luni, 2 ianuarie 2017

Cei buni și cei răi: Votează premiile României Curate 2016!

Nu îți plac nominalizările astea? Adaugă altele folosind formularul de comentarii și, dacă găsesc susținere, le adăugăm pe buletinul de vot!

Traseistul anului
Renică Diaconescu, PSD – pentru că a trecut prin cinci partide – ApR, PD, PUR/PC, PNL și PSD. A fost fondator al filialei Alianței pentru România (ApR) Olt în 1997, partid din partea căruia a fost consilier județean, în 2001 a trecut la Partidul Democrat (PD), de unde a fost exclus în 2002, iar în 2003 a intrat în Partidul Umanist din România (PUR), ajungând deputat în 2004. În 2007, a intrat pentru un an în PNL, iar din 2008 este la PSD, pe listele căruia a ajuns din nou în Legislativ ca parte a procesului de reînnoire a clasei politice.
Tudor Ciuhodaru, PSD – pentru că a reușit să fie în doar patru partide, deși nu a stat locului nici o clipă. A început la PSD, (deputat în 2008), dar a părăsit formațiunea în ianuarie 2010 și a stat independent circa un an. Din februarie 2011 până în octombrie același an a trecut prin PC, apoi a fost iarăși independent, iar ulterior s-a înscris în UNPR. În 2012 a candidat din partea PP-DD și a ajuns iarăși în Parlament, dar în aprilie 2015 a mers la UNPR, iar în martie curent s-a întors la PSD ajungând parlamentar.
Scarlat Iriza, ALDE, pentru cel mai longeviv traseist. A fost în FSN (FDSN/PDSR/PSD) de la început, din 1990,  în 1997 a trecut la Partidul Socialist, pentru ca în 2000 să se întoarcă în PSD. În 2015 a trecut la UNPR, iar din februarie anul acesta a devenit independent și candidat din partea ALDE, ajungând în Parlament.
Ioan Muntean, PSD, pentru că în ciuda rătăcirilor s-a întors constant la matcă- atunci când a trebuit, este campionul eternei reîntoarceri la PSD. Din 1992 până în 1999 a fost membru al PDSR, în 1999 a trecut la ApR, apoi s-a întors la PSD, până în 2010, când a trecut la UNPR. Acum e din nou deputat PSD.
Votează ”Traseistul anului”
  •  
  •  
  •  
  •  
***
Supraviețuitor fruntaș
Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-a distins prin nimic și în 2016 pentru că a uitat toată lumea de el. Ciorbea rămâne singurul avocat al poporului din lume care se pregătește să dea faliment dacă nu-i plătește altcineva datoriile (vezi aici).
Cristian Bușoi, PNL, care a supraviețuit în funtea organizației  PNL în ciuda rezultatelor catastrofice la locale. Deși sesizat încă din luna iulie, CNATDCU nu discută plagiatul presupus al lui Bușoi (doctor în medicină cu 120 de pagini compilații din programele partidelor politice) pe motiv că doctoratul acordat lui de Universitatea de Vest nici nu e de medicină (vezi aici).
Victor Vlad Grigorescu, cel dintâi dintre băieții deștepți ai guvernului Cioloș, pentru că deși s-ar fi trimis dosarul lui la ANI încă din luna martie e încă ministru al Energiei, după ce a refuzat întâi să explice cum au ajuns 200.000 de euro în declarația sa de avere, iar apoi a spus că i-a căpătat închiriind un site cu trafic zero. ANI nu a făcut nici măcar o declarație legată de Grigorescu, care a supraviețuit nu doar colegilor din guvernul Cioloș, ci și la două schimbări anterioare de guvern, tot pe la Ministerul mănos al Energiei.
Liviu Dragnea – de două ori câștigător al trofeului, pentru că a reușit să îi ia locul lui Victor Ponta la șefia partidului și să câștige localele și parlamentarele cu cel mai bun scor din istoria PSD, în ciuda unei condamnări penale.
Votează ”Supraviețuitor fruntaș”
***
Pericol legislativ în acțiune
Deputatul Daniel Zamfir, pentru Legea Dării în plată, inițiată alături de avocatul Gheorghe Piperea, care i s-ar potrivi mănușă fratelui său, executat silit pentru o datorie de peste 700.000 de euro, în urma unui credit cu ipotecă, dar deși modifică retroactiv contracte nu rezolvă problema locuinței nimănui.
Nini Săpunaru, Tinel Gheorghe, Cristian Chirteș, Stelian Dolha, George Scarlat, Costel Șoptică, Iliuță Vasile, Dumitru Gireadă, inițiatori ai legii contrare legislației UE privind obligația supermarketurilor de a vinde peste 50% produse românești, pentru capacitatea de a distinge ce e românesc și ce nu e într-un iaurt Danone fabricat cu laptele de la vaca patriei.
Ecaterina Andronescu si membrii fostei comisii de învățământ din Senat (vezi aicicomponența) pentru felul în care au rezolvat problema plagiatului lăsând fără atribuții CNATDCU taman când sancționase primii plagatori.
Votează ”Pericol legislativ în acțiune”
***
Intelectualul de aur
Dan Dungaciu, directorul fantomaticului Institut de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, funcție la care a candidat singur, pentru că a fost promovat într-o comisie prezidențială după ce a coordonat trei lucrări ştiinţifice publicate în penitenciar de Teodor Bogdan Nicola, un condamnat pentru cumpărare de influenţă.
Daniel Barbu, pentru că s-a speriat atât de durabil când i s-a spart geamul mașinii de serviciu încât a spus că meseria de politician este riscantă, mai riscantă decât misiunea unui soldat în Afganistan. (vezi aici)
Florin Zamfirescu, pentru că a ajuns purtător de cuvânt al PRM și pentru dragostea față de cimitire (vezi aici)
Dan Puric  și Marian Munteanu, pentru performanța de a fi cei mai iubitori de neam dintre foștii recruți ai Securității, care iarăși au făcut o asociație să salveze țara (vezi aici și aici)
Întreaga școală doctorală a facultații de Teologie Sibiu, pentru cel mai mic număr de citate per capita din toate scolile doctorale din Romania (unul), dar a validat lucrările de pușcăriaș ale lui Gigi Becali (vezi aici).
Votează ”Intelectualul de Aur”
***
Curaj în exercitarea justiției
Florentina Mirică– procurorul DNA care a instrumentat dosarele DIPI privind deturnări şi delapidări de fonduri operative în care au fost trimişi în judecată fostul ministru de Interne Gabriel Oprea şi fosta conducerea a DIPI (într-un dosar şi care a început urmărirea penală împotriva fostului ministru de interne Petre Tobă şi a 24 de ofiţeri ai serviciului secret al MAI (în al doilea dosar). Vezi aici, şi aici. Mirică s-a ales cu o sesizare din oficiu a Inspecţiei judiciare a CSM după aceste dosare (vezi aici).
Procurorii militari de la Parchetul General care au inculpat fosta conducere a României din 1990 în dosarul Mineriadei şi au dispus începerea urmăririi penale în rem pentru infracţiuni contra umanităţii în dosarul Revoluţiei (vezi aici și aici)
Judecătoarea Camelia Bogdan care s-a luptat de una singură pentru recuperarea prejudiciului în cazul Dan Voiculescu şi despre care România Curată a mai scris (vezi aici, aici și aici).
Votează ”Curaj în exercitarea justiției”
***
Cea mai activă instituție în favoarea bunei guvernări
Curtea Constituțională a României – pentru mai multe decizii înțelepte luate în acest an, cum a fost și cea referitoare la scoaterea SRI din procesele penale de corupție (interceptări) (vezi aici)
DNA – pentru că, prin dosarele contra generalului Oprea, chestorului Toba si firmelor unor interpusi ai serviciilor secrete, a arătat că Traian Basescu nu are dreptate și generalii nu sunt deasupra legii.
CNATDCU – pentru verdictele curajoase de plagiat luate în cazul mai multor demnitari importanți printre care chestorul Tobă, generalul Oprea, Florentin Pandele etc.
Votează ”Cea mai activă instituție în favoarea bunei guvernări”
***
Implicare comunitară
Miliția Spirituală (București) pentru proiectul și seria de evenimente Comuna universitară – un spațiu al implicării” (CUB), prin care, cu ajutorul demersurilor culturale, concerte, dezbateri, întâlniri își propune să recupereze pentru oameni o parte a curții Universității ocupată acum de mașini. CUB este un proiect de advocacy și urbanism care vizează reconversia parțială a curții interioare a clădirii Universității din București din bd. Elisabeta 4-12, actualmente utilizată ca parcare, într-un spațiu comun, nereglementat, care să faciliteze socializarea studenților și interacțiunea acestora cu profesorii lor într-un cadru informal, propice dezvoltării gândirii critice, atitudinii civice și stimulării creativității.
Grupul Ecologic de Colaborare (GEC) Nera
Pentru numeroasele acțiuni de monitorizare și protecție a pădurilor, parcurilor, rezervațiilor și ariilor naturale din județul Caraș-Severin, județul care (procentual) are cea mai mare suprafață de acest fel (vezi aici)
Colectiv A (Cluj) pentru proiectul La Terenuri, care speră să transforme bălăriile în spațiu de schimb comunitar (vezi aici)
Votează ”Implicare civică”
***
Premiul Ana Maria Ungureanu pentru cea mai impresionată implicare civică individuală
Vezi aici cine a fost Ana Maria Ungureanu.
Medicii Camelia Roiu și Elena Voicu.
Camelia Roiu este medicul care a filmat viermii de pe pacientul de la Spitalul de Arși și a făcut publice imaginile, atrăgându-și ostilitatea unui întreg sistem care voia ca mizeria să fie ținută în continuare sub preș.
Medicul Elena Voicu de la Spitalul Clinic de Urgență ”Sfântul Pantelimon” a arătat lumii întregi cum medicamentele erau ținute sub cheie iar medicii de gardă erau împiedicați să-și facă datoria. Vezi aici și aici.
Călin Dejeu & prietenii
Biologul clujean este cel care a început demersurile de salvare a Râului Alb, unul dintre ultimele râuri virgine din România, aflat în Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului, amenințat cu distrugerea de proiectul unei microhidrocentrale (MHC); după aproape doi ani de implicare și a altor actori civici (ong-uri și activiști de mediu, jurnaliști de la România Curată, juriști de la Federația Coaliția Natura 2000 etc.) justiția a anulat definitiv documentația care a stat la baza avizări. Vezi aici.
Gabriel Păun, un mai vechi premiat al RC, care a primit și premiul EuroNatur 2016, Detaliiaici și aici.
Votează ”Premiul Ana-Maria Ungureanu”
                                              ROMÂNIA CURATĂ

APEL CĂTRE SLUGI!

Sunteți câteva zeci de mii în mijlocul acestui popor, dar foarte puțini, de vreme ce el rămâne încă în picioare cu asemenea forță și îndârjire; și totuși prea mulți, dacă ați putut face cu putință, hrăni și cauționa oroarea odioasei voastre manipulări vreme de atâția ani. Vouă, acestor mulți-puțini, slugilor cu carte de muncă, vă adresăm următoarea chemare:

Lăsați o respirație mai lungă între momentul la care ați înțeles că sunteți nimeni fără a avea nici măcar proprietatea dosurilor de pupat, și decizia voastră halucinantă de a specula neputința acestui popor în a înțelege cine sunteți cu adevărat și care sunt motivele care v-au transformat în mancurții instituționalizați ai celor care stăpânesc această țară!
Nu le mai vorbiți o vreme românilor și căutați un copil sau mai mulți cu părinții plecați de ani de zile de lângă ei. Priviți-i în ochi și încercați să le zâmbiți, așa, machiavelic, cum bine vă stă atunci când vă numărați gențile cu bani primite drept recompensă de la cei care vă plătesc. Lăsați să se întrevadă o urmă de sfială în privirea voastră. Fiți o vreme stingheri, dacă puteți. Iar dacă nu, măcar încercați!
Nu mai apăreți la televiziune.
Nu mai scrieți în ziare.
Nu mai comentati pe Facebook!
Nu vă mai ridicați glasul decât pentru o scurtă căință, căci altfel îl ridicați din nou în minciună și mizerie, infinita mizerie pe care o vărsați zilnic, din hârdaiele voastre ONG-iste, peste mintea și sufletul acestui popor.
Lăsați cuvintele să spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele “democrație”, “societate civilă”, “suflet”, “biserică”, “națiune” și “România”. Nu asasinați aceste cuvinte.
Renunțați la alibiuri morale spunându-vă că ați făcut neîncetat răul ca să puteți face din când în când binele. Nu mai respirați în preajma românilor o vreme, pentru că le miroase urât, pentru că rânjetul forțat al unei slugi nu va putea niciodată să inspire liniște și bucuria simplă a apartenenței la acel ceva cu care voi, aceste umbre sinistre de oameni, nu mai puteți viețui niciodată. Iar acel ceva, atât de simplu dar infinit de valoros este ADEVĂRUL! Spus în doar câteva cuvinte, direct și fără menajamente! Exact așa cum îl spunem și noi aici!
Să nu vă fie frică, ci doar, din când în când, o lungă și insuportabilă rușine. Căutați un român care și-a pierdut în toți acești ani speranța și încrederea și cereți-i iertare. Intrați din nou în biserici și aprindeți o lumânare pentru cei morți, pentru cei încă vii și pentru voi. Vorbiți din nou cu Dumnezeu și vedeți ce vă spune!
Iar dacă veți da curs acestei chemări, veți înceta să mai fiți SLUGI și veți primi înțelegerea noastră. Nu vom uita dar vă vom IERTA.”
Așa să vă ajute Dumnezeu!
Autor: Gandeste.org

A murit creatorul oului Kinder la 83 de ani

William Salice, omul care a creat oul Kinder, a murit la vârsta de 83 de ani, informează straitstimes.com. Salice a fost mâna dreaptă a fondatorului companiei Ferrero, Michele Ferrero, care a decedat anul trecut.
Despre invenția ouălor cu surprize, Salice a declarat la un moment dat că el doar a pus în aplicare ideea lui Michele Ferrero.
“Inventatorul este Ferrero, eu am fost executantul material”, afirma William Salice.
                                                                                                                                                                     C.L.

Depeche Mode vine la Cluj-Napoca pe Cluj Arena


Trupa Depeche Mode va concerta în România, oraşul Cluj fiind pe lista oraşelor din turneul “The Global Spirit Tour” de promovare a noului album, “Spirit” – au anunţat membrii trupei în cadrul unei conferinţe de presă (din Italia) transmisă live online pe propria pagina de Facebook.
Concertul care va fi susţinut pe stadionul Cluj Arena în 23 iulie este al treilea pe care trupa britanică îl va susţine în România, după cele două din Bucureşti din 2006 şi 2013.
Trupa a publicat pe propria pagina de Facebook lista tuturor oraşelor în care va concerta, Cluj Napoca fiind cel care încheie turneul european (urmând apoi un turneu în America).
Cel de-al 14-lea album, “Spirit”, care va fi lansat în primavara lui 2017, a fost produs de James Ford şi va fi lansat de casa de discuri Columbia Records.
Cu o carieră ce se întinde pe parcursul a peste 30 de ani şi care însumează, până în prezent, 13 albume de studio, vândute în peste 100 de milioane de exemplare în toată lumea, Depeche Mode este unul dintre cele mai importante nume din istoria muzicii.

                                                                                              Cristi SOMEŞAN

Gheorghe Chivorchian pe urmele lui Gigi Neţoiu şi Cornel Pănescu ?!

Decizia Tribunalului Timiş l-a luat prin surprindere pe Chivorchian, care se consideră nevinovat. Actualul conducător al lui Juventus Bucureşti a dezvăluit că anumite probe prezentate instanţei nu i-ar fi fost luate în considerare, astfel că îşi ridică mai multe semne de întrebare în legătură cu hotărărea justiţiei.
"Asta-i justiţia în România! Nu te mai miri de nimic! Şi dacă îmi dădeau o zi cu suspendare consideram că e prea mult. Mă declar total nevinovat. Faptul că ei n-au admis niciuna din probele prezentate e un semn de întrebare. Au venit consilierii judeţeni şi au declarat că a fost voinţa lor să facă acest contract. Contract pe care nu l-am semnat eu, l-a semnat Ostaficiuc, ca preşedinte, şi l-a semnat Iancu din partea clubului. A fost o hotărâre de Consiliu Judeţean votată în unanimitate. Neatacată de către prefect în contencios. Din momentul acela, semnează contractul Ostaficiuc şi Marian Iancu. Unde sunt eu complice?", a comentat Chivorchian, pentru ProSport.

Gheorghe Chivorchian (62 de ani), fost secretar general al Federației Române de Fotbal și ex-candidat la președinția forului condus acum de Răzvan Burleanu, a fost condamnat, sâmbătă, în ultima zi a anului 2016, la 3 ani și 10 luni de închisoare de Tribunalul Timiș, în dosarul finanțării ilegale a clubului Poli Timișoara, care a fost patronat de Marian Iancu. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Chivorchian este obligat să achite și suma de 5.050.000 lei, actualizată la data plății.
În afara lui Chivorchian, actualul președinte al celor de la Juventus București, un alt nume mare din fosta conducere a timișorenilor a fost condamnat cu executare, pentru abuz în serviciu în formă continuată. Este vorba despre Constantin Ostaficiuc, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, care a primit o pedeapsă de patru ani și șase luni de închisoare cu executare și interzicerea drepturilor de a fi ales pentru o perioadă de trei ani după ispășirea pedepsei. Ostaficiuc mai are o condamnare definitivă de un an cu suspendare într-un alt dosar ce nu are legătură cu sportul. Sursa PRO SPORT

Gluma zilei - Cu mătura...


O femeie dorind să se angajeze s-a prezentat la firma care a dat anunţul. Directorul unității văzând că femeia din fața lui pare o persoană foarte serioasă a vrut să-i întocmească pe loc contractul de muncă dar s- a lovit de răspunsul acesteia:
- Domnule director, nu accept postul de femeie de serviciu deoarece eu sunt vrăjitoare.Am crezut că aveți și alte posturi vacante!
Atunci directorul a răspuns uluit:
- Nu avem alte posturi, dar am crezut că acest post vă convine dacă ați venit de acasă cu ...mătura!

George Soros: UE este pe punctul de a se prăbuși și se pregătește pentru o experiență similară celei din URSS

”Cu mult înainte ca Donald Trump să fie ales președinte le-am trimis prietenilor o felicitare de sărbători în
care le spuneam: ”Vremurile acestea sunt altfel. Vă doresc tot binele într-o lume agitată”. Acum vreau să transmit acest mesaj întregii lumi. Dar înainte de a o face trebuie să vă spun cine sunt și ce valori susțin”, a scris George Soros pentru Project Syndicate.
”Sunt un evreu ungur în vârstă de 86 de ani și am devenit cetățean american după Al Doilea Război Mondial. Am învățat de mic cât de important este ce regim preia puterea într-o țară. Experiența care m-a format a fost ocuparea Ungariei de către Hitler, în 1944. Probabil că aș fi pierit dacă tatăl meu nu ar fi observat gravitatea situației. A făcut rost de identități false pentru familia lui și pentru mulți alți evrei; mulți au scăpat cu viața cu ajutorul lui.
În 1947 am fugit din Ungaria comunistă în Marea Britanie. Când eram student la London School of Economics am fost influențat de filozoful Karl Popper și mi-am format propria filozofie, bazată pe doi stâlpi – nedesăvârșirea omului și reflexivitate. Am împărțit regimurile în două categorii: cele în care poporul își alege liderii, care ar trebui să aibă grijă de interesele electoratului, și cele în care liderii își manipulează electoratul pentru a-și urmări propriile interese. Sub influența lui Popper, am numit prima categorie ”societate deschisă” și pe cea de a doua ”societate închisă”.
Cred că acum trecem prin momente istorice dureroase. Societățile deschise sunt în criză, în timp ce diversele forme de societăți închise – de la dictaturi fasciste la state mafiote – sunt în ascensiune. Cum s-a putut întâmpla asta? Singura explicație pe care o găsesc este că liderii aleși nu au reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor electoratului lor, iar acest eșec a făcut ca electoratul să fie dezamăgit de democrație și capitalism. Mulți oameni au simițit că elitele le-au furat democrația.
După prăbușirea URSS, SUA au rămas singura mare putere, dedicată democrației și pieței libere. Principala evoluție în anii care au urmat a fost globalizarea piețelor financiare, susținută de cei care spuneau că globalizarea va spori bogăția generală. Până la urmă, dacă câștigătorii îi compensează pe cei care au pierdut, aceștia ar putea fi mulțumiți.
Această idee a fost eronată, pentru că nu a ținut cont de faptul că rareori sau niciodată câștigatorii se gândesc la cei care au pierdut. Însă potențialii câștigători au investit mulți bani în promovarea acestei idei, care în cele din urmă a învins. A fost o victorie a liberei inițiative dereglementate, a ”fundamentaliștilor pieței”, cum îi numesc eu. Deoarece capitalul financiar este un ingredinet indispensabil pentru dezvoltarea economică și pentru că doar câteva țări din lumea dezvoltată pot genera ele singure suficient capital, globalizarea s-a extins ca un incendiu. Capitalul financiar a putut circula și a putut evita taxele și reglementările.
Globalizarea a avut ample consecințe economice și politice. A adus convergență între țările bogate și cele sărace, însă a dus la inegalitate atât în țările bogate, cât și în cele sărace. În țările bogate, marile beneficii au fost acumulate de doar 1% din populație. Lipsa politicilor redistributive este principala sursă a dezamăgirii pe care o exploatează dușmanii democrației. Însă sunt și alți factori care au contribuit la asta, în special în Europa.
Am fost un susținător al Uniunii Europene încă de la începuturi. O vedeam ca pe materializarea ideii de societate deschisă: o asociere a statelor democratice care vor să sacrifice o parte din suverantitate spre binele comun. A început ca un experiment curajos a ceea ce Popper numea ”inginerie socială pas cu pas”. Liderii au stabilit obiective tangibile, au stabilit termene și au mobilizat voința politică pentru atingerea lor, știind că fiecare pas înainte va cere un alt pas inainte. Așa s-a ajuns ca Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului să devină UE de azi.
Însă ceva s-a întâmplat. După criza din 2008, asocierea voluntară a statelor s-a transformat într-o relație între creditori și debitori, unde cei din urma nu au reușit să-și îndeplinească obligațiile, iar creditorii au stabilit condiții cărora îndatorații au fost obligați să li se supună. Această relație nu este nici voluntară și nici una egală.
Germania a devenit hegemonul economic al Europei, dar nu a reușit să-și îndeplinească obligațiile la care sunt supuși de regulă hegemonii – să privească dincolo de interesele individuale înguste, către intersele oamenilor care depind de puterea hegemonică. Să comparăm comportamentul SUA după Al Doilea Război Mondial și cel al Germaniei după 2008: SUA au lansat planul Marshall, care a dus la dezvoltarea UE; Germania a impus un program de austeritate care a servit doar interesele sale înguste.
Înainte de reunificare, Germania era principalul motor al integrării europene: dorea mereu să facă ceva în plus pentru a-i convinge pe cei care se opuneau integrării. Va amintiți de contribuția Germaniei pentru a o convinge pe Margareth Thatcher să respecte principiile bugetare ale UE?
Însă reunificarea Germaniei pe principiul 1:1 s-a dovedit foarte costisitoare. Când banca Lehman Brothers a dat faliment, Germania nu s-a simtit suficient de bogată pentru a iniția noi programe. Când miniștrii de Finanțe ai UE au spus că nicio altă instituție financiară sistemica nu mai trebuie lăsată să se prăbușească, Angela Merkel, atentă la dorința propriului electorat, a spus că fiecare stat trebuie să aibă grijă de propriile instituții. Acesta a fost începutul procesului de dezintegrare.
După 2008, UE și zona euro au început să fie disfuncționale. Euro a devenit victima unor legi învechite, iar reformele necesare nu au putut fi aplicate decât după căutarea unor portițe în aceste legi. De aceea instituțiile europene au devenit tot mai comnplicate, iar electoratul s-a înstrăinat de ele.
Ascensiunea mișcărilor anti-UE au împiedicat și mai mult funcționarea instituțiilor UE. Aceste forțe ale dezintegrării au primit un avânt mare în 2016, de la Brexit, de la alegerea lui Donald Trump și apoi de la respingerea prin referendum a reformelor constituționale din Italia.
Democrația este în criza. Chiar și SUA, democrația conducătoare, au ales președinte un șarlatan și un dictator în devenire. Deși Trump și-a îndulcit retorica după alegeri, el nu și-a schimbat nici comportamentul și nici consilierii. Cabinetul său este format din extremiști incompetenți și generali în rezervă.
Ce ne așteaptă?
Cred că democrația va dovedi că rezistă în Statele Unite. Constituția și instituțiile, inclusiv a patra putere în stat, sunt suficient de puternice cât să reziste în fața exceselor puterii executive și astfel să-l împiedice pe Trump să devină cu adevărat un dictator.
Însă SUA vor fi preocupate în viitor cu luptele interne și nu vor putea să promoveze democrația în restul lumii. Dimpotrivă, Trump va avea o afinitate pentru dictatori. Aceasta le va pernite unora să se apropie de SUA, iar alții vor continua liberi politicile dictatoriale.
Mă îngrijorează în special soarta UE, care este în pericol de a intra sub influența președintelui rus Vladimir Putin, a cărui concepție despre guvernare este ireconciliabilă cu societatea deschisă. Putin nu este un beneficiar pasiv al evoluțiilor recente; el a acționat puternic pentru ca evoluțiile acestea să aibă loc. El a recunoscut că regimul său are o slăbiciune: poate exploata resurse, dar nu poate genera creștere economică. S-a simțit amenințat de ”revoluțiile colorate” din Georgia, Ucraina și alte țări. La început, a încercat să controleze platformele de socializare. Apoi, cu o mișcare strălucită, s-a folosit de modelul de afaceri al companiilor media pentru a răspândi dezinformarea și știrile false, dezorientând electoratul și destabilizând democrațiile. Asa s-a ajuns la alegerea lui Trump.
La fel este probabil să se întâmple și în sezonul electoral din Europa în 2017, în Olanda, Germania și Italia. În Franța, cei doi favoriți ai prezidențialelor sunt apropiați de Putin. Dacă va câștiga unul dintre ei, dominația lui Putin în Europa va fi un fapt împlinit. Sper că liderii europeni și cetățenii își vor da seama că aceasta le pune în pericol modul de viață și valorile pe care s-a clădit UE. Problema este că metoda folosită de Putin pentru a destabiliza democrațiile nu poate fi folosită și în sens invers, pentru refacerea respectului pentru adevăr și a viziunii echilibrate asupra realității.
Cu o creștere economică modestă și o criză a migrației scăpată de sub control, UE este pe punctul de a se prăbuși și se pregătește pentru o experiență similară celei din URSS de la începutul anilor 1990. Cei care cred că UE trebuie să fie salvată pentru a fi apoi reinventată trebuie să facă totul pentru asta.”
                                                             NapocaNews

duminică, 1 ianuarie 2017

Grigore Leşe


Artistul Grigore Leşe este primul maramureşean căruia i s-a acordat titlul de „Cetăţean de Onoare al judeţului Maramureş”. Decizia acordării titlului a fost luată în şedinţa Consiliului Judeţean Maramureş prin HCJ nr.26 din 19 februarie 2014.
Înmânarea titlului, a diplomei şi a legitimaţiei s-a făcut în cadrul spectacolului festiv desfăşurat la Teatrul Municipal din Baia Mare, în 23 februarie 2014. Dedicat împlinirii a 60 de ani de viaţă, spectacolul „Acum ştiu cine sunt” l-a avut ca invitat pe maestrul Gheorghe Zamfir.

Laudatio
rostit de preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş Zamfir Ciceu în cadrul festivităţii de acordare a titlului de „Cetăţean de Onoare” al judeţului Maramureş artistului Grigore Leşe

Distinsă asistenţă,
Cum să vorbeşti cu cuvinte despre cântecul lui Grigore Leşe? Ar însemna să te duci la mama izvorului, la începuturile lumii, acolo unde durerea şi dragostea au nume de cântec. Ar însemna să poţi cuprinde în cuvinte viaţa profundă a satului românesc arhetipal, cu frământările, simbolurile, ritualurile, sărbătorile, cu trecerile şi petrecerile lui şi mai ales cu oamenii lui cu tot. Ar însemna să vorbeşti despre omul care a ales să lupte – adesea de unul singur – doar cu horea şi cu fluierul, şi cu simplitatea regală a portului său, împotriva invaziei agresive a surogatului şi a kitch-ului în cultură şi în tradiţie.

Într-o lume pe care chiar domnia-sa o numea „smintită”, într-un prezent grăbit şi confuz, în devălmăşia modernistă care ne cuprinde şi ne copleşeşte, când nu ne lipsesc din geantă laptopul, tableta sau i-phonul, Grigore Leşe îşi poartă în geantă cu demnitate, dragoste şi sfinţenie… fluierul. De care nu se desparte niciodată. Adică îşi poartă cu sine rădăcinile, trecutul, dorurile, durerile şi bucuriile. Pe care şi le cânta cum numai el ştie. Pentru că Horea Lăpuşană nu are pereche.

Grigore Leşe vine de acolo unde încă lumea satului nu s-a pervertit, unde se mai trăieşte simplu şi frumos, după tipare arhaice, unde mai sunt hori şi oameni care ştiu să le cânte. „Cred cu toată fiinţa mea în hore şi o consider matricea muzicală a românilor. Cred în puterea ancestrală a horii de a înfrunta timpul şi de a delimita locul nostru în lume. Cred că sunt eu, cel adevărat, numai când horesc.” Iată cum se definea pe sine pe Grigore Leşe.
Privindu-l, ascultându-l, citindu-i gândurile adunate în cărţi, n-ai cum să nu te întrebi: oare este Grigore Leşe altfel, sau el este chiar acolo de unde n-am fi avut voie să plecăm nici unul din noi? Iată o dilemă la care merită să medităm Grigore Leşe s-a născut la 20 februarie 1954, în Stoiceni – în Ţara Lăpuşului. Din Stoiceniul său natal n-a plecat cu sufletul niciodată, chiar dacă paşii l-au purtat prin toată lumea, pentru a studia, a căuta, a descoperi şi mai ales pentru a împărtăşi.

Repere biografice

A studiat fagotul la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca.
În 2003 obţine, cu Summa cum Laudae, titlul de Doctor în Muzică.
Este Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
Este profesor asociat al Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, unde predă cursul de etnomuzicologie.

Începând cu 1990 susţine sute de concerte în ţară şi în străinătate: Italia, Elveţia, Franţa, SUA, Grecia, Ungaria, Japonia, Polonia, Mexic, Austria, Germania, Olanda, Coreea. Datorită vocii sale, măiestriei interpretative, autenticităţii repertoriului, dar şi personalităţii sale copleşitoare, Grigore Leşe devine un veritabil ambasador al culturii populare româneşti.

În 1996 editează CD-ul „Cântec Pastoral” la casa de Discuri „Amon” din Elveţia.
În 1998 editează CD-ul „Cântece de cătănie”, la Societatea de Concerte Bistriţa.
În 1999 reprezintă România la Festivalul Smithsonian’s Folk Live Washington, S.U.A.
Participarea României – organizată de Institutul Cultural Român – are un succes uriaş.
În 2001 a publicat cartea „La Obârşii”
CD-ul „Hori” îi apare în 2001, iar în 2004 editează „Horile Vieţii”.
În 2002 – turneu de concerte în Germania. În acelaşi an are o serie de concerte eveniment sub genericul „Horile vieţii” la Radiodifuziunea Română.
2003 – apare CD-ul „Aşteptând Crăciunul”
2003 – premiera spectacolului „Sarea Pământului” – la Teatrul Odeon

În 2004 reprezintă România la Olimpiada Culturală de la Atena. În acelaşi an, organizează prima tabără de etnomuzicologie pentru studenţii Universităţii Bucureşti
2005 – concert în piaţa Catedralei Santiago de Compostela – Spania, la Catedrala din Limour – Paris.
2006 – Primeşte Trofeul TVR 50 – acordat de Televiziunea Română. În acelaşi an reprezintă România la Festivalul Ţărilor Europei de Est – de la Montreal, şi concertează la Comisia Europeană de la Bruxelles.
În 2007 obţine Marele Premiu al Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România pentru ciclul de emisiuni „La Porţile Ceriului”
În 2008 iniţiază proiectul „Ultimii Rapsozi” la Institutul Cultural Român – proiect care constă în întâlniri lunare ale publicului urban cu muzica tradiţională din vatra satului. Publică lunar articole în revista „La Drum” şi realizează săptămânal emisiuni la Radio România Actualităţi şi bilunar la Radio România Cultural.

Coordonează Festivalul „Tarafuri şi Fanfare” – al Jurnalului Naţional.
Este regizorul artistic al festivalului irlandezo-român „Drumul lung spre cimitirul vesel”.
Iniţiază proiectul „Prin muzică, la obârşii. Un altfel de concurs”
2011 - Coordonează şcoala internaţională de vară din Maramureş – „Pe drumurile lu’ Leşe” – din cadrul proiectului irlandezo-român „Drumul lung spre Cimitirul Vesel”
2011 – editează CD-ul „De dragoste, de război, de moarte, de unul singur”
2011 – joacă în piesa Meşterul Manole în regia lui Cosmin Pleşa, piesă premiată la Festivalul Internaţional de teatru „Cavalerul de Aur” de la Moscova
2012 – Concertează pe platoul Sfinxului, din Munţii Bucegi.
În 2013 începe colaborarea cu Teatrul Municipal Baia Mare, în spectacolului „Cazul Pintea Viteazul”.

Domnule Grigore Leşe,
Pentru toate acestea, dar şi pentru multe alte spectacole, concerte, proiecte, care nu pot fi cuprinse acum în rigorile de timp ale unui discurs, Consiliul Judeţean Maramureş vă acordă titlul de „Cetăţean de Onoare al judeţului Maramureş”.
Bun venit acasă, domnule Grigore Leşe! Permiteţi-mi să vă ofer diploma, placheta de „Cetăţean de Onoare al judeţului Maramureş” şi legitimaţia cu numărul 1 – pentru uriaşa contribuţie adusă la promovarea spiritualităţii maramureşene.

                                                                                                       
                                                                                          CJMM

Lumea Poeziilor - Lucian BLAGA


Simona Halep a învins-o pe Jelena Jankovic, în primul tur de la Shenzhen Open

Simona Halep (25 de ani, 4 WTA) a obținut prima victorie din 2017 și s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, după o victorie în trei seturi în faţa sârboaicei Jelena Jankovic, cu 6-1, 3-6, 6-3.
Halep, a doua favorită a turneului, s-a impus după o oră şi 48 de minute şi are acum 7-1 în meciurile directe cu Jankovic.
Jelena Jankovic (31, ani, 54 WTA) a câştigat prima confruntare, în 2010, în primul tur la US Open, cu 6-4, 4-6, 7-5, dar apoi au urmat doar victorii ale româncei: 6-2, 3-6, 7-6 (3) în primul tur la Bruxelles în 2012, 4-6, 6-0, 7-5 în sferturi la Roma în 2013, 6-4, 2-6, 6-0 în optimi la Australian Open în 2014, 2-6, 7-5, 6-4 în finală la Indian Wells în 2015, 6-3, 6-4 în turul al doilea la Toronto în 2015, 6-1, 6-2 în semifinale la Cincinnati tot în 2015 şi acum la Shenzhen.
Simona Halep şi-a asigurat un cec de 7.238 dolari şi 30 de puncte WTA, urmând să joace în optimi cu învingătoarea dintre chinezoaica Shuai Peng şi Katerina Siniakova (Cehia).
În turul al doilea, Halep va juca cu învingătoarea din partida Peng Shuai - Katerina Siniakova.
Simona Halep, câştigătoarea titlului la simplu la Shenzhen în 2015, va juca şi la dublu, alături de Monica Niculescu (favoritele numărul patru).
                                                                Cristi SOMESAN

Politică şi bune maniere

 Am traversat hotarul dintre ani, înecaţi în manevre şi comentarii politice de un gri – ca să zic aşa – „multicolor”. Gri, adică fără anvergură reală, fără relief, fără imaginaţie, dar multicolor, adică bălţat, gălăgios, plin de jocuri de gleznă şi fente mediocre. Nu vreau să adaug pălăvrăgelii generale propriul meu vraf de cuvinte. Nu vreau să-mi dau şi eu cu părerea despre dna Sevil Shhaideh, despre ameninţările cu suspendarea preşedintelui cîntate pe două voci băţoase de dnii Dragnea şi Tăriceanu, despre „înţelepciunea” cu care mai marii ţării au salvat ţara de o criză politică iminentă, despre minimalismul prezidenţial ş.a.m.d. Dar nu mă pot abţine de la o rapidă analiză stilistică. De la cîteva comentarii nu despre ce s-a făcut şi ce se va face, ci despre cum, despre felul de a face. Despre ce se cade şi ce nu se cade, cînd eşti mandatat să dansezi, reprezentativ, pe scena publică. Pe scurt, despre politeţe, bună-cuviinţă, bune maniere, stil. Dar şi despre unele cutume ale demnităţii oficiale, despre cîteva probleme „tehnice”. Încep cu preşedinţia. Ştim: dl. Iohannis nu e genul guraliv. Într-un fel, am contat pe asta cînd l-am votat, după ani întregi de verbalizare torenţială, de promptitudine zgomotoasă, de discurs supra-abundent. Pe de altă parte, nici discreţia princiară nu e o soluţie, mai ales cînd e vorba despre decizii de interes naţional. Cînd preşedintele ţării refuză o nominalizare pentru fotoliul de prim-ministru, e musai să spună mai mult decît „nu”. Altfel se întreţine o atmosferă de echivoc, de fals mister, de motivaţie ocultă, nesănătoase pentru o ţară democratică. Înţeleg că anumite lucruri nu se pot spune detaliat, în gura mare. Dar oamenii politici ştiu foarte bine să spună cîte ceva nespunînd tot, să sugereze, să ambaleze convenabil inavuabilul, să „desecretizeze” păstrînd secretul… Una peste alta, se puteau găsi procedee retorice mai suple, mai lămuritoare, decît simpla închidere a uşii. Şi, în general, preşedintele trebuie, cred, să fie ceva mai vocal, mai explicit, în momentele de tensiune socială şi politică. Îi reproşez, cu alte cuvinte, dlui Iohannis o neproductivă confuzie între „echidistanţ㔺i „absenţă”. Lumea vrea, totuşi, să ştie ce şi cum gîndeşte primul om al ţării, cum cîntăreşte o situaţie sau alta, cum înţelege să-şi exercite „pas cu pas” funcţia.  O stîngăcie de ordin „tehnic” a fost şi prima conferinţă de presă organizată de PSD, după nominalizarea dlui Sorin Grindeanu. Am constatat de mai mult timp că dl Liviu Dragnea e mai periculos decît Victor Ponta. La Ponta, toate defectele (destul de banale, de altfel) sînt la vedere. Îţi dai seama din două vorbe, trei glumiţe şi patru impertinenţe cu cine ai de-a face. Dl. Dragnea e mai puţin transparent. Camuflează prin „mustăceală” (la propriu...). Dar nici la el şmecheria nu e perfectă. Şmecherul adevărat, şmecherul „de vocaţie” nu lasă să se vadă atît de limpede că e şmecher. Din contra. Se dă oblu, dincolo de orice calcule obscure, de intrigi şi ambiţii ascunse. Or dl Dragnea nu face niciun efort să-şi domine driblingul. E inversul dlui Iohannis. Nu vrea să se impună prin discreţie, concizie, simplitate. Vrea, ca la conferinţa de presă amintită, să ne transmită un mesaj de genul: „Atenţie! Marele mahăr sînt eu! Eu fac jocurile! Eu sînt „Bibicul”! Eu, nu băieţelul ăsta care se gudură, la ordin, pe lîngă mine!” E un foarte prost început pentru dl Grindeanu. Îi va trebui un mare efort ca să se emancipeze de sub tutela „şefului”, să atenueze cît de cît beţia victoriei căruia „omul de la partid” nu i-a rezistat şi să guverneze în nume propriu. Are, totuşi, un aliat: vanitatea dlui Dragnea. Ştiu, din experienţă, ca vanitatea sfîrşeşte prin a te prosti, prin a te micşora, prin a te te face vulnerabil. Din păcate, toată această „titanomahie” se va petrece pe pielea noastră. (Şi apropo, nu e comic să aflăm că „programul de guvernare” al PSD e, „încă” străin nominalizatului? Că o să-l înveţe „pe parcurs”? Noi credeam, naivi, că e un program avut în minte, în lupta electorală, pînă şi de ultimul membru PSD din fundul ţării. Ei aş! Se pare că nu-l ştie cu adevărat decît dl Dragnea. „Partidul sînt eu!” declară, pe sub mustaţă, „preşedintele-Soare”…). Vin acum la „alde” Tăriceanu. L-am mai amintit în vreo două rînduri, uimit să văd cum poate un băiat atît de bine crescut la bază, un băiat atît de „gigea”, să vorbească şi să se comporte atît de plebeu. Cu vreo două săptămîni în urmă s-a întîlnit „informal” cu preşedintele ţării. Luat prin surprindere de mişcarea aliatului său, dl Dragnea a găsit „puţin ciudată” această întîlnire. Întrebat de ziarişti care a fost tema discuţiei, dl Tăriceanu a răspuns sibilinic: „nu a fost o discuţie instituţională”, „logica simplă (sic!) vă ajută” să înţelegeţi despre ce a fost vorba (?), „mai mult de-atît nu am ce să vă spun”. După care, în alt context, a lăsat să se înţeleagă că i s-a propus să preia PNL-ul. Mai apoi, după respingerea dnei Shhaideh, a avertizat ţara cum că preşedintele i-a mărturisit că vrea război total cu PSD şi că nu va numi niciun pesedist în fruntea guvernului. Păi de ce n-a comis această patetică indiscreţie de la bun început, imediat după marea întîlnire? Sau era o chestie de „simplă logică”, pe care trebuia să o ghicim? Oricum, dl Iohannis, după aceasta belicoasă declaraţie, l-a nominalizat pe dl Grindeanu, adică tocmai o „tînără speranţă” din PSD. Dincolo de ce a spus sau nu dl Iohannis la întrevederea cu dl Tăriceanu, felul senatorului suprem de a „deconspira”, cînd i-a căzut bine, tema înaltei discuţii (era vorba, totuşi, de primii doi oameni din stat) e, stilistic, mai mult decît amendabil.  Cei care l-au educat pe dl Tăriceanu i-ar fi explicat că aşa ceva se numeşte, de regulă, „mîrlănie”. Dl Tăriceanu ne-a liniştit însă în privinţa propunerii de a accepta şefia PNL. Nu vrea! PNL „are nevoie de clarificare ideologică”. Dialogul cu dl Iohannis ne-a amintit, inevitabil, de problemele preşedintelui ALDE cu „mărturia mincinoasă”. Chestia cu nelămurirea ideologică a liberalilor (nu că n-ar fi adevărată...) semnalează, totuşi, un triumfal delir politic. Tocmai ALDE vorbeşte de „claritate ideologică”? Care claritate? Liberal-socialistă? Opoziţional guvernată? Stîngist de dreapta? Nu i-ar strica dlui Tăriceanu să fie un pic mai „Popescu”, adică mai pe înţelesul nostru… Altfel e prea tare! Prea Tăriceanu! O ultimă menţiune apropo de bunele maniere. Aflu că o doamnă a părăsit studioul Antenei 3, după ce un invitat perpetuu al acelui studiou i-a explicat că n-avem autostăzi din cauza românilor din străinătate care nu plătesc impozite. Mai exact, din cauza ei. Nu intru în subiectul propriu-zis al „dezbaterii”. Observ doar că „analistul” cu pricina e cineva despre ale cărui competenţe reale nimeni nu ştie nimic. Nu ştim cu ce se ocupă de fapt, ce-a făcut în viaţă, ce merite îl recomandă ca să vorbească, seară de seară, naţiunii, despre dreptate. În plus, strigă, se răsteşte, vorbeşte incontinent acoperind eventualele replici ale celorlaţi invitaţi, are certitudini de beton şi agresivităţi de mardeiaş (fără muşchi). Înainte să devină un fel de Terente al postului unde prestează, l-am văzut, cred, de două-trei ori în viaţă, fie stînd drepţi, cu zorzoane, la uşa cabinetului lui Emil Constantinescu, fie  hingherit de Adrian Năstase pentru nu ştiu ce scandal. În rest, afişează mereu aceeaşi mină prost dispusă, acelaşi discurs obsesiv-compulsiv, aceeaşi bădărănie necontrolabilă. Dacă i-aş fi mai aproape, l-aş sfătui, amical, să se apuce de vreo treabă mai consistentă. Există modalităţi mai productive de a trăi, decît să atîrni, zi de zi, de beregata altora… Dar se vede treaba că domnul acesta e indispensabil pentru postul în care „activează” exact aşa cum e: pe post de bîtă..  Ce pot să mai zic? Spune-mi ce indispensabili ai, ca sa-ţi spun cine eşti.

Autor: Andrei PLEŞU


Sursa: Adevărul

Cine poate preda Educaţie fizică în învăţământul primar

Orele de educatie fizica prevazute in planurile de invatamant primar sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate, arata art. 263 alin.(7) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011.
In acest sens, precizam ca predarea orelor de educatie fizica este exclusa din cadrul activitatilor didactice de predare pe care trebuie sa le efectueze in mod obligatoriu profesorii pentru invatamantul primar (invatatorii/institutorii).
Aceasta nu reprezinta o diminuare a timpului de munca  de 8 ore/zi, respectiv 40 de ore/saptamana, intrucat activitatea profesorilor pentru invatamantul primar se completeaza, in mod corespunzator, cu alte activitati dintre cele prevazute  -  evaluare, pregatire metodico-stiintifica, activitati de educatie, complementare procesului de invatamant etc.
Atentie!
Trebuie sa tineti cont si de faptul ca orele de educatie fizica nu pot fi incluse in norma didactica de predare a invatatorilor/institutorilor/profesorilor pentru invatamantul primar, iar orele de educatie fizica prestate astfel peste norma didactica trebuie remunerate in regim de plata cu ora (personal necalificat).
Tinand cont ca in sarcina personalului didactic nu este instituita obligativitatea predarii orelor de educatie fizica  consideram ca este suficient avizul medicului de familie in cazul in care persoana in cauza nu poate realiza aceste activitati din motive de sanatate
Totusi, in cazul in care prestarea acestor ore ar fi fost o conditie pentru ocuparea postului respectiv, atunci apreciem ca inpatitudinea de ordin medical ar trebui constata de catre medicul de medicina muncii, in conditiile HG 355/2007 privind supravegherea lucratorilor la locaul de munca, cu modificarile si compeltarile ulterioare.


                                                                Autor: Găvrilă Cristina

PREMIANŢII EDIŢIEI I A FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ „eCREATOR”

La prima ediţie a Festivalului Internaţional de literatură „eCREATOR”, în prezenţa unor scriitori veniţi din Canada, Austria, Germania, Ungaria şi Republica Moldova, precum şi a 60 de scriitori din zonă şi restul ţării s-au acordat următoarele premii:


1 – Premii pentru Excelenţă în administraţie şi cultură
-        
        Gabriel Valer Zetea – preşedinte CJ MM
-         Horia Scubli - primar Sighetu Marmaţiei
-         Marinel Rob – primar interimar Baia Mare
-         Gabriela Tulbure – primar oraşul Seini
-         Vasile Bujorel Mureşan – primar com. Satulung
-         Ioan Mătieş – primar com. Mireşu Mare
-         Gavril Ropan – primar com. Coroieni
-         Petru Vlaşin – primar com. Vadu Izei
-         Liviu Vasile Tămaş – primar com. Budeşti

2 - Premiul pentru Debut
-        Andrada Silvana Tcacenco – pentru volumul „Adoptă-mă pădure” (Bucureşti)
-         Ani Bradea – pentru volumul „Poeme din zid” (Cluj - Napoca)
-         Irina Lazăr – pentru volumul „Fragment de joc” (Bucureşti)

3 – Premiul Post – Mortem
-         Constantin Stana, eseist, prozator, critic literar (Drobeta Turnu Severin)
-         Gabriel Hattinger Klebasko, poet, traducător, muzician  (Budapesta, Ungaria)

4 - Premiul pentru Proză
- Cristina Costov (Republica Moldova)
- Regis Roman (Arad)

5 - Premiul pentru Poezie
- Marius Dumitrescu (Piteşti)
- Vasile Gogea (Cluj - Napoca)
- Ioan Pavel Azap (Cluj - Napoca)

6 - Premiul pentru Teatru
- Flavius Lucăcel (Cluj - Napoca)
- Radu Macrinici (Baia Mare)

7 - Premiul pentru Eseu
- Ioan Marchiş (Baia Mare)
- Ştefan Mariş (Baia Mare)

8 -  Premiul pentru Critică literară
- Mioara Bahna (Râmnicu Sărat)
- Ion Cristofor (Cluj - Napoca)
- Ionuţ Caragea (Canada)

9 - Premiul pentru cel mai bun Editor
- Gabriel Cojocaru, Editura Grinta, Cluj - Napoca

10 - Premiul de Excelenţă în cultură
- Viorel Mirea - pentru promovarea culturii române la aromânii din Serbia şi Muntenegru (Drobeta Turnu Severin)
- Valentin Leahu - pentru „Cenaclul de la Păltiniş” (Sibiu)
- Marian Bărăscu - pentru acţiunea „Caravana culturii” (Drăgăşani)
- Puiu Răducan (Râmnicu Vâlcea)

11 - Premiul pentru Management cultural
- Mircea Arman, manager revista „Tribuna” (Cluj Napoca)
- Adrian Suciu, preşedinte „Direcţia 9” (Bucureşti)

12 - Premiul pentru Monografie
- Stănica Prisăcariu (Baia Mare)

13 - Premiul pentru Tradiţii
- Corina Isabella Csiszar (Baia Mare)
- Maria Mirela Poduţ (Baia Mare)

14 - Premiul pentru Parodie
- Lucian Perţa (Vişeu de Jos)

De asemenea, Ioan Godja, managerul Postului de Radio Tv „Unirea” din Austria, preşedinte al revistei „Unirea” din Viena şi al Cercului Cultural Româno - Austriac cu acelaşi nume a acordat 6 (şase) premii, trei de Excelenţă în cultură pentru Ioan Romeo Roşiianu, Marian Ilea şi Nicolae Scheianu şi trei Diplome de Onoare pentru Carmena Băinţan, preşedinte Liga Scriitorilor Români, filiala Maramureş - Satu Mare, dar şi pentru Diana Sava Daranuţa şi Vladimir Sărăţilă, ambii din Republica Moldova.

Parteneri media ai evenimentului au fost „Graiul Maramureşului”, „Glasul Maramureşului”, „Informaţia Zilei”, „Gazeta de Maramureş”, „NecenzuratMM”, „ŞtirileMM”, „Maramureş TV”, „Grinta”, „Direcţia 9” şi Ceconii.

                              Autor: Ioan Romeo Roşiianu



















Fotografia zilei - Solista Andreea BĂLAN


Semnificaţii istorice pentru ziua de 2 ianuarie

 1933 - S–a născut prozatorul Ion Băieşu, dramaturg, autor de schiţe şi foiletoane umoristice, autorul romanului “Balanţa”, ecranizat de către regizorul Lucian Pintilie („Preşul”, „Umorul la domiciliul”), autorul personajelor Tanţa şi Costel (m. 21 septembrie 1992)
1752 - S–a născut scriitorul Philip Freneau, cunoscut ca "poet al Revoluţiei Americane"
1822 - S–a născut Rudolf Clausius, matematician şi fizician care a formulat a doua lege a termodinamicii
1837 - S-a născut Mili Balakiriev, compozitor, pianist şi dirijor („În Boemia”, „Un vis”, „Cântecul lui Celine”) (m. 29 mai 1910)
1866 - S–a născut Gilbert Murray, filolog şi umanist (m.20 mai 1957)
1896 - S-a născut pictorul Sabin Popp (m. 1 ianuarie 1928)
1907 - S-a născut pictorul Ion Popescu-Negreni, maestrul “culorilor potrivite”. (m. 29 octombrie 2001)
1913 - S–a născut medicul chirurg Ioan Jak Rene Juvara, membru de onoare al Academiei Române (m. 18 februarie 1996)
1920 - S–a născut poetul, prozatorul şi eseistul Francisc Păcurariu.(d. 1993)
1920 - S–a născut Isaac Asimov, celebru autor de romane SF.(m.6 aprilie 1992)
1928 - S–a născut compozitorul Tiberiu Olah („Constelaţia omului”, „Metamorphose”) (m. 2 octombrie 2002)
1990 - S-a înfiinţat Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR).
1991 - Andrei Pleşu, ministrul Culturii, şi-a anunţat demisia datorită reacţiei Guvernului la vizita Regelui Mihai. El a considerat că în comunicatul Guvernului, emis cu acest prilej, se invocă nepermis legi adoptate de un guvern comunist.
1995 - A încetat din viaţă actriţa Nancy Kelly
2000 - A încetat din viaţă Infanta Dona Maria de las Mercedes de Bourbon, mama regelui Juan Carlos al Spaniei (n. 23 decembrie 1910)
2001 - România preia preşedinţia OSCE pentru un mandat de un an de zile.
2002 - Moneda euro a devenit realitate în viaţa cotidiană a europenilor.
2004 - Irlanda a preluat preşedinţia UE.
2006 - Statele Unite plănuiesc împreună cu NATO un atac aerian împotriva Iranului.
2008 - Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi fotomodelul Carla Bruni s-au căsătorit.
2009 - Poeta daneză Inger Christensen, despre care s-a spus în mai multe ocazii că va primi premiul Nobel pentru literatură, a decedat. A publicat primele poezii în 1962, în volumul "Lys" (Lumină). Au urmat volumul "Graes" (Iarbă), în 1965, şi alte culegeri de eseuri, romane şi cărţi pentru copii. Volumul de poezie intitulat "Sommerfugledalen" (Valea fluturilor), lansat în 1991, este considerat de critica literară drept capodopera operei sale. (n. 16 ianuarie 1935)
2010 - A încetat din viaţă poetul şi prozatorul Stelian Filip: "Catrene... muşatesciene!", "Galaxia ochilor noştri", "Parodii adevărate" (n. 18 septembrie 1924).

Monica Niculescu s-a calificat în optimile de finală ale turneului de tenis de la Shenzhen

Jucătoarea de tenis Monica Niculescu (locul 38 în clasamentul mondial) a câştigat, duminică, meciul împotriva chinezoaicei Kai-Lin Zhang (locul 134 WTA), scor 5-7, 6-1, 6-3, în primul tur al turneului de la Shenzhen, China, disputat pe suprafaţă dură.
Partida a durat două ore şi 41 de minute. Românca în vârstă de 29 de ani a avut cifre medii la serviciu (55% cu primul, 50% cu al doilea), deşi a jucat 83% dintre puncte cu prima minge. Niculescu a reuşit opt break-uri şi a cedat serviciul de cinci ori.În optimi la Shenzhen, Monica Niculescu, favorită 7 a întrecerii, va juca împotriva chinezoaicei Qiang Wang (24 de ani, 72 WTA). Românca şi-a asigurat 30 de puncte în clasamentul mondial şi 7.238 de dolari.
                                                                                                        C.S.