,,Lumea se invartea incet in jurul meu. Uneori, parea ca nu se invarte deloc. Alteori, ceva mai repede. Incat parea ca ametesc, dar… foarte putin. Dar, totusi, ea se invartea mereu si-mi dadea un soi de ameteala. Sau, mai stii, era doar o parere. Era o parere de-a mea si eu tin la parerile mele; e tot ce am. Sunat ale mele si, daca e adevarat ca omul are un adevarat instinct al posesiunii, ei bine, eu il aveam pe acesta: al opiniilor, al… prejudecatilor mele. Ale mele si ale nimanui altuia.
Lumea spunea ca am doar 17 ani, ca nu implinisem nici 18. Asa era, daca spunea lumea. Eram functionar la ,,Munca si salarii”, la o mica intreprindere ce purta pomposul nume de ,,Indaliment”. Una din multele firme ale unei surori-mama ce nu avea nume , dar acest lucru nu conteaza in cazul de fata. Observati ce iute m-am adaptat vietii si practicilor de functionar, daca am inceput, chiar si in gand, sa formulez idei in acest spirit, nu-i asa, cum ar fi aceasta intorsatura eleganta…”
Din cine am citat si as mai tot cita?
Chiar daca textul nu va este (inca) familiar, sunt sigur ca multi au recunoscut stilul, marca unica a unia dintre cei mai importanti prozatori in viata din literatura romana contemporana, ati ghicit, Nicolae Breban. Asa incepe ultimul sau, mult mai frumos spus, cel mai nou roman al sau, aparut in acest an la Editura Contemporanul si lansat la Muzeul Literaturii Romane intr-o zi de toamna tarzie, 9 noiembrie 2011. Am avut atunci ocazia sa-i reascult pe profesorii mei de la Universitatea Bucuresti – dl. Eugen Negrici, cel care a atras atentia asupra importantei acestui roman, scriitorul fiind ,,printre primii care scriu despre obsedantul deceniu in deplina libertate”, pe Razvan Voncu care a vorbit despre acest ,,univers fictiv si absurd al activistilor” de atunci, ,,o adevarata puscarie intoarsa pe dos”, dar sa o descoper si pe atat de sensibila Aura Christi despre unul dintre,,varfurile romanului romanesc”, iar la sfarsit l-am ascultat si pe autor… Sincer nu stiu daca ar fi mai potrivit sa prezint cartea mai intai sau sa-mi descriu impresiile despre acest eveniment, dar, avand in vedere ca acesta lansare eveniment se poate gasi si pe internet, (http://www.privesc.eu/Arhiva), revin la text…
Primul lucru care mi-a atras atentia a fost titlul acestui roman, pe care l-am inteles diferit inainte si dupa primele pagini: la inceput, inainte de a citi macar un rand, mi s-a parut a fi o aluzie ironica la o lozinca ideologica a timpurilor trecute si care decreta faptul ca singurul drum posibil este comunismul, dar si un semnal despre tema textului; dupa lectura primelor pagini, se ofera cititorului si o alta cheie de lectura, o posibilitate de interpretare dialectica despre doua cai: pe de-o parte, calea lor (comunista) si calea lui, singura lui cale, a tanarului care nu inceteaza sa creada nu ca poate salva lumea, ci macar pe el insusi prin simplu fapt ca poate ramane el insusi prin faptul ca gandeste liber si poate face ceea ce doreste, chiar daca asupra lumii s-a abatut acest rau suprem numit stalinism…
Singura cale are un punct de plecare maximal, nedeclarat, dar subanteles- pariul de a scrie primul roman important scris dupa 1990 despre acea epoca , dar si un scop mininal- de ,,exorcizare”, explicat astfel de catre autor:
„Am o carte, tot un roman, inca nepublicat, care se petrece in aceeasi perioada [stalinista – n.n.], unde am tentat o interesanta experienta: sa-mi folosesc elemente ale propriei biografii, din aceiasi ani, cincizeci, dar… modificând enorm
Cine este personajul-narator?! ,,Un june tanar, necorupt”, ,,un nufar aruncat intr-un cuibar de vipere si care se desprinde de ceilalti prin doua lucruri: cu foame de maestru si foame de destin care nu este numai al lui, o coala alba nescrisa pe care limbajul de lemn isi scrie codul” cum il caracteriza Aura Christi.
S-ar mai putea adauga, chiar daca eu nu am acea stiinta a jocului cu metaforele precum marea poeta contemporana din care am citat mai devreme, cateva mici amanunte: faptul ca acest personaj este un tanar de nici 18 ani care tocmai a terminat liceul, are lecturi, destula ironie, un loc de munca- un mic si inutil functionar intr-o la fel de necunoscuta si inutila institutie , dar si care reuseste sa atraga atentia asupra sa prin limbaj, prin arta de a conversa si stiinta de a tine un discurs intr-o astfel de epoca…
Ii vor asigura toate calitatile enumerate mai sus o ascensiune politica rapida, asa cum par sa stea lucrurile macar la inceput sau il vor ajuta sa fie chiar un invingator la final, macar in sens (i)moral? Mai putin pentru frumusetea povestii, cat mai ales in spiritul adevarului, nu voi folosi pretexte comune si sa invoc faptul ca nu se cade sa povestesc actiunea pentru a nu distruge ,,placerea lecturii”, voi spune doar ca nu stiu raspunsul (inca); am preferat sa degust Singura cale in doze mici si am citit pana acum abia prima suta de pagini; promit sa revin cu alte impresii de lectura, dar am dorit sa apara aceste randuri doar penrtu a atrage atentia asupra acestei aparitii eveniment si pentru a putea spune, cu ocazia zilei de Mos Niculae:
Recomand intr-o asemenea situatie, ca de obicei, acelasi mic exercitiu de admiratie pentru un scriitor, sa cititi macar cateva pagini scrise de Nicolae Breban din aceasta Singura cale sau dintr-un alt roman de-al sau pe care il aveti la indemana…
George Motroc
Sursa: Townportal.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu