Egloga I
Ianuarie: Terapie
Stele mici licăresc peste fruntariile gerului
ele nu cunosc fericirea nici nefericirea
deseori poţi visa să le atingi cu mâna
să le acoperi viclenia cu palma
să le sufoci singurătatea.
Ochiul e răsfăţat de lumină
moleşit de frig şi constrângeri.
Un vânt de mare scutură pomii şi
grădinile albe ale gheţii
şi cad fructele ca îndoielile
pe pajiştea arsă a Grădinii.
Verum dicere.
Respir greu în faţa instinctului
am oare dreptul să propun altceva
ca monedă de schimb pentru viaţă?
Silabisesc un nume
dar numele refuză să se închege
literele nu disting sensul
în sângele lor curge blajinul
nisip al compromisului.
Prietenii mei încep anul cu
călătorii prin culoarele morţii
fac reverenţe utopiei
sunt cinstiţi şi cinici cu ei înşişi.
Ei sunt mesagerii bine dispuşi
ai absurdului.
Prietenii nu spun întotdeauna adevărul
ei pervertesc până şi ascunzişurile lui Dumnezeu
la fel ca filosofii şi babele.
Mai rămâne şansa ca ei să piardă
gravitaţia şi să plutească fără de aripi
precum îngerii căzuţi, cei ce
n-au atins niciodată Pământul.
Abia de ajunge să cadă o rază asupra ta
şi cerurile se deschid
lăsând să pătrundă în carne
săgeţile gerului.
Nimeni nu se poate însănătoşi singur.
Totul, chiar şi viaţa,
lucrează pentru abolirea veşniciei.
Egloga a II-a
Februarie: Începutul
ospitalităţii
E o încrucişare de rase deosebite
niciuna nu poate ţine calea dreaptă
iată deprimarea învinge puterea de adaptare
şi sângele e corupt de oboseală şi teamă.
Il faut s’abêtir, sună goarna preceptelor,
iar timpul trece în somn şi cerşetoria
seacă albia mizericordiei.
Curg streşinile, neaua prinde puteri
doar noaptea sub luciul smochinit al lunii.
Anotimpul e al compătimirii
dorinţele cresc odată cu
neîmblânzirea viciilor
cu ameţeala păguboasă a minţii.
Unul crede în sorţii războiului
altul în sfiala nopţii de dragoste
amândoi întrec măsura cum ar trece
un nor peste marginea orizontului.
Mai rămâne muzica
şi cei ce-şi fac digestia
pe valurile imorale ale armoniei.
Lor li se aduc laude
pentru ei se ridică statui şi
se desenează în oraşe pieţe.
Dar anul e abia la început
Die fröhliche Wissenschaft înaintează
cu pas lent ocolind pericolele şi
lăsând în urmă cetăţi pustii şi
ziduri cu iederă însângerată.
Când se priveşte în oglindă
nu zăreşte decât ceva pe cale
să devină o umbră străvezie.
Eşti stăpânit de timiditate
deşi unii spun că eşti curtoazia însăşi
fără ca astfel să fi ajuns să spună totul
căci sensul se poate lipsi de cuvinte
şi cărţile nu sunt indispensabile
nici măcar pentru progresia acestui anotimp
în care februarie e doar pasul al doilea
începutul ospitalităţii.
Înţelepciunea (sănătatea?) nu e văzută decât
de privirea care îmbrăţişează:
geologia ei e desfăcută în straturi
de generozitatea virilă a ciocanelor
de grămada ţepoasă a aşchiilor
aşteptându-şi rândul la reîntrupare.
Nimeni nu-şi pierde inima
în încercări hazardate.
Totul străluceşte, totul se întunecă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu