16 februarie 2012-02-16 Lansare de carte TEO MOLDOVAN, Roman, volumul I,Fix Pix, Loneliza, volumul II,Adio Monali
Sala de Conferinţe A Bibliotecii Petre Dulfu a găzduit o nouă lansare de carte, eveniment devenit deja uzual în viteza de creaţie şi de tipărire de carte în Nord, Nordul care face, aproape pe tăcute şi pe neştiute, un asalt asupra snobismelor dâmboviţene promovate, prin lobby-uri dantelate politic de gineceurile tradiţionale.
Autorul Teo Moldovan propune publicului cititor o carte voluminoasă, secţionată pentru confortul de lectură, în două volume. Titlul FIX PIX, cu subtitlurile adiacente fiecăruia dintre cele 2 volume, Loneliza şi, respectiv, Adio Monali, sună, şi la prima şi la a doua citire tot aşa, uşor frivol şi parodic. Departe de a fi o carte veselă, de agrement şi de odihnă mentală, cartea se susţine pe acest eşantion atipic de titlu, ca un avertisment asupra dezabuzării. Să scrii peste 1600 de pagini sub semnul „jemanfişismului „ absolut, ascunde o intenţie auctorială care transcede cheful de glumă şi de umor adolescentin. Rămâne cititorului decizia de a detecta ce e joacă şi ce e serios în acest puzzle posdecembrist, cu tentacule şi antecedente din sistemul comunist zdruncinat, anesteziat pe ici pe colo şi resuscitat pe calea „naturală a privatizărilor şi licitaţiilor” de succes . A nu se ignora competenţa tehnică şi economică a autorului. În rest e psihologia omului aşa cum e, în diversitatea lui comportamentală, cu un amendament: autorul surprinde „robotizarea” psihologică, şi, interesant, cea mai jalnică şi stranie robotizare, aparţine victimelor unui sistem economic dezumanizat programatic. Oamenii ajung să-şi exprime suferinţa în clişee, lamentaţii golite de sens. Actorul Paul Antoniu, invitat de autor să selecteze şi să citească o pagină relevantă din roman, a adus în faţa auditoriului o scenă , înmormântarea unor mineri ucişi într-un accident de muncă. Ceea ce ar fi trebuit să fie, conform scriiturii clasice, o scenă dramatică, impresionantă , a devenit la Teo Moldovan o scenă a pierderii de sine a fiinţei în normalitatea ei. Membrii familiei jelesc pierderea „stâlpului economic al casei”, îşi jelesc propria pierdere a speranţei de viaţă. Tabloul şirului de îndureraţi la şirul de sicrie este, prin imaginile vizuale create, mecanic şi grotesc, iar „golul” de comunicare afectivă spune foarte mult despre tragedia românească a surpării progresive de identitate.
Ceremonia sobră de lansare a întrunit, în echipa de promotori ai cărţii, personalităţi de structură şi orientare intelectuală diferită, de unde şi o dezbatere ad hoc asupra direcţiei scriiturii epice contemporane. În fapt, cartea a fost prezentată şi comentată din ipostaza de cititor cu opinii pre-formate cultural. Din această perspectivă perfecţionismul stilistic promovat de tradiţionalistul Vasile Leschian a venit firesc în completarea prezentării prieteneşti şi călduroase. Profesorul universitar Gheorghe Glodeanu, specialist format în avatarurile epicii româneşti, a pus prezentarea domniei sale sub semnul recursului teoretizant: raportul între ficţional şi nonficţional între planurile narative din roman. Cu umor defensiv, dr. Prof. Glodeanu a recunoscut că s-a regăsit cu uşurinţă între personajele cărţii, şi, cu abilitate intelectuală specifică, a dus prezentarea cărţii în direcţia sociologică a crizei de de lectură în civilizaţia grăbită a „imaginii”, de unde poate, sugestia era mai degrabă subliminală, nevoia auctorială de „a se aduna” într-o scriitură mai puţin voluminoasă( cu atât mai mult cu cât autorul propune cititorului „penitenţa” lecturii şi a unui volum 3). În rest , prof Gheorghe Glodeanu a definit tiparele în care îşi face lăcaş universul romanesc al autorului Teo Moldovean. Interesantă a fost analogia cu trama poliţistă din Ciuleandra lui Rebreanu, la care analogie se adaugă registrul auctorial voit parodic . Redactorul de carte, Dragomir Ignat, susţinător al autorului încă de la debutul său, a prezentat în stil alert, luminile şi umbrele pe care le poate identifica un citittor răbdător cu un roman de anvergura celui prezentat, în speţă minimala defilare de personaje şi „petrecere” prin „acţiunea „ economiei româneşti de tranziţie, unde se poate detecta oarecum punctul de pornire, nu şi finalitatea unui capitalism confiscat de o faună cu ifose şi pretenţii , în care se pot recunoaşte lejer şi membri ai protipendadei maramureşene.
Slăvite fie-le averea, funcţiile şi gloria mediatică, adaug eu, cititor de rând, cu dorinţa nedisimulată ca fiecare comunitate mai acătării să-şi găsească scriitorii anticalofili. Şi pe urmă mai vorbim în termenii de cloroform ai criticiiex cathedra din vârful buzelor, despre vicisitudinile stilistice ale scrierilor postmoderniste, mai că se pune de o înjurătură în gura unui personaj exasperat, mai că putem detecta disonanţe lexicale în monologul vreunui zărghit, ba chiar femeia şi-a pierdut graţia eterică din lirismul romantic şi domină matriarhal în căminul conjugal şi în regulile vieţii publice, iar destinul este metamorfozat în biografii ratate, second hand etc. Şi o mărturisire subiectivă, nedisimulată. Mă temeam că Loli, precedentul romanesc alcătuit de Mihai Ganea, va rămâne un experiment auctorial neo-verist,unic şi trist, în singularitatea sa. Iată că timpul are răbdare şi scoate, tot pe tărâmuri maramureşene, încă o mostră de conştiinţă şi de civism auctorial de o bărbătească temeritate. Protagoniştii foşgăitorii dubioşi prin Maramureşul otrăvit de mahării capitalismului roşu, nu se simt prea comod cu astfel de scriitori care, în diverse formule stilistice, spun un lucru şi acelaşi lucru: urât mai trăiţi domnilor şi ne-aţi sluţit şi nouă viaţa. Vorba autorului de care am făcut vorbire, Teo Moldovan: FIX PIX . În traducere liberă, nici voi nu vă umanizaţi , nici noi nu scriem cu prea mult rafinament şi empatie despre voi.
În final autorul Teo Moldovam spune succint şi lapidar aventura editorială a cărţii( Dacia XXI),anume, aviz autorilor, cum se făcuse dispărut textul volumului II. Spun aviz amatorilor, adică dragii noştri autori, să fie mai prudenţi şi să păstreze o copie electronică a manuscriselor în caz de... Eu însămi am observat tendinţa de credulitate şi de imprudenţă a unor autori pe care îi cunosc personal. Şi dacă insist pe tema copiei de siguranţă, se simt sâcâiţi şi agresaţi. Nu e vorba de suspiciune vecină cu patologia, pur şi simplu se mai produc şi pene de curent, se mai prăjeşte un calculator. Avatarurile volumul II semnat de Teo Moldovan ar trebui să-i pună pe mulţi în gardă. Extensia şi digresiunea subiectului îmi aparţine, Teo Moldovan a avut un discurs modest şi discret. O atitudine lipsită de emfază auctorială, un autor care se prezintă public cu simplitate şi sobrietate, ceea ce impune interes autentic şi respect.
Virginia Paraschiv
preluat de pe http://cititordeproza.ning.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu