Culturã cu premeditare

Contimporan cu fluturii

Interviuri (ne)convenţionale cu artişti mai mult sau mai puţin maramureşeni

Nicolae Scheianu: În istoria românilor, numele Ioan Dragoş are, din păcate, o conotaţie negativă datorită acelui revoluţionar care la paşopt a trădat cauza românilor. Am avut în armată un prieten pe care-l chema Marin Preda şi care abia reuşea să ducă la capăt o scrisoare către părinţi. De unde, când şi de ce au venit Drăgoşeştii în Lucăceştii de pe Samus, domnule Ioan Dragoş?

Ioan Dragoş: Până la bunicul meu, Gheorghe Dragoş, nu ştiu să fi existat acest nume în Lucăceşti, sat dominat de numele de familie Cristian şi Buciuman. Bunicul meu a venit de departe, de la o aruncătură de băţ, de peste Someş, din satul Gârdani, azi comună înfloritoare şi de sine stătătoare (să nu zici că nu scriu cu rimă!). A avut trei feciori, (tot ca în poezie), care, la rândul lor, au avut feciori care au multiplicat numele pe Valea Someşului, cum ar veni, să fie acest nume pe ambele maluri. Semnificaţia, pozitivă sau negativă a numelui, o dă omul care-l poartă, singur şi "de sine stătătoriu". Mi-amintesc de speţele pe care le făceam la Facultatea de Drept din Sibiu, pe tema modificării numelui pe cale administrativă, şi cel mai simplu era să ceri schimbarea numelui Antonescu, pentru semnificaţia acestuia în istorie. Poetul nu trebuie să-şi schimbe numele pentru că are varianta pseudonimelor, nu-i aşa, domnule Scheianu? Am publicat o carte ("Acestea sunt amănuntele") cu pseudonimul Ioan Chira, am participat la concursuri de poezie cu nume ca: Ioan Cristian, Ioan D. Lucăceanu, Ioan Aurel Dragoş, Gheorghe Cozma şi în nici un caz numele nu a constituit un impediment, chiar dimpotrivă, folosirea numelui Chira, ce aparţine soţiei mele, Eugenia, mi-a adus un premiu important şi un volum consistent, "Acestea sunt amănuntele", volum pe care îl cunoşti şi despre care Nicolae Coande spunea că "trădează un poet matur, cu o bună tehnică a montajului, cu serioase lecturi poetice".

N.Sch.: Lucăceştii pe Someş au dat ţării pe lângă o rezervaţie de lalele pestriţe şi o moară care a ajuns vedetă la Muzeul din Dumbrava Sibiului. Dom' profesor, dom' jurist, dom' director, cu mâna pe suflet te-ntreb: pe vremea studenţiei dumetale de la Sibiu, când îţi era dor de apa Someşului cea repede curgătoare (sau cel repede curgător) - nu te duceai adesea la părău, s-asculţi cum apa curge-ncetişor şi să mângâi scocul morii tale natale? N-ai rămas niciodată peste noapte în decorul acela rustic din Dumbravă cu o tânără studentă dornică să afle de la tine tainele dreptului şi misterurile universului?

I.D.: Moara în cauză a fost şi a familiei mele (bunicul din partea mamei, Laurenţiu Cristian, fiind coproprietar), iar tata, Aurel, a lucrat ani buni "în schimburi" la aceasta, aşa că aş fi putut alege şi pseudonimul "Morar" dar sunt cel puţin doi poeţi importanţi cu acest nume, Vasile Morar şi Ioan T. Morar. Cât despre studenţie, ca orice perioadă din viaţă, după ce trece ştii cum ar fi trebuit să o abordezi. Nu am mari regrete, am citit, am scris, poetul Geo Dumitrescu m-a publicat constant la al său "Atelier literar" din "Luceafărul" în perioada 1976-1980, sintagmele din prezentare: "sunt pagini în care se păşeşte cu dreptul în poezie: promisiuni consistente şi perspective favorabile", au înlăturat o parte din îndoielile privitoare la "perspectivele poetice". Lecturi din Dostoievski, Kafka, Breban, pe lângă cele din poezie au "îndulcit" litera relativ seacă a textelor normative şi a cursurilor de drept. În timp, cred că am valorificat, în sens poetic, cuvinte şi sintagme juridice (cutuma, repunerea în termen, sentinţa etc.) şi, după cum ştii, tot timpul există cineva care doreşte să afle "tainele şi misterele universului".

N.Sch.: Nu se poate să nu te întreb care era atmosfera intelectuală a Sibiului anilor '70, dată fiind umbra lui Blaga în cetate, aerul de burg copleşit de veacuri, aura istorică şi culturală a oraşului. Cu cine discutai literatură, ce figuri ilustre (mai) trăiau în oraş, ce "urme" literare a lăsat acea perioadă în scrierile tale?

I.D.: Am învăţat în acea perioadă să citesc la bibliotecă. Biblioteca "Astra" din Sibiu, impunătoare din toate punctele de vedere, era căutată de majoritatea studenţilor. Când am început studiile universitare, ponderea specializărilor era umanistă (filo, istorie, drept), dar, în cei patru ani, raportul s-a inversat în favoarea specializărilor tehnice. Mai erau şcolile de ofiţeri şi Facultatea de Teologie. Numeric, studenţimea sibiană a acelei perioade era redusă, ne cunoşteam între noi, iar căminul era comun: două nivele pentru fete şi două pentru băieţi. Muzeele, casele, străzile, podurile ("podul minciunilor") totul era de încărcătură istorică şi culturală. Mai erau restaurantele ("Împăratul romanilor", "Belvedere") localuri elitiste şi inaccesibile studenţilor, dar şi localuri "din popor", "Bufniţa" sau "La Călugăru", unde şi studenţii îşi puteau permite să intre. I-am văzut, dar nu am îndrăznit să-i abordez, pe Mircea Ivănescu, pe Ion Mircea, am văzut în 1980 în vitrina unei librării sibiene "Cel mai iubit dintre pământeni", apropo de colegul tău de armată Marin Preda, dar bursa de student era insuficientă, aşa că am cumpărat romanul mai mulţi şi l-am citit "pe ore", ziua şi noaptea, pe bază de "grafic de lectură". Dacă le spun copiilor mei, Remus şi Ioana, aşa ceva, nu vor să creadă. Poate mai târziu...

N.Sch.: Lângă Sibiu, lângă Sibiu, prin munţi/ Stejarii vor mai fi şi-atunci/ Mai aminti-mă-va vreun trecător... Lângă Sibiu, la doar câţiva km distanţă se află Răşinarii lui Goga, lui Cioran şi ai multor învăţaţi luminaţi ai neamului. Întâmplatu-ţi-s-a, oare, vreodată, să te cuprindă brusc un prădalnic dor de ducă şi să te facă să iei tramvaiul, săgeata galbenă şi să descinzi pe străduţele înguste ale Răşinarilor sau să urci până sus pe Coasta Boacii? "Que-este que ca, Coasta Boatchii?" Exista acel "mister neesplicat" în mintea şi în trăirea metafizică a tânărului poet? (cu aspiraţii universale, bănuiesc)

I.D.: În vremea aceea (ce istoric sună!), Cioran nu prea era cunoscut sau recunoscut oficial. Am citit în "Luceafărul" nişte aforisme selectate după tipicul vremii, aforisme care nu contraveneau "excesiv" ideologiei oficiale. Evident că am fost în Răşinari, nu ştiam atunci prea multe despre Cioran, cele mai multe le ştiu după ‘90, dar acel "mister neesplicat” a rămas intact. Cât despre "aspiraţiile universale" ale tânărului poet, nici nu mai ştiu ce să spun. Am primit o săpuneală zdravănă de la primul meu mentor, Geo Dumitrescu, pentru "calofilie" şi câţiva ani n-am mai putut să scriu. Mi-a prins bine şi doresc să cred că am evoluat.

N.Sch.: De ani buni, dacă nu de decenii, eşti prins cu trebile la Consiliul Judeţean Maramureş, director al unei importante direcţii, ceea ce presupune rigurozitate, disciplină, răspundere şi echilibru. So, din raţâuni de stat, poeţii judeţului te văd tot mai rar în urbe, la manifestările culturale, alea care sunt. Se-mpacă greu adminestraţia cu poezia? Sunt ei, juristul, profesorul şi directorul Ioan Dragoş mai importanţi decât Ioan Dragoş poetul, autorul unor poeme admirabile şi al unor cărţi bine primite de critică?

I.D.: Ţi-aminteşti, domnule Nicolae Scheianu, de perioada când lucram în acelaşi birou al Consiliului Judeţean şi de faptul că eram şi sunt prins de trebi administrative? Dacă mă întreabă cineva de ce fac acest lucru, le spun "cu mâna pe inimă" că am de ţinut doi copii la facultate la Cluj. Am familie, am responsabilităţi, trebuie să am un venit sigur, cuantumul acestuia este discutabil, ceea ce fac este într-o mare măsură ceea ce am învăţat să fac, şi cred că mă descurc bine. Nu cred că se poate trăi din scris. Boema artistică este sau nu spectaculoasă, mi-ar place, poate, şi mie, dar n-am timp, este o constatare. Am un serviciu (cum se spune în popor) am responsabilităţi pe care mi le asum, am ore la Facultatea de Drept a Universităţii "Bogdan Vodă" (activitate permisă de Legea 188/ 1999 privind statutul funcţionarului public) dar asta nu înseamnă că nu îmi doresc să particip la activităţi ale "breslei". O perioadă am fost "izolat" la Satulung (1980-1988), unde am înfiinţat un cenaclu literar "Petre Dulfu" şi unde se întâmplau nişte lucruri interesante alături de Vasile Morar, Emil Florescu, Dorel Macarie, Ion Voicu, Nicolae Mărieş şi alţii, chiar dacă la înregistrarea acestui cenaclu simpaticul domn Bandula, preşedintele comitetului de cultură, m-a întrebat cu doză de complicitate şi ironie: "ce pui la cale...?" Cât despre "poeme admirabile" etc., aş fi tentat să nu răspund. Dar pot răspunde cu "vorbele altora". Despre poemele sau cărţile mele au scris: Laurenţiu Ulici, Nicolae Manolescu (de două ori!), Radu Călin Cristea, Petru Poantă, Constanţa Buzea, Dan Silviu Boerescu, Nicolae Coande, Vasile Morar, Marian Ilea ş.a.

N.Sch.: După felul în care îţi tratezi creaţia literară s-ar părea că aceasta este complementară vieţii tale. S-a supărat "cavalerul triunghiului" pe lumea literară, a scăzut credinţa în puterea metaforei? S-a certat Ioan Dragoş cu Ioan Chira?

I.D.: Am publicat mai multe cărţi, fie individuale, fie colective la edituri din Timişoara, Cluj-Napoca, Tg. Jiu, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Buzău, Constanţa, Slatina între 1986-2003, ceea ce demonstrează, dacă mai era cazul, că nu există nici o contradicţie între administraţie şi poezie. Ioan Dragoş nu s-a certat cu Ioan Chira, ei chiar vor face parte din aceeaşi antologie "Ulise în bucătărie", premiile obţinute de-a lungul timpului fac parte din viaţa mea şi aş fi ipocrit să spun că nu mi-au făcut plăcere, dar nu acesta este cel mai important lucru.

Mai în glumă, mai în serios, spuneam înainte de 1996 că nu-mi voi publica volumele de versuri în regie proprie. M-am ţinut de cuvânt şi toate volumele mele au fost publicate în urma câştigării unor concursuri...

Nicolae Scheianu

nicolae.scheianu@ne-cenzurat.ro