuă pentru prezentarea de analize menite să descifreze aspecte importante din viața internațională, dar și din istoria noastră națională recentă (nelipsind, desigur, nici temele specifice vizând apetitul pentru tot ce s-a aflat cândva sub zodia secretului), totul într-o ținută sobră și elegantă, așa cum îi stă bine unei publicații care ține la blazonul său.
Unul dintre obiectivele importante ale revistei îl reprezintă formarea unei solide culturi de securitate, un domeniu mai puțin prezent în publicațiile noastre, dar care rămâne de actualitate pentru publicul larg. Deşi este dificil de detaliat bogaţia şi varietatea de subiecte abordate, precizăm doar că acestea sunt grupate în câteva rubrici mari: „Servicii speciale”; „Cultura de securitate, cultura politică”; „Analize politico-strategice”; „Memorialistică – Consemnări”. Un spaţiu important este acordat culturii ca atare, literaturii: recenzii, informaţii diverse, prezentări de cărți și reviste etc.
Pe lângă autorii specializaţi pe profilul revistei, cadre cu experiență și activitate îndelungată în ceea ce numim sfera Intelligence-ului, în „Periscop” semnează de la număr la număr personalităţi de primă mărime ale vieții culturale și politice, de la foști președinți ai României la academicieni, profesori universitari, is
torici, scriitori, diplomați, publiciști de talent etc., care, prin bogăția de idei și autoritatea în domeniile lor, aduc un plus de expertiză și competență în abordarea unor probleme cu relevanță majoră pentru siguranța națională, conferind, totodată, o deschidere benefică a revistei spre societatea civilă.


                                                             Dan Sulugiuc

Preluare http://uzp.org.ro/revista-revistelor-periscop-o-revista-de-interes-general/

miercuri, 8 ianuarie 2014

INVITAŢIE

Lansarea revistei de cultură „Oraşul”  la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
 Joi, 9 ianuarie, ora 13, în Sala Maramureș, (et. 2) a Bibliotecii Judeţene va avea loc lansarea revistei de cultură „Orașul” (Cluj Napoca) și a cărții „Estetica urbană”, volum ce face parte din colecția "Academica" a Editurii Ecou Transilvan, autor Titu Popescu.
Evenimentul literar este rezultatul colaborării dintre Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” și redacția revistei "Orașul" (Cluj-Napoca), în prezența dir. gen. al redacției, arhitect Ionel Vitoc.
Vă așteptăm cu drag!


                                                                         Ştefan SELEK, bibliotecar

duminică, 1 aprilie 2012

Revista Z E I T Nr. 37 (martie 2012)


Editorial - Despre carte sau despre schimbareInterviu - De vorba cu dr. A. Dumitru, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din Brăila (IV) Cărţile ZEIT -Sanctuarul eternitaatii, de Gina Moldoveanu, Ed. Zeit, Braila, 2012
Reverente critice - Strada portului, de Corneliu Antoniu
Reverente critice Vestitorii noii literaturi din cele patru zari
Reverente critice - Cartea noului Iov: "Exilat in suflet", de Viorel Savin
Spiritualitate - Drumul suferintei
Invatamant - Retele locale fara fir
Repere - Impresii de calatorie din Germania (IV)
Repere - Cella Negoiescu sau vanatoarea de lumina
Repere - Romulus Cojocaru - patriarhul de la Dunare
Repere - 15 ani de la inceputul unei mari marturii ortodoxe...!
Repere - Previziune cataclismica in poezia simbolistica bacoviana
Repere - Demoazela la Scoala Centrala de Fete
Repere - Goana dupa audienta si masificarea individului
Atelier – Proza, poezie...
Atitudini - Legea... santajului unguresc...!
Atitudini - Gheorghe Vladan si salonul de coafura sau prostituarea presei si... realitatile grele
Atitudini - Visul implinit al lui Mengele? sau: Nazismo-stalinismul si prostia democrat-liberala
Atitudini - "Lectiile" lui Hristos de pe cruce, Pastele - si adevarul neamului romanesc

Citiţi Revista ZEIT 24/24h, oriunde în lume! www.revista-zeit.ro

                                                                                  G.D.L

joi, 15 martie 2012

PREMIERĂ ABSOLUTĂ ÎN "ŢARA CODRULUI"

SĂRBĂTOAREA REVISTEI "IZVOARE CODRENE", FĂRCAŞA, EDIŢIA I-A
                            28 APRILIE,2012


 Sub Egida Primăriei comunei Fărcaşa ( primar,Ioan Stejeran ), şi la iniţiativa Colegiului de coordonare a revistei "Izvoare codrene" ( Vasile DAN Marchiş, fondator, coordonator general;Gelu Dragoş, coordonator onorific; Mircea Pauşeniuc, şef departament imprimare texte) se va desfăşura în comuna Fărcaşa în data de 28 aprilie, 2012, de la ora 15,oo prima ediţie a SĂRBĂTORII REVISTEI IZVOARE CODRENE.
 La acest eveniment ,la care vor participa invitaţi de marcă din toate domeniile de activitate, va fi lansat numărul 8 al publicaţiei respective.

                                                                                                       V.D.M.